Înfricoșata judecată – p. Teologos

Ne concentrăm pe diferite probleme efemere ale cotidianului, probleme care ne fură judecata și uităm că ne așteaptă o înfricoșată judecată de care nimeni nu scapă și pentru care foarte puțini dintre noi ne pregătim.

Ce este de făcut?

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Ce înseamnă moartea

Trebuie tot timpul să ne aducem aminte că vom muri și că moartea înseamnă stabilizare în veșnicie. Asta nu înseamnă înghețare sau dispariție. Cu alte cuvinte după moarte, mașina nu se oprește – circulă cu o viteză chiar mai mare decât aici pe pământ – adică omul trăiește mult mai intens – atâta doar că se înțepenește volanul. Înțelegeți?

Scopul nostru aici pe pământ este ca în clipa morții să avem volanul întors în direcția corectă adică înspre Dumnezeu, înspre perfecțiunea personală, perfecțiunea duhovnicească, iubitoare și veșnică. Dacă în clipa morții sufletul nostru este dependent de ceva care va lăsa aici pe pământ, adică de avere materială, de plăceri trupești sau de slavă deșartă, atunci sufletul se va chinui într-un sevraj veșnic, dorind să-și satisfacă aceste dorințe care vor fi împinse la maxim și pe de altă parte, nu va mai putea să le împlinească. De asemenea, dacă în clipa în care moare are război înlăuntrul său, are ură, are ținerea de minte a răului, împotrivire, atunci toate acestea îl vor chinui la maxim în veșnicie pentru că va rămâne singur cu ele. Nu degeaba spunea Dostoievski că iadul este imposibilitatea de a iubi.

Darul timpului

Pentru că Adam a căzut din iubire prin păcat, acum trebuie să învățăm să iubim. Pentru că Adam era un minor din punct de vedere existențial, neavând experiență, din cauza aceasta Dumnezeu ne-a dat acest mare dar al timpului, al pocăinței, al posibilității ieșirii din păcat, al ieșirii din distorsiune. Până murim avem posibilitatea să fim flexibili prin smerenie, avem posibilitatea pocăinței.

Vedeți că iudeii erau îngroziți de faptul că Pilat a amestecat cu jertfele idolești sângele unor galileeni uciși de el și s-au dus și i-au spus lui Hristos asta. Domnul, însă, i-a pus la punct spunând ca nu cumva să creadă că aceia au fost mai păcătoși decât toți oamenii pentru că au pățit așa – nu, nici vorbă! Și le spune Domnul că dacă nu se vor pocăi, toți vor pieri la fel. După care Domnul își întărește poziția, avertizându-i să nu creadă că cei 18 oameni peste care a căzut turnul în Siloam erau mai păcătoși decât toți din Ierusalim. Și iarăși Domnul le face foarte clar că dacă nu se vor pocăi, toți vor pieri la fel. Înțelegeți?

Chiar și pilda imediat următoare cu smochinul neroditor în care stăpânul viei îi zice vierului să-l taie, și acesta zice să-l mai păsuiască un an, este o pildă cu aluzie directă la necesitatea imperioasă a pocăinței și la faptul că timpul este posibilitatea pocăinței, posibilitatea facerii de rod. Vedeți că și Sf. Ioan Botezătorul spunea același lucru: să facem roade vrednice de pocăință că securea stă la rădăcina copacului.

Ce este pocăința

Cel mai important lucru aici pe pământ este pocăința, adică îmbunătățirea continuă, ajustarea continuă a gândurilor și a comportamentului astfel încât să ne înmuiem inima și să creștem unitatea iubirii în Univers.

Din păcate, însă, aproape nimeni nu se gândește la acest lucru din perspectiva lui Dumnezeu, adică din perspectiva veșniciei la care vom ajunge prin moarte și judecată. Fiecare se gândește la ale sale. Este o mare greșeală, fraților, că nu ne gândim la moarte și nu ne pregătim pentru judecată și veșnicie pentru că moartea, judecata și veșnicia sunt singurele lucruri sigure în viața noastră și cele mai importante. Noi însă ne ocupăm de bani, de carieră, de diferite griji de moment, mai mult sau mai puțin egoiste, care de cele mai multe ori nu ne ajută sau chiar ne împiedică să vedem drumul drept care duce la viața veșnică prin moarte. Înțelegeți? Astfel omul are o viață haotică, fără sens, fără împlinire pentru că sensul și împlinirea omului sunt perfecțiunea personală veșnică, după cum spuneam.

