Puterea blândeții – p. Teologos

Noi socotim că puterea provine din duritate, din forța pumnului. Hristos însă ne învață că blândețea este mai puternică decât orice. Urmăriți un material pe această temă în care încercăm să demonstrăm acest adevăr care este împotriva logicii umane căzute.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Introducere

Am vorbit în episoadele anterioare despre întunecarea provocată de slavă deșartă și de mândrie. Acum o să vorbim puțin, cu ajutorul Domnului, de luminarea provocată de blândețe și de smerenie.

Știți – așa cum înainte de apariția discului soarelui apare lumina – la fel, înainte de smerenie, apare blândețea. De fapt vedeți că însuși Hristos, Lumina lumii a zis să învățăm de la El că este blând și smerit cu inima. În această ordine: întâi blândețea și după care, smerenia. Înțelegeți?

Blândețea

Blândeţea este starea neclătinată a minţii, care rămâne la fel și în cinstiri şi necinstiri. Stareții bătrâni își puneau ucenicii să meargă la morminte și să-i laude mult pe morți după care îi întrebau dacă morții i-au răspuns ceva. Când ucenicul zicea că nu, îi trimiteau iarăși să-i ocărască și să-i mustre. Când se întorceau îi întrebau din nou pe ucenici dacă au zis ceva morții. Când auzeau iarăși de la ucenic că nu, stareții îi spuneau că așa trebuie să fie și el.

Adică fraților, orice s-ar întâmpla, omul trebuie să fie neclintit. Înțelegeți? Cel blând se roagă netulburat și sincer pentru cel care îl tulbură și se roagă pentru el chiar atunci când îi face ispite, chiar atunci când îl tulbură. Fraților, pe cât posibil să ne suportăm aproapele și să nu luăm seama la valurile mâniei pe care acesta le provoacă înăuntrul nostru. Să ne imaginăm blândețea ca o lespede așezată peste marea învolburată a mâniei, lespede care risipește toate valurile care se izbesc în ea, fără ca să se clatine bineînțeles deloc. Să fim liniștiți!

Fraților, trebuie să fim impasibili atunci când cineva ne tulbură, nu atunci când cineva ne cere ceva sau are nevoie de noi. Zic asta pentru că astăzi dacă cineva ne deranjează, sărim în sus 5 metri, însă dacă cineva ne cere ajutorul zicem că n-avem timp. Din păcate…

Blândețea lipsește din societate

Astăzi, din păcate, oamenii nu mai știu ce-i aia blândețe pentru că societatea ne învață exact pe dos. Ne învață să fim duri, să fim vicleni ca să fim capabili să ne facem voile și de aici tot haosul și tot chinul în care ne aflăm ca civilizație. Aproape nimeni nu mai dorește astăzi să-l suporte pe celălalt prin blândețe pentru că este învățat ca să încerce să-l învingă și să-și facă interesul. Tinerii de azi nici măcar nu mai știu ce este blândețea.

Țin minte că la un moment dat au venit la noi la chilie un grup de închinători și printre ei era un copil. Fraților, era îngerul Domnului. Blond, cu ochi albaștri și foarte, foarte blând, foarte cuart. Când pelerinii au ieșit din biserică, s-a dus și el într-un colț să se încalțe. M-am apropiat de el și l-am întrebat cum îl cheamă. Îl chema David. Atunci l-am întrebat dacă știe cine a fost împăratul David și de ce a rămas în istorie. Mi-a răspuns că nu știe. Atunci i-am spus că Sf. prooroc și împărat David a fost foarte blând și din cauza asta l-a binecuvântat Dumnezeu. Atunci s-a uitat nedumerit la mine și la un om care era lângă el – foarte probabil că era tatăl său – și l-a întrebat: „Ce înseamnă blândețea?”. Da… m-a impresionat foarte mult în sens negativ. Aici era un caz fericit pentru că tânărul era totuși blând fără să știe ce înseamnă asta, însă, în general, astăzi tinerii sunt foarte departe de simțirea lui Hristos pentru că sunt foarte departe de blândețe.

