Tărâmul confuziei și Sf. Ap. Toma – p. Teologos

Care sunt treptele credinței în Dumnezeu și cui se arată Hristos? Care este rolul libertății în acest context? Cum se comportă Dumnezeu relativ la neputințele noastre din acest punct de vedere?

O încercare de răspuns la aceste întrebări precum și la altele le puteți găsi în materialul de față.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Hristos a înviat!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Introducere

Mă gândesc acum la Sf. Ap. Toma care a crezut că Mântuitorul a fost răstignit, însă nu a crezut că Acesta a înviat. Desigur că astăzi lucrurile stau altfel pentru că avem mărturia Bisericii în istorie prin Sfinți și minuni că Hristos a înviat însă atunci lucrurile nu erau clare. Iisus era văzut ca un fiu de teslar care și-a părăsit meseria și avea o familie cunoscută ca nevoiașă și cu origini cunoscute. De fapt, nici ceilalți 10 apostoli nu au crezut că Mântuitorul a înviat chiar dacă le-a spus Maria Magdalena și chiar dacă au văzut mormântul gol, până ce nu L-au văzut pe Mântuitorul în carne și oase care le-a dovedit asta mâncând pește și un fagure de miere. Chiar dacă nu avea nevoie, pentru că trupul înviat al Mântuitorului nu avea nevoie de hrana materială. Dar a făcut acest lucru ca să le arate că nu este o fantomă. Înțelegeți?

Treptele credinței și răbdarea lui Dumnezeu

Trebuie să știm că credința are trepte pentru că noi suntem nedesăvârșiți. Vedeți că Petru L-a mărturisit că e Dumnezeu și Fiul lui Dumnezeu cel viu, după care începe să-I facă pe dascălul și să-I spună că nu face bine ce face. Asta arată faptul că Sf. Petru nu își dădea seama ce zice. Cu toate că este imposibil să privim din poziția Mântuitorului, însă dacă încercăm să ne uităm puțin din perspectiva Mântuitorului vedem că Acesta a făcut răbdare cu neamul omenesc mii de ani și încă face, ridicându-ne încet-încet din negura păcatului la cunoștința Adevărului supralogic. Înțelegeți?

Dacă l-a răbdat pe Iuda desigur că a răbdat și îndoielile apostolilor, inclusiv degetele lui Toma. De fapt, să știți că cea mai mare tristețe pentru un părinte duhovnicesc sunt îndoielile și neascultările ucenicilor. Asta provine din iubirea paternă pe care o are Hristos, pe care o au conducătorii duhovnicești, iubire care dorește să-i vadă pe toți copii duhovnicești perfecți și această dorință este oarecum, paradoxal, mai intensă în inima părintelui decât în inima ucenicilor pentru că părintele știe ce pierd ucenicii în timp ce aceștia se află într-o inconștiență provocată de lipsa experienței adevărului. Înțelegeți?

Acum gândiți-vă de unde ne-a luat Dumnezeu: din starea în care ne închinam idolilor, pietrelor și aurului să ne aducă în starea de a înțelege din experiență și a trăi pe Dumnezeu cel pur duhovnicesc, cel smerit, iubitor și total comunitar, întreit în Persoane.

Fraților, avem nevoie de experiență pentru că logica umană căzută se asfixiază în clipa în care se ocupă cu cele dumnezeiești și din cauza asta principalul drum către erezie este încrederea în mintea proprie, fenomen care se vede la anumiți oameni care se despart pe baza încrederii în sine de Biserică și se pun mai presus de aceasta fără să aibă experiența lui Hristos cel înviat, care a înviat ca să depășească moartea și să aducă pacea, însă o pace adevărată, o unitate adevărată și nu așa precum dă lumea. 

Bucurați-vă! … Pace vouă!

Vedeți că primul lucru pe care Mântuitorul l-a zis după învierea Sa a fost „Bucurați-vă!” către femei și „Pace vouă!” către bărbați. „Bucurați-vă!” către femei pentru că femeile în general sunt triste și au o viață mai chinuită, cu necazuri aici pe pământ; inclusiv nașterea copiilor lor, adică a pricipalei lor surse de bucurie, se face prin chinuri. Învierea lui Hristos însă le aduce bucurie pentru că harul lui Dumnezeu le aduce bucuria depășirii morții și a chinurilor tuturor celor care urmează drumul Crucii lui Hristos. Pentru ceilalți chinurile nu au ieșire. Înțelegeți?

