Întrebări și răspunsuri despre: judecată, minte și inimă, stres, cruce, realitate….
28 ianuarie 2024
Cel mai rapid mod de a-ți distruge întreaga viață
29 ianuarie 2024
Problemele legate de spovedanie, atitudinea relativ la Biserică, Sfinții protectori, canonizarea Sfinților, atitudinea față de moarte, veșnicie și război – iată doar câteva dintre temele abordate într-o discuție cu 3 grupuri de pelerini care au venit la chilia noastră.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Introducere
Părintele Teologos: Dragii noștri, ne aflăm cu trei grupuri aici, grupul lui Cristi Dragomir și încă două grupuri. Cristi vine de foarte mult timp în Sfântul Munte și face pe ghidul. Și am convenit cu el, mă rog, el a fost cu propunerea, să facem un podcast, un clip, astfel încât să răspund la întrebările pe care le au și ei, dar și ceilalți. Dacă doresc ceilalți din celelalte grupuri să întrebe, deci absolut niciun fel de problemă. Și ca să nu mă mai lungesc cu prezentarea, că știu că nu vă plac prezentările, în cazul ăsta pur și simplu să înceapă băieții să pună întrebări. Deci, Cristi, dacă ai tu sau Cezar, Ciprian?
Spovedania și jena păcatului
Pelerin: În urma unor discuții pe teme duhovnicești cu unii apropiați ai mei am ajuns să discutăm despre spovedanie. Cunoscând bine persoanele, cunosc fără să vreau și păcatele lor, unele dintre ele și am avut inspirația să pun întrebarea: „Bun. Dar păcatul ăsta l-ai spovedit?” Și nu o singură persoană, mai mulți, mi au spus: „Ei…nu pot să îi spun Părintelui, că mie jenă.” Adică, practic, multă lume se pare că spovedește lucrurile mai elegante…. Ce e greu și care într-adevăr ar trebui spovedit: „Nu! Ne e jenă. Cum să-i spunem așa ceva Părintelui?” Aici, dacă puteți să dezvoltați dumneavoastră subiectul…
Părintele Teologos: Pentru că nu se știe ce este spovedania. Acolo este problema cea mare înțelegi. Spovedania nu este un moment de informare. Adică Părintele respectiv nu o să afle nimic nou. Credeți-mă că un preot după 3-5 ani de spovedit, le-a auzit cam pe toate. Spovedania este un act prin care se detonează energia demonică. Este un act mărturisitor prin care noi mărturisim. De unde, se și numește și mărturisire în anumite zone ale țării – „M am dus să mă mărturisesc.” Mărturisim greșelile pe care le facem în fata lui Dumnezeu şi în fața trimisului lui Dumnezeu, a reprezentatului lui Dumnezeu dacă doriți, adică a preotului care este doar un mediator. Și pe baza acestui act foarte concret al nostru îi dăm dreptul lui Dumnezeu să vină să ne șteargă această energie demonică, să o scoată din noi. Dacă noi nu spovedim, rămânem îmbrățișați cu păcatele noastre. Și atunci, energia demonică nu pleacă.
Adică, fraților să nu va fie jenă pe tema asta. Pentru că o dată, cum am spus, preotul știe foarte bine cine sunteți. Și fie că spuneți, fie că nu spuneți, tot aia e, din punctul lui de vedere. Din punctul vostru de vedere, nu e chiar același lucru pentru că, dacă nu spuneți un păcat, clar veți avea energie demonică în punctul respectiv foarte mare și diavolul care este o prezență foarte concretă, să știți, foarte concretă vă va ține robi, vă va ține dependenți de patima respectivă, de păcatul respectiv. Și dacă muriți cu păcatul respectiv, dacă este păcat de moarte, vă duceți în iad. Și păcatele de moarte, în principal, sunt păcatele trupești, pe care le faceți cu trupul. Pentru că trupul moare.Înțelegeți?
Dacă aveți un păcat, o plăcere trupească mare și nu o spovediți, fraților, iadul va mănâncă și aici pe pământ, da, ca o pregustare și și după moarte. Cu mult drag, cu multă compasiune spun asta, dar fără compromisuri. Și omul se chinuie. Eu am întâlnit foarte mulți oameni, din păcate, care au venit la spovedanie, și și-au deschis inima, care aveau păcate de moarte, nimeni dintre ei nu era liniștit, nimeni. Toți aveau această mare anxietate înlăuntrul lor, această mare tulburare, această mare energie demonică. La un moment dat se vedea chiar pe fața lor. Cine poate să vadă, se vede pe fața lor. Și de acolo-încolo, era distrusă toată viața parțial sau uneori chiar aproape de 100%. Era distrusă viața lor.
Deci nu va jucați cu treaba asta pentru că sunt niște lucruri foarte serioase. Diavolul nu glumește. Este un tip de minte foarte experimentat și foarte malefic, foarte rău-voitor. Și scopul lui este asasinarea sufletului uman, distrugerea sufletului uman. El este asasin de suflete. Bineînțeles, sufletul uman fiind veșnic, nu poate fi dispărut, să zic așa, nu poate să dispară. Dar poate fi împins înspre distorsiune, până la chinuri inimaginabile. Și am cunoscut și cunosc cazuri foarte, foarte regretabile. Deci asta este apropo de ascunderea păcatelor. Nu există absolut nici un fel de motiv. Astea sunt gânduri de la diavol efectiv. Să nu spui: „Cum să mă vadă Părintele?” și așa mai departe.
Pelerin: „Mă fac de râs…”
Părintele Teologos: Nu se face de râs în niciun fel. Cum spuneam, un preot după cinci ani de spovedanie le-a auzit pe toate. Altă întrebare. Sau vroiai sa mai zici ceva?
Pelerin: Mai am, da… Aici e vorba de cineva foarte drag mie și foarte apropiat. Nu am avut capacitatea să conving. Sper să aveți dumneavoastră, Părinte…
Părintele Teologos: Maica Domnului, că eu…
Demnitatea și mândria – diferențe
Pelerin: E o persoana foarte apropiată mie. Nu reușește să treacă peste anumite atitudini ale unor prieteni care, poate, au fost nepotrivite în anumite momente. Și practic, eu tot spun că dacă nu atingi smerenia, nu te poți mântui. Persoana spune: „Nu! Trebuie să fii demn! Adică, cum?” Se consideră că demnitatea e o chestie care nu afectează smerenia? Adică, cum? Cineva a avut o atitudine nepotrivită și eu acum să trec peste lucrurile astea și să devin din nou prieten sau prietenă?” În sfârșit… Deci avem o discuție aici.
Părintele Teologos: Da. Numai că asta nu este demnitate. Asta este o formă de mândrie. Și e vorba de acel corn întunecat a lui Adam, care este înăuntrul nostru și care e așa, foarte tare, și nu ne lasă să ne smerim. Nu ne lasă să ne smerim. Mântuirea, că tot ai adus aminte de mântuire, mântuirea este moartea cu inimă iubitoare. Asta este mântuirea. Cum ajungem în rai? În rai ajungem în clipa în care începem să iubim. Și iubirea este nedreptate. Dar nu în favoarea noastră, ci e nedreptate în favoarea celuilalt. Inima iubitoare este o inimă pufoasă, nu este o inimă de piatră. Și în ultima instanță, să nu uităm că și noi am nedreptățit și noi am fost foarte duri față de alții. Și uităm de asta. Și da, „că ăla mi a făcut ceva în urmă cu 5 milioane de ani, și acum trebuie să…”
Pelerin: Toată viața…
Părintele Teologos: Da. Toată viața să o ții….
Pelerin: Exact. Să nu treci peste asta. Nu cumva să ierți…
Părintele Teologos: Exact. Și asta constituie otrăvirea sufletului respectivului care nu iartă.
Un exemplu cunoscut
Țin minte acum de un caz celebru. Celebru caz, din păcate. Era vorba de doi creștini. Unul era preot chiar, Saprichie îl chema și pe celălalt îl chema Nichifor, Nechifor. Erau certați și nu vorbea unul cu altul. Și la un moment dat, se porniseră persecuțiile împotriva creștinilor. Întâmplarea se întâmpla în timpul Imperiului Roman. Și îl prind pe Saprichie care era preot și îl duceau să-l omoare, la martiraj.
