Nașterea Domnului: Călăuza – P. Teologos

Hristos a fost și este Călăuza noastră pe drumul depășirii morții, depășirii adicțiilor, depășirii păcatelor. Pe drumul depășirii nesimțirii. Care au fost cauzele, modul și efectele nașterii Sale în lume? Vizionați acest material pentru a afla.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Introducere. Cartea neamului lui Iisus Hristos…

Vedeți că primul verset din prima carte a Noului Testament zice „Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.” Acuma, dacă este să vorbim strict trupesc, Iisus este fiul Mariei și Fiul lui Dumnezeu, însă Sf. Ap. Matei dorește să arate evreilor și nouă că acest Iisus este Mesia cel așteptat, cel care împlinește profețiile proorocilor, un întreg pachet de profeții dintre cele mai cunoscute făcând referire la Mesia ca la „fiul lui David”.

De fapt, intenția Sf. Ap. Matei e foarte clară pentru că dincolo de faptul că amintește numele Iisus care se tâlcuiește „Domnul mântuiește” sau mai corect morfologic este „Domnul este cel ce dă mântuirea”, amintește și supranumele Lui – adică Hristos. Este foarte important asta pentru că pe vremea respectivă nu existau nume de familie și, deci supranumele aveau directă legătură cu personalitatea celui care le purta. „Hristos” este traducerea în greacă a ebraicului mașiach (de unde și Mesia), care înseamnă „uns”. Hristos este unsul lui Dumnezeu, adică Sfântul lui Dumnezeu și, totodată, regele lui Israel, Cel care urma să-i scape pe evrei, cel care urma să le ofere libertatea și victoria. După cum știm, evreii așteptau un rege politico-militar, adică unul trupesc și temporar pe când Iisus a fost și este un rege adevărat, un rege veșnic, duhovnicesc, un rege care ne scapă de adevărata robie – robia morții exprimată prin patimi și păcate.

Acuma, legat de primul verset, se poate traduce și cu „Cartea nașterii lui Iisus Hristos” pentru că textul originial „Βίβλος γενέσεως Ἰησοῦ Χριστοῦ” are ambele sensuri – adică și de neam și de naștere – și de fapt, în primul capitol Sf. Matei se referă la ambele.

Legat de nașterea Domnului și de duhovnicia acesteia vedeți că Sf. Matei scrie că „Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov” și așa mai departe până la Sfântul și dreptul Iosif unde NU mai spune că Iosif l-a născut pe Hristos, pentru că NU Sfântul și dreptul Iosif a dat sămânță de viață în pântecele Mariei, pentru că după cum știm Maica Domnului a născut de la Duhul Sfânt și a fost și a rămas fecioară înainte de naștere, în naștere și după naștere. Asta o notează foarte clar Sf. Matei, după cum spuneam, zicând „Iacov a născut pe Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a născut Iisus”.

Nașterea lui Iisus Hristos a fost total diferită

În românește nu este foarte clar, însă în textul original este cât se poate de clar „Ἰακὼβ δὲ ἐγέννησε τὸν Ἰωσὴφ τὸν ἄνδρα Μαρίας, ἐξ ἧς ἐγεννήθη Ἰησοῦς” – „ἐξ ἧς” tradus în românește prin „din care” este la genul feminin. Adică Maica Domnului L-a născut. Nu știu dacă știți, în tradiția rabinică bărbatul naște, pentru că el dă viață. În greacă, sunt chiar două verbe diferite pentru „a naște” cu semnificație precisă – bărbatul „γεννάει” în timp ce femeia „τίκτει”. Sf. Ap. Matei folosește primul verb în cazul bărbaților în timp ce la nașterea lui Iisus din Maica Domnului este folosit cel de-al doilea verb.

