Credința în presă și credința în Dumnezeu – Cristi Bumbenici, p. Teologos

În preajma oricăror alegeri – politice, sociale, economice – avem un gardian mai mult sau mai puțin (ne)dorit care ne învață ce să alegem: presa.

Cum să ne poziționăm relativ la presă pentru a alege corect în viață și a ne apropia de Dumnezeu? O să încercăm să răspundem la această întrebare în materialul de față.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Părintele Teologos: Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.

Introducere

Dragii noștri, ne aflăm iarăși cu Cristi Bumbenici care de data asta nu o să îl prezentăm ca și bunic, ci ca și jurnalist, pentru că în ultimul clip te-am prezentat ca și bunic și am discutat despre familie. Acum nu știu care o să punem întâi, o să vedem… În orice caz, Cristi este jurnalist de când?

Cristi Bumbenici: Ianuarie 1996.

Părintele Teologos: 96, deci fraților 27 de ani, dacă am calculat eu bine și o să discutăm puțin despre relația dintre credința în Dumnezeu și credința în presă, pentru că desigur că noi îi iubim pe toți colegii noștri și credincioși în Dumnezeu și credincioși în presă, dar trebuie să clarificăm anumite lucruri, astfel încât oamenilor le este foarte frică de manipulare, deci să nu fim manipulați, voluntar sau involuntar, pentru că uneori oamenii sunt manipulați chiar fără să existe această intenție din partea presei, chiar dacă ea există de cele mai multe ori. Întâi de toate, să punem locul lucrurile în ordine. Ce înseamnă manipulare, Cristi?

Despre credință

Cristi Bumbenici: O să vă răspund imediat, pentru că ați început această prezentare spunând un lucru foarte important: credința în Dumnezeu și credința în presă. Evident, în Dumnezeu este spre folosul nostru să credem, dar în momentul în care noi creăm un soi de dumnezeu raportându-ne la toate mijloacele de comunicare în masă, televizor, radio, spațiu virtual și acolo ajunge și se fixează credința noastră suntem într-un mare pericol. De ce? Pentru că din acel moment devenim victime sigure ale interesului unor oameni care vând lucruri, vând servicii, vând proiecte sociale, vând iluzia fericirii și cam asta poate fi, pe scurt, definiția manipulării: când cineva încearcă să mă convingă de faptul că produsul, ideea, dorința lui sunt benefice pentru mine, iar eu înghit cumva pe nemestecate, fără să verific absolut deloc sau făcând o verificare superficială și mă regăsesc, îmi asum, mă alătur unor idei care nu doar că nu sunt ale mele, ci se dovedește de fiecare dată că într-un timp scurt direcția către care m-am orientat după acea invitație poate fi inclusiv fatală.

Credința în presă nu ar trebui să existe nici măcar ca asociere semantică, pentru că presa, mass-media, de la bun început a avut și a trebuit să aibă următorul rol: în primul rând este un mediator între instituțiile care compun orice stat, inclusiv cele de forță, vorbim aici de poliție, armată, zona legislativă și așa mai departe, dar repet toate instituțiile care conduc și compun societatea și publicul larg și poporul. Aceste instituții concep niște mesaje, au niște activități, iar ele trebuie să ajungă la publicul larg, într-o formă cât se poate de ușor descifrabilă.

Părintele Teologos: Și neutră.

Tabloidizarea presei

Cristi Bumbenici: Și neutră, evident. Dacă cineva anunță că s-a închis apa în cartierul X, ce-o să spui? Anunți tu mai departe și oamenii din cartierul respectiv vor știi că în intervalul orar apa va fi închisă. Zona de divertisment care s-a dezvoltat într-un mod criminal și încerc să îmi aleg cuvintele cât se poate de blând, a făcut ca în ultimii 20 de ani și în societatea românească, pentru că noi am importat, dacă vă aduceți aminte, modelul tabloid.

Părintele Teologos: Da, din păcate.

