Avanpremiera învierii noastre – p. Teologos

Ce face atât de specială Învierea lui Lazăr? Ce semnificație duhovnicească are acest eveniment? Care este rolul minunilor?

Ascultați un material care încearcă să răspundă la aceste întrebări și în care legăm acest eveniment de intrarea Domnului în Ierusalim.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Introducere. Despre smerenia Domnului

Acum sunt impresionat de faptul că Domnul S-a întrupat ca să ne arate concret ce Dumnezeu avem. Nimeni nu își putea imagina că Dumnezeu este un Dumnezeu iubitor, un Dumnezeu care poate să devină un om vulnerabil, un om supus pătimirii, neputințelor și morții fără a se încărca cu păcat.

Vedem că această smerenie negrăită a Domnului L-a însoțit toată viața Sa – chiar și în clipa Sa de slavă adică la Intrarea în Ierusalim, chiar și în clipa Sa de smerenie extremă mai presus de slavă, adică la Crucificarea Sa.

Perfecțiunea lui Dumnezeu

Domnul a avut naturalețea smereniei dumnezeirii Sale, o naturalețe mai presus de firea umană, o naturalețe departe de orice stridență provocată de patimi. Înțelegeți?

Mântuitorul a făcut totul perfect. Nimic din comportamentul Său nu a fost întâmplător sau ezitant, chiar dacă nouă ni se pare astfel și asta pentru că înțelegerea noastră este foarte, foarte limitată, datorită întunecării minții noastre. Vedeți că înainte de Răstignirea Sa, Hristos trebuia să ne arate concret că este Dumnezeu atotputernic, Stăpânul vieții și al morții, astfel încât să putem înțelege că Crucificarea nu a fost un act de forță din partea conducătorilor evreilor ci un act de bunăvoință din partea Tatălui celui milostiv care și-a dat Fiul pentru noi. Înțelegeți?

Jertfa – esența creștinismului

Vedeți că Mântuitorul a făcut totul pentru a arăta superioritatea jertfei pentru ceilalți, jertfă care este esența creștinismului și care este aspectul cel mai deranjant pentru cei care nu sunt fiii luminii. Înțelegeți? Și bineînțeles, pentru cei care sunt fiii luminii este deschiderea către viața veșnică, dincolo de moarte.

Vedeți că acest aspect este atât de deranjant încât evreii îl căutau să-L omoare pe Hristos cu destulă vreme înainte de Răstignirea Sa. Acuma, ca o paranteză, să avem grijă să nu spunem că noi dacă am fi fost în locul lor nu am fi făcut la fel pentru că toți avem această mare distorsiune în noi. Toți nu dorim să ni se arate că greșim. Toți iubim omul cel vechi din noi, mai mult sau mai puțin. De fapt, noi nu dorim nici să ni se spună că nu suntem cum trebuie referitor la regulile sociale ale acestei lumi căzute, darămite să ni se arate prin faptă fără putință de tăgadă că suntem distorsionați, că NU suntem cum trebuie relativ la perfecțiunea naturaleții la care ar trebui să fim? 

„Presiunea” lui Hristos asupra oamenilor

Hristos exercita prin naturalețea perfecțiunii Sale smerite o presiune foarte mare, însă nu o presiune tiranică ci presiunea asemănătoare cu presiunea pe care o exercită lumina când alungă întunericul. De fapt, noi toți suntem mândri și prin asta distorsionați și simțim această presiune a cuvintelor Sale. Smerenia este starea naturală a sufletului și modul perfect de a fi și conștiința noastră își dă seama de asta, chiar dacă nu poate ajunge acolo fără ajutorul Celui care e deja smerit. Adică al lui Dumnezeu. Cel smerit e minunat. Cel mândru nu poate să facă minuni pentru că însăși facerea de minuni îi hrănește patima mândriei care îi otrăvește sufletul și îl face de piatră și Dumnezeu nu îngăduie asta.

Vedeți că Mântuitorul a făcut minuni de ne crapă mintea numai dacă ne gândim la ele – darămite să le mai și trăim. Desigur că eu nu am trăit pe vremea Mântuitorului, însă am văzut astăzi oameni care au văzut minuni și i-am văzut cât de impresionați erau.

