Dragoste, familie, avorturi, voia lui Dumnezeu – p. Pimen Vlad

Ascultați o parte din sesiunea de întrebări și răspunsuri pe care p. Pimen a susținut-o la conferința organizată de asociația „Pro Vita”, Iași. Întrebările din această secțiune se referă la dragostea adevărată, la problemele ce apar în familie, la avorturi, la boli și la voia lui Dumnezeu.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Sesiune de întrebări și răspunsuri

Părintele Pimen: Și ca să nu mă lungesc prea mult așa, vorbind singur, acum o să las să mai pună câte o întrebare de la dumneavoastră, că am înțeles că are o grămadă.

Lucian Apopei: Da, eu când am venit la Sfinția Voastră în Muntele Athos, am fost și producător și cameraman și de toate. Aici sunt un pic derutat că am cel puțin 2.000 de producători, oameni care îmi scriu aici mesaje, din toate domeniile. Cred că e imposibil de răspuns la toate. De aceea cer eu, în numele dvs. îngăduință, dar o să începem.

Părintele Pimen: Încercați câteva! Și la care pot, răspund, la care nu, trecem mai departe. Zic și eu – cum era, vorba aia – ”Altă întrebare” și trecem mai departe.

Cum ar fi bine să reacționăm în situații grave?

Lucian Apopei: Da, sunt și din tema propusă pentru seara aceasta, sunt, evident și foarte multe frământări personale, sunt mărturii… Apropo de ceea ce ați vorbit, despre nădejde, despre problemele pe care omul le poate întâmpina în viață. Eram nu aici, alături cu o persoană care a trecut printr-o afecțiune despre care medicii spuneau că nu se mai poate întâmpla nimic și că persoana respectivă nu mai are șanse să trăiască. Ei bine, această persoană este aici, în sală, astăzi după mult timp de la acele clipe. Am primit mărturii în acest sens și de la alte persoane. Dar cineva, un prieten bun, mi-a adresat o întrebare înainte de a începe evenimentul și m-a rugat așa: ”Întreabă-l, te rog, pe părintele Pimen dacă a trecut vreodată aproape de moarte și cum a reacționat”.

Părintele Pimen: Aproape de moarte… Acuma, știți cum e? Depinde de fiecare cum privește lucrurile.

Lucian Apopei: I-ați zâmbit morții!

Nădăjduiți în Dumnezeu și zâmbiți-i chiar și morții!

Părintele Pimen: Eu știți ce fac? Eu îi zâmbesc morții. Eu, când ajung la limită, atunci încep să glumesc. Acum vreo zece ani eram undeva pe la Galați și tot de vreo săptămână mă simțeam rău, tot mai rău, mai rău. Am ajuns la un părinte acolo, care deși îi spusesem că îmi era rău, mi-a zis ”Hai cu mine să facem o agheasmă!”. Mie îmi tremurau picioarele în urma lui. Și mi-a mai zis ”Până la agheasmă, hai să te trec un pic prin piață, să vezi orașul!”. Și drumul de 5 minute a durat o oră… el binecuvânta toate magazinele și tot mergea. Deși îmi tremurau picioarele, mergeam și eu în spatele lui, până am ajuns la locul unde s-o făcut agheasma, după care am plecat înapoi spre casă. El avea un obicei, dacă-mi punea o întrebare, se oprea pe loc și aștepta răspunsul, fără să mergem.

După ce terminam, continua iar câțiva pași… deci, iar încă o oră a durat drumul cela. Mie mi se muiau picioarele din ce în ce mai tare, ajunsesem că nu mai puteam. Și când să ajungem la el acasă, la scara blocului mi-a zis ”Părinte, mi-am amintit, la blocul vecin m-a rugat cineva că dacă vii, să trecem pe la ei!”. Zic: ”Părinte, nu mai pot!”, dar a insistat să mergem numai un pic și am fost și acolo. Când în sfârșit am ajuns acasă la el, erau 30°, foarte cald și m-o luat frisoanele, tremuram tot. M-am întins în pat, o pus două pături și tremuram tare. Pe la unsprezece seara au mai venit vreo două cunoștințe pe la el și părintele tot mai voia să mai discutăm ceva. Eu tremuram tot, iar el parcă nu vedea.

”Am venit și eu să mor aici!”

