Familia ca instituție de învățământ – p. Teologos

Familia trebuie să fie principala instituție de învățământ, însă cât de bine își îndeplinește acest rol familia astăzi? Cum ne alegem soțul/soția? Ce tensiuni pot să apară în familie? Cum gestionăm digitalizarea societății actuale?

Vom încerca să răspundem la aceste întrebări precum și la altele conexe în materialul de față.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Introducere

Există astăzi o problemă foarte, foarte mare și aceasta este problema familiei ca școală pentru viață. Spun că este o mare problemă pentru că în familie tinerii ar trebui să învețe din exemplul părinților cum să se îndrepte către rai, însă, din păcate învață cel mai adesea din exemplul străinilor cum să se îndrepte către iad. Când spun „străini” mă refer la toți cei străini față de tineri și în acest cuvânt, din păcate, de multe ori se auto-includ și părinții biologici prin însuși comportamentul lor lipsit de interes real sau prin superficialitatea cu care își lasă pradă copiii ecranelor.

Iubirea distorsionată

Este adevărat că de obicei părinții își iubesc copiii însă de multe ori sunt patimile sau lipsa de experiență duhovnicească care distorsionează această iubire și o fac ineficientă sau uneori chiar distructivă. Din păcate, sunt destule cazuri în care idolatrizarea copiilor prin cocoloșire a dus la distrugerea acestora. Chiar cunosc un caz în care mama doarme în pat cu copilul ei care a ajuns deja la vârsta de 12 ani. Acest lucru este foarte, foarte distructiv din foarte multe puncte de vedere pentru copil – de fapt, îi distruge viitorul crezând că îl iubește și îl protejează pe copil. Înțelegeți?

Durata atenției și tehnologia

Desigur că cel mai nociv efect al lipsei de experiență a societății a fost faptul că marea masă a oamenilor nu și-a dat seama de efectele nocive ale ecranelor care la ora aceasta au ajuns să fie evidente în societate. Vorbim de boli recunoscute pe plan mondial cum ar fi deficitul de atenție, demența digitală, ADHD, autism funcțional și altele care sunt provocate sau cel puțin intensificate de electronică.

Deficitul de atenție se manifestă prin faptul că omul nu este în stare să se concentreze pe un anumit lucru mai mult de o perioadă foarte scurtă de timp, perioadă care scade pe zi ce trece pentru că lucrurile noi și excitante vin din ce în ce mai rapid în mintea sa și dacă omul nu este atent să se păzească, atunci atenția sa este atrasă de noii centri de atenție care apar în continuu. Această schimbare haotică și rapidă a atenției, dacă nu este tratată, crește deficitul de atenție și îl face pe om hiperactiv, fără însă să reușească să ducă la bun sfârșit nimic folositor. Acesta este ADHD-ul. 

Demența digitală

Demența digitală este similară cu demența care se întâlnește la bătrâni – adică omul uită de la mână până la gură – însă asta nu datorită fenomenelor îmbătrânirii, ci datorită faptului că la oamenii dependenți de internet, creierul este suprasaturat de zgomot informațional și ca o formă de adaptare începe să uite multe din cele la care a fost expus și, desigur, că le uită pe cele care nu îl atrag, ținând minte pe cele care îi fac plăcere. Și de multe ori, trebuie să facem lucruri care nu ne fac plăcere. Înțelegeți?

Un caz

Țin minte că venise un tânăr care dorea să se facă monah, vorbea numai despre harul lui Dumnezeu, pustnici nevăzuți, lumina necreată, hramuri, lacrimi, metanii până la pământ, îmbrățișări, sărutări de mână, „Binecuvântați și iertați!” și altele asemenea. În starea aceasta îi spune un părinte să măture curtea, care la noi nu e cine știe ce. În timp ce îi spunea, vede faza un alt părinte și zice tânărului: „Știi ce? Înainte să mături curtea, du pachetul ăsta până în beci”. Fraților, din curte până în beci sunt 10 secunde cu ceasul. Tânărul a dus pachetul și dus a fost. Noi nu am verificat…

