Smerenie, adevăr, orbirea evoluționismului – p. Teologos

Ascultați un cuvânt în care, pe baza Sfinților Părinți, definim smerenia, vorbim despre modalități de obținere a acesteia și analizăm ce se întâmplă dacă nu o avem și ne încredem în mintea noastră.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Introducere

Am vorbit despre blândețe și simplitate, acuma în mod necesar va trebui să vorbim și despre smerenie, numai că în cazul smereniei sunt total de acord cu Sf. Ioan Scărarul care zice că cel care nu are smerenia habar nu are ce este aceasta, iar celui care o are îi este imposibil să vorbească despre aceasta. Este ca și cum ar încerca cineva să descrie gustul mierii unuia care nu a gustat-o niciodată.

Sau ca să dau niște definiții mai moderne este ca și cum am încerca să-i descriem unui surd ce-i muzica. I-am spune aproximativ că este o aranjare, o combinare, o interferență de oscilații, de variații a presiunii sau a vitezei particulelor dintr-un mediu, oscilații care au o frecvență între 20 și 20.000 Hz. Atunci surdul o să zică „Slavă lui Dumnezeu că am înțeles ce-i muzica!”. Însă o să întrebe nedumerit „Dar de ce toți oamenii sunt atât de interesați de ea?”. Înțelegeți?

Ei, cam așa se comportă relativ la smerenie, cel care nu a gustat niciodată iubirea lui Dumnezeu, pentru că de fapt, smerenia este simțirea și lucrarea iubirii lui Dumnezeu în existența omului. Această iubire este atât de dulce încât îl îndeamnă pe om să se căiască plin de fericire cu toată ființa sa pentru toate păcatele și neputințele sale. Este o stare cu totul fericită, însă pe de altă parte și plină de un fel de frică, de prudență, de delicatețe – de grija de a nu sparge, a nu strivi această corolă de frumuseți, această stare divină delicată ca o pânză de păianjen – așa foarte foarte delicată -, stare care se rupe imediat ce devenim barbari, ce devenim fiare și rănim un suflet, ne depărtăm de Dumnezeu sau în general dacă pălmuim dragostea.

O definire a smereniei

Da, fraților, este foarte greu să fim smeriți pentru că păcatul originar, moartea, căderea lui Adam și mai apoi continuarea și răspândirea acestei stări mortale ne-a transformat în fiare. Știți că există și un dicton latin – „homo homini lupus” – omul este lupul oamenilor. Acum că tot vorbim de fiare și smerenie, îmi aduc aminte de o definiție a smereniei pe care mi-a dat-o p. Rafail Noica și anume că smerenia este acceptarea adevărului așa cum este și nu așa cum am dori noi să fie. Adevărul este că noi nu provenim din fiare pentru că avem suflet veșnic și suntem chipul lui Dumnezeu, însă am ajuns mai rău decât fiarele din cauza păcatului. Fraților, nu trebuie să uităm niciodată aceasta, dacă dorim să ne mântuim. Înțelegeți?

Lupta împotriva adevărului

Din păcate, astăzi, există o foarte mare luptă împotriva acestui adevăr pentru că acest adevăr este esențial pentru mântuirea noastră. Cel mai cunoscut dușman este teoria lui Darwin, care spune că ne tragem din maimuță, teorie care în forma ei clasică a fost depășită de zeci de ani în lumea științifică. De ce? Pentru că, de fapt, nu s-a găsit nicio dovadă în depozitul fosilizer ca să demonstreze continuitatea teoriei Darwiniste adică lipsește celebra „verigă lipsă” – „the missing link” – de fapt chiar mai multe verigi – și din cauza asta s-a peticit teoria spunând că evoluția apare în salturi, care și asta este depășită azi, tot din lipsă de dovezi clare. Înțelegeți?

