Ascultați un material sensibil despre una dintre cele mai mari minuni pe care nu o luăm în seamă: Minunea hirotoniei. Părintele Iosia Trenham ne vorbește despre măreția și delicatețea hirotoniei și despre ce înseamnă aceasta de fapt.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
(pentru o vizionare optimă vă rugăm întoarceți celularul sau tableta pe orizontală înainte de a porni clipul)
Powered by RedCircle
Bună dragilor! Dumnezeu să vă binecuvânteze! Mulțumesc mult pentru prezență! Am o reflecție pentru voi pe care o numesc „Minunea hirotoniei”. Îmi place să vorbesc despre Sfânta Preoție, să vă învăț despre ea, pentru că este un atât de mare dar de iubire al lui Iisus către oamenii Săi. Părintele Zaharia, minunatul avă de la Sf. Mănăstire a Sf. Ioan Botezătorul, unde se află mormântul Sf. Sofronie [Saharov], în Essex, Pr. Zaharia, vorbind despre Preoție, spune „harul supraceresc al Preoției”, așa descrie preoția, ca un har supraceresc. Ce cuvânt! Cel mai mare dar al lui Dumnezeu pe pământ este preoția. Hirotonia este o Taină, una dintre Sfintele Taine, Sfintele Sacramente, și cred că este important pentru noi să înțelegem minunea care e săvârșită, cu harul lui Dumnezeu, la hirotonie. Despre hirotonie nu se vorbește doar pe alocuri în paginile Noului Testament, preoția are un loc central, punerea mâinilor, adică sfânta hirotonie, se găsește pe tot parcursul Noului Testament.
Aș dori să mă concentrez, totuși, asupra a ceea ce se întâmplă concret omului atunci când episcopul își pune mâinile pe capul lui și devine preot. Care este minunea care are loc acolo? Sfântul Ioan Hrisostom spune că nu există har mai mare pe pământ decât harul preoției. Și se numește hirotonie. Se numește în mai multe feluri în Noul Testament și în scrierile părinților. Aș dori să vă citesc doar câteva dintre aceste denumiri. Se numește consacrare (καθιέρωση), se numește desăvârșire sacramentală, perfecțiune preoțească (ιερατική τελείωση), punerea mâinilor (χειροτονία, uneori χειροθεσία) Este fundamentul tuturor Sfintelor Taine: botezul, mirungerea, împărtășania, spovedania, sfântul maslu, nunta…
Toate acestea sunt înrădăcinate și bazate pe taina fundamentală a preoției, fără preoție nu aveți niciuna dintre acele Taine, toate se sprijină pe piatra de temelie a preoției, motiv pentru care Sfântul Pavel descrie rolul apostolilor și al succesorilor lor ca iconomi (administratori) ai Tainelor lui Dumnezeu. Îmi place asta, este din 1 Corinteni 4:1. Sf. Pavel spune: ar trebui să ne vedeți ca „iconomi ai tainelor lui Dumnezeu”. Aceasta e central în rolul unui preot, el nu deține Tainele, nu este mai mult decât un administrator, dar nu este nici mai puțin de atât, el este cel care, prin preoția sa și prin împuternicirea dată de Biserică, administrează Tainele pentru a-i uni pe oameni cu Dumnezeu și pentru a ne călăuzi spre mântuire în viața de dincolo.
Ce anume se schimbă la botez? Desigur, aș putea face o reflecție azi despre ce anume nu se schimbă, un om nu trece de la a avea păr negru la a avea păr alb, asta se întâmplă de-a lungul preoției. Hahaha! Oh, am putea vorbi despre asta, da. Dar, fizic omul nu se schimbă. Era un bărbat cu trup, suflet și minte înainte de a fi hirotonit și este un bărbat cu [același] trup, suflet și minte și după ce e hirotonit. Deci putem vorbi despre ceea ce nu se schimbă, dar eu vreau să mă concentrez pe ceea ce se schimbă, deoarece are loc o mare minune la hirotonie, un bărbat trece de la a fi parte din turmă la a nu mai fi asta, ci la a fi un păstor al turmei, el trece de la a fi parte din public la a fi un om care acum este un eclezial, nu mai este un mirean, o persoană laică acum este un cleric, devine o persoană sobornicească.
Ca să zic așa, asta este înțelegerea. Marele Sf. Grigore de Nissa, în tratatul său despre sfântul botez, descrie natura schimbării de la hirotonie într-un mod foarte frumos și vreau să vă citesc pentru încurajare. Spune așa: „Puterea Cuvântului lui Hristos îl face pe preot sobru și onorabil, deosebindu-l de comunitate ca ansamblu prin noutatea binecuvântării. Pentru că ieri și alaltăieri era unul dintre oameni, unul din public, și dintr-o dată se dovedește a fi un lider, un președinte (προεστός). Ca o notă secundară, asta este preotul, acesta nu este un titlu bun pentru președintele unui consiliu parohial, un laic ales într-un birou din consiliu.
Există jurisdicții ortodoxe în America ce folosesc numele de președinte pentru șeful consiliului parohial. Acesta e un cuvânt teologic și este un cuvânt foarte important, este un cuvânt preoțesc. Pastorul care este un preot este προεστός-ul (președintele) fiecărei organizații dintr-o parohie, inclusiv consiliul parohial. Consiliul parohial nu este mai presus de un preot, asta e o ecleziologie nebună dacă cineva crede asta. Nu! Sfântul Grigorie spune că preotul, în virtutea sfintei hirotonii, devine proestos, un profesor al evlaviei, un inițiat în Sfintele Taine. Și el face toate astea, fără a i se schimba înfățișarea, în sens trupesc, ci rămânând în exterior ceea ce a fost, este transformat în sufletul său învizibil printr-o putere și har invizibile și este îmbunătățit.” Ce cuvânt frumos de la Sfântul Grigorie de Nissa despre minunea hirotoniei. Schimbarea petrecută unui preot.