A ieșit unul dintre noi după o oră și a văzut curtea nemăturată și mătura rezemată de zid. Am început să ne facem probleme, poate că a căzut în râpă sau i s-a făcut rău. Da’ de unde! Din intrarea în casă până în beci a uitat ce avea de făcut și când a pus pachetul în beci, a zis că dacă tot are timp liber mai bine se plimbă prin munți și prin coclauri și s-a dus până în partea cealaltă a schitului la kilometri distanță de aici. Seara când s-a întors, ne-a pus metanie și ne-a zis „Vaaai, vă rog să mă iertați! Am uitat!” Săracul, era bine intenționat însă suferea de demență digitală. Înțelegeți? Datorită expunerii continue la surse de zgomot informațional, uita foarte repede și avea o gândire foarte rapidă, haotică, superficială și foarte scurtă. Ferească Dumnezeu! Desigur că principala lui problemă era că nu putea să facă ascultare datorită modului în care s-a format.

Formarea în familie

Totdeauna, să știți că nu putem să judecăm persoane, însă, discutând fenomene, formarea în familie are un rol determinant aici.

Este neapărată nevoie să ne raportăm la ceilalți pentru a putea să vedem cine suntem. Poate că din cauza asta Dumnezeu ne-a creat ochii în cap astfel încât să nu putem să vedem cum arătăm decât numai prin ochii altuia, prin poziția altuia față de noi. Omul care pe sine se sfătuiește, pe sine se războiește, după cum spunea Sf. Vasile cel Mare. Înțelegeți?

Tinerii trebuie să știe că importanța capitală a părinților stă în faptul că aceștia au o mai mare experiență de viață decât ei și că aceștia au marea harismă de la Dumnezeu de a-i iubi. Este adevărat că și părinții au o mare răspundere relativ la această harismă, astfel încât să nu o distorsioneze și să-și distrugă copiii, făcându-i niște monștri de voie proprie. Asta se întâmplă mai ales atunci când copilul este singur la părinți și i se fac toate voile fără discernământ. Pe de altă parte, la extrema cealaltă, uneori poate să apară și o relație comercială copiii cu părinții și nu numai atât, fără iubire. Sau se poate ajunge la lucruri când părinții au dorințe proprii și își  presează copiii la maxim pe drumul pe care îl doresc aceștia, spre o relație de forță în care presiunile și lipsa de înțelegere pot să ducă la reacții foarte dure din partea tinerilor.

Un alt caz

Să vă dau un caz: era o familie care dorea neapărat ca fata lor să devină juristă. Credeau că numai așa se va împlini în viață și aveau grijă să-i repete asta obsesiv, până când au ajuns la certuri foarte urâte în familie, amenințări cu plecatul de acasă și altele din acestea. Pentru că familia era din SUA și nu era ortodoxă astfel încât să meargă la spovedit să se rezolve, tensiunile au crescut în familie până au ajuns insuportabile și au început să meargă pe la psihologi și psihiatri, doară-doară o să se rezolve problema.

Problema nu s-a rezolvat, din contră lucrurile mergeau din ce în ce mai rău, până când într-o bună zi au mers la un psihiatru temător de Dumnezeu. Când au mers la el, era lume la coadă și familia a așteptat în salonul de primire. Acolo, pentru a crea o atmosferă plăcută, psihiatrul respectiv a pus ceva mobilă, decorațiuni interioare și muzică ambientală.

Cât timp așteptau acolo, fata a început să danseze. Părinții se uitau neliniștiți în jur la ceilalți clienți și încercau cumva să-i atragă atenția fetei, fără să pară prea agresivi. În situația asta, iese psihiatrul afară și cheamă pe următorul. Atunci părinții respectivi se năpustesc asupra lui și îi explică problema cu fata că ei doresc să devină juristă, procuror, însă ea nu ascultă deloc și sunt exasperați pe tema asta și să facă ceva. Atunci psihiatrul respectiv le răspunde foarte calm: „fiica dumneavoastră nu poate să devină juristă”. S-au blocat părinții. Au rămas cu gura căscată. „De ce?” au zis ei. „Pentru că fiica dumneavoastră este dansatoare”, arătând cu mâna către ea. Și într-adevăr, astăzi este una dintre cele mai cunoscute balerine din SUA.