Cristi Bumbenici: Primele ziare, Evenimentul zilei este studiu de caz din punctul ăsta de vedere și altele care există și acum, au avut o audiență uriașă, vorbim de milioane de exemplare, dar pentru simplul fapt că au prezentat ceea ce noi nu puteam sau nu știam că poate fi prezentat în așa formă: crima pe prima pagină, voyeurismul, privitul prin cheie către toată lumea, sub toate formele lui și vulgul. A prins…

Părintele Teologos: Adică se promova de fapt păcatul, se prezenta păcatul.

Cristi Bumbenici: Da, ăsta era modelul care deja se instaurase în Occident. Deci vorbim… Eu cunosc această istorie din 1996 încoace, când practic s-au stabilit, s-au fixat aceste direcții și în presa românească, iar după tabloidul în presa scrisă a fost o chestiune de scurtă durată până când acest model a fost îmbrățișat și de televiziuni. Facem un salt peste timp, uitați-vă cum arată o dezbatere la orice post de televiziune, mai ales cele dedicate știrilor, cum arată o discuție pe un subiect, nu știu, pensile, că tot sunt la modă. La noi se taie, se refac și așa mai departe. Invitații nu pot, nu mai pot și sunt și au fost și în timp dresați cumva să se certe, pentru că ideea de bază este următoarea: o discuție liniștită într-un studio de televiziune, s-ar putea să nu atragă atât de mult public sau rating-ul nu va fi atât de mare…

Părintele Teologos:  Am înțeles…

Cristi Bumbenici: Și atunci…

Părintele Teologos: Nu este atractiv…

Percepția asupra televiziunii și efectele sale

Cristi Bumbenici: Pe un subiect strict administrativ trebuie să urle unii la alții, eventual să se și jignească, să facă circ, or genul ăsta de comunicare în timp, deci vorbim undeva de 20 și un pic de ani, dar cu accent pe ultimii 20, genul ăsta de comunicare a devenit… s-a generalizat. Aproape toată lumea îl îmbrățișează și îl consideră natural. Pe undeva este firesc, pentru că ceea ce vezi la televizor ai tendința să imiți. Televizorul, facem o paranteză, din păcate pentru mulți dintre români reprezintă „icoana” casei.

Părintele Teologos:  Din păcate.

Cristi Bumbenici: Și în fiecare cameră începând cu sufrageria, livingul, fiecare în ce spațiu locuiește se găsește câte o icoană, până în baie.

Deci sunt oameni care în fiecare cameră, dormitor, dormitoare, inclusiv bucătărie, baie, au televizor. Deci la nivelul ăsta de exagerare s-a ajuns. Și noi, publicul ăsta românesc, poporul român, vedem în fiecare zi oameni care se ceartă peste tot. Cineva, în urmă cu mulți ani, am fost invitat chiar la o emisiune pe tema asta, susținea, având niște argumente că presa nu face educație și eu eram singurul naiv din studio care susținea, tot cu argumente, că presa nu doar că face educație, presa generează modificări de comportament și întreține modificări mari în direcționarea mersului societății.

Părintele Teologos: Evident.

Cristi Bumbenici: Momentul ăla pentru mine a fost referențial, în sensul în care am descoperit în timp că foarte mulți oameni care și acum îi vedem pe sticlă, mai ales în televiziunile naționale, cred cu tărie și nu își asumă consecința prezenței lor și a modului în care ei au prezentat și prezintă lucrurile, realitatea. Un alt aspect extrem de grav este că, în spațiul mediatic, televiziuni naționale, presă națională, cele care contează, cele care au cea mai mare audiență.

Lucrurile bune nu se văd la televizor

Părintele Teologos: O paranteză, iartă-mă, să nu-ți uiți ideea! Când spui presă națională și televiziune națională nu te referi numai la TVR, ci la toate trusturile de media care au impact național?

