Sfinții, minunile și voia lui Dumnezeu – p. Teologos

Care este relația dintre sfinți, Creator și creație astfel încât sfinții să poată să facă astfel de minuni? Care sunt relațiile corecte la care trebuie să ajungem și noi? Care este voia lui Dumnezeu?

Urmăriți un material în care încercăm să răspundem la aceste întrebări, material pe care îl presărăm cu minuni și informații de la Sfinții Părinți.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

O istorioară

La un moment dat un preot a intrat în casa unui mujic foarte simplu și neînvățat ca să-i spună un cuvânt de folos. A văzut că în casa omului nu exista nicio icoană și i-a vorbit despre importanța acestora ca mijloc prin care cerem ajutorul sfinților.

Convins de cuvântul preotului, mujicul s-a dus în cea mai apropiată localitate unde exista un magazin de icoane și și-a cumpărat niște icoane. I-a plăcut mult Maica Domnului cu pruncul și a luat-o din prima. După care l-a impresionat Sf. Dumitru călare pe cal cu sulița, ca un cavaler. L-a luat și pe acela. După care l-a văzut pe Sf. Nicolae ca un moș în icoană și-i s-a făcut milă și a cumpărat și icoana aceasta.

La nu mult timp după au venit hoții și i-au spart casa mujicului și i-au luat lucrurile. N-au lăsat nimic în afară de icoane. Atunci sărmanul om s-a dus întâi cu toată simplitatea la Maica Domnului și a zis „Doamna mea, te înțeleg că tu ești mamă și trebuie să ai grijă de Pruncul tău și nu ai putut să fii atentă când au intrat hoții să-mi spargă casa”. După care s-a întors către Sf. Dumitru și i-a zis ca un copil „Sf. Dimitrie, până să mergi tu în grajd și să-ți scoți calul, hoții au fost departe”. Într-un final s-a întors către Sf. Nicolae și i-a zis cu multă simplitate, smerenie și obidă „Tu, moșule, nimic nu faci! De ce nu ai avut grijă de casă de au intrat hoții și au spart-o?” Rezultatul? În câteva zile hoții au venit îngroziți înapoi aducând toate lucrurile spunând cu spaimă că a venit la ei un moș care i-a bătut crunt și i-a amenințat că va fi vai și amar de capul lor dacă nu dau lucrurile înapoi. Înțelegeți?

Un alt caz real

Mare atenție, însă, că asta nu înseamnă deloc că trebuie să ne purtăm cu Sf. Nicolae cu obrăznicie. Nici vorbă, fraților! Nu știu dacă știți, tot în URSS, în 1956, în Samara, o fată pe nume Zoia, care era atee și membră a Partidului Comunist, a participat la o petrecere unde și-a bătut joc de o icoană a Sfântului Nicolae. Pentru că prietenul ei, pe care îl chema tot Nicolae, întârzia să apară, Zoia a luat icoana de pe perete și a început să danseze cu ea, râzând și batjocorind ortodoxia. În timp ce dansa, ea a simțit o durere puternică și a devenit ca piatra. Toți cei prezenți au fost îngroziți să vadă că trupul ei s-a împietrit, iar fața ei era plină de spaimă. Nimeni nu putea să o miște sau să o ajute.

Icoana Sfântului Nicolae rămăsese lipită de pieptul ei și nu putea fi desprinsă. Această minune a fost văzută de mulți oameni, inclusiv de comuniști, care au încercat să ascundă toate urmele și să-i intimideze pe cei care vorbeau despre ea. Zoia a rămas în această stare până la Paște, adică timp de 4 luni, până când s-a pocăit și i-a cerut iertare Sfântului Nicolae. Atunci, ea și-a recăpătat viața și libertatea, iar icoana s-a desprins de la ea. Să știți că această minune a adus la pocăință mulți oameni care nu credeau în Dumnezeu sau care Îl huleau.

Este adevărat că și Sfântul Nicolae și-a făcut partea sa, pentru că după ce a fost vindecată, Zoia a devenit o creștină convinsă și a început să meargă la biserică și să se roage. Ea a renunțat la Partidul Comunist și la viața destrăbălată pe care o ducea înainte și a mărturisit tuturor minunea pe care a trăit-o și a încercat să-i convingă pe ceilalți să se întoarcă la Dumnezeu. A fost persecutată și amenințată de comuniști, care voiau să o facă să tacă. Desigur că a fost arestată de mai multe ori și supusă la torturi și interogatorii. Ea a rămas însă fermă în credința ei și nu s-a lepădat de Sfântul Nicolae. Zoia a fost eliberată după moartea lui Stalin, în 1953, dar a continuat să sufere de pe urma regimului ateist, murind în 1978, după o lungă suferință. Astăzi este considerată o muceniță și o martiră a Bisericii Ortodoxe Ruse.

