Frica – p. Teologos

Frica este una dintre cele mai puternice emoții umane care din păcate astăzi este aproape total scăpată de sub control. Urmăriți o analiză legată de cauzele fricii, ce înțelegem prin acest cuvânt și cum putem să o gestionăm.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Introducere – argument

Astăzi o să vorbim despre frică. Fraților, mi-e și frică să vorbesc despre frică pentru că astăzi frica a ajuns la cote înfricoșătoare și asta pentru că există o întreagă campanie împotriva noastră ca să fim conduși prin frică și confuzie. Înțelegeți? Vedeți că mai demult exista o oarecare sinceritate, dacă doriți, și lucrurile erau mult mai simple pentru că boierul sau străinul care ne ocupa țara era cu arma. Nu zic că era mai bine, zic că era mai simplu.

Astăzi însă lucrurile sunt oarecum mai complicate pentru că frica vine prin toate canalele de mass-media, prin știri și în general, prin tot zgomotul informațional la care suntem supuși.

Unde este dușmanul?

Nu vedem un dușman real frontal astăzi în fața noastră, însă ni se generează o psihoză și o anxietate care poate să ducă până la boli de nervi. Ne este foarte frică de „ei” unde „ei” sunt așa un nor difuz aflat la puterea mondială care le știe pe toate și le poate pe toate. Fraților, dacă este să ne uităm puțin în jur la haosul care ne înconjoară, vedem că lucrurile nu stau atât de bine pentru „ei”, precum ar dori cei care ne conduc să ne facă să credem. Înțelegeți?

Fraților, nu este chiar așa și nu trebuie să ne fie frică de „ei”. Să nu fiți atât de crispați, ci să avem credință în Dumnezeu că dacă vom face cele bune, Domnul ne va ajuta. Am văzut asta de foarte multe ori în viața mea. Să fim atenți la conștiința noastră și la ce zic oamenii pe care îi validează Dumnezeu în fața noastră și să nu ne fie teamă de nimeni și de nimic.

Lipsa de credință – cauza principală a fricii

De fapt, să știți că asta este una din principalele cauze ale fricii: lipsa de credință. Ce se întâmplă? În clipa în care omul se bazează numai pe logică, atunci începe să tremure tot și să-și piardă echilibrul, să fie înfricat. De ce? Pentru că logica este o putere rațională a sufletului, însă este incapabilă să-i rezolve omului ecuația sa, problemele. Cu toate astea, logica este destul de capabilă să-și dea seama de incapacitatea sa. Aici intervine o tensiune existențială asupra omului care se rezolvă prin credința în Dumnezeu. Datorită însă faptului că astăzi cei mai mulți oameni nu cred în mod practic în Dumnezeu, această tensiune crește până când omul poate să aibă probleme cu sistemul nervos. Înțelegeți?

Este nevoie aici să nu credem în ce ne spun gândurile și să avem credință în Dumnezeu. Nu în gânduri și în Dumnezeu! Înțelegeți? Spovedania și rugăciunea ajută foarte mult aici. Spovedania ajută pentru a distruge credința în avalanșa de gânduri care ne vin și pentru a ne calma. Să ne calmăm și să ne echilibrăm sub șuvoiul harului lui Dumnezeu pentru că prin spovedanie, dispare această tensiune.

Să ne deschidem inima spre Dumnezeu!

Desigur că trebuie să ne deschidem și noi inima către Dumnezeu și atunci vom vedea că Domnul ne va ajuta și că este mângâietor și atotputernic. Totul este să avem răbdare și să nu ne așteptăm că Dumnezeu ne va ajuta așa cum vrem noi și când vrem noi. De multe ori Dumnezeu a acționat altfel în viața noastră și dacă ne uităm în retrospectivă și vedem lucrurile prin prisma veșniciei raiului vedem că Dumnezeu a avut totdeauna dreptate. Pentru că Dumnezeu dorește tot timpul să maximizeze fericirea raiului, să maximizeze raiul înăuntrul nostru.