Poate că e bine să știți că așa-zisele „dovezi”, DACĂ nu sunt greșite voit sau involuntar, sunt dovezi circumstanțiale, pentru cazuri izolate, însă sunt generalizate forțat la sisteme complexe. Pentru că este un foarte mare interes să se promoveze această teorie. Interesant este faptul că lipsa „verigilor lipsă” arată de fapt că speciile sunt distincte între ele chiar dacă speciile în sine se adaptează la mediu. De fapt, Sf. Maxim Mărturisitorul este foarte clar când spune că speciile nu se transformă din una în alta pentru că nicio specie nu își schimbă menirea, rostul (λόγος în greacă), scopul pentru care a fost făcută.

De fapt, fraților, dacă Dumnezeu perfecționează un design și refolosește ceea ce El însuși a făcut într-o altă specie a creației Sale asta înseamnă că este un Creator priceput și inteligent care nu se contrazice pe Sine și nu înseamnă faptul că o specie provine din alta. Mare atenție, fraților! De exemplu, uitați-vă la mâna mea: am degetul mic, degetul mijlociu, inelarul, degetul arătător și degetul mare. Vedeți cum se aseamănă între ele și sunt dispuse într-o părută evoluție? Ei, asta nu înseamnă că provin unul din altul, ci că toate aceste degete provin dintr-o sursă comună, sunt creația unui Creator comun.

Fraților, întâmplarea și explozia – fie ea și Big-Bang – nu produc ordine și inteligență. Dacă detonați la întâmplare un cocktail Molotov sau o bombă atomică nu produceți ordine, ci din contră: trebuie să așteptați să treacă efectele exploziei ca cineva inteligent să poată restabili ordinea. Că tot vorbim de întâmplare, credeți că ochiul uman este produsul întâmplării? Sau dacă presupunem că mergeți pe o planetă îndepărtată și găsiți acolo într-un deșert un ceas extraordinar de complex, care merge perfect, credeți că este produsul întâmplării? Nu, desigur!

Acum, desigur că asta nu exclude adaptarea la mediu, mutațiile genetice în cadrul aceleiași specii pe care Dumnezeu le-a pus din dragoste astfel încât specia respectivă și mai ales omul să poată să răspundă la diferitele schimbări care apar în istorie, însă, așa cum spune Sf. Paisie, un castravete poate să devină mai bun, o roșie poți să o faci mai bună, însă un cimpanzeu nu poți să-l faci om, oricât te-ai strădui. Înțelegeți? Vedeți că și conștiința noastră ripostează. Dacă cineva îi spune altcuiva că este un cimpanzeu evoluat, un urangutan evoluat sau o gorilă evoluată – ca să vorbim și la feminin – acest lucru este socotit o jignire, – și asta pe drept cuvânt. Omul e ceva cu totul diferit, creat într-un mod diferit (adică prin sfat și nu prin cuvânt) și pentru un scop diferit – pentru îndumnezeire.

Problema științei actuale este faptul că ea se ocupă doar de imanent, că este o știință fără Dumnezeu și deci o știință fără finalitate, fără sens real. Evoluționismul încearcă să peticească acest lucru fără însă să dea un sens satisfăcător persoanei, pentru că evoluționismul îl ține pe om închistat în regnul fiarelor și în imperiul aleatoriului. Dincolo de asta, evoluția are ca fundament lupta pentru supraviețuire între specii, selecția naturală, jungla urbană care este total contrară stării sănătoase a unui suflet iubitor și pașnic. Înțelegeți?

De fapt, evoluționismul se îndreaptă către moarte, o moarte unde un suflet rațional știe că nu îi este locul. Acumulează, memorează, se perfecționează, se ostenește în labirinturi fără sens și, la sfârșit, toate se pierd în moarte. Ăsta este așa-zisul evoluționism.