Un exemplu din Sfântul Munte

Desigur că dacă omul se pocăiește mai repede, atunci și harul vine mult mai repede. Să vă dau un exemplu din Sfântul Munte: era un părinte care avea o chilie cu hramul Sfântul Nicolae și părintele acesta avea obiceiul să lase ușa deschisă. Nu doar descuiată, ci deschisă în larg. Chiar dacă părintele mergea undeva – la Kareia, să zicem – lăsa ușa deschisă. La un moment dat au venit niște închinători la el și au văzut situația asta. Au zis să-i aducă ceva, însă părintele a zis că nu are nevoie de nimic. Totuși, data viitoare când au venit pelerinii i-au adus o încuietoare. I-au instalat-o, i-au arătat cum funcționează și au plecat. Părintele care era mai simplu din fire, s-a minunat și era foarte mulțumit că acum era în siguranță.

Ei, în câteva zile i-au spart hoții chilia. Se căina săracul părinte și s-a dus la icoana Sfântului Nicolae, protectorul chiliei, ca să se jeluiască. A început să se certe cu Sfântul că de ce nu l-a păzit și au intrat hoții. După mai multe zile de scandal, îi apare Sfântul în vedenie cu o mină fioroasă și-i zice „Nu ți-e rușine?? Atâția ani nu ai avut deloc încuietoare și ți-am păzit chilia și nu s-a furat nimic și acum după ce te-ai lepădat de mine și ți-ai pus nădejdea în încuietoare, tot eu sunt de vină??” Bătrânul, săracul, s-a smerit și a zis „Sfinte, te rog mult, adu lucrurile înapoi!” Sfântul însă n-a dat înapoi și a zis „Să scoți încuietoarea!”. Atunci și bătrânul a zis „Da’ îmi aduci lucrurile înapoi?” iar Sfântul s-a înmuiat și a zis „Ți le aduc numai dacă scoți încuietoarea”. A scos-o bătrânul și într-adevăr în vreo săptămână bătrânul și-a primit toate lucrurile înapoi.

Harul Sfântului Nicolae

Da, fraților, Sf. Nicolae este foarte milostiv și asta se vede nu atât din minunile de mai sus cât din faptul că Sf. Nicolae de ziua sa revarsă cu rugăciunile sale atâta har și milă de la Dumnezeu că toți își pun cizmulițele afară astfel încât să le facă Sf. Nicolae toate voile și să le umple de daruri. Și dă și oamenilor să facă daruri, în inima lor. Le face o inimă pufoasă. Fraților, asta nu e poveste, asta e real, chiar dacă inima unora se împietrește atât de mult încât nu acceptă darul duhovnicesc de la Sf. Nicolae în inima lor, astfel încât să facă mai departe daruri celor dragi de ziua sfântului. De la sfântul vine această milostivire pe toată planeta.

Trebuie să știți că această milostivire și acest obicei de a face daruri Sfântul le-a avut încă din timpul vieții sale. Amintesc pe scurt, pentru cei care nu știu, DACĂ este cineva care nu știe, că Sf. Nicolae în timpul vieții sale a ajutat pe ascuns cu pungi de bani puse la ușa casei, lângă cizmele unui nobil scăpătat, să-și căsătorească fiicele pentru că omul, în disperare de cauză, dorea să le prostitueze pentru că nu mai aveau bani să trăiască. 

Dărnicia perpetuă a Sfântului Nicolae

Acum, când este în ceruri, acest obicei al Sfântului Nicolae pe care îl continuă până azi este, desigur, foarte bine cunoscut chiar printre sfinții cei mai mari. Tot cerul știe despre asta. Să vă spun o întâmplare pe tema asta.

