Întrebări și răspunsuri despre: ascultare, egoism, moarte, smerenie….
18 februarie 2024
Jertfa e paradoxul mântuirii – Jonathan Pageau
19 februarie 2024
Mai mult ca oricând familia este astăzi în război, și asta având în vedere cuvintele Domnului care zice: „Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă”.
Astăzi avem mulți prădători ideologici care, din păcate, pot să ucidă sufletul copiilor noștri dacă nu suntem atenți.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Introducere
Părintele Teologos: Dragii noștri, ne aflăm acum cu Cristi Bumbenici, care este bunic, unul dintre cei mai …
Cristi Bumbenici: Proaspăt bunic.
Părintele Teologos: Proaspăt bunic și din cauza asta și nu numai din cauza asta, aș dori să discutăm cu el despre tema familiei pentru că dacă nu mă înșel la ora asta, sper să mă înșel, la ora asta familia este sub atac. Cred că există un război foarte crunt împotriva familiei. Nu știu ce se întâmplă. Poți să ne spui mai multe detalii pe tema asta? Cum simți? Cum vezi?
Cristi Bumbenici: Mulțumesc pentru invitație.
Părintele Teologos: Dumnezeu să te binecuvinteze!
Cristi Bumbenici: Îi salut și eu pe telespectatorii noștri, cred ca împărtășim un public comun.
Părintele Teologos: Exact, da.
Cristi Bumbenici: Familia este sub asediu de multă vreme. Acum începem și noi cei care am privit doar către stele așa, dacă vreți dintr-un impuls boem, începem să realizăm că ne fuge pământul de sub picioare și ne îngrozesc niște lucruri care deja se întâmplă. M-am gândit la această temă, este una dintre temele esențiale pe care dacă nu o considerăm o prioritate, cu toții vom avea de suferit – noi ca bunici, ca părinți, ca și copii și evident, cei din spatele nostru vor primi o moștenire din partea noastră extrem de alterată în ceea ce privește înțelegerea familiei. Acum cred și în acest caz că este foarte important să stabilim niște repere. Când analizăm un fenomen este foarte bine să îl raportăm la ceva ce nu poate fi contestat, tocmai ca această discuție, această analiză să fie cât se poate de obiectivă.
Despre familie și validarea ei constituțională
Și după mintea mea de proaspăt bunic, aș stabili discuția noastră în acest cadru: când spunem familie la cine ne raportăm ca element de validare? Pe de o parte, Constituția României spune că familia reprezintă celula de bază a societății, așa scrie din punct de vedere juridic. Biserica noastră Ortodoxă ne spune foarte clar, cel puțin de 2 000 de ani, (mergem și noi într-o perioadă istorică pe care o putem înțelege mai bine) că familia este a doua biserică sau este biserica mai mică, biserica cea mică. Când doi oameni își unesc destinele în Biserică în fața preotului ei participă la o taină pe care nu o pot înțelege, însă li se spune la un moment dat: „ceea ce Dumnezeu a unit, nimeni să nu despartă”.
Lucrurile sunt foarte serioase dacă le privim doar din aceste două puncte de vedere și anume: cel juridic, care repet este menționat și în Constituție și această referire a Bisericii care practic vine și aduce în fața noastră o certitudine. Dumnezeu de la bun început ne-a dat această posibilitate ca prin această unire bărbat – femeie să creăm și să completăm, creăm un întreg și prin participarea noastră completăm.
Acum, nu sunt foarte multe teme, nu sunt foarte multe direcții care destabilizează familia; ele sunt puține și aș începe cu cea care ar trebui să aibă așa o amintire destul de bună. Ceea ce s-a întâmplat în 2017, când niște oameni foarte bine intenționați au încercat să securizeze din punct de vedere constituțional tocmai sănătatea familiei, încercând să o definească, să completeze definiția ei în Constituție ca familia, căsătoria, fiind posibilă între un bărbat și o femeie. Foarte important și o să le explic sau readucem aminte.
Părintele Teologos: Da, da.