Și pe drum, îl vede Nichifor, Sfântul Nechifor că e sfânt în Biserică și îi zice: „Părinte Saprichie, știți ce? Haideți că acum o să vă omoare, mergeți la martiraj. Vă rog să mă iertați! Haideți să ne iertăm! Vă rog să mă iertați!” Și preotul Saprichie a făcut așa, apropo de demnitate: „-Nu! Nu te iert!” „-Dar, Părinte! Dar, vă rog! Haideți, că…adică clar, nu o să mai trăiți foarte mult. Ce contează?” Și în continuu preotul rămânea foarte demn chipurile, până când a ajuns în fața călăului. Și călăul după ce îl amenință ca de obicei, cum se întâmpla în astfel de situații, preotul se leapădă de Hristos. Preotul se leapadă de Hristos. Sfântul Nichifor vede toată scena și zice: „Părinte, dar nu faceți asta! Nu faceți asta! Că vă duceți în iad! Vă distrugeți!” Și preotul îngrozit se leapădă.
Și spune Sfântul Nichifor că:” Eu sunt creștin! Ia-mă pe mine în locul Părintelui Saprichie!” Călăul zice: „Da, ok.” Pentru că avea nevoie și de show pentru lume hamesită care era acolo, hamesită bineînțeles de spectacol. Și îl întreabă curios, din curiozitate, pe părintele Saprichie: „-Dar de ce te ai lepădat de Hristos?” Și zice: „-Pentru că Hristos m-a părăsit. M-a părăsit cu harul Său, pentru că nu l-am iertat pe fostul meu prieten. Nu l-am iertat pe Nichifor.” Și astfel, Părintele Saprichie a devenit lepădat de Hristos. A devenit trădător, de fapt. Și Sfântul Nichifor a devenit martir, Sfântul Nichifor în Biserică.
Ce înseamnă neiertarea
Este foarte grav să nu ierți pe cineva pentru că asta este pregustarea iadului. Asta ți-am spus-o din istorie, dar un caz care pe mine m-a impresionat, apropo de spovedanie, este singura spovedanie la care m-am îngrozit eu. Era vorba de un om foarte bătrân, nu știu ce vârstă avea, dar într-adevăr, era cu riduri, cu păr alb și așa mai departe. Omul respectiv vine la spovedanie și ne povestește o întâmplare de pe vremea când era el tânăr. Era el tânăr de 20 și ceva de ani, era casa lui și casa vecinului. Între cele două case era un teren viran, de o lățime de 1 m și care datorită configurației planului casei și așa mai departe, terenul ăsta se termina după nu știu câți metri. Adică e vorba de o parcelă de pământ care efectiv nu putea fi folosită, de un 1/5 m, total inutil.
Și vecinul lui… bine, acum ce trebuia să facă numai bunul Dumnezeu știe ce trebuia să facă, poate trebuia să pună gardul pe mijloc, nu știu. În orice caz a mutat gardul. A zis că bucata asta nefolositoare de pământ e a lui. Și vecinul ăsta care se spovedea, omul care se spovedea că vecinul i-a făcut în urmă cu 60 de ani, 50 de ani, treaba asta, încontinuu zicea: „Nu pot să-l iert! Nu pot să-l iert! Nu pot să-l iert!” Și era foarte agresiv cu noi care nu aveam nici o legătură, dar pentru că avea această încrâncenare vreme de zeci de ani întărită înăuntrul lui.
Și noi îi spuneam: „Măi, omule! Tu știi că dacă tu mori acum, această încrâncenare a ta o să se percuteze în veșnicie, o să se ducă în veșnicie.” Și asta este iadul, chinul, acel vierme neadormit de care vorbește Hristos. Ferească Bunul și Sfântul Dumnezeu! Și din cauza aceasta, trebuie să iertăm întotdeauna pentru că astfel vine iubirea înăuntrul nostru, vine dragostea înăuntrul nostru, vine bucuria înăuntrul nostru. Că dacă nu iertăm și murim – că nu ne-a garantat că trăim până mâine – această încrâncenare a noastră se va perpetua în veșnicie. Aceasta va constitui iadul nostru, înțelegeți? Foarte important asta. Deci lucrurile sunt foarte, foarte serioase. Și de fapt de ce nu ierți? De ce nu ierți? Adică ce? Că ți-a spus ăla că ești nu știu ce…ești un porc?
Pelerin: Nu erau o adresă directă. Atitudini, lucruri așa să zicem indirecte, într-un fel pe la spate….
Iertarea mai presus de orice
Părintele Teologos: Da. Bun. Și ce dacă? Chiar dacă i-ar fi spus ceva injurios, nu trebuie, dar noi ca și creștini, trebuie să ne smerim. Să zicem, da, așa. Sunt un păcătos. Așa merit. Și așa mai departe.
Pelerin: Chiar așa și suntem.
Părintele Teologos: Pe celălalt o să-l judece Dumnezeu, dacă e agresiv, e treaba lui. Dar noi trebuie să ne smerim astfel încât să căpătăm pacea. Să căutăm pacea. Pentru că dacă noi nu iertăm, noi suntem într-un continuu război. Putem să fim într un război cu cineva. El să fie pace cu noi, dar noi să fim în război cu respectivul, pentru că nu iertăm. Foarte serioasă problema. E foarte serioasă.
Cum se face spovedania
Pelerin: Mă scuzați, ne-ați spus o dată că spovedania se poate face în mai multe feluri: cu duhovnic sau unul la unul, dacă am înțeles bine, dacă mai rețin bine, care este foarte periculos.
Părintele Teologos: N-am înțeles. Nu știu. Nu am spus așa ceva. Ce e „unul la unul”? Clar, unul la unul cu duhovnicul. Este unul la unul pentru că nu se face în public.
Pelerin: Dar ne-ați spus că este în mai multe feluri.
Părintele Teologos: Nu e adevărat. Nu, nu…
Pelerin: Nu am înțeles bine.
Părintele Teologos: Da, posibil. Dacă îmi dați mai multe detalii, poate că putem să discutăm pe tema asta. Dar nu știu la ce vă referiți.
Pelerin: Ați spus ca e foarte periculos.
Părintele Teologos: Dar nu știu la ce vă referiți? În orice caz, deci spovedania se face la un om care are binecuvântare să spovedească. Și se face în particular. Au fost foarte rare cazuri în istorie când se făceau spovedanii publice. Dar astea sunt excepțiile excepțiilor. Mari Sfinți, mari Sfinți. Sfântul Ioan de Kronstadt, de exemplu, era un caz de genul ăsta. Când Sfântul avea un asemenea har, încât veneau oamenii cu miile. Și a primit binecuvântare de la arhiereu să spovedească în public. Adică oamenii se spovedeau efectiv în public. Dar asta nu e cazul astăzi. Înțelegeți? Alte întrebări!
Pelerin: Am și eu dacă se poate.
Părintele Teologos: Zi!
Pelerin: De ce se zice că nu este bine să asculți spovedania? Adică tragi cu urechea?
Părintele Teologos: De ce? Din mai multe motive. Ce ai zice tu dacă auzi… Ai copii?
Pelerin: Da. Te încarci cu..?
Părintele Teologos: Ai fete?
Pelerin: Băiat.
Părintele Teologos: Ai băiat, bun. Bine. Atunci pot să zic. Deci, gândește-te că ai o fată și auzi spovedania unui tânăr care ți-a necinstit fata. Cam greu de dus. Înțelegi? Cam greu de dus…
Pelerin: Mă rog, asta este.
Părintele Teologos: Nu. Adică poți să auzi la cineva la spovedanie că te-a furat sau a făcut ceva…
Pelerin: Sau soția te-a înșelat.
Aceeași problemă, cu soluții personalizate
Părintele Teologos: Da, da. Înțelegi? E dur. Anumite lucruri sunt dure. Bineînțeles că anumite lucruri le mai ridici. Auzi că celălalt a înjurat. Nici asta nu e bine, dar e ceva simplu. Dar în clipa în care e vorba de un păcat mai serios, e foarte dur. Asta este un motiv. Și al doilea este tratamentul.
Adică de exemplu, tu și celălalt aveți aceeași problemă. Aveți problema A. Dar tu ești un caracter foarte curajos, foarte dur, tare, pe când celălalt e un caracter care merge înspre depresie, se descurajează foarte ușor. Ție îți spune preotul: „Frate, postești la sânge, metanii…” Și la celalalt îi zice: „Frate, nu contează! Curaj! Domnul e milostiv. Are grijă Bunul Dumnezeu! Nu te deznădăjdui! Dă-i înainte!” Tu, dacă auzi: „Ha, cum? Că mie mi-a zis așa, și lui nu știu ce! Știu eu că preotul e părtinitor!…” Înțelegeți? Apar niște lucruri foarte, foarte grave, foarte periculoase, în clipa în care cineva a auzit de spovedanie fără să trebuiască să o audă, dacă nu e duhovnic…
Pelerin: O auzi involuntar.
