Isihia – PS Irenei

Ascultați un cuvânt cu har și la obiect în care PS Irenei de Londra ne explică pe scurt ce înseamnă Isihia, adică liniștirea duhovnicească.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

[Episcopul Irinei]: În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh!

Dragi frați și surori, în timpul petrecut astăzi cu voi, aș dori încă o dată să mă uit la un concept specific al vieții noastre în Hristos, al practicii noastre spirituale care se află în inima trăirii noastre în credința creștină, ca să ne străduim să înțelegem mai clar aceste realități din centrul vieții noastre ascetice. Și conceptul, cuvântul, la care vreau să mă uit cu voi astăzi este cel de liniște, care este o traducere decentă, cred, a cuvântului isihie, care este un cuvânt de bază în scrierile ascetice și duhovnicești ale părinților noștri. Spun că e o traducere decentă, deoarece isihia, de-a lungul generațiilor și secolelor, e un cuvânt care a căpătat atât de multă nuanță teologică și spirituală în acele scrieri, încât devine foarte greu să redăm, în orice termen tradus, plinătatea a ceea ce sfinții părinți descriu cu adevărat prin folosirea lui. Liniștea este cuvântul folosit cel mai adesea și există o realitate bună pentru asta.

O altă traducere este tăcere și uneori eu folosesc acest termen când traduc sau vorbesc pentru că este de asemenea o traducere bună, deși subliniază un aspect ușor diferit al realității pe care o descriu părinții. Isihia, tăcerea, liniștea descrie o stare a inimii creștine prin disciplină ascetică prin care este posibil ca inima să simtă și să respire împreună cu Dumnezeu însuși. Aceasta nu e în principal o descriere a atributelor exterioare, deci atunci când spunem liniște nu vorbim în primul rând despre liniște fizică, deși de foarte multe ori liniștea fizică e un element necesar în obținerea liniștii interioare.

Atunci când vorbim de tăcere, nu vorbim în primul rând despre absența vorbirii sau absența sunetului și totuși aceste lucruri ar putea fi ingrediente esențiale în dezvoltarea liniștii interioare. Totuși, aceste dimensiuni interioare ale vieții noastre spirituale sunt cele pe care acest termen încearcă, până la urmă, să le descrie. Când spunem că liniștea sau tăcerea nu sunt ingrediente necesare la nivel extern, trebuie doar să ne amintim că tocmai părinții care scriu pentru noi marile texte ascetice, care ne învață acești termeni, Sf. Isihie și atâția alții, aceștia au fost călugări care au trăit în comunități. Poate anumite părți din viața lor, chiar și părți lungi din viața lor, le-au trăit în izolare parțială.

Totuși, pentru niciun monah, izolarea nu este cu adevărat completă în sens fizic. Aceștia au fost sfinți care au intrat în templu, care au auzit slujbele cântate, au auzit citirea Evangheliei, adică a existat sunet, a existat mișcare, și aceste lucruri nu au inhibat, ci mai degrabă au dat putere luptei pentru tăcerea interioară, pentru liniștea interioară. Deoarece acea realitate interioară, așa cum ne învață sfinții, nu depinde de circumstanțe exterioare.

Și deja aici avem o importantă lecție de spiritualitate, care se aplică fiecărei generații, deoarece fiecare generație a folosit zgomotul, activitatea, distragerea lumii din jurul ei ca o scuză pentru a explica o credință călduță sau o disciplină ascetică lipsită de strălucire. Și este adevărat că distragerile exterioare fac exact asta, distrag, și, așadar, noi trebuie să învățăm cum să minimizăm acele distrageri, cum să găsim oportunități de a exista separați de ele. Dar, în cele din urmă, trebuie să învățăm că până și dacă nu le putem elimina, aceste lucruri nu trebuie să devină obstacole în calea plinătății Vieții Creștine. Și, într-adevăr, așa cum mărturia Sfinților și a Mântuitorului însuși ne arată în mijlocul distragerilor exterioare, înseși acele lucruri pot fi folosite pentru a obține sfințenia și bunătatea.

