Ce înseamnă să ne dăm cu totul lui Hristos – C.S. Lewis

Ascultați un cuvânt profund al lui C.S. Lewis despre ce înseamnă a fi creștin și cum jumătățile de măsură pe care încercăm a le practica ne duc la eșecul vieții în Hristos

Vizionare plăcută! (pentru o vizionare optimă vă rugăm întoarceți celularul sau tableta pe orizontală înainte de a porni clipul)

Powered by RedCircle

Ideea comună pe care o avem toți înainte de a deveni creștini este: luăm ca punct de plecare sinele nostru cu diferitele lui dorințe și interese. Apoi recunoaștem că altceva – ziceți-i moralitate sau comportament decent sau „binele societății” – are pretenții asupra sinelui nostru. Pretenții care interferează cu propriile sale dorințe. Ce înțelegem (atunci) prin a fi bun e să cedăm la acele pretenții. Unele lucruri pe care sinele normal ar vrea să le facă se dovedesc ceea ce numim „greșite”. Ei, trebuie să renunțăm la ele. Altele se dovedesc a fi ceea ce numim „drepte”. Pe acestea va trebui să le facem.

Dar sperăm tot timpul că atunci când toate pretențiile au fost îndeplinite, săracul sine natural va avea încă o șansă și ceva timp să-și vadă de viața lui și să facă ce vrea. De fapt, suntem asemenea unui om cinstit ce-și plătește taxele. Le plătește, dar speră că-i mai rămân bani suficienți ca să continue să trăiască. Fiindcă noi încă luăm sinele natural ca punctul nostru de pornire.

Câtă vreme gândim așa, unul din două rezultate va urma. Fie renunțăm la a încerca să mai fim buni sau devenim într-adevăr foarte nefericiți. Căci să nu ne îndoim: dacă vei încerca cu adevărat să îndeplinești toate cererile făcute sinelui natural, el nu va mai avea din ce să trăiască. Cu cât îți urmezi conștiința, cu atât mai mult ea îți va cere, iar sinele tău natural, care astfel e înfometat și împiedicat, și îngrijorat la fiece pas, va deveni din ce în ce mai supărat… La sfârșit, fie vei renunța să mai încerci să fii bun, fie devii unul din acei oameni care, cum se spune, trăiește pentru alții. Dar mereu într-un mod plin de nemulțumire și morocănos. Mereu gândindu-te de ce ceilalți nu observă mai mult, mereu făcându-te pe tine martir. Și odată ce devii astfel, vei fi o pacoste mult mai mare oricui e nevoit să trăiască cu tine decât ai fi fost dacă ai fi rămas, sincer, egoist.

Calea creștină e diferită. Mai grea și mai ușoară. Hristos zice: „dă-mi tot”. „Nu vreau atât din timpul tău și atât din banii tăi și atât din munca ta. Te vreau pe tine. Nu am venit să-ți chinuiesc sinele natural, ci să-l ucid. Jumătățile de măsură nu-s bune la nimic. Nu vreau să tai o creangă aici și o creangă acolo, vreau să tai tot copacul. Dăruiește-mi tot sinele natural, toate dorințele – pe care le crezi inofensive, ca și pe cele pe care le crezi rele. Întregul „veșmânt”. Iar Eu îți voi da în schimb alt „sine”. De fapt, Mă voi da pe Mine, voința Mea va deveni a ta. Atât mai greu cât și mai ușor decât ce încercăm toți să facem.

Ați observat, cred, că Hristos Însuși descrie câteodată calea creștină ca „foarte grea”, iar alteori ca „foarte ușoară”. El spune: „Ia-ți crucea”. Cu alte cuvinte, e ca și cum vei fi omorât în bătaie într-un lagăr de concentrare. Un minut mai târziu, zice: „Jugul Meu e ușor și povara ușoară”. Ambele sunt valabile.

Și putem vedea de ce ambele sunt adevărate. Profesorii vă pot zice că cel mai leneș elev din clasă e cel care muncește cel mai mult până la urmă. De-adevăratelea. Dacă de exemplu dai la doi copii o noțiune de geometrie, cel obișnuit să se lupte cu greul va încerca să o înțeleagă. Cel leneș o va învăța pe de rost deoarece, pe moment, (înțelegerea) e un efort inutil. Dar 6 luni mai târziu, când se pregătesc de examen, cel leneș face ore și ore suplimentare de chin pentru acele lucruri pe care celălalt copil le înțelege și îi fac și plăcere în câteva minute. Lenevia înseamnă mai mult lucru pe termen lung.

Sau să privim astfel: într-o bătălie, sau urcarea pe munte, e de obicei un anumit lucru care necesită mult efort, dar de asemenea pe termen lung e lucrul cel mai sigur de făcut. Dacă te sperii și-l eviți, te vei găsi câteva ore mai târziu într-un pericol mult mai mare. Lucrul făcut din lașitate este și lucrul cel mai periculos.