La o mănăstire de maici cu hramul Sf. Nicolae, o maică se ruga la Sf. Ioan Botezătorul ca să-i dea căpșuni. Acuma, nu mă întrebați cum de dorea căpșuni maica respectivă și tocmai de la Sf. Ioan Botezătorul care este ascetul prin excelență, pentru că efectiv nu știu. În orice caz maica se ruga încontinuu din tot sufletul ei că vrea căpșuni până când într-un final îi apare Sf. Ioan Botezătorul în vedenie. Atunci maica cade în genunchi și zice din toată inima sa: „Sfinte Ioan vreau căpșuni!” la care Sf. Ioan îi răspunde „Auzi, dragă? Du-te la Nicolae că ăla vă face toate voile!”. Înțelegeți? Sf. Nicolae este celebru prin milostivirea sa în cer și pe pământ.

Importanța pocăinței

Fraților, Dumnezeu și sfinții nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu. În clipa în care ne pocăim, sfinții sunt plini de milă, însă trebuie să ne pocăim. Este foarte important să înțelegem aici că Dumnezeu este pur existențial și dacă suntem distorsionați atunci orice am face ne chinuim pentru că ieșim din modul corect de a fi, ieșim din Dumnezeu. Oricât de mult ne-am încrâncena, nu o să reușim dacă suntem ieșiți din modul corect de a fi, chiar dacă uneori putem să simțim o satisfacere a simțurilor sau o satisfacție drăcească provenită din facerea voii proprii. E ca și cum ne-am izbi de un zid. Ba chiar mai rău, pentru că în cazul zidului mai există o speranță că l-am putea sparge pe când în cazul zidului existențial – nu.

Ok, o să-mi spuneți acum că acest zid existențial nu se vede cu ochii și din cauza asta poate fi depășit, să zicem. Fraților, nu e așa, nu mai încercați. De fapt, să știți că aceasta este marea dramă a umanității: încercarea disperată de a găsi un alt drum în viață care să ne aducă pacea, liniștea, sănătatea sufletească și trupească în afara drumului trasat de Dumnezeu. Nu există alt drum în afara celui care este, al existenței de sine. Toate celelalte drumuri duc în neant. E marea dramă pentru că omul fiind liber poate să încerce, chiar dacă această încercare constituie chinul său. Singura soluție este părăsirea distorsiunii, părăsirea păcatului adică pocăința, întoarcerea la normal. 

Mila lui Dumnezeu

Acuma, Dumnezeu, milostiv fiind, este iubitor adică nedrept în interesul nostru – pentru că iubirea este nedreptate din partea celui care iubește nedreptate în interesul celui care este iubit – și din cauza asta Domnul, întârzie efectele legii duhovnicești, dând omului timp de pocăință. Știți cum e asta?

Ca și atunci când omul derapează de pe drumul existențial și intră cu mașina în șanț însă Dumnezeu face astfel încât omul în mod miraculos să nu simtă efectele accidentului, dându-i timp să iasă din șanțul existențial în care a intrat. Omul, însă, trebuie să folosească acest timp ca să iasă de acolo și să-L strige pe Dumnezeu în ajutor așa cum cheamă cineva tamponat în ajutor automacaraua să-l scoată din șanțul existențial în care a intrat. Înțelegeți? Problema cea mare aici este faptul că de regulă omul în loc să-i mulțumească lui Dumnezeu că a scăpat cu fața curată și să se pocăiască adică să iasă de acolo și să nu mai facă, omul, din contră, zice cu totală lipsă de recunoștință că „na, că am avut noroc; o să mai fac și mai și, că merge!” Nu merge, fraților. Pentru că omul se afundă și mai adânc în șanțul existențial în care a căzut. 

Legat de asta, o altă caracteristică a milostivirii lui Dumnezeu este și faptul că derapajul, deraierea existențială are diferite grade de gravitate, chiar dacă, în mod normal, plata păcatului este moartea. În clipa în care omul păcătuiește mai mult sau mai puțin, existența umană se rarefiază mai mult sau mai puțin, se încarcă cu paraziți mai mult sau mai puțin, devine mai mult sau mai puțin ca și ecranul unui televizor vechi după ce s-a terminat programul. Adică omul se îndreaptă înspre moarte.

De ce trăim în timp

Slavă lui Dumnezeu, însă, că ne-a dat timp – ne-a dat posibilitatea întoarcerii. Vedeți că timp nu a existat și nici nu o să mai fie. Timpul ne-a fost dat ca să ne pocăim, ca să ne întoarcem din căile noastre. Importanța capitală a morții este faptul că în clipa morții dispare timpul, nu omul. Omul este veșnic, fraților. După moarte mașina nu se oprește, circulă cu o viteză mult mai mare decât aici pe pământ, adică omul trăiește mult mai intens, atâta doar că se înțepenește volanul. Adică pe direcția pe care am fost în clipa morții pe direcția aceea și continuăm după moarte.