Absurdul nu există

Totul ar fi un absurd macabru dacă nu ar exista raiul, viața veșnică perfectă. Asta se vede în arta atee de astăzi, fraților – mai ales în muzică; nu ascultați fraților că vă împinge în depresie sau în revoltă. Numai îndumnezeirea, ajungerea la asemănarea perfectă cu Dumnezeu, pe cât este cu putință, poate să satisfacă omului setea de victorie, de țel. Înțelegeți?

Vedeți că animalele au un suflet supus materiei: ele își limitează interesele la trup – în principal la mâncare și sex. Nu știu mai mult. Vedem că în perioada istorică de câteva mii de ani pe care o știm foarte bine nu s-a observat nicio tendință a animalelor de a construi civilizație duhovnicească, de a înainta în spiritualitate. Nu își pun întrebări, nu trăiesc drama păcatului și nu au ca principală țintă, preocupare perfecționarea duhovnicească. Cum spuneam, ele se limitează la trup. Și ceea ce numim noi inteligență la animale este de fapt o capacitate de învățare și de adaptabilitate tot limitată la nevoile trupești, limitată la trup – la ceea ce îi face bine trupului lor. Înțelegeți?

Este adevărat că astăzi, datorită faptului că am devenit cu mult mai trupești și mulți dintre noi își limitează viața la trup, mulți nu văd nicio problemă că am ieșit din maimuță sau, mă rog, dintr-un ancestor comun. Această optică a omului ca animal avansat îi adoarme omului conștiința care îl mustră dacă se comportă mai mult sau mai puțin bestial, agresiv cu semenii lui pentru că atunci el se justifică prin lupta pentru supraviețuire zicând „Asta-i viața!”. „Peștele cel mare înghite pe cel mic!”… De fapt, vedeți că teoria darwinistă a ajuns să fie o ideologie de bază în societățile atee, agresive chiar dacă nu a reușit în zoologie. De ce? Pentru că le validează agresivitatea acestei societăți. Din cauza asta, Sf. Iustin Popovici vorbește foarte hotărât împotriva provenienței omului din fiară prin darwinism bineînțeles.

Dacă totul este redus la evoluționismul orb, aleator – chiar și dacă este un Dumnezeu undeva deasupra – atunci dispare și problema păcatului originar, păcat care ne apasă atât, bineînțeles. Înțelegeți?

Dispare și necesitatea mântuirii, dispare și necesitatea Mântuitorului și legat de asta, dispare Învierea și fenomenul sfințeniei. După știința atee nu există păcat, ci doar un progres orb, fără sens real, care se izbește de zidul morții. Fraților, numai Hristos ne oferă învierea, depășirea morții. Fraților, avem mai multe dovezi despre Învierea lui Hristos decât despre existența lui Iulius Cezar. Studiați, fraților, puțin dincolo de calitatea teologică a Noului Testament, cercetați calitatea istorico-filologică a corpusului Noului Testament și veți vedea că dacă nu primim faptele care sunt scrise acolo nu ar trebui să primim nimic din antichitate. Nimic nu se compară din toate cărțile scrise în Antichitate din punct de vedere istorico-filologic, cu calitatea filologico-istorică a corpusului Noului Testament. Din cauza asta spun că avem mai multe dovezi despre învierea lui Hristos decât despre existența lui Iulius Cezar. 

Cât despre minunile sfinților sunt scrise vagoane de cărți întregi, fraților, din prea multe surse cu totul independente ca totul să fie o manipulare. Asta dincolo de minunile pe care le știu de la oamenii care încă trăiesc sau care mi s-au întâmplat mie personal.

Două cazuri despre veșnicie

Desigur că aceste minuni includ și experiența sufletului veșnic, a întoarcerii din moarte. Am mai povestit despre astfel de minuni în mai multe clipuri, acum o să amintesc doar cazul unui părinte care a murit și când era să-l bage în groapă după ceva timp, s-a trezit omul și a spus celor din jur că l-a trimis Hristos din lumea cealaltă ca să spovedească un păcat și are nevoie de un preot. Bineînțeles că toți au rămas cu gura căscată.

