Pocăința este ceea ce înnobilează pe om, ceea ce înalță pe om și acesta este drumul pe care trebuie să mergem și ca oameni și ca neam. Ascultați o discuție cu dl. Sorin Lavric pe tema pocăinței, identității de neam și a viitorului nostru.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Introducere
Părintele Teologos: Dragii noștri, ne aflăm aici cu Sorin Lavric pe care eu îl iubesc foarte mult și l-am urmărit de mult timp. Poate pentru voi este mai degrabă un om politic. Eu nu mă ocup de politică, știu că are o poziție de conducere în partidul AUR și îl rog foarte mult să mă ierte că nu știu exact ce poziție și nici nu mă interesează foarte mult treaba asta. Nu vreau să fiu înțeles greșit, pe mine mă interesează omul Sorin Lavric pe care eu îl apreciez foarte mult pentru că a fost și este unul dintre oamenii de cultură, unul dintre filozofii români, unul dintre gânditorii români și mai ales, ceea ce pe mine m-a impresionat foarte mult a fost drumul său în viață – un drum care a trecut prin filosofie, nu? Prin traduceri, prin multe cărți și care a ajuns într-un final să înflorească în creștinism. Și la ora asta, din câte aud și din câte știu, este un om care este foarte iubit de către oameni și foarte respectat.
Sorin Lavric și filosofia
Din cauza asta aș dori Sorin, dragule, să ne axăm mai mult pe latura asta – pe cine este omul Sorin Lavric și pe latura duhovnicească pentru că politica o cunoașteți și eu n-am expertiza să pun întrebări politice, nu știu. Deci cine este omul Sorin Lavric, relația lui cu Dumnezeu, relația lui cu neamul, care este sistemul lui de valori? Toate astea…
Sorin Lavric: Părinte, filozofia pentru mine a fost un soi de fandaxie, adică un soi de obsesie, de marotă. Încă din liceu, am simțit că trebuie să merg spre această lume pentru că trăiam cu convingerea că eu voi putea stă să stăpânesc universul și lumea prin gândire, prin concept, prin inferențe, prin raționamente, prin judecăți. Era aproape o ispită diabolicească pentru că eu chiar credeam că se poate așa ceva. Am ajuns să învăț limba germană numai din dorința de a-i citi pe Kant sau Hegel în original, pentru că în limba română, Hegel este indigerabil, nu se poate citi, este o tortură.
Însă, ca să ajung la filozofia a trebuit mai întâi să trec printr un să trec printr un ordalițiu foarte dureros și anume medicina. Eu am făcut medicina mai întâi pentru că a fost ambiția părinților mei. De la bun început nu m am regăsit acolo, nu era lumea mea și cel puțin după ce am terminat-o și am făcut un an de stagiu, am avut curajul lăuntric să închid capitolul să mă lepăd de medicină chiar dacă cei din jur m-au considerat țăcănit, dus cu pluta. Dar m-am întors în matca mea unde trebuia să ajung și anume, la filozofie.
Cum vă spuneam, a fost o fandaxie adică o ispită și o pasiune, o patimă. Chiar am crezut în filozofie și asta mult timp. Mi-am dat doctoratul în Noica, Noica, un interbelic și unul dintre marii noștri filozofi…
Părintele Teologos: Așa este…
Momentul de cumpănă
Sorin Lavric: Alături de Blaga sau Nae Ionescu. Și a venit un moment în viață, undeva pe la 45 de ani când am simțit că filozofia nu-ți dă o proptea, nu-ți dă un reazem pe care să te așezi în această lume. Mai devreme sau mai târziu, filozofia se dovedește a fi acrobație foarte fină, foarte rafinată la care nu ajung mulți, numai că această acrobație nu te împlinește lăuntric în clipele de cumpănă.
