De ce nu ne pocăim? – P. Haralambos Livios Papadopoulos

Ascultați un foarte bun cuvânt al părintelui Hralambie în care acesta ne vorbește despre cauzele lipsei noastre de pocăință.

Un cuvânt foarte folositor pentru toată lumea!

Audiție plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Haideți să vedem acum de ce nu ne pocăim.

Atotsuficiența

Primul lucru esențial pentru care nu ne putem pocăi – și de aceea trebuie să fim cu multă bagare de seamă – este pentru că ne simțim autosuficienți. Pentru că avem o stare de înfumurare a autosuficienței. Pentru că „simțim” că suntem foarte bine, suntem perfecți. Dacă nu te zdrobești lăuntric, pe unde va intra lumina? Poate să intre lumina printr-un zid opac? Cum va pătrunde? Pe unde va intra? Dacă nu spargi aceste ziduri, dacă nu le fisurezi, pe unde va intra lumina în sufletul tău? Lumina intră prin crăpături. Lumina intră prin spărturi. Și dacă nu faci acest lucru singur, viața însăși o va face [în locul tău]. Dumnezeu va îngădui să se întâmple acest lucru, ca să se zdrobească coaja egoismului tău!

Spune Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Nu vrei să ai ispite? Nu vrei să ai încercări? Nu îți plac? Îți voi arăta eu o cale. Care este modul prin care să nu ai încercări? – Firește că este o formulă retorică, pentru că nu e posibil, însă o amintim – „dacă nu vrei să ai încercări, singura modalitate este să te smerești pe tine însuți singur.” Să ai o astfel de smerenie singur, încât să nu fie nevoie să vină în viața ta evenimente umilitoare și zdrobitoare. Pentru că însă nu ai smerenie, și ești egoist, narcisist, cu un sine bolnav, patologic, de aceea ispitele și încercările sunt de trebuință.

De aceea spun Sfinții Părinți prin gura Sfântului Antonie: „Ridică ispitele și nimeni nu se va putea mântui.” Dacă luăm ispitele, nimeni nu se va mai putea mântui. De ce? Pentru că altfel nu se sparge egoismul omului, altfel nu se pleacă, nu se înmoaie. Și Pr. Simeon Kraiopoulos spunea: „Știi ce face durerea? Durerea face o brazdă adâncă în sufletul omului. Ce înseamnă aceasta? Dacă eu îți dau un bisturiu și tu ai un abces, un furuncul, o rană, o infecție, și eu îți spun: ‘Ia bisturiul și curăță-te singur!’, niciodată nu o vei face. De ce? De fiecare dată când vei tăia puțin și te va durea, vei trage mâna înapoi. De fiecare dată când vei curăța cu bisturiul, vei trage mâna înapoi. Abia ce vei simți puțină durere, vei da înapoi. Vine așadar, durerea care nu te întreabă dinainte – încercarea care pătrunde adânc în interiorul tău. Îmi vei spune că este greu, dureros. Da! Este dureros! Însă nu există alt mod ca omul să înainteze. Din păcate! Datorită narcisismului și egoismului nostru înfricoșător! Nu ne pocăim, prin urmare, ușor, pentru că nu simțim sărăcia noastră, pentru că nu simțim că avem nevoie de vindecare.

În al doilea rând, după cum am amintit, e datorită faptului că nu suntem autentici. Cine se va pocăi și cum te vei pocăi atunci când nu te cunoști, când te minți pe sine însuți și porți măști în fiecare zi?

Lipsa de curaj și responsabilitate

În al treilea rând, nu ne pocăim deoarece ne temem de ce ne va costa. Pentru fiecare schimbare din viața noastră trebuie să plătim ceva. Nu există schimbare fără un anumit preț. Trebuie să lași păcatul, trebuie să lași o viață de plăceri. Trebuie să renunți la obiceiurile tale rele – după cum spunea Pr. Emilianos. La toanele tale, la felul tău de gândire, la încăpățânarea și convingerile tale, la gândurile tale. Pe toate trebuie să le lași! Acestea au un preț, nu e ușor! Pentru că atâția ani ai fost învățat într-un anumit fel. Ai fost învățat să primești validare dintr-un anume stil de viață. Ce vei face dacă vei fi lipsit de el? Deci vorbim despre costul schimbării.

