De ce ai nevoie de o regulă de rugăciune și de un părinte duhovnicesc – Pr. James Coles

Urmăriți un cuvânt simplu și frumos în care părintele James Coles ne explică de ce avem nevoie de o regulă de rugăciune și de un părinte duhovnicesc.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

(pentru o vizionare optimă vă rugăm întoarceți celularul sau tableta pe orizontală înainte de a porni clipul)

Powered by RedCircle

Pr. James Coles: Unul dintre lucrurile cu adevărat utile în viața unui creștin este să ai ceea ce ortodocșii numesc o regulă de rugăciune, canon de rugăciune. Iar această regulă nu este ca o lege, ci ca un plan, ca o măsurătoare, ca ceva care să măsoare [rugăciunea] și asta se face cu adevărat împreună cu părintele duhovnicesc. Să-l întrebi pe părintele tău duhovnicesc: „Ce ziceți să fac?” Sau să-i spuneți: „Uitați, asta e ceea ce fac eu.”

O regulă de rugăciune ar include lucruri precum rugăciunile de dimineață și de seară cititul zilnic din Scriptură, ceea ce protestanții ar numi timp de liniște, despre asta vorbim. Probabil și de fapt, pentru persoana dedicată care ține cu adevărat această disciplină și își spune rugăciunile, citește Scripturile, își mărturisește păcatele, despre asta vorbim când spunem despre regula rugăciunii.

Cred că în Ortodoxie este normativ să incluzi timpul în rugăciunea lui Iisus, să incluzi citirea, nu numai din Scriptură, ci și din alte cărți sfinte cărți scrise de sfinți, cărți recomandate de un părinte duhovnicesc spre citire, să avem timp în care să stăm în picioare, să facem metanii și îngenunchieri, de obicei dimineața, seara, înaintea icoanelor de acasă, să aprindem o lumânare, uneori să ardem tămâie… Și e ca și cum am dedica spațiu în viața noastră, spațiu în casele noastre pentru Biserica de acasă, pentru plinătatea vieții noastre. Adică nu vrem să fim doar creștini de duminică dimineața, trăim această viață urmându-L pe Hristos și este nevoie să ai o rutină zilnică, și rutina este să ai un fel de plan.

Oricine care trece prin Biblie într-un an, sau ceva de genul, are nevoie de 30 de minute pe zi sau mai mult sau cât îi ia, dar e nevoie de ceva efort și, deci regula de rugăciune necesită de obicei ceva efort, trebuie să fie fezabilă. Modalitatea de a face acest lucru este să-l întrebați pe preot: „Părinte, la asta mă gândesc eu, ce ați zice să fac?”

Oamenii fac acatiste, fac lucruri diferite în zile diferite. Citești viețile sfinților, citești despre Avva Efrem din Arizona. El scrie despre rugăciunile de priveghere pe care le făceau ei. E doar regula lui de rugăciune ca monah. În unele nopți citea mai mult decât în alte nopți în unele nopți se ruga cu rugăciunea inimii, rugăciunea lui Iisus, în alte nopți nu atât de mult, exista un flux, dar a existat întotdeauna o regulă de genul: „acesta e drumul pe care mergem, așa facem lucrurile.” Asta include întotdeauna Scripturile, întotdeauna include o carte de rugăciuni. Nu înseamnă că rămânem doar la cartea de rugăciuni, unii sfinți sfătuiesc că, odată ce inima ta este caldă și reușești să te rogi, atunci să continui, [înseamnă că] te rogi acum, ajută să-ți păstrezi inima caldă.

Dacă nu ai nicio regulă de rugăciune, atunci când ai nevoie să te rogi, s-ar putea să nu poți, așa că spunem întotdeauna roagă-te cât timp poți, ține regula rugăciunii ca să ai acces… Nu e nimic mai rău ca atunci când cineva se îmbolnăvește și nu are acces la rugăciune sau la Domnul, pentru că au mers la biserică, dar nu prea s-au gândit mult la altceva, nu e ca și cum ar fi oameni răi, doar că nu sunt oameni rugători.

Așa că, având regula și, din nou, ceva fezabil, cu îndrumarea preotului, ajungi pe o traiectorie lungă către Domnul, în loc doar să te lovești de probleme și să-L chemi pe El ajungi pe această lungă traiectorie spre Împărăție, unele sunt mai lungi decât altele, dar pe traiectoria spre Împărăție, și când este timpul să te rogi știi ce faci, Îl știi pe Domnul, există o intimitate care a crescut pentru că tu ai ținut această disciplină de lungă durată. Ce înseamnă să ai un părinte duhovnicesc?

Cred că acesta este unul dintre lucrurile care m-au atras cu adevărat la Ortodoxie, și anume Ethosul. Adică ceea ce este în aer în Ortodoxie este sfințenia și o încurajare de a-L urma pe Domnul către sfințenie. Deci… am putea spune că toți oamenii sunt chemați să fie sfinți și deci nu avem doar o mână de sfinți care și-au dat seama de ceva și au făcut niște minuni sau ceva, ci toată lumea este chemată la asta.

