Ascultați un cuvânt dureros de actual al IPS Atanasie de Limassol despre o temă cât se poate de actuală: Tinerii și plăcerile trupești.
Audiție plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
(pentru o vizionare optimă vă rugăm întoarceți celularul sau tableta pe orizontală înainte de a porni clipul)
Powered by RedCircle
Astăzi, multe cauze ale problemelor psihologice se datorează, din păcate, acestei mari robii față de adorarea cărnii, păcatului iubirii plăcerilor.
Dacă ar fi valabilă teoria multor psihologi că, dacă ne-am elibera moral, dacă am avea, ca să spunem așa, în limbaj modern, o eliberare sexuală, am evita multe încătușări care creează, după părerea lor, probleme, atunci epoca noastră ar fi prin excelență o epocă lipsită de probleme psihologice. Pentru că acestea sunt astăzi zeități. Sunt zei care se opun adevăratului Dumnezeu. Însă, cu cât sunt săvârșite mai mult, cu cât sunt scoase mai mult în evidență, cu cât mai liber au loc, cu atât mai multe probleme de această natură avem.
O mișcare cu efecte total negative
Și măcar, să zic așa, măcar de-ar avea cel puțin ceva bun această iubire a plăcerilor, de n-ar răni oamenii. Să zicem că nu abordăm acest aspect din perspectiva lui Dumnezeu, ci doar din perspectivă socială, să zicem că îi echilibrează pe oameni, îi relaxează și toți sunt echilibrați. Și sunt calmi, din moment ce sunt relaxați în acest fel, nu au refulări, fac tot ce vor, nu e nimic care să-i preseze, toți sunt calmi, bucuroși, cooperanți, zâmbitori. Dimpotrivă, sunt numai nervi, numai răutate.
Spuneam și anul trecut, nu v-o spuneam vouă, ci altora, că, întrucât noi plecăm de la mănăstire spre Nicosia de dimineață, de obicei plecăm de la mănăstire pe la ora cinci, patru și jumătate-cinci, imediat ce începem slujba sus, la mănăstire, la scurt timp plecăm ca să ajungem la Nicosia dimineața să ne facem treburile. Și astfel la ora aceea suntem prinși în trafic, în traficul auto. E dimineață și îi vezi pe toți cu niște nervi! Și asta dis-de-dimineață, se duc la serviciu, și au așa nervi și niște chipuri, au niște fețe, parcă-s gata să facă o crimă!
Și îți zici, cum e posibil, făpturile astea nu s-au trezit oare mai înainte din somn? Nu s-au odihnit? Ce au văzut în vis acești oameni? Vai, vai, vai! Niște fețe!… I-ați văzut și voi, sau vă treziți la ora 10? Sau dacă vă treziți când se crapă de zori pentru studenți, de la ora 12 încolo! Atunci nu aveți cum să îi vedeți fiindcă deja s-au detensionat înjurând pe drumul spre serviciu. Într-adevăr, înjură la semafor, și la opriri, de fiecare dată, așa că până ajung la muncă, își ocărăsc și șeful și astfel, când se întorc sunt calmi. Când se întorc sunt obosiți și calmi. Chiar, nu vă surprinde acest lucru? Eu sunt foarte surprins. Cu adevărat, și mă întreb, în loc să fie bucuroși, să zâmbească, să îți zică bună dimineața, de îndată ce te vede, se uită la tine încruntați și pleacă imediat.
Și mai ales cu noi, călugării, imediat ce ne văd, și dacă mai e și zi de luni… Când eram în Sfântul Munte, m-am dus într-o dimineață, într-o luni dimineața la Salonic, era foarte devreme, noi ne trezim în zori, am vrut să merg să cumpăr un covrig ca să mănânc până când venea timpul să facem ce aveam de făcut. M-am dus la un vânzător de covrigi, acesta era puțin absent, se gândea la ceva, i-am zis: „Un covrig, te rog”, „Imediat”, zice. Imediat ce și-a ridicat privirea îmi zice: „Hai, pleacă de aici, ai apărut și tu la prima oră, și mai e și luni”! Săptămâna lui este distrusă! Pentru că, zice, e semn rău să vezi popi luni de dimineață, la începutul săptămânii, dis-de-dimineață! Se poate așa ceva?! Ei, nu contează. Nu-i nimic, m-am dus la altul și am cumpărat. A fost mai deștept acela.
