Timp nou fericit – p. Teologos

De ce avem timp? De ce nu avem timp? Care este scopul timpului și care este relația noastră cu veșnicia? Care este importanța morții și ce se întâmplă după moarte?

Răspunsurile la aceste întrebări precum și la altele le veți afla urmărind materialul de față.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Viața veșnică și stadiile sale

Avem patru stadii în viața noastră veșnică – fiecare stadiu cu specificitatea sa. Primul stadiu este stadiul intrauternin, în care omul se caracterizează prin faptul că trăirile sale depind foarte mult de trăirile părinților, în principal ale mamei, bineînțeles. Este foarte important ca părinții să aibă conștiința acestui lucru și să aibă grijă cu trăirile lor – și pe plan trupesc, dar și pe plan sufletesc – adică să fie liniștiți și să nu se certe sau să nu facă alte păcate care sunt și plan sufletesc și pe plan trupesc. Să aibă grijă să nu facă păcate trupești, să nu bea, să nu fumeze sau – și mai rău – să nu se drogheze. Înțelegeți?

Al doilea stadiu care ține de la naștere și până la moarte se caracterizează prin faptul că avem timp. Timpul este posibilitatea pocăinței, posibilitatea schimbării de direcție. Există posibilitatea flexibilității smereniei.

Importanța capitală a morții este faptul că după moarte sufletul se stabilizează pe direcția pe care a ales-o aici pe pământ, în cea de-a doua parte a vieții sale veșnice. Omul nu dispare după moarte – din  contră, trăiește mult mai intens decât aici pe pământ. După moarte mașina nu se oprește, circulă cu o viteză mult mai mare decât aici pe pământ, adică omul trăiește mult mai intens, doar că se înțepenește volanul, adică nu se mai poate pocăi, sufletul nu se mai poate ajuta pe sine și se bazează pe urmările faptelor sale bune și pe rugăciunile celor din cea de-a doua parte a vieții. Înțelegeți?

Cea de a 3-a parte a vieții, în care sufletul există singur, am spus că se caracterizează prin faptul că omul nu mai are timp și deci nu se mai poate ajuta pe sineși, și este chinuit de păcatele de faptele rele pe care le-a făcut și nu le-a spovedit și este desfătat, bucurat de faptele bune, de virtuțile pe care le-a acumulat. Înțelegeți?

Adam a căzut din iubirea lui Dumnezeu, s-a despărțit de Dumnezeu prin păcat. Păcatele sunt forme de ură. Dumnezeu, pentru că ne iubește atât de mult, ne-a dat acest mare dar care se numește timp, ne-a dat posibilitatea întoarcerii, posibilitatea pocăinței. Timpul ne-a fost dat ca să învățăm să iubim, să ne relegăm de Dumnezeu și prin Dumnezeu între noi. Noi astăzi simțim că nu mai avem timp pentru că nu mai folosim timpul pentru mântuire. Timpul este ca și un râu care curge. Dacă noi nu folosim acest râu, este ca și cum nu l-am avea. Deci pentru că nu folosim timpul pentru mântuire este ca și cum nu l-am avea. Înțelegeți?

Mântuirea

Mântuirea este moartea cu o inimă iubitoare. Dacă în clipa morții iubim pe Dumnezeu și pe ceilalți atunci ne deschidem față de ei ca o supernovă și ne unim cu ei și asta-i raiul, fericirea veșnică. Dacă, însă, în clipa morții ne iubim mai mult pe noi înșine decât pe ceilalți, dacă îi urâm pe ceilalți, atunci ne închidem în noi înșine ca o gaură neagră, cădem în noi înșine, singuri în veșnicie concentrându-ne pe dorințele noastre înțepenite și împinse la maxim, dorințe care însă nu mai pot fi îndeplinite niciodată.

Din cauza asta, trebuie să ne gândim tot timpul la moarte și la veșnicie. Scopul nostru aici pe pământ este maximizarea iubirii din inima noastră și din univers, până când murim și atunci să murim cu o inimă iubitoare după cum spuneam. Scrierile Sfinților Părinți și în principal Sf. Scriptură sunt manuale de iubire, fraților.