Familia: bărbat și femeie
Cristi Bumbenici: Le readuc aminte telespectatorilor noștri câteva elemente de bază care acum sunt destabilizatoare: de ce un bărbat și o femeie? Pentru că asistăm la căsătorii multiple în alte țări. Adică doi bărbați se căsătoresc cu două femei formând un cuplu de patru.
Părintele Teologos: Oh…
Cristi Bumbenici: Sau pot fi și trei cu trei…
Părintele Teologos: Doamne ferește!
Cristi Bumbenici: Sau cu doi sau trei cu două și așa mai departe, diversitate…
Părintele Teologos: Sau unul cu cinci…
Cristi Bumbenici: Deci aspectul numeric: un bărbat și o femeie. Pe urmă, aspectul legat de gen: un bărbat cu un bărbat, o femeie cu o femeie, lucruri care iarăși se întâmplă și nu se întâmplă de anul trecut, ci se întâmplă de poate 20 de ani în câteva țări și de câțiva ani în țări foarte apropiate de noi. În esență, eu personal mi-am impus să mă ponderez și sub aspectul ăsta în sensul în care nu mai vreau să fiu acea persoană care bate cu pumnul în masă, eventual, și încearcă să aducă argumente forte pentru care lucrurile trebuie să fie așa, chiar dacă ele…
Părintele Teologos: Există.
Cristi Bumbenici: Chiar dacă așa este normal să se petreacă.
Părintele Teologos: Da și vedem Cristi, iartă-mă că te întrerup și o să continui tu după aceea!
Cristi Bumbenici: Vă rog!
Cristi Bumbenici: Vedem că tema aceasta familiei și a cuplului dintre un bărbat și o femeie este validată ca singura soluție în acest caz în toată istoria nu numai a Bisericii Ortodoxe Române, ci în toată istoria omenirii, vreme de mii de ani. Adică nu vorbim aici de inteligență artificială sau fuziune nucleară care să zici că da, ok e un lucru nou și discuți pe tema asta.
Adică cel mai forte argument este însăși tradiția planetei care se vede că pe de o parte familia care triumfă din punct de vedere existențial este unirea dintre un bărbat și o femeie și toate celelalte distorsiuni sunt sortite eșecului. Adică se văd, s-au văzut, se știe în toată istoria de mari drame provocate de astfel de cupluri. Continuă!
Cristi Bumbenici: Da, până acum lucrurile au fost simplu de înțeles. Acum le înțelegem mai complicat din cauza… doar din cauza lipsei noastre de participare. Preferăm să luăm lucrurile de-a gata, nu ne mai preocupă absolut deloc niște teme care sunt esențiale, adică dacă nu te raportezi la sănătatea și siguranța familiei tale ai o mare problemă, pentru că întorcându-te sau tu nefiind prezent în familie, tu de fapt nu te mai regăsești acolo. Fugi de soție sau fugi de soț, fugi de copii, începi să trăiești singularul undeva și aia nu mai e familie este eventual o echipă de prieteni: ne cunoaștem, când și când împărțim facturile mergem uneori în concediu împreună și cam atât.
Părintele Teologos: O adunare de oameni singuri.
Cristi Bumbenici: De-asta spun, depinde la ce ne raportăm. Și ca să închei aspectul constituțional, la acel moment la care poporul român a fost invitat să definească, să securizeze, de fapt, tocmai această noțiune clară de familie pe care noi o știm, noi spunem: „domnule, în mod firesc o familie nu poate fi formată decât dintr un bărbat și o femeie”. Știm lucrul ăsta, dar în anii pe care îi trăim în perioada asta istorică era nevoie și este în continuare de o securizare inclusiv legislativă, pentru că toată această nebunie pe care începem și noi să o vedem, ea se desfășoară sub acoperirea unui cadru legal care permite aceste ieșiri din firesc.