Pe de altă parte apostolilor care erau bărbați le spune „Pace vouă!” pentru că, în principal, bărbații sunt cei mai războinici. Vedeți că de la Adam și până astăzi avem încontinuu război. Suntem o civilizație a războiului și avem o cultură a războiului. Vedeți că în quasitotalitatea creațiilor artistice, în cărți și în filme trebuie să existe un conflict. Darămite în viața de zi cu zi. Altfel, bărbații se plictisesc, trebuie în continuu să se lupte cu ceva sau cu cineva.

Hristos a venit cu un lucru nou: pacea adevărată care apare doar după Învierea Sa pentru că numai atunci a fost biruit până și ultimul dușman care este moartea. Din păcate însă, chiar dacă oamenii ar dori pacea, mulți nu știu cum să o găsească și mulți nu doresc să plătească prețul acestei păci, pentru că prețul este lepădarea de patimi, de adicții, de egoismul propriu și de apetitul către distrugere. Trebuie să ne deschidem, fraților, cu înțelegere iubitoare față de nevoile reale ale celuilalt care trebuie văzut ca persoană și nu ca un simplu număr în niște analitice. 

Această pace este atât de importantă că Domnul a repetat această poruncă și în prima duminică în care S-a arătat înviat, când a spus-o de două ori „Pace vouă!” cât și în duminica în care a venit în mod special pentru Sf. Ap. Toma.

Cui Se arată Hristos

Foarte interesant și important aici este faptul că Hristos cel înviat nu S-a arătat tuturor mai ales că acum era mai presus de moarte și putea să facă niște demonstrații foarte convingătoare. De ce? Nu S-a arătat pentru că Dumnezeu este delicat și nu calcă în picioare libertatea nimănui. Domnul se arată numai celor care Îl doresc într-adevăr. Înțelegeți? Dacă cineva nu-L dorește pe Dumnezeu pentru că are ca idoli patimile, adicțiile sale, atunci prezența adevăratului Dumnezeu cu învățătura Sa îl chinuie pentru că la lumina adevăratului Dumnezeu se vădește hidoșenia patimilor păcătosului. Înțelegeți? De fapt, cel mai mare bici din iad este biciul iubirii totale a lui Dumnezeu, iubire căreia omul nu-i mai poate răspunde.

Rolul experienței duhovnicești

Vedeți că Sf. Ap. Toma, cu toată puțina lui credință, a dorit totuși să-l vadă pe Mântuitorul și Acesta i-a îndeplinit dorința, pentru că Sf. Toma trebuia să meargă să-L propovăduiască pe Domnul în toată lumea și cum ar fi avut tăria să-L propovăduiască dacă nu ar fi avut experiența convingătoare a învierii Sale? Trebuie să știm că pentru a avea cineva cuvânt cu putere trebuie să aibă experiența duhovnicească practică a ceea ce spune pentru că altfel Dumnezeu nu-l validează în fața celorlalți. Înțelegeți? Nu cumva să credeți că puteți așa pe cunoștințe raționale. Nu se poate, pentru că ceilalți o să-și pună întrebarea: Nu cumva e vorba de o halucinație? Nu cumva este vorba despre un basm sau despre o părere personală neconformă cu realitatea?

Asta este valabil mai ales în cazul lucrurilor duhovnicești pentru că acestea sunt supralogice și deci cine se bazează doar pe logica sa fără să aibă experiența în Duhul Sfânt a ceea ce spune, foarte probabil că va cădea în înșelare. Chiar dacă Dumnezeu îl va păzi să nu se înșele pentru rugăciunile Părinților, cuvântul său nu va avea putere să încălzească inimile oamenilor și de multe ori poate să păgubească în loc să folosească și asta e valabil chiar dacă aduce citate din Scriptură și din Sfinții Părinți. 

Din cauza asta a fost necesar în cazul Sf. Ap. Toma, în numele nostru al tuturor, să pipăie și să se convingă pentru că vedeți că simțul tactil nu poate să înșele cum înșeală uneori văzul și auzul prin diferitele halucinații sau păreri. Hristos este concret și a înviat concret chiar dacă a trecut cu trupul Său înviat prin ușile încuiate.

