Urmăriți un dialog cu p. Petru Filipescu din Italia în care sunt abordate mai multe teme de interes pentru creștinul de astăzi, mai ales pentru cei care locuiesc în diaspora sau sunt înconjurați de sisteme de valori străine de neam.
Materialul este util și pentru cei care nu sunt expuși la astfel de situații pentru a înțelege pe cei din afara granițelor țării și nu numai.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Părintele Petru Filipescu: În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Părinte…
Părintele Teologos: Binecuvântați.
Părintele Petru Filipescu: Binecuvântați sfinția voastră ca să începem acest interviu.
Părintele Teologos: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Bucuria persoanei
Părintele Petru Filipescu: Ne aflăm cu părintele Teologos la Chilia unde face ascultare sfinția sa, la Chilia Intrării Maicii Domnului în Biserică, la Schitul Lacu, în Sfântul Munte și mă bucur să vă văd din nou.
Părintele Teologos: Și eu mă bucur foarte mult totdeauna când veniți și sfinția voastră și cu pelerinii, știți pentru că totdeauna cea mai mare bucurie a omului este bucuria persoanei.
Chiar înainte discutam, nu mai țin minte cu cine, că oamenii de astăzi sunt foarte triști. De ce? Pentru că există foarte puține relații interpersonale și foarte puțin timp în care oamenii stau împreună. Și chiar știți că există celebra maximă, profeție, să zic așa, că lumea se va termina în clipa în care nu va mai fi drum de la om la om. Foarte mulți Părinți au spus treaba asta și astăzi într-adevăr ne aflăm la sfârșitul unei civilizații. De ce? Pentru că nu mai există drumuri între noi, datorită faptului că ne concentrăm foarte mult pe ”a face” și nu pe ”a fi”.
Noi trebuie puțin să facem o resetare, dar nu așa cum vor cei departe de Dumnezeu, ci așa cum ar trebui să o facă cei aproape de Dumnezeu, adică o resetare a acestei concentrări pe materie, că materia nu iubește și materia nu aduce fericire. Oricine ar zice că banii aduc fericire, greșește. Nu-i adevărat. Banii nu aduc fericirea și nici nu o întrețin. E adevărat că banii sunt necesari pentru că avem trup, dar fericirea vine din iubire, din comuniunea interpersonală cu persoanele supreme, da? Cele trei persoane ale Sfintei Treimi și, după asta, comuniunea între oameni, care este de fapt și starea Raiului.
Cum am putea trăi într-o lume diluată
Părintele Petru Filipescu: Vă mulțumesc pentru introducere. Acum trăim într-o epocă, într-o eră a pseudo-comunicării, a pseudo-rugăciunii, a pseudo-credinței, a pseudo-vieții, dacă vrem, și mă întreb, părinte, pentru că noi suntem în diaspora acum, după cum bine știți, că suntem în Italia, cum facem noi ca să nu ne diluăm și să nu ajungem cu adevărat în a cădea în barca cealaltă a pseudo-credinței?
Părintele Teologos: Da, ați spus termenul de „a se dilua”. Diluarea ce înseamnă? Înseamnă că vorbim de o substanță, de o entitate, de o densitate mai mare, care se pune într-un lichid, adică într-o substanță cu densitate mai mică, atunci se diluează, se face una cu lichidul respectiv. De vreme ce omul, creștinul este o entitate de o densitate mult mai mare decât lumea, care lume mai ales la ora asta este foarte spălăcită, de o densitate foarte mică, clar trebuie să ieșim din lume, clar. Și când spun ieșirea din lume, nu mă refer neapărat la venirea la monahism, mă rog, asta fiecare cu decizia lui, ci mă refer la a avea în fiecare zi, acasă, un timp în care omul să se extragă din lume, adică să pună celularul ăla pe mod avion, să taie televizorul, să taie știrile și efectiv să se roage. Și asta trebuie să fie principala lui prioritate.