Cristi Bumbenici: Evident, evident. Noi nu mai regăsim lucrurile bune care se petrec și în societatea noastră, care sunt convins, deci nu este doar așa o părere, sunt absolut convins că și numeric și calitativ sunt peste ceea ce se întâmplă negativ. Dacă cineva dintr-un spațiu, altul decât ăsta în care am înnebunit toți, european și, mă rog, altul, ar veni într-o țară ca România și s-ar uita de dimineață până seara la televizor să înțeleagă „băi, ce fac ăștia, ce se întâmplă cu ei”, cu siguranță ar trage concluzia că suntem un popor de drogați, de sinucigași, de criminali și de bolnav psihic. De ce? Pentru că în proporție majoritară, undeva spre 90%, rețeta este asta: violență, violență, violență. Verbală, fizică, nu contează. Și la final poate mai prindem și noi o știre că cineva a descoperit un medicament care vindecă ulcerul perforat. „A, bun…” și am trecut peste.

Părintele Teologos: Asta e mare de tot.

Cristi Bumbenici: Este foarte mare. Asta ni s-a livrat, dar există o componentă extrem de importantă (părerea mea, este cea mai importantă, dar să nu fiu chiar atât de categoric) în ceea ce privește lipsa de minim discernământ pe care noi am manifestat-o de la bun început. O.K., acceptăm că la nivelul anilor ’90 alergam după senzațional sub toate formele lui, veneam dintr-o perioadă în care la televizor, sau mă rog, spațiul nostru informatic era extrem de redus și acum am găsit și MTV, am găsit și canale pentru adulți, am găsit și scandal, am găsit tot. Și de la -1, de la nimic, am ajuns la +100. Bun, au trecut niște ani, cinci ani, 10 ani, suntem în anul 2000. Nu doar că n-am început să ne punem întrebări ”băi, dar stai puțin, societatea, lumea mea în care trăiesc eu”, că te uiți în jurul tău, nu vezi violatori, nu vezi accidente în fiecare secundă, nu vezi lucruri urâte. Majoritatea evenimentelor care se petrec în proximitatea noastră sunt normale, altele sunt foarte frumoase… Și de ce sunt eu acolo? De ce mă lipesc eu de chestia asta?

O rețetă care funcționează

Părintele Teologos: De ce cred în treaba asta?

Cristi Bumbenici: De ce mă regăsesc? Sunt foarte mulți oameni care au trăit și trăiesc realmente ca… Viața și-au făcut-o ca cei dintr-o orchestră: dirijorul a ridicat bagheta și el a început să cânte o partitură. Ei, ăștia spun să deschidem capacul și să savurăm gustul fericirii exclusiv consumând o băutură carbogazoasă care este catastrofică pentru organism, asta facem. Bun, problema nu e la ei. Creatorul de știri, creatorul de informație are o plasticitate extrem de mare în momentul de față, deși noi ne-am profesionalizat și simțim publicul, toți, toți. Dacă mâine sau astăzi, oamenii nu s-ar mai uita, n-ar mai urmări genul ăsta de informație compusă doar din violență per ansamblu, sunt total convins că într-un timp scurt, săptămâni, maxim luni, rețeta va fi modificată. Va fi modificată și poate fi modificată și într-un sens pozitiv, constructiv, dar noi le oferim, noi suntem piața, eu sunt elementul de măsurare a audienței.

Părintele Teologos: Într-un fel, noi suntem formatorii formatorilor.

Cristi Bumbenici: De fapt, noi le oferim acel spațiu în care ei creează rețetele.

Părintele Teologos: Îi validăm prin traficul nostru, prin like-ul nostru, prin prezența noastră.

Bănuiala cea rea indusă prin mass-media

Cristi Bumbenici: Prin prezență, prin prezență. Și, mergând puțin mai departe, foarte serios ar trebui să ne gândim: oare nu cumva, participând la acest schimb, care nu este unul sănătos pentru noi, nu cumva și viața mea arată greșit și parcursul vieții mele este greșit și datorită faptului că eu mă regăsesc în ceva ce nu are treabă cu mine?