Cei doi musafiri tot se uitau la el, se uitau la mine și l-au întrebat ”Părinte, dar nu îl vezi că moare?”, căci mă vedeau că pierdeam firul. Eu, de la un moment dat, nu-i mai vedeam, nu-i mai auzeam, doar mă uitam la icoana Maicii Domnului și discutam cu Maica Domnului. Ei discutau, vorbeau, iar eu îmi stabilisem legătura asta cu icoana de pe perete și cumva discutam cu Maica Domnului: ”Maica Domnului, cum știi, dacă e timpul, asta este! Dacă îngădui Tu să mă întorc înapoi, cum vrei Tu!”. Bineînțeles, oamenii aceia la un moment m-au luat pe sus și hai la urgență, căci cum se zice, eram gata. M-au dus la urgență, normal, susținut de doi oameni, mie în tremurau picioarele… Am ajuns la doamna doctor și i-am zis ”Am venit și eu să mor aici!”

Doctorița mi-a zis că la ea în birou nu moare nimeni. M-o pus pe un pat, acolo, la urgență, într-un salon cu vreo zece paturi, în fiecare pat fiind câte un pacient grav și câte un doctor alături. Intru eu acolo, mă uit la ei și zic ”Mai aveți un loc pentru încă un om care a venit să moară aici?”. În momentul ăla s-au întors toți cu o privire de aia ca de leu, încât m-am făcut mic. Zic: ”Stai, că aici nu merge să glumesc!”. Era ca și cum toți mor acolo și am mai venit și eu să mor. Și atunci m-am făcut mic, m-am dus în patul meu. Deci eu eram la limită, dar întotdeauna când mi se întâmplă asta, o dau în bună-dispoziție și atunci glumesc. Până la urmă, am scăpat de acolo cu o traistă de antibiotice și în trei săptămâni mi-am revenit.

Buna dispoziție poate păcăli boala

Eram odată la Kareia, capitala Athos-ului, la un cabinet la un doctor, cu probleme destul de grave. Însă eu glumeam, iar el zicea: ”Hai, părinte, fii serios, nu ai tu problemele astea, că la cum arăți, nici pe departe…”. Glumind, el nu putea accepta ideea că aveam problemele acelea. Zicea: ”Nu se poate, arăți prea bine, ai bună-dispoziție, dacă aveai așa ceva erai deja la pat!”. Deci, eu întotdeauna am reacționat așa când m-am văzut în situații grave. Odată chiar am ajuns la București, la spital, și doctorii spuneau ”Băi, e septicemie! Trăiește, se duce, încă nu știm!”. Eu nu intru niciodată în starea aceea de panică. La un moment dat, în timp ce îmi luau ei sânge, am început să văd steluțe și doar le-am zis că sufăr și cu inima. Atunci, bineînțeles, doi mă ridicaseră de picioare în sus, vreo doi îmi înțepau degetele… eram la limită…

În situații limită, luați legătura cu Maica Domnului!

Mi-au zis ”Era să te pierdem!”. Chiar eram la limită, deja steluțele erau frumoase, dar mi-am revenit, n-o îngăduit Maica Domnului. De asta eu niciodată, când am ajuns la o situație din asta, nu am intrat în panică. Încercam întotdeauna în momentele alea să iau legătura cu Maica Domnului. Știam că dacă îi momentul… Vorbeam cu Maica Domnului: ”Maica Domnului, cum știi Tu! Dacă știi că-i momentul, numai să mă iei Tu în brațe, să nu mă lași!”. Adică să aibă Ea grijă de mine și atunci, dacă o iei pe Maica Domnului ca mamă, indiferent care-i situația, nu are de ce să-ți fie frică în momentul acela.

Drumul de la chin la amin

Lucian Apopei: Pot să confirm ce ați spus. O întâmplare, mă rog, pentru sensibilul venit de aici, de la Iași, în Muntele Athos. Mă rog, e un context care nu neapărat merită descris. Eram cu părintele Theologos și zic: ”Părinte, dar dacă se întâmplă ceva?” și mi-a răspuns ”Stai, măi, liniștit, că dacă mori, mori în Muntele Athos! Ești aici, e bine! Unde ai vrea să mori, mai mult decât aici, în Muntele Athos?!”. Mai întreabă cineva tot pe tema asta, între chin și amin, cât chin pentru un amin mântuitor?

Părintele Pimen: Între chin și amin?