Nu să lase rugăciunea ca o ultimă prioritate, ca ultimul zid de apărare, ci ca primul val de apărare în fața diluării provocate de lume. Adică nu mă duc acasă și primul lucru mă uit la știri, după care văd ce am de făcut prin casă și așa mai departe și la sfârșit, dacă mai rămâne timp, mă mai și rog. Nu, primul lucru mă rog, după care sau și înainte dar și după asta, dau timp soției, dau timp familiei, dau timp copiilor, dau dragoste copiilor, îi învăț prin experiența mea pe copii, le ofer siguranța zilei de mâine, le ofer sprijinul de care au nevoie și după aia, dacă mai am timp, mă ocup de știri și așa mai departe. Dacă se poate să se taie știrile, cu atât mai bine, dar hai să nu presăm, știți. Știrile la ora asta nu sunt făcute să informeze, sunt făcute ca să genereze anxietate, pentru asta sunt făcute, să denatureze și cum spuneam, au scop precis și scopul acesta este generarea de panică, de emoții negative. Pentru că emoția negativă aduce trafic și aduce like-uri și așa mai departe, pentru că gândiți-vă că eu apar în fiecare zi, fac un clip de cinci minute și spun în fiecare zi „oameni buni, astăzi este foarte frumos afară, totul e bine în Sfântul Munte, nu vă faceți niciun fel de problemă”. Câți o să se uite? Nimeni, dar dacă spun „vai, e scandal, e festival, e nu știu ce, e rupere de oase”, atunci toată lumea „da, să vedem ce s-a întâmplat” și așa mai departe.
Părintele Petru Filipescu: Da, ca știrea aceea când nu știu ce monah a împușcat pe nu știu cine în Sfântul Munte. A fost titlul de jurnal mai bine de două luni de zile.
Părintele Teologos: Da, din păcate. Și a fost un accident de fapt, o întreagă poveste…
P. Petru Filipescu: Și nu s-a întâmplat nimic.
Părintele Teologos: Și nu s-a întâmplat nimic.
Despre smerenie
Părintele Petru Filipescu: Părinte, într-o lume în care mândria este duhul care ne stăpânește și cred că asta se întâmplă de mai bine de 2000 de ani…
Părintele Teologos: Nu, nu, de mai mult. Adam e de mai demult…
Părintele Petru Filipescu: Cel puțin contemporan, așa, în care tot aceeași mândrie ne face să simțim pseudo-smerenie, să ni se pară că suntem smeriți, cum facem noi, în aceste momente și, mai ales, pentru cei care sunt în diaspora care nu au cum să mai facă, nu mai au discernământul să știe nici măcar cine sunt. Cum fac ei ca să se întoarcă în smerenie, în duhul lui Dumnezeu?
Părintele Teologos: Smerenia este modul natural de a fi al omului, este starea naturală a sufletului sănătos, asta e smerenia. Smerenia este acceptarea adevărului așa cum e, nu așa cum aș dori eu să fie, cum cred eu că este. Pentru asta este foarte, foarte important, cum spuneam, ca omul să se retragă din lume, adică să se depărteze de toate aceste zgomote informaționale, o dată. Și doi, e foarte important să tai grijile, că dacă nu taie grijile, omul și în clipa în care se depărtează de lume, mintea lui va fi tot la grijile sale și tot în lume va fi, chiar dacă din punct de vedere trupesc să zic așa, bun, ok, se închide în cameră, care este deja un mare salt, asta este foarte bine că omul are 30 de minute în care rămâne cu sineși, dar trebuie efectiv să taie grijile. Adică poate să ia chiar o foaie de hârtie și să le scrie și să spună: asta mâine, asta mâine, asta mâine, asta nu trebuie, asta mâine, ca să-și simplifice viața, astfel încât să se liniștească cumva…
Părintele Petru Filipescu: Cum ar fi să intre în garaj.
Părintele Teologos: Da, să intre în garaj și atunci mintea, deci dacă mintea se eliberează, mintea se întoarce către sineși și prin sine, către Dumnezeu. E foarte important asta. Și atunci omul începe să se roage, ar trebui ca omul să înceapă să se roage și atunci omul, depărtând la marginea existenței sale tot acest zgomot informațional, rămâne smerenia.