Scopul pe care îl căutăm atunci când ne gândim la isihie, la liniște, la tăcere, este cel al unei dispoziții interioare. Părinții ne învață că în timp ce cele care se întâmplă în afara noastră, acele distrageri, zgomotul, mișcarea constantă, aceste lucruri nu pot pune niciodată cu adevărat obstacole comuniunii noastre cu Hristos. Dar ceea ce are loc în inimă poate face asta, deoarece în inimă această întâlnire ia forma cea mai profundă. În interiorul acelei inimi de carne și duh, noi și Hristos suntem uniți prin Duhul Sfânt, suntem aduși în comuniune cu Tatăl, cu întreaga Viață Trinitară. Și dacă în inimă punem obstacole față de comuniune, atunci lumea însăși nu e nevoie să ne mai distrugă, ne-am distras singuri de la ceea ce este esențial. Dacă în inimile noastre noi nu putem să zăbovim în prezența lui Dumnezeu, să fim prezenți cu El, atunci prezența Lui cu noi, care este eternă și neschimbătoare, care nu se sfârșește și nu se scurge, devine o realitate îndepărtată de experiența noastră propriu-zisă. Noi ridicăm bariere în fața zgomotului și tumultului din inimile noastre față de experiența lui Dumnezeu care este deja acolo.

Și, așadar, mare parte din disciplina noastră spirituală este deci concentrată pe a face liniște în inimă, astfel încât celelalte zgomote, voci, gânduri, impulsuri pe care am devenit atât de obișnuiți cu a le primi și a le hrăni acolo, să poată fi aduse la tăcere treptat, astfel încât să putem învăța să auzim vocea lui Dumnezeu. Și toată activitatea, mișcarea sufletului și a minții și a gândului pe care am devenit antrenați în a le primi în inimi să poată să se liniștească, astfel încât să putem simți respirația lui Dumnezeu și să putem simți mișcarea mâinilor Lui în timp ce El caută să modeleze lutul vieții noastre. Acesta este scopul interior spiritual pentru care ne străduim și despre care ne vorbesc părinții sub acest termen de liniște și tăcere.

Marele verset scripturistic care ne inspiră este desigur: „Fiți liniștiți și să știți că eu sunt Dumnezeu!” Fiți liniștiți! Încă o dată, acest lucru nu trebuie neapărat să fie legat de o liniște fizică. Există momente în care noi nu avem control asupra a ceea ce se întâmplă în circumstanțele noastre fizice. Dar, bineînțeles, Sfinții Mucenici și atât de mulți dintre ceilalți Sfinți și însuși Hristos depun mărturie despre faptul că orice se aruncă spre noi, exterior, dinspre lume, nimic nu are ocazia, nimic nu are potențialul, cu adevărat, de a opri spiritualitatea să înflorească în interior. Și totuși, dacă în interior avem zgomotul lumii, zgomotul gândurilor noastre, mișcarea impulsurilor, a patimilor și a dorințelor, dacă acestea se învârt în mod constant în interiorul nostru, atunci cunoașterea noastră despre Dumnezeu va fi, într-o anumită măsură, superficială, aproape exterioară, este o singură realitate amestecată cu un număr infinit de altele cărora le permitem constant să ne stăpânească inima și mintea.

Dar atunci când liniștim acele lucruri, când aducem la tăcere acele alte voci, ceea ce rămâne în inimă e însuși Dumnezeu cel etern care ne vorbește, care ne iubește, care acționează în noi și abia în acel moment suntem capabili să spunem că Îl cunoaștem pe Domnul, nu că știm lucruri despre El nu vorbim despre descrierea Lui, dar Îl știm pe Cel pe care Îl trăim în acea adâncime lăuntrică liniștită. În Sfinții Apostoli, scriind Bisericii din Galatia, auzim cuvintele: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine.” Aceasta este mărturia Sfântului Apostol Pavel despre acea realitate cum că înăuntrul nostru, atunci când suntem capabili să alungăm acele gânduri și mișcări care ne distrag, inima percepe în deplină realitate prezența lui Iisus Hristos, puterea Duhului Sfânt care ne ridică în îmbrățișarea lui Dumnezeu Tatăl!

Fie ca fiecare dintre noi să lupte pentru o astfel de liniște a Inimii, o astfel de tăcere a vieții Interioare încât vocea lui Dumnezeu să tune în viețile noastre și în inimile noastre ca singura voce și singura realitate care ne mișcă și ne ghidează și ne conduce. Amin!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!