Slava deșartă – p. Teologos

Slava deșartă este o patimă foarte fină însă și foarte tăioasă care rănește foarte adânc pe mulți dintre noi, chiar și fără să ne dăm seama. Urmăriți o încercare de analiză a acestei hidre în care amintim exemple foarte grăitoare din trecut și din contemporaneitate.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Introducere

Fraților, aș trebui să vorbesc despre slava deșartă, însă nu vă ascund faptul că îmi este foarte greu dintr-o mulțime de motive. Întâi de toate, este o patimă foarte complexă, cu multe fațete, și dincolo de asta, unii o consideră a fi una cu mândria sau cel puțin premergătoarea acesteia. Desigur că toți bolim de asta, mai mult sau mai puțin. Trebuie să știți că numai Hristos și Maica Domnului și – aș zice eu – sfinții mari au reușit să biruiască total patima asta adică să nu aibă absolut deloc ca unul din scopurile principale dorința de a fi plăcuți oamenilor.

Am spus că slava deșartă este foarte complexă. De ce? Pentru că nu trebuie să-i scandalizăm pe ceilalți, bineînțeles, iar pe de altă parte nu trebuie să avem ca scop principal plăcerea provenită de la laudele oamenilor. Dacă nu-i scandalizăm pe oameni, atunci e posibil să ne laude, să le fim bine-plăcuți. Pentru că nu putem să ne ascundem total de oameni ca să scăpăm de slava deșartă, ce facem? Trebuie ca tot ceea ce facem trebuie să facem spre slava lui Dumnezeu. Înțelegeți? Să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate, să Îi dăm Lui slava.

Trebuie să fim foarte atenți, fraților, ca nu cumva cu pretextele de mai sus să facem ceea ce facem, de fapt, pentru a căuta slava oamenilor și pentru simți plăcere și acceptare de la oameni pentru că asta ne desparte de Dumnezeu și ne îndurizează inima.

Imaginea bună în fața oamenilor. Exemplificare

Pentru că slava deșartă este exact această schimbare a firii, strâmbare a moravurilor și pândire a tot ceea ce poate fi disprețuit – adică sunt foarte atent la mine nu care cumva să greșesc, nu care cumva să mă batjocorească cineva și asta în scopul de a avea o imagine perfectă în fața oamenilor – pentru a scăpa de slava deșartă e nevoie de ascultare, naturalețe și de zel către Domnul. Astfel încât să nu ne intereseze foarte mult ce spun oamenii, să nu scandalizăm, dar nici să nu ne intereseze ce spun. De asemenea, dacă greșim să ne asumăm greșeala și dacă aceasta este mică să nu ne întristăm peste măsură. De asemenea, să nu ne tulburăm dacă se întâmplă un eveniment smeritor care poate să ne știrbească din slava noastră și să nu încercăm să-l ascundem.

Să vă spun ceva pe care am luat-o ca ascultare după exemplul părintelui stareț Pimen. De exemplu, chiar în filmarea trecută undeva pe la mijloc, cred, m-am înecat cu un țânțar. În timp ce vorbeam mi-a intrat în gură și oarecum l-am înghițit. Nu am refăcut filmarea, de ce? Pentru că nu doream să tai segmentul respectiv la montaj, să fac să fie perfect. Nu am dorit „să dea bine”, înțelegeți, de slava oamenilor.

De fapt, fraților, să știți că la montaj nu tăiem și nu filmez de mai multe ori o filmare. Dacă la sfârșit nu mi-a plăcut cum  a ieșit și să filmez din nou ca să fie perfect. Cum iese din prima, așa rămâne. Excepția cu totul deosebită a fost filmarea despre sinucideri pe care am filmat-o de patru ori, pentru că o dată nu au mers microfoanele, după care nu s-au auzit bine, după care a început să plouă pe ele și iarăși nu s-a auzit bine… abia a 4-a oară s-a auzit așa cum trebuie. Poate că ar trebui să refac unele, însă zic că rămâne așa cum dă Maica Domnului, vă rog să mă iertați pentru asta!

Că tot am ajuns aici, de asemenea, vreau să-mi cer iertare că poate că ar fi trebuit să mă îmbrac mai oficial, în rasă și cu scufă tare, însă am zis să fim așa cum suntem și să ne ferim de slava deșartă care, după cum spuneam, se definește ca schimbare a moravurilor ca să fim bine-plăcuți oamenilor.