Smerenia este Adevărul și Adevărul este ceea ce rămâne după ce îndepărtăm toți paraziții. Adevărul nu este în clipa în care ne informăm și ne încărcăm cu informații, din contră. Adevărul este Hristos, este a doua persoană a Sfintei Treimi. Deci, fraților, nu o să aflați Adevărul de la știri, o să aflați adevărul în rugăciune și asta e paradoxal, pentru că în clipa în care ne rugăm, în clipa în care suntem uniți cu Dumnezeu, atunci o să aflăm adevărul global și, da, în clipa în care suntem uniți cu Hristos, chiar dacă o să aflăm că cutărescu a făcut nu știu ce, uniți cu Hristos fiind, știm de ce, pentru ce, cum și așa mai departe tot despre omul respectiv. Dacă nu, știm doar așa o pojghiță și mai ales îl și judecăm pe omul respectiv, ne toxificăm și pe noi și o întreagă poveste. Deci nu ăsta este adevărul, fraților. Da, iată adevărul, breaking-news și fotografii compromițătoare, nu este ăsta adevărul.
Despre ascultare
Părintele Petru Filipescu: Întrebarea care îmi vine acum în minte, am vorbit despre smerenie, am vorbit despre cum să ieșim din duhul lumii, din duhul pseudo-lumii, adică lumea stăpânită de diavol, îmi vine așa o idee și mă întreb de mult timp: duhul ascultării de Dumnezeu, prin ascultarea de superiorul tău ierarhic și în biserică, în ierarhie…
Părintele Teologos: Da, de conducător duhovnicesc.
Părintele Petru Filipescu: Da și mă întreb, de exemplu, cum știți… că noi avem o grădină, facem… în parohia noastră, ne ocupăm și de dezlipirea omului de ecran.
Părintele Teologos: Da, foarte bine, evident.
Părintele Petru Filipescu: Și mă gândeam în acest context, ascultarea… adică la noi, în parohie avem avocați, contabili, care vin și sapă grădina.
Părintele Teologos: Foarte bine.
Părintele Petru Filipescu: De ce? Pentru că sunt în ascultare și vor să rămână în ascultare. Acest duh al ascultării ne poartă, dacă el e bine conștientizat, ne poartă la Hristos, cum bine știm, e mai mare ascultarea decât Liturghia.
Părintele Teologos: Da, este mai mare, de ce? Pentru că acolo omul își exprimă voia sa, își pune în acord voia sa cu voia lui Dumnezeu. Și omul se jertfește. Dar aici trebuie cu discernământ făcut. De ce? Pentru că uneori omul, datorită akediei, datorită morții duhovnicești, preferă să muncească decât să meargă la slujbă, preferă să muncească decât să se roage.
P. Petru Filipescu: A, nu.
Legătura dintre rugăciune și iubire
Părintele Teologos: Există ispita asta, mai ales astăzi pentru că oamenii sunt morți duhovnicește și atunci se concentrează foarte mult pe muncă, dar muncă nu ca și jertfă pentru celălalt, ci muncă pentru făcut bani și ca să nu mă plictisesc, tot felul de lucruri de genul ăsta. Nu, pe primul plan este întotdeauna rugăciunea și într-adevăr după aceea ne jertfim. De ce? Pentru a crește iubirea dintre noi. Pentru a crește iubirea dintre noi, de ce? Pentru că iubirea este hrana sufletului…
Părintele Petru Filipescu: Și ea se multiplică exponențial.