Dumnezeu respectă libertatea omului

Fraților, să nu-i presăm pe tineri să devină neapărat ce dorim noi – profesia pe care o dorim noi, să se căsătorească cu cine dorim noi, să fie ca noi sau ce n-am fost noi. Trebuie să existe iubire și înțelegere din ambele părți pentru că dacă noi nu îi înțelegem atunci nici ei nu vor dori să ne înțeleagă și moartea este lipsa de înțelegere plină de minciuni care duce la eșuarea personalității care se transformă într-o personulitate. Ascultarea adevărată este din dragoste și nu din frică. Ascultarea din frică provine din tiranie, în timp ce ascultarea din dragoste este de la Dumnezeu. Vedeți că Dumnezeu atât de mult ne iubește încât nu ne calcă în picioare libertatea, ci doar ne dă indicații. „Fă așa, nu fă așa.” 

De fapt, trebuie să știm că Dumnezeu reconfigurează în fiecare clipă tot acest univers trimițând mesaje în conștiința fiecăruia dintre noi pentru a maximiza iubirea. Înțelegeți? El reconfigurează încontinuu pentru că cei mai mulți dintre noi nu ascultăm aceste mesaje și cei care le ascultăm, le ascultăm doar parțial.

Păcatul, plăcerea și educația

Desigur că unii care sunt foarte răniți de păcatul din ei și nu doresc să se lepede de plăcerea provocată de acesta, nu vor să audă glasul lui Dumnezeu și se victimizează imediat pentru că la lumina lui Dumnezeu se vede hidoșenia păcatului lor de care nu vor să se lepede. Înțelegeți?

Părinții trebuie să-l învețe pe copil să se lepede de păcat și să facă virtutea. Este esențial să fie învățați cu virtutea de mici pentru că atunci când vor crește vrând-nevrând se vor întâlni cu păcatul și trebuie să știe să se ferească, să facă diferența, pe cât posibil.

Fraților, nu așteptați de la școală și de la poliție să formeze caractere. Statul este impersonal și nu-i iubește pe copii cum îi iubesc părinții. Dacă tinerii nu învață în cei 7 ani de acasă buna purtare, noblețea și, pe de altă parte, periculozitatea păcatelor care astăzi trec pe post de virtuți, aceștia cu greu se vor feri de distorsiunile sexuale, de droguri și de agresivitate și de alte păcate. Pentru asta, copiii trebuie să fie siguri de mediul în care se află, siguri de dragostea și suportul părinților. Părinții sunt esențiali pentru copii nu pentru că sunt la curent cu ultimele trenduri din modă, muzică și tehnologie. Fraților, nu sunt esențiali chiar dacă sunt necesari în privința hranei și a adăpostului. Sunt esențiali pentru a-i învăța pe copii să iubească și pentru experiența lor de viață care le permite să discearnă între bine și rău, chiar dacă la prima vedere acest lucru nu se vede cu ochii copiilor. Copiii nu au experiență. Înțelegeți? Trebuie să-i învățați să iubească, să facă binele și binele este Dumnezeu Cel ce este. Pe când răul este doar o distorsiune a binelui.

Binele este Dumnezeu, Cel ce este, pe când răul este doar o distorsiune a binelui. Răul nu are existență de sine și din cauza faptului că este distorsiune, chinuie existențele care cred că găsesc ceva real, însă nu găsesc nimic în afară de senzație. Răul e o himeră. Înțelegeți?

Conștiința veșniciei este esențială

Deci părinții trebuie să-i învețe pe copii cum să ajungă la Dumnezeu cel veșnic, cum să aibă o veșnicie fericită. Pentru aceasta, părinții înșiși trebuie să aibă conștiința veșniciei lor și, pe cât posibil, să trăiască cât de mult posibil veșnicia. Înțelegeți? Dacă părinții nu au o imagine cât-de-cât corectă a lui Dumnezeu nu o să știe unde să se îndrepte nici ei și nici pe copiii lor.

Din cauza asta este esențial să nu pierdem din vedere nicio clipă scopul nostru care este mântuirea și – dacă se poate – sfințenia, și să avem un program constant în viață pentru aceasta.

