Discernământul – p. Teologos

Ce este discernământul? Cum îl dobândim? Cum îl păstrăm? Urmăriți un material în care încercăm să dăm răspuns la aceste întrebări precum și la altele conexe.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Semnificația discernământului

Discernământul este deosebirea dintre bine și rău și din cauza asta este cea mai necesară virtute. Vorbim foarte mult despre discernământ și spunem că, pe de-o parte, toți trebuie să avem discernământ, iar pe de altă parte, discernământul este cea mai mare virtute – este coronida virtuților după cum spun Sfinții Părinți. 

Acuma trebuie să explicăm puțin, cum se poate ca Sfinții Părinți să ceară unui copil sau unui tânăr, de exemplu, să aibă discernământ, iar, pe de altă parte, să fie cea mai mare virtute. Desigur că Sfinții Părinți nu sunt absurzi și nu cer lucruri irealizabile și asta pentru că există diferite nivele de discernământ. Înțelegeți?

Știți cum e, asta e ca și trasul la țintă. Dacă la început e bine că nimerim în cercul mare al țintei, în timp Dumnezeu se așteaptă de la noi să nimerim la vreo 10-15 cm de centrul țintei. Dacă avansăm, atunci Dumnezeu așteaptă să nimerim cu ajutorul Său la câțiva cm, la câțiva mm și într-un final desăvârșirea este să nimerim totdeauna în centru. Înțelegeți?

Greutatea în a ținti poate să crească sau să scadă foarte mult pe măsură ce avansăm în timp. Greutatea poate să crească pentru că o ratare a țintei ne distorsionează, ne întoarce în direcția strâmbă în care am țintit, ne depărtează de ținta reală și deci ne va fi mai greu să vedem ținta și să ne revenim de acolo. Greutatea, însă, poate să și scadă foarte mult pentru că dacă înaintăm în virtute, atunci, dincolo de faptul că ne apropiem încet-încet de țintă, dobândim cu darul lui Dumnezeu și experiența de a o nimeri. Înțelegeți?

Dovezi ale discernământului. Smerenia

Pentru noi, cei începători, prima dovadă de discernământ este să cunoaștem cu adevărat, cât-de-cât cine suntem. Asta este primul stadiu al discernământului – să ne cunoaștem pe noi înșine relativ, aproximativ. Adică să ne cunoaștem locul, poziția relativ la Dumnezeu și la ceilalți. Din cauza asta spun toți Sfinții Părinți că discernământul vine din smerenie pentru că smerenia este cunoașterea și acceptarea adevărului așa cum e și nu așa cum am dori noi să fie. În clipa în care omul cu darul lui Dumnezeu își zdrobește inima atunci în inima zdrobită poate să intre lumina adevărului pentru că adevărul conține și lucruri care ne convin însă conține și lucruri care nu ne convin și din cauza asta avem nevoie de acest curaj și flexibilitate a smereniei ca să le acceptăm și dacă le acceptăm atunci acest lucru devine baza discernământului, adică baza alegerii corecte între bine și rău.

Dacă noi trăim în continuu într-o minciună, este evident că nu putem avea discernământul necesar pentru că realitatea pe baza căreia vom lua deciziile este distorsionată.

Adevărul vine de la Dumnezeu, fie direct de la Părintele luminilor, fie prin ceilalți oameni prin care vorbește Dumnezeu, însă ca să vină, trebuie să avem curajul să-l cerem prin rugăciune – pentru că rugăciunea este vorbirea minții cu Dumnezeu – și prin întrebare – pentru că întrebarea este vorbirea noastră cu ceilalți. Sună oarecum evident și poate că vă întrebați că de ce mai amintesc de întrebare, însă să știți că foarte puțini oameni mai întreabă cu adevărat, astăzi. De multe ori încearcă să-și impună punctul de vedere, chiar și atunci când întreabă; pun o întrebare inducând răspunsul prin aceasta. Te presează să răspunzi ce vor ei, nu adevărul. Înțelegeți?