Părintele Teologos: Da, și unde mai pui, Cristi, că apare și o bănuială foarte rea, adică datorită faptului că am văzut la televizor, am văzut pe media încontinuu ticăloși, încontinuu păcătoși, încontinuu violatori și așa mai departe, eu atunci am o bănuială rea că cel de lângă mine este astfel, cu toate că în realitate procentul acestor răufăcători este unul foarte mic, mult mai mic decât procentul care apare în presă, pentru că cei din presă nu sunt neutri, ci aleg știrile cu emoție negativă, știrile cu emoție negativă și deci clar că pe ecran prezența răufăcătorilor sau a păcatelor este mult mai mare decât în realitate. Eu, dacă nu sunt atent, atunci cred că și în realitate este procentajul de la televizor și atunci cad în depresie și, mai ales, am gânduri ele față de ceilalți, și este foarte dificil de gestionat astfel de stări. Și chiar am întâlnit cazuri, unele chiar clinice pe tema asta, că oamenii erau, din cauza presei, erau pradă bănuielilor și pradă unor gânduri de anxietate foarte mare. Cred că presa generează foarte multă anxietate la ora asta.

Cristi Bumbenici: Da, și o să vă surprindă ce vă spun acum. Supralicitez un pic subiectul. Nu presa este vinovată.

Părintele Teologos: Da, nu e, nu e. Este o reactive în lanț, dacă dorești.

Alegerea făcută de telespectator

Cristi Bumbenici: Facem fix aceeași comparație pe care am mai făcut-o, dar e foarte ușor de priceput. Nu poți să acuzi cuțitul că a intrat în om. Nu poți să-l acuzi. Nu ai cum, e imposibil. Eu aleg. Eu aleg ce privesc. Eu aleg în ce mă regăsesc. Și eu aleg la ce valori mă raportez. Este un element pe care o să-l repetăm și este bine că o facem. Foarte, foarte important ca să înțelegem cât mai mult despre un fenomen, inclusiv cel despre care vorbim, relația între om, televiziune și relația între om, Dumnezeu și informație, este foarte important la ce ne raportăm. Dacă noi ne raportăm la interesul unor oameni care la rândul lor au alte valori, nu putem să fim în același plan de discuție noi care știm că Dumnezeu este realitatea, Dumnezeu a creat și întreține această realitate, El este generatorul a tot ceea ce se petrece în această lume în care viețuim și noi și tot El este punctul, nu de final al vieții noastre, este momentul în care omul va intra cu adevărat în viața lui firească.

Părintele Teologos: Evident, se va normaliza.

Cristi Bumbenici: Când altcineva dintre creatorii de informații… Dumnezeu este generator de informație permanent.

Părintele Teologos: Evident, informația adevărată.

Cristi Bumbenici: Adevărată și singura informație care nu poate fi supusă…

Părintele Teologos: Pervertirii…

Cristi Bumbenici: Nu, nu, nu pervertirii. Nu poate fi contestată. Este fără cusur. De ce? Ne uităm în jurul nostru și ne dăm seama că totul este perfect și încheiem. Problema este următoarea: unii oameni care livrează informații, și mai ales acum extindem, nu mai vorbim de violență, sunt oameni care generează informație pe proiecte sociale, pe proiecte mari, proiecte care vizează modificări structurale ale societății, implicit ale individului. Dacă acești oameni nu se raportează la aceste valori care îl introduc măcar pe Dumnezeu în propoziție, semnalul nostru de alarmă ar trebui să sune foarte, foarte mult în minte. De ce? Pentru că el nu mă deturnează doar într-o relație consumeristă. Mă păcălește să cumpăr ceva ce n-am nevoie. Nu, el mă minte așa de frumos, încât eu vin, validez o schimbare a mea și a societății care ne duce pe toți în perete.

Părintele Teologos: Da, de fapt presa viciază alegerile, fie că ele sunt alegeri comerciale, fie că sunt alegeri sociale, fie că sunt alegeri politice.