Părintele Teologos: Da, se multiplică exponențial și este combustibilul care îl hrănește pe om. Harul lui Dumnezeu este… Ce spune Sfântul Ioan Teologul? Spune că Dumnezeu iubire este. Dumnezeu nu este iubire. Dumnezeu este cu mult deasupra a tot ce poate să își imagineze Omul și să exprime omul, dar Sfântul Ioan Teologul spune foarte bine acolo că „Dumnezeu este iubire”. De ce? Pentru că expresia plenară, principala expresie a harului lui Dumnezeu, a lui Dumnezeu în cotidian este iubirea. Și deci, dacă omul crește iubirea în univers, atunci sufletul său se hrănește. După cum dacă omul mănâncă mâncare și bea apă, sufletul, trupul său se hrănește și crește. La fel și sufletul crește în clipa în care iubește. În clipa în care iubește, nu în clipa în care este iubit. Mare atenție, da? Pentru că, de obicei, mai ales doamnele doresc să fie iubite și este oarecum de înțeles, pentru că au nevoie de siguranță, au nevoie de protecție. Dar nu, omul devine foarte puternic și sufletul lui crește, în clipa în care iubește, nu în clipa în care este iubit.
Părintele Petru Filipescu: Știți că la noi la grădină, v-am spus că ascultarea… preoteasa e cea care se ocupă cu grădina.
Părintele Teologos: Da, da, sigur, doamna preoteasă, tot respectul pentru…
Părintele Petru Filipescu: Da, și am instaurat… doamna preoteasă a instaurat o nouă lege. Pe fiecare jardinieră acolo scrie „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi păcătoșii”.
Părintele Teologos: Da, să-i ajute Bunul Dumnezeu.
Părintele Petru Filipescu: Da, adică ascultarea se face cu rugăciune.
Ascultarea în familie
Părintele Teologos: Neapărat să fie cu rugăciune, dar mare atenție: ascultarea și asta vorbesc acum, nu vorbim de cazul sfinției voastre, ci în general, ascultarea este totdeauna o expresie a iubirii, nu o expresie a tiraniei. Mare atenție, o expresie a iubirii și nu a tiraniei. Și aici mă refer întâi de toate la părinți, nu la preoți, ci la părinții trupești, care au copii, să nu preseze pe copii, să nu fie tiranici, adică să-i amenințe și așa mai departe. Trebuie cu mare, mare atenție.
Părintele Petru Filipescu: Să nu creeze schismă.
Părintele Teologos: Da, pentru că copiii astăzi sunt foarte, foarte traumatizați de internet, traumatizați de această singurătate de care am vorbit la începutul cuvântului, de lipsa comunității interpersonale și atunci copiii se închid. Copiii se închid dacă părinții trec o limită a agresivității lor. Și această limită a agresivității lor astăzi este foarte scăzută. Și din cauza asta, totdeauna este foarte bine și am vorbit de foarte multe ori în clipurile de pe Chilie athonită, de pe site, totdeauna trebuie să facem foarte clar copiilor și nu numai copiilor că suntem noi cu ei împotriva problemei, și nu noi cu problemele noastre împotriva lor sau noi împotriva lor cu problemele lor, ci noi cu ei împotriva problemei. Trebuie să ne unim împotriva problemei, da? Și atunci se va rezolva, nu se va pălmui dragostea, e foarte important. Adevărat că e foarte ușor de spus, uneori dificil, dar dacă părinții au un acces de mânie și vor să se repeadă împotriva persoanei, mai bine să tacă în clipa respective, să nu acționeze atunci, pentru că o să provoace trauma. Să lase să treacă puțin valul acesta întunecat al mâniei și după aceea să acționeze.
Părintele Petru Filipescu: Cred că, cum bine vorbeați acum despre tineri, cred că ceea ce au nevoie în momentul de față tinerii, părinte, este să-L cunoască pe Hristos și cum pot să-L cunoască pe Hristos, dacă nu în familie?
Exemplul personal
Părintele Teologos: Evident și e nevoie, mare atenție, e nevoie de exemplul personal. Este esențială treaba asta. Trebuie să știți că ateii nu există… Chiar exista un celebru articol care se numea chiar așa. Dar l-au dat jos după aceea, că a făcut explozie în internet. Se numea ”The atheist doesn’t exist and this is not a joke”. Ateii nu există și asta nu e o glumă. Era un articol foarte, foarte documentat. De fapt, nu era un articol, era un întreg referat, în care se dovedea că ultimul plan existențial al omului este planul credincios, e credința. Și atunci de unde provin ateii, ateiștii, ateizanții? Provin din faptul că principala cauză este scandalul, adică mai ales în copilăria lor, ei au avut nevoie de un om pe care să-l vadă ca și reprezentantul lui Dumnezeu. Sigur că, dacă discutăm din punct de vedere teologic, Dumnezeu este pur imaterial. Nimeni nu L-a văzut niciodată, mă rog, în afară de întruparea Domnului nostru Iisus Hristos.