De fapt, problema cea mare sunt voile noastre proprii de care nu dorim să ne lăsăm nici în ruptul capului. Preferăm să murim îmbrățișați cu ele decât să înviem prin moartea lor, prin lepădarea de ele. În clipa în care, însă, ne curățim de toate voile noastre egoiste atunci vedem lumina imensă a voii lui Dumnezeu pentru că voile distorsionate sunt pete întunecate care nu lasă lumina Adevărului să intre.

Ispitele și rostul lor. Experiența

În căutarea curățirii depline, trebuie, de fapt, să ne bucurăm dacă îngăduie Dumnezeu să cădem în diferite ispite pentru că astfel se vede de ce bolim, de ce suferim, unde sunt petele noastre. Astfel se încearcă credința noastră și prin răbdare și facerea de fapte bune vom ajunge să fim desăvârșiți, să fim întregi, să avem cunoștința desăvârșită, fără să ne lipsească nimic, după cum spune Sf. Ap. Iacov, ruda Domnului. Experiența este mare lucru fraților. Sf. Iosif Isihastul le ura ucenicilor săi să aibă mai degrabă experiență decât har, pentru că experiența aduce harul, chiar dacă harul se retrage, pe când harul fără experiență nu poate să stea, chiar dacă ar vrea, alungat de lipsa de experiență a ucenicului.

Experiența în Hristos îl face pe om smerit și înțelept pentru că omul învață practic din ispitele pe care le-a trecut, luminat de harul lui Dumnezeu cel iubitor. Desigur că dacă nu avem înțelepciune, aceasta nu vine pur și simplu prin experiență, ci omul trebuie să ceară înțelepciunea de la Dumnezeu și Domnul o va da pentru că Domnul este milostiv față de toți. Desigur, însă, că trebuie să o cerem cu credință, fraților, fără să avem nicio îndoială, pentru că cine se îndoiește este asemenea valului mării, mișcat de vânt și aruncat încoace și încolo. Să nu creadă un astfel de om că o să obțină ceva de la Dumnezeu. Omul cu două fețe este nestatornic în toate căile sale și Dumnezeu nu o să-i dea harul Său pentru că omul acesta le va risipi pe toate câte va primi și atunci chinul părerii de rău o să-i fie și mai mare când va vedea în sinea sa câte a avut și ce a pierdut. Înțelegeți?

Credința – tipuri

Omul smerit și încercat va fi mult mai statornic și va construi temeinic, piatră peste piatră pentru că a văzut din experiența vieții și a credinței ajutorul lui Dumnezeu. Trebuie să știți că în discuția noastră sunt mai multe tipuri de credință: este credința dogmatică, credința intelectuală și credința vederii, a trăirii. Credința dogmatică provine din Biserică și o aflăm prin dorința noastră de ascultare față de ceea ce a spus și spune Biserica. Este o credință pe care o acceptăm din ascultare și astfel acceptăm lucruri pe care nu le înțelegem și chiar uneori nici măcar nu ne dăm seama că nu le înțelegem.

La un stadiu superior este credința intelectuală, stadiu la care omul înțelege rațional anumite teme ale credinței, lucru care are o anumită valoare, însă aceasta este o valoare limitată și dacă omul absolutizează această valoare atunci lucrurile pot să devină foarte periculoase pentru că omul se încrede în sine și este mai mult sau mai puțin sigur de poziția sa, își face biserica sa. Aceasta este o poziție greșită chiar dacă omul ar avea anumite experiențe. E greșită cu atât mai mult atunci când omul nu are experiența a ceea ce vorbește. Tot legat de această stare foarte sensibilă este legată și tendința omului de a se lăuda cu ceea ce știe. Aici însă trebuie să auzim pe Sf. Ap. Pavel care zice că cel care e sigur că știe încă nu știe cum trebuie să știe. Înțelegeți?