Cristi Bumbenici: De fapt, în orice am discuta, în orice domeniu de activitate, începând de la cei care întrețin curățenia în oraș, a căror importanță este vitală (ce ne-am face fără oamenii care transportă ceea ce lăsăm noi în urmă, reciclează și iată străzile sunt curate?), până la politicieni. Niciunul dintre acești actori sociali, dacă nu se raportează la Dumnezeu, la valorile pe care El ni le-a lăsat și ne-a și spus aici este echilibrul, aici este firescul, nu doar că el personal nu va ajunge nicăieri, ci va îmbrățișa direcțiile greșite pe care altcineva le produce. Și nu le produce de astăzi sau de 20 de ani. Le produce de…

Părintele Teologos: Da, și e o întreagă știință.

Spiritul critic

Cristi Bumbenici: Este, este o știință a răului. De asta spun: problema este mult mai mult la noi și ea poate fi rezolvată extrem de repede în contextul în care vrem să începem să gândim. Măcar să începem cu această întrebare: „stai puțin, de ce?”.

Părintele Teologos: Exact, și eu la asta mă gândesc, un spirit critic: „De ce? Oare chiar așa e?”.

Cristi Bumbenici: Vreau să știu, vreau să înțeleg, vreau să… De ce îmi spuneți voi că dacă mă înțep de 10 ori o să îmi fie mai bine. Nu spun „nu”. Vreau să verific. Sau de ce îmi spuneți voi că amestecarea popoarelor este un lucru bun? Și cum rămâne cu identitatea mea culturală, istorică, religioasă? De ce mă mințiți? Și vedeți, dacă noi ne punem exact așa ca niște… ca un fel de zombii… ne așezăm în fața „icoanei”, dăm drumul și începem să urmărim meciul, să urmărim emisiuni.

Părintele Teologos: Deci ”icoană” te referi la icoana răului, la televizor.

Cristi Bumbenici: Da, la televizor. Nu e nimic rău cu televizorul. Și eu urmăresc la televizor, ceea ce facem noi apare și la televizor, dar este foarte important să ne întrebăm, noi pe noi:  „măi, ce caut eu de fapt?”. Care este informația care îmi aduce mie plus valoare, care mă ajută pe mine ca mâine când ies, când revin la locul de muncă sau în cercul de socializare, să am ceva bun de împărtășit? Sau eu, la rândul meu, pot să contribui cu ceva superior față de ziua de ieri. Altfel, dacă ne uităm și rămânem lipiți cu ochii, cu conștiința, cu mintea, cu creierul de ceva ce realmente nu am nevoie, nu avem scuză să… Îmi cer iertare, dar problema e la noi.

Părintele Teologos: Evident că problema e la noi.

Cristi Bumbenici: Doar la noi.

Relația de interdependență dintre media și public

Părintele Teologos: Da, și este o relație în lanț, de fapt. O reacție în lanț, pentru că presa are nevoie de trafic. Oamenii rău intenționați, oamenii păcătoși generează acest trafic. Presa se perfecționează cu acest trafic și merge o reacție în lanț, cum spuneam, pentru că ei devin din ce în ce mai dependenți de patimile lor, care sunt exacerbate pe tema presei, pe tema rețelelor sociale și așa mai departe.

Cristi Bumbenici: Telecomanda încă este la noi. Nu doar că putem și închide, dar putem să schimbăm canalul.

Părintele Teologos: Avem alternative?

Cristi Bumbenici: Și da, și nu. De ce? Pentru că… dacă… Bun, hai să spun că sunt, să nu spun „nu”. Să mergem pe o premisă nu optimistă, realistă și… Dar trebuie căutate un pic. Ce așteptări am eu de la viață? Nu? Caut o informație. Și încep să citesc, intru, scrollez în spațiul virtual, găsesc producții care nu sunt văzute la marile televiziuni și brusc sesizez că, de fapt, dacă am vrut sau dacă vreau să aflu despre Dumnezeu într-un context al informației vizuale, există Trinitas, există o Chilia athonită, există și canalul meu, există și Doxologia și părintele Calistrat și mulți alții care produc… Bun, noi nu producem… Din punct de vedere duhovnicesc, noi nu producem nimic. Dumneavoastră, ca invitat permanent al meu, dumneavoastră veniți și readuceți informațiile care aparțin lui Dumnezeu, Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Apostolilor, Maicii Domnului și sfinților. Citați din clasici, ca să zic așa.

