Smerenia, accesul, puterea – p. Teologos

Credem că știm ce este smerenia, însă posibil că Sfinții Părinți să aibă o altă experiență a acesteia. Și mai grav, însă, este faptul că unii sub diferite pretexte – inclusiv al adevărului – dau cu piciorul la smerenie și luminarea care vine prin aceasta.

Ce este de făcut?

O să încercăm să dăm câteva răspunsuri în materialul de față.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Introducere. Perihoreza

O să continuăm astăzi să vorbim despre smerenie și pentru asta o să reamintesc pe scurt adevărul despre om. Știm că Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul și asemănarea Sa. Știm că Dumnezeu este un singur Dumnezeu în trei Persoane. Aceste trei Persoane sunt atât de unite între Ele încât formează un singur Dumnezeu. Aceasta se numește în termeni teologici perihoreza Persoanelor. Nu există o imagine potrivită din lumea aceasta, însă putem să dăm câteva imagini pe care le-am mai spus ca să înțelegem puțintel cum vine perihoreza. Imaginați-vă trei instrumente identice care cântă. Noi auzim un singur sunet, însă acolo sunt trei. Sau imaginați-vă trei fascicole de lumină care se întrepătrund. Noi vedem un singur fascicol, însă sunt trei. Ceva de genul acesta. Această unitate deplină a Persoanelor Treimii se realizează prin iubire și prin identitatea de voință dintre Acestea. Înțelegeți?

Deci Dumnezeu cel unic l-a creat pe Adam cel unic după chipul și asemănarea Sa. Adică după cum Dumnezeu este un singur Dumnezeu în trei Persoane total unite fără confundare, așa a creat un singur Adam în multe Persoane de două genuri: masculin și feminin. Deci noi acum trebuia să ne cunoaștem gândurile, să ne partajăm trăirile, emoțiile, sentimentele, să fim veșnic tineri unul în celălalt, să ne bucurăm de frumusețea inexprimabilă a fiecăruia dintre noi văzută dinăuntru și mai presus de toate, să ne bucurăm de frumusețea lui Dumnezeu pentru că trebuia să fim uniți între noi și uniți cu Dumnezeu în unitatea deplină a iubirii.

Din păcate, însă, noi astăzi nu mai avem experiența acestei stări paradisiace, nu ne mai cunoaștem gândurile, pentru că suntem îmbucățiți de păcate. Căderea lui Adam este căderea oglinzii unice a lui Dumnezeu cel unic care acum s-a spart și acum este cioburi. Adam este cioburi, fraților. Singurătatea și moartea sunt chinul nostru. Singurătatea este pregustarea iadului. Moartea este lipsa de înțelegere dintre oameni, care duce și la despărțirea sufletului de trup.

Noi am fi trebuit să cooperăm într-o totală interconectare ca și celulele unui singur trup pentru un singur scop care este desăvârșirea în libertate, desigur fiecare păstrându-și specificitatea sa pentru că altfel nu este libertate. Desigur că asta nu se poate face decât dacă ne iubim cu adevărat la maxim și dacă ne cunoaștem gândurile unii altora prin harul lui Dumnezeu.

Mântuirea și unirea între noi

De fapt, aceasta a venit Hristos să facă cu noi, aceasta este mântuirea. A venit Hristos și ne-a spus: „Ok, acum sunteți îmbucățiți de păcat și asta constituie chinul vostru. Care doriți, uniți-vă cu Mine și prin Mine, între voi”. Înțelegeți?

Concret, această unire se realizează prin harul lui Dumnezeu adică prin iubire ca stare și ascultare de Dumnezeu ca acțiune, pentru că Dumnezeu este sursa iubirii și trebuie să ascultăm și de oamenii pe care Dumnezeu îi validează. Pentru că Dumnezeu, cum spuneam, este sursă. Și asta trebuie să fie acțiunea noastră: ascultarea ca și concluzie a iubirii, ca și întrupare a iubirii noastre.

Cea mai mare poruncă și semnificația ei

Vedeți că cea mai mare poruncă a lui Dumnezeu este să Îl iubim din toată existența noastră. Dacă însă suntem atenți la asta, vedeți că, de fapt, din această iubire pe care Dumnezeu o cere, El nu ia nimic pentru Sine, ci toate poruncile Sale se referă, de fapt, la relațiile interumane, la iubirea dintre noi.