Cel care e sigur că știe încă nu știe cum trebuie să știe

Insist puțin mai mult aici pentru că astăzi se observă o tendință a unora de a considera Biserica un ONG democratic în care fiecare poate să judece conducerea și să-și impună părerea. Fraților, dacă în medicina trupească nu putem să ne pronunțăm dacă nu avem expertiza și nu suntem direct implicați în cazul medical respectiv, cu atât mai mult în medicina cea cerească. Înțelegeți? Continuând analogia, corpusul medicilor trupești este condus de către ministrul sănătății care, cu toate că trebuie să-l respectăm, este un om limitat și păcătos. Corpusul medicilor duhovnicești, adică Biserica, este condusă de Domnul nostru Iisus Hristos care este viu și atotputernic. Biserica este insuflată de Duhul Sfânt care pretutindenea este și toate le plinește, cum spune la rugăciune, atotputernic fiind. Din cauza asta, Biserica este infailibilă prin Sinoadele ale căror hotărâri sunt acceptate de către pliroma Bisericii, bineînțeles. În unitate se vede Duhul Sfânt. Purtarea de grijă a lui Dumnezeu este prezentă permanent în Biserică, fraților, chiar dacă noi, oamenii suntem păcătoși.

Discernământ vs. fanatism

Să avem discernământul să nu devenim fanatici împotrivindu-ne Bisericii, bazându-ne pe mintea noastră și părerile noastre, chiar dacă acestea se bazează pe interpretările noastre din Sfinții Părinți, pentru că vă amintesc că toți marii ereziarhi s-au dus în iad cu Biblia în mână. Biserica nu e democratică în sens neoprotestant, ci ierarhică după modelul Ierarhiei Cerești. Biserica este ascultare după modelul lui Hristos și nu gâlceavă pe baza ideilor fiecăruia. Dacă nu suntem ascultați de Biserică, atunci să ne liniștim.

Vă amintesc că Sf. Vasile spunea că marile probleme ale Bisericii provin din faptul că oamenii interpretează Biblia în conformitate cu patimile lor. Înțelegeți? Este adevărat, însă, că cei mai mulți dintre cei care astăzi judecă Biserica și preoții sunt oameni cu puține cunoștințe teologice sau care ciugulesc doar citatele sau aspectele care le convin pentru a-și hrăni patima. Toți acești oameni curățiți parțial sau deloc care luptă Biserica nu au Duhul lui Dumnezeu și asta se vede din agresivitatea lor feroce – din totala lipsă de iubire pe care o afișează.

Trebuie să știm că lucrurile cerești sunt foarte diferite de cele pământești. Înțelegeți? A-i explica despre cele cerești unui om care nu are experiența acestora este ca și cum i-ai explica unui orb ce este lumina verde. I-am spune că lumina este intervalul de lungime de undă din radiația electromagnetică între 400 și 700 de nanometri. Când este între 500 și 580 de nanometri, avem lumina verde. Atunci orbul va zice „Slavă lui Dumnezeu! Am înțeles ce-i lumina verde!”. Înțelegeți?

Experiența este foarte, foarte diferită de definiție chiar dacă definiția este, să zicem, corectă din punct de vedere științific. Și iarăși, dacă omul este și surd și întreabă ce este muzica, atunci i-am răspunde că este aranjarea vibrațiilor între 20 și 20000 Hz. Atunci este momentul critic, dacă se mândrește și zice că „Na, că știu ce este muzica!” sau se smerește și zice „Măi, oamenii sunt foarte influențați de muzică care e foarte importantă în viața lor. Poate că este ceva care mie îmi scapă, că eu sunt surd?” Desigur că este ceva care îi scapă unui om surd și aceasta este experiența care este cu totul altceva decât cunoștința rațională. Înțelegeți?

Credința din vedere

Deci credința vederii și a trăirii este cu mult deasupra credinței intelectuale pentru că în cazul vederii, omul chiar vede – de unde și numele – că tot ceea ce spune Biserica este adevărat și că toată această terapeutică funcționează într-adevăr. Ba chiar mai mult: este singura terapeutică capabilă să-l scape pe om de moarte și să-l ducă la viață și asta omul o simte încă din viața de acum. Este o înaintare dintr-o experiență mai limitată într-o experiență mai plenară. Este vorba despre avansul către perfecțiunea personală veșnică dincolo de moarte. Înțelegeți? Din cauza asta discernământul este conștiința nepătată și simțirea curată. Să nu dăm voie niciunui păcat să intre ca un nor între noi și Soarele dreptății care ne luminează conștiința și viața.