Lucian Apopei: Da! Cred că ăsta a fost un titlu de film sau de carte. Deci, el întreabă: cât chin trebuie să îndurăm pentru un amin mântuitor?

Părintele Pimen: Adică, mântuitor însemnând un final mântuitor?

Lucian Apopei: Da!

Părintele Pimen: Sau să se termine chinul acela omenesc? Aici e cu două sensuri…

Lucian Apopei: Da, eu cred că el explică foarte bine mai spre finalul mesajului unde zice așa: ”Care este mai important, chinul trupesc sau cel sufletesc?”

Părintele Pimen: Nu putem spune că un chin e important și celălalt nu e important. De exemplu, chinul sufletesc pe care ni-l facem singuri: să zicem că ai ceva care te chinuie și de fapt nu te ajută, te distruge. Dar poate să fie o suferință, care e pentru folosul sufletului. Deci, nu toate suferințele sau chinurile sunt mântuitoare, să ne fie clar! Alea pe care ni le facem noi cu bună știință, alea nu-s mântuitoare. Mântuitoare-s dacă ți-a venit o boală fără să fi băut de-ai căzut pe sub mese. Dacă ai făcut ciroză, aia nu-i mântuitoare, e de la prostia ta! Deci, dacă tu îți vezi liniștit de familie și muncești și-ți îngăduie Dumnezeu o boală, o rabzi și e mântuitoare. Pentru cealaltă, trebuie să te căiești tu pentru că ai ajuns la boală din prostia ta. Deci e o diferență între lucrurile astea!

Chinul e mântuitor dacă vine fără să-l căutăm

De asta spun că și chinurile astea, sufletești sau trupești, sunt mântuitoare dacă vin fără să le căutăm sau să ne facem noi rău. Ele durează în funcție de cât îngăduie Dumnezeu. Uneori poate e nevoie să trecem prin ele ca să se șteargă anumite lucruri și putem suferi mai mult timp. Dar dacă știe Dumnezeu că ne căim cu adevărat pentru ce am făcut, dacă ne smerim în fața Lui Dumnezeu, ne împăcăm cu toții, ne cerem iertare, atunci se poate scurta chinul. Dar totul depinde de noi. Dacă rămânem în răutățile și mândria noastră, chinul poate dura mult și nu e mântuitor. De asta când suferiți, să căutați să vă smeriți în fața lui Dumnezeu, să vă spovediți și să vă împărtășiți! Cereți iertare de la cei din jur, fiți buni, nu urâți pe nimeni și atunci chinul se scurtează și devine și folositor!

De ce sunt oameni care își doresc copii, dar nu îi pot avea?

Lucian Apopei: Da! Întrebările sunt foarte, foarte variate. Diverse preocupări pe care oamenii le au. Multe dintre ele îmi aduc aminte de replica pe care ați spus-o: ”Altă întrebare!”. De fapt, mi-au adus aminte și de o întâmplare din facultate, când am adresat o întrebare unui părinte  profesor și la sfârșitul ei se uită la mine și îmi spune: ”Fă-mă Dumnezeu ca să-ți răspund!”. Vă întreb acum de ce femeile care își doresc copii nu pot avea, iar cele care nu-și doresc aduc pe lume foarte mulți sau fac avorturi?

Părintele Pimen: Ați dat răspunsul un pic mai devreme! Cel al profesorului… Pentru că sunt situații pe care noi nu putem să le știm. Zicem că fiecare își dorește copiii, dar noi nu știm cum a fost viața acelei persoane până atunci. Poate a făcut avorturi, poate a contribuit la alte persoane să facă avorturi sau alte lucruri care la un moment produc niște consecințe când te trezești că la o anumită vârstă vrei și tu copii. Sau poate să nu fie lucrul ăsta. Avem un caz la Cuviosul Sfânt Porfirie. A venit soțul și îi spunea: ”Părinte, ne dorim atât de mult copii și nu putem avea!” și Sfântul i-a zis ”Nu vă dă Dumnezeu pentru că soția ta e foarte nervoasă, are o problemă! Tot timpul e nervoasă și agitată! Dacă v-ar da Dumnezeu un copil, l-ar distruge prin starea ei, de asta nu îngăduie!”.

Sunt situații pe care noi nu le înțelegem, dar la Dumnezeu toate au o logică pentru care nu îngăduie anumite lucruri. Uneori pot fi copii orfani, care să aibă nevoie de o familie, iar Dumnezeu să nu vă dea copii ca să înfiați unul, doi sau trei, care au nevoie de o familie. Deci, toate-s dintr-o rânduială a lui Dumnezeu, pe care cumva noi nu o știm, ne depășește.