Părintele Teologos: Din cei verificați.

Cristi Bumbenici: Faptul că aveți această capacitate să aduceți acest mesaj într-un context actual este altceva. Asta ține de pricepere și suspectez eu că și altcineva vă ajută și pe dumneavoastră și pe părintele Pimen și alți comunicatori din spațiul duhovnicesc să puteți avea această frumoasă cursivitate către public. Dar ne raportăm… Ce caut eu? La ce mă raportez când discut despre proiectul meu de viață? Eu, un om care vreau să fie informat. Păi, dacă o să mă uit toată săptămâna, toată luna, tot anul la emisiuni sportive (nu am nimic cu emisiunile sportive, sunt foarte importante, au utilitatea lor), dar dacă mintea mea este doar acolo sau dacă mintea mea este doar către bucătărie și urmăresc pe toți chefii din lumea asta sau dacă sunt fascinat de poveștile false de viață pe care le regăsesc în diverse filme, telenovele și așa mai departe, în spațiul meu intim nu o să intre decât acea informație, iar despre sensul vieții, despre căutările profunde, despre dorința de a înțelege ce se întâmplă cu tine efectiv, nu o să aflu dintr-un meci de fotbal, că n-am cum. La finalul unui meci de fotbal o să știu doar rezultatul. Punct. Și atât.

Părintele Teologos: 0-0.

Emoțiile prin presă

Cristi Bumbenici: Și o să consum niște emoții, dacă sunt suficient de neinspirat să mă regăsesc în tabloul ăla. La ce ne raportăm când vorbim despre noi, despre viață, într-un context în care, slavă Domnului, informația în momentul de față, informația este extraordinar de cuprinzătoare, foarte bine prezentată și foarte simplu alcătuită. Tot de noi depinde. Problema este tot la noi. Ce caut eu, ce vreau eu? Și atunci, cum exact cum spuneați și dumneavoastră, îl validez pe ăla care îmi umple hardul cu crimă, viol, accident și alte minciuni? Sau îl validez pe cel care îmi aduce aminte de sens, de scop, de destinație? De fericire, de bucurie. Iarăși, facem o paranteză.

Ați spus că ăsta este unul dintre efecte: o depresie generalizată, dar depresie de ce? Omul, nemaibazându-se pe nimic, el nu are în spate siguranța că Creatorul, Dumnezeu, îl ascultă, îl ajută, îl direcționează. El nu are nimic. Se uită în spate și vede alții ca el. Suferința crește și, la un moment dat, își pune problema „bă, dar ce viață nenorocită”. Mai vine și altcineva care șoptește la ureche: „Da, așa este, aruncă-te de pe pod” și îi găsești, Doamne ferește, sub pod. Sau trăiesc o viață plină de venin, toxică. Ori nu asta este viața. Creatorul acestei lumi a vorbit și vorbește și în zilele noastre despre bucurie. Spune Iisus Hristos „bucurați-vă, fraților”. Vă puteți bucura și la un meci de fotbal, dar nu intrați în teren, rămâneți acolo. Lăsați-i pe ăia să-și termine partida, aplaudați, dacă este cazul, nu-i înjurați că vă crește tensiunea și când vorbiți despre bucurie, despre pacea interioară, despre liniște, dați pe Trinitas, dați pe o Chile athonită.

Părintele Teologos: Da, cred că într-adevăr oamenii au nevoie de curaj să schimbe viața și să caute materialul care îi ajută să-și schimbe viața.

Cristi Bumbenici: Nici nu cred că mai este vorba de curaj, pentru că într-un fel…

Părintele Teologos: Este curaj, pentru că trebuie să iasă din zona de confort.