Ascultarea e foarte importantă pentru că dacă cineva face din ascultare și din supunerea față de voia lui Dumnezeu și a celor pe care îi validează Dumnezeu în fața lui, atunci acesta poate să zică că „Doamne ajută-mă că nu eu am avut intenția să merg pe drumul acesta, ci Tu m-ai adus pe aici – ajută-mă pe mine!” și atunci să scape de slava cea deșartă.

Mulțumirea înainte de toate

De asemenea, esențial este ca să mulțumim Domnului și Maicii Domnului pentru tot ce facem. Dacă zicem că noi am făcut cutare sau cutare atunci – ferească Dumnezeu! – ne distrugem pentru că ne închidem în noi înșine; oprim slava în noi înșine, devenim niște încrezuți, înfumurați și asta e anularea a tot ceea ce am agonisit pentru că averea noastră, lucrurile noastre de valoare sunt lucrurile care ne ajută să ne apropiem de valoarea supremă, adică de Dumnezeu. Dacă noi oprim asta prin slava deșartă, atunci pierdem tot. Din cauza asta slava deșartă este atât de periculoasă pentru că ne pierde toate ostenelile, tot ceea ce am adunat până acum și nu ne lasă să ne ducem către Dumnezeu, ci ne face săraci în credință și în iubire și în toate virtuțile chiar dacă la arătare arătăm că totul ne merge foarte bine. Înțelegeți?

De asemenea, ce ajută mult este să ne gândim global. Să ne gândim adevărat la tot continuumul spațiu-timp. Adică cine suntem, de unde venim și încotro ne ducem și bineînțeles asta în comparație cu toți cei care au trăit pe planeta asta de la Adam până azi? Da, ok, cineva poate să mă laude că știu sau că fac ceva însă în comparație cu toți ceilalți din istorie sau de pe planeta asta, cum sunt? Atunci toată această slavă deșartă dispare.

Pericolul slavei de sine

Dacă însă cineva nu are conștiința imensității planetei și se gândește numai la sineși și nu se gândește la Dumnezeu și prin Acesta la cei pe care trebuie să-i servească ca un frate de-al lor, atunci omul se închide în sine și bolește de slava asta, că slava se oprește la el. Înțelegeți?  Dacă însă ne gândim numai la Dumnezeu și prin Acesta la ceilalți pe care trebuie să-i servim, știți, așa ca un frate, ca unul mai mic decât ei, fără să încerce să impună relații pe verticală – adică fără să încerc să arăt eu că sunt mai mare decât ceilalți sau mai tare și așa mai departe –  și fără să încerce să-și ascundă limitările, atunci cu darul lui Dumnezeu, e posibil să ne ferim cât-de-cât de această patimă.

Este adevărat că atunci când omul avansează și ajunge la putere este mai dificil. Este și mai dificil atunci când toată viața a fost la putere din varii motive. Înțelegeți? Seneca spunea că „Puterea corupe”. Problema crește atunci când omul caută slava, adică dorește să i se facă primiri oficiale cu procesiuni, spectacol și cele asemenea. Desigur că uneori o impune protocolul, însă omul nu trebuie să accepte acestea în inima sa și nu trebuie să se gândească că ii se cuvin și – mai ales – nu trebuie să pluseze.

În politică nu știu exact cum e, însă în cele bisericești un caz tipic pe care Biserica, însă, îl respinge este cel al așa-zișilor clarvăzători, a celor care generează sau acceptă un cult în jurul lor prin modul de a se comporta, prin darurile scumpe pe care le oferă public și așa mai departe. Să știți că Sf. Ioan Scărarul spune că dracul slavei deșarte chiar insuflă gânduri unora și după aceea le descoperă celor de lângă aceștia care sunt bolnavi de această patimă, astfel încât să apară cu aura de clar-văzători. E o mare problemă, însă să știți că nu putem să-i judecăm pe oameni că nu știm… Dar sunt multe cauzele, inclusiv traume din copilărie. Înțelegeți?

Este foarte dificil de gestionat astfel de cazuri pentru că dacă le expunem în public, putem să provocăm scandaluri în Biserică pentru că oamenii vor rejecta totul și se vor depărta cu totul de Biserică și nu vor mai avea încredere în nimeni. Fraților, nu e așa – dacă cineva greșește în Biserică și are o problemă nu înseamnă că toată Biserica are o problemă.