Iubirea este adevărată când nu aștepți răsplată

Lucian Apopei: Să știți că foarte multe întrebări, estimez eu așa, la prima vedere, cam 70-80%, au legătură cu problemele de familie sau aspecte privind familia. Cred că nu e întâmplător faptul că Pro Vita organizează acest eveniment, ele au legătură cumva între ele. Sunt multe întrebări personale, la care nu știu dacă e cazul să le dăm noi răspuns, sunt multe frământări, dar eu aș veni cu o întrebare puțin mai personală, unde nu cred că e cazul să intervenim, nu în acest cadru. Aș adresa următoarea întrebare: ”Dragostea este cea mai frumoasă virtute, toți o dorim! Dar cum să înțelegem, cum să înaintăm în iubire, când iubirea este împletită cu crucea, cu suferința? De ce cu suferința, se întreabă persoana respectivă. Spun că atunci când iubești, te doare pentru cel iubit.

Părintele Pimen: Deci, dacă nu guști amarul, nu știi ce gust are dulcele. Deci, la fel e și cu dragostea. Dacă nu suferi, nu simți că trăiești dragostea. Tu spui că iubești, dar tu nu jertfești nimic pentru iubirea aceea. Și ca să-ți dovedești dragostea, Dumnezeu îngăduie anumite lucruri din cauza cărora suferi. Poate persoana aia pe care o iubești tu, ca să probeze dragoste ta, nu te răsplătește cum te aștepți tu. Și abia atunci te probezi pe tine dacă e dragoste cu adevărat. Că dacă te superi că nu te răsplătește pentru că tu o iubești, că ai făcut, că ai dres, păi atunci nu-i dragoste. Cum am mai spus, dragostea face doar bine. Cea mai apropiată de dragostea lui Dumnezeu e dragostea mamei pe care o are față de copii. E dragoste jertfelnică. Și de ce spun lucrul ăsta?

Dragostea de mamă e cea mai puternică dragoste

De exemplu, dacă copilul a căzut într-o apă sau e în pericol de moarte, ea nu ține cont de nimic, chiar de nu știe să înoate, ea se aruncă în apă să-l salveze. Ea caută toate căile să-l salveze, nu contează dacă îi glonț în față, se pune în fața lui și se duce până la jertfă. Se pune întrebarea: de ce dragostea tatălui nu e atât de mare? Pentru că el nu a purtat copilul în pântece. El dacă trebuie să sară în apă să-și salveze copilul, prima dată își scoate Rolex-ul de la mână, se descalță și se întreabă dacă știe să înoate. Deci, el gândește întâi. De asta niciodată bărbatul n-o să ajungă la dragostea jertfelnică pe care o are mama față de copil. Mama trăiește mult mai profund sentimentele astea pentru că l-a purtat în pântece și are o legătură mult mai puternică.

De asta se zice că dragostea presupune jertfă și abia aici vedem și noi dacă iubim pe cineva, dacă avem puterea să răbdăm zi de zi acea persoană, chiar de e mai dificilă, chiar de are anumite probleme, s-o rabzi zi de zi, s-o îngădui și să-i fii alături totdeauna indiferent, chiar dacă să zicem poate că ieri te-a înjurat, azi când are nevoie, să sari repede să o iei în brațe, să ai puterea asta, să depășești totul. Abia atunci înțelegi că dragostea ta e dragoste și are și valoare pentru că Dumnezeu în timp o să le așeze pe toate chiar dacă la început îi greu. După ce depășești o limită, Dumnezeu o să te ajute! Îmi amintesc, am mai spus-o și altădată, de un caz, mi-a scris o femeie o scrisoare. S-a căsătorit, a avut doi copii și când copiii erau mici, soțul i-a părăsit.