Alegeri actuale
De partea cealaltă, se aduc argumentări inclusiv vis-a-vis legate de nașterea unor copii într-un context în care persoanele sunt de același sex: vorbim despre mame purtătoare, despre inseminarea artificială și, mai nou, despre uter artificial. Da, bun de acord, însă pe cale naturală niciodată nu a fost posibil și niciodată nu va fi posibil decât printr-o intervenție exterioară nefirească. Dacă asta este realitatea pe care vrem noi să o definim și dacă asta va fi familia modernă iarăși este o chestiune de opțiune. De ce? Pentru că și noi și prietenii noștri care ne urmăresc și cei care au altă părere sunt și vor fi puși permanent în fața și a acestei alegeri: ce crezi tu? Sau ce alegi tu în ceea ce privește familia? Și vei răspunde, vei primi o factură sau, mă rog, consecințele, nu doar în sensul negativ, ele vor fi că noi alegem.
Și atunci, cred că și mesajul nostru cel puțin poate fi unul relativ neutru. Nu mai vrem să mai convingem pe nimeni, nici înainte nu am vrut, dar poate că tonul nostru a fost unul mai insistent, în sensul tușării adevărului. Adevărul poate fi foarte ușor de înțeles cu condiția să vrei să îl înțelegi și cu condiția să îți alegi niște elemente de etalonare care să fie corecte, la ce te raportezi. De-asta am și început cu această raportare pentru că este foarte important să definim: „Domnule, care sunt valorile mele?”
Raportarea la valori
Noi vorbim dintr-o perspectivă creștină, dintr-o perspectivă morală și din perspectiva unor adevăruri, exact cum spuneați și dumneavoastră, validate istoric. Vorbim de specia noastră care cel puțin până în momentul de față a procreat pe cale naturală doar într-un singur fel un bărbat și o femeie. Nu un bărbat și un copac sau o femeie și un crocodil sau mai știu eu ce alte nebunii. Dacă ne pasă cu adevărat de ceea ce se întâmplă sub aspectul transmiterii unei moșteniri sănătoase, pentru că în cadrul familiei este firesc să se discute și despre valori, nu? Și valoarea noastră absolută este Dumnezeu și pe cale de consecință raportându-ne la ceea ce Dumnezeu ne-a explicat și ne a spus în cuvinte simple care pot fi înțelese de absolut orice om, viața noastră va avea un anumit parcurs. Dacă suntem noi atât de încrezători că putem răsturna munții și crea o altă lume doar prin propriile puteri putem încerca și vom vedea la final dacă am reușit.
Părintele Teologos: Cred că și asta s a încercat în istorie și tot a dat greș.
Cristi Bumbenici: in păcate asta este o mare, nu doar o mare părere de rău, este o suferință fiindcă fiind oameni empatici păstrându-netotuși așa o doză de empatie, cred că realizăm fiecare că în jurul nostru este foarte multă suferință, foarte multă durere, dar nu generată de factori externi, ci doar generată de alegerile noastre neinspirate. Și pe acest fond, programele noastre sociale începând de la educație dacă vreți, continuând cu comunicarea instituțională, instituțiile care au legătură cu familia, toată această, tot acest dialog nu doar că este viciat, uneori este și în mod intenționat alterat tocmai pentru a fi deturnată atenția noastră către aceste false direcții.
Colegii noștri din presa națională poartă o mare responsabilitate și sub acest aspect pentru că ei ar trebui să fie cei care nu cenzurează, cei care filtrează și se asigură că dinspre aceste instituții sau dinspre diverse organisme sau comunicatori ajung în societate informații care ar trebui să mențină sănătatea societății, nu s-o îmbolnăvească și mai rău. Acest talmeș-balmeș de informații în care nu mai înțelegi cine susține diversitatea sexuală, de ce o susține, ce mai înseamnă căsătoria, la ce se raportează căsătoria?… Care este diferența între libertate și libertinaj? Este un ghiveci din care e greu să extragi ceea ce îți folosește, dacă nici pe tine consumator nu prea te interesează să îți creezi tu la rândul tău un filtru, raportându-te repet, chiar dacă insist asupra acestei chestiuni, raportându te la niște valori.