Dincolo de asta, pentru a accentua și mai mult că nașterea lui Iisus a fost total diferită de toate celelalte nașteri, Sf. Ap. Matei nu numai că folosește un alt verb, ci folosește și particula adeversativă „δέ” – „Iar/Însă/Dar nașterea lui Iisus Hristos așa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt.” Vedeți că conceperea de la Duhul Sfânt păstrând fecioria Maicii Domnului este validată și de versetul următor unde zice că Iosif, drept fiind, dorea s-o lase pe ascuns. Ei, dacă pruncul din pântecele logodnicei sale era al său pentru că știa că s-a culcat cu ea de ce dorea s-o mai lase pe ascuns? E clar că Sf. Iosif știa că nu se culcase cu Maica Domnului și credea că cineva i-a necinstit logodnica.

Știți că Legea Veche spunea că femeile adultere trebuie bătute cu pietre până mor. Sf. Iosif pentru că era drept, nu dorea să se încarce cu păcatul minciunii și să spună că copilul e al lui și din cauza asta a ales o soluție de compromis – adică s-o părăsească, poate că ea o să se căsătorească cu tânărul care s-a culcat cu ea și astfel să se mușamalizeze cumva toată tema. În clipa în care Sf. Iosif avea acest război de gând, intervine îngerul și-i spune să nu se teamă s-o ia pe Maria logodnica lui pentru că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt și nu de la un presupus rival de-al său. Vedeți că această naștere era atât de supranaturală încât trebuia să intervină însuși bunul Dumnezeu prin îngerul Său ca să-l echilibreze pe Sf. Iosif. Îngerul, însă, nu se oprește aici, ci continuă și îi spune Sf. Iosif că acesta, cu toate că nu e tatăl real al copilului, o să-i pună numele Iisus. De ce? Pentru că va mântui pe poporul Său de păcatele lor. Am mai spus că Iisus se tâlcuiește „Domnul mântuiește”.

Crucea de la naștere începând

Pentru că Sf. Matei scrie pentru evrei și are ca unul din principalele scopuri să dovedească faptul că Iisus este Mesia cel așteptat, întru Care se împlinesc profețiile, notează imediat după asta că „acestea toate s-au făcut ca să se plinească ceea ce s-a spus de Domnul prin profetul ce zice: Iată, Fecioara va purta în pântece și va naște Fiu și-L vor chema cu numele de Emanuel, care se tâlcuiește: Cu noi este Dumnezeu.”

Vedeți că pe Mesia nu L-a chemat Emanuel, ci Iisus. Spune astfel, însă, profetul Isaia pentru că supranumele lui Iisus este Emanuel, care înseamnă „Cu noi este Dumnezeu”, după cum un alt supranume este Hristos, după cum am discutat la început.

Vedeți că încă de la început Hristos a avut Cruce pe pământ. Putea să se nască într-un Palat. O să spuneți că Maica Domnului a fost săracă. Da, însă Dumnezeu putea să facă astfel să fie regină sau cel puțin o aristrocrată – mai ales că este din seminția lui David și era foarte respectată în sinagogă. Însă nu a fost așa – de ce? Pentru că averea și faima sunt forme puternice de drog, forme puternice de plăcere care întunecă mintea omului. Vedeți astăzi tineri simpli care se cred cineva fără să fi făcut multe în viață și au doar o avere cu care pot să-și cumpere droguri și vedeți în ce hăuri existențiale ajung, ce păcate fac și prin ce drame trec. Desigur că nu zicem că Maica Domnului ar fi căzut în păcat în acele medii – Doamne ferește! – însă zicem că prin perfecțiunea Sa, Dumnezeu totdeauna a ales mediile cele mai propice pentru sfințirea Maicii Domnului – și a celor care Îl doresc pe El – medii pe care aceasta le-a ales la rândul ei, supunându-se voii călăuzitoare a Domnului.

Atitudinea corectă

Fraților, totdeauna să ne supunem voii lui Dumnezeu pentru că Dumnezeu are viziunea globală a tot ceea ce se întâmplă în continuumul spațiu-timp pentru că Dumnezeu este dincolo de acesta; pentru Dumnezeu nu există distanță sau trecut, prezent și viitor. Dumnezeu le știe pe toate însă noi, din păcate, din cauza încrederii în sine, ne absolutizăm voia proprie care de regulă este contrară voii lui Dumnezeu.

