Urmăriți o discuție interesantă între Jonathan și Matthieu Pageau în care aceștia discută despre cum l-a schimbat căderea pe Adam.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
– [Matthieu Pageau]: Microcosmosul cel mai ușor de înțeles este cel de care tocmai ai spus, care leagă un individ de întregul univers. Iar când spunem asta vorbim despre cosmosul din Biblie, nu de cel materialist pe care îl avem astăzi, cel mecanicist. Vorbim despre universul așa cum este descris în cosmologia tradițională, în care ai cerul și pământul și ai un mediator care este omul. Când privești lucrurile așa și când înțelegi ideea că pământul înseamnă realitate faptică, realitate fizică, iar cerul înseamnă idei sau teorii sau principii care nu sunt manifeste, sau care nu sunt concrete sau practice, atunci poți începe să înțelegi că ființele umane individuale, forma lor, sunt același lucru cu cosmosul, ceea ce e de fapt destul de evident.
Nu mai vedem asta atât de mult pentru că nu mai vedem cosmosul în modul antic, deci nu suntem obișnuiți să vedem acele conexiuni, dar când o faci, atunci îți dai seama că un individ are o minte și un corp. Mintea este echivalentul cerului, iar corpul este echivalentul pământului. Iar în Biblie este destul de clar când Dumnezeu îl creează pe Adam. Și, apropo, Adam înseamnă umanitate. Cred că e important să menționăm asta pentru că este un alt exemplu al faptului că Biblia poate fi interpretată pe diferite niveluri, deoarece cuvântul Adam înseamnă un individ, este numele unui om, dar înseamnă și umanitate în general.
– [Jonathan Pageau]: Deci omul în sine.
– [Matthieu]: Da, deci umanitate, ceva de genul ăsta. Deci ori de câte ori în Biblie se vorbește despre Adam în această poveste despre Adam și Eva, se vorbește despre umanitate în general, dar se vorbește și la nivel individual. Deci e ceva de care trebuie să fim conștienți, e doar un exemplu de microcosmos.
– [Jonathan]: Și exemplul în sine pe care l-ai dat este un exemplu de cum se folosește o anumită imagine, o anumită poveste a unui om pentru a reprezenta microcosmosul întregii umanități. Și chiar povestea în sine este construită în acest fel. Și apoi chiar forma omului, să spunem, la începutul Genezei/Facerii, când Dumnezeu creează cerul și pământul, se spune: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul. Şi pământul era netocmit şi gol şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.” Și astfel există această idee de duh, iar duhul este vânt sau respirație.
– [Matthieu]: Respirație, da. Și asta e important de spus. Când spune cuvântul duh, înseamnă vânt, înseamnă și respirație. Pentru că respirația este vânt. Nu este nicio diferență.
– [Jonathan]: Da, cum ai spus și în ultimul videoclip, nu este o metaforă, respirația este de fapt vânt.
– [Matthieu]: Și singura diferență importantă, fiindcă acesta e un alt exemplu de cuvânt pe care ar trebui să-l redefinim, cuvântul duh / respirație / suflet. Toate aceste cuvinte se referă la suflare, înseamnă respirație. Și imediat, dacă înțelegi asta, poți vedea legătura lui cu cerul. Și în poveste se spune: „Dumnezeu l-a făcut pe Adam din țărâna pământului și a suflat în fața lui suflare de viață.” Deci chiar acolo poți vedea că este vorba de unirea cerului cu pământul. Deci suflarea vine din cer și El ridică niște pământ. și apoi apare omul, care este făcut din această uniune.
– [Jonathan]: Și atunci când vorbești despre mediator, asta arată exact că omul este mediatorul, pentru că la început aceste două lucruri sunt complet separate. Ai cerul și Duhul, suflarea și vântul de deasupra și ai acest pământ haotic și fără formă dedesubt și aceste două lucruri nu se ating, sunt separate, și apoi are loc crearea diferitelor straturi ale creației, cerul și apoi iarba, și apoi se apropie din ce în ce mai mult și mai mult până când ajungi la ființa umană.
Și apoi, la ființa umană, cerul intră în pământ și se unește cu pământul, astfel încât, în mod destul de explicit în poveste, omul este un microcosmos al cerului și al pământului, dar și mediatorul, pentru că le unește. Omul nu este doar o reprezentare a acelei separări, ci de fapt o reprezentare a acestei uniri. Și apoi, în interiorul omului există un alt microcosmos, și anume separarea bărbatului și a femeii, care reprezintă din nou cerul și pământul, care sunt separate – bărbatul fiind cerul și femeia fiind pământul, dar care sunt și uniți în același timp. Și aceste microcosmosuri continuă să se încorporeze unul în altul pentru a crea această structură fractală despre care vorbim. Biblia este plină de aceste structuri fractale.
– [Matthieu]: Da, mă gândeam din nou la un exemplu al faptului că omul este un mediator între cer și pământ. Faptul că Dumnezeu i-a cerut lui Adam să dea nume animalelor, asta ne dă un exemplu perfect că Adam e mediator între cer și pământ, pentru că ceea ce trebuie să facă Adam este să ia o idee abstractă pe care o are și să îi dea o manifestare concretă. Așadar el numește animalele în funcție de anumite idei pe care le are. Aceasta este ideea. Deci este ca și cum el își vede ideile întruchipate în anumite ființe din lume și dă această identitate acelor animale.