Un exemplu despre forța minunilor

Țin minte la un moment dat că un grup destul de mare de pelerini mi-a povestit că într-un loc în pădure pe o potecă au simțit o bună mireasmă ca de mir, de moaște. Erau foarte impresionați. Au căutat în locul respectiv însă nu au găsit nimic. După ce au primit confirmarea de la părinți că se întâmplă astfel de evenimente în Sfântul Munte, s-au dus iarăși acolo însă nu au mai simțit nimic. Cu toate acestea erau foarte impresionați. Altă dată țin minte că era cineva care mergând prin pădure, tot așa a simțit un miros puternic de moaște. Când a căutat în jur a găsit o mică peșteră de unde ieșea mireasma. Când a intrat înăuntru, intensitatea mirosului a crescut atât de puternic încât aproape că nu mai putea să înainteze în fundul grotei.

Când a ajuns cu greu în spate a găsit moaștele nestricate a trei asceți. S-a blocat omul, vă dați seama! Total minunat de întâmplare, s-a întors să iasă și să spună tuturor ce a găsit, însă când să iasă în gura peșterii îi blocau ieșirea cei trei sfinți care i-au spus cu smerenie și noblețe, fără compromisuri: „Te rugăm să ne lași acolo până la a doua venire a Mântuitorului!”. Se întâmplă lucruri de genul ăsta. Omul a venit și a povestit totul cu o mare minunare, evlavie și frică de Dumnezeu ascunzând, desigur, locul în care se află moaștele.

Vă dați seama că dacă aceste minuni provoacă atâta bucurie și evlavie cât de mult ar fi fost însăși prezența lui Hristos cel minunat care vindeca orbi și șchiopi și pe toți ceilalți.

Dumnezeu nu a venit pentru minuni

Hristos desigur că știe că noi suntem atrași mai degrabă de minuni decât de învățătura Sa, cu toate că Domnul nu a venit să ne facă minuni ci a venit să ni se dea pe Sine dimpreună cu învățătura Sa. Înțelegeți? Vedeți că El nu a fost numit „Făcătorul de minuni” sau „Scamatorul”, ci a fost numit „Învățătorul” și asta datorită faptului că învățătura Sa era cu mult mai de impact decât minunile Sale, chiar dacă minunile Sale erau cele mai impresionante fapte pe care omenirea le văzuse până în momentul respectiv. Înțelegeți?

Da, fraților, este absurd faptul că noi, cu toate că înțelegem că învățătura este cea mântuitoare, nu putem să o acceptăm datorită distorsiunii din noi și avem nevoie de minuni care să ne confirme că această învățătură este una de succes, este o învățătură care ne scapă de moarte. Ce să facem, fraților?…

Cred că toți am dori mai mult sau mai puțin să vedem minuni, însă în clipa în care Cel care face aceste minuni ne spune că „știți, cel care are două haine să dea una și celui care n-are” atunci deja începem să dăm puțintel înapoi, însă, eh, hai să zicem. În clipa în care ne zice să iertăm de șaptezeci de ori câte șapte, deja începem să mârâim puțin, când ne spune să întoarcem și celălalt obraz, deja începe inima noastră să pârâie și dacă spune să ne iubim vrăjmașii deja rejectăm total lucrul.

Gândiți-vă puțin: să apară acum un tânăr al străzii de vreo 33 de ani, sărac lipit, fost teslar care să meargă în fâșia Gaza sau pe frontul din Ucraina și să le zică mamelor de acolo că „știți, trebuie să-i iubiți pe cei care v-au omorât copiii pentru că acești ucigași se vor chinui și aici și în veșnicie dacă nu se pocăiesc, iar copiii voștri se bucură în Împărăția Cerurilor”. Înțelegeți? Cred că este foarte tare și greu de acceptat acest adevăr pentru cineva care nu are harul lui Dumnezeu și deci experiența veșniciei. Înțelegeți?