A venit imediat un preot, mortul înviat i-a spus ceva la ureche așa pe scurt, după care s-a pus înapoi în năsălie și a adormit iarăși omul somnul cel de veci. A murit iarăși. Și asta în 5 minute s-a întâmplat. Astfel de minuni nu se întâmplă numai la monahi, se întâmplă și la mireni.

Am mai spus de un cuplu de bătrâni la care a murit moșul și a lăsat-o pe babă singură și când erau la priveghi, baba se căina cu mortul pe catafalc că a lăsat-o singură. Oamenii din jur ca să o mângâie pe bătrână au vrut să schimbe subiectul și au întrebat-o ce mâncare o să facă la pomană. În clipa respectivă se ridică mortul la 90 de grade de au înghețat toți și a zis „Mie să-mi faceți sarmale!”. Înțelegeți? Îmi place foarte mult minunea asta. Mai ales că eu cunosc personal cazul.

Omul are suflet veșnic, fraților, după cum Sfânta Scriptură arată în multe locuri. Dincolo de destulele cazuri de învieri din Vechiul și Noul Testament, avem cartea lui Iov, unde Dumnezeu îi promite lui Iov ca recompensă a răbdării sale că îi dă de două ori mai mulți fii și animale, însă în practică, cu toate că, într-adevăr, îi dă de două ori mai multe animale, îi dă același număr de fii. De ce? Pentru că fii morți înainte trăiesc în veșnicie în timp ce animalele nu au suflet veșnic, după cum spune și Sf. Maxim Mărturisitorul. Înțelegeți?

O minune cu Gheron Iosif

Că tot vorbim de minuni și Darwin, țin minte pe Sf. Iosif Isihastul sau Gheron Iosif, cum este cunoscut în România, că la un moment dat când acesta s-a dus la Kiriako-ul Schitului Sf. Vasile a găsit acolo pe un mirean și a simțit duhoare intensă venind dinspre acesta. Atunci Sfântul s-a apropiat de el și i-a spus că are asupra lui o greșeală gravă. Omul nu știa despre ce este vorba însă era dispus să discute cu Sfântul. În discuția care a avut loc după aceea, s-a vădit că omul, chiar dacă era absolvent al Facultăţii de Teologie, scrisese o carte în favoarea teoriei darwiniste. Înțelegeți? Duhoarea oamenilor care au păcate grave să știți că a fost și este simțită de către oamenii duhovnicești, de către sfinți. Să știți că este ceva destul de des să aud în Sfântul Munte despre asta. De exemplu și Sfântul Efrem Katunakiotul spunea de asta de mai multe ori. Înțelegeți?

O istorisire din viața Sfântului Paisie

Că tot vorbim despre sfinții athoniți, Sf. Paisie era foarte caustic cu teoria evoluției dintr-o specie în alta, spunând mucalit că în atâtea mii de ani omul a ajuns să facă rachete pe când maimuța nici măcar o bicicletă nu a fost în stare să facă. Și avea dreptate. Înțelegeți? Și zicea Sf. Paisie: „să văd eu un cimpanzeu cum inventează și face o bicicletă și o să cred.” De fapt, Sf. Paisie avusese o experiență minunată în copilărie legat de asta.

Sf. Paisie era foarte virtuos de mic copil și din cauza asta fratele lui îl invidia. Pentru că fratele nu-l suferea, încerca să găsească tot felul de căi să-l despartă de Biserică și de Hristos pentru că știa că micul Arsenie – viitorul Sf. Paisie – iubea foarte mult pe Hristos. La un moment dat, vine un vizitator care era adeptul teoriei lui Darwin și care îl asigură pe fratele micului Arsenie că o să-l „rezolve” el. La un moment dat, străinul îl găsește pe Arsenie și îi spune „Uite, eu nu zic că Hristos a fost un om rău. Nu. Hristos a fost unul din marii inițiați ai omenirii ca și Buddha, Mohamed și alții. Omul însă nu a fost făcut de Dumnezeu pentru că Dumnezeu nu există. Omul a provenit din maimuță printr-un proces de selecție naturală.”