Trebuie să știm aici diferența dintre înțelepciune și sentimentalism și calcul, să zic așa. Adică diferența dintre înțelepciune și deșteptăciune. Deșteptăciunea este lucrarea înaltă a logicii, adică este capacitatea cuiva de a rezolva probleme și posibilitatea de a maximiza nivelul de trai din lumea sensibilă – adică aici pe pământ, lumea sub simțuri. În timp ce înțelepciunea este lucrarea înaltă a minții, adică e capacitatea unei persoane de a rezolva probleme duhovnicești și de a maximiza nivelul de trai în lumea inteligibilă care este și veșnică. Lumea duhovnicească, asta este înțelepciunea. Înțelegeți? Deșteptăciunea nu este mântuitoare, pe când înțelepciunea, da.

Ce întrebare să ne preocupe

Mare atenție că acrobațiile filosofice și alte raționamente fără iubire nu sunt o dovadă a înțelepciunii, ci a deșteptăciunii. De fapt, duhul rațional fără a avea experiența a ceea ce vorbim nu este de la Dumnezeu. Teologia fără experiență este un drum foarte larg către înșelare, către iad. Înțelegeți?

Trebuie să fim înțelepți și să ne întrebăm tot timpul – „fapta pe care o fac acum ce impact are în veșnicie?” „Mă ajută să am o veșnicie fericită sau nu?”. De asemenea, să ne întrebăm „Dacă mor diseară, unde mă duc?”. Totdeauna să avem veșnicia în minte. Moartea, fraților, este cel mai mare examen pe care o să-l trecem, examen cu consecințe veșnice, însă nimeni dintre noi nu dorește să se gândească la asta. Lucrul este cu atât mai absurd cu cât este singurul lucru sigur din viața noastră. Singurul lucru sigur e moartea și cel mai important și noi nu dorim să ne pregătim pentru el și asta chiar dacă nimeni nu ne-a garantat că o să trăim până mâine. Asta arată distorsiunea din noi, arată preferința plăcerii fără scop, fără deschiderea în veșnicie.

Despre timp

Fraților, toți simțim că timpul are sens, însă nu ne dăm seama încotro se îndreaptă axa sau mai bine zis spirala timpului pentru că dacă din punct de vedere fizic timpul este o axă care se poate dilata sau contracta în funcție de viteza cu care se mișcă cineva, din punct de vedere duhovnicesc timpul este un timp spiral sau mai bine zis în formă de elice conică, un helix conic în care istoria se repetă, însă nu exact la același nivel, ci la un nivel mai înalt al experienței noastre ca umanitate, astfel încât să învățăm și ca persoană și ca și Adam cel global. Acest helix conic se îndreaptă înspre recapitularea și unirea creației cu Hristos chiar dacă anumite entități raționale își folosesc prost libertatea pentru a cădea de pe acest drum din existență într-o pseudoexistență, adică într-o autoanihilare relativă, atât cât este cu putință unei ființe veșnice, după cum sunt ființele raționale. Că noi toți suntem veșnici.

Timpul ne aduce experiență și acesta este sensul lui mântuitor sau distrugător. Să știți că iadul nu este rezultatul păcatului, ci rezultatul persistenței în păcat, dincolo de persistența timpului. A nu greși este dumnezeiesc, a greși este uman, a persista în greșeală este diabolic și dătător de iad. Din cauza asta aici pe pământ este esențială flexibilitatea smereniei, dispoziția continuă de pocăință, adică dispoziția continuă de îmbunătățire. Pentru asta trebuie să ne rugăm, să întrebăm pe cei pe care îi validează Dumnezeu în fața noastră și să fim atenți la noi înșine. Așa dobândim această flexibilitate. În clipa în care greșim să dăm imediat înapoi și să nu zicem că „cum o să mă vadă alții dacă eu dau înapoi?” sau că „eu nu o să dau înapoi pentru că îmi pierd autoritatea”. Fraților, e nevoie de discernământ, pentru că încrâncenarea și neascultarea chiar de cei mai mici atunci când au dreptate duce la iad. Aici trebuie să menționăm că dacă încrâncenarea celor mai mari în păcat duce la iad, cu atât mai mult neascultarea celor mai mici duce acolo. Fraților, să avem iubire și unitate între noi.