Acum ca să fiu foarte exact, cu toate că omul în iad este înțepenit în încrâncenarea singurătății sale – este legat de mâini și de picioare în iadul cel mai din afară, ca să folosesc expresia biblică – cu toate acestea există posibilitatea să iasă de acolo, însă nu singur. El nu se mai poate ajuta pe sine. Îl ajută urmările faptelor sale bune și rugăciunile celor rămași în această perioadă a vieții în care suntem acum, în care avem posibilitatea schimbării, după cum spuneam. Din cauza asta toți Sfinții Părinți se gândeau la moarte și se pregăteau asiduu pentru moarte. Toți trebuie să ne pregătim pentru moarte pentru că este singurul lucru sigur din viața noastră și cel mai important. Nu trebuie însă să ne pregătim cu melancolie, ci din contră cu nădejdea învierii și minuțiozitatea pe care o impune importanța acestui examen. Înțelegeți?

Știți cum e? Ca un pilot, ca echipajul unui avion care se pregătește pentru decolare. Este pe pistă, rulează și bagă forțaj în motoare pentru că știe că se apropie ora decolării. Da, ok, vine diavolul și zgâlțâie de manșă și mai umblă pe la butoane ca să încerce să scoată avionul în decor de pe pistă, însă dacă pilotul și echipajul sunt atenți la ce le vine în față și la mesajele de la Turnul de Control, vor reuși să decoleze în direcția corectă. Dacă nu, se vor prăbuși la decolare și prăbușirea va fi mare. Înțelegeți?

Libertate personală și moarte

Vedeți că Dumnezeu și toți Sfinții ne ajută în acest demers, fără însă să ne calce în picioare libertatea, ci noi suntem la manșă. Înțelegeți? Cu toate că nu putem nimic, noi avem manșa, volanul avionului. Manșa este bățul acela prin care se conduce avionul.  De ce nu ne calcă Dumnezeu libertatea în picioare? Pentru că ne iubește și El și sfinții și pentru că toți știu că moartea greșită este cel mai mare risc din univers. Înțelegeți?

Moartea corectă, adică mântuirea, cum se spune, este moartea cu sufletul sănătos, moartea cu o inimă iubitoare, cu o inimă pufoasă. Și asta nu se poate realiza dacă noi nu suntem liberi. Înțelegeți?

Pentru că noi facem ce vrem și de multe ori nu ținem seama de această realitate, Dumnezeu reconfigurează încontinuu tot acest univers pentru a maximiza iubirea și în prezent și în veșnicie. Imaginați-vă pe Dumnezeu ca un turn de control, ca un server de putere inimaginabilă care trimite în continuu notificări în inimile oamenilor zicând „fă așa ca să crești iubirea din tine, fă așa ca să fii fericit”. Asta Dumnezeu o face în continuu pentru că situația noastră se schimbă încontinuu și Dumnezeu trimite aceste mesaje personalizate pentru conștiințele fiecăruia dintre noi, la toate persoanele de la prima persoană, de la primul Adam până la ultimul. Și gândiți-vă că Dumnezeu face asta știind că cei mai mulți dintre noi nu o să-i ascultăm vocea. Cu toate acestea, El își face datoria de servant.

Am spus înainte că poate fi asemuit cu un server ca să înțelegeți mai bine însă de fapt starea Lui este stare de servant, de rob, El care este Împărat, bineînțeles. Vedeți că smerenia este starea lui Dumnezeu, haina lui Dumnezeu cum spune Sf. Isaac Sirul. La fel și toți Sfinții care s-au unit cu El. Sunt smeriți. Da, fraților Dumnezeu cel atotputernic este smerit și vedeți că de aici rezultă că smerenia este atotputernică. Da, fraților, Dumnezeu are totdeauna ultimul cuvânt. Zicea Sf. Paisie Aghioritul că dacă nu știa că Dumnezeu are totdeauna ultimul cuvânt, ar fi înnebunit de mult. Să știți că așa e – omul înnebunește dacă nu-L are pe Dumnezeu.