Fără blândețe, nu avem răbdare

Pentru că oamenii nu mai știu ce-i aia blândețe, (atunci) nu mai știu ce-i aia răbdare. Nu știu dacă știți, blândețea este strâns legată de răbdare. Omul care nu este blând nu poate să fie și răbdător pentru că blândețea este maica răbdării și fără răbdare nu facem nimic. Desigur că noi suntem învățați astăzi ca toate să se întâmple imediat la apăsarea unui buton. Fraților, realitatea nu este așa cum ne învață celularele. E nevoie de timp și e nevoie de constanță în programul nostru duhovnicesc. Chiar Sf. Pavel spune că avem nevoie de multă răbdare în rugăciune. Înțelegeți? Procesul de vindecare a personalității umane este un proces îndelungat pentru că distorsiunea noastră este foarte mare și, dincolo de asta, ne-am învățat să gândim distorsionat adică să gândim păcătos, să gândim haotic.

Discernământul vine din blândețe

Fraților, dacă nu suntem blânzi, atunci această tulburare dinăuntrul nostru va crește. Dar dacă suntem blânzi, atunci această tulburare dinăuntrul nostru va dispărea încet-încet și vom învăța să deosebim lucrurile, să avem încet-încet discernământ. Discernământul vine prin blândețe. Din păcate, însă acest lucru astăzi este foarte rar, pentru că oamenii dau dreptate celui care vorbește primul, mai repede și mai tare. Unii chiar vorbesc în continuu, sau întrerup și apar ca învingători într-o dezbatere pentru că cel blând de multe ori nici nu mai este lăsat să vorbească, chiar dacă e probabil să aibă ceva înțelept de spus. Înțelegeți? Sau, dacă, totuși, ajunge să deschidă gura, opinia sa e posibil să nu mai fie luată în seamă sau face doar o impresie fadă comparativ cu bombastica și cu zgomotul celorlalți, chiar dacă poziția celui blând este mai bună, mai folositoare; bineînțeles că pentru asta trebuie să îl asculți pe respectivul și să analizezi mai temeinic ce vrea să zică. Înțelegeți? Uneori chiar se pot întâmpla faze fenomenale astfel, pentru că cel blând este luminat de Dumnezeu.

Un exemplu. Timișoara și revoluția din 89

Să vă dau un caz. Orașul unde am trăit înainte să vin în Sfântul Munte a fost al doilea oraș din România care a ieșit în 1989, după ce au început protestele de la Timișoara. Era esențial ca să mai iasă și alții pentru că dacă nu se întâmpla asta, atunci comuniștii ar fi înăbușit pe protestatarii de la Timișoara. La un moment dat, televiziunea locală din orașul meu unde trăiam a făcut un reportaj în direct, live, legat de căderea comunismului și rolul orașului – pentru că era un an aniversar atunci, nu mai țin minte câți ani se împlineau.

Reporterul era cu cameramanul în mica piață din fața primăriei unde erau adunați mai mulți oameni care fuseseră prezenți la evenimentele din iarna lui 89 și erau prezenți acolo pentru că acolo s-a petrecut momentul culminant din orașul nostru – adică de o parte și de alta a pieței, venind de pe bulevardul care străbătea piața s-au întâlnit demonstranții cu armata. Distanța dintre ei era foarte mică – în jur de 80-90 de metri, poate chiar mai puțin. De o parte era armata, de cealaltă parte erau demonstranții. La un moment dat a ieșit din rândurile demonstranților o persoană publică – un actor, nu are importanță cine e – purtând celebrul steag tricolor cu gaură în mijloc strigând „Trăiască România!”. Ei, și acest eveniment era sărbătorit acolo și filmat de echipa de la televiziunea locală.

Reporterul întreabă pe toate personalitățile prezente acolo, inclusiv pe actorul cu pricina ce au făcut la revoluție și fiecare zicea că eu am făcut, am dres, am organizat, am ajutat – fiecare prezenta cât mai pregnant ceea ce făcuse el la ceea ce se numește astăzi revoluția din 1989.