Părintele Petru Filipescu: Și nici nu poate să-L vadă.
Părintele Teologos: Și nici nu poate să-L vadă în esența Sa. Desigur că avem anumite experiențe ale harului lui Dumnezeu, lumina necreată și așa mai departe. Dar când omul este la începutul vieții sale duhovnicești, fie din neștiință, fie din cauza vârstei, are nevoie de o reprezentare concretă a acestui Dumnezeu. Aceasta este un om, de obicei este părintele, adică tata, mama sau chiar preotul. Dacă preotul îl scandalizează și, în principal, prin ipocrizie, adică una zice alta facem, atunci omul respectiv rejectează. Apare o mare dramă acolo și atunci el se declară ateu, că vede că apare o tensiune pe care el nu poate să o gestioneze, să o rezolve și atunci zice: „Nu, nu există” și el se declară ateu și devine foarte visceral, foarte, foarte dur. Și, din cauza asta, toți ateii sunt foarte duri, pentru că nu au prezență a Duhului Celui Sfânt Mângâietor înăuntrul lor. Adică sunt nemângâiați și, dincolo de asta, sunt și scandalizați de obicei de o persoană…
Părintele Petru Filipescu: Sau de un fapt.
Părintele Teologos: Da. Poate să fie și un fapt, bineînțeles. Și din cauza asta chiar vreau să-mi cer iertare dacă am scandalizat pe cineva, ferească Dumnezeu, să știți că nu doresc asta. Și de ce am adus aminte de toate lucrurile astea? Ca să spun, părinte, trebuie să fiți exemple. Clar, trebuie să fiți exemple. Și, din cauza asta, ei trebuie să se roage. Adică, de vreme ce ei trebuie să fie exemple pe drumul mântuirii, ei trebuie să știe care este acest drum al mântuirii. Clar…
Părintele Petru Filipescu: Care e calea.
Părintele Teologos: Care e calea. Adică tu trebuie să-i arăți copilului pe Hristos, dar trebuie să știi cum arată Hristos. Sigur, nu în vedenie. Mă rog… Ci cât de cât să aibă această experiență a lui Hristos în inima lui. Deci, clar, ca să vă creșteți bine copiii, fraților, nu citiți tot felul de cărți de parenting și așa mai departe, ci să aveți măsură duhovnicească. Citiți Sfinții Părinți. În principal vă recomand cu toată inima mea pe Sfântul Paisie Aghioritul. Sfântul Paisie Aghioritul – sunt cinci volume și acolo o să găsiți o mulțime și o mulțime de sfaturi cum puteți să vă creșteți copiii și cum puteți să vă creșteți măsura duhovnicească.
Isihia și rugăciunea constantă
Părintele Petru Filipescu: Părinte, ne aflăm la Sfântul Munte, și Sfântul Munte este cunoscut pentru isihie, pentru isihasm.
Părintele Teologos: Așa este.
Părintele Petru Filipescu: Românii au un obicei: de a citi acatiste, paraclise și altele asemenea, care nu e rău, pentru că pentru un anumit nivel e bun, dar cred că în evoluția duhovnicească a fiecărei persoane ajută chiar rugăciunea lui Iisus, rugăciunea inimii, adică a minții…
Părintele Teologos: Rugăciunea lui Iisus. Deci să vorbim puțin despre rugăciunea lui Iisus și despre acatiste, paraclise. Bun, ok, bine. Acatistele și paraclisele… Eu am vorbit extensiv pe site pe tema asta. Acum vorbim doar așa foarte pe scurt. Acatistele și paraclisele sunt rugăciuni liniare. O poveste. De vreme ce e o poveste, sunt foarte mulți centri de atenție acolo. Și datorită faptului că sunt foarte mulți centri de atenție, mintea se răspândește, mintea zboară. „Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi”. „Măi, ce pâine bună, cred că trebuie să mă duc să mănânc. Băi, oare mai avem pâine?” Înțelegi? S-a dus mintea.