O explicație
Părintele Teologos: Da pentru că se vede la ora asta că oamenii dau cu piciorul la valori și dacă dai cu piciorul la valori, atunci de fapt totul este posibil și apare acest ghiveci. Pentru că fiecare, clar, nu poate să fie lipsit de Dumnezeu și atunci, dacă dă cu piciorul la valoarea adevărată, la Dumnezeu cel adevărat, are valori eu știu: banul, like-urile, traficul și așa mai departe;. Și atunci cred că se duce oriunde îl mână interesul personal de moment. Și cred că din cauza asta apare acest ghiveci. E adevărat însă că sunt și planuri care se văd în această educație, dacă dorești și mă refer la educație nu numai la școală, ci la educație în general – în presă și așa mai departe. Tu cum vezi educația la ora asta? Cum ți se pare?
Cristi Bumbenici: Și aici iarăși: la ce ne raportăm? De unde plecăm cu discuția? Eu îmi creez sistemul ăsta. De fapt, este un sistem de filtrare pentru mine. De fiecare dată când discut, încerc să mă raportez la ceva – la ceva ce consider că este corect și, repet, validat de alții înaintea mea, dar poate fi și priceput de partenerul de dialog. În special, membrii familiei mele, persoane foarte apropiate. Educația este o temă prezentă, este o prioritate națională, dar este cea mai văduvită de esență și nu mă refer la finanțare. Mă refer la altceva.
Despre educație – roluri, cei șapte ani de acasă
Părintele Teologos: Că am înțeles că apar foarte multe nemulțumiri pe tema educației…
Cristi Bumbenici: Păi, este o operă bufă la care principalii actori părinții și educatorii, dascălii – ei nu se mai situează în aceeași tabără. De cele mai multe ori sunt în poziții divergente. De ce? Părintele care nu știu când în ultimii 30 de ani a înțeles el că școala trebuie să-i educe copilul de la 0 până la 18 ani, are pretenția că școala, respectiv, profesorul este responsabil de ceea ce se întâmplă cu el. În cel mai bun caz… unii dintre părinți și-au transformat copiii într un soi de automate cum sunt cele de cafea – bagi o fisă, copilul derulează programul, îți mulțumește că i-ai luat jucăria, laptopul, mașina și așa mai departe – după care trebuie să continui cu fisele pentru că ăsta este modul…
Părintele Teologos: Așa funcționează.
Cristi Bumbenici: Modul de dialog cu copilul. Și undeva pornind de la15,16, 17 ani, constați că de fapt nu știi nimic despre copilul tău, copilul tău după ce nu mai bagi fise în el începe să aibă reacții: „băi, tati păi și eu nimic?” „-păi, știi că uite, ți-am dat bani.” „-păi, mi-ai dat banii, dar doar atât.” Părintele a fost absent. Nu a știut cine i-a crescut de fapt copilul. De partea cealaltă școala – hai, să spunem lucrurilor pe nume în caz că le-am uitat deși vorbim de o perioadă de timp extrem de scurtă, sunt 30 de ani; și nu 30 de ani împliniți, cam 20. Păi, era înainte de această modalitate dea introduce fise într-un aparat, cine se ocupa de ocupația primară a copiilor? Părinții. Așa a fost întotdeauna: cei șapte ani de acasă.
Părintele Teologos: Da, evident.
Cristi Bumbenici: Cei șapte ani de acasă ei sunt esențiali, nu ca figură de stil. În primii ani copilul învață, de fapt, atunci se structurează baza…
Părintele Teologos: Se modelează copilul…
Despre bunul simț și despre lipsa unității
Cristi Bumbenici: Fundația pe care el se așează. Școala l-a învățat – de când s-a înființat școala și până în ziua de azi – îl învață anumite deprinderi, dar esența educației se face în familie. Tot timpul a fost așa și de acum încolo să sperăm ca oamenii se vor trezi și își vor lua în serios rolul de părinți, pentru că și acești dascăli la rândul lor sunt și ei părinți sunt și ei supuși unor presiuni și nu pot să învețe, spre exemplu, la școală, bunul simț. Îl pot impune prin reguli, dar bunul simț cel care se predă de mama și de tata sau uneori și de către bunici se referă la altceva.