Apariția lui Hristos

Apariția lui Hristos cel dincolo de moarte se face prin ușile încuiate pentru că apostolii s-au închis de frica conducătorilor acestei lumi căzute. Fraților, nu trebuie să ne temem de aceștia, însă, pe de altă parte, trebuie să avem conștiința limitărilor noastre și să ne închidem în fața avalanșei informaționale, în fața zgomotului informațional cu care această lume ne inundă ochiul minții. Și atunci va veni Hristos trecând ca un înviat prin ușile încuiate și ne va da pacea Sa. Înțelegeți? Trebuie să facem asta, să ne încuiem de lume și trebuie să fim prezenți pentru că dacă umblăm aiurea precum Toma nu o să-L mai întâlnim pe Hristos. Mare atenție că atunci când spun că umblăm pe aiurea mă refer și la răspândirea minții care se vindecă prin asceză, prin rugăciune, prin tăierea gândurilor și mai ales a grijilor și prin spovedanie.

Desigur că Domnul este milostiv, însă noi chiar dacă trebuie să avem nădejde și pocăință. Nu trebuie să ne bazăm pe asta ca să fim neglijenți pentru că Dumnezeu nu se batjocorește. Înțelegeți? Acuma, chiar Toma trebuia să creadă că e posibil ca Domnul să învie? Fraților, întâi de toate, au crezut arhiereii fraților, bineînțeles, aveau o credință confuză și asta de unde se vede? Arhiereii au cerut gardă de la Pilat ca să-i păzească mormântul, nu carele cumva ucenicii – adică niște oameni de o condiție simplă – să-i fure trupul și să răspândească zvonul că Iisus a înviat.

Acuma vă întreb eu: dacă eu zic că p. Pimen o să moară și că după aceea o să învie, o să mergeți voi la conducătorul suprem NATO din Grecia să-i spuneți să trimită armată să-i păzească mormântul p. Pimen nu cumva să învie? Nu. Arhiereii asta au făcut. De ce? Pentru că prezența și comportamentul lui Hristos erau atât de fulminante că toți știau în adâncul conștiinței lor că teslarul acesta de 33 de ani chiar e capabil să învie și încerca fiecare să peticească situația cum putea. Arhiereii îi cereau armată lui Pilat, iar Pilat trimitea mingea înapoi în terenul lor spunând că au gardă de corp și să facă cum vor fără să-l amestece pentru că tema arde. Înțelegeți?

Arhiereii și Pilat erau confuzi datorită comportamentului fenomenal al lui Hristos și apostolii trebuiau să-și dea seama că Mântuitorul este ceva cu totul și cu totul superior, dar cu toate acestea toți apostolii L-au părăsit pe Hristos în afară de Sf. Ioan Teologul. De ce? Pentru că Păstorul care dădea harul a fost bătut și iubirea de sine a revenit și turma s-a risipit. Cugetul lumesc s-a întors.

Cu toate acestea, chiar dacă în accepțiunea apostolilor bătălia a fost pierdută, trebuiau să aibă curajul necesar să creadă în posibilitatea învierii lui Hristos pe baza comportamentului lui Acestuia.

O poveste cu o regină și un stindard

Să vă spun o poveste ca să înțelegeți: era un rege bătrân peste o țară mică. Soția îi murise și îi rămăsese doar o fiică. La un moment dat, o țară mult mai puternică a început o campanie militară împotriva micului stat. Chiar la începutul acestei campanii regele respectiv moare. Această întâmplare îi deznădăjduiește pe oameni și în principal pe oștenii care luptau să-și apere țara. În această situație fiica regelui mort, ajunsă acum regină, intră în luptă purtând stindardul strămoșesc în fruntea oștirii. Steagul avea o încărcătură simbolică neprețuită și datorită faptului că era drapelul național și datorită faptului că stindardul respectiv, ca obiect, era păstrat din moși-strămoși până în clipa respectivă ca simbol al neamului. Extraordinar de îmbărbătați de gestul reginei, oștenii reușesc să se adune și să întoarcă soarta bătăliei, câștigând-o, cu toate că steagul a fost distrus în luptă.