Cristi Bumbenici: Așa este, dar acum ne ajută puțin și realitatea. De ce? Este foarte dură. În jurul nostru, dacă ne uităm cu puțină atenție, regăsim foarte multă suferință. Această suferință, ea vine ca o presiune și în general nu prea ai mari alternative. Și tocmai această presiune a suferinței îi poate determina pe unii oameni să pună această întrebare: „Dar oare Dumnezeu poate să mă ajute?” Și în momentul în care el a pus această întrebare, Dumnezeu nu doar că este lângă el  (El este lângă noi permanent), îl îmbrățișează și începe să lucreze cu el atât de frumos, încât… Dar trebuie pusă întrebarea.

Cum se poate ieși de sub influența negativă a presei. Exemplul personal

Părintele Teologos: Da, trebuie pusă întrebarea. Cum vezi viitorul? Îi vezi pe oameni că o să reușească să iasă din acest ciclu vicios?

Cristi Bumbenici: M-aș feri să ofer eu un răspuns categoric. De ce? Pentru că ar fi ca și cum aș genera eu o predicție și nu sunt în măsură să fac lucrul ăsta. Însă cred că sunt două, pot fi două mari direcții: una în care să renunțăm la luptă. Să renunțăm la luptă în sensul dorinței de a înțelege ce se întâmplă cu tine pe aici. Sau presiunea de care vorbeam să fie suficientă pentru a ne trezi din acest somn hipnotic, din această relație toxică cu ceea ce primim ca informație dinspre media.

Părintele Teologos: Eu cred că există și exemplul personal.

Cristi Bumbenici:  Bun, exemplu personal este întotdeauna cea mai bună formă de a convinge pe cineva și, de fapt, noi nu ne propunem nici prin această discuție, prin acest dialog, să convingem pe cineva de ceva. Prezentăm o părere sau prezentăm un cumul de păreri despre un fenomen. Cine vrea să-l înțeleagă mai mult este invitat să pună puțină… Să se implice. Să se implice pentru el, pentru că noi, în dreptul nostru, noi am ales, noi știm pentru noi ceea ce vrem să facem.

Putem deveni, poate, doar exemplul unor oameni care își permit „luxul” în ghilimele să zâmbească, să vorbească frumos, să vorbească sincer despre frumusețea vieții. Ori, mă reîntorc la televizor, nu se discută despre frumusețea vieții. Se vorbește despre tot ce este urât în viața asta. Ori nu este așa. Viața este frumoasă. Există suficientă bucurie pentru „a plesni de bucurie”, iarăși, în ghilimele. Noi nu avem capacitatea să gestionăm câtă bucurie și câtă frumusețe este în jurul nostru. Dar, mă rog, și asta pe care o putem înțelege și gestiona este suficientă. De ce să suferim?

Eu cred, dar sunt extrem de subiectiv, cred că acest moment istoric pe care îl parcurgem și care este presărat cu foarte multă tensiune, nu doar prin intermediul televizorului (sunt niște evenimente care se întâmplă concret acum, nu plăcute)… Dar dacă, acum, în acest moment, mă reîntorc către generatorul tuturor informațiilor și încep eu să am un dialog cu Dumnezeu, absolut toate informațiile de care am nevoie vor veni. Foarte repede. Și ne vom zâmbi unii altora. Nu vom mai avea motive să fugim. Vom avea, ba din contră, foarte multe motive să ne apropiem, să stăm la aceeași masă și să schimbăm informații utile și de o parte și de alta.

Părintele Teologos: Și mai ales relaxat și iubitor.

Cristi Bumbenici: Da, așa funcționăm normal. Ăsta este modul de funcționare pe care Producătorul l-a lăsat de la bun început, cu tot cu instrucțiuni. Vrem să funcționăm bine? Citim instrucțiunile. Sunt zece, două, una.

Părintele Teologos: Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu! Să avem credință în Dumnezeu!

Cristi Bumbenici: Doamne ajută!

Părintele Teologos: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!