Creștinii trebuie să se opună duhului lumii și să știe cine este în spatele acestui duh. Ascultați pe părintele Spiridon Bailey care ne învață cum să ne opunem stăpânitorului și spiritului acestei lumi.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Hai să reflectăm un pic cum am putea, ca și creștini, să ne raportăm la lume. Și despre faptul că Hristos ne-a avertizat în legătură cu pericolele pe care lumea le impune asupra mântuirii noastre, asupra stării sufletului nostru, și a sănătății noastre spirituale.
Trebuie să alegem
Hristos ne spune foarte clar că pentru a fi ucenici ai Săi trebuie să alegem: putem alege să fim oameni care aparțin lumii acesteia, sau să fim dintre cei care-i urmează lui Dumnezeu. Aceasta este o decizie primordială pe care trebuie să o facem. Este o decizie pe care trebuie să o luăm în fiecare zi a vieții noastre. Este o permanentă deliberare între a fi cu cei din lume sau cu cei ai lui Dumnezeu. Și este vital de a recunoaște că nu putem fi cu amândouă. Nu este posibil, ca în același timp, să fii ucenic adevărat al lui Hristos, și să aparții și acestei lumi.
Atunci când Hristos ne spune să ne luăm crucea și să-i urmăm Lui, ne cere să ne tăiem tot atașamentul față de lumea asta, iar într-un anume fel, trebuie să fim ca și morții în raport cu ea. Hai să ne întrebâm noi înșine: de ce ne poruncește Dumnezeu să facem una ca asta? De ce trebuie să facem asta pentru a deveni ucenici ai lui Hristos?
Ce putere are diavolul de fapt
Iisus Hristos este foarte clar aici. El ne spune explicit că diavolul este conducătorul acestei lumi. Că diavolul este conducătorul acestei lumi. Aceasta nu înseamnă că diavolul are putere peste lume. Nimeni dintre noi nu ar mai supraviețui dacă aceasta ar fi situația. Dar diavolul are putere asupra deșertăciunii și asupra minciunii din această lume. În asta constă puterea sa: are putere asupra deșertăciunii și minciunii. Asta înseamnă că atunci când ne dăm în mâna celor ce aparțin acestei lumi trăim sub puterea diavolului. Atunci când alegem lucrurile acestei lumi, în detrimentul celor ale lui Dumnezeu, alegem să trăim sub autoritatea diavolului. Alegem să trăim în deșărtăciunile și minciunile acestei lumi, ignorând adevărul. Diavolul împărățește asupra deșertăciunilor. Iar noi avem capacitatea de a ne pune la dispoziția [sa], și astfel a fi dominați de lucrurile acestei lumi. În fapt, orice inimă care este sub influența deșertăciunilor acestei lumi se află sub influența diavolului.
Impactul spiritual al acestei situații este, bineînțeles, atât pervertirea inimii cât și a minții. Este moartea spirituală! Iar de vom auzi, ca și creștini, avertismentul lui Hristos, și, cu toate astea, de vom rămâne ispitiți de lucrurile din această lume, și de ne vom întreba de ce ni se întâmplă una ca asta, atunci [să luăm aminte] că lucrurile acestei lumi ne oferă la început o desfătare, – pentru că există o desfătare la început în ele – care este sursa plăcerilor de bază. Este izvorul sentimentului de satisfacere al patimilor noastre, al plăcerilor fundamentale, Dar realitatea este că amărăciunea preocupărilor din această lume și a plăcerilor este cu adevărat ascunsă. Este ca un cal troian! Plăcerea și desfătarea acestei lumi poartă în ea distrugerea sufletului nostru.
Cum se ascunde înșelătorul
Diavolul însuși se ascunde deplin, și asta pentru mulți, atât timp cât stă ascuns în plăcerile și desfătările lumii acesteia. Și va încerca să intre în inima noastră. Există pași mărunți prin care cele ale lumii intră în inima noastră. Dacă lumea și diavolii ni s-ar descoperi în totalitate, chiar și cei care nu sunt creștini vor vedea ceea ce se întâmplă, și astfel vor alerga să se întoarcă la Dumnezeu.
Deci diavolul ne învăluie cu pași mărunți. În timp ce ne lăsăm atrași puțin câte puțin de lumea aceasta, și facem mici compromisuri cu privire la credința noastră, cu privire la viața noastră spirituală, la deciziile morale [pe care le luăm], și cu privire la modul de viață pe care-l ducem, aceste mici compromisuri prin care lumea ne convinge că [aceste compromisuri] nu sunt numai acceptabile dar și necesare pentru a trăi practic în această lume, cu toate nevoile sale. Aceste mici compromisuri sunt pași mărunți prin care diavolul intră în inimile noastre. În acest fel, diavolul încet, încet, își face loc adânc înăuntrul nostru. Și ne devorează!
Atunci când ne vom afla în situația de a ne dori bani – lucruri materiale care nu ne sunt necesare, posesiuni, pământ – atunci când vom permite acestor atracții ale lumii acesteia să intre în sufletul nostru, diavolul va afla o cale către inima noastră. Ne aducem distrugere asupra propriului suflet. Aceasta este calea distrugerii sufletului deoarece atunci când ne dorim confortul acestei lumi ajungem să ne dorim mai puțin [să fim cu] Hristos. Ce este mai simplu? Atunci când ne sprijim pe ale lumii și avem încredere în cele ale sale, ne punem nădejdea mai puțin în Hristos.