Dumnezeu este sursa iubirii și axul iubirii pe care trebuie să ne axăm. De fapt, vedeți că Însuși Hristos ne spune că el este trunchiul viței de vie iar noi suntem mlădițele care ne luăm seva iubirii din Hristos și astfel producem fructele dulci ale iubirii. Înțelegeți?

Ce este smerenia

Legat de asta și de smerenie vedeți că Hristos cel smerit spune că fără de El nu facem nimic și că orice mlădiță care se desprinde de trunchiul viței care este Hristos se aruncă în foc și se arde în focul singurătății, al urii. Acesta-i adevărul, aceasta-i smerenia, fraților: fără Hristos nu putem să trăim pentru că puterea de a trăi, puterea de a exista vine de la Hristos. Iubirea este combustibilul existențial, hrana sufletului uman. Fără iubire sufletul uman se stinge, nu mai luminează, ci doar fumegă în întuneric. Din cauza asta avem ce-a de-a doua poruncă asemenea cu prima: să ne iubim aproapele. Înțelegeți?

Vedeți că Domnul spune că este asemenea cu prima, exact datorită faptului că iubirea dată lui Dumnezeu, Acesta o redirecționează toată către celelalte mădulare ale lui Adam cel global. Totul este să nu ținem iubirea în noi înșine, ci să o dăm celorlalți. Să nu ne iubim pe noi înșine și să păstrăm legătura iubitoare cu ceilalți pentru că dacă o tăiem acesta va fi iadul nostru, chinul nostru.

Pentru asta trebuie să ne deschidem și să-i iubim pe ceilalți: pe Dumnezeu și pe aproapele.

Legătura dintre iubire și smerenie

Am vorbit foarte sumar despre porunca iubirii de Dumnezeu, acum să vorbim foarte pe scurt și despre porunca iubirii de aproapele.

Cum spuneam, iubirea adevărată, iubirea duhovnicească este o flacără care luminează sufletul omului și în jurul său. Iubirea luminează și în interior și în exterior, să știți. Dacă omul începe să Îl iubească pe Dumnezeu și pe aproapele de lângă el pe care îl vede, atunci la lumina acestei iubiri, flacăra iubirii crește pentru că Dumnezeu iubire este și pentru că iubirea dintre doi este mai mare decât cei doi luați separat. Știți, este așa ca și când se apropie două bețe de chibrit care ard sau două mici flăcări. Vedeți că flacăra lor când ele se apropie este mai mare decât cele două flăcări separate de la început.

Acum la lumina care a crescut vedem pe un al treilea care intră în raza acestei lumini mai mari. Noi, cei doi, dacă îl iubim pe cel de-al treilea, avem o lumină și mai mare prin unirea flăcărilor iubirii, mai mare decât suma celor trei flăcări luate separat. Și așa mergând din aproape în aproape, din iubire în iubire, ne creștem lumina până când intră în aceasta toate persoanele lui Adam cel global, lui Adam cel căzut și spart. Astfel ne refacem unitatea, astfel ajungem să-i iubim pe toți, până și pe vrăjmași, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Dacă ne iubim toți între noi, chiar dacă suntem mici, atunci într-un final ne vom iubi și vrăjmașul pentru că zicem la lumina mare a iubirii dintre noi „Hai, măi, să-l iubim și pe acela că uite, săracul, este singur în lumea sa, nemuritor și rece”.

Noi, astăzi, însă pentru că suntem concentrați pe egoismul interesului personal și socotim că vedetismul este cheia succesului și nu unitatea smereniei este socotită cheia succesului, din cauza asta nu putem să înțelegem ce este smerenia cu adevărat. Unii chiar o consideră complex de inferioritate. Din contră, fraților, vedeți că smerenia iubirii este modul prin care ne unim și astfel, devenim atotputernici. Desigur că este foarte dificil și necesită timp și răstignire, însă este realizabil.

