Singurul mod de a-L sluji pe Dumnezeu – p. Iosia Trenham

Ascultați un cuvânt frumos și lămuritor în care p. Iosia Trenham ne învață care este singurul mod de a-L sluji pe Dumnezeu cu adevărat.

Vizionare plăcută! (după clip avem podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Bun găsit tuturor! Dumnezeu să vă binecuvânteze! Și mulțumim mult pentru că ne urmăriți.

Reflecția mea de astăzi pentru edificarea voastră am intitulat-o „Singurul mod de a-L sluji pe Dumnezeu”. Singurul și unicul mod. Această reflecție am făcut-o de curând la întâlnirea anuală a slujitorilor laici ai Parohiei noastre pe care o avem pentru a aduna toți liderii diverselor Parohii, pentru a se întâlni cu preoții și pentru a coordona viziunea lor pentru ceea ce se va întâmpla în acest an și pentru a organiza într-un fel managementul serviciilor parohiale. Protodiaconul meu m-a întrebat, după ce am făcut prezentarea inițială, dacă aș putea face această prezentare în parohie, această reflecție, așa că m-am gândit: „De ce nu? V-o ofer apoi și vouă.”

Singurul mod de a-L sluji pe Dumnezeu este să-L slujim așa cum ne slujește Dumnezeu pe noi. Poate vă amintiți frumosul cuvânt pe care Domnul nostru Iisus Hristos ni l-a dat despre propria Sa slujire, când a spus că „Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi”. (Matei 20:28) Și este la suprafață și în profunzime un text cu totul șocant. Faptul că Regele Regilor ar veni la noi trece dincolo de înțelegerea noastră. De ce ar fi Domnul atât de umil încât să se uite la viețile noastre, să ne iubească și să se coboare în marea Sa umilință să se coboare să devină om? Te-ai aștepta, desigur, ca Regele Regilor să vină pe Pământ pentru a fi slujit, acesta ar fi lucrul firesc. Dar El nu a venit pentru a fi slujit, ci a venit să slujească și să dăruiască, chiar pe Sine însuși până la moarte. De aceea Îl îndrăgim pe Hristos.

Înainte de a merge mai departe, dragostea noastră pentru El, dorința noastră de a face orice pentru Domnul Hristos se datorează acestui lucru, pentru că El a lăsat deoparte orice grijă de sine, toată slava și a venit să devină slujitor, a venit să ne slujească nouă, nu să ia ceva de la noi, El a venit să ne dea totul, o moștenire incomensurabilă, începând cu propria Sa dragoste, în care vom înota și o vom înțelege și ne vom bucura de ea literalmente pentru totdeauna. El nu a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească. Deci calea slujirii este calea gloriei creștine, este calea imitării lui Hristos, este singurul mod în care creștinii fac lucrarea lui Dumnezeu – în imitarea lui Dumnezeu însuși, o imitare în special a slujirii pământești a Domnului nostru și a slujirii Sale față de noi. Noi slujim fără interesul de a fi serviți, noi dăruim și încercăm să ne dăruim viețile în mod autentic. Aceasta este calea fericirii, aceasta este calea bucuriei și a slujirii creștine.

Dar există multe alternative care concurează pentru afecțiunea noastră care concurează pentru folosul nostru, multe motive alternative în slujirea creștină. Și vreau să menționez câteva pentru că unele dintre ele nu par atât de urâte la suprafață, dar sunt.