O întâmplare cu Sfântul Paisie
Părintele Teologos: Dacă se întâmplă să o auzi involuntar, nu e bine, dar Dumnezeu păzește. Dar clar nu trebuie să nu tragi cu urechea că este… Să țin minte o fază cu fostul meu duhovnic. Dumnezeu să-l binecuvinteze pe Părintele Theona. El l-a cunoscut pe Sfântul Paisie. Și îmi povestea o fază cu Sfântul, că el fiind foarte tânăr, se ducea la Sfântul să se spovedească. Sfântul Paisie fiind Ava, putea să spovedească chiar dacă era simplu monah. Putea să dea sfaturi. Și s-a dus împreună cu un alt frate. S-au dus amândoi. Au ajuns la Sfântul și zice Sfântul: „Care dintre voi vrea să vină primul să discutăm?” Și părintele Theona a spus: „Eu!” Și îi spune, pentru că nu știu dacă ați fost la Panaguda, e o casă foarte mică, foarte simplă și spovedaniile se făceau în public oarecum, afară, în poienița aia, în curtea aia.
Și spune Sfântul la fratele care venise cu părintele Theona: „Du-te, stai acolo, dar să nu tragi cu urechea! Să nu tragi cu urechea!” Merge fratele respectiv acolo. Părintele începe să spună pe ale sale. Și la un moment dat se oprește Sfântul așa, se întoarce către fratele respectiv și zice: „Ți-am spus să nu tragi cu urechea!” Și ia de jos o piatră și o aruncă. Dă cu pietre după fratele respectiv. Spune Părintele Theona că a venit piatra cu boltă și se oprește așa în fața fratelui respectiv, în fața creștetului, în fața frunții fratelui respectiv și cade jos. Cade jos.
Adică Sfinții aveau mari măsuri prin care știau inclusiv, bineînțeles dincolo de faptul că comandau creația lui Dumnezeu, adică unde să se oprească piatra și așa mai departe, cunoșteau inclusiv faptul că celălalt asculta, auzea ce se vorbește. Deci nu dorește Dumnezeu asta pentru că noi nu putem să ridicăm astfel de lucruri, suntem căzuți. În rai, într-adevăr, starea raiului este starea de spovedanie totală și continuă. Asta e starea raiului. Adică toți vom ști toate, despre toți. Asta e starea raiului. Dar până acolo mai avem mult. Mai avem mult, pentru că nu putem să ridicăm anumite lucruri.
Atitudinea în biserică la spovedit
Pelerin: Ideea era că te duci, stând la oraș la o biserică de oraș, să zic așa și intri în biserică. Ai trecut pe lângă biserică. Și e bine să te duci, să îți faci o rugăciune, să săruți o icoană. Și nu te poți concentra tu ca să săruți icoana, pentru că preotul face spovedania. Și atunci, gândurile tale se duc involuntar.
Pelerin: Nu trebuie să te apropii.
Pelerin: Nu te apropii, dar e o distanță destul de mare.
Părintele Teologos: Se aude?
Pelerin: Da.
Părintele Teologos: Dacă se aude, nu te apropii pentru că îți faci rău. Și în general preotul ar trebui să spună, dacă se poate, să zică mai încet. Dar uneori nu se poate. Pentru că știu că și noi am avut înainte unde eram, nu la Lacu, era un părinte care vorbea pentru că venise la mănăstire bătrân, era de la țară și spovedea de răsuna toate biserica. Adică: „Tulai, no Părinte! Că eu am făcut cutare și cutare.” N-aveai cum, știi….
Pelerin: Alți Părinți se apropie de urechea celui care se spovedește și acolo comunică.
Părintele Teologos: Păi, așa trebuie.
Pelerin: Așa este ideal. Dacă tot vrei sa faci doua lucruri.
Părintele Teologos: Sigur. Așa trebuie, dar, na….
Pelerin: Dar când începi să spui ca să audă și alții că ar trebui să se spovedească și ce să spună la spovedit, nu știu asta o fi ideea….
Părintele Teologos: Trebuie evitat. Ce ar trebui preotul să facă, nu spunem noi.
O mentalitate…
Pelerin: Ce vroiam eu să vă mai întreb. E o atitudine generală, aproape generală, la cei care merg la biserică, la cei aproximativ 3% dintre creștinii ortodocșii din România care merg la Sfânta Liturghie.
Părintele Teologos: 3% merg din România?
Pelerin: Se pare că…
Părintele Teologos: Eu cred că sunt mai mulți. Dar hai să zicem….
Pelerin: Poate nu știu. Poate nu e informația corectă. Am înțeles că statistica Patriarhiei ar fi la 3,7%. Nu știu, poate greșesc aici. Oricum, e un procent destul de mic. Aceștia care merg la Sfânta Liturghie, de multe ori doar ca o prezență așa, doar fizică, au impresia că sunt mult peste cei care nu merg și ca simplul fapt că trec pe acolo, ei sunt mântuiți. Și de ce? Că ei spun: „Noi suntem mult peste ceilalți.” Și au senzația că e ca o admitere la facultate. Adică, să zicem suntem 20 pe un loc. Cei cinci la sută, noi suntem. Noi ne mântuim sigur. Ceilalți…” Da. Și trăiesc foarte liniștiți.
Părintele Teologos: Nu știu. Eu nu pot să judec ce zic ei. Dar, într-adevăr, există acest fenomen. Și există și un alt fenomen, al doamnelor în vârstă, care își asumă meserii de pompieri și așa mai departe. Adică de făcut ordine în biserică și de stins tot felul de lucruri de genul ăsta. Dacă nu suntem atenți și dacă nu urmăm terapeutica ortodoxă, într-adevăr ne putem mândri și fenomenul ăsta se numește fariseism. Este un model clasic. Și vedeți că firul roșu, dacă am face un film…. S-a și făcut film, despre Mântuitorul. Vedeți că personajul principal este Mântuitorul, dar după Mântuitorul, personajul principal nu este Maica Domnului, cum ar trebui să fie, și nu sunt nici măcar cei 12 apostoli, personajul principal și firul roșu al acțiunii este personajul colectiv al fariseilor și tensiunea între farisei și Hristos. Pentru că aceștia, adică cei care se credeau drepți, cei care se credeau în regulă, în legalism, aceștia l-au executat de fapt pe Mântuitorul. Bineînțeles, prin mâna politicului. Deci este o mare, mare problemă. Și asta ne paște pe toți.
Un mod de gândire dăunător
Din cauza asta, vezi că în biserică Sfinții Părinți accentuau foarte mult pe smerenie. De ce? Pentru că știau treaba asta. Adică, ok. La început e ușor să te smerești, că te smerește situația, adică îți dai seama că ești un începător și nu știi. Dar pe măsură ce înaintezi, îți dai seama că știi anumite lucruri și asta este mult mai periculos decât să nu știi nimic. Pentru că apare fenomenul acela, că eu știu toate. Și atunci, în pătrățica mea, eu sunt pseudo-Dumnezeu.
Pelerin: „Sunt foarte bun. Sunt în regulă.”
Părintele Teologos: „Nu, foarte bun. Sunt Dumnezeu cu “d” mic. Eu sunt Dumnezeu și eu fac comandă.” Și chiar îmi povestesc preoți foarte buni. Adică nu zic eu că sunt sfinți și așa mai departe, dar sunt preoți foarte buni, tineri, că la biserică spun ce spun Sfinții Părinți și vin doamnele în vârstă pe care eu le iubesc foarte mult, dar le spun să stea la locul lor: „Părinte, nu știți. Știu eu. La noi se face altfel.” Deci trebuie să lămurim foarte clar, că nu este biserica nici a doamnelor mai mult sau mai puțin în vârstă, nu este biserica nimanui, este biserica lui Hristos. Și Slavă lui Dumnezeu, că preoții, mai ales preoții tineri, dar nu numai, știu ce spune Hristos prin Sfinții Părinți, prin învățătura Sfintelor Sinoade și așa mai departe.
Conștiința limitărilor personale
Deci totdeauna noi trebuie să avem conștiința faptului că știm foarte puține. Și conștiința faptului că mântuirea vine prin smerenie. Adică prin conștiința limitărilor noastre. Și mai ales, mântuirea vine prin această inimă pufoasă, această inimă iubitoare. Adică eu mă duc la biserică să învăț să iubesc. Din cauza asta mă duc la biserică. Și toate poruncile Mântuitorului sunt porunci date pentru a învăța să iubim. Sfânta Scriptură este un manual de iubire. Dacă eu mă duc la biserică și încep să fac pe pompierul sau pe milițianul…. Nici măcar pe polițaiul nu pot să zic. Pe milițianul. „Tu, fă aia! Tu,fa aia! Nu faci bine! Uită-te la aia că nu face bine!” Unde-i dragostea ta?