Așa e și aici: lucrul îngrozitor, lucrul aproape imposibil, este să-ți predai tot sinele, toate dorințele și precauțiile lui Hristos. Dar e mult mai ușor decât ce avem de făcut altfel. Căci ce vrem de fapt noi să facem e să rămânem ceea ce numim „noi înșine”, să păstrăm fericirea personală ca marele nostru țel în viață și în același timp să fim buni. Toți încercăm să facem ca mintea și inima să meargă pe calea lor, centrată pe bani, sau plăcere, sau ambiție și sperând ca în ciuda acestui fapt să ne purtăm cinstit și cu curăție și cu modestie.

Și exact despre acest fapt ne-a avertizat Hristos că nu-l putem face. Căci El a zis: ciulinii nu pot produce smochine. Dacă eu sunt un câmp ce conține doar semințe de iarbă nu pot produce grâu. Tăierea ierbii o va păstra mică, dar eu voi produce tot iarbă și nu grâu. Dacă vreau să produc grâu, schimbarea trebuie să aibă loc mai în adâncime. Trebuie să fiu arat și semănat din nou.

De aceea adevărata problemă cu viața creștină vine de-acolo de unde oamenii nu o caută. Vine chiar cu momentul în care te trezești zilnic. Toate dorințele și speranțele pentru această zi se năpustesc spre tine ca animalele sălbatice. Și prima ta treabă în fiecare dimineață e să le arunci pe toate înapoi. Și să asculți de cealaltă voce, să preiei celălalt punct de vedere, să lași cealaltă viață mai mare, mai puternică și mai tăcută să vină curgând înăuntru. Și așa toată ziua – să dai înapoi de la toate frământările și neliniștile tale naturale, să ieși din acest curent.

La început nu putem face asta decât pentru unele momente, dar din acele momente acest soi nou de viață se împrăștie prin sistemul nostru. Fiindcă acum Îl lăsăm pe El să lucreze la partea corectă a noastră. E diferența între vopsea, care e doar întinsă la suprafață și un colorant, sau pată care trece prin țesătură.

El n-a vorbit niciodată vag sau idealistic. Când a zis: „Fiți desăvârșiți”, a spus-o cu tărie. A spus că trebuie să mergem până la capăt, tratamentul complet. E greu, dar genul de compromis după care tânjim e și mai greu. De fapt, e imposibil. Poate fi greu pentru un ou să se transforme într-o pasăre, dar ar fi ridicol de greu ca el să învețe să zboare rămânând în continuare ou. Noi suntem acum ca niște ouă. Nu poți continua la nesfârșit fiind doar un ou normal și decent. Trebuie să fim eclozați sau să ne stricăm.

Revin la ce am zis mai devreme: acesta este întregul creștinism. Nu e nimic altceva. E așa ușor să devii împotmolit în privința asta. E ușor să crezi că Biserica are multe obiecte diferite: educație, dezvoltarea de misiuni, ținerea de slujbe. La fel cum e ușor să crezi că statul are multe obiecte diferite: militare, politice, economice și altele… Dar într-un fel lucrurile sunt mult mai simple de-atât. Statul există doar pentru a promova și a proteja fericirea comună a ființelor umane în această viață. Soțul și soția discutând lângă un foc, doi prieteni jucând un joc de darts într-un pub, un om citind o carte în camera sa sau săpând în grădina sa… Pentru aceasta există statul. Și dacă nu ajută la creșterea, prelungirea și protejarea acestor momente, toate legile, parlamentele, armatele, tribunalele, polițiile, economiile etc. sunt pur și simplu o pierdere de vreme.

În același fel în care Biserica există pentru nimic altceva decât pentru a-i duce pe oameni la Hristos, pentru a-i face mici hristoși. Dacă nu fac asta, toate catedralele, clerul, misiunile, predicile, chiar și Biblia însăși, sunt pur și simplu o pierdere de vreme. Dumnezeu S-a făcut om doar pentru un singur scop. Este chiar îndoielnic dacă tot universul a fost creat pentru alt scop…

Zice în Biblie că întreg universul a fost creat prin Hristos și că totul trebuie să se readune în El. Nu cred că vreunul dintre noi poate înțelege cum aceasta se va întâmpla în ce privește tot universul. Nu știm cum și dacă ceva trăiește în părți ale lui aflate la milioane de mile distanță de Pământ. Chiar și pe Pământ, nu știm cum aceasta se aplică la alte lucruri decât omul. Până la urmă, la aceasta te-ai și aștepta. Ni s-a descoperit planul doar în măsura în care ne privește pe noi. Ce ni s-a spus e cum putem fi încorporați în Hristos, cum putem deveni parte al acelui dar pe care tânărul Rege al universului vrea să-l ofere Tatălui Său. Acel dar care este El Însuși și astfel noi în El. E singurul lucru pentru care am fost creați.

Și sunt indicii ciudate și captivante în Biblie legate de faptul că atunci când suntem încorporați în Hristos, multe alte lucruri din natură se vor îndrepta. Coșmarul se va încheia, va fi dimineață…

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!