Semn al slavei deșarte

Pe de altă parte, cum spuneam, nu putem să-i judecăm pe oameni pentru că nu știm de ce o fac și cum au fost învățați. Unii chiar au daruri naturale pe care însă le folosesc pentru a ajunge la slava deșartă. Sau cum spuneam înainte că unii chiar dau daruri din slava deșartă. Da, dar alții dau daruri că sunt foarte milostivi. Ca să-i dibuiți pe cei care au probleme, puteți să-i dibuiți din faptul că sunt duri și încearcă să impună relații pe verticală, vorbind „de sus”, așa, în sentințe de la catedră, foarte siguri pe sine, uneori ajungând chiar să-i batjocorească pe ceilalți, din tabăra opusă să zic așa sau pe cei pe care îi învață. Înțelegeți? Ferească bunul Dumnezeu! 

Bineînțeles că e foarte dificil, însă, de discernut pentru că patima slavei deșarte se împletește cu virtutea și crește odată cu ea din care se și hrănește. Este cancerul virtuții, să știți, fraților. 

Pentru că nimeni nu știe ce se află înăuntrul celuilalt, fraților, din cauza asta nu putem să-l judecăm pe celălalt nici în rău și nici în bine. Deci să avem grijă să nu-i lăudăm pe oameni în față că nu știm cine sunt și, dincolo de asta, lauda poate să facă rău pentru că omul păcătos, închis în egoismul său departe de Dumnezeu, chiar o crede. Înțelegeți?

În general, slava deșartă se vede în tendința cuiva de a ieși în evidență: fie prin bogăție, fie prin neagonisire, fie prin comportament sofisticat, fie printr-o simplitate studiată, fie prin vorbirea așa-zis deșteaptă, fie printr-o tăcere care să promoveze, o noblețe să zic așa, se face că tace… Oricum am întoarce acest glob cu patru coarne dispuse la distanțe egale, globul va cădea tot timpul cu un vârf în sus. Înțelegeți? E o imagine foarte frumoasă de la Sfântul Ioan Scărarul.

Ascultarea de Dumnezeu

Din cauza asta este foarte important să fim sub ascultare față de voia lui Dumnezeu și nevoile comunității. Mare atenție fraților, să nu-L excludem pe Dumnezeu din ecuație pentru că atunci nu vom mai avea echilibrul necesar și atunci vom cădea în slava deșartă, în viclenie și în multe altele care bineînțeles ne vor aduce multă tulburare și tensiuni, iar ceea ceea ce vom face nu va fi de folos cel puțin pentru noi cei care facem lucrul respectiv.

Dacă-L eliminăm pe Dumnezeu, atunci în mod necesar ne vom promova ca dumnezei pe noi înșine în lumea noastră, în segmentul nostru de piață să zic așa, chiar dacă lumea noastră este cât o curte de la țară. Îmi amintesc acum de imaginea despre care vorbea Sf. Siluan Athonitul că un cocoș se consideră cel mai mare și mai tare în curtea lui și se plimbă țanțoș printre găini, fără ca măcar să aibă conștiința faptului că planeta este cu mult mai mare și mai complexă decât curtea cu noroi în care se află. Problema cea mare este că atunci când vine un vultur și încearcă să-i explice că lumea este mult mai complexă și mai mare decât realitatea din curtea sa, acesta nu înțelege ce i se spune și posibil să se nască și conflicte.

Un caz

Să vă dau un caz concret.

Știu de un informatician căruia i s-a cerut la un moment dat de către șeful unei instituții să facă un site pentru instituția respectivă. Menționez că instituția, cu toate că era etalon în domeniul ei, nu era una care se ocupa cu informatica și conducerea instituției respective nu se pricepea la informatică. Ok, informaticianul respectiv pune un „WordPress”, se uită vreo zi-două după cel mai potrivit template în cazul respectiv, cumpără template-ul pe banii firmei, desigur, adică vreo 50-60 €, le configurează puțintel și în 3-4 zile site-ul e gata și începe să adauge conținut pe site.