Părintele Petru Filipescu: „Și ne iartă nouă greșelile…” „Ce greșeli? Ăla care m-a bătut…”
Părintele Teologos: Da, da, da, înțelegi? Deci totdeauna, totdeauna, când avem o rugăciune liniară, mintea zboară, pentru că avem acești centri de atenție, avem aceste gânduri și citim un acatist, un paraclis și, la sfârșit, ne trezim pe undeva prin Australia. Și zic „bă, l-am citit, nu l-am citit?…”. L-ai citit cu logica, dar mintea ți-a zburat. Din cauza asta, cea mai puternică formă de rugăciune este rugăciunea ciclică, dintr-un gând: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă. Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă. Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă.” De ce? Pentru că această rugăciune nu are multe gânduri în ea, nu are mulți centri de atenție.
Părintele Petru Filipescu: Are un singur centru de atenție.
Părintele Teologos: Are un singur centru, un singur centru care este Hristos și deci mintea se răspândește mult mai greu. Și în clipa în care mintea pleacă, se vede imediat că rugăciunea se oprește și atunci omul zice „ia, vino înapoi, unde te-ai dus, unde ai plecat? Și iarăși „Doamne Iisuse, Hristoase, miluiește-mă. Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă. Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă.” Și, dincolo de asta, pentru că se folosește metanierul… adică ăsta e un metanier pentru cine nu știe, un șirag de bobițe… și la fiecare bobiță se spune câte un Doamne Iisuse. Asta are două mari avantaje, foarte importante. Unu – se folosește pipăitul, care este simțul uman care generează cele mai puternice senzații și deci mintea se adună. Și doi – conștientizarea. Și e vorba și de faptul că e număr. Numărul e foarte important. De ce? Pentru că numărul asigură constanță. Relația noastră cu Dumnezeu este o relație paternă, deci nu îți dau atâta, îmi dai atâta. Nu, nici vorbă de așa ceva.
Părintele Petru Filipescu: E filială.
Părintele Teologos: E filială, dar numărul este esențial pentru noi. Pentru noi, că depășim paraziții ăștia ai căderii lui Adam, adică „astăzi am chef, mâine n-am chef”, inconstanța omului. Și în clipa în care omul are un canon, de exemplu să facă 300 de Doamne Iisuse pe zi, atunci asta îi generează o adunare a minții și o sfântă grijă că, da, trebuie să facă în fiecare zi…
Părintele Petru Filipescu: Și o canalizare
Părintele Teologos: Da, o canalizare, e un obicei foarte bun care împinge foarte bine pe om înainte. Spun 300, de ce? Pentru că 300 e un număr rușinos de mic. Înseamnă vreo 10 minute, ca toată lumea să-l facă.
Părintele Petru Filipescu: Înseamnă de fapt 2% din timpul de fiecare zi.
Părintele Teologos: Da, evident dar asta e cu duhovnicul, fiecare cu duhovnicul își rezolvă. De ce? De ce am dat numărul ăsta de 300? Pentru că vreau să mă axez întâi de toate pe constanță și nu pe un canon mare…
Părintele Petru Filipescu: Nu pe target…
Părintele Teologos: Nu pe target și nu pe canon mare care nu se poate ține. Pentru că, de multe ori, oamenii dintr-un anumit zel fără discernământ zic „eu pot să fac atâta” și așa mai departe, după care nu mai poate face.
Părintele Petru Filipescu: Cunosc asta din experiența personală.