Judecata

Știm destul de bine unde trebuie să ajungem în clipa morții pentru că Domnul ne-a spus cum va fi judecata. Ne-a spus că la judecată va veni Fiul Omului întru slava Sa și toți sfinții îngeri cu El și atunci va ședea pe tronul slavei Sale. Vedeți că spune Fiul Omului despre Sine pentru că accentuează că El poate să-i judece pe oameni pentru că El însuși S-a făcut Om desăvârșit, a împlinit toată dreptatea și are experiența lucrurilor pe care le judecă. În al doilea rând, vedem că dacă la prima Sa venire, Domnul a venit întru smerenie și nu S-a arătat pe Sine într-un mod evident ca Împărat atotputernic – chiar dacă aceasta a reieșit din comportamentul său – la a doua Sa venire, Domnul nu își mai ține ascunsă slava Sa și apare frontal ca Stăpân Atotputernic.

Întru această lumină a slavei Sale, Hristos va despărți toate neamurile cum desparte păstorul oile de capre. Desigur că nu e vorba de oi și capre ci de oameni. Atunci de ce a spus Domnul despre oi și capre? A spus așa pentru că comportamentul oilor și a caprelor este foarte reprezentativ pentru cele două categorii de oameni din veșnicie: cei mântuiți și cei chinuiți.

Cei mântuiți sunt oile pentru că oile sunt foarte ascultătoare, blânde și docile și produc multe lucruri în cantități apreciabile care sunt de folos celorlalți. Pe de altă parte caprele sunt foarte neascultătoare, rebele, haotice, încontinuu dau cu coarnele și dau doar puțin lapte – mai demult dădeau și ceva pergament – însă, în general, spun păstorii de capre că producția nu se merită chinul de a avea o turmă de capre. Țin minte că un păstor mi-a spus că spre deosebire de oi care sunt o plăcere de păstorit, caprele sunt cel mai teroriste animale și că el nu poate să înțeleagă cum de sunt înrudite oile cu caprele din punct de vedere zoologic.

Vedeți că Domnul a pus oile de-a dreapta, adică în cinste, în timp ce caprele de-a stânga, adică în necinste și asta pentru că și oamenii buni – adică oile – L-au cinstit pe Hristos, chiar și fără să-și dea seama, în timp ce cei împotrivitori L-au necinstit – caprele.

Cinstea iubitorilor de Hristos

Cinstea oilor nu se oprește aici, ci este chiar cu mult mai mare pentru că le zice Împăratul Hristos să vină să moștenească Împărăția care a fost pregătită pentru ei încă de la întemeierea lumii. Adică Hristos Dumnezeu a făcut totul pentru om și îi dă totul din dragoste față de acesta și asta pentru că și omul L-a iubit pe Hristos cel răstignit care este mai mult sau mai puțin prezent în orice om mai mult sau mai mult sau mai puțin prezent în oamenii nevoiași, mai ales. Dacă Îl iubim pe Hristos acolo, atunci și Hristos ne va iubi pe noi. Înțelegeți?

Vedeți că zice Domnul că „flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine.” Dacă primele fapte bune sunt evidente, în cazul închisorii vedeți că Dumnezeu zice să-i cercetăm pe răufăcători. Zice Domnul că „pe răufăcător îl judec Eu, tu fă gest de dragoste să ți se înmoaie inima, să nu te împietrești, să nu ajungi și tu un răufăcător”. Înțelegeți? De fapt, Dumnezeu, atotputernic fiind, ar fi putut să-i scoată pe toți din închisoare, să facă să nu mai fie sărăcie și foamete, însă Dumnezeu îngăduie aceste lucruri din două motive: 1. libertatea oamenilor le generează acest lucru și nu Dumnezeu și 2. pentru că cei care o duc bine trebuie să-și înmoaie inima prin ajutorarea celor mai necăjiți ca ei. 