La un moment dat însă, privirea reporterului este atrasă de un om cu părul alb care se uita blând la bucata de marmură neagră pe care erau numele celor căzuți. Se apropie cu cameramanul de el și îi întinde microfonul întrebându-l: „Ați fost la revoluție?”. „Am fost”, zice. „Ce ați făcut?”, întreabă. Zice: „Nimic”. Reporterul puțin panicat că omul acesta o să-i strice reportajul, insistă zicând: „Nu se poate să nu fi făcut nimic; povestiți-ne ce ați făcut…”. „Dom’le” zice omul în vârstă „eu nu am fost în primele rânduri. Am fost mai în spate. Și la un moment dat văd că iese din rândurile noastre unul cu steagul strigând „Trăiască România!”. În clipa respectivă armata a început să tragă cu automatele. S-a iscat un vacarm de nedescris, lumea a început să țipe și să se împrăștie. Eu, în clipa respectivă, m-am rugat în inima mea cu blândețe către Domnul și am zis „Doamne, ce să fac?” și atunci am auzit o voce blândă, însă foarte sigură de sine care mi-a zis în inima mea „Uită-te la steaguri!” și privirea mi s-a ridicat în mod involuntar în sus. Și atunci am văzut că steagurile sunt sus, că mi s-a luminat mintea. Și dacă am văzut că steagurile din primele rânduri erau în sus înseamnă că armata trăgea în aer”. De ce? Pentru că este imposibil ca armata să rateze de la o distanță așa de mică dacă trage într-o masă compactă de oameni. Atunci am zis: „Oameni buni, stați! Opriți-vă! Nu plecați! Trag în aer! Armata vrea doar să ne sperie! Sunt frații noștri! Nu plecați!” și oamenii nu au mai plecat.

Înțelegeți? Pe baza luminării provenită din blândețea și harul unui singur om necunoscut s-a schimbat istoria în România. Fraților, nu știu cine e. Asta s-a făcut ca să se împlinească cuvântul Domnului spus prin regele Solomon, zicând: „Și am mai văzut sub soare acest fapt de înțelepciune care mi s-a părut într-adevăr mare că a fost odată o cetate mică, locuită de oameni puțini și împotriva ei a pornit un rege vestit, care a înconjurat-o, însă într-însa se afla un sărac înțelept care a scăpat cetatea prin înțelepciunea lui, și nimeni nu-și mai aduce aminte de acest om sărman.” Înțelegeți?

Din blândețe avem și îndrăzneală în rugăciune

Fraților, blândețea este îndrăzneala rugăciunii și atrăgătoarea Duhului Sfânt mângâietorului, Duhul Adevărului, că Domnul zice: „Către cine voi privi dacă nu spre cel blând și liniștit?”. Blândețea și pacea este starea sufletului sănătos, care vine prin asceză și atenție la noi înșine, prin trezvie, însă uneori este ajutată și de caracterul omului precum și de necazurile vieții.

Alt exemplu din Sfântul Munte

Mi-am adus aminte acum de un alt caz în care necazurile îl fac pe om să fie cu o blândețe care provine din condiția sa umilă. Eram la un moment dat la o mare mănăstire din Sfântul Munte, la un mare hram acolo. Așa s-a nimerit că eram paznic în timpul mesei – știți, este nevoie de cineva care să patruleze când toți sunt la masă pentru că se pot întâmpla diferite lucruri și e nevoie de un om. Ei, un astfel de lucru s-a întâmplat atunci.

Cum mă plimbam astfel prin curte, văd la un moment dat un tânăr țigan care părea foarte sărac după vestimentație însă ceea ce m-a surprins era faptul că după comportamentul lui și după cum arăta foarte probabil că era bolnav cu nervii sau avea sindrom Down, nu știu exact sau ceva asemănător. M-am apropiat de el și i-am spus să vină la masă să mănânce. El a scos un sunet ca un mormăit, a zâmbit și s-a depărtat puțin, zâmbind, se uita la mine. Era cam ciudat comportamentul lui chiar și pentru cineva, să zic, cu sindrom Down. I-am făcut semn și i-am repetat invitația să vină la masă, însă el a mormăit ceva din nou și s-a depărtat puțintel și gesticula ca și cum mă invita să vin după el. M-am dus după el prin curte și el mergea înainte, așteptându-mă când mai rămâneam în spate.