Când totul părea ok, apare mâna dreaptă a șefului și îi spune foarte sigur de sine că de acum încolo se ocupă el de site și o să refacă totul. Omul din câte știu nu pusese mâna pe calculator până în clipa aia – darămite să facă site-uri. În orice caz, după mai multe presiuni cu tot felul de idei care mai de care mai bizare, șeful îi spune informaticianului să pună pe ecran globul pământesc în 3D care să se rotească văzut din spațiu după care camera să facă zoom pe Grecia, zoom pe zona unde era instituția, să intre pe poarta instituției și înăuntru până în locul central al acesteia – toate acestea într-un film 3D realistic.

Informaticianul a zis că „nu se poate asta și nu așa se fac site-urile” și atunci șeful a zis cu infatuare „Urmează-mă și toată lumea ne va invidia!”. Wow, când a auzit programatorul asta… a fost și dat afară și s-a și dat afară și șeful a vorbit cu o întreagă echipă ca să-l înlocuiască. Prețul de strigare pentru noua variantă a fost 40.000 € și a crescut după aceea, nu știu cu cât pentru că nu cunosc foarte multe detalii ce s-a întâmplat mai încolo; ceea ce știu este faptul că nu a mai fost implementat globul respectiv, că site-ul a stat 4 ani în teste și la final a fost foarte trâmbițat ca fiind ceva foarte măreț însă nu a odihnit pe oameni nici în instituție, nici în afară pentru că era făcut din slavă deșartă. Ba chiar mai mult cei care se ocupau de portalul respectiv au ajuns să aibă și probleme cu nervii din cauza presiunii exercitate asupra lor.

Pentru că cunoșteam oarecum cazul, la un moment dat mi-am permis să întreb pe unul dintre cei care administrau site-ul de ce nu deschid comentariile, că aveau comentariile închise. Omul a sărit speriat și a zis „Pater! Nu se poate că o să scrie oamenii diferite lucruri și o să scrie ce nu dorim” M-am minunat, să știți! Păi stai puțin: tu faci, chipurile, pentru oameni și nu vrei să auzi ce zic și să pozezi în faimos? Desigur că dacă cineva încalcă standardele bunelor maniere ale comunității, atunci e diferit, însă dacă scrie ceva care are substanță sau ne face o observație corectă de ce să nu poată să o scrie? Să știți fraților că mesajele și comentariile sunt o sursă foarte mare de smerenie – cel puțin pentru mine – întâi de toate când văd concret câte probleme au oamenii și ne cer sfatul nouă care nu suntem nimic și nu suntem în stare să-i ajutăm pe oameni din multe motive inclusiv din pricina timpului. Fapt pentru care îmi cer iertare. Vă rog să mă iertați!

Un sfat

Fraților dacă vreți să vă smeriți, dincolo de ce spun Sfinții Părinți, puteți – să zic așa – să faceți un site și să lăsați comentariile deschise. Dacă nu lași niciun canal de comunicare către tine, crezi că totul e minunat și te auto-lauzi și ajungi un ÎN-fumurat. Te uiți numai la cum merg analiticele cu numărul de vizualizări, de like-uri, de vânzări…. Se compară cineva numai cu cei mai mici ca el ca să se laude în fața lor și dacă se întâmplă ca aceștia să devină mai mari atunci o întorc și zic că și numai dacă un singur suflet se folosește, tot e bine – și asta numai ca să nu se smerească.

Din contră fraților, trebuie să ne smerim și să zicem că dacă ar fi să ne comparăm cu marii sfinți sau cu marii oameni de știință sau cu marii muzicieni… Ce s-ar întâmpla? În general, să ne comparăm cu marii oameni din domeniul în care patima ne împinge să avem slavă deșartă și atunci am vedea că nu suntem nimic comparativ cu aceștia.

Avva Pamvo

Trebuie să știți că dintre toți aceștia au rezistat numai aceia care au reușit să respingă slava deșartă. Sfinții aveau ca primă ocupație treaba aceasta. La Pateric era celebru Avva Pamvo care spunea că „Acest fel de haină trebuie să poarte monahul astfel încât să o pună afară din chilia lui trei zile și nimeni să nu o ia.” Mă gândesc acum la casele de modă de azi… Sau cum se îmbracă tinerii astăzi, mai ales domnișoarele. 

