Care este dragostea adevărată și cea falsă? – p. Spiridon Bailey

Vizionați un cuvânt extraordinar al părintelui Spiridon Bailey în care părintele ne arată care este dragostea adevărată și care este dragostea falsă.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

(pentru o vizionare optimă vă rugăm întoarceți celularul sau tableta pe orizontală înainte de a porni clipul)

Powered by RedCircle

„Iubirea fără harul lui Dumnezeu nu este iubire adevărată.”

Fără iubire nu-l putem cunoaște pe Dumnezeu. Sfântul Ioan scrie că „cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el”. (I Ioan 4, 16) Iubirea este calitatea esențială a unui ucenic al lui Hristos. Fără iubire, nici nu putem începe să ne numim creștini. Iubirea este acel semn esențial, calitatea esențială a inimii, este un semn al esenței creștinilor, iar în Biserica Primară cei din afara bisericii au putut să recunoască această iubire în cadrul comunității creștinilor, în felul cum se tratau unii pe alții.

Și de aceea trebuie să ne întrebăm pe noi înșine: iubesc eu cu adevărat așa cum îmi poruncește Dumnezeu? Ce este această iubire pe care Dumnezeu îi cheamă pe discipolii Săi să o aibă?

Lumea are o idee denaturată despre iubire

Această întrebare necesită discernământ din partea noastră, trebuie să fim foarte atenți la cum gândim și cum înțelegem ce este iubirea, deoarece lumea învață un fel de iubire foarte diferit față de iubirea pe care Iisus ne-o propovăduiește și ne cere să o avem. Lumea ne va face să credem că iubirea este ceva foarte diferit de iubirea pe care Dumnezeu ne poruncește să o avem. Oamenii au denaturat însăși ideea de iubire, au distorsionat însăși ideea de iubire. Ei au făcut asta pentru a se potrivi dorințelor proprii. Lumea ne va învăța că iubirea înseamnă a ne împlini pe noi înșine, a ne satisfacem propriile dorințe. Prea adesea conceptul de iubire este folosit chiar și ca scuză pentru a păcătui. Iubirea în ochii lumii poate fi folosită în sensul exact opus al iubirii adevărate. Poate fi un mijloc de a ne satisface egoismul, propriile noastre dorințe, chiar opusul iubirii adevărate.

Dragostea pe care Iisus ne-a învățat și ne-a poruncit să o avem este sacrificială, necesită ceva din partea noastră, necesită lepădare de sine, dăruire de sine. Dragostea nu este ieftină sau ușoară și cu siguranță nu are nimic de-a face cu un sentiment de mulțumire de sine sau de împlinire a noastră personală și dacă noi căutăm aceste lucruri, dacă acestea sunt scopurile, motivele acțiunilor noastre, atunci nu avem iubire.

Dragostea și dispoziția milostivă a inimii

Avva Efrem din Muntele Athos și Arizona spunea că dragostea nici măcar nu se măsoară prin ceea ce dăm, nu este ceea ce dăm, spune el, ci cum dăm. Gândiți-vă la bănuțul văduvei. Este modul în care dăm, este starea inimii, aceasta e cea care Îl interesează pe Dumnezeu aceasta e cea după care va judeca Dumnezeu, starea inimii atunci când dăm. Sf. Pavel scrie în Epistola a doua către Corinteni: „Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună”. Sună ca un cuvânt aruncat cu ușurință, că Dumnezeu iubește pe cel ce dă cu voie bună.

Dar este inima plină de milă, inima care e consumată de grija față de ceilalți oameni ceea ce Dumnezeu caută în noi, nu pe dăruitorul reticent, inima care este rece și neiubitoare dar care îndeplinește mecanic aceste acte de a dărui, ca o necesitate, ca o cerință, dar regretă și își dorește în secret să nu fi trebuit să dea, care este plin de resentiment că a trebuit să dea. Chiar dacă ar fi să dăm o avere imensă, dacă o facem fără bucurie, fără iubire, o astfel de ofrandă nu are valoare în fața lui Dumnezeu. Nu așa ne învață lumea.

Înaintea lui Dumnezeu nu se pune problema că scopul scuză mijloacele. Niciodată! Dacă mijloacele prin care ajungem la un scop nu sunt pline de iubire și sfințenie și ascultare, atunci scopurile sunt fără valoare, nu valorează nimic. Indiferent care ar fi consecințele, conform lumii, nu putem realiza lucruri sfinte prin mijloace care nu sunt sfinte. Starea inimii este cea pe care o judecă Dumnezeu.