Scopul minunilor

Din cauza asta Domnul a făcut minuni atât de mari, ca să ne arate concret că este Stăpânul vieții și al morții și să ne arate că există veșnicie și există viață dincolo de moarte. Vedeți că El nu ar fi făcut și nu ar fi recurs la minuni dacă noi am fi crezut fără minuni. Dincolo de asta, El nu a făcut-o ca un fachir, ci ca un Domn, ca un Învățător și din cauza asta a zis că dacă vom face ceea ce ne spune, atunci și noi vom putea să facem aceste lucruri cu harul Său și chiar mai mari decât acestea le vom face. Înțelegeți?

Ca să ne încredințeze că nu este vorba de o scamatorie, ci de o expresie a iubirii față de noi, copiii Săi, alege pentru minuni oameni simpli, niște oarecare după cum spune Scriptura despre Lazăr. Oameni care însă credeau, atât cât puteau și ei că Domnul nostru este într-adevăr Mesia și puneau preț pe învățătura Sa, fără însă să realizeze foarte bine cine este El de fapt. 

Credința, logica minunile

Vedeți că Domnul avea obiceiul să ceară credință înainte de minunile Sale și asta pentru că este necesară în relația cu Dumnezeul supralogic. Atunci când credem, ne depășim cadrele foarte strâmte ale logicii noastre și recunoaștem că poate să existe cineva care le depășește.

Dacă însă ne înțepenim în logică, Dumnezeu rămâne în afara existenței noastre și nu poate să facă nimic. În acest context, pentru că am spus că smerenia este naturală, credința oamenilor scade pe măsură ce sunt mai aproape de cineva. Din cauza asta Domnul spune că nu există profet prețuit în locul său de baștină. Vedeți că nici măcar Hristos nu a putut să-i ajute pe cei din locul Său așa cum și-ar fi dorit din cauza necredinței lor care era atât de mare că a ajuns să se mire de aceasta până și Dumnezeu. Asta este o mare dramă, fraților, și încă o dovadă a distorsiunii gândirii noastre. 

Ce înseamnă perfecțiunea

Vedeți că noi îl așteptăm pe Dumnezeu ca pe un supererou din filme, un dur puternic care să-i distrugă pe toți vrăjmașii noștri, și, în general, să ne facă toate voile egoiste. Un astfel de Dumnezeu ar fi de fapt o proiecție a himerelor care dorm în noi, un idol după chipul și asemănarea noastră, un idol care seamănă mai mult cu vrăjmașul diavol decât cu adevăratul Dumnezeu.Din cauza asta S-a întrupat Dumnezeu.

În clipa în care vedem un Dumnezeu care S-a născut într-o iesle și într-o familie săracă, a avut o viață pe care din punct de vedere uman ar fi putut-o avea fiecare dintre noi, în clipa respectivă nu putem să credem că avem de a face cu Dumnezeul-Om perfect în toate, inclusiv în comportament. Nu putem să credem pentru că problema noastră este faptul că, datorită iubirii de sine, noi credem că, de fapt, problema nu e la noi. Credem că nu suntem perfecți din cauza exteriorului – că nu ne-am născut acolo, că nu avem posibilități și altele, însă adevărul este altul: nu suntem perfecți pentru că iubim păcatul. Și cei care se retrag din lume se retrag nu pentru că în lume nu există posibilitatea teoretică a mântuirii, ci pentru că datorită faptului că toți iubim păcatul trebuie să ne retragem pentru a ne păzi, de fapt, de noi înșine, de tendința noastră către cele rele. Înțelegeți?

Iubirea de Dumnezeu

Au fost, însă, cei care L-au iubit pe Hristos și care, după dreptate, au fost iubiți de Domnul cel drept. Trebuie să știți că pentru a simți iubirea dumnezeiască, nu trebuie să facem mare asceză, ci noi trebuie să iubim întâi. Dumnezeu iubește pe toți cu iubire desăvârșită, însă această iubire nu este simțită decât de către cei care se deschid prin iubire către Domnul. Asceza nu este scop în sine, ci este făcută pentru iubire. Înțelegeți?

Legat de asta, să știți că peste tot unde scrie în Scriptură că Hristos iubea o persoană, Scriptura vrea să spună că datorită iubirii pe care persoana respectivă o avea față de Iisus, acea persoană simțea mult mai mult iubirea lui Hristos decât ceilalți din jur. Înțelegeți?

