Urmăriți un foarte bun și lămuritor material în care ne sunt prezentate de către părintele Tudor Gheorghe și alți invitați cu expertiză în domeniu, aspectele sociale și duhovnicești ale consumului de droguri dimpreună cu posibilitățile de vindecare de acest flagel.
Vizionare plăcută! (după clip aveți sinteza săptămânii)
Acestea sunt articolele pe care le-am publicat în cursul acestei săptămâni pe site-ul O Chilie Athonită: Bucurii din Sfântul Munte.
Urmăriți primul episod dintr-un serial dens și foarte bine făcut după celebrul roman al Fiodor Dostoevski „Crimă și pedeapsă”. Cu mult mai mult decât povestea unei crime, serialul ne arată hidoșenia oamenilor departe de Dumnezeu, sub masca unei normalități care poate să atragă doar pe cei de o seamă cu aceștia – adică pe noi toți -, iar pe de altă parte ne arată care este salvarea din această situație care pare, aparent, fără ieșire. Un serial psihologic-duhovnicesc de o complexitate demnă de remarcat din care avem cu toții de învățat.
În preajma oricăror alegeri – politice, sociale, economice – avem un gardian mai mult sau mai puțin (ne)dorit care ne învață ce să alegem: presa. Cum să ne poziționăm relativ la presă pentru a alege corect în viață și a ne apropia de Dumnezeu? O să încercăm să răspundem la această întrebare în materialul de față.
Ascultați un frumos și țintit cuvânt al maicii Monica în care aceasta ne vorbește despre poziționarea corectă pe care trebuie să o avem relativ la ascultare și ocară.
Urmăriți un cuvânt scurt și clar care ne introduce în Sfânta Liturghie și cum trebuie să ne comportăm la această slujbă.
Urmăriți o mărturie a Părintelui Hristodulos Papaiani în care acesta ne povestește despre minuni legate de modul în care Dumnezeu îi ia la sine pe aleșii Lui – unul din aceștia fiind Ciprian, copilul său.
Povestind viața unuia dintre cei mai mari Sfinți din ortodoxie – Sfântul Grigore Palama – o să prezentăm impactul acesteia precum și efectele nocive ale raționalismului catolic în viața de zi cu zi. De asemenea, fiind vorba de Sfântul Grigore Palama, vom explica puțin și ce înseamnă lumina necreată.
Urmăriți o satiră incisivă sub forma unei reclame „oneste” la băuturile „răcoritoare”, din păcate consumate pe scară largă fără atenție la ceea ce sunt ele în mod real. „Reclama” evidențiază mai ales modul în care industria producătoare speculează patimile omului modern, îndeosebi adicția de plăcere.
Ascultați un material sensibil despre una dintre cele mai mari minuni pe care nu o luăm în seamă: Minunea hirotoniei. Părintele Iosia Trenham ne vorbește despre măreția și delicatețea hirotoniei și despre ce înseamnă aceasta de fapt.
Vizionați o scurtă și foarte bună introducere despre treptele clericale în Ortodoxie.
Ascultați un cuvânt din inimă al părintelui Pimen Vlad în care acesta ne povestește despre partea nevăzută a vizitei sale în România în urmă cu puțină vreme: cuvântarea la Ateneu, cartea de la editura Bookzone, vizita acasă la familia Măruță.
Vizionați o impresionantă mărturie a unei foste vedete porno care vorbește despre trauma sa pe care a dobândit-o în această industrie.
Vizionați un cuvânt extraordinar al părintelui Spiridon Bailey în care părintele ne arată care este dragostea adevărată și care este dragostea falsă.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!