Citim în Sfinții Părinți că sufletul care este plin de iubire este cu adevărat o reflectare a lui Dumnezeu. Sufletul nostru devine o reflectare a lui Dumnezeu însuși atunci când este mistuit de iubire, când este plin de dragoste. În Epistola 1 a Sf. Ap. Ioan 2 citim că: „Cine iubeşte pe fratele său rămâne în lumină”. Dacă dorim să rămânem în lumina lui Dumnezeu, atunci trebuie să-l iubim pe fratele nostru, să-l iubim pe aproapele nostru, să-i iubim pe membrii familiei, să-i iubim pe colegii noștri de muncă și da, să ne iubim și dușmanii. Sufletul care este plin de iubire se umple de lumina lui Dumnezeu.

Adevărata iubire luminează, iar lipsa ei întunecă

Și atunci când inima iubește cu adevărat atunci când sufletul este umplut cu lumina lui Dumnezeu, acea lumină strălucește apoi în viețile altor oameni. Noi putem deveni o lumină în întunericul altor oameni, putem împărtăși această dragoste, această lumină a lui Dumnezeu. Și cu cât suntem mai plini de prezența lui Dumnezeu, cu atât ne apropiem mai mult de Dumnezeu, și cu cât suntem mai plini de prezența Lui, cu atât suntem mai iluminați și cu atât sufletul nostru devine mai strălucitor.

Dar un suflet lipsit de iubire, un suflet care respinge această iubire în care ne jertfim pe noi înșine, pe care Dumnezeu ne cere să o avem, devine din ce în ce mai întunecat, devine din ce în ce mai gol. Devine mai întunecat pentru că Îl respinge pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire și atunci când respingem iubirea, Îl respingem pe Dumnezeu și pierdem orice lumină pe care Hristos ar putea-o pune în noi. Sufletul nostru se poate prăbuși în adâncurile întunericului. Aceasta este starea inimii care refuză să iubească. Și ne putem lupta, ne poate fi greu să iertăm, ne poate fi greu să iubim.

Desigur, există momente când fiecare dintre noi se luptă să iubească, dar această dorință de a încerca să iertăm este ceea ce Dumnezeu ne cere și Dumnezeu ne va da harul Său și binecuvântarea Sa în schimb. Dar inima care este închisă ca o piatră, care este dură, care refuză iubirea refuză în același timp și harul lui Dumnezeu, refuză binecuvântarea lui Dumnezeu, refuză transformarea prin prezența Duhului Sfânt. Desigur că istoria omenirii și aceste vremuri moderne în care trăim sunt pline de oameni care au încercat să schimbe lumea prin violență, prin forță. Dar singurul mod prin care transformăm și cucerim inima oamenilor este prin iubire. Și fără iubire, iubire adevărată, nu există realizare umană de o reală valoare sau vreun scop superior.

Nimic din ceea ce facem în această viață nu are vreun scop superior dacă nu este îndeplinit cu dragoste. Întâi dragostea de Dumnezeu, apoi iubirea pentru aproapele. Dragostea ne cere să iertăm, să devenim orbi față de paiul din ochiul celuilalt. Dragostea, ne spune Sfântul Apostol Pavel în 1 Corinteni 13 este răbdătoare în suferință, nu caută ale sale, propriile sale dorințe, propria ei împlinire. Și noi, care suntem creștini, știm că suntem chemați să participăm la războiul duhovnicesc, aceasta e natura vieții noastre. Și dacă dorim să fim biruitori în fiecare bătălie spirituală în care intrăm și să fim în cele din urmă biruitori în războiul duhovnicesc, atunci trebuie să învățăm să iubim, trebuie să încercăm să iubim.

Iubirea e calea crucii

Dar ne amintim că iubirea e întotdeauna o iubire răstignită. Iubirea la care ne cheamă Dumnezeu este o iubire răstignită, este calea crucii, cere sacrificiu și sacrificiul e un sacrificiu costisitor, nu este ieftin sau ușor. Dar Dumnezeu ne asigură, ne promite că sufletul care încearcă și este dispus să fie umplut de iubire este onorat cu comori cerești, iar inima, sufletul care poartă dragoste este onorat cu aceste comori atât în lumea următoare, dar și în această lume prin prezența lui Dumnezeu, deoarece El se face cunoscut inimii care iubește.

Credința și iubirea nu pot fi separate și una este legată de cealaltă și se confirmă și se definesc una pe alta și dacă lipsește una, lipsește și cealaltă, și oriunde este una este și cealaltă. (Sf. Arsenie Galanopulos, cel din peșteră)

Iubirea nu va veni de la sine, fără râvna, eforturile și activitatea noastră (Sf. Ioan de Kronstadt)

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!