Sau alta tot cu avva Pamvo când un episcop a venit la el și l-a întâmpinat gol până la brâu. Iar ucenicul i-a adus o haină să-l acopere, însă părintele a aruncat-o jos, zicând către ucenic „Dacă ești episcop, poart-o tu”. Acuma o să-mi ziceți că era cam dur, mai ales în fața episcopului, însă Avva Pamvo știa că ucenicului îi este de folos să rabde cu bărbăție ocările iar, pe de altă parte, numai cei sfinți și cuvioşi pot să treacă nevătămaţi prin laudele pe care foarte probabil episcopul le-ar fi adus lui ca mare avvă ce era. Să știți că Dumnezeu ne ascunde din iubire reușitele noastre ca să nu ne trufim, însă dacă vine cineva și ne deschide ochii prin laudele sale, noi într-un mod paradoxal, vom pierde reușitele prin cunoștința distorsionată pe care credem că o avem despre noi înșine. Înțelegeți?

După această punere în gardă, avva Pamvo a zis către ucenic că așa cum mă găsește episcopul așa sunt și așa să-i spui: dacă dorm spune-i că dorm, dacă mănânc, spune-i că mănânc, dacă sunt la toaletă, spune-i că sunt la toaletă și nu zice că mă rog sau că fac ceva mai slăvit, mai ascetic. Sfinții Părinți nu primeau nimic din slava cea deșartă spurcată. Sfinții Părinți știau că tot cel care este iubitor de arătare este iubitor de slavă deșartă și că cel care este iubitor de slavă deșartă este de fapt închinător la idoli, nu se mai închină la Dumnezeu, ci la idoli. Întâi de toate la sineși.

Desigur că cei mai mari în această asceză erau nebunii pentru Hristos care ajungeau la lucruri de ne stă mintea în loc, fraților. N-o să dau exemple ca să nu dau idei, pentru că noi, fraților, nu avem măsura iubirii de Hristos și renunțării la lume la măsura la care o aveau acești oameni și atunci o să devenim doar nebuni și nu nebuni pentru Hristos. Să nu ziceți că putem să ajungem acolo, fraților, pentru că noi nu ajungem nici să-i lăudăm pe prietenii care ne vorbesc de rău, care este un lucru la care ar trebui să fie toată lumea, astfel ca să stingem răul. Deci în clipa în care ne vorbește cineva de rău, noi trebuie să îl lăudăm pe respectivul ca să se stingă răul. Putem să facem asta? Nu știu dacă putem să facem. Înțelegeți?

Eh, nouă ne este propriu ca în clipa în care suntem lăudați să ne gândim la moarte sau să ne gândim ce o să luăm din toate laudele noastre în mormânt? Înțelegeți? Asta e la sfinți care erau la alte măsuri. Măcar să ne gândim la ceasul morții în clipa respectivă.

Albert Einstein

În cazul oamenilor de știință îmi vine în minte acum celebrul exemplu al lui Albert Einstein care desigur că nu este nici pe departe sfânt însă, totuși, poate fi dat ca exemplu în acest punct. Einstein până să se stabilească definitiv în SUA a mers de mai multe ori acolo. La prima vizită, i-a spus soția să-și pună niște haine mai deosebite că o să meargă pentru prima dată în America și o să-l întâmpine oficialitățile și trebuie să arate bine. Einstein i-a replicat că n-are rost să-și pună haine noi pentru că nimeni nu-l cunoaște acolo. După mai multe vizite și după stabilirea acolo, cred, nu știu, soția i-a spus din nou: „dragă, ar fi bine să-ți mai schimbi hainele astea că-s vechi!” la care Einstein a replicat „De ce? Acum toată lumea mă cunoaște cu hainele acestea!”.

Înțelegeți? Einstein nu dorea slava, nu dorea să stea cu lumea, îl deranja slava și atenția cu care era înconjurat. La foarte multe conferințe la care a fost chemat a refuzat să se ducă și oricum au mai rămas destule la care a trebuit să se ducă. Evita pe cât posibil. La un moment dat după una din conferințe i-a zis șoferul „Dl. Profesor, de atâtea ori am auzit conferința asta că o pot spune și eu”. Bucuros, Einstein i-a zis „Perfect! De acum încolo o să conferențiezi tu.” Și așa au făcut până când la o conferință s-a ridicat un savant din sală și i-a pus șoferului care era pe post de Einstein o întrebare foarte grea. Atunci șoferul a răspuns foarte natural „Această întrebare este atât de simplă încât o să-l las pe șoferul meu să v-o explice”. Da…

