Ascultați un cuvânt scurt și cu har al maicii starețe Monica în care aceasta ne arată că prin crucificare ajungem la sfințenie.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
– Spunea o persoană fără carte, însă cu un suflet binecuvântat: „Nu tot ceea ce vrei să faci, însă tot ceea ce vrea Dumnezeu, aceea va primi.” Noi încă ne aflăm în prima parte a cuvântului, vrem să facem multe, însă nu știm cât primește Dumnezeu din toate acestea și câte folosesc mântuirii noastre – iar nu pentru a ieși în evidență.
– Așa este.
– Și, o întrebare care ne vine alături de acest subiect, pe care am vrea să-l analizați. E vorba de ceva ce ați spus, însă e bine să repetați, dacă aveți bunăvoința. În fața încercărilor care ne vin în viață, boală, moartea, cum e posibil ca un suflet, în durerea lui, să spună în acel ceas: „Îți mulțumesc, Doamne, pentru tot ce mi se întâmplă.”? Cum să reacționăm în acele clipe de mari încercări? Având în vedere, Gherondissa, faptul că Domnul, cu firea omenească, a trăit – cu puțin înainte de răstignire, când a spus, plin de sudoare, în rugăciunea Sa arhierească-, aceste cuvinte emoționante: „Părinte, treacă de la Mine paharul acesta, [adăugând] dar nu precum vreau Eu, ci precum voiești Tu.” Vă rugăm să ne spuneți gândul sfinției voastre.
Chemarea noastră
– Vedeți, așadar, că Hristos, atunci când ne-a chemat să fim ai Lui – firește că i-a chemat pe toți, însă spun despre noi cei botezați. Noi am spus: „Da, vrem să fim ai Tăi!” Și am intrat în colimvitră și am devenit ai Lui! Ne-a spus: „Luați crucea voastră!” Nu ne-a spus: „Veniți la Mine, și pentru că sunt Dumnezeu căile voastre vor fi netede, împodobite cu trandafiri și facilități.” Altceva ne-a mai spus: „Prin multe necazuri trebuie să intrați în Împărăția Cerurilor.”
Și de aceea, când a venit Domnul pe pământ, a petrecut bine vreo zi? În afară de pătimiri, ce a știut? Nu a fost El însuși cel care a primit toate patimile noastre? Și toată împătimirea și răutatea noastră, până la moarte pe Cruce? Și vezi locul Golgotei ca o stâncă albă, iar acolo unde a fost răstignit și înălțat pe Cruce, și și-a vărsat sângele, Golgota s-a făcut roșie din pricina mulțimii sângelui. Sângele Său a vopsit până și stâncile.
Sf. Dimitrie ce a pățit? Nu era un tânăr de toată isprava, un militar? Putea să ajungă foarte sus în cele lumești. Ce l-a așteptat? Un martiriu! Încât ai putea spune: „Un tânăr de vârsta lui, de unde a găsit acest curaj? Cum a putut primi această mucenicie?” Și este oare vorba doar de Sfântul Dimitrie? Ceata mucenicilor este nenumărată. Sunt mulți pe care nu îi știm. Însă, tot ceea ce știm e de ajuns ca să spunem: „Asta e viața creștinului?” Da, este această mucenicie ce presupune lupta cu egoismul.
Trebuie să îmbrățișăm întristarea
În fiecare clipă suntem în stare de război și trecem prin multă întristare. Cine își dorește să fie trist? Doctorul îți poate spun e că ai nevoie de operație, însă cui îi place să meargă la operație? Cine vrea să treacă prin acea situație în care îl va durea înainte și după operație, va lua medicamente și apoi va merge iarăși la doctor? Însă, pentru sănătatea trupului nostru, toți alergăm. Farmaciile sunt pline, spitalele sunt pline. Luăm pastile, tot ce e nevoie pentru sănătatea trupească. Oricât de dureros ar fi, vei merge să o faci pentru sănătatea ta. Trebuie operație? Facem operație. O operație? 10 operații? 10 chimioterapii? 300? Voi merge. Cât voi mai trăi? Câte speranțe de viață am? Și acestea le facem pentru cei 80, 90, 100 de ani pe pământ. Facem totul să trăim o zi în plus. Facem tot ce ne stă în putință, tot ce e la îndemâna științei medicale.
Pentru acest suflet care va trăi veșnic, ce vom face, așadar? Ce vom face în fiecare zi? Cât de mult socotim faptul că a fi în veșnicie cu Dumnezeu, trebuie să-L iubesc încă de pe acum. Îl iubesc? „Da, am mers acum la Dimitria [n.tr. conferințe în cinstea Sf. Dimitrie]. Îl iubesc în mod practic? Înlocuiesc voia mea cu voia Lui? Părăsesc voile mele? Le las cu încredere în mâinile Sale? Toate acestea sunt fapte, nu sunt lucrări mentale. Sunt fapte! Pentru că va veni ispititorul, va veni necazul, și atunci e vremea faptelor. Atunci e ceasul faptelor. Spre ce ne vom întoarce? Spre voia lui Dumnezeu? Sau vom părăsi lupta spunând: „Nu pot face acest lucru.” Și astfel ne vom asculta voia. E alegerea noastră, e în libertatea noastră și fiecare alege cum dorește.