Ajutorul către semeni

Aici trebuie să avem grijă să nu ne concentrăm pe dobândirea de avuții cu pretextul de a-i ajuta pe săraci. Asta e periculos pentru că dacă omul se concentrează pe iubirea de argint devine foarte dur, însingurat, uită de persoane – de Dumnezeu și semeni – și de fapt ajunge să disprețuiască pe săraci. Dacă omul se concentrează pe inima milostivă atunci va milui pe ceilalți cum poate și va fi miluit de Dumnezeu. 

Un alt lucru la care trebuie să fim atenți este faptul că miluirea celuilalt nu înseamnă distrugerea celuilalt. Adică dacă cineva dorește ceva care este dăunător, nu o să-i dăm lucrul respectiv ca să ne arătăm noi milostivi. Înțelegeți? Trebuie discernământ. Scopul nostru este să creștem capacitatea de iubire a fiecăruia dintre noi și între noi și astfel să ne apropiem de Dumnezeu. Vedeți că Hristos nu ne cere să vindecăm și să eliberăm, ci să cercetăm. Adică trebuie să facem ceea ce stă în puterea noastră numai lucrurile pentru care ne-a validat Dumnezeu, pentru că aceasta este iubirea. Înțelegeți?

Fraților, nu-i greu. Nu ne cere Dumnezeu lucruri mari. Vedeți că pentru un lucru simplu El ne dăruiește împărăția. Domnul a suferit pentru noi cele mai mari chinuri din istoria omenirii și noi nu suntem în stare să facem o simplă milostenie pentru aproapele nostru. Desigur că cea mai apreciată milostenie este de regulă timpul nostru, atenția noastră. De multe ori dacă nu acordăm timp celor dragi, dacă nu vom fi milostivi să-i ascultăm, atunci orice altceva le-am da, tot nu o să meargă relația. Oamenii cad în depresie și ajung la gânduri de sinucidere pentru că nu alocăm timp pentru relații iubitoare interpersonale. Vedeți că Hristos la Judecata finală pune ca ax central al judecății milostenia ca și deschidere iubitoare către celălalt. Înțelegeți?

Smerenia este starea raiului

Dacă noi încercăm să iubim, atunci la lumina harului lui Dumnezeu vom descoperi frumusețea și complexitatea celorlalți și vom vedea cât suntem de limitați ca persoane și începem să ne smerim într-un mod natural. Vedeți că atunci când Împăratul și Mântuitorul le-a zis că „am fost flămând, bolnav, gol, străin și întemnițat” drepții – adică oile care nu au iubire de sine, îi răspund cu smerenie și simplitate zicând că „Doamne, dar când Te-am văzut astfel și te-am ajutat?” la care Împăratul și Domnul le răspunde cu noblețe și smerenie că „întrucât ați făcut unuia dintr-acești mici frați ai Mei, Mie Mi-ați făcut”. Vedeți că smerenia este starea Raiului. 

Dacă noi, însă, avem înăuntrul nostru o împotrivire față de statutul de oaie, a docilității, a blândeții, a smereniei – asta înseamnă că nu suntem de Rai și că ne chinuim și aici pe pământ și chiar în viața viitoare.

Poate că este necesar să explicăm că blândețea nu este tot una cu lenea sau cu starea de bleg. Omul bând nu ripostează atunci când este atacat egoismul său, însă este foarte viteaz în clipa în care este atacată legătura sa sau a semenilor săi cu Dumnezeu. Sunt lucruri diferite, fraților.

Omul milostiv, blând și iubitor care are flexibilitatea smereniei totdeauna se bucură de unitate și de pace și se străduie să le crească pe când starea sufletului păcătos este starea de război continuu, indiferent de pretext. Dacă omul moare în această stare, această stare nenaturală pentru om constituie chinul lui, iadul lui.