În cazul lui Einstein putem să spunem că nu dorea notorietatea pentru a se concentra pe munca sa pentru că el considera că adevărata plăcere, adevărata slavă de acolo provine, din fizică. Cu atât mai mult noi care ar trebui să cunoaștem adevărul trebuie să evităm slava cea deșartă și să ne concentrăm pe munca noastră, adică pe duhovnicia noastră pentru că, de fapt, să știți că omul nu poate fără slavă însă trebuie să dobândească adevărata slavă, slava cea cerească de la Dumnezeu dimpreună cu Dumnezeu și nu să încercăm să o găsim de la oameni pentru că aceasta este foarte trecătoare și o falsitate.

Slava deșartă și artiștii

Clasa socială care este însă cea mai expusă slavei deșarte sunt artiștii dintre care astăzi cei mai cunoscuți sunt muzicienii și actorii. Asta este principala cauză pentru care îi vedeți mai ales pe cei mai mulți dintre artiștii de azi, pe rapperi, pe hip-hop-ări și pe alții că sunt meteorici, scot un hit, două după care dispar în marea masă. La fel și în cazul actorilor. Desigur că mult mai grave sunt cazurile artiștilor care recurg la practici oculte, unii chiar vânzându-și sufletul diavolului pentru a dobândi această slavă deșartă. E o mare, mare problemă, fraților, pentru că scena, faima e un drog. În continuare, însă, ca să nu-i judecăm pe oameni o să dau câteva exemple din lumea artei pentru că știu că suntem și noi foarte atrași de această faimă, de vedete, mai ales tinerii. Aș vrea să accentuez că dând aceste exemple, nu promovez arta lor, ci discut din punct de vedere duhovnicesc pe tema noastră a evitării slavei deșarte.

Întâi de toate, trebuie să știți că în spatele unui mare artist care rezistă în timp există totdeauna o mare cruce sau o mare înviere. Marea înviere înseamnă, păstrând proporțiile desigur, că omul respectiv este duhovnicesc – chiar am vorbit în clipul despre neagonisire despre Arvo Part, un estonian ortodox care este socotit cel mai mare compozitor în viață. Desigur că cei care au trăit cea mai mare înviere sunt Sfinții, dintre care amintim pe Sfântul Ioan Cucuzel care era Protopsaltul Împăratului și care a plecat și s-a ascuns în Sfântul Munte la Marea Lavră de l-au căutat prin tot imperiul. Și pe de altă parte, Sfântul Ioan Damaschin care din ministrul economiei al califului Damascului, mare cărturar și compozitor a plecat și ajuns ultimul om în mănăstirea Sfântul Sfântul Sava. Era un super-geniu al vremii – și geniu artistic și geniu economic și geniu teologic – că a fost și este fundamentul, dogmatica Sinodului 7 ecumenic. Vedeți, și a plecat, nu a dorit faima! S-a dus la Sfântul Sava. Înțelegeți?

Crucea și smerenia

Fraților, dacă oamenii nu-și creează prin asceza lor o cruce mică pentru a scăpa de demonul slavei deșarte, atunci Dumnezeu îngăduie o cruce mare după un timp și dacă omul o ridică, se mântuie. Dacă încearcă să scape de ea, atunci la prima vedere pare că omul, artistul va putea, însă, de fapt și-o va mări și cel mai probabil va dispărea în anonimat și/sau va fi un exemplu negativ evident și mare.

Această cruce vine de obicei din traume din tinerețe sau copilărie – din abuzuri, certuri și chiar pierderea sau moartea cuiva drag, Dumnezeu să-i ierte pe cei care au murit! Sau crucea poate să vină chiar din efectul negativ duhovnicesc al slavei deșarte. Desigur că niciodată nu știm ce e în inima omului și nu putem să judecăm, însă să vă dau un caz ca să vedeți la ce drame se poate ajunge.