Sfântul Sava și moaștele sale

Să vă dau un exemplu de un Sfânt foarte smerit care, pentru că e Sfântul lui Dumnezeu, a avut ultimul cuvânt în fața unora dintre cele mai puternice persoane de pe pământ. Într-o seară târzie, papa Pius al 12-lea se afla în apartamentele sale la Vatican. După cum vă imaginați, în apartamentele papale, de fapt în tot Palatul Papal, nu intră nici musca, nici pasărea din cauza securității foarte, foarte strânse care există acolo. Vă dați seama groaza papei Pius care, bătrân fiind, la apusul vieții, aude noaptea pași prin palat, pași care se apropie de locul unde stătea. Tok, tok, tok… Când se întoarce întoarce, vede în fața lui un monah mic de statură, îmbrăcat în haine monahale ortodoxe și cu o privire de te băga în mormânt. „Doamne ajută! Sunt Sava cel Sfințit! Vă rog frumos, dacă se poate, moaștele mele… …le-aș dori în mănăstirea de metanie”. Și dispare. Papa rămâne cu gura căscată. Nu știu dacă știți, moaștele Sfântului Sava cel Sfințit au fost furate de cruciați în secolul 12 și duse la Veneția. Papa Pius începe demersurile necesare, însă nu mai apucă să le finalizeze pentru că moare.

Vine următorul papă, papa Ioan al 23-lea, care a fost ales ca papă la o vârstă destul de înaintată. Oricum, a fost un papă activ în relativ scurta sa papalitate. Mda, însă într-o seară târzie când papa era în apartamentele sale, aude în spatele său niște pași care se apropie de el. Tak, tak, tak… se întoarce înfiorat și ce să vadă? Un monah ortodox mic de stat cu o privire foarte pătrunzătoare: „Doamne ajută! Sunt Sava cel Sfințit! Știți, dacă se poate, moaștele… …în mănăstirea de metanie”. Și dispare. Total impresionat, papa începe un dialog cu Biserica ortodoxă, însă nu se finalizează pentru că papa se îmbolnăvește și moare.

După aceea, vine papa Paul al 6-lea. Ei, la ceva timp de la alegerea sa, seara târziu când era în apartamentele sale, aude niște pași care se apropie de el. Tak, tak, tak… se întoarce speriat și vede un monah ortodox nu foarte înalt cu o privire fără compromisuri: „Doamne ajută! Sunt Sava cel Sfințit! Nu vă supărați, moaștele mele… …aș dori în mănăstirea de metanie”. Și dispare. Total convins, papa Paul al 6-lea inițiază dialogurile și procedurile necesare și într-un final moaștele Sfântului Sava se întorc în mănăstirea Sfântul Sava, în mănăstirea pe care a fondat-o, unde sunt până astăzi. Dacă ați fost să le vedeți.

Voia lui Dumnezeu și axa temporală

Vedeți că voia lui Dumnezeu totdeauna se va împlini într-un final, asta fie că este exprimată direct în mod minunat, prin ceilalți sau uneori chiar prin modul în care se comportă creația Sa, natura pe care a făcut-o. Din cauza asta totdeauna trebuie să ne întrebăm dacă ceea ce facem este în voia lui Dumnezeu. Dacă nu suntem în voia lui Dumnezeu, nu vom reuși. Vom face lucrul cu tulburare, nu ne vom bucura de acesta și totul va sta împotriva noastră, inclusiv natura, în afară de diavol care e distorsionat, bineînțeles. Dacă, însă, este voia lui Dumnezeu să se întâmple ceva, atunci vom avea pace, totul ne va ieși, totul ne va ajuta, în afară de diavol și organele lui.  Dar vom reuși și vom avea și pacea înăuntrul nostru.

Ca să aflăm voia lui Dumnezeu trebuie să avem pe axa personală o relație corectă cu Dumnezeu, cu ceilalți și cu noi înșine, iar pe axa temporală cu trecutul, cu prezentul și cu viitorul. 

Pe axa temporală relația corectă cu trecutul înseamnă să știm istoria, adică ce s-a întâmplat în trecut în cazuri similare pentru că dacă nu știm istoria, suntem condamnați să repetăm greșelile din trecut. Da, fraților, trebuie să citim pe Sfinții Părinți cum s-au sfințit, trebuie să învățăm din experiența înaintașilor. Înțelegeți?

Relația cu prezentul este cea mai importantă pentru că doar prezentul este mântuitor și din cauza asta diavolul încearcă astăzi cu toate mijloacele să ne fure prezentul printr-o mulțime de centri de atenție foarte puternici. Suntem într-o civilizație a adicției, a plăcerii.

