„Nu este posibil să-ți schimbi sexul!” – ascultați o depoziție fenomenală a reprezentantei statului Wyoming d-na Harriet Hageman care aruncă bomba adevărului la audierea din subcomisia judiciară a Congresului SUA.
Mărturia d-nei Hageman a fost completată de un discurs foarte emoționant al unui/unei detrasexual(ă) pe nume Chloe Cole care le-a spus, printre altele:
„Dați-mi voie să fiu pentru voi ultimul avertisment!”
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
“Nu este posibil să-ți schimbi sexul”: Reprezentanta Hageman aruncă bomba adevărului la audiere
HARRIET HAGEMAN: În primul rând vreau să vă mulțumesc că sunteți aici, sunteți patru femei incredibil de curajoase și sunteți eroinele mele, ați fost dispuse sa vă expuneți riscului și să adresați lucruri pe care mulți doresc să nu le mai spuneți, vor să vă împiedice să vorbiți. Nu-i ascultați! Asigurați-vă că veți continua să vă folosiți vocea pentru a ne educa, pentru a educa poporul american, fiindcă acești copii merită salvați.
Dr. Bauwens, vreau să vă mulțumesc că sunteți aici. În mărturia dvs. vă referiți la ceea ce cred că este unul dintre cele mai importante puncte din această dezbatere: faptul că copiii sunt tratați ca fiind o clasă specială și vulnerabilă atât în domeniul psihologic cât și al cercetării. Vă referiți la experimentul de la Tuskegee și, pentru mine, ceea ce e important de reținut aici este că așa-numitele practici controversate în domeniul sănătății, tratamentele și experiența nu au rezistat întotdeauna testului timpului.
În afara referinței dumneavoastră, mă gândesc la faptul că lobotomia a fost cândva o formă de îngrijire pe care nici măcar nu am lua-o în considerare astăzi și, de fapt, a fost interzisă în țări din întreaga lume. În această dezbatere am vrut să înlocuiesc terminologia amăgitoare de „îngrijire pentru afirmarea genului”, în special cu privire la copiii, deoarece:
1) înlocuiește realitatea biologică a sexului;
2) sugerează în mod eronat, prin folosirea termenului „afirmare”, că ceva bun se petrece aici.
Există doar două sexe: băieți și fete. Băieții sunt băieți și fetele sunt fete și unul nu poate deveni celălalt. De fapt, și mai ales când vine vorba de copii, mi se pare că „îngrijirea pentru afirmarea sexului” este mai bine descrisă ca lobotomie sexuală. Este un tratament care alterează în mod fundamental și permanent sexualitatea și bunăstarea medicală și psihologică a acestor pacienți, provoacă sterilitate ireversibilă și complicații medicale grave de durată și dependență pe termen lung de produse farmaceutice. Aceste tratamente și intervenții chirurgicale sunt practici medicale controversate care încearcă să schimbe o persoană într-un mod care nu e de fapt realizabil și nu vor rezista testului timpului. Dr. Bauwens, există profesioniști din domeniul medical din SUA și din afară care resping deja aceste operații ca forme serioase de îngrijire medicală?
Dr. BAUWENS: Da! Vă mulțumesc pentru întrebarea dumneavoastră. Asistăm la o creștere a numărului de profesioniști din domeniul medical care vorbesc despre asta. Chiar săptămâna trecută, 21 de medici au ieșit și au spus: „Suntem foarte îngrijorați de asta”. Academia Americană de Pediatrie (AAP) a fost menționată mai devreme și 80% dintre membrii ei au cerut o revizuire a literaturii de specialitate și li s-a refuzat aceasta de către forul superior. Deci sunt…, și am listat multe țări, sunt oameni care iau atitudine pentru că văd răul făcut acestor copii, cum ar fi Chloe Cole.
HARRIET HAGEMAN: Puteți discuta de ce referirea la aceste tratamente ca tratamente de salvarea vieții este extrem de înșelătoare?
Dr. BAUWENS: Da, este înșelătoare din mai multe motive. În primul rând, întregul elan al metodei științifice este să descoperim lucruri. Ar trebui să ne aflăm într-un proces de [cântărire]: „este aceasta abordarea corectă sau nu?”, iar toată această discuție despre faptul că este vorba despre salvarea vieții spune automat că: „nu este loc pentru discuții, nu e loc pentru investigații științifice, deoarece știința este stabilită”, ceea ce este o afirmație uluitoare deoarece literatura despre sinucidere există de mult mai mult timp decât literatura despre transsexualitate, iar literatura despre sinucidere nu e încă concludentă, deci avem o situație în care mâna dreaptă nu știe ce face mâna stânga.