Părintele Teologos: Da.
Cristi Bumbenici: Acea conduită morală, acel mod firesc, elegant, prin care suntem educați în familie să ne comportăm cu cei din jur; asta se predă doar acasă, nu la școală. La școală înveți lucruri despre matematică…
Părintele Teologos: Informații, să zicem așa.
Cristi Bumbenici: Alte discipline, înveți să te descurci într-un spațiu comod în societate. În paranteză fie spus, s-a direcționat educația și la noi în țară către consumerism, în sensul în care în școală deprinzi foarte multe abilități de a participa la această piață de schimb, ceea ce este și bine, dar are și un atașament care nu e deloc bun în sensul în care fără să îți dai seama te aliniezi plutonului și dacă mesajul publicitar spune cumpără asta, plutonul cumpăra asta. Și ți se preda indirect și în școală. Deci momentan, părinții și școala nu sunt în aceeași tabără și asta este rău pentru că toți pierdem.
Părintele Teologos: Da, da…
Cristi Bumbenici: Profesorii sunt părinți la rândul lor, copiii lor se vor regăsi în societate împreună cu copiii cărora le-au predat niște lucruri. Părinții, care sunt părinți și dascăli și medici și avocați și așa mai departe vor trăi și trăiesc deja drame existențiale. Că noi vedem acum și repet, prima cultură începe să-și arate roadele acum. Vorbim de tineri care au împlinit 20 de ani, iar diferențele de viziune asupra realității între ei și părinți, părinți fiind noi, sunt extrem de mari și, din păcate, de foarte multe ori se dovedesc a fi contondente, nu mai există dialog.
Cauze ale izolării și dezbinării
Părintele Teologos: Da, cred că într adevăr nu mai există dialog și cred că fiecare se izolează în lumea sa virtuală nu crezi?
Cristi Bumbenici: Da, în primul rând este o fugă de responsabilitate.
Părintele Teologos: Da.
Cristi Bumbenici: Pentru că acest refugiu într-un spațiu virtual reprezintă în esență o mare capcană, o mare capcană, una dintre ele, dar nu a fost și nu este încă văzută așa și omul crede că adoptând strategia struțului…
Părintele Teologos: Da, da
Cristi Bumbenici: Îți bagi capul în pământ, nu mai vezi nimic și ți se pare că pericolul a trecut… Nu, pericolul o să treacă peste el și s-ar putea să treacă fatal, fără posibilitate de a mai recupera vreodată ceva.
Un răspuns simplu și o realitate complicată
Părintele Teologos: Cum vezi să se rezolve problemele astea?
Cristi Bumbenici: Păi, răspunsul este simplu, rezolvarea e complicată. Dacă vrem cu adevărat să trăim în mod conștient, suntem obligați să scoatem capul din nisip, să ne raportăm doar la acele repere care ele au produs efect de a lungul istoriei, efecte bune și să refacem traseul de unde a fost el întrerupt, cu foarte multă răbdare, cu foarte multă sudoare, pentru că ce s-a stricat în ani, se va repara tot în ani. Însă, la capătul acestui drum, ne vom reîntâlni noi cu noi într-o postură firească, într-o postură de normalitate. Noi acum începem să avem așa o scădere a tonalității, aproape că vorbim în șoaptă când discutăm despre lucruri normale, firești, ceea ce este foarte grav!
Părintele Teologos: Foarte grav… și mai ales că anumite lucruri normale care trebuie discutate, se evită subiectul…
Cristi Bumbenici: Este foarte grav și fac referire doar la prima temă pe care dumneavoastră ați prezentat-o și anume familia. Păi, dacă noi am ajuns să ne punem întrebări și să despicăm firul în patru vis-a-vis de cum arată familia normală, firească?
Părintele Teologos: Da
Cristi Bumbenici: Păi, noi avem o problemă, nu cei care vor să ne perturbe.
Părintele Teologos: Da, da, da
Cristi Bumbenici: Adică stai puțin, ce trebuie să definesc eu aici ? Și cui trebuie să-i explic că familia firească nu poate fi formată dintre un bărbat și o femeie? Punct. No more…
Părintele Teologos: Comments
Cristi Bumbenici: No more comments! Ce sa mai vorbim?