Iadul este o alegere

Iadul, de fapt, este alegerea noastră. Alegerea de a NU deveni mai buni, alegerea de a nu ne lupta să ieșim din distorsiunea în care ne aflăm. Iadul nu este rezultatul unei forțe externe, ci rezultatul alegerilor noastre. Din cauza asta să fim atenți ce alegem, astfel încât voia noastră să fie tot timpul în acord cu voia lui Dumnezeu. Dacă voia noastră este în acord cu voia lui Dumnezeu, atunci avem voia bună. Vedeți că în limba română voia bună este sinonim cu bucuria pentru că primul efect al acordului dintre voia omului și voia Domnului este bucuria. Fraților, să nu acceptăm păcate prin indiferența noastră pentru că acesta este un mare păcat al nostru.

De asemenea, când ni se dă dreptul să alegem, să alegem cum ne vorbește Dumnezeu în conștiința noastră. Nu ziceți că n-aveți pe cine alege pentru că dacă ar fi totuna, Dumnezeu nu v-ar da posibilitatea să alegeți. Întâi de toate, alegerile sunt un act mărturisitor care presupune din partea noastră multă rugăciune și sfătuire pentru a găsi unde se ascunde Dumnezeu. Să nu uităm că totdeauna trebuie să-L votăm pe Dumnezeu și pe cei în care Acesta viază cel mai mult. Dincolo de asta, dacă oamenii lui Dumnezeu ies la vot, cei care sunt împotriva lui Dumnezeu, se tem. Se tem pentru că știu că oamenilor lui Dumnezeu le pasă, sunt vigilenți și o să le fie mult mai greu celorlalți să manipuleze. Înțelegeți?

Știți că pe omul adormit îl duci de nas unde vrei, în timp ce pe omul vigilent îl manipulezi doar parțial și pentru un timp scurt. Minciuna are picioare scurte dacă omul e treaz. Domnul a zis că tot ce este întru ascuns va fi scos la arătare. Dacă omul se pocăiește atunci Domnul cel milostiv șterge păcatul într-ascuns. Dacă nu, atunci dreptul Judecător îl va vădi și în lumea asta și – dacă tot nu se pocăiește – atunci și în lumea viitoare ca păcătos.

Fraților, Dumnezeu cel atotputernic nu se rușinează de nicio față, oricât de neobrăzată și de puternică s-ar considera. Dumnezeu NU este comparativ mai puternic, Dumnezeu este dincolo de orice comparație. E pe un cu totul alt plan. Este Creatorul atotputernic, mai presus de continuumul spațiu-timp din care noi observăm doar 93 de miliarde de ani lumină. Dumnezeu aduce și menține în existență pe fiecare dintre noi, inclusiv pe cei care Îl războiesc. Zic „Îl războiesc” ca să înțelegem starea acestor ființe raționale, pentru că nu se pune problema ca cineva să războiască pe Cel care este total de neajuns, mai presus de toate, total transcendent. Înțelegeți?

Judecata

De fapt, judecata particulară și cea finală care se fac după moarte, fraților, nu este o judecată ca la tribunal, adică nu vin avocați, nu se pun întrebări și altele asemenea. Judecătorul este Hristos și judecata este imediată, simplă și totală. Așa cum noi putem să judecăm imediat dacă apa dintr-un pahar este transparentă sau nu, la fel și Hristos judecă imediat dacă persoana umană este transparentă sau nu la harul Său. Lucrul se vede imediat. Este evident nu numai pentru atotștiința lui Hristos, ci și pentru conștiința noastră care, după cum vedeți, chiar înainte de moarte știe cam pe unde o să ajungă.