Mântuirea, timpul, veșnicia

Mântuirea înseamnă moartea cu o inimă iubitoare de Dumnezeu și de aproapele. Deci copiilor noștri trebuie să le vorbim de moarte ca și singurul lucru sigur din viața noastră și care este ușa de trecere către veșnicie. Înțelegeți? Trebuie să le spunem tinerilor că moartea este stabilizare, că ceea ce facem până la moarte facem – după care nu ne mai putem ajuta pe noi înșine. Înțelegeți?

Copilul trebuie să știe că după moarte sufletul este conștient, de fapt este mult mai conștient decât aici în această fază a vieții și acolo, după moarte, își aduce aminte de tot, pentru că dispare fenomenul uitării, dispare fenomenul îmbătrânirii, dispar lucrurile astea. Astfel, aducându-și aminte de toate și trăind toate, omul este chinuit de faptele rele, de păcatele pe care le-a făcut și nu le-a spovedit, de patimile de care nu a scăpat, adicțiile pe care le are în clipa morții sau este desfătat de faptele bune, de virtuțile pe care le-a dobândit. După moarte, omul nu se mai poate ajuta singur și toți trebuie să știm că nu trebuie să pierdem timpul pentru a învăța să iubim, pentru a învăța să facem fapte bune cu ajutorul lui Dumnezeu. Înțelegeți?

Putem chiar să folosim o analogie pentru copii și să le spunem că după moarte mașina nu se oprește ci circulă cu o viteză mult mai mare decât aici pe pământ, adică omul trăiește mult mai intens, doar că se înțepenește volanul. Direcția pe care suntem în clipa morții aceea se va stabiliza după moarte. După moarte, fraților, doar urmările faptelor bune și faptele bune ale celorlalți făcute în numele nostru ne vor mai ajuta.

Iubirea și siguranța la copii

Asta nu înseamnă să ne deznădăjduim, ci din contră că trebuie să folosim timpul la maxim pentru a învăța să iubim. Copiii trebuie iubiți pentru că lipsa de siguranță și iubire în perioada copilăriei și adolescenței este un mare factor de risc în apariția bolilor de nervi și de aici în diferite probleme comportamentale care pot să-i afecteze toată viața și – Doamne ferește! – mântuirea. Copilul de mic trebuie să învețe să iubească prin exemplul personal al celorlalți. Niciodată să nu vă certați în fața copiilor! Înțelegeți?

Desigur că harul lui Dumnezeu poate să facă orice însă e nevoie de mult mai multă muncă ca să învețe cineva să iubească dacă nu a fost învățat de mic. Pentru a învăța să iubim trebuie să avem relații corecte cu Dumnezeu, adică trebuie să învățăm să ne rugăm și să citim despre Dumnezeu. După care, trebuie să avem relații corecte cu ceilalți, adică trebuie să-i întrebăm pe ceilalți și să învățăm din experiența lor în domeniul în care îi validează Dumnezeu în fața noastră, caz special fiind părinții care ne învață cum să ne comportăm.

Relații corecte

Pentru asta trebuie să avem o relație corectă cu noi înșine, adică să fim atenți la noi înșine să nu pălmuim dragostea ci, din contră, să o creștem, să nu rănim suflete. Astăzi, pentru că în general oamenii sunt departe de Dumnezeu, nu mai au o relație corectă nici cu cei de lângă ei și nici cu sine și nici cu Dumnezeu. Nu mai au prieteni pentru că nu socotesc important să aibă relații de prietenie adevărată, ci doar din interes sau din complezență. Înțelegeți?

Este nevoie însă de relații sănătoase și iubitoare cu semenii noștri pentru o creștere armonioasă și pentru o veșnicie fericită, cum spuneam. Tinerii trebuie să aibă prieteni cu care să învețe să iubească și să evite mediile toxice care pot să îi tragă în jos. Desigur că cei mai apropiați prieteni ar fi frații lor și din cauza asta familiile cu mulți copii sunt binecuvântate și, în general, produc oameni mai maturi. De asemenea, datorită faptului că tinerii se ajută și se cresc între ei aceste familii sunt și mai ușor de gestionat. 