Acum este rândul reginei să se deznădăjduiască pentru că a pierdut stindardul care era simbolul care îi aduna pe oameni și îi însuflețea în luptă. Atunci vine la ea comandantul oștirii și-i zice: „Doamna mea, pentru noi stindardul are o importanță secundară. Ceea ce contează este caracterul, comportamentul, virtutea majestății voastre. Din această cauză armele noastre vă stau la dispoziție!”. Astfel într-o nouă bătălie care s-a dovedit decisivă, oastea statului mai mic a reușit să învingă armata statului mai mare și astfel au înlăturat pericolul.

Înțelegeți? Totdeauna virtutea este ca o cetate sus pe deal care nu se poate ascunde și astfel este reper pentru cei care sunt pe drum. Deci apostolii – inclusiv Toma – puteau să-și dea seama și ei că Domnul chiar e capabil să învie, după comportamentul Său. Însă vedeți cât este de schimbător omul, inclusiv Petru care L-a mărturisit că e Fiul lui Dumnezeu cel viu, după care s-a lepădat. Fraților, să nu ne încredem în noi înșine niciodată! 

Domnul se coboară la neputințe și necunoașterea noastră

Domnul știe toate acestea și se coboară la neputința noastră ca un Tată care înțelege perfect neputința copiilor săi preaiubiți. Vedeți că cu toate că trupul Său era înviat și slăvit își păstrează semnele cuielor și rana din coastă ca să ne arate nouă tuturor prin mărturia lui Toma că într-adevăr este trupul Său cel înviat care s-a jertfit, a pătimit mult pentru noi și astfel să ne spulbere orice îndoială. Cu toate acestea, cei mai mulți nu doresc să creadă aceste lucruri pentru că dacă ar crede, atunci această credință ar atrage după sine o mulțime de consecințe neplăcute egoismului, întâi de toate apariția unui sistem de valori absolut și veșnic despre care știm în sinea noastră că este adevărat însă nu dorim să-l acceptăm pentru că acesta ne distruge omul cel vechi aflat la putere în inima noastră. Atunci apare un adevărat război civil înăuntrul nostru între omul cel vechi și concretețea lui Hristos cel înviat, pentru inima omului, pentru mintea lui război care răzbate în afară prin comportamentul ezitant și contradictoriu al omului care încă are mintea întunecată de patimile sale.

Din cauza acestui caracter schimbător aici pe pământ și a caracterului ambiguu a cunoașterii omului căzut, Hristos S-a întrupat din dragoste de oameni astfel încât prin concretețea trupului să ne ajute în îndoielile noastre și să ne dea dovezi de nezdruncinat despre calea pe care trebuie să o urmăm pentru a fi perfecți ca Dumnezeu și pentru a ajunge la pacea învierii. Chiar El ne-a spus să învățăm de la El că este blând și smerit cu inima și așa vom afla odihnă sufletelor noastre. Odihna se află prin blândețe și smerenie.

Cine Îl ignoră pe Iisus

Acest lucru dacă îl scria un autor anonim în civilizația militarizată și barbară de atunci, nu știu dacă cineva îl băga în seamă. Acum o să-mi spuneți că și astăzi avem o civilizație foarte militarizată și cu un comportament cel puțin dubios în foarte multe aspecte. Așa e și dacă observați că exact acești oameni au ales să-L ignore total pe Iisus. Bine a zis Domnul că cine nu e cu noi e împotriva noastră. Asta nu înseamnă că trebuie să ne temem pentru că tot Domnul a spus dacă Domnul este cu noi atunci cine e împotriva noastră? Să nu uităm că nimeni, nici chiar vrăjmașul diavol, nu poate să ne facă nimic dacă noi suntem cu Dumnezeu și din cauza asta toate războaiele se bazează pe înșelare și au ca scop despărțirea de Dumnezeu și de cei iubiți ai noștri prin diferite mijloace – întâi de toate prin mijloace ideologice, desigur. Și economice, bineînțeles, și altfel de presiuni.