Noi, însă, de cele mai multe ori greșim pentru că avem iubire de sine, avem slavă deșartă, mai mult sau mai puțin și, de aici, ne încredem în noi. Văzând, cum spuneam, că nu suntem capabili să ne rezolvăm ecuația, că nu suntem capabili să ne descurcăm în viață, începem să tremurăm. Este adevărat că atunci când suntem în obște, în familie, în comunitate este mult mai simplu pentru că oamenii se ajută între ei și, de fapt, din cauza asta există aceste structuri ca celule de bază ale societății laice sau monahale. De unul singur este foarte greu ca cineva să se descurce printre valurile vieții. Problema cea mare este, aici, lupta cu patimile și, întâi de toate, lupta cu gândurile, cum spuneam.

Atunci când ne spovedim sau cerem sfat, sau chiar și numai când scoatem gândul în afară spunând unui coleg priceput, dacă gândul este rău acesta dispare sau, cel puțin, scade mult în intensitate – desigur că depinde cât de mult ne-am îndulcit de el înainte. Trebuie neapărat să scoatem în afară, fraților. Cel mai bine e să spovedim. Bănuielile sunt un lucru foarte nociv, fraților.

Frica, o realitatea falsă

Frica este o realitate falsă, o bănuială acceptată ca evidență, acceptată ca un lucru real. Să știți că altceva este frica, altceva este pericolul și altceva este prudența. Frica lașă este o stare mentală exagerată care ne tulbură și ne depărtează de Dumnezeu care se găsește de obicei în sufletul îmbătrânit în mândrie și, deci, iubitor de sine și lipsit de credință. Pericolul este faptul, situația reală în care e posibil să ne fie periclitată mântuirea, iar prudența este acceptarea cu înțelepciune și chibzuință a faptului că există un pericol. Asta este prudența – că suntem toți în pericol, dar nu trebuie să ne tulburăm, fraților.

Dacă însă acționăm fără să ne gândim, pe baza tulburării, a impulsului de moment poate să iasă niște situații foarte anapoda. Înțelegeți? Asta o știu foarte bine polițiștii, cei din armată și cei de la serviciile de pază că nu trebuie să se arunce repezit și cu capul înainte când este un episod fierbinte, ci trebuie să fie foarte calculați. Desigur că adrenalina crește foarte mult, însă este vorba de prudență și nu de frică necontrolată. Asta trebuie să fie: prudența – pe cât posibil, bineînțeles. Oamenii care nu au, însă, astfel de antrenamente, atunci pot să întoarcă lucrurile și să facă din țânțar armăsar, mai ales că sunt și niște țânțari acum în jurul meu. Omul trebuie să aibă sânge rece pentru că dacă nu are sânge rece, poate să o pățească rău de tot.

Un caz

Să vă dau un caz. în Timișoara există un cimitir oarecum în centrul orașului, ca să zic așa. Nu exact în centru, desigur. Se numește „Cimitirul Eroilor” pentru cei care îl știu. Fiind în oraș, desigur că cimitirul este înconjurat de trotuare, însă oamenii preferă să treacă prin cimitir în loc să-l înconjoare și astfel s-a format o potecă acolo. La un moment dat a murit un om, Dumnezeu să-l ierte!, și groparul a săpat o groapă seara pentru că omul murise după-amiază. Însă a săpat-o pe potecă foarte probabil pentru că cimitirul era cam aglomerat sau bunul Dumnezeu știe din ce motiv. În orice caz, a săpat-o și s-a dus omul pentru că înmormântarea urma să aibă loc a doua zi dimineață. Sera târziu, noaptea vine unul și nu-i atent și cade în groapă. Încearcă să iasă de acolo, să se cațere, însă nu reușește.

Într-un final, resemnat, se pune într-un colț al gropii și își aprinde o țigară. După puțin timp: buf! Mai cade unul. Noul venit nu-l vede pe vecinul său și începe să se cațere încercând să iasă din groapă. Cum încearcă așa fără succes aude la un moment dat din străfundul gropii o voce cavernoasă zicând: „pffff…. Drăguță, nu încerca să ieși de aici că și eu încerc de atâta timp și nu am reușit!”. Înțelegeți? Vă dați seama că noul venit a zburat ca o rachetă nu din groapă ci din cimitir! Fraților, lucrurile nu sunt așa cum ne spun bănuielile, cum ne spun gândurile. Foarte important!