Din dragoste poți face imposibilul posibil

S-a dus să-și trăiască viața. Timp de 20 de ani n-a mai dat pe acasă, nu i-a ajutat cu nimic. A rămas singură, nu s-a mai căsătorit, și-a crescut copiii. El a schimbat câteva femei, s-a distrat, avea bani, până s-a îmbolnăvit foarte grav. L-au părăsit, bineînțeles, toate femeile care îi erau alături doar pentru bani și a rămas singur, sărac, fără bani și îl mâncau viermii la pat. Femeia asta a aflat de el, s-a dus la duhovnic și i-a spus: ”Părinte, mi-e milă de el. Uite în ce situație a ajuns. Oare să-l iau, să-l îngrijesc?”. Duhovnicul i-a spus ”Nu-ți cer să faci lucrul ăsta, dar dacă știi tu că ai puterea să faci lucrul ăsta, eu te binecuvântez, dar eu nu-ți cer lucrul ăsta pentru că omenește-i imposibil”. Și femeia l-a luat.

Și doi ani de zile l-a îngrijit ea, l-a spălat ca pe un copil până i-a venit timpul să plece la Domnul. Vă dați seama, abia asta-i dragoste, când s-a neglijat total pe ea și l-a îngrijit ca pe un copil, fără să-i reproșeze nimic. Atunci, zic și eu ca Mântuitorul: ”Faceți la fel și prin asta vă veți dovedi dragostea.” Dacă voi nu vă puteți răbda unul pe celălalt, doar pentru că v-a zis ceva, că v-o deranjat cu ceva, cum dovediți dragostea? Spuneți că v-ați căsătorit din dragoste și după 2-3 ani vă scoateți ochii unu la altul. Unde-i dragostea atunci? Nu! Dragostea cere jertfă, astea două noțiuni nu le putem despărți. Deci dragostea cere jertfă, dar aduce și multă bucurie, să știți! Răbdând, o să ajungeți cu adevărat să gustați dragostea și să vă bucurați de ea. Văd că ați mai primit câteva cadouri acolo…

Lucian Apopei: Da, asta ca să râd, că nu încurajez statul pe telefon.

Părintele Pimen: Păi, tocmai eu de asta zisesem de la început, că e mai bine așa decât pe telefon.

Avorturile pot fi iertate?

Lucian Apopei: Bun! Părinte Nicodim, părinte Radu, aveți de lucru! Deci, foarte multe întrebări legate de familie și în  mod deosebit de domeniul acesta, Pro Vita. Cred că trebuie să mai faceți angajări. Avorturile pot fi iertate?

Părintele Pimen: Deci, orice păcat facem, dacă îl spovedim, dacă ne căim toată viața pentru el și nu-l mai repetăm, Dumnezeu iartă. Citeam însă undeva că mai avem un hop. Se spune că, deși avortați, acei copii totuși nu se pierd. Nu vă gândiți că gata, au fost aruncați undeva și s-au pierdut. Pentru că ei au suflet care vine de la Dumnezeu și se întoarce la Dumnezeu. Și orice suflet care pleacă din lumea asta, se întoarce la Dumnezeu, chiar de a plecat de mic, dincolo va ajunge la vârsta Mântuitorului, de 33 de ani. Deci, pe copiii aceia avortați o să îi găsiți în Cer la vârsta de 33 de ani și ei o să fie avocații acuzării: ”Doamne, n-a vrut să ne lase să ne bucurăm și noi de viața asta pe pământ!”. O să ceară cumva dreptate la Dumnezeu.

De asta ai nevoie de multă pocăință pentru ca Dumnezeu să șteargă păcatele astea și să ne ierte. Deci, nu vă gândiți că doar le-ați spovedit și gata, s-au iertat! Trebuie și căință pentru că e un păcat destul de greu. Știți la ce se încadrează? Gândiți-vă unde a pus Dumnezeu copilul. În pântecele mamei, ca să-l protejeze și cu mâinile dacă se poate, să aibă grijă de el. Am putea-o numi crimă cu premeditare pentru că mama se gândește, face planuri, cum să se ducă să-l ucidă. Deci, cu toate că pare dur cuvântul, asta este! Și gândiți-vă cum se pedepsește asta pe pământ! Cu toate că ele-s legalizate frumos, sunt îmbrăcate frumos, denumite întrerupere de sarcină… Dar să fim clari, păcatul rămâne păcat! Pot să-l legalizeze toate puterile lumii, păcatul rămâne păcat și va răspunde pentru el în fața lui Dumnezeu!

Deci, cum v-am spus, orice păcat se iartă dacă există spovedanie și căință pentru el și nu-l mai repetăm!