Iadul din noi

Iadul, focul veșnic, starea de tulburare arzândă, războiul veșnic nu este pregătit pentru oameni, ci pentru diavol și îngerii lui și nu l-a creat Dumnezeu de la facerea lumii ci a apărut ca o necesitate a stării de continuu război, pe care a ales-o diavolul și cei dimpreună cu el. Faptul că astăzi există atâta război și la nivel micro – adică în noi și între noi, în familie și între cunoscuți – precum și la nivel macro, regional cu tendințe de globalizare, arată că suntem mult mai aproape de iad decât de rai, mai aproape de chin decât de fericire – lucru care, de altfel, este evident în viața de zi cu zi.

Vindecarea acestui lucru vine prin inima miloasă, pufoasă, deschisă către nevoile adevărate pe care le are celălalt pentru că vedeți că Împăratul Hristos exact asta le impută blestemaților pe care îi alungă de la El în focul cel veșnic care este gătit diavolului. Le impută că a fost flămând, însetat, străin, bolnav și în temniță și nu L-au ajutat. Înțelegeți? Atunci caprele, care rămân capre până în ultimul moment, cârtesc și dau cu coarnele și se împotrivesc și zic: „Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniță și nu Ți-am slujit?” când este evident că nimeni dintre noi nu a putut și nu poate să slujească tuturor nevoiașilor cu care se identifică Hristos. De fapt, este evident acest lucru, pentru că Hristos este Creatorul tuturor și a suferit, a fost în nevoie mai mult decât toți.

Milostivirea

Să avem grijă, fraților, cui întoarcem spatele atunci când vedem pe cineva în nevoie. Vedeți că Împăratul le arată de pe o poziție total atotputernică evidența faptului că nu sunt în regulă pentru că, de fapt, nimeni nu este în regulă, nimeni nu este perfect dintre oameni – și cu toate acestea, caprele zic „Doamne da’ când?…”. În mod normal ar fi trebuit să se smerească și să zică „Doamne, iartă-ne! Am greșit! Fii milostiv!” pentru că e evident că toată puterea o are Hristos Împăratul și ei sunt la două secunde de iad și cu toate acestea nici în ultima secundă nu renunță la război, la împotrivire, la îndreptățire împotriva lui Dumnezeu cel atotputernic. 

Dacă noi nu suntem miloși atunci nici Dumnezeu nu va fi milos cu noi. Dacă noi suntem îndărătnici și ne căutăm dreptatea noastră, atunci cu dreptate și Dumnezeu se va îndărădnici și este înfricoșător să cădem în mâinile lui Dumnezeu cel viu, avându-L ca dușman. Nu ne putem bate cu Dumnezeu pentru că Dumnezeu este total deasupra noastră – dincolo de toți și de toate – total transcendent. Înțelegeți?

E o mare dramă, fraților! Mare dramă! Vedeți că e prea mare răsplata și prea mare amenințarea comparativ cu o faptă atât de mică prin care putem să câștigăm sau să pierdem veșnicia.

De fapt, chiar și conștiința noastră ne mărturisește că cel mai milos este mai mare, cel mai darnic este mai mare, indiferent cine ar fi. Să vă dau un exemplu și uitați-vă înăuntrul vostru și să spuneți cine este mai mare în exemplul următor.

Un exemplu

Într-un mic oraș dintr-un ținut muntos din SUA în urmă cu câțiva ani, un preot ortodox stătea la ușa casei parohiale într-o zi lâncedă de vară. După cum știți, în SUA sunt mulți oameni fără adăpost și un astfel de om homeless se apropia încet-încet pe stradă venind din spre ținutul muntos. Părintele îl vede fără ca omul să-l remarce și intră puțin în casă. Părintele bagă mâna în buzunar și vede că are o bancnotă de 5$, una de 20$ și una de 100. Ține bancnota de 5$ în mână și pune înapoi celelalte două în buzunar. Cerșetorul se apropie încet-încet și, într-un final, îl vede. Atunci părintele se apropie de bătrânul sărac și îi întinde bancnota de 5$ și îi spune „Uite! Pentru micul dejun!”. Atunci cerșetorul scoate din buzunar o bancnotă de 5, una de 20 și una de 100$ și îi întinde bancnota de 100$ și îi zice: „Părinte, eu nu am venit să iau – eu am venit să dau!”. Atunci preotul îngheață și zice: „De unde ești tu?”. Atunci bătrânul cerșetor se întoarce și arată cu degetul undeva în spate în sus zicând „De acolo!” și nu știi unde arăta: către ținutul muntos sau către cer. După care se duce mai departe lăsând pe preot să transpire cu bancnota de 100$ în mână.