Să știți că cei care mor cu sufletul liniștit, chiar dacă posibil să fie în mari dureri din cauza unor boli, aceștia se duc în rai și e foarte posibil să fie liniștiți și din cauza conștiinței și pentru că văd îngeri chiar înainte de a muri. Pe când cei care mor îngroziți, mor astfel pentru că sufletul începe să intre în lumea de dincolo și-i văd pe draci și iadul care îi așteaptă. Da, fraților, trebuie să știți că în clipa în care omul începe să se apropie de moarte, se apropie de lumea de dincolo pe care o experiază din ce în ce mai mult și asta nu numai prin conștiința sa. Simțurile sale duhovnicești se deschid și omul începe să-și dea seama că toate cele spuse de Biserică legate de rai, iad și în general de viața de după moarte sunt foarte adevărate, fraților. Înțelegeți? 

De asemenea, sufletul începe să-și dea seama că toate dorințele sale egoiste, legate de materie nu vor mai fi împlinite niciodată. Niciodată! Dacă cumva sufletul este dependent de acestea, atunci se va chinui în veșnicie. Dacă, însă, sufletul are dorințe duhovnicești, atunci el se va desfăta în marea de duhovnicie și unire care este Dumnezeu ca împărat al unității duhovnicești a raiului. Împăratul iubirii.

Dumnezeu, raiul și iadul

De fapt, să știți că pentru Dumnezeu și raiul și iadul sunt la fel în sensul că sunt țintele iubirii Sale totale și atotcuprinzătoare. Dumnezeu revarsă aceeași iubire și în rai și în iad. Înțelegeți? Diferența este că ființele raționale din rai percep această iubire care lumină, ca desfătare și se deschid în fața ei, în timp ce în iad, o rejectează continuu și o simt ca foc mistuitor, ca foc care îi arde. De fapt, după cum spune Sf. Isaac Sirul, cel mai mare bici din iad este biciul iubirii lui Dumnezeu. O iubire totală care te înconjoară de peste tot, iubire căreia nu-i mai poți răspunde, din cauza distorsiunii tale. Ai o imensă părere de rău, când vezi Cui i-ai greșit și ce ai pierdut, însă încrâncenarea din tine nu îți permite să ieși din sevrajul veșnic și mai presus de orice descriere, în chinul singurătății veșnice în care te afli. Înțelegeți? Ferească Dumnezeu!

Cel care se află în iad nu se mai poate ajuta singur, însă este ajutat de urmările faptelor sale bune și de faptele bune, adică fapte de iubire pe care alții le fac în numele său. Prin faptele bune vine iubirea în chinul în care se află și el simte ușurare, înseninare. Pentru că iadul este imposibilitatea de a iubi, în clipa în care cineva face o faptă de iubire în numele celui care nu are iubire, mai ales dacă cel care nu are iubire este plecat dincolo, adică nu mai are posibilitatea să facă fapte prin care să-și agonisească iubire, atunci Dumnezeu Tatăl îi oferă această iubire celui lipsit dacă cineva dobândește această iubire în numele lui – adică face o faptă de iubire în numele lui. Înțelegeți?

Rugăciunea pentru cei adormiți, milostenia și parastasele – rolul lor

Aceste fapte de iubire care se pot face în numele celui plecat sunt multe și se grupează în două mari categorii: fapte de iubire către Dumnezeu – adică ne rugăm pentru cel plecat, fie acasă, fie la biserică, la slujbe în mod instituțional sau în mod personal, acasă.

Din punct de vedere instituțional, dincolo de pomelnicele pe care le puteți da la Sfânta Liturghie și care ajută foarte mult, fraților, avem și slujbe speciale în care ne rugăm pentru cei duși. Aceste slujbe, după probabil cum știți, sunt Parastasele. Parastasul este o slujbă foarte frumoasă și foarte importantă. Fraților, nu neglijați Parastasele pentru că mâine o să fiți voi pomeniți acolo. Nimeni nu v-a garantat că o să trăiți până mâine. Dacă voi îi neglijați pe înaintașii care s-au dus, atunci și urmașii vă vor neglija pe voi, conform legii duhovnicești.