“Nu poate pomul bun să facă roade rele”
Astăzi, când iubirea plăcerilor este promovată ca eliberare, când ni se spune că toate aceste lucruri, toate aceste zeități, în cele din urmă îl completează pe om și îl eliberează, să ziceți așa: Să analizăm acest lucru științific! Aduceți-ne acești oameni să îi cercetăm! Aduceți-ni-i pe toți acești eliberați! Să îi vedem. În primul rând să le vedem fața, să vedem ce fețe au. Cât de sălbatice, cât de dure sunt chipurile lor, toate aceste elemente sunt zugrăvite pe fața lor.
Îmi amintesc că odată, în Sfântul Munte au venit niște profesori. Eram și eu acolo și aceștia vorbeau așa, împotriva Bisericii etc. Și tot ziceau, ziceau, ziceau, „Ce faceți voi, călugării, aici,?” și tot așa. Unul dintre ei tăcea și la sfârșit – erau cam zece la număr –a zis: „Acum, în fine, nici eu nu sunt cu Biserica, dar, știți, tăceți, nu vorbiți! Nu aveți oglinzi ca să vă vedeți fețele? Uitați-vă la fețele noastre, ale tuturor, noi, care vorbim aici, și uitați-vă la fețele acestor călugări!”
Și într-adevăr, în acel moment mi-am dat și eu seama de acest lucru. M-am uitat la toți oamenii din jur, era 27, 28, 30 de oameni. Chipuri dure. Și m-am uitat și la bătrâneii noștri și am văzut chipuri line, luminoase, chipuri pline de lumină. Și mi-am zis, acești monahi, a căror viață este o priveghere, un post, o lepădare de aceste lucruri, ar trebui să fie duri, dar vedeam că sunt liniștiți. Și aceștia, liberi, care au totul în abundență și chiar nu erau căsătoriți și aveau 5-6 femei, una nu le ajungea pentru ei, toți erau obosiți, la 27 de ani aveau față de bătrâni. Cu adevărat!
Ei bine, să își aducă fiecare produsele proprii, să ne prezentăm fiecare produsele noastre! Să vedem ce roade produce acest pom și așa să cercetați, să vedeți ce roade produc aceste lucruri care sunt promovate ca eliberatoare.
Trebuie să căutăm iubirea, nu plăcerea
În orice caz, pentru a face un rezumat, dacă doriți să vă găsiți împlinirea, aceasta o veți găsi în iubire. Suntem chipuri ale lui Dumnezeu și conținutul sinelui nostru este iubirea. Dar această iubire fost pervertită prin cădere și a fost supusă păcatului. Dacă vreți ca iubirea să lucreze corect înlăuntrul vostru, trebuie mai întâi să o îndreptați spre Dumnezeu și prin Dumnezeu, spre lume sau spre natură. Așa veți învăța să iubiți corect.
Și pe ceilalți oameni, băieții veți iubi cum se cuvine fetele și fetele, băieții. Veți avea relații sfinte, relații corecte, relații interpersonale, nu relații intercarnale, ca să spun așa, cu un cuvânt propriu, fiindcă nu găsesc un cuvânt mai bun. Adică să-l vezi pe celălalt nu prin prisma patimilor tale trupești, ci prin relația ta personală cu celălalt. Și, așa cum spuneam mai înainte personal și altor tineri, în special voi, fetele, care iubiți mai ușor, să cereți, atunci când iubiți o altă persoană, să cereți de la celălalt această relație, iubirea personală. Să vă iubească mai întâi ca persoane și apoi ca trupuri. Să vă primească în sufletul lor ca persoane, să vă aprecieze și apoi celelalte.
Acesta este înțelesul poruncii Bisericii de a trăi în binecuvântata căsătorie. Celelalte relații vă subapreciază. Dacă omul Îl iubește pe Dumnezeu, atunci cu adevărat se mișcă liber. Și pentru acest om nu mai există nimic, nici vrăjmaș, nici primejdie, nici păcat, nici frică, nici iad, nici bărbat, nici femeie, nici străin, nici nimic. Pentru acesta totul este Hristos, celălalt este Hristos, fata este Hristos, cealaltă persoană este Hristos, este persoană.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
9 Comment
Uriașa problemă a tinerilor este ca in zorii vieții toate par simple si frumoase,plăcerile trupești sunt dorite cu nesaț si NU ȘTIU pt ca nu au cum sa stie (mintea nu e coaptă!) în ce se bagă!