Bineînțeles, că dacă este o neregulă, atunci clar îi spunem părintelui, îi spunem preotului. Nu acționăm noi cu agresivitate. Întotdeauna este foarte bine prin preot pentru că el este de bine de rău, este o instituție acolo și îi spuneți: „Părinte, știți pe mine mă deranjează cutare lucru.” Și atunci: „Dacă este binecuvântare, sa rezolvați.” Nu începem noi să facem ordine pentru că ne îndurizăm și atunci pierdem exact lucrul pentru care am venit. Nu mai știm că biserica este spital pentru păcătoși, că biserica este terapeutică și trebuie să ne vindecăm și întâi de toate, trebuie să ne vindecăm de această agresivitate față de ceilalți oameni. Foarte importantă treaba asta.
Eu văd bisericile noi. În principal, biserica de limba engleză care, datorită faptului că ei au conștiința limitărilor lor adică știu că nu sunt o biserică fără tradiție și mai ales că sunt mulți convertiți la ortodoxie, care știu de ce au venit acolo, au citit pe Sfinții Părinți, sunt mult mai smeriți și mult mai buni, mult mai citiți decât noi, care ne-am trezit, ne am născut așa. Care noi ar trebui să fim mult mai buni dintre o mulțime de motive: mediul ortodox, de mici copil am fost astfel și așa mai departe. Dar noi, că ne mândrim și ca suntem bine mersi și așa mai departe, ajungem la un moment dat să fii foarte duri. Pentru că mergem la biserică, facem cinci minute. Suntem cu gândurile prin biserică în toate părțile și nu trecem prin această terapeutică ortodoxă de care vorbim, care trebuie să ducă la zdrobirea inimii, la înmuierea inimii. Și atunci deodată te trezești: „O, americanul! O, ălalaltul!” Dar dintr-o dată vezi că respectivii sunt foarte duhovnicești și foarte bine ancorați în duhovnicie.
Din cauza asta, totdeauna trebuie să avem conștiința limitărilor noastre și să avem conștiința faptului că toate depind de Dumnezeu, cum spune și Sfântul Apostol Pavel. Dacă tu te mândrești, o să te taie Dumnezeu și o să pună alt altoi. Vorbește Sfântul Apostol Pavel pe tema asta – „Epistola către evrei”. Niciodată nu trebuie să ne mândrim pe absolut nimic. Și mai ales dacă scandalizăm, ferească Dumnezeu!
Despre rai și iad
Pelerin: Mă refer acum la cei care acceptă că există raiul și iadul. De cele mai multe ori, opinia lor este așa: este o linie verticală, să zicem că în dreapta e raiul și în stânga ei iadul. Și lucrurile cum sunt? Cea mai puțin neagră zona a iadului practic este de genul că se apropie foarte mult de cea mai puțin luminoasă zonă a raiului.
Părintele Teologos: Adică, un degrade de gri…
Pelerin: Exact. Da. Ei nu acceptă ideea ca este ceva de la minus infinit la plus infinit aceasta graniță. Ei cred ca : „Chiar dacă suntem puțin păcătoși și în cea mai bună zonă a iadului nu e mare diferență….”
Părintele Teologos: Nu. Întâi de toate, scrie în Scriptura că este prăpastie mare între iad și rai. Și mai important decât asta, este faptul că raiul și iadul nu sunt întâi de toate locuri, sunt stări. Sunt și locuri, dar întâi de toate vorbim de stări. Dacă în clipa în care murim, iubim pe ceilalți prin Dumnezeu și pe Dumnezeu întâi de toate, atunci ne deschidem și explodăm ca o supernovă într o mare de iubire. Și asta va fi veșnic. Adică în continuu ne vom deschide și asta va fi bucuria noastră. Dacă însă în clipa în care murim urâm pe ceilalți și ne iubim pe noi înșine, atunci ne închidem ca într-o gaură neagră și această închidere, această încrâncenare va fi veșnică. Adică și în rai și în iad vor fi avansări. Adică omul avansează încontinuu și, și diavolul avansează, dar într-o direcție greșită.
Deși nu poți să spui că „Da, ok.” E adevărat că și în rai și în iad sunt diferite stări. Dar asta nu înseamnă că e vorba de un degrade de gri, cu toate culorile de la 0 până la 255, să zic așa. Nu. Sunt mari diferențe. Și din cauza asta omul sechinuie în iad pentru că nu este dragoste. Scrie în scriptură, când era vorba de săracul Lazăr și bogatul nemilostiv. Și spune mare “chásma megá”. “Chásma” înseamnă un abis, o prăpastie imensă. Spune „chásma megá”, adică o prăpastie mare, mare. Așa s-ar traduce. “Megá” înseamnă mare, înțelegeți? Deci există o diferență netă. Și asta provine, cum spuneam, din deschiderea noastră sau nu, față de ceilalți, prin iubire. Alte întrebări. Ca să nu monopolizezi, tu. Adi?
Alegerea sfântului protector
Pelerin: Eu, Părinte. Am și eu o întrebare. Cum își alege o familie Sfântul preferat sau Sfântul casei?
Părintele Teologos: Da, da. Se ocupă Sfântul de asta. Și Sfântul îți dă descoperirea. Dar când spun că îți da o descoperire, nu că îți apare într-o vedenie cu trompetă și o pancartă: „Eu sunt!” Uneori se întâmplă și asta, să știți. E vorba că începi să ai o evlavie deosebită față de Sfântul respectiv. Simți că: „Da. Eu îl iubesc pe Sfântul cutare. E ceva…” Și atunci, ăsta e hintul ăla, știi? De la Sfântul că zice: „Băi, cheamă-mă, că vin să te rezolv.” Și atunci când vezi că ai o evlavie față de Sfântul respectiv, vorbești cu el, iei o icoană frumos, o candelă.
Pelerin: Părinte, am auzit că trebuie să mergi la biserica de care aparții și vezi ce hram are mănăstirea și…
Părintele Teologos: Și asta…. Sigur, bun. Evident că și Sfântul local, al locului, după care este Sfântul protector al orașului. Sigur. Păi, ăștia sunt regi acolo.
Pelerin: Sau dacă îi porți numele.
Părintele Teologos: Evident. Exact asta vroiam sa spun, Sfântul numelui, neapărat și neapărat. Sfântul zilei…
Pelerin: Te cheamă Ioan, Sfântul Ioan Botezătorul
Părintele Teologos: Da, bine… Sfântul Ioan Botezătorul, e Sfântul special. Deci el este „one of the best”. Și Maica Domnului, iarăși. Sau Sfântul Adrian.
Pelerin: Mai prin august așa, da.
Părintele Teologos: Sigur. Dar dincolo de asta, sunt acești Sfinți la care ai evlavie. Dincolo de Sfinții cu care ai legături sau din punct de vedere al locului, sau din punct de vedere al numelui. Atunci, ia-i o icoană, mai citește o rugăciune la el ,citește-i troparul, condacul.
Pelerin: V-am întrebat acum, pentru că peste foarte puține zile facem 25 de ani de la căsătorie…
Părintele Teologos: Mulți înainte! Să vă ajute Bunul Dumnezeu!
Pelerin: Și am vorbit cu soția mea, la o liniuță jumate acolo.
Părintele Teologos: La semnal… Slavă Domnului!
Pelerin: Și zice: „Te rog frumos, vrei să iau o icoană din aia pictată pe lemn? Ai grijă ce alegi”” și zic: „Aoleu! Păi, ce să aleg…?”
Părintele Teologos: Una, frumoasă…
Pelerin: Sfântul Partenie din Lamsakos. Este un Sfânt foarte mare din vechime care făcea minuni neobișnuite pentru a-i pe oameni la credință. Chiar și spune în tropar.
Părintele Teologos: Da, dar, stai puțin! Lasă-l pe el să aleagă.
Pelerin: Da, exact.
Părintele Teologos: Ai mai mult de 18 ani? E major, lasă-l să aleagă. Da, vezi. Asta! Exact asta vorbeam. Tu ai evlavie la Sfântul Partenie. Într-adevăr, e un Sfânt foarte mare. Eu îi știu și viața. Deci tu cumpără icoana aia! Nu-i spune lui să cumpere el.