Fraților, trebuie să avem conștiința faptului că suntem în război și miza acestui război sunt mințile noastre. De cine ascultăm. Înțelegeți? Pentru aceasta se duc campanii de ademenire prin plăcere și campanii de înfricare prin diferite știri împachetate astfel încât oamenilor să le fie frică, să fie confuzi și astfel să poată să fie conduși. Desigur că principalul scop este ștergerea lui Hristos cel înviat din mintea oamenilor pentru că în clipa în care omul este cu Dumnezeu, are experiența lui Dumnezeu și atunci nimeni nu-i poate sta împotrivă și atunci omul este liber chiar dacă este băgat la închisoare.

Libertatea

Vedeți că sfinții români din închisori au devenit liberi în clipa în care L-au găsit pe Hristos în inima lor. În clipa în care omul Îl găsește pe Hristos cel înviat, în clipa respectivă sufletul său este mai tare decât toate, inclusiv decât moartea pe care o depășește în Hristos. Desigur, însă, că trebuie să fim tot timpul atenți și smeriți în dependența de conducătorul nostru duhovnicesc pentru că labilitatea, caracterul nostru schimbător nu dispare până în clipa morții trupești, chiar dacă sufletul L-a cunoscut pe Hristos cel viu.

Toma și recunoașterea

Dacă Îl cunoaștem pe Hristos cel viu, totul devine secundar comparativ cu iubirea și viața fără margini pe care o emană prezența lui Hristos. Vedeți că evanghelistul nici nu mai notează dacă Sf. Toma L-a atins sau nu pe Domnul, ci notează numai minunarea acestuia când a zis „Domnul meu și Dumnezeul meu!”. Vedeți că Toma L-a recunoscut pe Hristos și de stăpân omenesc de vreme ce i-a zis „Domn” și de Dumnezeu adevărat. Este totala acceptare, fraților, prin minune a lui Hristos cel minunat. În această stare nici nu mai notează când și cum a dispărut Domnul din mijlocul apostolilor pentru că dispariția trupului fizic este secundară, fiindcă Hristos rămânea în mod tainic în inimile ucenicilor și după plecarea Acestuia din fața lor. Sunt până astăzi părinți care nu se mai interesează de nimic pe acest pământ pentru că sunt pururea îmbrățișați cu Hristos în inima lor. Să avem rugăciunea lor!

De fapt, vedeți că Sfântul. Ioan Teologul adaugă imediat după relatarea cu Sf. Toma concluzia evangheliei că fericiți sunt cei care n-au văzut și au crezut și că Domnul a făcut multe alte minuni înaintea ucenicilor Săi care nu sunt scrise în evanghelia respectivă și asta pentru că întâmplarea cu Sf. Toma și pogorământul Domnului la curiozitatea și îndoiala acestuia sunt dovada definitivă din punct de vedere al concretului trupesc că Domnul a înviat. Înțelegeți? Asta e foarte important.

Iertarea Sfântului Petru

Acuma, poate că o să vă întrebați de ce a mai adăugat Duhul Sfânt un alt capitol la Evanghelia după Ioan. Motivul principal este că era nevoie de o confirmare oficială a faptului că Sf. Petru a fost iertat și repus în ceata ucenicilor de către Domnul când Petru a mărturisit de 3 ori cu hotărâre că-l iubește pe Hristos, folosind prilejul pe care i l-a dat Domnul ca să-și repare întreita lepădare provocată de labilitatea firii umane căzute în mândrie. Vedeți că Dumnezeu a fost milostiv, însă fără compromisuri: S-a coborât la nivelul lui Petru, a avut răbdare cu el însă a cerut după dreptate să-și repare distorsiunea în inima sa. Înțelegeți?

Mi-e îmi plac foarte mult Sfinții Petru și Pavel pentru că ei au fost oameni cu neputințele lor, cu păcatele lor, care s-au luptat cu multă râvnă și osteneală pentru a ajunge la desăvârșire, chiar dacă au mai făcut greșeli din cauza neputințelor naturii omenești căzute, din cauza confuziei.