Familiile cu mai mulți copii și exemplul părinților

Desigur că părinții – mai ales mama – trebuie să fie atenți să-i responsabilizeze pe copii mai mari. E nevoie pentru asta de exemplu personal din partea părinților care, desigur, necesită timp. Mulți părinți acuză faptul că copiii lor sunt dependenți de ecrane și desigur că este adevărat, însă unul din principalii factori este faptul că și părinții sunt dependenți.

Pretindem ca tinerii să fie limitați în folosirea celularelor și asta e foarte bine, însă trebuie să punem ceva în loc și acest ceva nu poate fi decât „cineva” – adică o persoană, pentru că numai persoana este focar de iubire.

Întâi de toate Dumnezeu și după aceea, prietenii și părinții. Da, fraților, este nevoie de rugăciune zilnică și de stat împreună. Dacă părinții ar da exemplul bun, atunci copiii ar fi puțintel altfel. Înțelegeți?

Un caz de familie

Să vă dau un caz: era un antreprenor care își ducea fetița la bazin – odată sau de două ori pe săptămână, nu mai țin bine minte și asta vreme de mult timp – nu mai știu, luni de zile, un an… De fiecare dată când mergea cu fetița, el era pe telefon pentru afaceri, ca să-și rezolve problemele, să citească știrile, să trimită mesaje, știți cum e… Într-o bună zi, însă, s-a terminat bateria de la celular. Atunci nemaiavând ce face, s-a uitat după fiică-sa și a văzut-o cu întristare că era în bazin și-i făcea semne încercând să-i câștige atenția. Se uita după tatăl ei, se simțea singură, săraca. După care s-a întristat și mai tare când a văzut că bazinul era plin de copii care, fiind în apă, încercau să câștige atenția părinților lor care erau pe margine însă erau acaparați de celulare. Fraților, e nevoie de timp pentru copii, este nevoie să-i învățăm din experiența noastră, mai ales astăzi când sunt atâtea ispite și așa de puțini prieteni adevărați. 

Piedici sociale

Este adevărat că conducerile mai mult sau mai puțin totalitare nu doresc ca familia creștină să-și învețe copiii, pentru că familia creștină este un focar de iubire și de transmitere a experienței lui Dumnezeu cel viu, a lui Hristos care a biruit moartea. Din cauza asta, e o luptă împotriva familiei și în țările din vest se permit imigrații masive din țări necreștine ale unor oameni de o condiție socială foarte problematică chiar și pentru țările respective, în timp ce simultan se interzice mai mult sau mai puțin total home-schooling-ul și învățarea și formarea în familie ca și etică, morală, formare de caractere. De fapt, este un mecanism clasic: se creează o problemă, după care se dă o soluție care întâi de toate să convină celor care au generat problema și nu neapărat care ar fi soluția cea mai bună, cea mai dreaptă, creștină, după Dumnezeu. Înțelegeți?

Prieteniile și activitățile care destind vs. ecrane. Efecte

Din cauza asta trebuie să fim foarte atenți, să fim uniți în familie și să avem prieteni. În cazul prietenilor, trebuie să avem grijă să avem prieteni în viața reală și nu atât în virtual. În virtual ne pregătim pentru o realitate care ea nu există, de fapt, și am spus că timpul până la moarte, până la decolare este limitat. Ținând seama că trebuie să învățăm să iubim, trebuie să fim mult mai mult în real, fraților. Copiii să se joace în real, mai ales jocuri de echipă și – dacă e posibil – jocuri care să antreneze și creierul, cum ar fi Șah sau Go. Mersul în natură, în creația nealterată a lui Dumnezeu ajută foarte mult pentru a ne apropia mai mult de Creator. Desigur că toate acestea trebuie echilibrate cu cititul și cu rugăciunea. În contrast cu ecranele care generează un mod de gândire foarte rapid, superficial, haotic și foarte scurt, cititul îl face pe om să gândească mai lent, mai adânc și mai ordonat. Trebuie să avem discernământ și un duh echilibrat pentru a nu uita să iubim.

Goana după performanță

Concentrarea exclusivă pe un duh performant, rebel, afacerist sau de altă natură trupească începând de mic e foarte probabil că ne duce la o moarte nedorită, la o înțepenire într-o stare de pseudo-geniu însingurat, închis în lumea lui, nemuritor și rece, după cum spunea dl. Eminescu. Ferească Dumnezeu!