Smerenia și unitatea dintre noi

În acest context, fraților, unii spun că smerenia este uitarea deplină a isprăvilor proprii, lucru care este evident dacă vedem adevărul. De ce? Pentru că am spus că noi prin noi înșine nu suntem nimic – suntem doar mădulare în trupul lui Adam cel global și în trupul pancosmic al Bisericii, trup al cărui cap este Hristos. A ne lăuda cu isprava proprie este așa cum s-ar lăuda degetul mic de la piciorul stâng că trupul a ținut în mâna dreaptă o cană cu apă. Înțelegeți? Sau chiar un deget de la mâna dreaptă să fie cineva, tot nu se poate lăuda. De fapt, fraților, nimeni nu este deget, care este o structură foarte complexă. Toți suntem doar niște celule, fraților. Deci bine au spus Părinții că a fi smerit înseamnă a nu-ți aduce aminte de isprăvile proprii pentru că toate s-au făcut cu harul lui Dumnezeu, cu energia necreată, cu luminarea și puterea lui Dumnezeu care vine prin trupul Bisericii, prin unirea Bisericii. Niciodată omul singur nu poate să facă ceva prin sine.

Legat de asta, vedeți că smerenia este și cunoașterea harului și a milei lui Dumnezeu prin care se fac toate și pe de altă parte este și cunoașterea neputințelor, slăbiciunilor și limitărilor noastre – în principal a limitărilor minții. Tot legat de asta, smerenia este atunci când ne socotim pe noi mai pe urmă și mai nevrednici și mai păcătoși decât toți pentru că cei mulți le au pe toate pe când unul este lipsit de multe. Dincolo de asta, să știți că și harul face asta pentru că harul ne împinge totdeauna înspre unitatea iubirii. Harul totdeauna ne arată pe cele bune ale fratelui ca să-l iubim și la noi pe cele rele ca să ne smerim și să le curățim. Diavolul care dorește ura și despărțirea face exact pe dos: exagerează sau chiar minte când ne vorbește despre punctele negre ale fratelui și despre lucrurile cu care ne putem mândri și astfel ne face să ne încredem în omul cel vechi din noi.

Tot în acest context, spun Sfinții Părinți că smerenia este și atunci când luăm inițiativa înaintea aproapelui în cazuri de supărări și dezlegăm noi primii mânia. Noi, din păcate, luăm inițiativa ca să ne facem noi voia, nu ca să dezlegăm mânia. Fraților, noi trebuie să punem primii metanie – atunci e smerenia. Este mai bine să se întrebe celălalt de ce îi cerem iertare decât să se întrebe de ce nu îi cerem. Înțelegeți? Să ne învățăm să zicem foarte ușor „Te rog să mă ierți!” fără să cercetăm și să analizăm cine și cât la sută are dreptate.

Judecata

Să evităm judecata trupească și să ne concentrăm pe judecata duhovnicească pentru că asta e semn de smerenie. Chiar Sf. Ap. Pavel ne face de rușine în epistola întâi către Corinteni când ne spune că să suferim mai bine strâmbătatea și să răbdăm paguba, astfel încât să păstrăm pacea și legătura iubirii cu celălalt. Da, acum o să spuneți că celălalt nu ne iubește. Fraților, chiar dacă ar fi așa, asta e problema lui, e chinul lui. Celălalt dacă face rău, pe sine se chinuie, dincolo de faptul că o să dea răspuns la Dumnezeu. Fraților, nimeni nu scapă de judecata lui Dumnezeu, chiar dacă pare că scapă de judecata oamenilor.

Noi trebuie însă să-i iubim pe toți. Când spun să-i iubim pe toți, asta nu înseamnă deloc că trebuie să le aprobăm acțiunile, desigur. Chiar trebuie să ne opunem acestora, cu dragoste, cu discernământ și hotărâre atunci când e cazul. Dacă nu avem dragoste, dacă nu putem să răbdăm, dacă nu avem smerenia necesară, atunci să ne retragem.

Să nu se facă lucrul cu tulburare, că nu este de la Dumnezeu. Toate lucrurile trebuie să se facă în pace și cu bună cuviință. Dacă, însă, nu putem nici asta, din varii motive, atunci să știți că este o scădere dacă avem judecăți între noi. Și dacă avem, fraților, să nu se ajungă la instituții necreștine, ci mai degrabă mergeți la un om înțelept al lui Dumnezeu, la un duhovnic, la un avva să vă judecați. Să nu vă judecați frate cu frate înaintea necredincioșilor – cum spune Sf. Apostol Pavel. Acum o să spuneți că cine mai ține cont astăzi? Țineți cont, fraților, și o să vedeți dulceața smereniei și a păcii înflorind în inimile voastre. Curaj!