Să avem grijă să nu ne panicăm chiar dacă trebuie să acționăm rapid. Din cauza asta e bine să ne rugăm și să avem credință în Dumnezeu care să ne dea luminarea necesară în momentele neașteptate.

Frica de animale

Un caz clasic, de exemplu, este cu animalele nu foarte mari care pot fi periculoase. De exemplu cu lupii și cu câinii. Aici regula numărul unu este să nu ne panicăm și să nu ne fie frică. Dacă am întors spatele și am luat-o la fugă, vai și amar de noi. Oricum va fugi mai repede decât noi și ne va vâna. Deci nu întoarcem spatele, fraților! Va deveni agresiv socotind ca semn de slăbiciune faptul că întoarcem spatele. În cazul acestora, cel mai bine este să ne dăm mari la propriu, adică să ne facem cât de mari putem, să stăm în picioare cu pieptul în față și brațele puțin depărtate, să vorbim calm și să facem zgomot și să ne depărtăm calm și încet cu spatele privind animalul în ochi. Trebuie să avem o poziție dominantă asupra acestuia.

Exact la fel procedăm și în cazul urșilor, însă acolo nu îi priviți în ochi pentru că vor socoti că e comportament agresiv. În cazul șerpilor e mai simplu pentru că nu trebuie să ne facem mari pentru că oricum suntem. Problema principală în cazul șerpilor este groaza, frica necontrolată care ne face să fugim și să existe posibilitatea accidentelor, să ne împiedecăm și să ne lovim. Nu trebuie să fugim de șarpe, ajunge să ne dăm imediat înapoi dacă îl vedem. Șarpele nu este o rachetă pe roți. Când îl vedem îl lăsăm acolo, nu ne apropiem, ne ducem în spate să nu se simtă încolțit.

În toate trebuie să avem grijă să nu ne fie frică și asta se realizează, cum spuneam, prin credință și rugăciune și sânge rece. Nu pe baza impulsului de moment. Dacă omului îi este frică de Dumnezeu atunci nu îi este frică de nimic pe acest pământ. Numai de Dumnezeu trebuie să ne fie frică. Dacă însă omului nu îi este frică de Dumnezeu atunci ajunge să-i fie frică până și de umbra lui, darămite de animale și așa mai departe.

Omul prudent poate fi și foarte curajos pentru că curajul înseamnă să te ridici și să acționezi, dar înseamnă și să stai jos și să asculți când e momentul. Înțelegeți? Trebuie prudență și înțelepciune. Fraților, nesăbuiții nu sunt curajoși. Nu o să ne băgăm în gura lupului și la propriu și la figurat ca să arătăm cât de bravi suntem. Curajul înseamnă păzirea virtuții și nu potențarea patimilor. Vedeți că satana i-a zis Domnului să se arunce jos de pe aripa templului, însă Acesta a refuzat. Domnul nu a fost laș. Doamne ferește! Înțelegeți?

Trebuie să fim smeriți și să nu ispitim pe Dumnezeu, chiar dacă El este Tatăl nostru. De fapt, chiar iubirea paternă pe care ne-o poartă ne obligă să nu fim bicisnici și să-L ispitim.

Alte forme de frică și frica cea bună

Frica este atât de prezentă în viața noastră, încât folosim cuvântul acesta în expresii care, de fapt, descriu emoții total diferite cum ar fi frica de înălțimi, frica de moarte, de iad sau frica de Dumnezeu. Sunt foarte diferite, fraților. Dumnezeu e tată.

Frica de înălțime este o formă de prudență. În ultimă instanță este un dar de la Dumnezeu care ne ține într-o zonă sigură departe de un pericol care ne poate afecta mântuirea – în acest caz, de o înălțime de pe care putem să cădem și să murim.