Zic că este contrară pentru că noi căutăm de regulă plăcerea egoistă, plăcerea păcătoasă în timp ce Dumnezeu caută să ne ferească de acest drog, pentru că drogurile ne fură libertatea și ne generează un comportament haotic, egoist, păcătos. Înțelegeți?

Pe de altă parte comportamentul după voia lui Dumnezeu generează libertate, chiar dacă, pe moment, asta nu se vede. Sf. Iosif dimpreună cu Maica Domnului s-au dus la Betleem pentru că așa i-a călăuzit voia lui Dumnezeu, voie exprimată prin conducerea păgână din acea vreme, conducere căreia poporul evreu îi era supus. Fraților dacă cei de la conducere imperiului au greșit că au dorit să facă recensământul ca să ia bani de pe impozite, asta e problema lor. Dacă nu e păcat frontal, noi trebuie să ne supunem. Înțelegeți?

Despre stăpâniri și ascultarea de ele

Să știți că, după cum spune Sf. Ap. Pavel, trebuie să ne supunem stăpânirilor pentru că stăpânirile sunt lăsate de Dumnezeu și deci acestea fac, în general, voia lui Dumnezeu pentru noi. Am zis „în general” pentru că sunt și cazuri când deciziile conducerilor contravin voii lui Dumnezeu și asta se vede prin poziția Bisericii adică prin consensul oamenilor duhovnicești din Biserică relativ la o anumită problemă. Am văzut în trecut cu martirajul. Fraților, dacă oamenii duhovnicești se opun unei decizii care contravine cu legea lui Dumnezeu atunci trebuie să ne opunem și noi. Dacă nu, nu. E nevoie de mult sfat și discernământ. Din păcate, astăzi se observă în această problemă două extreme: sau nu ne pasă de nimic și atunci ne dezintegrăm ca neam și suntem puși în fața unor situații care ne împing pe noi sau pe copiii noștri la compromisuri inacceptabile, sau ne pasă însă acționăm singuri și astfel devenim ținte ușoare și nu avem eficacitatea necesară. Cum spuneam, e nevoie de sfat și discernământ, pentru că de multe ori în spatele patimilor oamenilor se ascunde în mod inexplicabil purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Înțelegeți?

Scena Nașterii

Vedeți că ceea ce s-a întâmplat cu Maica Domnului și Sfântul Iosif la Betleem a fost inuman, luând în considerare faptul că Maica Domnului era o tânără însărcinată de 16-17 ani, iar Sf. Iosif un bătrân. Vedeți că nimănui nu i-a fost milă de ei, toți încercând să-și găsească loc pentru ei înșiși. Astfel au ajuns într-o peșteră care era pe post de staul unde Maica Domnului L-a născut pe Iisus. Vedeți că Maica Domnului L-a înfășat și L-a pus într-o iesle în loc să-L țină în mod natural în brațe și asta pentru că acolo era cel mai cald – și asta datorită răsuflării animalelor și să Îi țină de cald.

Tot legat de faptul că lumea nu L-a primit pe Creatorul acesteia, este foarte important și episodul cu păstorii care își păzeau oile în afara civilizației. De fapt, fraților, trebuie să știți că oile, adică gândurile se pot păzi numai în afara civilizației, în afara grijilor lumești. Adică, fraților, trebuie să stăm și retrași, să nu avem continuu contacte. Vedeți că păstorii făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor, adică privegheau, însă nu în plăceri lumești, nu în diferitele forme de drog, ci în trezvia ascetică necesară pentru a-și păzi averea materială și duhovnicească pe care Dumnezeu le-a dat-o în grijă. Această stare ascetică, această vigilență îi face vrednici ca să vină îngerul la ei să le vestească bucurie mare care va fi la tot poporul.