Întoarcerea celuilalt obraz

De fapt, asta este, de fapt, strâns legată de un alt aspect al smereniei și anume de întoarcerea celuilalt obraz. Fraților, trebuie să întoarcem celălalt obraz de câte ori putem și să iertăm pe aproapele nostru de câte ori putem și asta pentru a minimiza răul, pentru a stinge conflictele, pentru a nu escalada războiul, pentru a nu ne otrăvi sufletele. Pacea și stabilitatea este absolut esențială pentru a ajunge la desăvârșire. Înțelegeți?

Acum aici este nevoie de discernământ, pentru că trebuie avut în vedere planul vertical și planul orizontal al relațiilor interumane. Pe planul vertical, dacă cineva are ascendent asupra altcuiva și Dumnezeu i-a dat în grijă primului pe al doilea și al doilea trebuie să asculte de primul, atunci trebuie avut grijă să nu validăm păcat. Adică dacă e vorba de o relație profesor – elev, șef – subaltern sau o relație părinte – fiu, atunci nu trebuie cel mai mare să întoarcă obrazul încontinuu fără discernământ pentru că astfel îl învață pe cel inferior neascultarea, obrăznicia și tupeul. Înțelegeți?

Smerenia trebuie să-l îndemne pe conducător ca prima dată să-i spună cu dragoste un sfat moale sau chiar să nu-i spună nimic, ci doar din priviri sau din gesturi să-l mustre pe cel condus bineînțeles și nu pe cei din afara conducerii sale. Asta mai ales dacă vede că cel condus încearcă să-și repare greșeala. Trebuie să fie cu moliciune. Chiar putem să ne comportăm cu multă dragoste, dacă își cere iertare sincer, trebuie să ne comportăm precum tatăl fiului risipitor și să nu-l presăm. Înțelegeți? Totdeauna este nevoie de atenție. Dacă însă cel condus persistă în greșeală și nu se pocăiește, atunci tot dragostea și smerenia ne îndeamnă să creștem încet-încet presiunea și să fim fără compromisuri dacă e cazul, însă asta fără să dispară iubirea din noi. Dacă însă vedem că ne tulburăm sau că nu iese nimic, sau că celălalt se pocăiește, chiar dacă nu reușește deocamdată să facă bine, atunci ne oprim.

Pe plan orizontal, e vorba de comunitate. Nu trebuie să întoarcem celălalt obraz dacă prin smerenia noastră sunt agresați ceilalți, dacă este atacată comunitatea, familia sau neamul. Dacă noi ne asumăm crucea durerii prin smerenie pentru a aplana sau a stinge conflictul, nu putem să facem acest lucru cu cei dragi ai noștri dacă putem să-i păzim de agresivitatea celorlalți. Dacă de exemplu un bărbat este înjosit de către altcineva și asta se referă numai la el, atunci este înțelept să întoarcă și celălalt obraz, după cuvântul Domnului. Dacă însă cineva este agresiv față de doamna lui – Doamne ferește! – atunci bărbatul respectiv nu trebuie să întoarcă și celălalt obraz, ci trebuie să riposteze și să-l pună la punct pe neobrăzat să-și apere femeia. Înțelegeți?

Asta ar trebui să se întâmple cu atât mai mult pe plan național sau în cazul copiilor. Noi, din păcate, când suntem atinși în interesele noastre, sărim ca arși și ne neliniștim, însă dacă este atinsă ființa neamului și învățământul copiilor, tăindu-se posibilitatea ajungerii la Dumnezeu, atunci nu facem nimic sau aproape nimic. Asta nu este smerenie, fraților, asta este egoism, interes personal, nepăsare duhovnicească și o să dăm răspuns pentru asta la Dumnezeu. Înțelegeți?

Fraților, smerenia nu este să lăsăm pe orice străin să facă orice vrea la noi în neam sau în familie și să ne depărteze de Dumnezeu. Smerenia, este conștiința acută a nimicniciei noastre și a faptului că avem nevoie de Dumnezeu și de ceilalți ca să ne mântuim după cum am vorbit înainte și, deci trebuie să-i luăm cu fulgi cu tot pe cei care încearcă să ne despartă de Dumnezeu și de cei dragi ai noștri, indiferent cine ar fi – din interior sau din exterior. Înțelegeți?