În clipele când dai cu capul de pragul de sus îți trebuie un alt tip de proptea că nu mai este una a rațiunii, a intelectului, ci este propteaua aceea irațională în care trebuie să te arunci prin credință. Și credința asta o capeți fie stând lângă niște oameni a căror intensitate a trăirii te molipsește și o capeți de la ei, ori printr-o intuiție lăuntrică, îți dai seama că dacă nu faci pasul acesta, o iei razna, îți pierzi mințile. Pentru că filozofia mai devreme sau mai târziu te duce într-un impas din care nu mai poți să ieși. Cele mai celebre cărți de filozofie nu te mântuie.
Părintele Teologos: Așa este.
Sorin Lavric: Nu cred că Kant s-a mântuit din punct de vedere creștinesc deși este un colos în istoria filozofie.
Părintele Teologos: Așa este.
Filosofia nu te mântuie
Sorin Lavric: Și atunci, încetul cu încetul, chiar dacă nu ai cultură teologică, te duci către Grigore de Palama către Nicolae Cabasila și începi să vezi un alt unghi al vieții, un unghi al vieții care în care gândirea face loc trăirii și începi să trăiești așa cum poți. Vă dați seama, filozofia îți dă niște obișnuințe lăuntrice care la un moment dat sunt un obstacol în trăirea mistică…
Părintele Teologos: Așa este…
Sorin Lavric: Și trebuie să te lepezi de ceea ce ai învățat, de raționamente, de inferențe, de scheme ca să intri într-o altă lume în care flerul – flerul, eu așa îi spun – intuiția, glasul, vocea aceea lăuntrică…
Părintele Teologos: Conștiința…
Sorin Lavric: Conștiința te duce către anumit drum. Pentru că aici nu mai contează talentul, talentul fiind așa facultate de a prelucra cu iscusință fie limba, fie un material, nu te mai ajută nici gustul adică facultatea estetică de a simți frumosul, nu te ajută nici morala până la urmă. Aici ai nevoie de o intuiție, de un fler care te împinge către o dimensiune în care intri pe măsura capacității tale lăuntrice. Adică ți se dă atâta cât poți tu să te deschizi către acea…
Părintele Teologos: Cât e de mare potirul tău.
Un nou început
Sorin Lavric: Exact și cu modestie recunosc că potirul meu deocamdată e pe cale de a se deschide pentru că încă sunt la început, de abia sunt la început. M-au ajutat foarte mult deținuții politici – acolo am văzut o credință uluitoare. Fără acel resort lăuntric nu pot să-mi închipui cum puteau să reziste în mizeria aia timp de decenii la rând…
Părintele Teologos: Așa este…
Sorin Lavric: Și apoi, dincolo de deținuții politici, au fost câțiva frați de generație, câțiva camarazi precum: Răzvan Codrescu, Claudiu Târziu. Stând lângă ei, m-am lipsit de starea lor pentru că ei deja o aveau, iar eu am fost așa ca un soi de ucenic pe lângă ei, străduindu-mă să merg alături de ei și iată că în continuare împărtășim aceleași convingeri și mergem pe același drum chiar dacă acum, deocamdată, am intrat în…. cum să zic? În poteca asta lumească, prozaică, dureroasă a politicii despre care nu vorbim, dar ce mi-am dat seama este că un politician dacă este doar administrator și atât și nu simte nevoia un imbold spiritual – adică dacă este doar administrator și nu și misionar, nu și apologet evident al unei credințe – atunci el rămâne un personaj modest, meschin…
Părintele Teologos: Plat.
Sorin Lavric: Plat, pe care vremurile îl vor înghiți în uitare și nu va rămâne nimic de pe urma lui. Asta este marea lecție pe care simt că noi trebuie să o facem și eu și Claudiu Târziu și colegii noștri: că trebuie să avem un mesaj dincolo de lumea asta, de scoarța concretă a vieții, iar mesajul acesta nu poate fi decât unul spiritual și el culminează în două ținte: în neamul nostru, că nu se poate altfel și doi, în bolta spirituală fără de care există ispita de a preschimba neamul în idol, cădem în filetism și atunci totul se prăbușește într-o xenofobie și într-un naționalist din ăsta excesiv care este sinucigaș.
Părintele Teologos: Da.