Asta îi face țăndări universul interior a micului Arsenie care începe să plângă în fiecare zi și să se roage refugiat în singurătatea paraclisului Sf. Barbara care era în apropierea locuinței sale. După o luptă feroce cu gândurile și cu sentimentul părăsirii totale de către un Dumnezeu care acum îi apărea ca inexistent, într-un final, micul Arsenie ajunge la capătul puterilor și zice cu toată ființa sa către Hristos „Doamne, eu nu știu dacă tu ești Dumnezeu sau nu. Însă pentru că ai fost atât de bun cu noi, eu tot pe tine te iubesc!”

Atunci se deschid singure ușile împărătești din paraclis și apare însuși Hristos cel viu și plin de iubire în ușile împărătești, cu o carte deschisă în mână. Atunci Domnul îi spune cuvintele care erau și scrise în cartea pe care o ținea deschisă și-i îi zice că „Eu sunt Învierea și Viața. Cel care crede în mine, chiar dacă va muri, va trăi” – moment în care tot răul și întunericul din inima micului Arsenie explodează și toată existența lui se umple de lumină. Înțelegeți? 

Omul nu este din maimuță – argumente

Vedeți că cunoștința duhovnicească este cu mult, mult superioară cunoștinței științifice și aceasta ne duce la Adevăr. Înțelegeți? Dacă Adevărul ar fi fost că omul ar fi ieșit din maimuță, atunci Hristos Dumnezeu i-ar fi spus calm Sf. Paisie că „V-am făcut din maimuțe ca să vă smeresc”. Însă Dumnezeu nu a făcut asta pentru că dacă acceptăm că Dumnezeu ar alege aleatoriu dintr-o populație – să zicem – de sute de mii de cimpanzei, maimuțe, hominizi doar pe doi pentru a le pune suflet după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, atunci, implicit, îl facem pe Dumnezeu total nedrept și tiran, nevrednic de iubirea Sa pentru că a refuzat celorlalți sute de mii (fără doi) de hominizi absolutul dar al îndumnezeirii. Înțelegeți? Pentru că animalele nu sunt libere să aleagă.

Este nevoie de un act special prin care Dumnezeu creează pe om complet nou și nu derivat din animal, chiar dacă a folosit aceeași materie – pământ – și pe cât a dorit Dumnezeu, cam aceleași principii creatoare să zicem, cam aceleași principii de proiectare. Înțelegeți? Deci omul e total diferit chiar dacă Dumnezeu e folosit aceleași principii, dacă doriți. Asta este esențial pentru că prin om se arată Dumnezeu în mod deosebit în lume prin intensitatea harului Său – pe care animalele nu îl au – și mai ales prin întruparea Sa. Din cauza asta Dumnezeu trebuia să creeze un om nou pentru că animalele nu ajung la raționalitatea omului. Și când spun raționalitate, aceasta se referă și în trup într-un mod tainic.

Dincolo de asta, hainele de piele, adică trupul animalic, depărtat de Dumnezeu, a fost dat oamenilor după ce aceștia au căzut prin neascultare în păcat. Înainte de păcat oamenii aveau un trup aproximativ „ca îngerii” dacă este să-l cităm pe Sf. Grigorie de Nyssa, Sf. Maxim Mărturisitorul și pe Sf. Ioan Damaschin – cu alte cuvinte trupul omului a fost duhovnicesc și nemuritor, iar după păcat a devenit biologic, animalic, coruptibil, muritor. Înțelegeți? Asta spune Scriptura și Sfinții Părinți luminați de Dumnezeu cel personal, care după cum spuneam, au o știință mult mai presus decât bâjbâielile științei. Reamintesc faptul că există o mulțime de cazuri care arată că știința duhovnicească este mai presus decât știința de astăzi, care se ocupă de imanent.