Era un tânăr care stătea la un foc de tabără și i-a venit ideea să facă o formație cu un sunet nou, deosebit. Tânărul era foarte deștept, un compozitor extraordinar, arăta și bine însă nu se dădea mare, să zic așa. A cooptat și pe alți doi prieteni în formație după care a luat și pe o fată ca solistă. Fata a devenit muza lui. A compus totul pentru ea. Au cucerit lumea. Concerte peste concerte. Da, dar a intrat în inima fetei duhul slavei deșarte. Bunul Dumnezeu știe, dar ea nu mai dorea să cânte în săli de concerte mici, ea dorea tot timpul arene mari, bani și mai mulți bani, cu toate că aveau o căruță de bani, da. S-a căsătorit cu un om foarte bogat de afaceri, cu aur, cu Rollsuri și așa mai departe și s-a ajuns la o tensiune foarte mare că au spus membrii formației către compozitorul care fondase formația: sau ea sau noi. Atunci au făcut un turneu foarte mare în toată lumea și la sfârșitul turneului i-au înmânat solistei respective o scrisoare deschisă semnată de toți membrii formației și i-au spus că nu mai poate fi cu ei. Ești afară din formație.

Fraților, a fost ca și bomba atomică, ca și cum se ciocnesc două trenuri în plină viteză. A fost o mare dramă. A intervenit până și primul ministru al țării respective care este o țară mare din Europa. O mare dramă pentru compozitorul respectiv pentru că se făcuse de fapt de râs. El compusese totul pentru ea și ea… Slavă deșartă. S-a smerit compozitorul respectiv, a compus niște piese așa foarte… ferească Dumnezeu! niște versuri. Au continuat cu formația.

Și țin minte că la un moment dat mi-a trimis cineva un interviu cu compozitorul respectiv și l-au întrebat „cum compuneți?”. Mare atenție: formația asta este numărul unu în lume pe segmentul ei. Și el spune: „trebuie să fim cât de smeriți posibil și dacă e posibil să lăsăm instrumentele să cânte singure”. Înțelegeți? Dar a trecut prin smerenia provocată de slava deșartă pe care și el, și ei, dar mai ales solista au experiat-o. Solista a plecat, el a găsit altă solistă…. O întreagă poveste.

Exemplul sfinților

Acuma o să-mi spuneți că toți tinerii și tinerele vor să arate bine și să fie faimoși în viață. Fraților, mare atenție!! E adevărat că nu e chiar așa că nu toți doresc, chiar dacă așa ne învață mass-media. mare atenție, fraților, că nu știți unde vă îndreptați.

Desigur că nu zic să ajungem la cealaltă extremă adică să fim îmbrăcați cu un sac găurit pe unde să scoatem capul ca și Sf. Andrei cel nebun pentru Hristos, însă trebuie să știm că dacă nu există un caracter cizelat, un program duhovnicesc constant și gândul la moarte, slava deșartă și a noastră și a celor cu care intrăm în contact ne va pricinui mari drame.

Să știți că dacă vedem pe cineva care pare prea bun, prea perfect ca să fie adevărat să știți că foarte posibil să nu fie adevărat. Sfinții adevărați nu generează cult, să știți! Așa m-a învrednicit bunul Dumnezeu să-l cunosc pe Sf. Dionisie de la Colciu și pe alții care încă trăiesc și toți aceștia erau și sunt foarte naturali și te puteai, te poți apropia de ei foarte ușor dacă vrei  să discuți ceva de folos cu ei. Și nu aveau „fani”, „followeri” și nu se purtau ca niște oficialități și nu generau cult și nu vorbeau de sus – așa să te izbească de pereți.

Cei care strălucesc ca soarele, fraților, uneori pe dinăuntru sunt ca noaptea și asta pentru că se ocupă prea mult cu vopsirea pe dinafară – știți cum e: afară e vopsit gardul, înăuntru-i leopardul. Glumesc acum însă să știți că toți suferim de asta mai mult sau mai puțin, pentru că omul de fapt nu poate fără slavă însă hai să căutăm slava de la Dumnezeu, slava cea adevărată și nu cea care ne lasă deșerți pentru că numai așa ne vom simți cu adevărat împliniți, să știți. Numai așa ne vom simți iubitori și iubiți.

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați stat cu mine până acum și că tot suntem aici vă rog să mă iertați dacă pare că spun de la mine și că mă slăvesc. Nu vreau! Dar încerc să vă ajut pentru că așa a rânduit bunul Dumnezeu! Să nu mă considerați mai presus de ceea ce sunt!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!