Tânărul nu trebuie să învețe rivalitatea, rebeliunea și agresivitatea nici în familie și nici la școală pentru că aceasta nu îl va duce departe, chiar dacă pe moment se crede buldozer. În timp, fraților, buldozerul se va afunda în mlaștini foarte periculoase din care cu greu va mai ieși, dacă va mai ieși, tocmai datorită brutalității și inflexibilității sale. Oamenii se frâng pentru că sunt prea duri pentru prea mult timp și nu pentru că sunt moi.

Iubirea

Trebuie să învățăm să iubim, cum spuneam, și asta înseamnă să dorim binele celuilalt. Să nu ne punem pe noi în centru, ci pe celălalt, pe persoana iubită. La început vor fi cei apropiați – rudele și prietenii – iar mai apoi dacă reușim să creștem în iubire cu darul Domnului, vom intra din ce în ce mai multe suflete în acest focar de iubire. Desigur că uneori este dificil să dorim binele celuilalt și din cauza asta trebuie să ne alegem prieteni și mai ales un partener de viață căruia să ne fie mai ușor să-i dorim binele.

Partenerul de viață

Pentru a ne alege un partener de viață, întâi de toate trebuie să ne alegem pe cineva din Biserică pentru că am spus că tot timpul trebuie să avem în vedere veșnicia. Este esențial să fie din Biserică pentru că Biserica este vindecătoarea sufletului nostru și mediul în care ne pregătim pentru veșnicie. Dacă nu ne luăm partenerul de viață din Biserică sau noi nu urmăm terapia Bisericii atunci ne vom chinui și aici pe pământ și în veșnicie. Dacă este cineva din Biserică atunci omul se luptă cu patimile sale, știe de ascultare, știe de pocăință, știe de spovedanie. Dacă nu e, atunci dincolo de patimile pe care le avem – că le avem – atunci le avem și pe ale partenerului și o să fie foarte dificil. Înțelegeți?

Pentru a putea să murim cu o inimă iubitoare trebuie să ne iubim între noi și asta este mult mai ușor atunci când ne potrivim unul cu altul. Când femeia este mângâietoare, evlavioasă și ascultătoare și când bărbatul poate să ofere protecție și siguranță partenerei sale fără să fie agresiv și acru față de aceasta. Oricum, e nevoie de răbdare și credință, însă atunci când cei doi, mai ales femeia, sunt cu minți atunci lucrurile sunt mult mai ușoare. Vedeți că în limba română expresia „cu minte” într-un cuvânt, adică „cuminte” este sinonimă cu blândețea care este starea naturală a omului înțelept, a sufletului sănătos. Din cauza asta, să avem grijă să nu deschidem gura când suntem mânioși pentru că mânia împotriva persoanelor este distorsiune, este ură și n-o să iasă bine.

Dacă suntem calmi atunci putem să ridicăm puțintel vocea la copii și legătura iubirii nu se va rupe. Asta o să o facem numai atunci când putem să arătăm că suntem uniți cu ei împotriva problemei. Niciodată nu o să fim noi împotriva lor cu problemele lor sau noi cu problemele noastre împotriva lor ci noi cu ei împotriva problemei. Totdeauna căutăm îmbunătățirea situației și nu găsirea vinovatului. Găsirea vinovatului, atacul persoanei este formă de război, este un proces distructiv pe când concentrarea pe fapta greșită și unirea pentru îmbunătățirea situației este un proces constructiv. Înțelegeți?

Alegerea soțului/soției

Din cauza asta să nu ne concentrăm așa de mult pe trup atunci când ne alegem partenerul de viață, ci mai degrabă pe virtuțile sufletești, pe caracter. Ca bărbați să ne întrebăm dacă o vedem ca pe mama copiilor mei. Sau doamnele să se întrebe: îl văd ca pe tatăl copiilor mei? Putem să mergem împreună către o veșnicie fericită? Desigur că în viață necazuri vom avea, însă putem să facem răbdare unul cu altul în fața lor? Trebuie să ne întrebăm.

