Începem acest nou an cu o nouă rubrică „Întrebări și răspunsuri” în care am adunat pentru voi întrebări de la cei care ne urmăresc și care ne-au cerut să răspundem pe câteva teme esențiale pentru sufletul nostru: mântuirea, sufletul în veșnicie și exercițiul zilnic pentru a deveni mai buni – fapt ce ar trebui să ne preocupe în mod constant. La final, aveți și un citat duhovnicesc. Vă mulțumim pentru comentarii!
Răspândiți dragostea!
Faceți click/tap pe întrebări pentru a vedea răspunsurile!
Lectură plăcută!
Atracția noastră către plăceri și egoismul, iubirea de sine.
Ca să putem să iubim.
Un om spovedit și cu un program duhovnicesc constant.
Să știm că toți suntem oameni limitați.
Să ne rugăm zilnic și să ne aducem aminte de toate ocaziile în care Dumnezeu ne-a ajutat în trecut.
Prin rugăciune și prin studiu duhovnicesc ieșim de sub presiunea acestei lumi.
Pentru că atunci se văd toate păcatele noastre.
Nu e chiar așa. Omul trebuie să treacă prin aceste sinusoide. Se depășesc prin luptă duhovnicească: adică prin răbdare, rugăciune și simplitatea nădejdii.
Da, evident. Însă trebuie atenție pentru că se poate amesteca și vrăjmașul.
Păcatul non-stop nu duce la mântuire indiferent de rugăciunile altora.
Da.
Da, însă depinde și de ei. În orice caz rugăciunea noastră ajută.
Nimănui nu este clar. Din cauza asta trebuie să ne luptăm să devenim din ce în ce mai buni. Există desigur linii de ghidaj, însă nimeni nu poate spune și nimeni nu poate judeca pe celălalt. Desigur că toți suntem de iad însă nădăjduim în mila lui Dumnezeu.
Citatul duhovnicesc:
În viața duhovnicească și cel mai fricos poate dobândi multă bărbăție, dacă se încredințează pe sine lui Hristos, ajutorului dumnezeiesc. Poate merge în prima linie să se lupte și să biruiască. (…) De aceea, să ne temem numai de Dumnezeu, iar nu de oameni, oricât de răi ar fi ei. (Sfântul Paisie Aghioritul – „Trezire duhovnicească”)
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
2 Comment
în momentul acela s-a făcut liniște în cap și m-au trecut fiorii. Era așa cum îți pică fisa ( că ți ai uitat portofelul în tramvai). După atâția ani de trudă aveam impresia că am pierdut doar timp, nu am ajuns nici măcar la genunchiul broaștei. În disperarea mea mi-am cerut iertare: Doamne, am făcut ce am putut și totuși nu m-am mișcat de pe loc”. Vedeam intuitiv dimensiunea smereniei și splendorii multor sfinți și oameni cu adevărat minunați și mă lăsau puterile. Gândeam nu are niciun sens nu am cum să dobândesc sfințenia, un hău mare mă desparte. Atunci am văzut în mine cum doar Dumnezeu știe când, cum și dacă , întinde mâna spre păcătos și îl trece hăul. Să nu disperi, am auzit în mine, căci doar Tatăl are vederea cea adevărată.
Părinte, vă rog să ne vorbiți într-o emisiune despre terapii alternative de vindecare (homeopatie, acupunctură, bioenergie, hipnoză ș.a.). Vă mulțumesc!