Legat de Parastase și de pomenirea morților, e bine să menționăm aici câteva cazuri: întâi de toate, cazul sinucigașilor. Dacă omul s-a sinucis cu bună știință, în deplinătatea facultăților sale mintale, atunci nu poate fi pomenit la Biserică pentru că el însuși cu bună știință a ales să refuze marele dar al timpului, al posibilității pocăinței pe care Dumnezeu i l-a oferit și noi trebuie să-i respectăm libertatea de alegere. Ne putem ruga pentru el numai la chilie, numai personal ca semn al dragostei noastre pentru el, mai ales dacă omul respectiv ne-a ajutat într-un fel sau altul atât timp cât a fost aici pe pământ în cea de-a doua parte a vieții sale veșnice. Dacă, însă, sinucigașul nu a fost în deplinătatea facultăților mintale, atunci ca pogorământ, se poate pomeni și instituțional, în Biserică, pentru că omul nu a știut ce face.

De asemenea, în cazul ereticilor, este valabil un principiu analog. Adică ereticii, vii sau morți, nu pot fi pomeniți instituțional, în Biserică pentru că le respectăm libertatea de alegere, din dragostea noastră față de ei. Da, știu, e o mare dramă, însă nu putem să le călcăm în picioare libertatea lor. Dacă dorim să-i ajutăm pentru că ne-au făcut un bine, atunci putem să ne rugăm pentru ei în camera noastră, să facem un șirag de „Doamne Iisuse…” pentru sufletul lor, ca semn al dragostei noastre pentru ei. De asemenea, se poate da o foaie separată cu numele ereticilor la un preot sau la un monah astfel încât să-i pomenească părintele în rugăciunea sa personală – ca semn al iubirii, după cum spuneam. Nu se poate în biserică, am spus. 

Oricum, milostenia, pomana se poate face pentru orice suflet pentru că este o expresie a iubirii personale – de la suflet la suflet. Dacă dați milostenie adică obiecte, haine, mâncare la cei nevoiași pentru sufletele celor plecați ei primesc multă iubire și sunt ajutați să iasă încet-încet. Chiar dacă nu ies din iad, sigur că starea lor se va îmbunătăți semnificativ. Dar pot să iasă chiar din iad, fraților, să știți.

De fapt, orice faptă de jertfă, de iubire – chiar dacă nu este făcută direct în numele celorlalți – ajută pe membrii lui Adam cel global, să știți, pentru că toți suntem legați prin legături duhovnicești. Și mai ales, îi ajută pe cei care sunt legați cu legături duhovnicești mai intense de persoana care face fapta respectivă de jertfă, de iubire. Asta se vede în principal în monahism unde cunoscuții apropiați, în principal membrii familiei, vii și adormiți află un mare folos dacă persoana care vine la monahism se nevoiește întru ascultare.

Un caz despre o monahie și familia ei

Țin minte un caz în care o tânără s-a dus la monahism și pentru că nu avea experiența ascultării, avea gânduri să plece din monahism să-și ajute familia și frații, mai ales că mama ei murise. Pentru că își asculta gândurile și se baza pe logica sa fără să asculte pe maica stareță, într-un final a fost biruită de gândurile care o războiau. Și-a făcut bagajele pe ascuns, hotărâtă ca a doua zi să plece în lume. În noaptea aceea, a visat-o pe mama ei în iad. Era un întuneric imens, fără margini, un întuneric de o densitate maximă, un întuneric total. Și în acest abis întunecat stătea pierdut un om. Era mama sa care ținea în mână o lumânare. Atunci monahia, îngrozită, și-a întrebat mama: „Mamă, cum ai ajuns aici? Și ce-i cu lumânarea asta?” Mama a răspuns: „Sunt aici pentru păcatele mele și lumânarea asta ești tu. Dacă pleci, se va stinge!” Și măicuța nu a mai plecat. Înțelegeți?

Sunt oameni care prin dedicarea lor lui Dumnezeu atrag foarte mult har care influențează în bine pe mulți – și dintre cei vii și dintre cei morți – pentru că în clipa în care omul se apropie de Dumnezeu bariera morții devine difuză și chiar dispare. Dacă omul ajunge la grade mari de sfințenie, bariera morții dispare complet.