Lucian Apopei: Sunt și oameni care nu vă întreabă nimic, doar vă doresc sănătate și să vă rugați. Vă roagă să îi purtați în rugăciuni acolo, în Muntele Athos, ceea ce vă transmit și vouă, să nu vă îndoiți de acest lucru, părintele Pimen se roagă pentru noi toți. Cum putem ști care este voia lui Dumnezeu pentru noi? Deși mă rog, deși nu lipsesc duminica de la Sfânta Liturghie, tot nu știu să fac alegeri înțelepte. Și aici mă refer la alegerea partenerului de viață. Iată încă o întrebare pentru familie și nu numai.

Cum știm voia Domnului, cum îmi aleg partenerul?

Părintele Pimen: Ce se întâmplă? Care e greșeala noastră acum cu alegerea asta? Se întâlnesc doi, se plac, se îndrăgostesc și vor să consume lucrul ăsta cât mai repede. Gata, după 3 zile îndrăgostiți, gata! Mă mut eu la tine sau vii tu la mine! Gândiți-vă înainte cât de frumos era. Întâlneai o persoană pe care o plăceai… Cât timp dura doar să-i spui lucrul ăsta? Încercai toate căile să te apropii, cum să faci un gest, să-i oferi o floare, pe departe să-i dai de înțeles. Vă amintiți de filmul Liceenii, cum era pe acolo!… Film de prin anii ’70 și ceva sau când o fi fost el făcut. Deci, toate erau exact cum e vorba aia, cum crește iarba, toate la timpul lor. Nimic nu se grăbea să se dea peste cap. Scriai o scrisoare și așteptai o lună să-ți vină răspunsul.

Acum scrii zece mesaje pe zi și dacă o trecut o ora și nu ți-o răspuns, tu-l și blochezi: ”Cum adică, o trecut o oră și nu mi-o răspuns!?”. Deci, toată lumea se grăbește! Lucrurile trebuie să fie lăsate să curgă frumos. Dacă întâlnești persoana potrivită, nu înseamnă că dacă te-ai dus repede și i-ai sărit în brațe și-i spui ”În care pat ne ducem?”, s-a rezolvat! Nu! Lăsați lucrurile la timpul lor, nu vă grăbiți, că dacă-i persoana potrivită, o să accepte lucrurile astea, o să aibă răbdare să vă cunoașteți mai bine, fără să vă grăbiți să vă mutați unul la altul. Și dacă într-adevăr iubești și ești iubit, abia atunci puteți zice ”Hai să ne cunoaștem părinții unul la altul!”. Nu trebuie să așteptăm ani de zile! Dacă ne dorim să fim împreună, să mergem până la capăt, atunci mergem frumos și ne cununăm.

Dacă iubești cu adevărat, atunci vei avea răbdare!

A, cum se spune acum, ”Stai, că n-avem sală decât peste un an!” sau cutare, nu e nicio problemă! Te duci, faci cununia și după vreun an de zile ai să dai și o masă la sală, să-ți chemi toți invitații dacă vrei! Ce treabă are cununia cu sala disponibilă abia peste un an? Te muți, stai un an împreună și când mai e o lună până la nunta la sală, iese un scandal și s-a terminat, s-a destrămat totul. Confundăm cununia cu distracția, și de cele mai multe ori aici le dăm peste cap. Deci, lăsați toate să curgă cum le vine timpul, dar prima dată să fie sub binecuvântarea lui Dumnezeu. Că mulți spun ”Părinte, dar dacă eu îl refuz, se duce la alta!” Serios? Și adică vrei să spui că te iubește, dacă se duce la alta? Atunci niciodată n-o să meargă relația aia!

Dacă te iubește cu adevărat, o să aibă răbdare! Și dacă chiar se grăbește și-l iubești și tu cu adevărat, vă duceți în fața Sfântului Altar și vă cununați și atunci o să fiți împreună! Dar dacă refuză lucrul ăsta și spune ”Stai, să ne cunoaștem!” nu știu ce, atunci omul are chef doar de distracție! Îți spune că te iubește, o să trăiți împreună un an, o lună sau Dumnezeu știe cât și după aia și-o luat pălăria și se duce mai departe și o să spui că a fost o relație nereușită! Dar de ce? Pentru că s-a pornit cu stângul de la început! Nu vă grăbiți niciodată, mai faceți un pic de răbdare și o să vedeți că în momentul în care ați pornit cum trebuie, relația o să dureze până la capăt. Nu schimbi zece relații în zece ani!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!