Lazăr, Marta și Maria

Așa a fost și Lazăr pe care Domnul l-a numit prietenul Său. De asemenea și surorile lui Lazăr, Marta și Maria, Îl iubeau pe Mântuitorul și i-au spus Domnului printr-un mesaj că cel iubit de El e bolnav. Vedeți că dovada faptului că Marta și Maria Îl iubeau pe Mântuitorul este totala libertate pe care I-o lăsau. Nu l-au presat să vină să-l vindece pe Lazăr. Nici măcar nu au făcut o rugăminte, ci au lăsat la libera alegere a lui Hristos. Așa trebuie să fim și noi dacă Îl iubim cu adevărat pe Domnul: „Facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ”. Noi arătăm doar nevoia.

Vedeți că și evanghelistul notează expres că Mântuitorul îi iubea pe Marta și pe sora ei și pe Lazăr. Acuma, nu putea să spună altă ordine? Sau să spună folosind alte cuvinte – de exemplu, pe Maria, Marta și pe fratele lor? Păi, nu prea, pentru că Sfinții Părinți spun că Marta este icoana vieții practice. Aceasta este prima care este iubită de Hristos pentru că dacă nu facem poruncile nu Îl găsim pe Hristos pentru că Hristos se află ascuns în poruncile Sale.

După aceea, vedeți că spune „sora sa” adică aici este mai important decât numele Mariei faptul că este sora Martei – imaginea vieții practice – pentru că Maria este imaginea vieții contemplative. În acest context este esențial să știm că viața contemplativă este sora vieții practice și că nu se poate să ajungem la viața contemplativă dacă nu avem viața practică după cum îi este bineplăcut lui Dumnezeu.

Lazăr, cu toate că este înrudit cu cele două surori, este numit cu numele pentru a accentua faptul că este totuși total diferit de cele două surori care închipuiesc cele două tipologii de trăire și asta pentru că Lazăr reprezintă mintea noastră care este pe moarte din cauza păcatului. Înțelegeți?

Dovada iubirii lui Hristos față de Lazăr

Ceea ce este demn de remarcat aici este faptul că dovada iubirii lui Hristos față de Lazăr este faptul că îl lasă să moară „pentru slava lui Dumnezeu, ca prin ea Fiul lui Dumnezeu să Se slăvească” după cum e scris. Asta ne învață mai multe lucruri. Odată, chiar dacă Dumnezeu este smerit și natural, comportamentul Său este mai presus de logica noastră lumească. Pentru că logica noastră nu este naturală, să știți. Desigur că nimeni dintre noi nu trebuie să-și lase prietenul să moară pentru slava lui Dumnezeu. Numai Dumnezeu poate să facă asta pentru că Acesta este stăpânul morții și al vieții și, deci știe când este cel mai de folos ca să moară cineva și, desigur, are puterea să-l învie pe respectivul când dorește, după cum a fost cazul cu Lazăr. Deci să nu judecăm noi acțiunile lui Dumnezeu că nu știm planul Lui cu fiecare dintre noi. Înțelegeți?

Despre momentul morții și mântuire

Acum poate că este important să spunem aici când moare cineva. Pentru că omul se stabilizează după moarte și pentru că Dumnezeu este Tată iubitor atotputernic, adică este nedrept, însă în favoarea noastră, avem ca rezultat faptul că Dumnezeu îngăduie să murim atunci când este cel mai convenabil pentru mântuirea noastră. Înțelegeți? Din cauza asta noi nu putem să omorâm pe altcineva pentru că nu știm când este cel mai convenabil pentru mântuirea sa să moară. Desigur că noi, fiind liberi, putem să dăm cu piciorul la șansa mântuirii noastre, însă Dumnezeu își face partea Sa.

De asemenea, decizia lui Hristos de a-l lăsa pe Lazăr să moară ne mai învață că mintea cea veche, omul cel vechi trebuie să moară înainte ca să învie în Hristos. Pentru că am spus că Lazăr reprezintă mintea. Fraților, nu este o altă cale, să știți. Trebuie ca omul cel vechi să moară. Sistemul de gândire să moară. Dorința noastră de a ne salva, de a reuși în viață după mintea noastră cea veche, fiind îmbrățișați cu patimile ne va duce la pieire. Din cauza asta spune Domnul că cel care dorește să-și salveze sufletul și-l va pierde, iar cel care își va pierde sufletul pentru Mine și pentru Evanghelie îl va afla. Înțelegeți? Adică cine se va lăsa în voia lui Dumnezeu și își va pierde, își va nimici egoismul și planurile personale pentru Hristos, acela se va mântui.