Dacă nu ne poate scoate din minți revărsându-ne în acești centri de atenție și în multitudinea de griji pe care le generează, atunci va încerca să ne împingă sau în trecut, amintindu-ne prin ce am fost sau în viitor, producându-ne o cascadă de gânduri și dorințe sau pe de altă parte neliniști legate de ce s-ar putea întâmpla – că războiul, că antihristul că nu știu ce…

Din cauza asta trebuie să nu ascultăm gândurile și să fim trezvitori, să fim atenți la noi înșine pentru a fi concentrați pe prezent și pe Hristos că Hristos este Mântuitorul. Este foarte bine ca în fiecare zi să ne facem un mic bilanț al zilei: ce am făcut bine, ce am făcut rău. Pentru ce am făcut bine să mulțumim lui Dumnezeu, iar pentru ce am făcut rău să ne cerem iertare și să încercăm să nu mai facem. Dacă răul este mai mare și nu pleacă, atunci trebuie să ne spovedim.

Relația corectă cu viitorul nu este să făurim încontinuu planuri sau să avem încontinuu neliniști, ci tot timpul să avem în vedere veșnicia care ne așteaptă după moarte. Să ne întrebăm: ceea ce fac acum mă ajută sau mă împiedică să am o veșnicie fericită? Am mai vorbit azi despre moarte și veșnicie. Să nu uităm niciodată de asta pentru aceasta este poarta strâmtă prin care trebuie să trecem și dacă ratăm poarta strâmtă, ne izbim de zid. Întotdeauna să ne gândim la veșnicie. Că dacă nu mă gândesc dacă lucrul ăsta mă ajută în veșnicie sau nu, intru în șanț. Șanțul existențial de care am vorbit. De fapt, fraților, trebuie să știți că aceasta este diferența dintre deșteptăciune și înțelepciune: deșteptul se gândește cum să-i fie bine pe moment în sens egoist, pe când înțeleptul se gândește la binele în veșnicie în Dumnezeu. Înțelegeți?

Relațiile din timpul vieții

Pe axa personală, avem întâi de toate, relația corectă cu Dumnezeu care este, ca stare, iubire cu toată ființa noastră și, ca faptă, rugăciune și ascultare. Rugăciunea este esențială pentru că dacă noi nu cerem lui Dumnezeu să ne descopere voia Sa într-un mod activ, El rămâne mai degrabă în fundal trimițând mesajele în conștiința noastră după cum am amintit la început. Dacă însă noi cerem, atunci Dumnezeu emite mesajele Sale mult mai pregnant în viața de zi cu zi. Și dacă noi și mulțumim pentru toate câte ne dă Dumnezeu, atunci efectiv deschidem șuvoiul raiului asupra noastră. Mai presus de cerere e mulțumirea, fraților.

Pentru că, însă, suntem căzuți, adică distorsionați, sparți de păcat și întunecați la minte, este dificil să ascultăm mesajele care ne vin de la Dumnezeu. De fapt, ascultarea și facerea voii lui Dumnezeu este țelul nostru, însă pentru că avem problemele acestea facem toată această analiză aici despre efortul uman de a găsi voia lui Dumnezeu având relații corecte pe cele două axe: temporală și personală. 

Din cauza acestor probleme, cel mai important punct de pe aceste axe devine relația corectă cu persoanele pe care le validează Dumnezeu în fața noastră. Adică ascultarea față de ceilalți, întrebarea față de persoanele pe care le validează Dumnezeu și ascultarea față de ele. Să știți că Dumnezeu neapărat va valida pe cineva în fața noastră de care trebuie să ascultăm în mai multe domenii și pe mai multe planuri.

Planul duhovnicesc

În domeniul duhovnicesc, avem planul instituțional unde instituția de care trebuie să ascultăm este duhovnicul. Tot aici avem și planul special unde există specialistul în domeniu, adică un avva, un părinte duhovnicesc recunoscut în Biserică – un om la care putem să mergem să întrebăm în clipa în care vedem că duhovnicul nu ne rezolvă problemele. Trebuie însă să fim atenți să nu ne folosim de acest lucru ca acoperământ al răutății, adică pentru că dorim să ne facem voile noastre și nu voia lui Dumnezeu, adică dorim să viclenim și să încercăm să-l evităm pe duhovnicul care ne arată voia lui Dumnezeu, întrebându-l pe un avva într-un mod în care este mai probabil ca acesta să ne dea răspunsul pe care îl dorim noi. Nu faceți lucrul ăsta că e distructiv.