Ei NEȘTIIND ca poftele implinite creeaza atasamente care cheama cu nesaț repetarea pacatului, (de unde rezulta CONDIȚIONĂRI mentale f puternice, care in ceasul mortii sunt un dezastru pt destinul postum al omului) se arunca in ele ca broasca in balta.
Ma uit la faimosul Alain Delon,ce barbat splendid a fost si ce epava a ajuns, a avut si tentative de suicid!
Socul psihologic adus de batranete e devastator!
Apoi sunt adolescentii ca NU isi pot implini dorintele!
De aici o imagine de sine catastrofala,cu efecte psihologice dezastruoase !
Din pacate copii nu au pe nimeni sa-i invete despre aceste capcane ale inceputului de viata.
Si fiecare se acomodeaza cum poate si daca poate,cu patimile sale,al caror rob este.
Sungura solutie e viata in Hristos, dar cati o cauta ?
Părinte, se strâng vulturii deasupra stârvului?
Ce repercusiuni apar dacă o persoană se împărtășește nemărturisind la spovedanie starea de desfrânare trupească?
Părinte, după o perioadă sau moment de înaltă trăire duhovnicească, e posibil ca Dumnezeu sa ne lase să cădem intr-o patimă mare, pradă demonilor, pentru a ne smeri? Adică pentru a nu ne lăsa sa ne mândrim in sinea noastră cu faptul ca am avut o mare trăire duhovniceasca. Să permită o cădere mare, un atac demonic intens, ca să ne aducă aminte că oameni suntem si nu dumnezei. E posibil așa ceva?
„Am întâlnit deseori printre frați, pe unii care au primit atâta har și bucurie, încât timp de cinci sau șase ani spuneau că pofta s-a stins în ei. Dar după aceasta, pe când socoteau ca s-au eliberat definitiv de ea, răutatea, care era ascunsă s-a trezit în ei și au fost mistuiți de poftă, încât se întrebau uimiți: de unde a venit după atâta timp, atâta răutate asupra lor? De aceea, în mod firesc, nimeni dintre cei cu mintea întreagă nu îndrăznește să spună: Având harul în mine, sunt liber față de păcat; ci, ambele realități harul și păcatul lucrează întru mintea mea. Cei ce n-au experiența lucrurilor, pe când harul lucrează cât de cât în ei, socotesc că deja au învins, că sunt creștini desăvârșiți. Eu, însă, zic că așa stau lucrurile: după cum atunci când soarele strălucind pe cer, în aer curat, vin în jurul său norii și-l acoperă, întunecând văzduhul, fără însă să-l vatăme, pentru că el rămâne întreg în lumina și în elementul său; la fel stau lucrurile și cu cei ce nu sunt cu desăvârșire curățiți; deși trăiesc în harul lui Dumnezeu, ei sunt stăpâniți în adâncul lor, de păcat. Ei au porniri naturale și gânduri puternice pentru Dumnezeu, dar nu sunt cu totul de partea binelui.”
(Sfântul Macarie Egipteanul – Omilii duhovnicești)
Mulțumesc! Dar poate ajunge cineva să fie cu totul de partea binelui? Adică să nu mai aibă nicio cădere până la moarte? Mi-e greu să cred. Îl întrebasem acum câteva luni pe părintele Theologos dacă ideea că „sfinții nu greșesc” e o erezie, și mi-a răspuns că da, este o erezie. Există sfinți care ajung în această viață să nu mai greșească? Desăvârșit curați presupun că pot ajunge prin spovedanie și părere de rău și lacrimi, dar se poate ca după acea trăire să nu mai cadă deloc, până la moarte? Nu cred… că atunci n-ar mai avea nevoie de spovedanie… ori asta nu se poate pe acest pământ…
Da, are dreptate părintele Theologos, de fapt și sfântul Macarie Egipteanul spune în citatul din omilii că: „….nimeni dintre cei cu mintea întreagă nu îndrăznește să spună: Având harul în mine, sunt liber față de păcat; ci, ambele realități harul și păcatul lucrează întru mintea mea.”
Se spune despre Sf. Macarie Egipteanul ca daca venea la el un frate cu sfială, întocmai ca la un bătrân sfânt și mare, nu-i vorbea. Dar dacă venea cineva și-l privea ca pe un om obișnuit, și-i spunea cam așa: Ava îți mai amintești cum atunci când creșteai cămile, cum te fugăreau paznicii când mergeai după smochine, îi răspundea bucuros la orice îl întreba.
” Celelalte relații vă subapreciază. Dacă omul Îl iubește pe Dumnezeu, atunci cu adevărat se mișcă liber.”