Planurile personale și gândurile proprii

Ca o paranteză, am văzut tineri foarte promițători care au venit la monahism, însă datorită faptului că nu au putut să se lepede de planurile lor și de ideile lor relativ la viață, s-au pierdut. Ferească Dumnezeu! Trebuie să ne mortificăm, fraților! Dacă murim înainte de a muri, nu o să mai murim în clipa morții, după cum spun Bătrânii. Și atunci, în clipa morții o să fim vii. Înțelegeți?

Dacă nu ne-am mortificat încă și judecăm pe frați și Îl judecăm pe Dumnezeu în acțiunile Sale vom începe să ne neliniștim pentru că nu putem să pricepem din gaura de șoarece în care ne aflăm planul global al lui Dumnezeu cel atotștiitor și atotputernic. Înțelegeți?

Vedeți că și apostolii s-au revoltat când Domnul le-a spus să se întoarcă în Iudeea pentru că ei se bazau doar pe logica lor și vedeau lucrurile încă omenește, chiar dacă văzuseră atâtea minuni până atunci. De fapt, este și de așteptat să se comporte astfel pentru că Îl iubeau însă nu știau care este planul lui Dumnezeu și cine este El cu adevărat. Dacă le știau, atunci nu se îngrijorau că o să-L omoare iudeii pe Hristos.

Realitatea în Duhul Sfânt

Era imposibil pentru apostoli să țină pasul cu noua realitate, pentru că această realitate o poate trăi cineva numai în Duhul Sfânt. Înțelegeți? Desigur că apostolii erau bine intenționați, după cum se vede și din faptul că încercau să-L protejeze pe Domnul să nu meargă în Iudeea și din faptul că se bucură de faptul că Lazăr a adormit crezând că se va face bine, nedându-și seama că, de fapt, Mântuitorul vorbește de moartea prietenului Său.

Moartea și învierea de obște

Apostolii nu-și puteau imagina că Domnul vorbește atât de natural despre moarte ca despre somn, pentru că înainte de Învierea lui Hristos, moartea era cel mai înfricoșător lucru pentru un om. După Înviere, însă, omul a devenit înfricoșător pentru moarte. Înțelegeți? Moartea devine o trecere, o scurtă adormire și o trezire în lumea cealaltă, în rai dimpreună cu Hristos, iar la finalul veacurilor va fi chiar o totală înviere din morți, moment în care ne vom recăpăta înapoi trupurile. Asta o să fie învierea de obște.

Prin învierea lui Lazăr, Domnul nu face numai o mare minune, ci și dorește să ne învețe mai multe lucruri. Întâi de toate, ne arată concret învierea tuturor, învierea de obște: ne face un demo, o avanpremieră a acestei învieri. Vedeți că Mântuitorul a făcut în mod special lucrurile astfel încât Lazăr să fie în mormânt de 4 zile în clipa în care El ajunge acolo, adică Lazăr intrase deja în descompunere. Înțelegeți?

Marta și Maria

Ceea ce este demn de remarcat aici este faptul că Marta a ieșit să-L întâmpine pe Iisus în timp ce Maria stătea în casă. Să știți fraților că dacă viața noastră practică nu iese în întâmpinarea lui Iisus prin comportamentul acesteia, viața contemplativă – adică Maria – nu-L va întâlni și mintea – Lazăr – nu va învia.

Vedeți că Marta fiind pe un plan inferior, nu avea cunoștința pe care trebuia să o aibă despre Hristos. Ea, săraca, credea că puterea Acestuia este limitată de prezența Sa fizică într-un anumit loc și, de asemenea, nu credea că Domnul poate să facă ceva prin Sine, ci că este doar un om care se roagă și rugăciunile Sale sunt totdeauna ascultate. Domnul încearcă să o ridice de pe acest plan spunându-i că fratele ei va învia, însă Marta nu crede acest lucru. Din iubire față de Mântuitorul îi dă un răspuns evaziv la început, însă când Mântuitorul o presează puțin cu mărturisirea frontală că El este Învierea și Viața, atunci iubirea Martei o împinge pe un plan superior să-L mărturisească pe Iisus ca Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Pe acest plan superior Marta o cheamă pe Maria adică viața practică o cheamă pe cea contemplativă care și aceasta este limitată ca și Marta în credința ei și amândouă merg cu Domnul către mormântul lui Lazăr care am spus că este chipul minții noastre omorâte de păcate.