Discernământul și smerenia

Fraților, e nevoie de discernământ: cu adevărat smerenia înseamnă să avem sufletul zdrobit și să ne tăiem, să ne tăgăduim voia, să facem ascultare. însă aceasta în fața celor dragi cu care ne ducem dimpreună către Dumnezeu. Ascultarea desăvârșită se oprește la păcat. Ce este păcat și ce este virtute ne-o spune Biserica, ne-o spune consensul Sfinților Părinți și nu mintea noastră sau programele de mass-media sau rețelele sociale sau internetul care încearcă, desigur, să ne programeze după niște sisteme de valori inversate. De fapt, asta este marea problemă astăzi: faptul că păcatul trece drept virtute și asta sunt învățați tinerii noștri la școală și pe internet.

Ascultarea și smerenia

Este foarte important, cum spuneam, ca să avem smerenia și să zicem că noi suntem nimic și că avem nevoie de Dumnezeu și de ceilalți ca să ne mântuim, ca să scăpăm de chinul veșnic și din cauza asta ascultarea este, de fapt, întruparea smereniei. Dacă omul este smerit, nu se încrede în mintea sa, nu-și ascultă gândurile și face ascultare ușor de cine trebuie, fără să analizeze mult, chiar dacă porunca respectivului se opune dorințelor celui smerit, atunci omul avansează.

După aceea, și ascultarea însăși odată înfăptuită aduce smerenie și pace pentru că cel care a făcut ascultare, dacă reușește și este înțelept, zice că nu e reușita lui, ci că aceasta provine de la luminarea și rugăciunile celui ce a dat porunca. Dacă cel smerit are o cunoștință și mai înaltă, mai aproape de adevăr, atunci va zice că ascultarea lui a reușit pentru că Dumnezeu totdeauna binecuvântează ascultarea și pe ascultător pentru că și Domnul nostru S-a făcut ascultător până la moarte și moarte de Cruce și asta ca să ne arate că ascultarea este modul de existență a persoanelor, modul concret prin care se reface unitatea originală și originară a lui Adam, modul mântuirii, modul smereniei.

Vedeți că orice om înțelept și cu experiență are o anumită smerenie și știe cât îi este de mică distanța dintre urechi și știe că pentru a reuși trebuie să aibă o relație corectă cu Dumnezeu, o relație corectă cu ceilalți și o relație corectă cu sine însuși.

Rugăciunea și smerenia

Relația corectă cu Dumnezeu este o relație de rugăciune, adică de mulțumire și de cerere. Desigur că noi ne concentrăm mai mult pe rugăciunea de cerere – adică pe „Doamne, dă-mi!” – însă să știți că lui Dumnezeu îi place mult mai mult rugăciunea de mulțumire – atunci când îi mulțumim cu smerenie și iubire pentru toate lucrurile și bune și mai puțin bune care vin asupra noastră.

Spunea părintele Tihon, starețul Sfântului Paisie Aghioritul că „Doamne dă!” valorează o drahmă în timp ce „Slavă Ție, Doamne!” valorează 100 de drahme. E de așteptat asta pentru că mulțumirea arată smerenia ultimă și iubitoare, pe când cererea este o smerire forțată de nevoi. Înțelegeți? Dumnezeu nu dorește să ne apropiem de El din nevoie, ci din iubire pentru că El este iubire și pentru că asta ne folosește pe noi și ne face fericiți. Din cauza asta, fraților, mulțumirea este cheia harismelor ca să primim mai multe, să știți. De fapt, asta e valabil și legat de oameni. Dacă mulțumim frumos, atunci îl determinăm pe celălalt să fie mai nobil cu noi, să fie mai iubitor, însă dacă noi imediat după ce am primit ceva întoarcem spatele și plecăm ca și câinele cu cârnatul în gură, atunci evident că celuilalt îi va fi mult mai greu să ne servească în viitor.

Despre ascultare

Relația corectă cu oamenii – că tot discutăm despre aceasta – este o relație de ascultare de cei pe care îi validează Dumnezeu în fața noastră. Totdeauna trebuie să știți că Dumnezeu validează oameni în fața noastră. Niciodată nu ne lasă Dumnezeu fără posibilitatea ascultării, fără posibilitatea smeririi. Să știți că sunt chiar mai multe domenii în care Dumnezeu ne validează oameni, fiecare din aceste domenii cu instituția sa de care trebuie să facem ascultare și cu specialistul în domeniu.

În domeniul duhovnicesc, instituția de care trebuie să facem ascultare este duhovnicul nostru, iar specialistul este un avva, un părinte recunoscut de către oamenii Bisericii cum că acest părinte este un părinte duhovnicesc.