Ispita slavei deșarte

În primul rând tentația evidentă de a sluji pentru laudă, pentru că vrem să fim lăudați, și asta este nedemn. Nu slujim pentru a fi lăudați. O altă motivație asemănătoare este aceea de a fi recunoscut, de a avea pe cineva care să ne numească, să ne bată cineva pe spate. Acest lucru poate fi văzut în mod clar în rugăciune. Ne rugăm mai mult de unii singuri sau când sunt oameni care ne privesc? Iar în slujire ar trebui să slujim la fel și când sunt oameni prin preajmă și atunci când nu sunt, ar trebui să avem același devotament, aceeași seriozitate, același nivel de calitate în slujire, indiferent cine ne privește, pentru că slujim în fața ochilor lui Dumnezeu și slujim dintr-o inimă plină de dragoste pentru Dumnezeu, nu pentru a fi lăudați și nu pentru a fi recunoscuți. Și dacă cineva nu ne vede și nu ne recunoaște, ce contează asta pentru noi? Ce contează? De fapt, de multe ori, pentru creștinii maturi, asta e preferabil, e preferabil. Nu o facem pentru laudă, nu o facem pentru recunoaștere, și de asemenea, nu o facem pentru a ne mulțumi cineva.

După ce am făcut ceva foarte greu, poate că am gătit ore întregi pentru ca frații și surorile noastre să poată avea o sărbătoare minunată la un ospăț sau la o înmormântare sau la o nuntă și am gătit ore întregi și dacă nu ni se mulțumește, ce contează asta pentru noi? Noi nu facem lucruri pentru a ni se mulțumi. Este bine să mulțumești cuiva atunci când ești servit de el? Desigur, desigur. Dar nu asta caută cel ce servește, nu este ceva de care îi pasă slujitorului care Îl urmează pe Hristos. Iisus nu și-a oprit slujirea față de noi pentru că nu I-am spus mulțumesc. El ne-a învățat de fapt cum să fim recunoscători, cum să mulțumim.

Nu căutăm “să ne simțim bine”

Un alt motiv pentru care nu servim este pentru un sentiment de bine personal sau pentru că vrem să ne simțim bine în legătură cu persoana noastră. Desigur, calea slujirii e calea armoniei, e calea păcii, e calea de a ne simți bine cu Dumnezeu și cu noi înșine, pentru că este calea naturală a ființei umane. Hristos, cea mai autentică ființă umană, a trăit în slujire dezinteresată și prin urmare, imitarea lui este, cu siguranță, calea păcii și a bucuriei. Dar nu o facem pentru a ne spune: „Uite, sunt un creștin bun, mă simt bine cu mine însumi”. Nu așa se face, nu așa se face. Nu! Noi slujim în felul acesta, slujim pur și simplu pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, pur și simplu pentru a-L iubi pe Dumnezeu și pe ceilalți oameni, care este cea mai înaltă și cea mai încântătoare acțiune de angajament pe care o poate lua orice ființă umană. Are mare valoare în sine și adesea când suntem complet nerecunoscuți asta e cea mai dulce cale dintre toate pentru că Dumnezeu… noi putem atunci să ne facem slujirea fără nicio motivație confuză.

Să slujim precum Hristos

Acum, desigur, Domnul nostru ne-a dat un model, nu doar ne-a învățat, ci ni S-a dat ca model, practic vorbind, și una dintre cele mai profunde, dar și scandaloase acțiuni pe care Domnul nostru Hristos le-a întreprins pentru a ne învăța cât de importantă este această metodă de slujire creștină, acest unic mod de a-L mulțumi cu adevărat pe Dumnezeu, de a-L sluji cu adevărat, a fost atunci când S-a ridicat de la cina cea de taină, Și-a pus hainele deoparte și S-a încins cu un ștergar și a luat cea mai joasă poziție posibilă. Omul-Dumnezeu, cel care a existat din eternitate, a lăsat orice demnitate umană și a luat poziția sclavului de rând, a luat prosopul, a luat apa și apoi s-a aplecat în fața ucenicilor Săi, care au fost complet scandalizați, dar Domnul nostru a fost extrem de clar: nu numai că ar trebui să treacă peste scandalizarea lor văzându-L pe El luând poziția unui sclav și spălându-le picioarele murdare, dar că ar trebui și să înțeleagă foarte bine că asta a vrut Domnul pentru noi să ne întipărim în profunzimea omului nostru interior că această poziție de umilință voluntară, această considerare a celorlalți ca fiind mult mai importanți decât noi înșine, astfel încât e o onoare pentru noi să le spălăm picioarele și să luăm cea mai joasă poziție posibilă, a îmbrățișa cele mai degradante poziții de serviciu, în ochii lumii, aceasta este calea.

