De ce publicul nu mai e interesat de muzica modernă

Urmăriți o discuție puțintel mai adâncă în care se încearcă o explicație a decadenței culturii – mai specific se încearcă un răspuns la întrebarea de ce publicul nu mai e interesat de muzica modernă.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

(pentru o vizionare optimă vă rugăm întoarceți celularul sau tableta pe orizontală înainte de a porni clipul)

Powered by RedCircle

SAMUEL ANDREYEV (compozitor): Acesta e cu siguranță un sfat pe care l-aș da oricărui compozitor: „Fii foarte atent cu cine lucrezi!” Asta deoarece interpretul este fața publică a operei tale și este tot ceea ce aude publicul. Este foarte foarte important. Și este un sens în care… deoarece compozitorii vor să aibă spectacole, vor ca muzica lor să fie cântată și sunt motive evidente pentru asta.

Dar o interpretare proastă poate face atât de mult rău și mai ales dacă există o singură înregistrare, mai ales dacă există o singură interpretare. Asta e tot ce știe cineva despre acea piesă. Și acea înregistrare poate exista zeci de ani. Cine știe cât timp? Iar dacă înregistrarea e publicată atunci vor exista copii ale ei pe perioadă nedeterminată. Și asta va fi ceea ce vor auzi oamenii despre acea piesă. Și sunt multe compoziții pe care le cunosc din secolul 20 pentru care există o singură înregistrare. Și dacă e o înregistrare proastă, oamenii nu vor știi asta neapărat.

Așa că este important să fii extrem de atent cu cine alegi să lucrezi. Și cred că epoca în care era posibil să fii poate puțin mai lejer cu asta, fie pentru că era mereu promisiunea unei interpretări viitoare fie pentru că nu totul era neapărat înregistrat, cred că acea epocă s-a încheiat.

LUIGI GAGGERO (dirijor): Cu siguranță! Și faptul că noi avem o prezență atât de permanentă a înregistrărilor, a spectacolelor… înregistrate prost, așa cum spuneți, aș spune că poate chiar mai mult decât proaste pentru că pot fi corecte cumva, dar sunt inutile pentru că nu împărtășesc necesitatea existenței acelei înregistrări, a acelei piese în acel moment în acea societate.

Și deseori asta lipsește în interpretări și cred că acesta este motivul pentru care multor oameni nu le mai pasă de arta modernă, în general, nu doar de muzica modernă, pentru că poate ascultă o dată ceva și spun: „este plictisitor”… Și problema este că au dreptate pentru că este plictisitor, poate nu pentru că compoziția este proastă, ci felul în care este interpretată nu reprezintă vocea sau nevoia unor oameni, munca interpretului, atunci când nu și a compozitorului, este complet deconectată de vocea comunității.

Ceea ce vreau să spun, ca să dau un exemplu, Furtwängler, fiecare notă a lui Furtwängler, indiferent dacă vă place sau nu interpretarea lui, dar în orice caz este clar că toți cei care îl ascultau la vremea lui puteau să se recunoască, puteau vedea că Furtwängler reprezenta un vis, un vis idealist, sau ceea ce ei și-au dorit să fie ca societate. Și dacă nu poți să recreezi asta, ca interpret, atunci ucizi piesa, și, așa cum spuneți, toată lumea sau aproape toți cei care vor asculta acea piesă vor spune: „Dar asta nu mă reprezintă”, pe drept cuvânt. Și deci lucrul acesta trebuie oprit cumva, cred.

SAMUEL ANDREYEV: Ei bine, daunele pot dura extraordinar de mult timp, permiteți-mi să vă dau un exemplu. Deci Robert Craft a înregistrat de două ori colecția completă a lui Webern. A existat un set de LP-uri care au apărut cu mult timp în urmă, probabil prin 1960, apoi a înregistrat întregul set a două oară pentru Nexos, pe CD. Și al doilea set este chiar remarcabil. Este un set foarte foarte bun, sunt interpretări frumoase ale pieselor, în unele cazuri, acestea sunt cele mai bune înregistrări pe care le poți găsi ale acelor lucrări.