Pelerin: Cred că are vitamina duhovnicească pentru toate felurile de trăiri.
Părintele Teologos: Da, ok. Dar, încă o data. Nu-i pune lui presiune. Că așa pot să zic și eu ție: „Cumpără o icoană cu Sfântul Dionisie Areopagitul, de exemplu.”
Pelerin: Sau cu Paisie Aghioritul. Sau cu Iosif Isihastul. Da.
Pelerin: Am evlavie la acești sfinți și îi mulțumesc Maicii Domnului pentru descoperirea mea.
Părintele Teologos: Părinte, eu sunt pentru prima dată în Athos. Marian mă numesc.
Părintele Teologos: Să-ți ajute Bunul Dumnezeu!
Cum să definim smerenia
Pelerin: Și m-ar ajuta, dar cu permisiunea dumneavoastră, să îmi dați câteva sfaturi pentru atingerea stării de smerenie și de pocăință.
Părintele Teologos: Bun, foarte bun. Ține minte că ai vrut să întrebi ceva tu, nu? Da, bun. Ține minte. Și tu să ții minte. Sigur.
Întâi de toate, ce este smerenia? Trebuie să știi că nu este o definiție pentru smerenie. Trebuie să o trăiești. Cu toate astea, sunt anumite definiții, care oarecum și chiar am făcut un clip pe tema asta. O primă definiție, pe mine m-a impresionat definiția pe care mi-a dat-o părintele Rafael Noica, când l-am întrebat și eu pe el: „Ce este smerenia?” Și mi-a spus că smerenia este acceptarea adevărului așa cum e, nu așa cum vrei tu să fie. Adică să te vezi cine ești, nu cine crezi tu că ești. Și adevărul în realitate este că noi suntem nimic de unii singuri. Și acum, eu trebuie să explic ca să înțelegi câți suntem noi de nimic.
Am vorbit de foarte multe ori în clipuri pe tema asta. Vezi, Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul și asemănarea sa. Și chiar notează acolo Sfânta Scriptură: „Dumnezeu l-a făcut pe om bărbat și femeie”, plural, “l-a făcut”. După care zice: „Dumnezeu l-a făcut pe om”, singular, “după chipul și asemănarea noastră”, plural, da. Vezi că apare această alternanță între singular și plural. Ce știm noi despre Dumnezeu? Că este un singur Dumnezeu în Trei Persoane, Sfânta Treime. Aceste Trei Persoane sunt atât de unite între ele, încât formează un singur Dumnezeu. Fenomenul acesta se numește „perihoreză” în termeni teologici. Nu putem să descriem acest fenomen, dar există anumite imagini care ne dau o oarecare explicație.
De exemplu, în clipa în care auzi trei instrumente, trei instrumente la fel. Trei viori. Sunt trei sunete acolo, dar, de fapt e un singur sunet. Sau trei fascicule de lumină care sunt congruente. Sunt trei fascicule, dar de fapt e un singur fascicul. La fel și persoanele Sfintei Treimi sunt unite între ele, întrepătrunse între ele.
La fel, Dumnezeu a creat un singur om. Nu a creat 8 miliarde de oameni sau câți oameni suntem la ora asta pe pământ. Un singur om în foarte multe persoane, de două genuri masculin și feminin. Deci Dumnezeu crease prin Adam, acest Adam global, crease o minte gigantică, după chipul și asemănarea sa. Căderea lui Adam, înseamnă că această minte gigantică, această oglindă unică a lui Dumnezeu cel unic, a căzut și s-a spart. La ora asta noi suntem sparți în indivizii constituenți. Suferim de boala numită moarte, singurătate și asta este chinul nostru. Deci noi trebuia să ne cunoaștem gândurile. Trebuia să ne partajăm experiențele, sentimentele și așa mai departe.
Deci noi toți formăm un trup, care la ora asta este cioburi. A venit Mântuitorul Hristos și a spus: „Bun. Ok. Sunteți sparți și asta constituie chinul vostru. Haideți să refacem! Care doriți, vă uniți cu Mine. Și prin Mine, între voi.” Asta e mântuirea.
Când vorbește Sfântul Apostol Pavel acolo despre trupul Bisericii, el nu face poezie, nu vorbește figuri de stil, ci spune niște lucruri foarte concrete. Trebuie să știți că acest dar, al clarvederii, adică darul cunoașterii gândurilor, sau al partajării sentimentelor, reapare dacă omul se apropie iarăși de sfințenie, se apropie iarăși de starea lui Adam înainte de cădere. Și v-am spus cazul lui Sfântul Paisie care cunoștea gândurile ăluilalt. Înțelegeți?
Deci dacă toți suntem celule într-un trup, clar că dacă scoți o celula afară, ești un zero. Adică ce celulă, ochiul drept să fii – că nu ești – ochiul drept să fii, dacă e scos afară e nefolositor și putrezește. Deci valoarea fiecăruia dintre noi este numai în unitate cu ceilalți, în Hristos. Și asta e smerenia, de fapt. Pentru că de fapt, mândria spune că: „Eu! Bă, tu știi cine sunt eu, bă? Să-ți explic eu cine. Nici măcar nu știi tu, pe cine ai tu în față.” Asta e mândria. Și e de râs într-adevăr. Bine faceți că râdeți. Dar ar trebui să plângem de fapt. Dar e râsul-plânsul. Asta este smerenia. Adică, întotdeauna să avem conștiința faptului că nu putem să facem nimic fără Dumnezeu, întâi de toate, care dă energia acestor celule care suntem fiecare dintre noi. Și că dincolo de asta suntem toți una. Bineînțeles, că nu avem această trăire. De ce? Pentru că suntem păcătoși și suntem rupți, cum spuneam. Dar în timp, avansăm și vedem că iarăși ne reunim cu ceilalți, prin iubire.
Și aș mai putea să spun încă un lucru. Să spun?
Pelerin: Vă rog.
Părintele Teologos: Sunt pe camera. Ok.
Pelerin: Nu vă aude nimeni.
Ce putem face noi cu adevărat
Părintele Teologos: Nu ma aude nimeni, cu adevărat…. Cum am spus, este acceptarea adevărului. Ce am făcut noi toată viața noastră? Ce am făcut? Am făcut fecale, urină, muci. Adică după toată producția internă brută, trebuie sau să tragem apa sau să ne ștergem la nas. Asta am făcut. Râzi! De tine râzi. Nu asta ai făcut? Ce ai făcut tu altceva? Tot, toate celelalte pe care le-am făcut cu mintea noastră sunt sau luminare de la Dumnezeu sau energie demonică. Deci, nu ai făcut nimic. Spunea un preot: „Dacă vrei să vezi cine ești tu de fapt, când ieși din toaletă, întoarce-te în spate să vezi ce ai lăsat.” Înțelegi?
Atitudinea față de război
Pelerin: Mai am o întrebare dacă îmi permiteți.
Părintele Teologos: Sigur.
Pelerin: Din păcate, bate la poartă un război. Eu am doi băieți. Dacă vor fi înrolați, băieții mei nu vor să împuște pe cineva. Și să zicem, refuză înrolarea, chiar cu riscul de a merge în fața Curții Marțiale. Ce recomandați în situația asta?
Părintele Teologos: Întâi de toate e foarte discutabil cu războiul ăsta. Dar să nu intrăm în asta. Presupunem…
Pelerin: Presupunem. În situația ipotetică…
Părintele Teologos: Nu. Să se ducă pe front. Să se ducă pe front, pentru că așa vrea Bunul Dumnezeu. Așa vrea Bunul Dumnezeu. Și să se roage să nu împuște pe nimeni. Și apropo de ce înseamnă Adam cel global și ce înseamnă Sfântul. Cunosc personal un caz fenomenal.
Un sfat al Sfântului Paisie
Erau doi tineri din Cipru. Unul dintre ei dorea foarte mult să devină preot. Și dacă omori pe cineva, inclusiv în război dacă omori pe cineva, bineînțeles că nu intri la închisoare, dar e păcat opritor de preoție – și în război dacă omori. Și acest tânăr luptase în linia verde, se numește în Cipru adică linia întâi, în timpul invaziei din Cipru, când au intrat turcii. El dorea foarte mult să devină preot, dar nu știa dacă împușcase. Adică, dacă omorâse. Trăsese, dar nu știa dacă a nimerit. Și dacă a nimerit, a omorât. Și era terminat pe tema asta. Și s-a dus împreună cu un alt prieten al său pe care îl cunosc foarte bine, s-au dus la Sfântul Porfirie să-i dea un sfat, ce să facă pe tema asta. Tânărul respectiv care dorea să devină preot, era fiert pe tema asta.