HARRIET HAGEMAN: Mie mi se pare că în ultimii doi ani am văzut un guvern care vrea să suprime orice tip de discurs cu care nu este de acord și vedem asta cu complexul cenzurii industriale despre care am vorbit și se pare că exact asta se întâmplă și aici. Ei vor să oprească dezbaterea pentru că știu că nu o pot câștiga. Dr. Bauwens, ultima mea întrebare este: „Care este rata de succes a operațiilor de schimbare de sex?”
Dr. BAUWENS: Ei bine, este greu să găsim date pe termen mai lung în cazul copiilor, dar datele pe care le avem, care sunt poate cele mai solide date disponibile, provin dintr-un studiu suedez care a urmărit evoluția pe o perioadă de peste 10 ani, ceea ce este foarte important, deoarece regretul nu apare doar la 1 an după o anumită tranziție, iar ceea ce vedeți acolo e că rata de sinucidere asociată e de 19 ori mai mare decât în cazul populației generale.
HARRIET HAGEMAN: De fapt, rata de eșec este de 100% pentru operațiile de schimbare de sex, nu-i așa? Pentru că nu este posibil să îți schimbi sexul?
Dr. BAUWENS: Corect.
HARRIET HAGENS: O rată de eșec de 100% pentru aceste proceduri.
Dr. BAUWENS: Așa e, nu-ți poți schimba sexul.
Rep. HAGENS: Mulțumesc și mă retrag.
Un caz “clasic” și cutremurător
CHLOE COLE: Mă numesc Chloe Cole și sunt o detranziționeră (încerc să-mi stopez procesul de schimbare de sex). Un alt mod de a spune asta ar fi că obișnuiam să cred că m-am născut într-un corp greșit și adulții din viața mea, în care aveam încredere, mi-au confirmat această credință, iar acest lucru mi-a provocat un rău ireversibil pe viață. Vă vorbesc astăzi în calitate de victimă a unuia dintre cele mai mari scandaluri medicale din istoria SUA. Vă vorbesc în speranța că veți avea curajul de a pune capăt acestui scandal și de a vă asigura că alți adolescenți vulnerabili, copii și adulți tineri nu vor trece prin ceea ce am trecut eu.
La vârsta de 12 ani am început să experimentez ceea ce echipa mea medicală avea să diagnosticheze mai târziu ca disforie de gen. Eram, ei bine, într-o pubertate timpurie și mă simțeam foarte inconfortabil cu schimbările care se petreceau în corpul meu. Eram intimidată de atenția masculină și când le-am spus părinților mei că mă simt ca un băiat, în retrospectivă, tot ce am vrut să spun a fost că urăsc pubertatea, că îmi doream ca această atenție sexuală nou descoperită să dispară, că îmi admiram frații un pic mai mult decât îmi admiram surorile.
Am fost văzută ca transsexuală dintr-o scrisoare pe care am pus-o pe masa din sufragerie, părinții mei au fost imediat îngrijorați, au simțit că trebuie să obțină ajutor exterior, de la profesioniști medicali, dar acest lucru s-a dovedit o greșeală. Acest lucru ne-a pus imediat întreaga familie pe o cale de înșelare și coerciție motivată ideologic.
Specialistul pe probleme de gen la care am fost dusă le-a spus părinților mei că trebuie să iau imediat medicamente care să-mi blocheze pubertatea. Le-au pus părinților mei o întrebare simplă: ați prefera să aveți o fiică moartă sau un fiu transsexual viu? Alegerea a fost suficient de clară ca părinții mei să să lase garda jos și, în retrospectivă, nu-i pot învinovăți. Acesta e momentul în care am devenit cu toții victime ale așa-numitei „îngrijiri de afirmare a genului”. Am fost rapid pusă sub tratament cu blocante de pubertate, iar apoi cu testosteron. Bufeurile de la menopauza indusă au făcut imposibilă concentrarea la școală. Încă mai am dureri articulare și pocnituri ciudate în spate, dar erau mult mai grave când luam blocante.