Părintele Teologos: Deci totdeauna este mai bine să fie un canon care poate fi dus cu bucurie și, dacă poți într-o zi să faci mai mult, fă mai mult, dar ăla să fie baza și de acolo încolo da, fă în plus, de voie, roagă-te, citește, toate astea…
Misiunea preoților din diaspora
Părintele Petru Filipescu: Părinte, o ultimă întrebare, că nu vreau să vă țin așa foarte mult. Mă gândesc așa, la diaspora, și trăind în diaspora, poate din greșeală nu m-am exprimat nici corect, poate am avut momente de blackout, că asta e, sunt și obosit.
Părintele Teologos: Să vă țină Bunul Dumnezeu!
Părintele Petru Filipescu: Și poate am amestecat câteva cuvinte italiene în discuție, dar vreau să întreb cum să facem noi ca… pentru că aici e treaba noastră, a formatorilor de opinie și a formatorilor comunităților… pentru că Biserica, în afară de a fi trupul lui Hristos, în afară de a fi casă, este și locul unde se întâlnesc, ne întâlnim, ne agregăm cumva.
Părintele Teologos: Așa este, este locul unde se generează…
Părintele Petru Filipescu: Și atunci ce trebuie ca preoții din diaspora… un sfat așa pentru părinții din diaspora… Ce ar trebui părinții din diaspora, cum ar trebui să vadă, dacă vreți dumneavoastră, misiunea pe care o au preoții?
Părintele Teologos: Preoții, întâi de toate, trebuie să știe: unu, că sunt păcătoși, toți suntem păcătoși, și doi, trebuie să știe că sunt oamenii lui Dumnezeu.
Părintele Petru Filipescu: Să nu uite asta!
Părintele Teologos: Da, să nu uite asta. Că sunt oamenii lui Dumnezeu chiar dacă sunt păcătoși. Din cauza asta, am spus. Pentru că asta trebuie să le genereze o tensiune care să le trezească la maxim conștiința de sine, trezvia, atenția. Trebuie să fie foarte atenți și să știe că o să reușească numai și numai și numai ca și preoți, nu ca și oratori, nu ca și manageri, nu ca și constructori, nu ca și… bunul Dumnezeu mai știe ce. Ca și preoți. Adică să fie la milimetru cu slujbele, să se roage pentru oamenii din parohia lor, în mod deosebit pentru oamenii cu care au probleme și așa mai departe, adică pentru oile mai slabe, să-și facă slujbele și la biserică, dar și acasă. Neapărat să aibă canon.
Și, dincolo de asta, trebuie să știe că ei fac lucrare de propovăduire 24 X 7 X 365, adică nu carele cumva să creadă că, da, spune cuvântul de învățătură duminica la biserică și, gata, am închis biserica și după asta sunt mirean. Nu sunt mirean. Noi îi iubim foarte mult pe mireni, să știți, și chiar din cauza asta… voi nu vedeți acuma, dar avem în jurul nostru o mulțime de pelerini… îi iubim foarte mult, dar preoții sunt altceva și trebuie să fie foarte clar că preoții sunt altceva …
P. Petru Filipescu: Da, preoții sunt ca toți oamenii, dar nu toți oamenii sunt ca preoții.
Părintele Teologos: Da, și preoții nu sunt ca toți oamenii. Nu sunt, am spus clar că sunt păcătoși. Pot să fie chiar mai păcătoși decât oamenii, dar preoții sunt altceva. Preoții sunt altceva și, din cauza asta, trebuie să fim foarte atenți să fie întotdeauna cu dulamă, să aibă o anumită vestimentație, o anumită purtare, să aibă grijă ce scot pe gură, toate astea, astfel încât omul totdeauna să știe că acesta este preot, acesta este omul lui Dumnezeu. Deci preotul trebuie întâi de toate să propovăduiască prin exemplul său personal.
Ispitele – feluri și rol
Părintele Petru Filipescu: Da, părinte, întrebarea este, bun, preotul face slujbele… pentru că am avut noi o ispită acuma în parohia noastră… A venit o grindină și a distrus totul.
Părintele Teologos: A grindina, celebra… Îmi pare sincer rău!