Diminuarea dorului pentru Hristos poate chiar fi înlocuit de cele ale lumii. Iar plăcerile din lume pot înlocui plăcerea pe care o căutăm în Dumnezeu. În totalitate. Diavolul utilizează dorul de lume pentru a ataca dragostea noastră pentru Hristos. Este foarte simplu! La fel de simplu cum lucrează un mecanism. Bineînțeles că Sfinții Părinți ne avertizează că nu putem primi harului lui Dumnezeu atât timp cât suntem încărcați cu dorințele lumii acesteia.
Bucuriile lumii alungă smerenia
Cuviosul Efrem de la Muntele Athos, și din Arizona, afirmă că smerenia lipsește cu desăvârșire din inima noastră, că este imposibil să ne smerim, atunci când căutăm cele ale lumii acesteia. Mângâierea și confortul ce vin din această lume stau împotriva căutării mângâierii divine și a harului lui Dumnezeu. De a primi harul lui Dumnezeu. Mângâierea adevărată, bucuria adevărată, este găsită numai în Hristos. Știm aceste cuvinte. Le-am auzit. Le-am citit. Le recunoaștem la Sfinții Părinți. Și, cu toate astea, uităm atât de ușor. Mângâierea adevărată, bucuria adevărată, este găsită numai în Hristos. Numai atunci când ne dorim să ne unim cu El cât mai mult, când dorul pentru El primează în fața tuturor celorlalte, este posibil ca inima să-și găsească pacea.
Plăcerile materiale, plăcerile lumii acesteia, nu pot niciodată să împlinească nevoile sufletului. Uitați-vă la milionari! Uitați-vă la miliardari! Uitați-vă la dezordinea din viața lor, la ruina din relațiilor lor [de familie], la problemele mentale pe care le au, tulburările spirituale pe care le au. Toate bogățiile lumii acesteia nu ne pot aduce pacea. Trebuie să învățăm să ne păzim. Trebuie să ne rugăm. Trebuie să ne gândim la moarte. Trebuie să avem gândul și să ne concentrăm la veșnicie. [Să nu stăm cu gândul] la problemele de zi cu zi, la nevoile noastre zilnice, la încercările noastre, ci la veșnicie. Iar aceasta este realitatea pe care trebuie s-o purtăm cu noi, realitatea morții noastre, realitatea veșniciei. Întotdeauna!
Gândul la veșnicie
În tot ceea ce facem, în fiecare conversație, în fiecare gând, să ne aducem aminte de veșnicie, să ne aducem aminte de moarte. Această realitate trebuie să ne facă cunoscut modul cum trebuie să trăim, cum să privim această lume, cum să relaționăm cu ceilalți oameni, astfel încât să trăim în această realitate cât mai mult. Să ne reamintim că trupurile noastre vor fi așezate în pământ, că aceste trupuri se vor strica, și vor putrezi. Toate bogățiile noastre, toate posesiunile, vor dispărea în mâinile altora. Tot ceea ce am obținut în această lume, chiar în câteva generații, va fi uitat. Uitat! Lumea va merge înainte. Noi vom fi așezați în mormânt. Toate cele de care ne-am îngrijit, toate cele ce le-am căutat în această lume, se vor termina și vor trece, și vor ajunge nimic.
Să căutăm simplitatea
Deci, trebuie să ne însușim un nivel de simplitate în viața noastră. O simplitate atât în felul în care ne trăim viața, dar și în felul în care trăim cu gândurile noastre: starea minții și a felului în care gândim. Cred că lumea va încerca să ne amețească mintea cu mândrie și complicații, să ne amețească cu tot felul lucruri fără sens, frământări cu privire la modul cum ne văd ceilalți, cum ne vor judeca, frământări cu privire la problemele lumii și chestiuni politice, lucruri pe care nu le putem controla. Cu cât starea noastră interioară va fi mai simplă, cu atât mai puțin lumească va deveni. Cu cât starea noastră interioară va fi mai simplă, cu atât mai puțin vom aparține lumii. Cu cât starea noastră interioară va fi mai simplă, cu atât mai mult vom fi în stare să ne apropriem de Dumnezeu, și să cunoaștem mai mult despre Hristos.
Ne distrugem atât de mult! Ar trebui să ne preocupăm numai de felul în care Dumnezeu ne va judeca, și nu cum ne ve judeca lumea. Numai de Dumnezeu. Si de urmările întru veșnicie ale acelei judecăți. Încerc, și mă străduiesc, să urmez poruncile lui Hristos? Încerc să-i iert aproapelui meu, să iubesc pe aproapele meu? Este inima mea plină cu recunoștință? Sau cu egoism? Lumea devine din ce în ce mai întunecată. Lumina dispare din această lume și din viețile oamenilor. Vedem diavolul în această lume în forme noi. De la an la an, diavolul are noi forme de manifestare. Observăm în această lume mai multă lucrare a diavolului. Acum este momentul în care este nevoie să fim sarea [pământului]. Este nevoie de creștini mai mult ca niciodată.
Trebuie să ne rugăm! Trebuie să ne umplem cu Hristos! Trebuie să scăpăm din talanții, din cârligele, acestei lumi! Trebuie să refuzăm întunericul care sufocă atât de multe suflete în jurul nostru! Să arătăm compasiune! Să arătăm milă față de acele suflete care sunt mistuite de întunericul acestei lumi. Lumescul este o boală! O boală spirituală. Hristos ne cheamă să ne însănătoșim [la minte], și să ne protejăm de infecții.
”Alungă de la tine, cu unealta umilinței, orice bucurie trecătoare, ca nemeritată, și să fii gata a admite că ai primit un lup în loc de un păstor.”
”Trupul este un prieten nerecunoscător și perfid. Cu cât ai mai multă grijă de el cu atât mai mult de rănește.”
(Sf. Ioan Scărarul)
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
1 Comment
❤🙏