Libertatea nu este libertinaj
Părintele Teologos: Ferească Dumnezeu! Ce altă direcție de atac? Ce alt mare război vezi împotriva familiei?
Cristi Bumbenici: Libertatea transformată în libertinaj. Sunt extrem de multe invitații în momentul de față, începând de la acele cu tentă sexuală…
Părintele Teologos: Sunt obsedați. Deci iartă-mă că spun de ei și să mă ierte mama și tata – că încă trăiesc și să-i binecuvânteze Bunul Dumnezeu! Deci în lume, când am fost eu mirean și n-am fost eu ușă de biserică, în lume nu am avut atâtea discuții pe teme sexuale, cum acuma ditamai schimnicul în Sfântul Munte după 20 și ceva de ani. Adică de unde vine? Și cum? Care?…
Cristi Bumbenici: Păi, de unde vine, știm. Ne-am lăsat și ne lăsăm influențați de acest duh care lucrează împotriva omului. Singurul lui scop este să-l distrugă, să-l desființeze, să-l atomizeze pe om, să-l reducă la…
Părintele Teologos: Un trup, o carne.
Cristi Bumbenici: O particulă insignifiantă, la ceva care nu… Dar până acolo este este tot decizia noastră. Nouă ni se pare că dacă experimentăm lucruri de genul: pleci de mână cu soția să te întâlnești în alt loc cu alt cuplu și să schimb partenerii este o chestiune care însănătoșește relațiile personale în familie.
Părintele Teologos: Doamne ferește!
O constanță a unui comportament adictiv și nociv
Cristi Bumbenici: Da, da, da, păi, asta este explicația. Și lucrurile se petrec de zeci de ani, de ceva vreme și în România pentru că și noi am importat și acest stil de viață nefiresc. După care începând, dacă vreți, și cu concediile, continuând cu vestimentația, cu arta culinară, cu diverse hobby-uri… pe fiecare palier există o componentă care îl deturnează pe om, adică îl scoate din zona de unde el poate să extragă ceva sănătos. Păi, mergi într un concediu să presupune că vrei să te bucuri de natură… Nu, mergi să te bucuri de faptul că te plimbi într-o cutie mai mare.
Părintele Teologos: Da
Cristi Bumbenici: Mă refer la un mall aici sau ceva artificial, ci mergi să vizitezi, să urci pe munți, să privești marea, copacii și așa mai departe. Noi ne ducem doar către zona hedonistă. Adică din aceste spații de relaxare și de plăcere cumpătată, noi ne ducem către amplificare – ne place să mâncăm cât mai mult și cât mai diversificat. Deci iarăși ne întoarcem la ghiveci. Ne place să cumpărăm lucruri exclusiviste de care ne plictisim după un timp foarte scurt, ne place să experimentăm această excitație senzorială la maxim după care suferim. De ce? Pentru că dispare dopamina.
Părintele Teologos: Da, dispare dopamina și omul este neîmplinit.
Bolile sunt rezultatul unei societăți care trăiește în adicții
Cristi Bumbenici: Și vrei altceva. Te-ai obișnuit săptămâna asta cu 10 g, spun așa metaforic, nu te mai satisfac 10 g vrei 12 până când ajungi – exact cum spuneați și dumneavoastră într-o postare mai amplă – ajungi să fii bolnav cu nervii. De ce? Fizic, cedează sistemul nervos pentru că toată această stare permanentă de excitație față de stimuli, ea aduce sistemul nostru nervos să colapseze, mecanic vorbind.
Părintele Teologos: Da, da
Cristi Bumbenici: Și atunci pot apărea boli și unii, din păcate, din ce în ce mai mulți oameni mai ales în Europa asta super-senzualizată încep să sufere de schizofrenie și în momentul în care ai intrat în zona de schizofrenie lucrurile se complică extrem de mult și pot fi one way… Adică ai ajuns, s-a încheiat, la revedere. De noi depinde! Ce alegem!