Pe drum către mormântul lui Lazăr

Pe drum către mintea moartă, Domnul lăcrimează pentru că vede omenirea în ce hal a ajuns – adică în rătăcire, bâjbâind fără luminare și cu toate acestea crezând că știe să judece. În clipa în care a lăcrimat Iisus, cei de față au zis „Vedeți cât de mult îl iubea pe Lazăr”. Judecata este însă greșită, pentru că Hristos nu a lăcrimat pentru Lazăr pe care avea să-l învie în câteva momente, ci pentru ei și pentru noi toți care suntem morți în patimile noastre și care nu-L iubim îndeajuns pe Iisus pentru a ne deschide spre învierea Acestuia, chiar dacă Acesta se deschide spre noi.

Vedeți că Domnul i-a întrebat pe cei de față: „Unde l-ați pus pe Lazăr?”. Desigur că Cel care a făcut tot Universul nu avea nevoie să întrebe ca să afle. A întrebat însă ca să arate deschiderea Sa către oameni. Dispoziția Sa de dialog iubitor în naturalețea smereniei Sale. Înțelegeți?

Întunecarea minții oamenilor și lipsa de credință adevărată sunt evidente în clipa în care Domnul le spune să ridice piatra patimilor de pe mormânt. În clipa respectivă Marta cârtește și îi spune „Doamne, deja miroase, că este a patra zi.” Că intrase în descompunere. Atunci Domnul îi spune „Dar nu ți-am zis că dacă vei crede vei vedea slava lui Dumnezeu?” adică „vei vedea modul de acțiune a lui Dumnezeu” – cum este Dumnezeu de fapt? 

Vedeți că deja Hristos se comportă ca Domn, însă nu este un Domn tiranic, ci unul care are naturalețea smereniei. 

Învierea lui Lazăr

După ce au ridicat piatra de pe mormânt Fiul îi mulțumește Tatălui, însă nu ca cineva inferior care e forțat să facă asta, ci ca un gest de iubire a cuiva care este perfect egal cu Tatăl care totdeauna ascultă de Fiul. Pentru că spune Fiul – „mulțumesc, Tată, că totdeauna mă asculți”. Asta înseamnă că Fiul are putere și că este egal cu Tatăl.

După care, ca un Domn al întregii creații, dă poruncă lui Lazăr să iasă afară. În acest moment, Domnul îl recompune pe Lazăr care se descompuse-se, îi pune sufletul înapoi în trup înviindu-l complet sănătos – deci nu avea nevoie de perfuzii și așa mai departe – și îl teleportează afară legat de mâini și de picioare și cu mahrama înfășurată pe față.

Desigur că ultima poruncă a Domnului și smeritului Iisus Hristos a fost „Dezlegați-l și lăsați-l să meargă”. Domnul lucrează cu putere, fraților, și desigur că Lazăr nu mai avea nevoie de terapie intensivă, perfuzii, cărucior cu rotile sau altceva asemănător. Era complet sănătos. Așa se întâmplă și cu mintea moartă de păcat în care intră Hristos. Dispare dintr-o dată toată negura păcatului la lumina harului dumnezeiesc. Înțelegeți?