Domeniul profesional

În domeniul profesional, pe planul instituțional avem ca instituție pe șeful ierarhic și, în general, ierarhia firmei, a instituției unde lucrăm. Trebuie să facem ascultare de șeful ierarhic și să ne deschidem lui din punct de vedere profesional – trebuie să existe ca un fel de spovedanie în domeniul profesional. Dacă această comunicare pe plan profesional nu există, atunci apar probleme. Dincolo de asta, pentru că managerul de proiect desigur că este limitat, pe planul special ne interesăm din alte surse, de obicei astăzi de pe net, ce au făcut marii specialiști în domeniu, cum au rezolvat anumite probleme.

De exemplu, în informatică, dacă managerul de proiect ne spune că trebuie să facem o anumită aplicație, trebuie s-o facem, dar pentru a-l odihni pe managerul nostru trebuie să întrebăm și să căutăm ce au făcut alți programatori în domeniu, ce soluții au adoptat. Mare atenție că și aici ca și în planul duhovnicesc nu vom folosi pe specialist pentru a lupta instituția, ci din contră pentru a crește iubirea din univers. Înțelegeți?

Planul social

În domeniul social, instituția de care trebuie să ascultăm este partenerul nostru de viață. Pentru copii și tinerii până la o anumită vârstă când se duc la casa lor sunt părinții, iar după ce se căsătoresc este soția pentru bărbați sau soțul pentru femei. Desigur că dacă în cazul copiilor avem o relație de ascultare pe verticală care se transformă în timp într-o relație oblică dacă tinerii se maturizează, în cazul soților unde avem o relație de ascultare pe orizontală, ca între frații de mănăstire, sarcinile trebuie împărțite între soți. Femeia fiind mai sentimentală și mai delicată este mult mai dăruită în cele ale casei, legate de mâncare, de haine, de frumos, de decorațiuni, de creșterea copiilor în timp ce bărbatul fiind mai rațional și mai puternic este mai dotat în sarcinile de acest fel – mai complexe, care duc spre gândire. Nu există un cenușiu monoton în creație pentru că Dumnezeu toate cu înțelepciune le-a făcut.

Specialistul în domeniul social este o specie pe cale de dispariție astăzi, dacă nu a și dispărut deja – este omul de vază; bătrânul satului. Cel care știe. Astăzi acest rol este suplinit de obicei de duhovnic. Este foarte important ca soții să aibă un duhovnic comun cu care să se sfătuiască, indiferent dacă există bătrânul satului sau nu. Soții trebuie să fie foarte atenți să nu amestece părinții în clipa în care există tensiuni între ei, mai ales să nu amestece mamele pentru că soacrele sunt proverbiale în a provoca mari drame care ajung până la divorț, proverbialitate care din păcate este foarte verificată în decursul istoriei. Nu amestecați soacrele, fraților! Mare atenție, fraților! Totdeauna cu duhovnicul și în plan secundar, dacă este, cu un înțelept care are experiență de viață, cum am spus.

Relația cu sinele

După relația corectă cu Dumnezeu și cu ceilalți este esențială și relația corectă cu noi înșine, fără de care nu facem nimic pentru că relația corectă cu noi înșine este o relație de atenție, trezvie. Trebuie să fim în prezent, după cum am spus când am analizat axa temporală, și să fim atenți la gândurile noastre și să ne păzim mintea. Să întrebăm tot timpul gândul: de unde vii, gândule? De la ai noștri sau de la vrăjmașul? Ce fac acum? Sunt în voia lui Dumnezeu? Fără atenție, cum spuneam, nu facem nimic. Înțelegeți?

Concluzie și îndemnuri

Trebuie să tăiem grijile, distracțiile și zgomotul informațional la minim și atunci vom ști din experiență care este voia lui Dumnezeu pentru că voia lui Dumnezeu este maximizarea fericirii umane în veșnicie. Așa devenim învingători nouă înșine și ai lumii. Zic asta pentru că Nikolaos înseamnă „învingătorul poporului, învingătorul lumii”.

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu cu rugăciunile Sfântului!

Vă mulțumesc că ați stat cu mine până acum! Sper că am făcut cu toții voia lui Dumnezeu.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!