Înțelesul artei și direcții actuale
Părintele Teologos: Da. Ce alegem.. Ai spus, ai vorbit la un moment dat de arta culinară. Pe mine m-a atras cuvântul „arta”. Nu carele cumva crezi că arta este unul din principalii vectori de atac împotriva familiei, împotriva societății în general?
Cristi Bumbenici: Bine, artă culinară… Vreau să explic doar un singur lucru. Această asociere între termeni: „artă” și „culinară”, mie mi se pare extrem de forțată pentru că dacă noi am depășit o necesitate organică, suntem obligați să mâncăm pentru a exista și am transformat-o în artă, asta nu este decât o dovadă a faptului că am ales hedonismul. Gastronomia s-a transformat iarăși în ceva care nu mai este firesc. Și am încheiat paranteza. Nu vreau să jignesc pe nimeni.
Părintele Teologos: Da.
Cristi Bumbenici: Și eu gătesc, îmi place mâncarea, dar nu o consider o artă. Dacă o consideri o artă, deja creezi o idolatrie, una dintre ele. Ce mai înseamnă artă? Mă uit, nefiind deloc un specialist, însă încerc să compar operele unor artiști plastici foarte cunoscuți cu producțiile care arată în felul următor – ceva mâzgălit, forme nedefinite. De fapt, nu există nici un fel de formă, eventual, a luat cineva o găleată cu vopsea și a aruncat o pe un perete și el începe să explice publicului cam care a fost viziunea lui.
-Părintele Teologos: Anumiți pictori care sunt plătiți în milioane așa pictează.
Cristi Bumbenici: Da… Cum îi spune? Nu artă naiva… îi spune într-un fel…
Părintele Teologos: Arta momentului de obicei se spune. Bun, mă rog…
Cristi Bumbenici: Pictura…
Părintele Teologos: Da, pictura…
Cristi Bumbenici: Noi nu mai pictăm noi… ei, artiștii. Ei nu se mai raportează la natură cum s-a întâmplat cu sute și mii de ani în urma noastră. Văd forme nedefinite. Pe urmă muzica… Păi, fiind un consumator de muzică și am trecut prin toate
Părintele Teologos: Da, da, da
Cristi Bumbenici: Adică le am luat de jos…
Părintele Teologos: Da, și eu la fel.
Cristi Bumbenici: Mesajul, mesajele nu mai există; sunt toate aceleași. Adică se discută doar despre mâncare băutură, drog, sex. Punct
Părintele Teologos: Serios? Doamne ferește!
Cristi Bumbenici: Atât. Acesta este mesajul din muzică. Mesajul pe care indirect, dar cu foarte mare efect îl transmit cântăreții celebri.
Părintele Teologos: Deci motivul sex-drog…
Cristi Bumbenici: Atât
Părintele Teologos: Patimi, de fapt
Cristi Bumbenici: Când generează un spectacol mai ales femeile, în mod special femeile, în costume extrem de sumare, totul este centrat în jurul sexului. Nici măcar nu te mai concentrezi, nu mai poți să mai asculți…
Părintele Teologos: Linia melodică?
Cristi Bumbenici: Linia melodică și versurile, că ești centrat pe….
Părintele Teologos: Cine e acolo…
Cristi Bumbenici: Trupul respectiv și zic băi, ce se întâmplă? Asta mai e muzică, ce e asta? Este un spectacol la bară.
Părintele Teologos: Burlesc, da.
Cristi Bumbenici: Da, este un spectacol la bară, susținut în fața a 50.000 de spectatori și nu știu cate milioane de telespectatori.
Părintele Teologos: Care mai demult asta era rușine să… Caragiale cauterizează la maxim.
Ce se urmărește prin artă astăzi
Cristi Bumbenici: Și noi acum dacă discutăm despre lucrurile astea dintr-o perspectivă critică, la rândul nostru putem foarte fi ușor etichetați că suntem rămași într-o istorie – „bă, lucrurile merg înainte, voi, niște moși ați rămas acolo cu ideile voastre”.