Învierea minții

Odată cu învierea minții, însă, luptă crunt patimile pentru a omorî mintea ce înviată, pentru a-l omorî și pe Lazăr și mai ales pe Cel care l-a înviat. Vedeți că patimile sunt cele mai puternice atunci când omul a intrat pe calea desăvârșirii, însă aceasta este distorsionată de faptul că omul nu a urmat tratamentul corect sau/și complet până la capăt și astfel diavolul alungat de lupta ascetică de la început se întoarce cu încă 7 demoni în sufletul bietului om astfel încât cele din urmă vor fi mai rele decât cele dintâi dacă omul nu se luptă. Și asta pentru că dincolo de patimile pe care le-a avut la început se mai adaugă și încrâncenarea mândriei, ipocrizia faimei, siguranța egoismului, experiența distorsionată de viață și toate celelalte. Trebuie luptă, fraților! Mai ales dacă am înviat și mai ales dacă am înviat. De fapt, acum omul foarte probabil se consideră un mic dumnezeu și deci orice prezență a adevăratului Dumnezeu devine extraordinar de iritantă. Din cauza asta toate guvernele depărtate de Dumnezeu se luptă cu Dumnezeu. Înțelegeți?

Fariseii și rolul lor

Atunci vedeți că fariseii care erau conducătorii poporului, în loc să se bucure că blândul Iisus le-a înviat pe unul din popor, erau oripilați că toată lumea se duce după El, cu toate că Domnul le-a spus poporului să asculte de arhierei pentru că ei au șezut pe scaunul lui Moise. Desigur, însă, că la lumina lui Iisus se vedea împătimirea arhiereilor, însă Mântuitorul a fost foarte clar în a disocia între cuvintele arhiereilor de care trebuiau să asculte și faptele lor care erau, de fapt, împotriva legii.

O dovadă în plus a acestui fapt este chiar validarea Duhului Sfânt prin Sf. Ioan Teologul în Evanghelia sa în care zice despre osânda la moarte a lui Iisus rostită de Caiafa că aceasta nu a spus-o de la sine ci, fiind arhiereu al anului aceluia, a proorocit că Iisus avea să moară pentru neam. Asta este o lecție foarte importantă pentru noi – faptul că Dumnezeu validează instituția chiar dacă cel care este în locul respectiv este nevrednic de această demnitate. Înțelegeți? Această nevrednicie o va judeca, desigur, Dumnezeu și nu noi. Noi să fim atenți la ce spune omul respectiv. Asta nu înseamnă că trebuie să ascultăm dacă este împotriva lui Hristos. Și asta o judecăm întotdeauna în adunarea sfinților părinți și în sfântul sinod.

Intrarea Domnului în Ierusalim

În orice caz mai-marii patimilor vor căuta cu ferocitate să recâștige mintea adică pe omul înviat și să anihileze Sursa învierii acestuia. Pe de altă parte, cei mici, smeriți și curați se bucură de învierea din patimi și pregătesc Mântuitorului sufletelor noastre o intrare triumfală în Ierusalim, Ierusalim care se tâlcuiește pacea cea sfântă și este icoana inimii sufletești a omului – adică a centrului său existențial. Omul ajunge la pacea adâncă și sfântă numai când intră Hristos în inima sa, pentru că pacea nu este absența conflictului exterior, ci prezența lui Hristos cel smerit cu inima pe interior. Înțelegeți?

Mânzul asinei

Vedeți că inclusiv în momentul în care Hristos apare ca un învingător și împărat călare pe catâr în intrarea triumfală în Ierusalim, evangheliștii au grijă să noteze că este vorba de mânzul asinei și nu de un animal în puterea maturității, adică este vorba de o poziție smeritoare, blândă, neagresivă.

Vedeți că noi ne imaginăm Învingătorul că intră în forță și cu multă pompă în orașul cucerit. Cam asta este ideea noastră despre un erou conform sistemului nostru de valori, pe când Hristos este un erou anti-sistem și din cauza asta sistemul L-a răstignit. Înțelegeți?

Pentru că, însă, Hristos nu este pe același plan cu sistemul purtător de moarte, Hristos a înviat astfel încât să nu mai moară. Adică a depășit moartea, a depășit sistemul. Și a făcut asta ca să depășim și noi moartea, fraților. Adică a adus un nou sistem, o Biserică vie pentru că biserica nu mai este sistem. Biserica este ceva viu în care toți ne vindecăm de moarte, în care cei care dorim trecem de la moarte la viață, toți cei care Îl iubim. Ne mortificăm modul de gândire pământesc și dorințele pământești pentru a învia prin dorințele cele cerești și așa vom intra în Ierusalimul cel de sus.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați avut smerenia să stați cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!