În acest fel un bărbat creștin trece de la a fi membru al turmei la a fi un om al lui Dumnezeu. Este un om al Bisericii, în virtutea botezului său, și devine un om deosebit al lui Dumnezeu. Acesta e limbajul folosit de Sf. Pavel pentru fiul său spiritual Timotei în 1 Timotei 6, el devine „un om al lui Dumnezeu”, adică un reprezentant al lui Dumnezeu. Preotul devine un purtător de Duh Sfânt, însărcinat să binecuvânteze și să sfințească poporul. De aceea la sfârșitul Sfintei Liturghii este prescris să cântăm „Pe cel ce ne binecuvântează și ne sfințește pe noi, Doamne îl păzește în vecii vecilor. Amin!”
Asta face un preot, el poartă binecuvântarea lui Hristos pentru a o împărtăși [celorlalți], el poartă sfințenia Tainelor pentru a împărtăși și sfinți poporul, mâna lui aduce marea mângâiere a iertării păcatelor, el ne aduce în Unirea cu Hristos prin botez, ne transmite Duhul Sfânt la mirungere, ne hrănește cu Trupul și Sângele lui Hristos în Sfânta Euharistie, ne închide ochii și se roagă pentru sufletul nostru și călătoria lui către Rai la înmormântarea noastră. Aceasta este minunea de a fi preot. În preoție devenim ambasadori (mijlocitori) ai lui Hristos, chiar este o referire frumoasă la asta în 2 Corinteni 5:20.
Un ambasador Îl reprezintă, în calitate oficială, pe președinte, în acest caz pe Regele regilor. El își trimite preoții și episcopii să-i fie ambasadori. Acesta e rolul preotului, de a vorbi în numele lui Dumnezeu și de a-L reprezenta pe Dumnezeu. Și el este un administrator al Sfintelor Taine. Aceasta este o descriere a minunii hirotoniei. Și, auzind asta, te întreb: Ai un preot în viața ta? Dacă nu, du-te și găsește-ți unul! Dacă ai un preot în viata ta, relaționezi corect cu el? Te împotmolești în lipsurile sale umane? Acelea nu sunt eradicate de preoție, dar ele nu afectează ceea ce este el. Așadar, raportează-te corect, în mintea ta, prin credință, la preotul tău, pe care Hristos l-a trimis să te ajute și să te însoțească pe drumul strâmt către viața veșnică.
Este un dar de la Dumnezeu pentru voi, dragii mei, preotul vostru. Iar Harul Supraceresc al Preoției este un extraordinar ajutor și mângâiere pentru călătoria noastră către viața de dincolo. Voi încheia cu frumosul cuvânt al Sfântului Nicolai Velimirovici care a muncit aici în America și a adormit în Domnul în 1956. El spune: „Binecuvântat este preotul care știe ce comoară a devenit.” Dumnezeu să fie cu voi!
Publicațiile Nectar Patristic au plăcerea să anunțe o nouă conferință intitulată „Artele Sacre. Predicarea Evangheliei fără cuvinte”, cu prelegeri ale Părintelui Arhimandrit Maximos Constas și Jonathan Pageau. De vineri, 29 martie, până duminică, 31 martie, subiectele conferinței vor include: originea artei sacre cum predică iconografia Evanghelia, cum se citește o icoană cum predică arhitectura Evanghelia, cum predică muzica Evanghelia și o predică a părintelui Maximos. Sperăm că ne veți fi alături pentru oportunități de rugăciune, să vă întâlniți cu vorbitorii noștri, să participați la o oră de socializare pentru tineri adulți și să vă conectați cu persoane care gândesc similar. Taxa de înregistrare de 60 USD include un loc în sală, acces la un flux live care poate fi vizionat de oriunde și înregistrările conferinței. Pentru a vă înregistra și pentru a găsi mai multe informații, vă rugăm să vizitați conference.patristicnectar.org
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
2 Comment
Sunt recunoscatoare ca am avut ocazia sa ascult acest material sensibil despre minunea hirotoniei si multumesc Parintelui Iosia Trenham pentru ca ne-a impartasit din intelepciunea sa si ne-a ajutat sa intelegem mai bine maretia si delicatetea acestei Taine. Vizionare placuta si nu uitati sa consultati si podcastul si transcriptul pentru o mai buna intelegere a subiectului. Va recomand sa vizionati acest clip si sa il distribuiti si altora pentru a afla mai multe despre harul si puterea preotiei in lumea noastra. Iar pentru o vizionare optimala, va rugam sa intoarceti celularul sau tableta pe orizontala inainte de a porni clipul.
Asa cum ati auzit, preotia nu este o functie, nu este un loc, nu este un serviciu, nu este o meserie. Este o instiintare si o daruire. Este normal ca la hirotonie un om sa tipe literal „sa ii dai ceva, chiar acum!” Este ireal. Este o intelepciune eterna a lui Dumnezeu, darul Sau, un dar bun si perfect care ne aduce speranta si pace si dragoste si impartasim unii cu altii de dragostea preotiei. Ne intalnim maine pentru Parastas si trudati inainte de acest mare si faimos dar libertatea unei Tiane sau Pomeniri–sfant maslu din Grecia–si sa savarsim in mod precis, cu mult harul lui Dumnezeu si. si. si hemoroiziuc de trist.