Dumnezeu, știința și greșeala

E adevărat că, pe de altă parte, există și o mulțime de cazuri de greșeli neintenționate și intenționate în știință. Pentru că omul muritor este supus greșelii. Pe când descoperirea de la Dumnezeu nu. Trebuie să știți că Sfinții erau luminați de Dumnezeu și chiar dacă în probleme care nu țin de mântuire, probleme științifice sau de altă natură, puteau să nu aibă cunoștința deplină, în problemele legate de mântuirea omului, pronia lui Dumnezeu îi lumina și îi valida prin Biserică.Pentru că Biserica se ocupă cu mântuirea omului. Și problema provenirii omului din maimuță este legată strict de mântuirea omului. Înțelegeți?

Pe de altă parte, în Biserică, eu cunosc chiar astăzi două cazuri la care nu pot să dau numele – într-un caz cineva a avut probleme cu diavolul pentru că a acceptat din neștiință un anumit evoluționism creștin care admitea proveniența din animale, în timp ce în celălalt caz, omul nu se mai putea ruga deloc, chiar dacă avea să zicem rugăciunea neîncetată, pentru că a zis că „măi, poate fi adevărat”. Din cauza asta în clipa în care a zis asta, s-a oprit rugăciunea în inima lui și efectiv s-a blocat într-o stare de gheață demonică, nemaiputând să facă nimic până când a alungat gândul să zic pozitiv la adresa evoluționismului dintr-o specie într-alta.

De fapt, fraților, Sfântul Munte și toți Sfinții contemporani și din vechime sunt împotriva acestui evoluționism, fie el și evoluționism teist care acceptă intervenția lui Dumnezeu în creație.  Adică trecerea dintr-o specia într-alta. Chiar și în temnițele comuniste au fost mărturisitori pe această temă, mărturisitori cărora comuniștii nu le-au putut răsturna poziția. Desigur că i-au chinuit, însă asta e altceva.

Era un teolog foarte cunoscut care după o lungă expunere a comuniștilor în care încercau să dovedească că omul a ieșit din maimuță, a fost întrebat în plen cu un aer batjocoritor și tendențios: „Ei, acum ce mai zici tovarășe?” la care teologul a răspuns calm ceva de genul „Cei care cred că au mama maimuță, au mama maimuță, iar cei care cred că au Tată pe Dumnezeu, au Tată pe Dumnezeu”.

Că tot vorbim de teologie, nu știu dacă știți, există un canon de la un sinod foarte important – de la sinodul de la Cartagina – care spune că „de va zice cineva că protopărintele Adam s-a făcut (de Dumnezeu) om muritor, aşa încât ori de ar păcătui, ori de n-ar păcătui, va muri cu trupul, adică va ieşi din trup nu după vina păcatului, ci din nevoia firii, să fie anatema.” Înțelegeți? Nimeni, fraților, nu dorește să fie împotriva sfintelor canoane sau a experienței Sfinților Părinți numai ca să spună că am evoluat ca și chip veșnic al lui Dumnezeu din generații de hominizi muritori. Pentru că evoluționismul presupune moartea. Înțelegeți? Trupul muritor presupune moartea. Bineînțeles că înainte de păcat, omul era nemuritor. După cum v-am spus, canonul de mai sus.

Celelalte argumente ale științei sunt deducții ale oamenilor de știință pe baza a ceea ce vedem astăzi. Chiar ei spun că sunt teorii. Uneori chiar nu au deloc teorii serioase decât numai încercări – de exemplu, în încercarea de a explica de ce pigmeii din Africa sunt atât de scunzi. Un exemplu.