O lună mai târziu, când aveam 13 ani, mi-au făcut prima injecție cu testosteron. Aceasta a provocat schimbări permanente în corpul meu: vocea mea va fi întotdeauna mai gravă, maxilarul mai ascuțit, nasul mai lung, structura osoasă permanent masculinizată, mărul lui Adam mai proeminent, fertilitatea mea necunoscută. Uneori mă uit în oglindă și mă simt ca un monstru.
Am făcut dublă mastectomie la 15 ani. Mi-au testat sânii amputați pentru cancer și nu aveam cancer, bineînțeles. Eram perfect sănătoasă, nu era nimic în neregulă cu corpul meu, încă în dezvoltare, sau cu sânii mei. Pe lângă că eram o adolescentă nesigură, mă simțeam stânjenită de lucrul ăsta. După ce mi-au fost luați sânii, țesutul a fost incinerat.
Înainte de a putea conduce legal, mi s-a luat o mare parte din feminitate. Nu voi putea niciodată să alăptez. Mi-e greu să mă privesc în oglindă uneori. Mă lupt și în prezent cu disfuncții sexuale și am cicatrici mari pe piept, și grefele de piele pe care le-au folosit, pe care mi le-au luat în mameloane, lăcrimează lichid acum și au fost grafate într-o poziție mai masculină, au zis ei.
După operație, notele mele la școală s-au prăbușit. Toate cele prin care ce am trecut nu mi-au rezolvat problemele de sănătate mintală pe care le aveam, iar doctorii mei, cu teoriile lor despre gen, au crezut că toate problemele mele vor dispărea îndată ce voi fi transformată chirurgical în ceva care să semene vag cu un băiat. Teoriile lor erau greșite, medicamentele și intervențiile chirurgicale mi-au schimbat corpul, dar nu au schimbat și nici nu puteau schimba realitatea de bază că sunt și voi fi pentru totdeauna o femeie.
Când specialistul meu le-a spus prima dată părinților mei că ar putea avea fie o fiică moartă, fie un fiu transgen viu, nu aveam gânduri sinucigașe. Eram un copil fericit, care se lupta pentru că era diferit. Cu toate astea, la 16 ani, după operație, am început să mă gândesc la sinucidere. Acum mă simt mai bine, dar părinții mei erau cât pe ce să aibă parte de fiica moartă pe care le-o „promiseseră” medicii mei. Medicii mei aproape au creat coșmarul pe care ziceau că încearcă să-l evite.
Deci ce să le transmit adolescenților americani și familiilor lor? Eu nu aveam nevoie să fiu mințită. Aveam nevoie de compasiune, aveam nevoie să fiu iubită, aveam nevoie să încep o terapie care să mă ajute să-mi rezolv problemele, nu să-mi confirme iluzia mea că dacă mă transform în băiat mi se vor rezolva toate problemele. Trebuie să încetăm să le mai spunem copiilor de 12 ani că s-au născut greșiți, că au dreptate să își respingă propriul corp și să se simtă inconfortabil în propria lor piele. Trebuie să încetăm să le mai spunem copiilor că pubertatea este o opțiune, că pot alege prin ce fel de pubertate să treacă, la fel cum pot alege ce haine să poarte sau ce muzică să asculte. Pubertatea este o trecere spre vârsta adultă, nu o boală care trebuie atenuată.
Astăzi ar trebui să fiu acasă, cu familia mea, sărbătorindu-mi cea de-a 19-a aniversare și, în schimb, eu fac un apel disperat către reprezentanții mei aleși. Învățați lecțiile din alte scandaluri medicale, cum ar fi procesul opioidelor, pentru a recunoaște că și medicii sunt oameni și uneori greșesc și ei. Copilăria mea a fost ruinată ca și a altor mii de persoane detranziționare pe care le știu din rețelele noastre. Acest lucru trebuie să înceteze. Sunteți singurii care puteți opri asta. Destui copii au fost deja victime ale acestei pseudoștiințe barbare. Vă rog lăsați-mă să fiu ultimul vostru avertisment. Vă mulțumesc!
– Astăzi e ziua ta?
CHLOE COLE: Da.
– Ești o femeie frumoasă și curajoasă. Îți mulțumim că ești aici!
CHLOE COLE: Mulțumesc!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