Vedeți că de vreme ce bucuria este pentru tot poporul, îngerul vine la păstori pentru că numai aceștia aveau starea duhovnicească necesară, după cum spuneam, ca să facă asceza necesară să meargă până la Betleem și să se închine. Vedeți că după aceea păstorii au vestit ce au văzut și au auzit, la multă lume, însă nimeni nu s-a dus să vadă. Se minunau și cam atât. În mod normal, desigur că peștera, Betleem și împrejurimile ar fi trebuit să se transforme în cel mai important loc de pelerinaj de pe planetă, după cum s-a și transformat de altfel, însă, din păcate, numai pentru lumea îngerească după cum ne informează Scriptura.

Vedeți că s-a arătat acolo în împrejurimi o mulțime de oaste cerească lăudând pe Dumnezeu zicând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”. Era o bucurie imensă pe toți îngerii de la mic la mare pentru că pentru prima dată în istorie puteau să-L experieze astfel pe Domnul lor, pe centrul iubirii lor, pe dătătorul de viață, pe dătătorul de bucurie și iubire.

Gândiți-vă puțin, fraților! Până atunci, toți îngerii îl cunoșteau pe Dumnezeu ca fiind total transcendent, total de neajuns în ființa Sa, total imaterial, Creatorul universului care este dincolo de continuumul spațiu-timp, continuum din care doar observabili sunt 93 de miliarde de ani-lumină și dintr-o dată Îl văd prunc mic de câțiva zeci de centimetri, palpabil, culcat într-o iesle de animale. Înțelegeți? Gândiți-vă ce priveliște! În scutece. Fenomenal, fraților!

Este total de înțeles de ce îngerii se buluceau să-L vadă pe Dumnezeu unit cu omul. Dumnezeu adevărat și om adevărat într-o singură persoană; un Dumnezeu iubitor, un Dumnezeu care dorește să intre în contact cu Creația Sa și care nu dorește moartea acesteia datorită păcatului, ci dorește întoarcerea păcătosului la viață, dorește pacea pe pământ și voia cea bună între oameni după cum, de fapt, au cântat toți îngerii.

Despre voie

Voia bună este alinierea voii umane cu voia lui Dumnezeu cel bun, pe când voia rea este voia egoistă a omului departe de Dumnezeu. Din cauza asta focusul vieții duhovnicești de elită, focusul vieții monahale este tăierea voii rele, a voii egoiste, care este provocatoare de iad în timp ce voia bună este avanpremiera raiului.

Să știți că omul merge în iad nu pentru că păcătuiește, ci pentru că are voie rea, pentru că persistă în păcat. Înțelegeți? Să nu greșim e dumnezeiesc. Să greșim e omenesc. Să persistăm în păcat, să avem voie rea e diabolic și asta duce în iad. Mare atenție, însă, că voia bună nu este drogul plăcerii trupești pe care îl vede cineva în lume pe la petreceri. Rezultatul voii bune este harul lui Dumnezeu care aduce bucuria duhovnicească pe care o vedeți la sfinți și la oamenii duhovnicești. De fapt, Hristos pentru asta a venit pe pământ: ca să ne fie exemplu de voie bună, ca să aducă bucurie la tot poporul după cum au spus îngerii.

Cu toate acestea, vedeți că pe oameni nu i-a interesat și nu-i interesează. Au fost păstorii care au spus experiența lor – după care a fost Sfântul și Dreptul Simeon, un om bătrân de câteva sute de ani, teleportat la Templul din Ierusalim când a fost la Întâmpinarea Domnului. Sfântul Simeon nu a fost singurul care L-a mărturisit pe Iisus ca Domnul și Mesia cel așteptat – mai era acolo și proorocița Ana care vorbea de aceasta. Cu toți acești călăuzitori către Hristos, cu toate efortul lor, marea masă de oameni nu a luat aminte. De ce? Pentru că oamenii preferă viața în umbra morții ca pe un drog în pofida ascezei care duce la viața veșnică. Noi dorim să mâncăm așa la un picnic. Înțelegeți?