Adevărul este o Persoană

Înțelegeți? Sunt taine. Chiar și pentru cei credincioși multe din cele ale acestei lumi sunt taine. Hristos, însă, este esențial pentru că numai Hristos cel înviat ne scoate din groaza singurătății și a nesiguranței și din monotonia haotică a lipsei de sens. Acesta este Adevărul. Adevărul este o Persoană, o Persoană total comunitară, capabilă de Întrepătrunderea, de Perihoreza deplină, de care omul este însetat și care este, de fapt, starea raiului. Înțelegeți?

Acum trebuie să explicăm acest adevăr al întrepătrunderii, al lui Adam cel global, al perihorezei umane, pentru că este esențial pentru aflarea adevărului și este diferența netă dintre noi și animale, chiar dacă am mai explicat în clipurile mai vechi ce înseamnă aceasta.

Perihoreza și creația

Vedeți că la crearea omului, spre deosebire de toată cealaltă creație care a fost creată prin poruncă, toate persoanele Sfintei Treimi s-au sfătuit și iau parte la creația omului zicând Dumnezeu că „să facem om după chipul și asemănarea Noastră” – vedeți că în cazul lui Dumnezeu se folosește exprimarea la plural în timp ce în cazul omului se folosește exprimarea la singular. Să facem om – singular – după chipul și asemănarea noastră – plural. De asemenea, mai departe, Sfânta Scriptură folosește tot același dezacord între singular zicând „Și l-a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; bărbat și femeie (plural) i-a făcut.”  Înțelegeți? Acest dezacord care poate părea ciudat la prima vedere, este cât se poate de exact. De ce? Ce știm noi despre Dumnezeu? Știm că Dumnezeu este un singur Dumnezeu în trei Persoane. Aceste Persoane sunt atât de strâns unite între Ele încât formează un singur Dumnezeu. Asta se numește în termeni teologici Perihoreză. Întrepătrunderea persoanelor.

Nu există o imagine exactă din lumea sensibilă care să descrie această realitate duhovnicească, însă vă puteți imagina trei fascicule de lumină care se întrepătrund, formând un nou de fascicul. Sunt trei și unul în același timp. Sau ne putem imagina trei sunete de la trei instrumente diferite. Sunt trei dar, totuși, unul.

Ei, de vreme ce unicul Dumnezeu în trei Persoane l-a creat pe om după chipul și asemănarea Sa, înseamnă că Dumnezeu nu a creat 8 miliarde de oameni cât se spune că suntem acum, ci un singur Om după Chipul și asemănarea Sa format din multe persoane de două genuri – masculin și feminin. De fapt, Dumnezeu a creat o minte gigantică după chipul Său în care toate aceste persoane să fie întrepătrunse, să ne cunoaștem gândurile unii altora, să ne partajăm trăirile unii altora și să conlucrăm cu toții într-o înțelegere totală, păstrându-ne fiecare specificitatea sa, pentru același scop comun care este îndumnezeirea, perfecțiunea personală veșnică. Acesta e scopul, înțelegeți? Cum vine această conlucrare, vă puteți imagina cum conlucrează mădularele în trup într-o înțelegere, coordonare totală și naturală. Vedeți că eu acum vă vorbesc, respir, îmi mențin echilibrul și toate acestea într-o coordonare naturală în care toate părțile trupului meu cooperează pentru un scop care acum este să încerc să vă vorbesc, să vă ajut, cu ajutorul lui Dumnezeu, bineînțeles.

Deci când Sf. Ap. Pavel vorbește de mai multe ori despre Biserică ca despre un trup cu multe mădulare diferite a cărui cap este Hristos, nu face poezie sau figuri de stil, ci spune chiar realitatea concretă. Din păcate, însă, noi nu mai trăim această realitate astăzi pentru că suntem îmbucățiți de păcat. Deci noi nu mai cunoaște gândurile unii altora astăzi pentru că suntem rupți de păcat. Prin catastrofa păcatului, Adam cel unic a căzut și s-a spart în indivizii constituenți. Oglinda unică a lui Dumnezeu cel unic a căzut și s-a spart în cioburi. Aceasta este căderea lui Adam.