– [Jonathan]: Da, și e important de văzut, pentru că acesta este un lucru cu care oamenii se luptă, când spui că are aceste idei despre lume, oamenii se gândesc imediat: „Oh, este relativitate, subiectivitate”. Dar nu, nu e așa, pentru că el este un mediator între cer și pământ, legătura dintre ideea și fenomenul care apare în fața lui este un lucru unificator și real, este chiar lucrul în sine și capacitatea de a participa la lucrul în sine. Nu e doar o fantezie a lui sau ceva de genul.
– [Matthieu]: Nu e doar o fantezie, se bazează pe rațiunea sa, pe intelectul său care este conectat cu…
– [Jonathan]: Se bazează pe faptul că el este legătura dintre cer și pământ. Deci el este punctul în care acele fenomene pe care le întâlnește se conectează cu semnificația lor. Într-un fel, ca și cum el nu ar avea de ales, în sensul în care vedem astăzi alegerea, când denumește animalele. El vede cum lumina ochilor lui și cuvântul lui se unesc și participă la existență acelei ființe care este în fața lui. Este greu să ne gândim la asta într-un mod atât de direct, pentru că experiența noastră despre lume este mai diluată, să zicem. Dar trebuie să înțelegem că în povestea din Geneză, Adam îl reprezintă pe om ca atare, într-un fel pur, nerestricționat, înainte de cădere, cum spunem în termeni creștini.
– [Matthieu]: Da, și ideea de cădere este legată de pierderea acestei capacități, de pierderea capacității de a denumi corect animalele, sau de a percepe corect lumea relativ la sensul ei spiritual. Deci da. Noi nu ne putem imagina ce înseamnă asta, evident,
– [Jonathan]: Și în Biblie acea imagine apare în acea poveste, pentru că atunci când Adam și Eva sunt alungați din grădina [raiului], consecințele pe care Dumnezeu le dă lui Adam și Evei sunt reprezentate prin ideea că Adam va trebui să lucreze pământul și că vor fi spini, este ca și cum pământul se revoltă împotriva principiului de mediator a lui Adam, sau că el își pierde capacitatea de a fi un mediator natural și că el trebuie să suplinească această stare cu efort, trebuie să fie atent pentru că lumea creată devine periculoasă pentru el și va trebui să se lupte cu ea, oarecum, și va trebui să se țină la distanță pentru a putea continua să joace acel rol de mediator.
– [Matthieu]: Da. Ideea e că asta ne va da și alte exemple de microcosmos în Biblie. Ideea este că după cădere omenirea trebuie să corecteze sau să repare anumite lucruri în mod artificial pentru ca semnificația și lucrul în sine să se potrivească corect.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
4 Comment
Părinte, înainte de Hristos, când încă nu exista legea iubirii dușmanului dată în mod clar și explicit, și nici învierea Domnului, cum puteau recunoaște cei de alte credințe că Dumnezeul evreilor e Unicul Dumnezeu adevărat și nu dumnezeii lor?
Acum când cineva de altă credință întreabă acum de ce Dumnezeul creștinilor e Unicul, avem răspunsurile, dar toate țin de Iisus. Înainte de Iisus care ar fi fost răspunsul?
Să zicem că un păgân întâlnește un profet din VT. Păgânul i-ar zice ceva de genul „băi popă, uite, voi jertfiți miei Dumnezeului vostru și Ll vă ajută, noi jertfim și noi animale la al nostru și ne ajută, cu ce-L face pe Al vostru mai presus de al nostru?”. Ce argumente putea cineva aduce în sprijinul Dumnezeului evreilor, versul dumnezeii și zeii altor neamuri?
Iertați necunoașterea mea și întrebarea complicată, cu siguranță există o explicație, numai că nu o cunosc și aș dori să o cunosc.
Mare atenție că nu este bine să ne pierdem vremea cu întrebări ipotetice/speculative.
Cred că e o întrebare importantă, părinte, fiindcă altfel nici noi nu putem înțelege pe deplin lucrurile petrecute înainte de Hristos. Sunt foarte multe mențiuni de sacrificii, începând cu Cain și Abel, care se aseamănă cu sacrificiile practicate de tot felul de popoare păgâne către tot felul de zeități. Cu ce se deosebeau sacrificiile făcute către Dumnezeul nostru de sacrificiile către alte zeități? Cum putea cineva să facă diferența dintre bine și rău în condițiile astea? Cum putea cineva să descopere credința adevărată înainte de Hristos?
Sau ea era dată să fie cunoscută doar de către poporul evreu în mod exclusiv, iar toate celelalte popoare să aștepte venirea lui Hristos și abia atunci să o cunoască? Fiindcă, spre exemplu, egiptenii, nici după despicarea mării în două nu și-au schimbat credința, doar iubirea și sacrificiul lui Hristos au putut să schimbe inimile oamenilor, minunile din VT nu par să fi avut puterea asta, de a convinge pe păgâni să creadă în Dumnezeul nostru. Și atunci să înțelegem că așa a fost dat ca doar evreii să cunoască adevărul până la venirea lui Hristos?
Cu ce îți ajută asta la mântuire?