Cine este milostivul?

Înțelegeți? Totdeauna cel care este mai milostiv este mai mare. Milostenia are o poziție, fraților, deosebită pentru că în general virtuțile  ascetice cum ar fi evitarea plăcerilor, postul, privegherea, fecioria aduc câștig numai celor care le săvârșesc în timp ce milostenia se extinde la mai mulți și reface unitatea dintre noi.

Cei care sunt săraci înțeleg mult mai bine situația pentru că și ei sunt în aceasta și au o inimă mult mai milostivă. Acesta este unul din principalele motive pentru care sărăcia este o mare virtute. Atenție aici că e posibil ca cineva să nu aibă bani și să nu aibă sărăcia, neagonisirea ca virtute pentru că se gândește încontinuu la bani și invidiază pe cei care au. Aici trebuie să amintim pe copii care trebuie crescuți cu discernământ fără a fi cocoloșiți – fără a fi „copii de bani gata”. Desigur că nici celelalte extreme ale durității părinților și ale părăsirii copiilor nu sunt deloc bune pentru că și acestea distrug empatia, distrug capacitatea de iubire în copii și aceștia cresc nemilostivi. Desigur că această nemilostivire îi va chinui întâi de toate pe cei care nu și-au alocat timpul ca să-i crească pentru veșnicie gândindu-se la moarte și judecată. Înțelegeți?

Să acordăm timp celorlalți. Un exemplu

Cea mai mare milostenie pe care o putem face este timpul nostru, atenția noastră și într-un final cu viața noastră după cum a făcut Împăratul Hristos. A fost odată un părinte bătrân în pustia schitului care a început să spună celorlalți părinți că i-a spus Hristos că o să-l facă împărat. Părinții i-au spus „Părinte, nu-i bine să credem așa ceva – e mult mai bine să fim smeriți!” însă bătrânul o ținea pe a lui „Măi, să știți că eu pot să vă fiu împărat!”. Frații l-au lăsat în pace gândind că a dat în mintea copiilor. La un moment dat, însă, au venit dușmanii și au cucerit o localitate din apropiere și au luat destui copii și femei ca robi pe care îi duceau prin deșert la tabăra lor.

Bătrânul monah care cunoștea împrejurimile a găsit convoiul cu robi și a apărut în fața lor cerând să vorbească cu comandantul. Când a fost dus în fața acestuia, bătrânul i-a spus că copiii și femeile le sunt o povară și o să moară prin deșert pentru că nu o să poată rezista. Le-a propus să-l ia pe el în schimb pentru că este mult mai călit și poate să le slujească pe post de rob în locul acelora. Bucuroși, cotropitorii s-au învoit și au dat drumul femeilor și copiilor și au luat în loc pe bătrânul monah ca să le slujească pe post de rob. Din păcate, însă, bătrânul nu a rezistat și a murit în deșert. Atunci s-a văzut o mână care a coborât din cer și care a acoperit trupul mort al bătrânului cu o hlamidă imperială ca să se împlinească cuvântul Domnului că bătrânul monah va deveni împărat. Fraților, iubirea este adevărata avere. Cine iubește mai mult, e mai mare.

Ce este averea, de fapt

De fapt, averea pe care o avem trebuie să o cheltuim pentru creșterea iubirii și deci a fericirii în univers și nu pentru însingurarea noastră prin patimi – chiar dacă la prima vedere pare că ne distrăm și suntem înconjurați de admiratori dacă vom cheltui averea în sens egoist. Să nu uităm că acești admiratori nu ne admiră pe noi, ci averile noastre. Dacă ne concentrăm pe averea materială vom ajunge atât de săraci încât nu vom avea nimic altceva în afară de bani.