Părintele Petru Filipescu: Și voiam să zic, cum faci atunci când se întâmplă treaba asta? Asta e o întâmplare, nu poți s-o oprești…
Părintele Teologos: Pentru cine nu știe, vă rog să mă iertați, pentru cine nu știe, a venit o grindină foarte mare în parohia părintelui Petru. A distrus tot, inclusiv biserica, grădina și așa mai departe. Foarte, foarte urât a fost.
Părintele Petru Filipescu: Da, vroiam să vă spun că toate florile culcate la pământ și omorâte… Minunea este că din aceste flori omorâte au dat alte flori și până la Sfântul Mina o să avem biserica plină de flori.
Părintele Teologos: Slava lui Dumnezeu! Bravo.
Părintele Petru Filipescu: Deci a vrut Dumnezeu așa… Aici e Maica Domnului…
Părintele Teologos: Și Sfântul Mina.
Părintele Petru Filipescu: Și Sfântul Mina, că a vrut să aibă flori la hram. Când vine așa o ispită, asta e doar un lait-motiv, vă dau un exemplu.
Părintele Teologos: Da, ce facem?
Părintele Petru Filipescu: Ce facem? Vine ispita. Cum… ca preot, nu ca mirean… cum trebuie să iau ispita respectivă, ce învățăminte trebuie să iau din ea și cum să îmi schimb viața mea ca să fie un exemplu pozitiv și un exemplu mântuitor pentru celălalt?
Părintele Teologos: Asta e valabil și pentru preoți și pentru mirean, dar evident întâi de toate pentru preot. Am spus că preotul este omul lui Dumnezeu. De vreme ce este omul lui Dumnezeu – Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat, înțelegeți? Deci totdeauna să nu uităm că Dumnezeu îngăduie treaba asta. De ce? Sunt mai multe cauze. Sunt foarte multe cauze, dar împărțite în patru mari categorii. O dată, pentru păcate. După care, pentru că omul o luase pe un drum greșit. După care, există necazurile de avans, adică preotul respectiv sau omul respectiv poate să avanseze din punct de vedere duhovnicesc, dar nu știe, nu poate sau nu vrea…
Părintele Petru Filipescu: Pentru ca să se laude numele lui Dumnezeu.
Părintele Teologos: Exact, și după care și ca exemplu. Ispita de exemplu. Deci e vorba de păcat, de baraj, adică să nu o luăm pe un drum greșit. După care este vorba de avans duhovnicesc sau chiar de exemplu. Sunt multe cauzele și asta fiecare om trebuie să vadă în conștiința sa unde se situează. Dar clar, în absolut orice ispită și absolut orice fapt, trebuie să ne gândim cum pot eu să mă apropii de Dumnezeu în nivelul respectiv. Ca la un joc. Avem un joc cu mai multe nivele și realitatea este jocul nostru și atunci trebuie să știm cum putem să gestionăm lucrurile în locul respectiv, astfel încât să ne apropiem de Dumnezeu. Clar, nu egoism, nu ură, nu plângeri, nu nimic, ci cu răbdare și cu discernământ să știm cum putem să creștem iubirea în univers.
Părintele Petru Filipescu: Vă mulțumesc, părinte!
Părintele Teologos: Să vă ajute bunul Dumnezeu!
Un mesaj pentru diaspora
Părintele Petru Filipescu: Un mesaj pentru toți românii ortodocși din diaspora, din diaspora toată.
Părintele Teologos: Din toată diaspora. Bun, sigur, deci din Patagonia până în Kamceatka, din Canada până în Noua Zeelandă. Da, așa, să nu uite să iubească. Să nu uite să iubească, să își facă timp să iubească și să redescopere frumusețea celorlalți. Să nu căutați răul în ceilalți, că îl veți găsi. Căutați binele în ceilalți și o să îl găsiți și atunci o să fiți fericiți. Fericirea nu vine din găsirea răului și din plângerea din cauza necazurilor, ci fericirea vine din găsirea binelui și să dăm slavă lui Dumnezeu, din doxologia lui Dumnezeu, din cauza marilor daruri pe care ni le dă.
Părintele Petru Filipescu: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Părintele Teologos: Amin.
Părintele Petru Filipescu: Sărut mâna.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