Dacă vrem să Îl urmăm, dacă vrem să Îl iubim, atunci trebuie să facem ceea ce face El. Iar El a spălat picioarele ucenicilor și a spus: „Dacă nu îmi permiteți să vă spăl, nu aveți parte de mine”. Iar apoi, după ce a terminat de spălat picioarele, le-a spus ucenicilor Săi: „Dacă Eu, Domnul și Învățătorul v-am spălat vouă picioarele, și voi sunteți datori ca să spălați picioarele unii altora.” Aceasta este dispoziția, noi suntem spălători de picioare, așa slujim. Considerați că este o onoare să fim robi ai lui Hristos și unii altora și să ne ridicăm unii pe alții, luând cu bucurie poziția joasă, imitându-l pe Hristos. Așa facem noi. Când sărbătorești asta în Joia Sfântă, când mergi la slujba Cinei celei de Taină la Sfânta Liturghie și speli și tu picioarele fraților și surorilor cu apă, așa cum vezi că face preotul pentru 12 oameni din biserică, amintește-ți de asta: reînnoiește-ți legământul cu Dumnezeu ca să slujești așa cum slujește Hristos.

Asta e motivația pentru singurul mod de a-L sluji pe Dumnezeu, cu siguranță, aceasta e dispoziția interioară. Și dacă nu facem asta ce scuză vom avea? Noi Îl slujim pe Dumnezeu ca o modalitate de a împlini, de a folosi talentele pe care ni le-a dat El, împlinind chemarea, înzestrarea pe care ne-a dat-o prin Duhul Sfânt și darurile spirituale pe care le-a dat tuturor celor care au fost botezați în biserică și creștinați. Aceste talente trebuie folosite. Adică nu vom pune la muncă lucrurile pe care Dumnezeu ni le-a dat? Nu ne vom folosi de fapt energia noastră? El ne-a dat energie și talente specifice. Ar trebui doar să le lăsăm acolo? Nu! Noi slujim fiindcă asta [trebuie să] facem.

Toți să slujim în Biserică

Nu mergeți, dragii mei, la biserică doar ca să luați! Desigur, credincioșilor le place acolo pentru că suntem îmbogățiți de fiecare dată când mergem la biserică și harul lui Dumnezeu e pur și simplu revărsat asupra noastră și putem să devenim părtași la trupul și sângele lui Hristos și în dulce părtășie și să ne amestecăm cu îngerii și să stăm în prezența Sfintei Treimi și să fim spălați și înălțați și schimbați și transformați. Toate aceste lucruri sunt adevărate. Asta e absolut minunat. Dar suntem acolo și pentru a sluji, pentru a ne folosi talentele pentru a aduce o contribuție și trebuie să facem acest lucru. Domnul nostru spune că așteaptă un câștig al investiției Sale. El a investit în noi și se așteaptă ca noi să folosim această investiție.

Nu veniți doar să luați, veniți să dați, să-I aducețI închinare lui Dumnezeu ca răspuns la mila Lui față de voi, să stați în fața Sfintei Treimi și să-I oferiți cea mai mare slujire, de care sunteți capabili, care este adorația recunoscătoare față de Sfânta Treime cu o concentrare a inimii și a minții în colaborare cu gura voastră și să slujiți fraților și surorilor voastre, slujiți casei lui Dumnezeu, slujiți proprietatea care este sfântă, slujiți pe alții, fiți deschiși la cum puteți fi de folos din momentul în care ajungeți pe proprietate până când plecați și apoi duceți acest spirit și în casa voastră, în afacerea voastră. Asta fac creștinii. Încercăm să ne folosim darurile, încercăm să devenim oameni care împărtășesc.