Bariera morții. Un caz cu Sfântul Porfirie

Era o familie din Australia care suna regulat pe Sf. Porfirie pentru sfaturi duhovnicești și Sfântul le răspundea cu răbdare și cu harul pe care îl avea. Asta a continuat până când într-o zi când la finalul convorbirii, le spune Sf. Porfirie la telefon „Auzi, copilul meu, de acuma încolo să nu mă mai sunați pentru că eu am murit de câteva săptămâni!” și închide. Ăstora din Australia le-a căzut falca – vă dați seama! Au dat telefon înapoi la mănăstire ca să afle ce s-a întâmplat și într-adevăr le-au confirmat că părintele a murit de mai bine de 40 de zile – până și Parastasul i l-au făcut.

Prin Ortodoxie, ne vindecăm de moarte

Da, fraților, Ortodoxia se ocupă cu vindecarea morții. Cu învierea care înseamnă depășirea cu adevărat a morții. Mare atenție, însă, această depășire nu este un surogat ca transhumanismul care încearcă să-l mențină pe om în păcat la nesfârșit. Desigur că transhumanismul are o latură pozitivă – încearcă să prelungească timpul care ne este dat spre pocăință. Avem mai mult timp să ne pocăim deci am putea să ajungem mai aproape de Dumnezeu, să ne perfecționăm duhovnicește mai mult prin fapte bune. Capcana este faptul că noi facem din transhumanism și din iubirea de sine un idol și atunci îl pierdem pe Hristos. Ne concentrăm cum să scăpăm de moarte de unii singuri și nu cu ajutorul lui Dumnezeu.

Fraților, depășirea condiției umane se face prin sfințenie și nu prin transformarea omului în cyborg. După cum vedeți sfinții depășesc toate limitările umane, inclusiv continuumul spațiu-timp, inclusiv legile fizicii, inclusiv moartea. Vedeți că sfinții comandă toată creația, fac minuni, apar și dispar din loc în loc, însă asta nu ca expresie a tiraniei, ci ca expresie a iubirii față de ceilalți și chiar a iubirii față de Dumnezeu. Ca expresie a iubirii față de ceilalți, avem exemple nenumărate de minuni în tone de cărți. Chiar v-am spus una cu Sfântul Porfirie. Ca expresie a iubirii față de Dumnezeu, vedem în Sfânta Scriptură pe Sfântul și Dreptul Simeon care a fost teleportat la Templu la Întâmpinarea Domnului ca să-L primească pe Domnul în brațele sale.

Exemple despre depășirea continuumului spațiu-timp

În zilele noastre, știu un părinte în Sf. Munte care era foarte bolnav și se ruga la Sf. Dumitru să-l facă bine. După mai multe rugăciuni, Sfântul l-a făcut bine și atunci omul a promis ca în fiecare an să meargă de ziua Sfântului la Tesalonic la hram. Într-un an a fost furtună pe mare și, pentru că a fost interdicție, nu a putut să meargă. Părintele se jeluia Sfântului să-l ierte că n-a putut să meargă ca să-și împlinească promisiunea. În timp ce se tânguia astfel cu multă durere, a dispărut pur și simplu din chilie și a apărut la Tesalonic, în biserica Sfântului Dumitru la hramul Sfântului. Frumos – tămâie, cădelnițe, cântări – o minunăție! E adevărat că înapoi a trebuit să vină cu autobuzul pentru că dacă nu e absolută nevoie, Dumnezeu nu face minuni pentru că trebuie să ne smerim.

Acuma trebuie să știți că această posibilitate de a se teleporta, de a „merge în Duhul”, cum spune în Sfânta Scriptură, nu este limitată la o rază de „x” km în jurul unui punct, să zicem. Țin minte că în perioada războiului civil din Grecia în care toți evitau să vorbească pro sau contra rușilor sau americanilor de frica de a se trezi cu un glonț în plus în cap, Sf. Paisie aflase că americanii ar fi ajuns pe Lună. Sfântul se închide în chilie și reapare pe străzile din Kareia, râzând în gura mare: „Hă! Hă! Hă! Săracii de americani! Cât s-au chinuit să ajungă pe lună! Câți bani! Câți oameni implicați! Câte materiale și câtă tehnologie! Cât s-au chinuit să facă motoarele alea și cât combustibil a fost folosit pentru ca să ajungă pe Lună! Când pe lună se ajunge foarte simplu: cu puțin pesmet și puțină rugăciune!” Om relaxat, înțelegeți?