După cum se știe moartea este un punct crucial în viața noastră veșnică pentru că după acel punct ne stabilizăm, după acel punct nu ne mai putem pocăi, nu mai avem flexibilitatea smereniei. Până la moarte putem să ne schimbăm drumul duhovnicesc, să ne schimbăm modul de gândire, să ne pară rău și să ne întoarcem de pe un drum greșit pe care am apucat. După moarte acest lucru nu se mai poate întâmpla și dacă am apucat-o pe autostrada spre iad – Doamne ferește! – atunci noi de unii singuri nu ne mai putem întoarce. Din cauza asta Dumnezeu ne dă această frică de moarte care este semn că mai avem de curățat din patimi, mai avem de mers pe drumul iubirii. Înțelegeți?

De fapt, la începutul vieții duhovnicești primul imbold, prima motivație care mișcă pe cineva să înceapă să facă virtutea este de obicei frica de iad, adică frica de chinurile, de distorsiunile existențiale pe care le vede cineva înăuntrul său. Această vedere apare datorită harului pe care începătorii îl au, dacă sunt atenți, bineînțeles.

Începătorii trebuie să fie atenți în această perioadă să aibă zel și ascultare desăvârșită astfel încât să nu deraieze din cauza multitudinii de gânduri sau să își slăbească atenția din cauza faptului că harul este mult și iertător în această perioadă. Harul acum într-adevăr așa este însă nu trebuie să fim imprudenți pentru că o să ne accidentăm și o să ne pară rău mai încolo când se retrage harul. Aici această frică de iad și de chinuri este bună dacă este cu măsură și folosită cum trebuie. De fapt chiar la Psaltire spune că „frica de Domnul este începutul înțelepciunii”. Înțelegeți? Așa începe omul să fie înțelept – cu frica de Domnul.

Dacă omul îi slujește Domnului cu frică, adică cu prudență și se bucură de Domnul cu cutremur atunci urcă pe o nouă treaptă. Cum zice un citat la scriptură. Vede că într-adevăr avansează duhovnicește, vede că se vindecă și deja omul este interesat – nu mai slujește Domnului ca un sclav fricos, ci mai degrabă ca un salariat interesat de câștigul duhovnicesc pe care îl vede, interesat de bucuria și pacea negrăită și alte daruri care apar din când în când ca niște picături de lumină în iadul dinăuntrul său. Aici omul trebuie să continue cu curaj și cu credință și să nu se sperie de gânduri și ispite!

Cum să abordăm frica

Frica NU trebuie să fie frica de ispite, ci trebuie să fie frica de a nu pierde darurile lui Dumnezeu, chiar dacă acestea vor pleca și vor reveni într-o alternanță de neoprit. Așa este în perioada luptei cu patimile. În perioada deșertului. Frica nu trebuie să ne facă să renunțăm. Fraților, nu trebuie să fim iubitori de sine, iubitori de slavă deșartă pentru că toți cei fricoși sunt iubitori de slavă deșartă, fraților, să știți! Trebuie să ne dezicem de noi înșine și să ne luăm Crucea să urmăm lui Hristos. Curaj!

Dacă sunt locuri care ne provoacă frica lașă, copilărească atunci să mergem cu cutezanță acolo, bineînțeles, dacă nu există niciun pericol iminent în locul respectiv. Nu o să mergem pe marginea prăpastiei. Mare atenție, fraților! Ci de exemplu, dacă îmi e frică să merg noaptea în cimitir, mă duc acolo ca să văd că nu e nimic. Înțelegeți? Și să ne smerim.

Dacă suntem în locul respectiv și ne biruim frica cu ajutorul rugăciunii, cu „Doamne Iisuse..” zise din inimă, atunci o să vedeți că o să treacă această fobie. Sau ne e frică să mâncăm o mâncare care nu ne place și așa mai departe, cu „Doamne Iisuse, Doamne, ajută-mă” și mâncați mâncarea respectivă.

Fraților, uneori este bine să ne înfruntăm fricile, să ne depășim limitările autoimpuse, să ieșim din zona noastră de confort pentru că altfel vom fi imaturi și patimile vor îmbătrâni dimpreună cu noi. După ce ne izbăvim de boală, să preamărim pe Cel ce ne-a izbăvit pentru că așa păstrăm harul și astfel Domnul ne va ajuta în veci. Fraților, frica e o boală mentală. Vorbim de frica bolnăvicioasă, frica copilărească, nu vorbim de prudență.