Cum ne păstrăm discernământul

Pentru asta cel mai simplu și necesar lucru este să ne păzim simțurile și să știm care sunt cele mai mari patimi. Desigur că primul lucru este să nu ne expunem centrilor de excitare puternici care pot să ne atragă până acolo încât să ne pierdem libertatea, însă dacă, totuși, suntem expuși cu voia sau fără voia noastră, atunci simțurile se păzesc dacă ne păzim mintea și inima să nu dorim și să nu absolutizăm ceea ce intră prin simțuri. Să nu ne dăm inima noastră și să nu facem lucrurile absolut, să nu ne expunem la lucrurile care pot să ne fure inima, pentru că atunci apare absolutizarea și ne pierdem libertatea. Să spunem totdeauna că acestea sunt lucruri trecătoare și că sunt doar o himeră, doar un vis – comparativ cu Dumnezeu și cu veșnicia. Să nu uităm niciodată de veșnicie!

Astfel, vom avea grijă să ne păstrăm libertatea și discernământul adică viziunea corectă asupra lumii. Pentru asta trebuie să nu avem interese egoiste și griji, fraților, ci mai degrabă să le privim cu o nepăsare care provine din dragostea de Dumnezeu. Nu trebuie să absolutizăm, nu trebuie să avem griji, ci trebuie să ne detașăm puțin de problemele de zi cu zi, de cotidian, care ne întunecă mintea, ca să putem să vedem clar drumul. 

Vedeți că și în orientarea în teren este mult mai bună detașarea dronei care vede lucrurile de sus, de la o oarecare distanță ca să putem să găsim drumul prin hățișuri în fața noastră. Este foarte necesar să ne înălțăm cu mintea din jungla lumii, însă, din păcate, mintea nu ne poate decola pentru că are foarte multe griji sau din neglijență sau nu dorește. Uneori, nu poate să decoleze nici din mândrie – culmea! – pentru că mândria ne ține lipiți de egoismul nostru, sau – într-un final – nu putem decola din cauza războiului drăcesc. Sunt mai multe cauze.

Noi trebuie să plângem pentru cei neglijenți care nu doresc și să ne scârbim de balele mândriei care îneacă pe fratele nostru. De asemenea, trebuie să-i fericim pe cei care sunt războiți de draci pentru că aceștia vor afla victoria, cu darul lui Dumnezeu. Înțelegeți? Totul este să nu dăm înapoi în fața războiului și să cerem ajutor de la Dumnezeu și de la oamenii experimentați pe acest drum și atunci ne vom ridica încet-încet. Cei care sunt înaintea noastră să ne arate pe unde să venim și noi.

Conștiința și vocea ei

Acum trebuie să nu uităm să fim atenți la conștiința noastră, fraților, când ne ridicăm pentru că aceasta ne va spune de unde bate vântul și cum trebuie să întindem pânzele. De asemenea, conștiința ne va spune dacă avem probleme cu corabia din cauza greutății gândurilor dinăuntru sau din cauza piraților care vin să o prade din afară. Din cauza asta este foarte important ca să ne ascultăm conștiința totdeauna. Înțelegeți?

Piedici

Pe acest drum al ridicării, diavolii ne pun trei piedici, ne sapă trei gropi. Întâi de toate, încearcă să nu ne lase să facem binele. Dacă scăpăm de această capcană prin sârguință și gândul la moarte, atunci încearcă să distorsioneze fapta bună, astfel încât să nu se facă după Dumnezeu, ci pentru interes personal sau alte patimi. Dacă, totuși scăpăm de toate și reușim să facem binele prin ascultare de conducătorii noștri duhovnicești și prin răbdarea ocărilor, atunci diavolii vin liniștiți către noi și ne fericesc că trăim în toate după Dumnezeu, ca să ne împingă în mândrie. Ei, ca să scăpăm de diavolii care ne împing în mândrie, trebuie să ne ocărâm și să ne defăimăm pe noi înșine că toate am făcut din ascultare și că noi prin noi înșine suntem un nimic și avem valoare doar de la Dumnezeu prin ceilalți. Singuri nu valorăm nimic, fraților. Din cauza asta să Îi dăm slavă lui Dumnezeu. Înțelegeți?