Cosmosul

Acuma trebuie să știți că teleportarea nu se oprește la Lună, fraților. Omul îndumnezeit este dumnezeu după har, adică atotputernic. Atunci când toată Biserica zice că Dumnezeu a făcut toată creația, tot cosmosul pentru noi, asta nu înseamnă că noi trebuie să experiem acest cosmos pe ecranul unui radiotelescop sau prin fotografiile în diferite benzi pe care telescoapele spațiale ni le oferă. Experiența adevărată a nebuloasei Crabului nu este așa cum o vedem în fotografii și nici măcar așa cum au văzut-o chinezii în 1054, atunci când a explodat supernova. Experiența adevărată a acestei nebuloase care se expandează cu 1500 km/sec este să mergem într-o secundă acolo fără niciun efort și fără să fim afectați deloc de foarte intensele radiații X care provin de la pulsarul din centru, chiar dacă aceste radiații foarte intense sunt emise la fiecare 33 de milisecunde. Gândiți-vă ce nociv e acolo!

Fenomenal. Asta este experiența adevărată adică să fii acolo și să vezi toate treburile astea fără niciun efort și fără să pățești nimic. Și pentru asta a făcut Dumnezeu cosmosul, fraților. Ca să ne bucurăm de el împreună la fața locului și să-l slăvim pe Dumnezeu. Să vezi cum explodează o supernovă… Slavă lui Dumnezeu!

Lucrul este și mai fenomenal, dacă luăm în calcul că ultima parte a vieții noastre veșnice care începe de la „învierea din morți”, adică ne vom recăpăta trupul înapoi și vom fi acolo cu trupul, însă de data aceasta incoruptibil și în deplinătatea facultăților noastre trupești – ca de 33 de ani, după cum spun Sf. Părinți. de ce? Astfel încât să ne putem bucura la maxim de această experiență fantastică.

Concluzie și îndemnuri

Din cauza asta, fraților, să avem grijă să nu facem niciodată fapte de care să ne fie rușine în viitor și dacă facem să ne spovedim și să ne pocăim, pentru că astfel vom ajunge să-i iubim pe toți. Altfel, ne vom chirci veșnic total singuri în gaura neagră a păcatului, în străfundurile materiei.

E păcat să pierdem fericirea și iubirea veșnică pentru niște lucruri nesemnificative, lucruri legate de egoism și îngustimea minții noastre. Să ne gândim la scala continuumului spațiu-timp. Da, ok, problema cu care ne confruntăm acum, oricare ar fi ea, ni se pare cea mai mare problemă din univers. Fraților, nu e așa. Să nu uităm că avem timp – timp ca să cerem ajutorul unui Dumnezeu care a făcut și întreține în existență continuumul spațiu-timp de 93 de miliarde de ani lumină și, cu toate acestea, are atâta smerenie să se ocupe cu iubire personală de fiecare dintre noi personal. Vedeți că Dumnezeu S-a făcut un Om de doar un metru și ceva înălțime special pentru noi ca să ne salveze și să ne spună că sufletul nostru este mai de preț decât tot acest univers de 93 de miliarde de ani lumină care se expandează cu viteze amețitoare în toate direcțiile.

Și de ce un suflet este mai de preț decât tot acest univers? De ce? Pentru că un suflet uman are o capacitate de iubire mai mare decât tot acest univers, fiind chipul lui Dumnezeu. Fraților, cât mai avem timp, să nu irosim iubirea pe lucruri de nimic. Să nu uităm de viața noastră veșnică. De veșnicia noastră. De fapt, asta i-am răspuns unui tânăr care m-a întrebat „De ce trebuie să-i iubim pe ceilalți?” – i-am zis „Ca să ne vindecăm. Ca să avem o veșnicie fericită”.

Vă urez un timp nou fericit.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Vă mulțumesc că v-ați folosit timpul și iubirea să stați cu mine până acum! Sper să fi fost spre mântuirea noastră a tuturor!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!