Răbdare, rugăciune, căutarea lui Dumnezeu

Trebuie să știm că după cum nu putem să umplem stomacul dintr-o dată, la fel nu vom putea birui frica dintr-o dată. E nevoie de timp și antrenament însă să avem grijă să nu întârziem cu antrenamentul și biruirea fricii pentru că atunci patima se întărește și rămânem așa, de râs dacă nu de plâns.

Cel mai bun medicament pentru frică este dorul, plânsul după Hristos. Înțelegeți? Frica lașă scade pe măsura bocetului după Domnul și dacă jalea scade, atunci crește nesiguranța și frica pentru că nu mai simțim pe Dumnezeu Tatăl cel ceresc care are grijă de noi. Trebuie să fim atenți la jalea noastră permanentă și așa înaintăm spre vindecare. Înțelegeți?

Știm că suntem aproape de vindecare când? Dacă în diferite situații trupul se înfricoșează involuntar, iar sufletul își păstrează seninătatea, rămâne neatins de frică. Ne-am eliberat total de frică atunci când primim cu suflet deschis toate cele neaşteptate, întru zdrobirea inimii, întru jale. Cum a zis Iov: „Domnul a dat, Domnul a luat! Fie numele Domnului binecuvântat!” Înțelegeți?

Nu întunericul şi pustietatea locurilor îi întăreşte pe draci împotriva noastră, ci lipsa de rod a sufletului. Desigur că uneori şi pedepsirea noastră din iconomie poate să provoace această putere demonică care ne luptă, a fricii.

Ca să nu ne facem robi demonilor, trebuie să ne facem robi lui Dumnezeu și atunci nu ne vom teme de nimic fără numai de Stăpânul nostru. Dacă însă nu ne temem de Domnul, atunci vom ajunge să ne temem până și de umbra noastră. Am mai zis-o asta astăzi, fraților. E foarte important să ne temem de Dumnezeu însă trebuie să înțelegem că această temere de Domnul nu este groaza de pedepsele Sale, fraților. Nici vorbă! Temerea celor desăvârșiți față de Dumnezeul lor este frica pe care o are un copil să nu-și supere Tatăl cel preaiubit și asta nu pentru că o să-l bată Tatăl, ci se teme ca nu cumva să-și strice relația de iubire cu Tatăl. Înțelegeți? Aceasta este frica fiiască plină de iubire caracteristică sfinților, frica din smerenie și care generează smerenie, multă iubire și bucurie înțeleaptă.

Înțelegeți? Trebuie să ne concentrăm pe frica și iubirea lui Dumnezeu, nu pe țânțarii care roiesc în jurul meu acum. Această stare o generează harul lui Dumnezeu și îngerii Acestuia. Frica cealaltă, rece, groaznică, groaza ca stare a iadului este generată de către diavoli pentru că este caracteristică lor.

Frica și pericolul ipohondriei

Trebuie să avem grijă ca nu cumva pe baza fricii pe care nu știm să o discernem să devenim ipohondri, adică să ne doară toate și să ne fie frică de toate pentru că atunci vom trăi o viață de iad încă de pe acest pământ crezând că toți sunt de vină în afară de noi înșine și că toți trebuie să ne slujească nouă și neputințelor pe care credem că le avem. Fraților,  trebuie să ne lăsăm prin ascultare în voia lui Dumnezeu și să nu credem că Îl mințim pe Dumnezeu pentru că acesta vede în inimile noastre și va da pace sau tulburare în funcție de ce avem în inimile noastre. Ascultare sau iubire de sine. Înțelegeți? Domnul nu caută la fața omului, să știți. Domnul știe pe cele ale inimii și uneori vădește și celorlalți că omul înăuntrul său nu e bine ca acestea să fie învățătură de mine.

Un exemplu

Țin minte că la un moment dat era un frate într-o obște care acesta nu făcea nimic pe motiv că era surmenat, obosit tot timpul. Nu făcea nimic altceva decât citea, studia și, chipurile, se ruga. Posibil să mai fi făcut și ceva puțin pe care să nu știu eu. În orice caz, ceilalți părinți cam cârteau în sinea lor, mai era pus pe gânduri și Starețul obștii respective însă fratele spunea că nu poate. Ei, acuma cum să dovedești? Da, dacă nu poate, nu poate… Dincolo de asta, părinții nu erau obsedați de asta, ci se concentrau pe viața lor duhovnicească și pe întrajutorarea în cadrul obștii.