În domeniul profesional, instituția de care trebuie să facem ascultare este șeful nostru ierarhic. El ne spune ce trebuie să facem și trebuie să facem asta bineînțeles. Dincolo de șef, există specialistul – adică cineva care este recunoscut de comunitatea respectivă că știe în domeniul respectiv.

De exemplu, în informatică, fraților, clar trebuie să facă cineva ceea ce spune managerul de proiect, însă trebuie să se și documenteze care sunt cele mai bune arhitecturi sau biblioteci sau cine a scris cel mai bun cod pentru a rezolva cutare problemă. Nu mă apuc de unul singur să rezolv problema pe care mi-a dat-o șeful meu. Aici este foarte, foarte importantă flexibilitatea smereniei, adică să nu ținem la poziția noastră numai pentru că este poziția noastră. Imediat ce apare o soluție mai bună sau o conjunctură care impune să ne lepădăm de poziția noastră pentru binele comun, atunci trebuie să ne lepădăm. Deci să avem păreri foarte puternice, adică bine documentate și studiate, însă să le ținem foarte slab, pentru că după cum am mai spus astăzi, noi trebuie să avem conștiința nimicniciei noastre și că pentru a ne mântui avem nevoie de unitatea cu Dumnezeu și cu ceilalți. Asta este puterea, fraților. Desigur că această flexibilitate a smereniei care trebuie să fie cât de mare posibil, trebuie să se oprească la păcat. Înțelegeți?

Aceeași ascultare și flexibilitate a smereniei trebuie să fie și pe plan social unde instituția de care trebuie să ascultăm este partenerul de viață – soțul pentru doamne și soția pentru bărbați. Pentru copii și tineri, desigur că sunt părinții. Mare atenție în clipa în care tinerii se căsătoresc să nu pună fiecare pe primul plan părinții săi, mai ales pe mame, ci tinerii să încerce să-și rezolve problemele între ei și dacă apar probleme atunci mai bine cu duhovnicul.

Specialistul în problemele sociale este o specie pe cale de dispariție astăzi – dacă nu a dispărut complet. Este vorba de omul de vază, de bătrânul satului sau, prin extenso, sfatul bătrânilor. Cu alte cuvinte, cei care sunt recunoscuți de comunitate că sunt oameni duhovnicești, trecuți prin viață, care au experiența vieții și care sunt smeriți de bunul Dumnezeu. Înțelegeți?

Din păcate, astăzi, noi evităm să facem ascultare, încercăm pe cât posibil să ne păzim egoismul nostru, iubirea noastră de sine și evităm smerirea ca și cum am evita un șarpe. Dacă însă evităm smerenia, îl evităm pe Hristos pentru că inima, nucleul lui Hristos este smerenia și blândețea și atunci nu vom afla odihnă niciodată sufletelor noastre. Dacă evităm smerenie, nu aflăm odihnă.

Trezvia

Din cauza asta, trebuie să avem și o relație corectă cu noi înșine, care este o relație de atenție, de trezvie. Trebuie să fim treji, trezvitori astfel încât să putem să observăm efectele rugăciunii, efectele harului lui Dumnezeu înăuntrul nostru, să putem să ne ascultăm conștiința care este vocea lui Dumnezeu înăuntrul nostru, să putem să facem ascultare față de oamenii pe care Dumnezeu îi validează în viața noastră și de programul duhovnicesc care apare astfel. Într-un cuvânt, trebuie să fim atenți pentru a ne putea pocăi, fraților. Pentru a putea deveni mai buni. Dacă nu avem atenție la noi înșine, dovedim prin aceasta o totală încredere în noi înșine și deci o totală lipsă de smerenie. Fără smerenie, fraților, nu avem atenție la noi înșine și nu putem face nimic, nu vom putea scăpa de tulburarea produsă de patimi și de gânduri și astfel ne apropiem de iad.

Iadul nu este urmarea păcatului. Iadul este urmarea lipsei de pocăință, este urmarea lipsei de smerenie, a lipsei de Hristos. Înțelegeți?

Îndemnuri

Să avem deci curajul să ne smerim pentru că numai așa ne vom odihni, numai așa vom scăpa de anxietatea, stresul și depresia care macină societatea actuală. Să avem curajul și credința să ne smerim și atunci vom deveni cu adevărat puternici și bucuroși.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați avut puterea smereniei să stați cu mine până acum.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!