Noi toți dorim o relație interpersonală de iubire însă să nu uităm că pentru asta trebuie să coborâm podul milei peste prăpastia dintre persoane. Trebuie să ne gândim tot timpul la ceilalți – să-i punem în centrul existenței noastre și să zicem: nu cumva rănesc pe cineva? Nu cumva supăr pe cineva? Mă gândesc acum la pelerinii care vin și se închină foarte încet făcând foarte multe cruci în fața icoanelor și a moaștelor, citind pe îndelete ce scrie pe icoană, ale cui sunt moaștele, făcându-i pe cei din spatele lor să facă răbdare cu ei. Desigur că egoismul nostru ne spune că dacă ne considerăm mai buni decât ceilalți să nu coborâm cornul mândriei din noi și să-i considerăm pe ceilalți nevrednici de milă din varii motive. Să nu uităm însă că nevăzut și prezent este Împăratul robilor văzuți și că și noi suntem robi dimpreună cu ceilalți. Înțelegeți?

Toți am fost cumpărați cu preț de sânge imperial nevinovat de către Mirele Bisericii. De asemenea să nu uităm niciodată că noi am fost cei care L-am omorât prin păcatele noastre. Să nu uităm că avem sânge pe mâini, sângele unui Rege, până la sfârșitul veacurilor. Înțelegeți?

Dumnezeu a făcut tot posibilul să ne înmoaie inima însă duritatea noastră este atât de mare încât cei mai mulți aleg războiul și nu mulți își vor folosi libertatea ca să aleagă mila și astfel să nu uite de cei mai triști decât ei. 

Să nu uităm niciodată ținta noastră care este veșnicia la care ajungem prin moarte și judecată. Din cauza asta trebuie să fim atenți să căutăm întâi împărăția lui Dumnezeu și toate celelalte se vor adăuga nouă. Să nu căutăm mai întâi banii sau puterea cu pretextul de a-i ajuta pe ceilalți pentru că asta ne va distruge capacitatea de iubire și vom fi într-o continuă luptă pentru a le dobândi, iar inima noastră nu va mai simți iubirea lui Dumnezeu și a celorlalți.

Impunerea voii proprii

De asemenea, să nu încercăm să ne impunem voia cu orice preț pentru că și asta înseamnă însingurare. Să nu credem că toți ceilalți greșesc și numai noi avem dreptate ci, din contră, să-i considerăm pe ceilalți mai buni decât noi și să îi slujim în nevoile lor. Desigur că dacă ei își prezintă patimile ca nevoi vom acționa cu discernământ și cu frică de Dumnezeu să nu ne distrugem frații. Să nu uităm că toți suntem mădulare ale unui singur trup și ne vom mântui numai în acest trup numit Biserică al cărui cap este Hristos.

Mare atenție, însă, că cineva este în acest trup atunci va avea legături cu ceilalți. Dacă el nu are legături concrete de iubire cu ceilalți, cu mădularele Acestuia, atunci nu este în trup.  Trebuie să aibă legături cu mădularele și cu capul acestuia care este Hristos. Dovada iubirii este ascultarea, jertfelnicia și duhul împăciuitor. Cel care încontinuu e capră, are duh de harță, batjocoritor, superior, care caută nod în papură la toți – acest om nu este un mădular sănătos al trupului lui Hristos cel blând și smerit.

Ce să căutăm în ceilalți

Să avem grijă să nu căutăm încontinuu răul în ceilalți pentru că îl vom afla – uneori ne ajută diavolul și aflăm răul chiar dacă acesta nu există sau există într-o măsură mult mai mică decât ni se pare nouă – și dacă nu avem destulă putere iubitoare ne va micșora iubirea din noi și ne vom chinui. Hai, să căutăm binele în ceilalți și îl vom afla și pe acesta și atunci va crește și iubirea din noi și astfel ne vom desfăta de harul lui Dumnezeu. Dacă nu găsim destul bine într-o persoană sau într-un mediu, să ne depărtăm și să nu mai avem relații cu mediul respectiv, însă să ne mustrăm pe noi înșine că nu suntem în stare datorită păcatelor noastre, datorită lipsei luminării minții noastre să găsim binele în acel mediu. Înțelegeți? Să ne rugăm să ne lumineze bunul Dumnezeu și pe noi și pe cei din mediul respectiv și să nu-i judecăm ca și cum ar fi inferiori pentru că asta e distructiv pentru sufletul nostru. Războiul și ura și disprețul este starea sufletului depărtat de Dumnezeu pe când pacea este starea sufletului sănătos.