La un moment dat, însă, Starețul îi spune fratelui să iasă până la Tesalonic la medic pentru că sunt și alți părinți care o să meargă. Acuma, fratele nu putea să spună că „n-am nimic” și astfel e nevoit să iasă cu ceilalți la analize. Starețul însă se înțelege cu medicul și îi spune de situație. Când fratele ajunge acolo, medicul îi face niște analize și-i spune preocupat „Frate, situația e serioasă. Trebuie să-ți fac o injecție. Dacă nu își face efectul trebuie să-ți mai fac una. Nu-ți fă nicio problemă, însă! N-o să doară – ba din contră. O să fie foarte bine. N-o să ai niciun efect secundar, își face efectul imediat și o să-ți fie foarte bine.”

Fratele se îngrijorează încearcă cumva să găsească o scuză, însă medicul insistă dimpreună cu ceilalți părinți care erau de față și într-un final fratele este nevoit să accepte să i se facă injecția. Medicul i-o face și îl întreabă „Cum e? E mai bine?”. Fratele se înviorează în scurt timp și vizibil mulțumit zice: „Da! Slavă lui Dumnezeu! E foarte, foarte bine! Mulțumim Domnului!”. Părinții se bucură și toți dau să se întoarcă la mănăstire cu fratele vindecat. Când să plece întreabă părintele cel mai în vârstă din delegație pe medic zicând: „Dl. Doctor, vă rog să ne iertați, însă pentru noi ar fi foarte util să știm cu ce medicament i-ați făcut injecția fratelui. Poate e necesar să facem și noi în viitor.” Medicul răspunde așa mucalit „I-am făcut injecție cu oxid de dihidrogen”. Părinții, mai simpli din fire, întreabă nedumeriți „Cu ce??”. Și le răspunde medicul pe față „Cu apă, părinților, cu apă!” De au izbucnit cu toții în râs și s-a rușinat fratele. Înțelegeți?

Altă dată, țin minte pe un frate care imediat ce îi cereai ceva – un lucru cât de minor sau o informație oarecare să te ajute – îți spunea imediat „nu știu!” sau „întreabă pe altcineva”. Desigur că uneori omul nu poate, chiar nu știe sau dorește să fie lăsat în pace sau îi este o frică exagerată provocată din traume din trecut sau alte cauze – nu putem să judecăm – însă Dumnezeu nu-l validează astfel de comportamente și oamenii se închid în niște bule cognitive, în globuri de sticlă ale lor. Starea lui Hristos este stare de jertfă, fraților.

Un exemplu și frica lui Dumnezeu

Fraților, omul nu scapă de ocara oamenilor dacă nu umblă în frica lui Dumnezeu. Oricât de bine s-ar ascunde, tot nu scapă pentru că Dumnezeu îl va vădi astfel încât să nu fie exemplu pozitiv. Pentru că este exemplu negativ și noi ceilalți am spune că da, se poate și așa. Nu se poate. Înțelegeți?

Țin minte că la un moment dat a venit un om îngrozit care mă căuta. Când am început să vorbesc cu el, săracul era atât de îngrozit că această stare mi s-a transmis și mie chiar dacă îmi dădeam seama că nu are de ce să-mi fie groază. Omul uitase total de Dumnezeu și avea în cap numai scenarii legate de războiul din Ucrania și ce o să facă el – bărbat în puterea vârstei dacă o să vină războiul. De fapt, el căuta să se ascundă de război în Sfântul Munte. Mi-a părut sincer rău de el și de halul de neliniște maximă în care se afla, era ca și un iepure hăituit, da. Și cum se făcea de râs în fața mea – „părinte, ce mă fac, cum mă fac și așa mai departe”.  Fraților, nu așa! Lasă că are grijă Dumnezeu!