Știu că și Domnului Îi place foarte mult acest comportament și vedeță că în admonestările, în corecțiile pe care Domnul le face sfinților săi se vede o mare, mare iubire și o mare bucurie ascunsă. Asta se vede chiar și după Cincizecime când Domnul îi arată lui Petru în vedenie o față mare de masă ca o pânză cu toate animalele și îi zice Dumnezeu să se scoale, să junghie și să mănânce. Desigur că Petru iarăși face pe deșteptul cu Dumnezeu și îi zice: „Nicidecum, Doamne, căci niciodată n-am mâncat nimic spurcat și necurat”, moment în care Domnul iarăși îl corectează pe Petru și-i zice „Cele ce Dumnezeu a curățit, tu să nu le numești spurcate.” Desigur că asta s-a făcut de 3 ori pentru a fi foarte clar mesajul, astfel încât să nu avem probleme. Cum spuneam, Domnul cel smerit este fără compromisuri, dar și foarte iubitor, cu multă iubire și bucurie ascunsă.

Un caz contemporan la Xiropotamu, cu Sfântul Paisie

Asta, fraților, se întâmplă până azi. Să vă dau un caz din zilele noastre. Mănăstirea Xiropotamou este mănăstirea athonită care are ca hram pe Sfinții 40 de mari mucenici care au pătimit în iezerul Sevastiei pe vremea lui Liciniu. Din cauza asta, în fiecare an, în timpul Sf. Liturghii de Hram, în spatele altarului, în exterior lângă zidul bisericii centrale creșteau în mod minunat 40 de ciuperci pe care bucătarul le lua cu binecuvântarea starețului și le pregătea ca mâncare să fie de binecuvântare pentru frați. Asta se întâmpla în fiecare an până când cei de la Xiropotamou au slujit cu ereticii catolici în sec. 13 pe vremea latinofronilor, adică a împăratului Mihail al 8-lea Paleologul și, mai puțin, a patriarhului Ioan Vekos. Chiar dacă minunea s-a oprit cu peste 700 de ani în urmă, tradiția o menționează foarte clar și athoniții știu asta.

La un hram al mănăstirii a fost și Sf. Paisie. Acesta se plimba prin curtea interioară a mănăstirii și la un moment dat ajunge în spatele altarului lângă zidul bisericii centrale. Se pune pup, se ghemuiește și se uită la iarba rară de acolo și se îndoiește în sinea sa zicând că e imposibil să crească 40 de ciuperci în locul ăla. În clipa respectivă simte pe cineva în jurul său și când se întoarce să se uite, vede 40 de soldați romani apăruți din senin stând în jurul său în picioare cu mâinile încrucișate. Vă dați seama că Sf. Paisie nici aer nu a mai luat și s-a convins definitiv de adevărul poveștii cu ciupercile.

Acuma că v-am dat exemple de confuzie și neputințe ale acestor titani ai sfințeniei să nu carele cumva să credem că noi suntem mai buni. Deloc, fraților – ba chiar din contră – suntem cu mult mai răi. Acum poate că unii dintre noi nu o să creadă, chiar dacă la o întrebare frontală o să răspundă că sunt cei mai păcătoși. Fraților, avem un întuneric și un iad imens înăuntrul nostru.

Cel mai mare dar de la Dumnezeu

Sf. Ignatie Briancianinov spunea că cel mai mare dar de la Dumnezeu este ca cineva să-și vadă păcatul său, adică starea sa de păcătoșenie. Sf. Efrem Katunakiotul s-a rugat de Dumnezeu să-i arate păcatele și Dumnezeu nu dorea. După multe insistențe însă, Dumnezeu i le-a arătat pentru un timp foarte scurt și Sfântul s-a îngrozit și n-a mai rezistat și atunci Dumnezeu i-a luat această contemplație.

Un exemplu despre harisma Duhului Sfânt

Altă dată era un părinte care era războit de mai mulți frați și dorea să scape de războiul de gând pe care îl avea pe tema asta. Atunci s-a rugat la o icoană făcătoare de minuni a Sf. Panteleimon de sărbătoarea acestuia și a auzit din icoană „Las-că te fac eu bine”. Fratele a crezut că o să-i vină o stare roz cu norișori și totul o să fie bine. Nici vorbă fraților! Sfântul Panteleimon vindecătorul i-a dat un asemenea har că a văzut că este perfect capabil să omoare foarte concret pe oricine era în biserică la priveghere. Oricine trecea prin fața lui, chiar un necunoscut, era un condamnat la moarte fără motiv. Desigur că părinții sau mirenii mai cunoscuți erau primii vizați pentru a fi uciși fără ezitare. Harul îl informa că aceasta este starea omului căzut și faptul că oamenii nu se omoară între ei este, de fapt, o mare harismă a Duhului Sfânt pentru a fi protejați oamenii nu numai în viața aceasta cât și în cea viitoare de iadul veșnic. Toată starea aceasta de iad și de vedere a distorsiunii umane maxime a ținut până în clipa în care fratele respectiv s-a împărtășit și atunci au dispărut toate în lumina iubirii lui Hristos. Înțelegeți?