Aici ajută, iarăși, foarte mult să ne imaginăm partenerul de viață bătrân, cu riduri, adus de spate și noi așa tineri și frumoși cum ne credem. Putem să stăm lângă un astfel de om? Dacă da, atunci este foarte bine. Pentru că nebunia trupului dispare la 6 luni de la căsătorie, în cazuri rare la un an, iar în cazuri excepționale la un an și jumătate. Din cauza asta este esențial să căutăm caractere și să ne cizelăm caracterul pentru că altfel nu vom reuși.

De asemenea, să avem grijă să nu întârziem să ne căsătorim pentru că în timp păcătuim, inima se întărește, mândria crește dacă nu suntem atenți și nu mai suntem atât de curați și frumoși pentru a forma o familie fericită. Nu mă refer atât la trup, ci mai ales la suflet. Celălalt când o să vadă, o să zică „mai încolo”…

De asemenea, să avem grijă să vedem cum se comportă viitorul partener în mediul în care se află mai ales cu cei față de care nu este interesat să aibă o imagine bună. Mai ales fetele, săracele, au tendința să încerce să fie plăcute în fața băieților de care sunt interesate. Pentru că fetele sunt mai delicate. Atunci trebuie să vedem cum se comportă ele față de cineva pe care nu îl văd ca pe un viitor soț, pentru că așa se va comporta și față de noi la scurt timp de la căsătorie. Minciuna, ipocrizia are picioare scurte. Înțelegeți? Fetele fac asta din delicatețe, dar totuși trebuie să știm care e caracterul ei adevărat. Și la fel, și băiatul poate să apară altul.

Ce înseamnă o relație. Smerenia lui Hristos

O relație adevărată începe lin și crește în intensitate duhovnicească din ce în ce mai mult până când ajunge la o iubire adâncă. Să nu așteptăm să găsim partenerul perfect, mai ales din punct de vedere trupesc, pentru că atunci vom rămâne singuri. Numai Hristos e perfect.

Fraților, relațiile care seamănă cu o spirală amețitoare care urcă amețitor la cer, relații bazate pe carnal, să știți că se vor prăbuși mult mai repede decât credeți și asta pentru că dacă nu există forța duhovnicească a lui Hristos care să-i tragă pe tineri către înălțimi, către cer, tinerii se vor prăbuși sub greutatea propriilor patimi. Și prăbușirea va fi mare pentru că fiecare va dori să-și impună voia. Înțelegeți?

Dacă însă există smerenia lui Hristos atunci tinerii știu că vor trebui să împartă sarcinile – femeia fiind mai sentimentală, mai delicată, se va ocupa cu hrana, cu îmbrăcămintea, cu frumosul în casă, în timp ce bărbatul este mai rațional, mai complex și mai hotărât. Trebuie să existe respect și iubire reciprocă pentru că nu se poate compara un stejar cu un crin. Înțelegeți?

În această simbioză este foarte bine să existe un duhovnic comun care să rezolve, să medieze problemele care apar. Este foarte important ca tinerii să știe să nu se ducă la părinții lor, mai ales la mamele lor când au o problemă. Soacrele sunt proverbiale în distrugerea căsniciilor și, din păcate, există foarte multe dovezi bazate pe mecanisme psihologice foarte serioase pentru asta. Să nu le fie frică soacrelor că vor rămâne singure din cauza asta. Alta este cauza singurătății.

Concluzie

De fapt, să știți că într-o ultimă analiză fiecare dintre noi suntem singuri dacă nu-L avem pe Hristos în noi. Oricât de aproape am fi de cineva, de oricâți oameni am fi înconjurați, tot singuri vom fi pentru că toți aceștia vor fi în afara noastră. Doar Hristos și Sfinții Săi pot să intre înăuntrul nostru, în inima noastră. În clipa în care Hristos intră în inima noastră cu harul iubirii Sale, în clipa respectivă ne vom uni cu toții prin energia iubirii unificatoare.Credeți-mă că știu ce spun. Sunt monah de peste 25 de ani.

Aceasta este mântuirea, acesta este raiul. Unirea cu toți prin Hristos și pentru asta există familia, pentru aceasta ne-a dat Dumnezeu timp. Ca să învățăm să-i iubim pe toți prin Hristos urmând exemplul înaintașilor.

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați avut iubirea să stați cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin 

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!