Să știți că însăși Scriptura spune la Neemia 5 cu 9 – că am și învățat – că evreii au ajuns de ocară printre neamurile vrăjmașe lor tocmai datorită faptului că nu umblau în frica lui Dumnezeu adică în frica de a nu pierde harul lui Dumnezeu, de a nu pierde iubirea lui Dumnezeu. Și nu în frica lașă.

Să nu ne temem!

Nu trebuie să ne temem de vrăjmașii noștri, fraților, și să avem complexe de inferioritate față de ei – fie că dușmanii noștri sunt oameni, sunt limitați, indiferent dacă ei au o anumită putere lumească. Înțelegeți?

O să spuneți acum că sunt și dușmani văzuți și dușmani nevăzuți. Să știți că cei mai mulți sunt cei nevăzuți, într-adevăr, indiferent că sunt oameni sau demoni. Fraților, o minciună, un păcat repetat insistent nu devine adevăr și nu o să reziste, indiferent că vine prin gând sau prin canale mass-media. Să nu ascultăm gândurile sau mesajele de pe mass-media care încearcă să ne facă să păcătuim chiar dacă toată lumea face asta pentru că numai frica de Dumnezeu este curată și rămâne în veacul veacului. Din cauza asta mai bine mai puțin cu frica de Dumnezeu decât multă avere și putere cu tulburare multă. O să spuneți acum că cei care au multă avere și putere pot să ne facă rău. Domnul a spus însă să nu ne temem de cei care pot să ucidă numai trupul, ci să ne temem de ce cel care poate să ucidă și trupul și sufletul – de acela să ne temem.

Conducătorii care nu pot să conducă prin Hristos adică prin iubire se însoțesc cu cel rău și încearcă să conducă prin frică. Ascultare de frică. Asta generează o atmosferă tensionată, toxică și sisteme de urmărire, informatori, spionaj, astfel încât să fie menținută ordinea, așa-zis ascultare în comunitatea respectivă. Nu o să reziste asta, fraților. faceți răbdare că nu o să reziste. Și o să primiți har. Un astfel de conducător n-o să reușească chiar dacă poate că oamenii nu-i arată asta frontal din frică sau din prudență și se poate păstra aspectul unui dictator reușit cu un cult al personalității sale.

Diavolul să știți că nu poate să facă nimic! Acesta este marele lui secret: că diavolul nu poate să facă nimic, numai să sperie, să ispitească. Diavolul și uneltele sale au nevoie de consimțământul nostru, de retragerea noastră ca să poată să ne facă într-adevăr ceva. Din cauza asta diavolul caută totdeauna învoirea de gând pentru că are nevoie de asta ca să atace. Să nu ne fie frică de el, ci să respingem gândul de la prima sa apariție!

Toate ne sunt cu putință întru Hristos care ne întărește. Dacă însă vom cădea, că oameni suntem, să ne cerem iertare de la Domnul și de la cei pe care i-am rănit cât de repede posibil și să punem început bun. Să nu rămânem în păcat. Pentru a nu cădea să spunem încontinuu rugăciunea și să ne spovedim des. Să facem ascultare. Să avem grijă să nu rămânem singuri și să nu băltim cu gândurile noastre, să nu le acceptăm pentru că atunci vom fi pradă ușoară vrăjmașilor.

Fraților, dacă mai demult cineva ne-a făcut ceva, nu înseamnă că neapărat vom păți la fel în viitor. Nu toți oamenii sunt la fel și dincolo de asta dacă ne punem nădejdea strigând către Dumnezeu din tot sufletul, Acesta ne va păzi. Dacă noi încontinuu ne vom teme într-un mod bolnăvicios atunci vom fi marcați de asta toată viața și oamenii și chiar și Dumnezeu își vor îndepărta ajutorul de la noi. Fraților, să facem ce putem și atunci și Dumnezeu va face ce poate, numai să avem grijă să nu rănim suflete. Pentru că Dumnezeu iubește la maximum sufletele umane.

Curaj să avem cu bărbăție, prudență și chibzuință punându-ne nădejdea nu în noi ci în Dumnezeu și atunci Domnul cel atotputernic ne va ajuta!

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Vă mulțumesc că nu v-a fost frică să stați cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!