Lumea căzută și răstignirea lui Hristos

Fraților, aceștia suntem și aceasta este lumea în care trăim. Oamenii căzuți nasc o mulțime de probleme și nu există dragoste în jur ca să le rezolve. Înțelegeți? Este tărâmul confuziei. Cel mai mare chin este chinul păstorului care dorește să-și mântuie turma de distorsiunea existențială care o sfârtecă. Vedeți că păstorul adevărat își jertfește sufletul pentru oile sale în timp ce conducătorii plătiți văd primejdiile care vin și pleacă pentru că sunt plătiți și nu le pasă lor de oi. Unde mai pui că de multe ori primejdia vine chiar de la conducătorii care înconjoară toată lumea pentru adepți și când îi dobândesc îi fac mai împătimiți decât ei.

Hristos va fi răstignit până la sfârșitul veacurilor, sfâșiat între interesele egoiste ale fiecăruia dintre noi. Fraților, pentru Domnul, lipsa noastră de înțelegere față de fratele nostru constituie piroanele care îl țintuiesc pe această Cruce, însă din păcate noi nu dorim să înțelegem nici măcar acest lucru. Astfel unitatea naturală a lui Adam cel global, a întregii umanități, este astăzi un lucru pe care numai bunul Dumnezeu îl poate realiza pentru că este un un lucru total supraomenesc, total de neajuns pentru noi.

Despre unitatea oamenilor

Greutatea realizării acestei unități nu constă în lipsa puterii politice pentru că niciodată unitatea adevărată dintre persoanele raționale nu se va realiza pe bază de presiuni. Greutatea realizării acestei unități constă în faptul că nu dorim să ne despătimim și să venim mai aproape de Dumnezeu sau, dacă dorim, atunci avem încredere în noi înșine că știm drumul, însă ceea ce știm noi este un drum fals care nu duce niciunde, în tărâmul confuziei. Unitatea adevărată se realizează totdeauna prin smerenie și prin Hristos – nu prin strategii secrete și constrângeri economice, politice, juridice sau chiar militare.

Concluzie și îndemnuri

Trebuie să-L iubim enorm pe Hristos și să-i prețuim foarte mult pe conducătorii noștri duhovnicești care ne duc la El pentru că să știți că nu este un efort mai mare, un chin mai mare ca nașterea unui om nou în Hristos din omul vechi și distorsionat. Asta e crucificare, fraților.

De asemenea, să avem grijă să nu judecăm pe alții pentru că cine judecă și critică fără iubire pe alții arată că are întunecare și nu dorește să se judece pe sine astfel încât să se cunoască pe sine ca să se vindece de patimile sale cu ajutorul lui Dumnezeu. Vedeți că Domnul n-a lăsat pe Maria Magdalena să-L atingă în timp ce pe Maica Domnului și Sf. Ap. Toma i-a lăsat. De ce? Pentru că sunt niveluri existențiale diferite. Desigur că putem să explicăm mai pe larg de ce e așa, însă acum aș dori să subliniez faptul că trebuie să ne concentrăm mai degrabă pe smerenia și discernământul care ne unește decât pe părerile și pe știința intelectuală care ne despart. Înțelegeți?

Numai așa vom ajunge și noi să-L vedem pe Hristos și să avem ocazia să-I pipăim semnele rănilor pe care Ii le-am pricinuit prin păcatele noastre și să strigăm cu o minunare și o bucurie de nedescris „Domnul meu și Dumnezeul meu!”. Numai așa vom depăși idolatria egoismului din noi și tărâmul confuziei.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați avut smerenia să stați cu mine până acum! Hristos a înviat!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin 

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!