Despre darul cunoașterii gândurilor

Da, fraților, darul cunoașterii gândurilor este un dar natural care s-a pierdut după căderea lui Adam. În clipa în care omul se apropie de Dumnezeu, în clipa respectivă acest dar reapare. Că tot vorbim de Sf. Iosif Isihastul, el cum stătea la masă cu ucenicii, la un moment dat începea să plângă zicând „un suflet are nevoie acum de rugăciune, de ajutor”.

De asemenea, și Sf. Efrem Katunakiotul avea acest dar al clar-vederii. La un moment dat un tânăr avea un război de gând dacă Sfântul Efrem are sau nu darul acesta. Luptat de gânduri, a aflat unde este chilia acestuia și s-a hotărât că atunci când o să ajungă acolo o să-l întrebe dacă este clarvăzător sau nu. Desigur că nu a spus nimănui despre lupta sa pentru că se rușina. Când s-a apropiat de chilia bătrânului acesta îl aștepta în poartă și îl întreabă oarecum răstit, dar și mucalit „Ce te interesează pe tine dacă sunt clar-văzător sau nu?”. Înțelegeți?

Desigur, însă, că cei mai celebri din Sf. Munte care au avut această harismă au fost Sfinții Paisie și Porfirie la care sunt mult prea multe cazuri pentru a fi povestite aici. Sunt scrise cărți întregi cu ei – și eu personal cunosc destule cazuri pe care le-am auzit de la oameni care le-au trăit.

De fapt, acest lucru a venit Hristos să-l facă: să reunească pe Adam cel unic și global, să-l adune din cioburile sale, din indivizii constituenți. Ne zice Hristos: ok – ați greșit, v-ați rupt și asta constituie chinul vostru. Haideți să refacem! Care doriți, vă uniți cu Mine și prin Mine între voi. Înțelegeți? Aceasta este mântuirea, fraților, acesta este raiul: refacerea lui Adam celui global prin unitatea iubirii, prin întrepătrunderea persoanelor, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu cel perfect fericit, veșnic și iubitor.

Concluzii

Acesta este adevărul, aceasta este smerenia: conștiința faptului că fiecare dintre noi suntem doar o celulă infimă din acest trup cosmic a lui Adam cel global care are ca și cap pe Hristos. Dacă suntem prin noi înșine și ne rupem de trup, putrezim, ne chinuim și nu valorăm nimic. Suntem nimic. Vedeți că și în trupul nostru dacă scoatem afară un mădular, putrezește, își pierde valoarea și se aruncă. Singuri suntem nimeni, fraților. Uniți cu Hristos, suntem fiii lui Dumnezeu și devenim ca Dumnezeu – atotputernici, atotștiitori, fericiți și veșnici. Trebuie numai să dorim asta, numai să ne silim să realizăm asta.

Când spuneam la începutul cuvântului, smerenia este acceptarea adevărului așa cum e și nu așa cum am dori noi să fie, la asta mă refeream. Este o taină această trăire a unirii depline cu Hristos și a unirii, întrepătrunderii cu persoanele celorlalți și din cauza asta smerenia nu poate fi numită după cum spune Sf. Ioan Scărarul, ci trebuie să o trăiești.

Nu există specie de maimuță sau alt animal care să aibă acest scop în viață sau să acceadă la acest plan existențial. Drama noastră este că chiar dacă nu am provenit din maimuță, totuși ne îndreptăm ca civilizație în direcția respectivă. Dacă acceptăm acest adevăr așa cum e, e și asta o smerenie.

Să ne ajute bunul Dumnezeu să ne împlinim menirea, fraților!

Vă mulțumesc că ați avut omenia să stați cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!