Când ajung acolo, se pun la coadă, că erau foarte mulți la Sfântul Porfirie și la un moment dat iese Sfântul Porfirie din rulotă, că el stătea în rulotă. Iese afară și zice: „Unde e? Cine e cutare?” Adică, numele celui care era fiert. Zice: „Eu sunt.” “-Bun. Hai, în față!” Toți ceilalți se uită, dar dacă a zis Sfântul, nu pot să te…. Vin ăștia în fața, se apropie și cum se apropie, Sfântul zice: „Ai fost pe strada cutare, în locul cutare, ai tras în direcția cutare. Gloanțele tale n-au intrat în om. Poți să fii preot. Du-te acasă!”
Deci, dacă se roagă, îi ajută Bunul Dumnezeu. Dacă se roagă, Dumnezeu îi păzește. Sfântul Paisie care și el a fost pe front și a fost pe front în al doilea Război Mondial, s-a rugat de la Dumnezeu să îl ajute să nu omoare om. Și Dumnezeu l-a pus să fie transmisionist.
Și un alt lucru, apropo tot de Sfântul Paisie. Dacă sunt chemați și nu se înrolează e foarte grav. Era un om foarte avut, cu multe relații și așa mai departe și fiul lui urma să fie înrolat în al doilea Război Mondial. Și el făcea foarte multe demersuri, ca să își scape fiul de pe front. Și Sfântul Paisie zice: „Măi omule! Nu fă chestia asta! Pentru că e voia lui Dumnezeu. Dacă moare pe front, Doamne ferește, moare ca un erou. Se mântuie. Ajunge chiar într-un loc foarte bun.” “-Nu, nu, nu, și nu.” Alălalt, încontinuu cu pile, cu relații, aranjamente, mită, ca să-și scape fiul. Sfântul Paisie, bineînțeles ca nu era de acord, se ținea de capul lui, dar ăsta nu asculta.
Într-un final, bogătanul ăsta reușește să își scape fiul în sensul ca îl trimite în Statele Unite. Adică aranjează cumva. Se suie în avion, pleacă. Când aterizează avionul, se dă ăsta jos din avion, îl calcă mașina. Și zice Sfântul Paisie: „Na! Adică, în loc să moară ca un erou, a murit ca un câine.” Plus că ăsta și-a făcut o sumedenie de obligații. A dat mulți bani și toate astea.
Deci să fie după Dumnezeu. Să fie voia lui Dumnezeu. Desigur, că noi din punct de vedere uman, al alegerii noastre umane, da, ok, ne apărăm. Adică, n-o să meargă pe front, să zică: „Trageți!” Clar, să facă cele ale tehnicii militare, care sunt. Dar să nu șuntăm, să nu scurtcircuităm. Atunci, omul o să fie liniștit pentru că altfel omul intră într-o spirală foarte urâtă a panicii, a groazei. Am trăit și am avut apropo de Adam cel global, era un om care venise aici și care atât de înfricat pe tema asta, că mi se transmisese și mie. „-Ce mă fac? Eu am venit în Sfântul Munte, Părinte, să-mi dați ceva de lucru undeva, că eu mă ascund. Că vine războiul.” Și toate astea. Și zic: „Măi, omule! Stai liniștit!” Dar omul era vânjos, era tare. „-Cine vrei să se lupte?” „Nu mă interesează pe mine cine se luptă. Eu nu vreau…” Bun, ok… Înțelegeți? Deci, socotesc ca asta trebuie cu curaj, cu credință, cu rugăciune și ajută Bunul Dumnezeu.
Pelerin: Se mai poate trage peste capetele inamicului așa…
Părintele Teologos: Da… sigur.
Pelerin: Tot Sfântul Paisie spunea.
Părintele Teologos: Da. Adică ajută Dumnezeu, să știți. Ajută Dumnezeu în clipa respectivă. El îngăduie și războiul, dar dă și soluția. Înțelegeți?
Pelerin: Psalmul 90 încontinuu. Ce să facem?
Pelerin: Cum ne-a zis părintele Chiril.
Părintele Teologos: Cum?… Ce? Psalmul 90….
Pelerin: Da. Că au plecat să lupte în Ucraina, au fost racolați 5000 și au scăpat numai 7-8, cei care ziceau psalmul 90….
Părintele Teologos: Nu știam de treaba asta. Posibil…Da, se poate.
Pelerin: Unul dintre ei a mărturisit că a scăpat pentru că a spus psalmul 90.
Părintele Teologos: A, unul dintre ei…
Pelerin: Dintre cei care au supraviețuit…
Părintele Teologos: Bun. Eu știu și foarte multe cazuri pe tema asta, într-adevăr. Chiar foarte multe cazuri în care rugăciunea ajută foarte mult, foarte mult.
Pelerin: Negreșit.
Părintele Teologos: Da, da. Sigur. Alte întrebări!… Da, Adi!
Sfinții și canonizarea
Pelerin: Eu nu mai vreau să pun o întrebare, dar am vrut să-i dau lui o replica, vis-a-vis de ce icoană cu Sfânt trebuie să cumpăr. Mi-am adus aminte de povestea cu adevărul și smerenia. Și așa că mai păstrez pentru data viitoare….
Părintele Teologos: Spuneți!
Pelerin: Am eu o întrebare, apropo de întrebare aceea cu Sfinții. Dar ce se întâmplă cu oamenii care sunt Sfinți, dar noi nu-i cunoaștem și nu sunt canonizați sau nu sunt canonizați încă. Putem să avem un astfel de Sfânt?
Părintele Teologos: Sigur. Tu ai evlavie la Maica Domnului?
Pelerin: Da.
Părintele Teologos: Bun. Maica Domnului nu e canonizată. Adică cei mai mari Sfinți nu sunt canonizați. Adică toți Sfinții până la Sfântul Grigorie Palama – vorbim de anul 1300 și ceva – nu sunt canonizați. Nu au avut act de canonizare.
În cazul Sfântului Grigorie Palama a apărut primul la canonizare. De ce? Pentru ca catolicii l-au luptat foarte mult, era o învățătură foarte înaltă a lui ș din cauza asta, a venit Sfântul Filotei Cochinos, un sfânt athonit care era patriarh al Constantinopolului în vremea respectivă, și a spus: „Da, ok. Noi, Sfântul Sinod spunem că arhiepiscopul Tesalonicului, Grigorie Palama, este Sfânt.” Deci, actul de canonizare nu face pe nimeni Sfânt. Dumnezeu îl face Sfânt și evlavia poporului îl face Sfânt. Adică, nu, evlavia poporului observă acest lucru. De ce? Pentru că Duhul Sfânt lucrează prin oameni și zice: „Băi, vedeți că ăsta e Sfânt! Vedeți că ăsta e Sfânt!” Înțelegeți? Vedeți, la unii apare această sfințenie, acest duh de sfințenie, această mărturisire a sfințeniei din partea turmei, încă din timpul vieții sale. Hai, să vorbim de Sfântul Ștefan cel Mare care încă din timpul vieții sale, cum nota Grigore Ureche, după ce îl face terci…. Pentru că familia Ureche era în conflict cu Sfântul Ștefan cel Mare, că se pare că le luase o vie de la Odobești, de pe undeva.
Grigor Ureche notează: „A fost acest Ștefan Vodă, om mare la sfat” și așa mai departe. Și la sfârșit zice: „Și unii zic că e sviatu, unii zic că e Sfânt.” Și după asta, notează o mulțime de argumente în favoarea sfințeniei Sfântului Ștefan cel Mare. O mulțime de argumente. Deci încă din timpul vieții sale, cu toate că omora, pe la ospețe… cu toate astea, toată lumea spune că acest om nu mare la stat e Sfânt. Pe când, vezi în cazul lui Avram Iancu, care e în Ardeal… Eu sunt din Ardeal. Are un cult de necontestat. Adică, ce se întâmplat acolo la Țebea, „Crăișorul munților”. Nu există, nici măcar în Transilvania, nu există conștiința sfințeniei lui Avram Iancu. Chiar dacă în viața lui Avram Iancu, nu există lucruri care să facă: „Bam!” Dar Duhul Sfânt a spus: „Da. Într-adevăr, Avram Iancu este un mare erou național, evident, pe care trebuie să-l cinstiți ca erou național, dar până aici.”