Lupta cu gândurile

Osteneala aceasta a gândurilor o să țină până când se aprinde în inima noastră focul iubirii lui Dumnezeu. Atunci nu vom mai sta sub sila gândurilor ce intră în noi fără să ne dăm seama pentru că Dumnezeu este foc mistuitor, după cum zice la Scriptură și arde toate începuturile păcatelor din noi. Când omul avansează pe acest drum al ridicării atunci discernământul devine simțire înțelegătoare, pentru că mintea este organ de simț care și simte și înțelege dacă o entitate este bună sau rea. Nu numai că are contactul cu entitatea respectivă, ci și simte corect cât de bună sau rea este entitatea respectivă. Asta, desigur că se poate realiza numai dacă mintea este luminată de razele harului lui Dumnezeu, pentru că numai atunci mintea începe să simtă corect, adică să aibă bunul simț.

Bunul simț

Ca să ajungem la bunul simț, trebuie să nu mai fim stăpâniți de patimi pentru că patimile, adicțiile, dependențele acționează ca niște magneți asupra minții noastre și o deviază de la centrul Crucii pe care cad razele lui Hristos cel răstignit. Coborându-se de pe lumina Crucii, mintea se întunecă și nu mai vede bine, își pierde bunul simț, își pierde discernământul și atunci devine nesimțită. Înțelegeți? Poate să cadă totul în jurul cuiva, să aibă ceva de făcut, ceilalți să aibă nevoie de el și el să nu simtă nimic pentru că el este concentrat pe patima sa. Asta e drăcesc, fraților, pentru că atunci când dracii izbutesc să înfrângă sufletul şi să răstoarne lumina minţii, nu mai este în noi nici trezvie, nici discernămînt, nici ruşine, ci tocire a modului de gândire, nesimţire, nedeosebire şi orbire. Omul este orbit de negrijă, de uitare și de pofta de a-și satisface patimile. Adică toată grija lui este pe patima sa și mântuirea și frații, prietenii sunt lăsați în voia sorții.

Din cauza asta este foarte, foarte important să avem grijă cum navigăm pe drumul nostru către înălțimi astfel încât să nu ne lăsăm capturați de aceste forțe puternice de atracție, de acești magneți care sunt centrii de păcat pentru că altfel va fi foarte dificil să ieșim de acolo și dincolo de asta ne vom pierde simțirea naturală a minții, bunul simț care ne ghidează pe drumul faptelor bune către Dumnezeu. 

Discernământul este de la Dumnezeu

Dacă omul reușește să se desăvârșească atunci discernământul este luminarea de la Dumnezeu care luminează ca Soarele care crește către amiază și luminează nu numai în cei duhovnicești, ci le descoperă prin lumina aceasta puternică și mai departe problemele în ceilalți și în locuri depărate. Mintea simte și înțelege mult mai departe și chiar poate să vadă de departe cum demonii se pregătesc ca să o atace. De asemenea, vede dacă cineva are o problemă și cum se rezolvă problema respectivă. 

Dacă omul înaintează în sfințenie, atunci poate ajunge la măsuri nebănuite de noi cei păcătoși, întunecați și limitați.

Un exemplu

Să vă dau un caz: la un moment dat vine Petru, ucenicul Sf. Grigorie Dialogul, Papa Romei vine la Sfântul și-i zice: „Papa, am auzit că părintele Benedict a văzut toată lumea adunată într-o rază de lumină.” Pentru cine nu știți, Petru vorbea despre Sfântul Benedict de Nursia, un mare, mare sfânt italian. Și-i răspunde Sf. Grigorie: „Nu a văzut părintele Benedict toată lumea adunată într-o rază de lumină, ci mintea cuviosului Benedict s-a luminat și s-a lățit atât de mult încât a căpătat dimensiuni cosmice dincolo de lume, de a văzut toată lumea minusculă cât o rază de lumină”. Acuma, trebuie să știți că de vreme ce Sf. Grigorie i-a spus asta lui Petru, evident că și el avusese cel puțin o experiență asemănătoare, pentru că altfel nu ai cum să poți să spui așa ceva.