Cristi Bumbenici: Da. Dar la ce ne raportăm?
Părintele Teologos: Da. Și care e rezultatul?
Cristi Bumbenici: Cum vrem noi sau cum definim noi arta momentului în toate zonele, raportându-ne la ce? Unde vrem să o integrăm? La plăcerea, la bucuria, nu la plăcerea… la bucuria sufletului pe care simpla contemplare a unui tablou de Rembrandt sau mai știu eu cine… înțelegeai, vedeai, exista un mesaj. Deci acel artist transmitea un mesaj. Sau un spectacol de muzică în care toți interpreții erau acoperiți, erau îmbrăcați frumos în ținute elegante și te concentrai asupra liniei melodice, înțelegeai textul, mesajul și așa mai departe.
Părintele Teologos: Care te înălța, te spiritualiza…
Cristi Bumbenici: Au fost și în continuare sunt și interpreți de muzică și melodii rămase celebre de 30, de 40 de ani, de 50 de ani remixate, remasterizate, dar care plac și acum. Eh, ăia n-au dansat în chiloți, n-au folosit cuvinte triviale și reușesc să fie plăcuți chiar și acum, repet după zeci zeci de ani. Ei, la ce valori se raportau oamenii ăia?
Dar mai mult decât ei, la ce valori ne raportăm noi? Pentru că noi, publicul, întreținem această stare de fapt pentru că ne place. Și atunci cineva care simte foarte bine acest barometru al plăcerilor sociale, el aruncă pe piață un stimul și mai înalt. Și noi ca niște copii naivi mergem și intrăm în această capcană. ne trezim după 30-40 de ani, ne dăm seama că ceva este în neregulă, însă când te uiți în spate și vezi cât ai de recuperat îți piere cheful de muncă și ne complacem, ne complacem… și asta este o chestiune o stare extrem de periculoasă, de ce ? Pentrucă miza în cazul în care nu am înțeles-o până acum înseamnă schimbarea aproape totală a valorilor într-o generație. Statistic, o generație se măsoară pe 30 de ani, dar ea interferează și cu capetele: părinți – copii. Hai, să zicem că vorbim undeva grosso-modo de 40 de ani. Dacă acești artizani ai societății vor reuși să sucească mintea populației majoritare, mai ales în zona țărilor de tip occidental: noi, America, Noua Zeelandă
Părintele Teologos: Canada.
Cristi Bumbenici: Canada, Australia, țările puternice… am pierdut
Perspectivă asupra viitorului și concluzii
Părintele Teologos: Cum vezi viitorul?
Cristi Bumbenici: Viitorul… viitorul se scrie acum. Noi, părinții care nu avem nici un motiv să ne criticăm copiii, nu avem nicio justificare, nu niciun motiv – suntem total responsabili de ceea ce se întâmplă acum. De ce? Pentru că noi generația asta, segmentul ăsta de vârstă, noi conducem lumea și în România și în Bulgaria și în America și peste tot. Dacă este ceva ce nu ne place, repejor mâna pe oglindă, uită-te un pic la tine, tu ești responsabil nu X, nu Y, nu guvernul. Tu! Alegerile tale la nivel individual adunate cu celelalte alegeri creează această realitate pe care dacă o criticăm suferim de ipocrizie maximă
Dacă vrem cu adevărat și dacă ne interesează viitorul atât al nostru cât și al copiilor și al nepoților noștri, urgent, acum, trebuie să punem piciorul pe frână să ne întoarcem către acel sistem de referință care nu a dat greș și nu va da greși niciodată și să începem să lucrăm. Altfel nu e bine, nu va fi bine.
Părintele Teologos: Altfel… Noapte bună, România!
Cristi Bumbenici: Noapte bună…Terra
Părintele Teologos: Terra, exact. Mulțumim tare mult, Cristi!
Cristi Bumbenici: Cu multă plăcere!
Părintele Teologos: Dumnezeu să te binecuvinteze!
Cristi Bumbenici: Doamne ajută!
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
1 Comment
Părinte, oare ne-ați putea vorbi puțin despre Har.