În timp ce el mă atrăgea către ultimul etaj al arhondaricului, mă gândeam că poate încearcă să mă atragă într-o cursă, însă am zis că o să mă ajute Maica Domnului. Mergând astfel după el, am ajuns în fața unei uși unde s-a oprit așteptându-mă. Când am ajuns foarte aproape de el, a repetat mormăitul respectiv arătând către ușă. Eu acum fiind aproape de el am reușit să disting ce spunea. Zicea încontinuu „παιδιά, παιδιά” – „copiii, copiii”. Când am deschis ușa, înăuntru erau mai mulți țigani foarte săraci care nu fuseseră la masă și prietenul lor cu sindrom Down nu dorea să mănânce fără ei. Înțelegeți? I-am dus pe toți jos să mănânce impresionat de dragostea tânărului respectiv. Înțelegeți? Blândețea e foarte puternică!

În inima blândă se odihnește Domnul cu adevărat

Omul care este blând din înțelepciunea sa, care știe ce face, precum și cel blând din caracter, blândețea îl învață pe acela ascultarea și prietenia, frățietatea și asta pentru că în inimile celor blânzi se odihnește Domnul pe când sufletul tulburat este tronul diavolului, fraților. Domnul cel blând se odihnește în cei blânzi și blândeţea din El curge în credincioşi, devenind în ei leagăn lin în care Se odihneşte Hristos. Blândeţea e delicateţea, e gingăşia dragostei și prin blândețe se mângâie cei ce se iubesc. Înțelegeți? Să știți că siguranţa blândeții nu e tulburată de nimic.

Cunoaşterea lui Hristos cel blând și atotputernic are loc prin participare la El, prin sălăşluirea Lui în noi. Hristos e învăţător al blândeții și smereniei Sale prin faptul că e sălăşluit în noi – așa ne învață prin Duhul Sfânt. Astfel, Domnul ne învață să ne punem frâne dacă urmează ne înfuriem, să ne potolim dacă ne-am mâniat deja și astfel prin faptul că îi legăm pe draci și ajungem în starea naturală a sufletului sănătos vom ajunge la bucuria cea adevărată. Pentru că starea sufletului sănătos este pacea și bucuria. Da, fraților, cine e blând este bucuros și scapă de amărăciune. Înțelegeți?

De ce nu credem în puterea blândeții?!

Problema noastră este că noi nu credem în puterea blândeții. Logica noastră ne spune că este o prostie să fim blânzi. Fraților, să credem mai degrabă în Hristos care El însuși ne-a spus că numai prin blândețe și smerenie vom afla odihnă sufletelor noastre și să nu credem în toată tirania ideologico-artistică care promovează duritatea, mândria și plăcerea. Vedeți că lumea de astăzi este bolnavă cu nervii, fraților, există pandemia bolilor de nervi, că lumea de azi nu are pace și odihnă și asta provine din modul oamenilor de a privi lucrurile, un mod lipsit total de blândețe și smerenie adică un mod total lipsit de odihnă, un mod anxios care generează atacuri de panică.

După cum vedeți, contrar a ceea ce ne spune logica, blândețea e mai tare decât mândria. De fapt, chiar Sf. Scriptură spune că cei blânzi vor moșteni pământul adică, mai bine, zis îl vor stăpâni. Vedeți că toate împărățiile care s-au bazat pe forță și pe arme au venit și au plecat. Împărăția lui Hristos care este bazată pe iubire, blândețe și smerenie rămâne în veac. Înțelegeți? Omul își hrănește sufletul cu iubire și sufletul hrănit este odihnit. Și atunci, sufletul are pace, sufletul e puternic.

Dacă iubire nu e, nimic nu e. Evident, însă că pentru a exista iubire trebuie să existe blândețe și, de fapt, oamenii sunt atrași de asta în mod natural, dincolo de sclipiciul mândriei. De ce? Pentru că Hristos cucerește prin blândețe inimile oamenilor și astfel oamenii nu se mai opun, ci răspund cu aceeași blândețe. De fapt, să știți, fraților, că aceasta va fi Împărăția Cerurilor: blândețea și delicatețea dintre noi, stări care provin din unirea cu Iisus Hristos și din unirea dintre noi.