Știți, există un cuvânt frumos al Domnului în capitolul 12 din Evanghelia Sf. Luca, unde vorbește despre omul bogat care era prosper și care făcea profit după profit după profit după profit și își făcea hambare din ce în ce mai mari. Sfântul Grigorie Palama, în comentariul său la acest text, spune următoarele: Omul bogat avea lucruri care nu au fost câștigate prin păcat, el nu a primit acele lucruri în mod nedrept, dar păcatul lui a fost că nu le-a împărțit, el considera că acele lucruri erau pentru el, avea acea mentalitate de a lua, pe care noi trebuie să o ucidem. Nu, bucuria pe care ți-o dă Dumnezeu, puterea pe care ți-o dă, prosperitatea pe care ți-o dă, El le dă, dragilor, pentru ca tu să devii agentul Lui în împărtășirea lor. Așadar, veniți în slujba lui Dumnezeu cu mentalitatea de a dori să împărțiți.

O învățătură a Pr. Zaharia de la Essex

Și vreau să închei reflecția mea despre singurul mod de a-L sluji pe Dumnezeu cu acest gând: Părintele Zaharia de la Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul, Mănăstirea Sfântul Sofronie din Essex, mi-a spus acest lucru cu un zâmbet de mai multe ori și nu l-am uitat niciodată. M-a întrebat: „Frate, care este cea mai mare poruncă a Evangheliei?” Iar eu, în mod firesc, așa cum cred că ar spune majoritatea creștinilor, am spus că „cea mai mare poruncă e să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul, mintea și puterea ta și să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți, aceasta e împlinirea legii.” Iar el a spus: „Da, dar ce se întâmplă după aceea? Care este ultima treaptă, mai presus de aceasta?” Și eu m-am gândit: „Hm! Aceasta este cea mai mare poruncă, dar mai este una.”

De fapt, așa este, vine din capitolul 17 al Evangheliei Sf. Luca și iată ce spune: „Cine dintre voi, având o slugă la arat sau la păscut turme, îi va zice când se întoarce din ţarină: Vino îndată şi şezi la masă? Oare, nu-i va zice: Pregăteşte-mi ca să cinez şi, încingându-te, slujeşte-mi, până ce voi mânca şi voi bea şi după aceea vei mânca şi vei bea şi tu? Va mulţumi, oare, slugii că a făcut cele poruncite? Cred că nu. Aşa şi voi, când veţi face toate cele poruncite vouă,” (deci când ai împlinit cea mai mare poruncă să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima, sufletul, mintea și puterea ta și să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți, deci când ai împlinit porunca aceasta), „să spui: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem.”

Ce cuvânt! Așa se împlinesc poruncile lui Dumnezeu, adică asta ar trebui să spunem după ce am făcut totul: nu e mare lucru, nimic special, este doar lucrul firesc care ar fi trebuit făcut – să-L iubim pe Dumnezeu și să-i iubim pe oameni. Este pur și simplu firesc, este corect, nu e ceva care ar trebui privit ca fiind foarte neobișnuit și să am nevoie de recompense speciale pentru asta.

Știți, marele Sfânt Serafim de Sarov, care s-a odihnit în Domnul în 1833 și a câștigat inimile creștinilor din întreaga lume, Sfântului Serafim, când era călugăr tânăr, i s-a dat ascultarea de a curăța biserica, [ascultare] pe care a considerat-o așa o onoare, chiar dacă presupunea să stea în genunchi să măture, să lustruiască, să îndepărteze gunoiul, murdăria. Uneori era văzut în fața bisericii cu mâna așa, cu murdărie în mână și o atingea în extaz. Și un frate călugăr l-a întrebat: Părinte, ce faci? El a spus: „Consider că este cea mai mare onoare să ating gunoiul de pe podeaua Templului Sfânt al Domnului.” Uau! Aceasta e singura și unica dispoziție, dragii mei, pe care ar trebui să o avem față de slujirea lui Dumnezeu, a casei Sale, a împărăției Sale și unii altora. Este o mare onoare.

Dumnezeu să vă inspire în slujirea voastră, pe fiecare dintre voi, în parohiile voastre. Investiți și slujiți cu această dispoziție și după cum Îi veți plăcea lui Dumnezeu. Dumnezeu să fie cu voi!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!