Primul set este însă destul de rău. Nu este neapărat vina lui Robert Craft, piesele erau necunoscute, interpreților le-a fost extrem de dificil din punct de vedere tehnic să le interpreteze și cred că nu era neapărat evident în anii 1950 și 1960 cum ar trebui să fie interpretată această muzică. Problema este totuși că primul set este cel pe care l-a auzit toată lumea și deci acele spectacole care… în primul rând tehnic sunt foarte slabe, sunt dezacordate, nu se sincronizează, acesta este un lucru, dar este și faptul că interpreții se chinuie să înțeleagă ce cântă și nu prea reușesc, există o deconectare, cred, între dorința de exprimare în compoziții și ceea ce interpreții sunt capabili să facă cu ele. Și asta a afectat într-adevăr reputația lui Webern într-un mod negativ pentru foarte mult timp.

Și nu doar datorită înregistrărilor lui Robert Craft, ci și a primelor spectacole, au fost o mulțime de lucruri… Erau puțini oameni care știau să cânte acea muzică, dar foarte puțini o făceau. Deci, evident, până în acel moment Webern era deja mort, deci nu putea să facă nimic, nu putea interveni personal, dar spun asta doar ca un avertisment pentru compozitori că trebuie să luați asta în serios.

Au existat artiști care au luat-o extrem de în serios și care au înțeles practic că dacă doresc ca lucrarea să fie prezentată optim, într-o manieră în care este probabil să se conecteze cu oamenii, atunci, într-un fel,, trebuie să fii responsabil pentru întregul lanț de producție, de la conceperea lucrării până la compunerea ei, la găsirea partenerilor ideali cu care să lucrezi, procesul de înregistrare, distribuția, totul…

Și ați putea spune că este extrem dar uitați-vă la Wagner, practic asta este ceea ce a făcut Wagner, și a avut dreptate să facă asta. Uitați-vă la ce a făcut Stockhausen. Stockhausen în anii 1970 a creat Stockhausen-Verlag, în care a încetat să mai lucreze cu Ediția Universală, și-a publicat el însuși toate lucrările, a supravegheat gravura până la cele mai mici detalii. De fapt el a avut un copist muzical care a locuit cu el în casă 25 de ani pe același hol unde el compunea și l-am întâlnit pe acest tip, de fapt, și mi-a spus că da, era foarte implicat că îi spunea: „nu e forma potrivită a capului de note” sau „nu așa ar trebui să fie scrisă această pagină”, a fost foarte precis cu astfel de lucruri și i-a supravegheat toate producțiile în cele mai mici detalii. Mulți oameni spun: „Oh Stockhausen, ce megaloman, ce…” dar eu zic: „Bravo Karlheinz! A fost un lucru bun ce ai făcut.” Cine altcineva ar fi făcut-o? Ai putea spune că poate e mai bine să fii puțin mai lejer cu lucrurile, dar din nou, eu nu prea sunt de acord.

Un alt exemplu este cineva ca Philip Glass sau Steve Reich. Ei și-au creat nu doar propriul public ci și condițiile pentru ca munca lor să fie diseminată, de la zero. Și poți spune, în fine, sunt mulți oameni care spun că Phil Glass este un compozitor mai degrabă comercial sau că lucrarea lui nu este neapărat întotdeauna la cel mai înalt standard, dar trebuie să admiri asta, trebuie să admiri. Mie mi se pare asta infinit mai admirabil decât atitudinea unui compozitor universitar care își scrie piesele, apoi așteaptă, lasă ansamblul universitar să le interpreteze pentru 20 de persoane și atunci nimeni nu le aude. Asta nu e admirabil.

LUIGI GAGGERO: Da!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!