În al patrulea rând, nu ne pocăim deoarece pocăința presupune responsabilitate. O persoană care-și ia viața în mâinile sale, punându-o în relație cu Hristos, își asumă și responsabilitatea asupra vieții sale, spunând: „Eu sunt vinovat, eu mă distrug, eu trebuie să mă schimb! Nu e de vină mama și tatăl meu!” Cineva ajunsese la 60 de ani și tot dădea vina pe tatăl său! În curând vei merge la azil și tot dai vina pe tatăl tău sau pe mama ta? Da, poate că au greșit, nu au fost perfecți, au fost oameni cu lipsuri. Da, te-au traumatizat. Însă, până când vei spune acest lucru? La un moment dat va trebui să-ți iei viața în mâinile tale, să-ți asumi tu responsabilitatea existenței tale. Nu e posibil ca întotdeauna altcineva să fie de vină! Tu trebuie să-ți asumi viața și existența ta!

În Biserică am găsit altă persoană teribilă căreia îi punem în cârcă toată responsabilitatea vieții noastre. Pe cine? Pe diavol! Diavolul e vinovat pentru tot ce ni se întâmplă! Nu este așa! Nu este așa! Pentru că diavolul nu este o ființă creatoare. El nu creează realități. Diavolul se joacă cu realitățile tale. Adică, atâta timp cât găsește în tine material patologic și bolnăvicios, îl ia în considerare și îl folosește. Nu te poate ispiti dacă tu însuți nu îi permiți.

Ce vreau să spun? Sf. Paisie spunea: „Ce face diavolul? Pe cel sensibil îl sensibilizează și mai tare. Pe cel leneș, îl face și mai leneș. Pe cel nesimțitor, îl face și mai nesimțitor.” Adică lucrează cu materialul nostru. Odată, fericitul întru pomenire Pr. Anania Koustenis a luat un autobuz în Atena și, la un moment dat, a intrat o femeie demonizată. Știți că diavolul are un punct sensibil. Care este acesta? Trecutul. De asemenea, de vrei să vezi dacă un părinte este văzător cu duhul cu adevărat sau este înșelat, vei observa dacă îți descoperă doar lucruri din trecut. Diavolul nu are cum să cunoască viitorul. Știe doar trecutul tău. Firește că știe trecutul ca să-l scormonească, să te facă să te simți vinovat, iar din sentimentele de vinovăție să-ți creeze frică. Frica să-ți producă stres, și apoi să te înțepenească acolo, să nu mai poți face nimic cu viața ta. Să te paralizeze din cauza sentimentelor de vinovăție și a fricii. Aceasta este treaba lui. Și a intrat acea femeie în autobuz, având o stare de nebunie, și a început să le zică tuturor câte ceva; numai unei femei nu-i zicea nimic. Și Pr. Anania i-a spus: „Ei de ce nu-i spui nimic?”, „Pentru că s-a spovedit un pic mai devreme și nu văd nimic din trecutul ei.”

Așadar, diavolul lovește, agită apele, ispitește ceea ce noi deja avem [ca slăbiciune]. Să-l lăsăm deci pe diavol în pace! Și să ne preocupăm să ne curățim sufletul! Tu ocupă-te de curățirea lăuntrică! Golește containerul plin de gunoaie. Pute! S-a împuțit! Când o să-l golești? Când se întâmplă ceva, o arunci în subconștient! Când se întâmplă ceva, o arunci în subconștient! Însă, la un moment dat, containerul se umple și începe să miroasă urât! Și putoarea aceea te sufocă! Du-te să-l golești! Dacă-l golești, nu te mai poate deranja.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!