Pe când, încă o data, Sfântul Ștefan cel Mare sau alți sfinți, Sfinții românii din închisori de exemplu, pe care nu-i cinstiți și trebuie neapărat să-i cinstiți. A apărut încă din timpul vieții lor sau din închisori… Valeriu Gafencu, nici nu se discută. Gheorghe Jimboiu sau alții mulți din închisoare, care clar, ăia sunt sfinți.
Pelerin: Iustin Pârvu.
Părintele Teologos: Da. Părintele Iustin. Deci vedeți? Încet, încet apare. Și mai ales… chiar Denis are multe relații acolo. Cred că la el te refereai, nu?
Pelerin: Și la dânsul, și la Părintele Iustin, și la Părintele Arsenie…
Pelerin: Părintele Arsenie Boca.
Părintele Teologos: Da.
Pelerin: Părintele Cleopa.
Părintele Teologos: Părintele Cleopa va fi canonizat. Va fi primul.
Pelerin: Părintele Dionisie.
Părintele Teologos: Da. Părintele Dionisie de la Colciu va fi și el canonizat.
Pelerin: Sfântul Ilie Lăcătușu.
Părintele Teologos: Bineînțeles, adică e vorba de o foarte puternică mărturie în popor, din foarte multe surse pe un termen foarte îndelungat, adică un continuu spațiu-timp foarte mare, care mărturisesc sfințenia acestui om. Indiferent că un om a avut ciudățeniile lui. Adică Sfântul Porfirie care este super-sfânt. Omul cânta la pian. Și cânta la pian, de ce? Pentru că el a vrut să cânte la acordeon. Dar nu a fost la conservator și atunci, el a făcut pianul. Asta nu înseamnă că monahii trebuie să meargă să învețe acordeon, să înțelegem.
Deci Biserica primește doar ceea ce primește consensul Sfinților Părinți. Deci, de exemplu, apropo de părintele Arsenie Boca, Sfântul Arsenie Boca. Asta nu înseamnă că el, noi primim și pictura lui. Că el a pictat în modul în care a pictat, asta e altă poveste. Dar clar, de vreme ce tot Ardealul ce se întâmplă la Prislop și așa mai departe, e clar. E pelerinaj național. Fenomen național. Sigur că oamenii aduc și paraziți pe tema asta. Adică fac tot felul de comerț, care nu e bine. Dar clar, se vede că este o evlavie de necontestat la omul ăsta. Despre ce vorbim?
Pelerin: Din toată țara.
Părintele Teologos: Din toată țara, evident. Și mai ales, că omul face minuni. Adică este incontestabilă treaba asta. Pe când în cazul în care cineva scrie ceva, zici: „Bine. Scrierile lui…”, discuți… Dar în clipa în care în continuu vin oameni din toate categoriile sociale, din toate părțile, și spun că omul ăsta e Sfânt, atunci omul ăsta e Sfânt, indiferent….
Pelerin: Au scos și un film acum, ca să-l denigreze, o mizerie.
Evlavia față de sfinți
Părintele Teologos: Da, da. Groaznic. În regulă? Apropo de actul de canonizare. Am spus ca actul de canonizare nu face pe cineva Sfânt, ci evlavia poporului îl face Sfânt. Actul de canonizare este bine totuși să existe, pentru că apare o anumită oficializare din partea Sfântului Sinod, ne scutește de anumite extreme. E bine totuși să existe. Dar asta nu înseamnă absolut deloc că se interzice cultul cuiva care nu are act de canonizare. Bineînțeles, dacă există un cult de masă. Așa nu pot eu să zic că da, să dau cu pumnul în masă că cutare pe care îl cunosc numai eu e sfânt. Dar dacă este cult de masă, atunci, da, ne supunem, urmăm Duhului Celui Sfânt care vorbește prin turma Bisericii.
Pelerin: Legat de problema aceasta, pentru Sfântul Arsenie Boca s-a scos cu ani în urmă, s-a scos acatist pentru el.
Părintele Teologos: Da sigur, sunt o mulțime de…
Pelerin: Și întrebarea mea este, dacă greșim cu ceva dacă citim acest acatist?
Părintele Teologos: Nu. Încă o data. Pentru că e vorba de cult de masă. Adică sunt foarte mulți oameni care vorbesc pe tema asta. Foarte mulți oameni. E adevărat că au fost foarte multe denigrări din partea securității. Securitatea l-a denigrat urat de tot. Și asta cunosc din sursă foarte sigură. Mai ales pe vremea respectivă, erau trimiși agenți care le-au spus chiar unor oameni foarte duhovnicești, chiar sfinți, ca Părintele Cleopa. Mare atenție fraților: Sfântul nu le știe pe toate. Înțelegeți? Apropo, în clipa în care Sfântul Arsenie Boca a fost denigrat la Sfântul Cleopa și Sfântul Cleopa a crezut treaba asta, asta nu înseamnă că Sfântul Cleopa nu-i Sfânt. Nu. Avem cazuri în istorie la nivel mult mai mare.
De exemplu, Sfântul Ioan Hrisostom a fost denigrat, a fost clevetit la Sfântul Epifanie. La Sfântul Epifanie al Ciprului a fost denigrat de către o persoană foarte răuvoitoare și Sfântul Epifanie, efectiv, l-a scos din diptice, adică efectiv nu îl mai pomenea. Adică lucruri foarte serioase. Înțelegeți? Și la fel și cu Sfântul Chiril. Nici el nu îl avea la evlavie absolut deloc pe Sfântul Ioan Hrisostom. Și l-a scos și el de pe lista de pomelnic, din diptice. O întreagă poveste de ce…. Până când, Sfântul Chiril a văzut-o pe Maica Domnului. A văzut o pe Maica Domnului. A intervenit pentru Sfântul Ioan Hristostom. Și vorbim de Sfântul Chiril care e bază de Sinod Ecumenic. Adică ce vorbim? Înțelegeți? Deci problemele sunt mult mai complexe. Alte întrebări?
Pelerin: Să mai pun eu o întrebare?
Părintele Teologos: Da.
Despre mersul la biserică
Pelerin: Există iarăși o concepție în masă la cei care nu merg la biserică, dar ei cred că au Dumnezeu și au ei Dumnezeul lor. Și-au cumpărat Dumnezeu. Și nu merg la biserică pentru că preoții sunt ba neserioși, ba sunt legați de bani, ba sunt bețivi, ba …
Părintele Teologos: Da. Sunt păcătoși.
Pelerin: Da. Uite, la televizor ce au văzut ei. Uite ce a făcut un preot. Și de ce să dea ei bani la preot? Ei au Dumnezeul lor și sunt în regulă. Ei nu fură, nu dau în cap, sunt foarte buni. Și atunci, nu au nevoie….
Pelerin: Văd Sfânta Liturghia la televizor.
Pelerin: Nici atât. Ce să meargă ei la slujbe? Ei cred în Dumnezeu și e în regulă…
Pelerin: Îl au în suflet.
Pelerin: Da. Îl au un suflet. Și-au luat ei Dumnezeu.
Părintele Teologos: Într-adevăr, trebuie să știți, există o parte care într-adevăr sunt scandalizați de astfel de cazuri. Dar aceste cazuri, odată, sunt cazuri care sunt de fapt, inexistente, care nu există. Sunt cazuri care sunt exagerate.
Pelerin: Asta iar, e greșit.
Părintele Teologos: Și într-adevăr, uneori, chiar există astfel de cazuri. În orice caz, dacă nu îți place din varii motive, inclusiv din faptul că nu e pe gustul tău la biserica cutare, du-te la cealaltă biserică.
Pelerin: Sunt încă multe biserici.
Părintele Teologos: Da. Slavă lui Dumnezeu! Deci, sunt preoți foarte buni. Marea majoritate, duhul bisericii la ora asta, starea bisericii la ora asta, nu este o stare gravă. Din contră. Este o stare foarte bună. Problema cea mare în România este că nu există, nu este tradiție. Adică, a fost tăiată de comunism. Dar, acum reapare. Reapare. Sunt preoți care reapar. Deci, clar, trebuie să mergem la biserică.
Omul, ce face? Pe baza iubirii sale de păcat, își validează această iubire de păcat pe tema că preotul nu e bun. Adică celălalt nu e bun sau mă descurc eu și așa mai departe. Nu te descurci! Pentru că biserica este a lui Hristos. Și am spus că biserica este unitate. Este acel Adam global de care am vorbit astăzi. Deci mergi acolo ca să te unești cu Hristos, să te unești cu ceilalți și să ai avanpremiera raiului. Biserica este, sigur, și o clădire, dar este întâi de toate cadrul imersiv în care se trăiește la maxim Dumnezeu. Avem pictura necesară, ochii, simțul olfactiv, văzul, auzul, simțul olfactiv. Toate simțurile sunt imersate în ceva care trebuie să se ducă către rai.