În cazul în care avem de-a face sau ne întâlnim sau auzim despre astfel de oameni, să avem grijă astfel încât neștiința noastră să nu se transforme în necredință în clipa în care încercăm să judecăm hotărârile unor astfel de oameni. De fapt, asta se întâmplă atunci când sunt oameni care sunt mult mai cunoscători decât noi și au experiențe la care nu putem ajunge mai ales în domeniul duhovnicesc. Să avem totdeauna conștiința că farurile noastre bat foarte aproape, că distanța de drum care este luminată de faruri este foarte scurtă, chiar dacă nouă ni se pare că avem faruri foarte puternice.

Conștiința necunoașterii noastre

Cineva însă care are este la înălțime vede mult mai bine și cineva care are harta de sus vede și mai bine decât toți pentru că știe exact pe unde este drumul și din cauza asta să nu cârtim sau să ne scandalizăm în clipa în care el dimpreună cu oamenii duhovnicești merg spre dreapta în timp ce noi credem că drumul este spre stânga. Să nu uităm că acolo unde este Dumnezeu cel mai presus de fire în lucrare se fac și lucruri mai presus de fire. E nevoie de sfat și de cunoștința limitărilor noastre pentru că altfel ne vom rătăci.

Desigur că omul trebuie să fie smerit pentru că nimic nu e sigur până în ceasul morții, însă dacă omul are o astfel de luminare, atunci mult mai greu va fi furat pentru că pentru a fi furat cineva trebuie să vină noaptea. Noaptea minții. Furtul este luarea în robie a sufletului prin nebăgare de seamă și din cauza asta prin furt se pierde parțial sau total sufletul pentru că ceea ce nu este bun apare ca și cum ar fi bun. E strâmbarea discernământului. Înțelegeți?

Păcatul împotriva Duhului Sfânt

Victoria definitivă a întunericului este atunci când apare deznădejdea după nelegiuirile săvârșite. Fraților, niciodată să nu deznădăjduim! Dacă diavolul ne împinge să păcătuim, a câștigat o bătălie. Dacă reușește să ne facă să deznădăjduim, a câștigat războiul. Înțelegeți? Să știți că păcatul împotriva Duhului Sfânt care nu se iartă niciodată este chiar deznădejdea și nu se va ierta pentru că omul însuși nu mai dorește să fie iertat. Fraților, Dumnezeu poate să ierte orice pentru că păcatele omenești sunt ca o scânteie relativ la oceanul nemărginit a iubirii lui Dumnezeu. Ca să fiu sincer, comparația nu este foarte exactă pentru că oceanul mai are margini chiar dacă ele nu se văd, pe când iubirea lui Dumnezeu este cu adevărat nemărginită. Înțelegeți?

Nimeni să nu deznădăjduiască!

Din cauza asta nimeni să nu deznădăjduiască, ba chiar mai mult, nimeni să nu dea vina pe neputinţa sa pentru neîmplinirea poruncilor lui Hristos și asta pentru că sunt suflete care au făcut şi ceea ce e mai presus de poruncă, adică au iubit pe aproapele mai presus de sine însuși. Desigur că asta, însă, nu este cu putință fără harul lui Dumnezeu, singura sursă adevărată a toată bunătatea pentru că tot darul de Sus este, de la Părintele luminilor. Noi orice am face, tot nu o să reușim nimic, însă dacă ne aliem cu Dumnezeu cel iubitor, atunci vom fi atotputernici. Totul este să nu ne concentrăm atât pe lupta împotriva răului cât pe salvarea și creșterea iubirii, a binelui, a harului lui Dumnezeu. 