Magii și aflarea Domnului

După aceea, la aproximativ 15 luni după cum spun Sfinții Părinți vin magii – adică niște învățați din Persia sau Arabia care pe baza faptului că aveau profeții legate de steaua care va arăta nașterea Regelui Iudeilor care după știința lor era alesul lui Dumnezeu. Vedeți că acești oameni chiar dacă aveau o știință mai prejos decât legea mozaică, au bătut atâta cale, fraților – 15 luni pe cămilă – ca să-L găsească pe Iisus în timp ce iudeii care erau la doar câțiva kilometri nu s-au sinchisit să meargă chiar pe jos până la Betleem ca să vadă ce se întâmplă acolo.Astăzi, Betleemul este suburbia Ierusalimului, atât de aproape e.

S-a sinchisit însă Irod care a trimis armata și a făcut un întreg pruncucid acolo – și-a ucis până și propriul copil – gândiți-vă! Irod avea informația chiar de la evrei – de la învățații poporului care i-au spus locația după profeția lui Miheia chiar dacă știau că Irod este împotriva lui Hristos și chiar dacă știau că profeția că nu o să lipsească sceptru din Iuda urma să se împlinească pentru că Irod nu era iudeu, ci idumeu, era străin de neam. Deci toată lumea știa că Irod are toate motivele să-L ucidă pe Mesia. Și cu toate acestea L-au dat pe gratis, nici măcar nu L-au vândut pe 30 de arginți ca Iuda.

Aici, dincolo de drama asta foarte mare, se vede foarte bine cum acționează Dumnezeu care dă oamenilor toate indiciile pentru a-l găsi pe Iisus fără însă să le calce în picioare libertatea. Vedeți că steaua s-a ascuns de magi tocmai când au ajuns la Ierusalim astfel încât aceștia să fie nevoiți să întrebe pe alți oameni, astfel încât ierusalimitenii să afle de nașterea lui Hristos. De aici se văd mai multe lucruri. Odată că steaua este o stea inteligentă care apare și dispare după cum voiește. În al doilea rând că Dumnezeu nu face minuni dacă omul poate să afle de la alt om ceea ce are nevoie pentru mânturie și în al treilea rând, faptul că omul poate să-și folosească libertatea în mod greșit pentru a-L lupta pe Dumnezeu fără însă să aibă sorți de izbândă. De fapt, la fel face și diavolul: luptă cu încrâncenare pe Dumnezeu de la care primește toate, inclusiv darul de a exista și puterea de a-L lupta. Înțelegeți?

Uciderea pruncilor

Acum unii pun în cârca lui Dumnezeu crima abominabilă comisă de Irod zicând că Dumnezeu nu trebuia să permită să moară atâția copii nevinovați. Întâi de toate, faptul că se pune cineva în locul lui Dumnezeu și judecă este o mândrie cruntă pentru că nu suntem noi mai înțelepți decât Dumnezeu. De vreme ce Dumnezeu a îngăduit, știe Dumnezeu de ce și, de fapt, știm și noi dacă citim pe Sfinții Părinți, în cazul de față pe Sf. Ioan Gură de Aur care spune că Dumnezeu le-a oferit pruncilor uciși de Irod cel mai mare dar cu ocazia venirii Sale pe pământ. Le-a oferit darul muceniciei. Au ajuns direct în rai, cu darul Domnului. Vedeți că Biserica îi serbează ca sfinți mucenici.

Desigur că asta nu înseamnă că Irod sau oricine altcineva care a ucis mucenici a făcut o faptă lăudabilă. Nu, fraților! De fapt, până și diavolul conlucrează la mântuirea oamenilor, fără însă să dorească aceasta și asta constituie marea lui dramă, chinul lui. Înțelegeți? Dumnezeu este atât de puternic încât folosește orice, inclusiv patima celorlalți, pentru a-l mântui pe om, pe aleșii Săi și îi transmite încontinuu mesaje omului și aleșilor. Și aleșii sunt cine? Cei care doresc. La Dumnezeu nu există predestinare. Cui dorește, Dumnezeu îi trimite continuu mesaje cum să acționeze în orice situație oricât de grea ar fi aceasta. Desigur că omul este liber să aleagă între bine și rău, însă Dumnezeu își face datoria Sa.