Din blândețe derivă și cunoașterea în adevăr

Legat de asta, vedem că de blândețe este legată cunoștința cea adevărată, cunoștința din experiență și din contemplare pentru că, pe de-o parte nu te poți uni cu cineva dacă nu ești blând și nu poți cunoaște pe cineva cu adevărat dacă nu ești blând. Pentru că lipsa blândeții implică prezența războiului, iar pe de altă parte, blândețea limpezește ochiul sufletului, după cum în apa liniștită toate necurățiile se așează la fund. Având ochiul sufletului, adică mintea, liniștite atunci putem să contemplăm pe semenii noștri – pentru că apa respectivă din pahar se limpezește, cad mizeriile în jos. Putem să îi contemplăm pe semenii noștri și în general, putem să contemplăm toate tainele creației și pe însuși Creatorul nostru și astfel să aflăm o cunoștință limpede, o cunoștință netulburată de interese personale, o cunoștință dumnezeiască, iubitoare și adevărată. Înțelegeți?

Cunoaștem – iubim – depășim moartea

Atunci putem să îndurăm toate și să depășim toate cu iubirea noastră – chiar și moartea. Era un monah tânăr foarte blând care intrase în ascultare în mod intenționat la un bătrân foarte dur, pentru păcatele sale, după cum spunea. Bătrânul îl ocăra în fiecare zi, de cele mai multe ori pe nedrept. Fratele tânăr răbda cu blândețe. În apropiere era un bătrân duhovnicesc la care tânărul se spovedea. Trebuie să știți că în astfel de cazuri avem mare nevoie de susținător duhovnicesc experimentat. Când mergea la spovedit, tânărul monah avea o asemenea blândețe și o asemenea flacără a iubirii lui Dumnezeu în el că dacă într-o zi bătrânul cel aspru nu-l ocăra, zicea că în ziua aceea nu a câștigat nimic. Înțelegeți? Într-un final tânărul monah a murit pentru că era mai firav și datorită vieții sale așa foarte… cu bătrânul cel aspru și duhovnicul lui s-a rugat să-i arate Dumnezeu unde se află. Atunci l-a văzut pe tânărul monah în ceata sfinților cum se ruga și zicea către Dumnezeu că după cum m-ai mântuit, Doamne, pe mine prin bătrânul meu așa mântuiește-l și pe bătrân de dragul meu. Și după 40 de zile s-a dus la Domnul bătrânul cel aspru. Înțelegeți?

Blândețea este pentru toți!

După cum vedeți, blândețea este mai tare decât asprimea, chiar dacă logica noastră căzută și iubirea de sine și de plăcere ne spune altfel. Înțelegeți?

Acum o să spuneți că asta e valabil doar la oamenii care au măsură duhovnicească și că noi nu putem ajunge acolo. Ei, fraților, nu-i așa. Mântuirea este pentru toți. Aș putea să spun că sfințenia este pentru toți, pentru că am primit poruncă de la Tatăl cel Ceresc care a zis: „Fiți sfinți precum Eu sunt sfânt!”. De fapt, nu numai sfințenia este poruncă, ci chiar desăvârșirea pentru că după aceea Hristos zice „Fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru cel ceresc desăvârșit este!”. Înțelegeți?

Un exemplu din SUA

Acuma ca să nu vi se pară cuvântul prea greu o să vă dau un exemplu de acolo de unde – cred eu – că nu vă așteptați adică din lumea voastră, din mediul corporatist. Există o celebră companie strategică în Statele Unite care se ocupă cu o mulțime de proiecte critice legate de armament, rachete, motoare de avioane, avionică civilă, militară și spațiul cosmic… Nu îi dau numele. La această firmă s-a făcut la un moment dat un audit pentru a se vedea care din multitudinea de proiecte sunt de succes și la sfârșit să se facă norul de corelație pentru a se care sunt factorii de succes în aceste proiecte.