Am spus că răul este întuneric existențial. Dacă am dori să ne luptăm împotriva răului am fi ca și cum am da cu pumnii în întuneric. Nu rezolvăm nimic și suntem și caraghioși. Dacă însă ne concentrăm să aducem lumina, să facem o gaură în zidul împietririi inimii și va intra lumina, atunci întunericul va pleca de la sine. 

Poziția din Sfânta Scriptură

Vedeți că Sf. Scriptură a fost scrisă pe vremea mai multor împărați romani printre care Caligula și Nero. Amândoi erau nebuni și demonizați, Nero chiar dând foc la Roma ca să se urce pe un dâmb ca să vadă cum arde să aibă inspirație pentru poeziile și cântările sale. După asta a zis că creștinii au făcut-o și îi folosea pe post de torțe noaptea când făcea curse cu carele pe stadion beat turtă. Pentru că nu exista curent pe vremea respectivă, Nero îi lua pe creștini și îi lega de stâlpi și le dădea foc ca să facă lumină. Deci omul nu era normal deloc. Și cu toate acestea, în Sf. Scriptură nu scrie „Jos cu Nero!” „Jos cu întunericul!” ci din contră – scrie: „Fă binele!” – „Adu lumina!” și astfel a dispărut și Nero în negura istoriei. Înțelegeți?

Concluzii

Din cauza asta, să îndrăznim toți care suntem pătimași și care ne smerim. Dacă nu ne smerim vom deveni stâlpi de sare ca și femeia lui Lot care și-a întors fața către Sodoma. Dacă însă ne smerim, atunci chiar dacă vom cădea în toate gropile și vom fi prinși în toate cursele și ne vom îmbolnăvi de toate bolile, ne vom vindeca cu ajutorul lui Dumnezeu și atunci după însănătoșire vom fi tuturor doctori și luminători, faruri și povățuitori și-i vom izbăvi pe alții prin experiența noastră. Desigur că dacă încă mai avem vie amintirea păcatelor, atunci le vom spune altora despre ce să se ferească, fără însă să-i conducem, pentru că dacă le spunem de ce să se ferească atunci vom fi foarte utili, însă dacă îi vom conduce fără ca să ne valideze Dumnezeu, atunci îi vom conduce la păcate.

Din cauza asta, este mult mai bine să conducem, dacă putem, prin tăcerea exemplului personal pentru că dacă oamenii nu se vor folosi de faptele noastre atunci nu se vor folosi nici de cuvintele noastre. Legat de asta, fraților, să nu căutăm formule magice, cuvinte magice pentru că oamenii vin și mă întreabă ce să facă astfel încât să-i determine pe ceilalți – pe copiii lor sau pe partenerii lor de viață să facă ceea ce doresc ei. Fraților, dacă noi nu suntem un exemplu de iubire, nici ceilalți nu ne vor asculta până acolo până unde dorim noi să ne asculte. Trebuie noi să fim exemplu de ascultare cu discernământ în fața celorlalți și atunci și ceilalți vor avea zelul să ne asculte.

Dacă noi cerem celorlalți să fie blânzi sau oricare altă virtute fără ca noi să fim, aceștia cu greu vor asculta – dacă vor asculta. Asta se întâmplă sau pentru că noi la vremea noastră nu am încercat și nu împlinit cu darul lui Dumnezeu ceea ce cerem de la alții sau dacă respectivul este neascultător, se încrâncenează. Dar noi trebuie să fim în regulă. Înțelegeți? Desigur că dacă Dumnezeu ne validează pe o poziție de conducere, ceilalți trebuie să asculte, însă dacă noi nu avem discernământul necesar care provine din smerenie și experiența a ceea ce vorbim atunci vom pierde această poziție și o să dăm răspuns pentru asta.

O să spuneți că este mult mai bine să nu conduci pe nimeni și asta așa este, însă, să nu uităm că totdeauna avem pe cineva de condus și acesta este sufletul nostru care este și cel mai greu de condus. Din cauza asta tot timpul să fim atenți la conștiința noastră, la rugăciune și la ce ne spun oamenii lui Dumnezeu pentru a dobândi discernământul care ne va duce la veșnicia fericită dincolo de moarte.

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați avut discernământul să stați cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin 

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!