Să nu spuneți că nu e așa, pentru că Omul Hristos a avut cea mai dură viață de pe pământ, a fost Omul pe care diavolul L-a atacat la maxim. Și cu toate astea a biruit. Ei, de vreme ce Hristos a reușit nu numai să iasă cu bine, ci chiar să depășească moartea și să învie, înseamnă că și noi putem să facem acest lucru. Vedeți că Hristos nu S-a prezentat pe sine ca un scamator. Din contră, ne-a spus, că dacă Îi urmăm exemplul atunci vom avea rezultatele pe care le-a avut El și chiar și mai mari decât acestea vom face, după cum El însuși ne-a spus.

Ce înseamnă să fii ortodox

Din păcate, însă, nimeni dintre noi nu ajunge acolo, din multe motive. Unul din principalele motive este că nu ne interesează, după cum am demonstrat în acest clip. Să nu ziceți că asta se aplica numai evreilor de atunci. Sfântul Sofronie de la Essex spune că în toată istoria creștinismului nu a existat un neam ortodox. Toată istoria creștinismului este o istorie de luptă împotriva lui Hristos și a Evangheliei Sale. Chiar și aici vin pelerini care îmi oferă un respect de care sunt cu totul nevrednic și care îmi spun „Trăiască ortodoxia!” Și eu atunci îi întreb „Te rogi?”, „Păi, n-am timp părinte!”, „Postești”, „Nu, că amețesc”, „La biserică mergi duminică?”, „Nu, că-i departe”, „Te spovedești?”, „Odată pe an, dacă ajung”. Ei, și atunci unde este ortodoxia celor mulți? Unde este terapeutica ortodoxă care ne vindecă de voia rea, de moarte și ne aduce voia bună și învierea? Înțelegeți?De fapt, nu ne interesează… Foarte puțini sunt cei pe care îi interesează.

Trebuie să fim mult mai concreți în programul nostru duhovnicesc constant care ne asigură vindecarea pentru că dacă nu suntem concentrați pe acesta, vrăjmașul ne fură și rămânem ortodocși numai cu numele. Înțelegeți? Ortodoxia nu este o etichetă, ci este modul de viață terapeutic, cum spuneam.

Logica umană și problemele ei

Un alt motiv pentru care nu ajungem la Hristos este logica noastră. Pe baza logicii noastre mioape ne opunem planului lui Dumnezeu cu noi și astfel ne ratăm ținta. Dumnezeu are cu fiecare dintre noi un plan, dar noi suntem liberi să îl urmăm sau nu și dacă nu-l urmăm, ne ratăm ținta. Înțelegeți?

Dacă Sf. Iosif s-ar fi bazat pe logica sa, și s-ar fi împotrivit, pruncul Iisus ar fi murit, ucis de Irod. Atunci când îngerul i-a zis Sf. Iosif să ia pruncul și pe mama Lui și să fugă în Egipt pentru că o să-L caute Irod ca să-L omoare, dacă judeca logic, Sf. Iosif ar fi zis că nu știe ce spune pentru că magii tocmai L-au validat ca Rege, ca Pătimitor și ca Dumnezeu pentru omenire pentru că I-au adus aur, smirnă și tămâie și deci nu e o problemă pentru că își poartă singur de grijă. Sau ar fi zis că e prea departe și prea periculos până în Egipt cu o fecioară atât de tânără ca Maica Domnului și cu un prunc atât de mic cum era Iisus. Vedeți însă că Sf. Iosif nu a dat un răspuns de om logic, ci unul de om credincios și a plecat imediat, noaptea crezând total în spusele îngerului.

Aici trebuie să insistăm puțin, fraților. Nu carele cumva să fie cineva dintre noi care să creadă în cele spuse de diferiți îngeri fără să întrebe. Fraților, în clipa în care avem tot felul de vedenii nu trebuie nici să acceptăm, nici să respingem. Și neapărat trebuie să întrebăm pe un om duhovnicesc.