Voia proprie e un bumerang
Fie și prin această cale – care nu e de la Dumnezeu, El nu ne pedepsește – întâlnim ceva ca un bumerang. Ne vine în cap bumerangul vieții, al alegerilor noastre. Și o realizăm în vremea ispitei. Nu o conștientizăm când suntem bine. Așadar, apoi e vorba de alegerea mea în libertatea mea, zicând: „Dacă Tu te-ai răstignit, fără să ai vreo vină, ca să mă mântuiești, eu, cel care sunt vinovat, pe bună dreptate e să am ispite. E binevenită această întristare.”
Le spun maicilor: „Surorilor, oricât am încerca să respingem crucea noastră, nu avem niciun rezultat. Trebuie să iubim Crucea pentru că Hristos a purtat-o îmbrățișând-o. Trebuie să iubim ceea ce vine în viața noastră așa cum iubim doctorul, cu toate că ne-a tăiat la operație, ne-a anesteziat, ne-a scos mațele pe o masă de operație, și inima, și toate măruntaiele, iar apoi îi sărutăm mâna pentru că ne-a făcut bine. Pentru că am supraviețuit și ne-am trezit, și pentru că ne-am vindecat din boală. Așadar, întristările, ispitele, încercările, greutățile înseamnă curățirea de voile proprii. Pentru că poți spune cu ușurintă: „Să fac milostenie, să-mi fac rugăciunea, să citesc o carte și apoi să spun ‘Doamne, fie voia Ta!’”. În carte nu se găsește punerea în practică a voii Domnului. Nu este nici aici în biserică sau în alt mod, ci doar în clipa în care vine întristarea, încercarea, greutatea, boala.
Cunoașterea Domnului vine prin răbdarea necazurilor
Ne spuneau Sfinții Paisie și Porfirie: „Prin intermediul cancerului, s-a umplut cerul.” Îmi amintesc de un profesor universitar de la Facultatea de Teologie, care venea adesea la mănăstirea noastră, și întotdeauna avea un cuvânt de spus despre Dumnezeu, și avea o anumită relație cu Dumnezeu numai de el știută. Același om a venit la puțină vreme – venea adesea – cu totul diferit. Se vedea în modul în care vorbea și se comporta, în modul în care stătea înaintea icoanei Domnului Hristos. Apărea ca un om smerit de un cancer care l-a chinuit, și era pregătit de moarte. Acest profesor – ale cărui cunoștințe despre Dumnezeu erau aceleași înainte și după boala cancerului – L-a aflat pe Dumnezeu prin boală, nu prin intermediul Facultății de Teologie, pentru că Dumnezeu se descoperă în inima noastră.
Și, ca să ni se descopere Dumnezeu și să spună: „Iată-mă!”, trebuie să avem ochii sufletului curați ca să-l vedem. De aceea v-am spus pilda cu fariseii. Nu puteau să-L vadă, cu toate că aveau legea și prorocii care vorbeau despre El. Și nu L-au văzut! Tot astfel și noi: oricâte lumânari am arde, oricâte candele am aprinde, Hristos locuiește în inimă. Noi facem toate acestea – după cum am amintit despre candelele pe care le aprindem la Maica Domnului – vrând să exprimăm și în afară iubirea noastră. Tot așa cum este și această biserică preafrumoasă, frumos împodobită, care odihnește sufletele creștinilor. Însă, nu e de ajuns atât, nici pentru părintele, nici pentru creștini. Trebuie ca toți să fie una. Să fim una cu Hristos! Și acest fapt ni-l oferă curăția inimii, care Îl vede inainte doar pe Hristos. Il vrea doar pe El.
Deoarece este singura voie, care, prin intermediul libertății noastre, ne-a lăsat-o Dumnezeu și a binecuvântat-o: „Dacă voiți să Mă doriți pe Mine, această voie v-o binecuvântez. Însă, vom trece și noi prin ce a trecut El, prin ce a trecut Sf. Dimitru, așa cum au trecut toți sfinții noștri. Și cei ce nu au mărturisit prin sângele lor, au mărturisit prin lupta cu ego-ul lor, cu voia lor. S-au lepădat de sine și gustă sfințenia. Au luat din sfințenia lui Hristos. El le-a dăruit-o spunându-le: „Poftim! Eu și voi suntem una!” Și asta se vădește în aureola pe care, precum Hristos o are, și ei o poartă pentru că au o inimă luminoasă în care Hristos a găsit loc și S-a odihnit. Ei au lepădat toate voile lor și nu au dorit nimic altceva în afară de Hristos.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