Se face auditul, ies care sunt proiectele de succes, iese norul de corelație și apare că în toate proiectele de succes este prezentă o femeie. „Asta e!” …zic cei din firma de audit și merg la primul manager de proiect și îl întreabă „Lucrează la voi femeia cutare?”, „Da, evident!”, „Ce face?”, „Păi… nu știu. Stați să întreb!”, „Mă, ce face doamna cutare?”, „Niște hârtii”, îi zice un subaltern. Se miră cei de la audit și zic – „Măi, ni s-a părut…”. Merg la următorul proiect de succes și întreabă managerul „Lucrează la voi cutare?” – „Da!”, „Ce face?” – „Păi… Ce face, măi, doamna respectivă?” – „Niște hârtii” li se spune. La fel și la al treilea proiect.

Atunci cei de la audit încep să se ocupe serios de temă cu chestionare, cu discuții personale, observări și într-un final află că femeia respectivă era un caracter foarte bun și blând care era ca un paratrăsnet pentru toată toxicitatea din echipe, pentru toată rivalitatea și, prin comportamentul ei răbdător și înțelegător și iubitor, dădea mult curaj și dragoste în echipe și astfel proiectele mergeau foarte bine înainte. Înțelegeți? Măsura duhovnicească este cu mult mai presus decât aportul strict profesional, să știți!

Blândețea aduce liniștea sufletească

Blândețea aduce pacea și stabilitatea și astfel mintea este liberă să se adâncească în cunoștință și înțelepciune. Pe când mintea vicleană urzește în continuu intrigi și războaie. Progresul adevărat provine și se realizează în unitatea iubirii și nu prin fanatism și cuceriri. Drumul diavolului este iluzoriu și distructiv, chiar dacă la început pare foarte atrăgător. Drumul forței și al mâniei duce în întuneric, în neștiință și întuneric. Este o spirală a întunericului pentru că cel care se încrede în forța sa merge din rău în mai rău, să se încrâncenează acolo și orice i-ai spune nu-l scoți de acolo. Întunericul întunericului. Abisul, înțelegeți?

Repere pentru o atitudine și un comportament blând

Fraților, din cauza asta, când suntem mânioși să nu deschidem gura, să nu escaladăm conflictele. Fraților, dacă ne concentrăm pe rău, răul crește. Haideți să ne concentrăm pe bine și atunci va crește și binele. Înțelegeți? Agresivitatea generează agresivitate. Din cauza asta este mult mai bine să ne concentrăm pe îmbunătățirea procesului; să ne concentrăm pe faptă – fapta să o judecăm și dacă este nedorită atunci să încercăm să vedem împreună cum să facem să nu se mai repete. Încercăm să afcem mai bine, lucrurile mai bune. Dacă ne concentrăm pe găsirea vinovatului și pe judecarea oamenilor, asta este o formă de război civil și ce poate să fie civil într-un război?!

Să nu deschidem subiecte controversate care știm că divid și aduc ceartă decât numai dacă este neapărată nevoie. Mult mai bine puțin și cu pace și blândețe decât mult și cu ceartă. Fraților, nimeni nu se bucură de pseudo-bogăția dobândită astfel, credeți-mă. Dacă suntem mânioși, să ne rugăm lui Dumnezeu și pentru noi cu durere și osândire de sine, iar pentru fratele care ne-a mâniat, să ne rugăm cu iubire pentru el ca să se stingă valul întunecat al mâniei din inima noastră pentru că ne întunecă mintea. Și să avem grijă  să nu iasă în afară.

Pentru a nu ne mânia trebuie să ne învățăm să ne tăiem voia. De asemenea, este esențial să nu deschidem gura când suntem tulburați – după cum spune Sf. Iacob – tot omul să fie grabnic să asculte, zăbavnic să vorbească, zăbavnic la mânie. Încet-încet, fraților, pentru că dacă ne uităm în inima celui mânios vom afla nebunia. Mânia pe care o avem trebuie să fie împotriva demonilor și a faptelor rele – mai ales a răului din noi și nu împotriva altor persoane. Înțelegeți?