Sfântul Iosif și logodna

Vedeți că Sf. Iosif a fost un om a cărui sfințenie a fost validată de consensul oamenilor duhovnicești și, mai presus de asta, de însuși bunul Dumnezeu prin înflorirea toiagului său. Nu știu dacă știți, logodnicul Maicii Domnului a fost ales printr-o minune. Când Fecioara Maria a împlinit vârsta de 12 ani, preoții din Templul din Ierusalim au hotărât să o însoțească cu un bărbat vrednic, care să aibă grijă de ea și să o păzească. Pentru aceasta, au chemat la Templu pe bărbații necăsătoriți din neamul lui David, din care făcea parte și Maica Domnului. Fiecare dintre ei trebuia să aducă un toiag de lemn, pe care să-l depună în Sfânta Sfintelor, locul cel mai sfânt din Templu. Preoții le-au spus că Dumnezeu va arăta prin semn pe cel care va fi logodnicul Fecioarei.

După ce au stat trei zile în post și rugăciune, preoții au intrat în Sfânta Sfintelor și au luat toiagurile bărbaților. Când i-au dat lui Iosif toiagul său, acesta a înflorit ca un liliac și de pe el a zburat un porumbel alb, simbol al Duhului Sfânt. Astfel, Dumnezeu a arătat că Iosif este cel ales să fie logodnicul Maicii Domnului. Deci fraților să nu credem că fiecare dintre noi poate să aibă descoperiri de la sfinții îngeri pentru că dacă o să credem asta atunci ne duce vrăjmașul în coclauri foarte periculoase. NU suntem toți Sfântul Iosif, fraților!

Vedeți că Sf. Iosif a fost foarte smerit cu toate că avea descoperiri de îngeri și dacă nu era smerit nu se învrednicea de astfel de descoperiri. Pentru că era smerit era și ascultător. A făcut răbdare în Egipt până când a murit Irod și când a primit iarăși poruncă de la înger să se întoarcă, s-a întors, însă din cauza smereniei și evlaviei sale față de Domnul, i-a fost frică să se întoarcă în Iudeea pentru că domnea Arhelau, fiul lui Irod și atunci i-a spus îngerul să se ducă în Galileea. Înțelegeți? Foarte smerit Sfântul Iosif și ascultător.

Vedeți că Iisus le era supus părinților nu pentru că ar fi avut nevoie – pentru că Dumnezeu era, după cum a și arătat în Templu la vârsta de 12 ani – ci ca să ne arate că acesta este modul corect de a fi.

Concluzie și îndemnuri

Fraților, pentru a fi un bun conducător cineva trebuie să fie neapărat un bun ascultător. Dacă nu facem tot posibilul ca ascultători în fața lui Dumnezeu, atunci nici Dumnezeu nu face tot posibilul în fața noastră atunci când vom deveni lideri. Înțelegeți? Dacă nu ne pregătim în ascultare departe de lume, atunci nu vom reuși nici când Dumnezeu ne scoate ca și conducători ai lumii. Foarte important asta.

Trebuie să avem tot timpul dorul după Dumnezeu, după Tatăl cel ceresc, pentru că dacă nu avem acest dor și nu ținem distanța față de lume, atunci ne vom prăbuși odată cu lumea în groapa plină de smoală a depresiei, a lipsei de sens, pentru că sensul vieții noastre este drumul către Tatăl afară din groapa morții. Este un drum cu sens unic, un drum pe care toți știm că trebuie să existe însă nimeni nu a avut smerenia și iubirea necesară pentru a-l găsi. Nimeni nu a putut să ne fie călăuză. Pentru asta a venit Domnul nostru Iisus Hristos și a devenit om, ca să ne arate concret acest drum, pentru a ne da un sens, chiar dacă noi ne-am ucis călăuza pentru că de fapt, nu ne interesează nimic mai mult decât un picnic la marginea drumului. Înțelegeți?…

Să ne ajute bunul Dumnezeu să prețuim întruparea Domnului, să ne prețuim Călăuza cu toată existența noastră pentru că astfel vom afla pe Cel care ne va împlini toate dorințele noastre, oricât de adânci ar fi.

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați stat cu mine până acum și sper că darul Domnului să ne fi călăuzit pașii precum la familia cea sfântă. Vă urez un Crăciun fericit!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin 

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!