Exemplul părintelui Calciu

Țin minte acum pe părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa care la un moment dat a dorit să-și scrie amintirile cu lux de amănunte și să expună fără milă pe toți cei care au făcut rău în închisoare. În timp ce scria, a simțit înăuntrul lui cum crește războiul, energia demonică și asta cu toate că scria adevărul. Și-a dat seama că nu este de la Dumnezeu să facă asta și atunci a renunțat să mai scrie.

Vedeți că noi trebuie să câștigăm pacea veșnică și nu războiul veșnic. Pentru asta trebuie să ne pregătim și să avem grijă să știm când și cum să pierdem. Să avem grijă să ne pese mai mult de cei în nevoie și mai puțin de plăcerile păcătoase care ne absorb timpul aproape total.

Cearta

Din păcate, noi astăzi lăsăm în noi, în familia și în neamul nostru influențe foarte nocive, străine de ortodoxie și de neam fără să luăm atitudine în timp ce ne certăm ca și chiorii cu cei dragi pentru lucruri de nimic. Ne războim cu cine nu trebuie, fraților. Uneori, mai ales, dacă este vorba de o problemă complexă sau/și mai abstractă în care nu există un răspuns clar verificabil cel puțin la momentul discuției, ne certăm până în pânzele albe chiar dacă importanța lucrului discutat este minoră sau aproape nulă. Uneori oamenii nici nu mai țin minte pentru ce se ceartă. Ne războim pentru satisfacția de a ne război – pentru a simți satisfacția lipsei de milă. 

Țin minte că cineva ajunsese astfel că nu putea dacă nu se împotrivea, dacă nu cârtea. Aproape orice spunea altcineva, chiar conducătorul duhovnicesc să fi fost, persoana respectivă avea de cârtit, de comentat ceva – era o persoană foarte împotrivitoare, foarte reactivă și asta de dragul binelui, cum credea ea. În clipa în care, însă, a realizat acest lucru și s-a spovedit și și-a cerut iertare, a simțit cum un balaur mare a ieșit din inima sa, a simțit o imensă energie demonică care a plecat și persoana respectivă s-a liniștit, și-a găsit pacea cât-de-cât a simțit iarăși legătura cu conducătorul duhovnicesc și cu Dumnezeu.

Impresionant era că înainte nici măcar nu dorea să audă de materiale în care monahi și monahii vorbeau despre tăierea voii pentru că simțea rana neputinței provocată de războiul, de împotrivirea din inimă. I-am zis că e absurd asta, pentru că oricum problema există și trebuie să o scoată la lumină. Trebuie să o trateze. Dacă plantezi iederă peste un zid cu igrasie, problema nu dispare ci, din contră, crește. Pentru a scăpa de igrasie trebuie să expunem zidul la lumină și la un tratament corespunzător. Înțelegeți?

Concluzii

În cazul războiului noi nu trebuie să câștigăm războiul, ci pacea. Să nu ne învățăm să cârtim, ci să fim milostivi și să avem conștiința că niciodată nu vom putea fi atât de milostivi pe cât ar trebui. Să spunem și noi cu smerenie ca și tâlharul de-a dreapta care a spus „Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru împărăția Ta!” și care astfel a ajuns în ziua respectivă în Paradis fără să miluiască pe foarte mulți însă cerând mila lui Dumnezeu a ajuns să se mântuie, cu mila lui Dumnezeu. Așa trebuie să ne mântuim și noi. Cu smerenie și cu milă.

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați avut milă să stați cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!