Să nu ne punem pe noi și interesele noastre în centrul universului pentru că atunci paradoxal vom fi ignorați de toți și vom ajunge complet singuri la marginea universului. Înțelegeți? Să știți că dacă se întâlnesc mâniosul și fățarnicul, acolo nu se poate afla cuvânt sincer, oricât ai asculta ce spun. Fățarnicul e linguşitorul, amăgitorul, mincinosul, pentru că împleteşte cuvintele ca să placă, nu ca să spună adevărul și din cauza acestei viclenii nimeni nu se poate baza pe el. De fapt, mintea depărtată de Dumnezeu este sau dobitocească sau demonică. Sf. Grigorie Palama a zis-o. Chiar dacă gândul îi promite minții reușita, se alege cu tulburarea.

Trebuie să fim foarte trezvitori să nu ne ascultăm gândurile pentru că ușor putem să cădem în înșelare. Aici, ca să nu cădem în înșelare, ajută este esențială întrebarea, ascultarea și simplitatea.

Simplitate – nerăutate – apropierea de Dumnezeu

Simplitatea este deprinderea sufletului lipsit de cugetări felurite, care s-a făcut neclintit spre o gândire nerăutăcioasă. Nerăutatea, fraților, este o stare senină a sufletului, izbăvită de orice cugetare vicleană. Fraților, de fapt toată planeta încearcă să ajungă la seninătate, la victoria asupra războiului, la pace, la starea raiului, însă nu știe cum. De ce? Pentru că ei cred că se ajunge prin forța mâniei. Nu se ajunge prin forța mâniei, ci se ajunge prin forța blândeții, fraților. Prin forța blândeții ne înfrânăm mânia ca să ne băgăm mințile în cap și să nu ne ieșim din minți.

Dacă prin blândețe ne liniștim atunci, pe măsura blândeții, vom vorbi cu Dumnezeu cel blând și smerit cu inima, față către față după cum a vorbit și Moise. Nu știu dacă știți, Dumnezeu l-a ales pe Moise pentru că era foarte blând, mai blând decât toți oamenii care sunt pe pământ, după cum spune scriptura. De fapt, e de așteptat asta pentru că Dumnezeu urma să-i dea lui Moise o mare putere și dacă Moise nu era cel mai blând om de pe pământ atunci ar fi folosit această putere în mod tiranic și nu în mod iubitor. Ar fi folosit-o în mod distructiv și nu constructiv. Înțelegeți?

Concluzii și îndemnuri

Da, fraților, să nu credem că blândețea este starea omului bleg și că cel blând este prostul satului. Nici vorbă, fraților.

Din contră, după cum vedeți, cel mai blând este cel mai tare și că Hristos care este cel mai blând, este cel mai tare și mai tare decât moartea. Înțelegeți? Hristos este blând și smerit cu inima și vine blând călare pe mânzul asinei, după cum scrie la pericopa evanghelică de la Florii.

Da, fraților, așa intră Hristos în inima noastră: blând și smerit cu inima. Chiar El ne-a spus că Împărăția Cerurilor va fi a copiilor, însă nu a copiilor cu mintea, ci a copiilor cu răutatea. A celor desăvârșiți cu mintea care nu au experiența păcatului; sunt copii cu păcatul și nu se tulbură când sunt certați, acceptând cu smerenie ocara și nu se tulbură nici când sunt lăudați, socotind cu totul neimportant asta la scară cosmică.

Fraților, dacă cineva ne laudă este lauda și dovada valorii celor care ne laudă și nu a noastră. Acela e valoros, cel care ne laudă pentru că ne iubește. Noi să ședem blânzi ca niște copii. Așa depășim moartea. Prin duritate, ne vom frânge sub greutatea gândurilor, sub greutatea plăcerilor și vom fi veșnic învinși pentru că nevoia de victorie a omului va fi împlinită numai de victoria împotriva morții, numai de Hristos cel blând care este și va fi învingătorul tuturor veacurilor, Care să ne ajute și pe noi să biruim toate.

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați avut blândețea să stați cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!