Pe când acasă clar că nu ai atâta sprijin. Dincolo de asta, nu ai slujbele care sunt făcute de Sfinți și sunt la un cu totul alt nivel. Nu te poți ruga cum s-au rugat Sfinții. Clar că trebuie să te rogi și acasă, dar nu-i destul. Trebuie să mergem odată pe săptămână cel puțin, dar duminica, trebuie să mergem la biserică. Nu facem noi biserica noastră. Că așa, fiecare zice: „Da. Fac eu congregația mea.”
Pelerin: Oamenii nu înțeleg că nu există mântuire în afara bisericii.
Părintele Teologos: Da, dar mare atenție. E o întreagă poveste aici, înțelegi? Pentru că avem nevoie de acest turn întărit ca să ne apropiem de Dumnezeu, că altfel e foarte dificil. Acum, ce face Dumnezeu, Dumnezeu știe. Dar dacă tu dai cu piciorul, ai dat cu piciorul.
Pelerin: Am și eu o întrebare, dacă îmi permiteți.
Părintele Teologos: Sigur.
Pelerin: E vorba de a doua venire a lui Iisus Hristos.
Părintele Teologos: Da.
A doua venire a lui Hristos și învierea
Pelerin: La a doua venire a lui Iisus Hristos, cei care nu au reușit să se mântuiască îi va scula din morți?
Părintele Teologos: Sigur. Toți vor învia. Trebuie să știi că după moarte omul trăiește mult mai intens decât aici pe pământ. Mult mai intens. Omul nu dispare. Chiar trăiește mult mai intens. La așa-zisa înviere din morți – adică este înviere din morți – dar nu că până atunci el este o bucată, un sloi de gheață. Nu. Până atunci, sufletul trăiește foarte intens – sau se desfătează în rai, sau se chinuie în iad. Învierea din morți, înseamnă că sufletul viu își recapătă trupul, asta înseamnă învierea din morți. Sufletul este viu în toată perioada asta. Și acolo își recapătă trupul. Și acest trup, este un trup incoruptibil. Adică, nu mai este stricăcios și pentru cel din rai, și pentru cel din iad. Cel din rai are și alte calități – trupul respectiv – adică este slăvit, este spiritualizat și așa mai departe.
Pe când, în iad este un trup foarte grosier. Deci asta înseamnă învierea din morți și este valabilă pentru toți. Și pentru cei care se vor chinui în continuare și pentru cei care se vor desfăta în continuare. De ce? Ca și trupul să ia parte la starea existențială în care se află. Din cauza asta, înțelegeți? Asta se întâmplă.
Pelerin: Părinte, te poți mântui și după moarte?
Părintele Teologos: Da, există posibilitatea să te poți mântui și după moarte, dar nu de unul singur. Importanța capitală a morții este faptul că după moarte sufletul nu se mai poate ajuta, pentru că după moarte nu mai există timp în sensul de flexibilitate a smereniei, în sens de liber arbitru. Într-o imagine mai plastică, după moarte, volanul se înțepenește. Mașina nu se oprește, circulă chiar cu o viteză mult mai mare
Pelerin: Nu mai ai nici frână.
Părintele Teologos: Da. Direcția pe care o iei, aia e. Deci sufletul nu se mai poate ajuta pe sine și dacă este în iad, nădăjduiește pe urmările faptelor bune ale sale și faptele bune ale celor rămași aici pe pământ, făcute în numele lui. Adică dacă eu fac o faptă de iubire, dau o milostenie, mă rog pentru el, pomenesc, parastas sau la slujbă, atunci această iubire pe care o fac eu în numele lui, Dumnezeu i-o trimite lui și iubirea asta îl înalță. Pentru că iadul se definește ca și totală lipsa de iubire, incapacitate de a iubi. Dostoievski spune treaba asta. Și atunci, în clipa în care tu faci un gest de iubire pentru el, iubirea asta pentru că o faci în numele lui, Dumnezeu duce iubirea asta la el, și l ridică. Și încet, încet, încet, încet, dacă este destulă iubire într adevăr el iese din iad. Sigur, se poate treaba asta. Cum spuneam Biserica are chiar Slujbe speciale. Se numesc parastase, pomenirea morților. Plus pomelnicele pe care le dați.
Pelerin: Milostenie
Părintele Teologos: Orice fel de milostenie și chiar rugăciunea personală pe care o faceți pentru el. Și cunosc cazuri, multe cazuri. Acum îmi vine în minte cazul Sfântului Efrem Katunakiotul care el își pomenea în fiecare zi pe învățătoarea lui care era moartă. Și la un moment dat, nu știu ce se întâmplase, o ispită, nu mai țin minte, la chilie și a uitat să o pomenească. Și seara o vede. Îi zice: „Nu m-ai pomenit. Nu m-ai pomenit. Și eu mă perpelesc aici. Să te rogi!” Și s-a întâmplat asta de nu știu câte ori. Cum să nu ajute? Sigur.
Dacă aveți vise, nu credeți în vise. Nu credeți în vise! Dacă cumva visați pe cineva care e mort și dacă nu îl visați, e clar, el cere ajutor, atunci trebuie să faceți o milostenie, ceva, pentru el. Să dați un pomelnic. Alte întrebări?
Pelerin: Păi, Părinte. Când vroiam să întreb, dacă se credem în vise sau nu, am auzit….
Părintele Teologos: Atunci, ce să mai întreb? Ce-l iubesc eu pe Adrian. Un băiat foarte bun, să știți. Un om foarte bun.
Pelerin: Dacă nu mai are nimeni, mai am eu una.
Părintele Teologos: Da. Bine, ultima. Haide, ultima.
Dumnezeu și viața cotidiană
Pelerin: Mă refer la oamenii care într-adevăr merg la Sfânta Liturghie și se spovedesc destul de des, se împărtășesc destul de des, respectă legile divine în general. Când e vorba de partea materială, bani sau interese materiale, aici Dumnezeu e pe planul doi. În rest, este totul în regulă. Când e vorba de bani sau de partea materială, aici Dumnezeu trece pe planul doi.
Părintele Teologos: Da. Vezi, aici este și pilda, era să zic, dar nu e vorba de pildă, pentru că este caz real al tânărului bogat din Evanghelie. Că s-a apropiat un tânăr bogat de Mântuitorul și zice: „Ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” Și atunci, Mântuitorul îi spune poruncile: „Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta.” Și el zice: „Le-am făcut pe toate astea din tinerețea mea. Ce îmi mai lipsește?” Și Mântuitorul îi spune: „Dacă vrei să fii desăvârșit”, adică nu-i dă poruncă, îi dă un sfat. „Dacă vrei să fii desăvârșit, vinde-ți toate averile, și urmează Mie.”
Pelerin: Complicat.
Părintele Teologos: Complicat, da. Pentru că, atunci s-a întristat și a plecat. Și e foarte interesant că acest fapt – adică, s-a întristat și a plecat, o notează numai Sfântul Marcu. Și iarăși tot numai Sfântul Marcu notează faptul că Mântuitorul s-a uitat cu multă dragoste la acest tânăr. Și pe baza acestor două lucruri, mulți socotesc că acest tânăr bogat era chiar Sfântul Marcu.
Ce se întâmplă? E dificil pentru că e nevoie de multă credință. Adică omul din punct de vedere logic ajunge la o anumită credință. Chiar crede că da, într-adevăr, Dumnezeu este Dumnezeu și, da, ortodoxia este mântuitoare. Dar în clipa în care trebuie să dai banul, atunci omul zice: „Mă, dar eu rămân singur.” Sunt diferite nivele de credință. Și, da. Sigur. Cu cât mai mult, cu atât mai bine. Dar, fiecare cât poate și cum poate. Înțelegeți? Din cauza asta, niciodată, aici e un subiect foarte delicat. Bine. Mulțumim tare mult! Și mulțumim și lui Adrian!
Pelerin: Noi va mulțumim, Părinte!
Părintele Teologos: Să vă binecuvinteze Bunul Dumnezeu!
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
2 Comment
Dacă avem o patimă/plăcere trupească mostenită care ne chinuie dar mai mult mintal iar noi încercăm din răsputeri să nu o facem cu fapta, ne va mai chinui după moarte?
Este voia Domnului ça oamenii sa mearga la razboi, mai ales cand nu este vorba despre a-ti apara patria, ci de a face jocul marilor puteri care au nevoie de carne de tun??