În Ortodoxie modul cum mergem pe acel drum este cu un părinte duhovnicesc, care este adesea… preotul de la parohie, nu trebuie să găsim un guru, din altă parte, cu care nu vorbim sau nu-l întâlnim niciodată… Cu preoții de parohie putem face o spovedanie reglată, să ne facem rugăciunile, și ne cunosc, știu totul despre noi, cunosc interiorul și exteriorul, știu cum suntem cu adevărat, ne cunosc practic gândurile. Noi le dezvăluim lor gândurile și ei ne cunosc și ne iubesc. Poate nu toți sunt capabili în totalitate de asta, dar, cu siguranță, majoritatea preoților sunt și asta fac, ne devin ca un tată. Mă gândesc la mine însumi ca la fiul părintelui meu duhovnicesc, ca și cum aș fi fiul lui, și vreau să trăiesc urmând exemplul lui, ceea ce ne duce cu gândul și la discuția despre sfinți, și la a ne comporta ca acei sfinți și la a vrea să interacționăm cu ei.

Să ai pe cineva care ți-a auzit mărturisirea, care te cunoaște și te poate îndruma, pe care îl poți suna și să îi spui: „Am nevoie să te rogi pentru mine”, și care chiar să te știe pe tine, așa cum tații își cunosc fiii, cum mamele își cunosc copiii, să ai pe cineva căruia îi pasă cu adevărat de tine în Domnul, pentru că întreaga relație este o relație spirituală (duhovnicească). Pe măsură ce am mai îmbătrânit și oameni mai tineri vin la biserică, îmi este mai ușor să-i văd ca pe copiii mei. Am copii de vârsta unora din ei. E ușor și e genul acela de relație. Adică nu toți am avut părinți grozavi, care ne-au iubit, dar asta ar fi trebuit să fie. Au încercat, probabil, majoritatea dintre ei, cumva. Dar părintele duhovnicesc, și, din nou, probabil uneori nu poate fi preotul paroh dintr-un motiv oarecare, dar preotul paroh este mai mult decât potrivit pentru a reuși asta, pentru că este al nostru și chiar dacă uneori nu ascultăm perfect, probabil, dar trăim totuși în ascultare.

Deci dacă părintele meu duhovnic mi-ar da un sfat, eu nu l-aș considera niciodată doar ca pe ceva opțional. Nu o să mi arunce un sfat la întâmplare, cum ar fi să fac o mie de flotări pe zi sau să duc apă pe dealul ăsta în fiecare zi și să o vărs acolo, ar fi ceva pentru propria mea mântuire. Ceva de genul: „Trebuie să-i spui soției tale ceea ce tocmai mi-ai spus mie” sau „Trebuie să ierți din inima ta și să nu mai amintești de asta.” Și aș zice: „Da, bine, voi face ceea ce spuneți.” „Citește această carte!” „Bine.”

Părintele meu duhovnic mi-a spus să citesc un roman împrumutat, printre alte lucruri pe care nu le voi împărtăși, dar unul dintre lucrurile pe care a vrut să le fac a fost să citesc acest roman. L-am comandat în acea zi, am zis: „Da! Vreți să citesc romanul? O să citesc!” Nu am fost împotrivă: „Să citesc un roman?” Este o poveste ortodoxă, dar dacă mi-ar fi spus să citesc orice aș fi spus: „Da! Dacă credeți că asta trebuie să fac, o voi face!” Deci chiar și dacă numai genul acesta de sfat e disponibil pentru cineva… Le-aș spune oamenilor: „Dacă nu ești într-o relație de părinte-fiu duhovnicesc cu preotul tău, fă cumva să devină așa!” Spune: „Părinte, dați-mi un cuvânt, spuneți-mi ce trebuie să fac, ajutați-mă! Uitați cu ce mă confrunt. Rugați-vă pentru mine!”

Adoptați-l pur și simplu pe preotul paroh! Oamenii vizitează mănăstiri și își fac acele legături [duhovnicești] acolo și e bine și așa, adică și asta se întâmplă, dar în general ar trebui să fie cineva disponibil pentru tine. Eu niciodată, și știu și alți preoți care nu fac asta… Adică dacă mă duc să țin o cuvântare undeva și lumea vine și zice: „Vreau să fiți părintele meu duhovnicesc” eu zic: „Nu, nu locuiesc în Minnesota. Aveți un preot paroh, e mai mult decât potrivit.” N-ar trebui să avem impresie așă de înaltă despre noi, că nu am putea fi ghidați de un preot obișnuit, care Îl iubește pe Domnul. Da, pot exista situații specifice care sunt diferite, dar, în general, preoții se străduiesc, stau la altar în curăție, încearcă să ne unească, să primim măcar un impuls în direcția corectă.

Am atât de mulți frați preoți care sunt atât de buni ca părinți duhovnicești, și… oamenii lor chiar cresc împreună cu ei, numai să ne uităm la asta, există cu adevărat mult Har care coboară în acea relație. E încântător!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!