Sorin Lavric: Trebuie să fii luminat și să știi cum să împaci planul spiritual cu planul acesta lumesc al neamului. Cam acesta ar fi drumul, cum să spun, filosofic care într-un fel s-a încheiat pentru că mă regăsesc acolo doar ca reflexii căpătate în timp, pe care din când în când le mai exersez deși dispoziția mea sufletească în clipa de față nu mai este una filozofică. Chiar nu-ți mai stă mintea să mai faci ceea ce făceai înainte. Pesemne că odată o să mă întorc, acum însă calea este – cum vă spuneam – stăruință într-o matcă pe care am descoperit-o târziu în viață, dar în care caut să îmi adâncesc trăirea. Dovadă că sunt aici, sunt în Muntele Athos și sunt lângă dumneavoastră și mă bucur de acest decor extraordinar și aștept să mai îmi puneți întrebări.
Perspectivă asupra neamului
Părintele Teologos: Sigur, sigur. Întâi de toate, mă bucur foarte mult că ai venit și mă rog să revii, să revii și cu Claudiu și cu toți ceilalți pentru că aveți mare nevoie. În timp ce vorbeai, îmi aminteam de titlul unei cărți scrise de Petre Țuțea: Între Dumnezeu și neamul meu. Cum vezi tu pe Dumnezeu și cum vezi tu neamul tău?
Sorin Lavric: Păi, neamul meu îl văd o fatalitate pe care n-aș numi-o nici fericită, nici fericită. Este o determinație, o însușire pe care am primit-o fără să întreb, dar pe care caut să mi-o asum, să nu mi-o reneg, să nu uit niciodată de unde am plecat și să mă străduiesc ca prin mijlocirea mea să ridic conștiința acestui neam. În ultima instanță, naționalismul care este un termen bun, nu are conotație negativă așa cum vor adversarii stângiști să ne învețe.
Ce este naționalismul, de fapt?
Naționalismul înseamnă conștiința de sine a unui neam, iar conștiința asta de sine poate să fie una foarte rece, aproape de moarte termică, de 0 kelvin absolut sau poate să fie una caldă caldă, caldă – totul este să nu se ajungă la o incandescență de prost gust lipsită de sofrosiune – cum spuneați dumneavoastră – adică de lipsa măsurii, de buna chibzuință adică și atunci o iei razna. Naționalismul acesta trebuie cultivat pentru că este bun și fără el…
Părintele Teologos: Generează iubire, naționalismul adevărat.
Sorin Lavric: Generează iubire. Nu are nici în clin nici în mânecă cu xenofobia – că tot timpul se spune „vai, dacă ești naționalist, îi urăști pe oameni”. Nu! Poți să fii naționalist și în același timp să fii pătruns de xenofilie adică de iubirea față de străini.
Părintele Teologos: Evident. Ospitalitate.
Sorin Lavric: Ospitalitate. Iar adevărați oameni de dreapta, adevărații conservatori se prețuiesc reciproc indiferent de etnia și de nația din care vin. Am simțit asta întâlnindu-mă cu oamenii conservatori din multe țări din Europa.
Despre Dumnezeu…
Iar Dumnezeu este temeiul lăuntric unic pe care nu-L poți demonstra logic în niciun fel, dar nici nu Îl poți invalida logic. Prin filozofie nu poți dovedi existența lui Dumnezeu, dar nu poți dovedi nici inexistența Lui. Și atunci la Dumnezeu nu te apropii cu intelectul, cu categoriile Kantiene. Te apropii cu acest fler și cu această trăire lăuntrică pe care, cum vă spuneam, ori o capeți prin molipsire de la cei a căror exigență ai simțit-o, ori de la colegii tăi de generație. Și atunci, poteca asta care la început pare foarte îngustă, strâmtorată și anevoioasă începe să se deschidă dacă nu ești singur.
Părintele Teologos: Da…
Sorin Lavric: Pentru că dumneavoastră îmi spuneați puțin mai devreme, iadul înseamnă singurătatea aceea zăvorâtă într-o tenacitate încrâncenată și întunecată. Ăsta e iadul, când nu mai poți comunica cu cei din jur.
Duhovnicii și deținuții politic – modele și călăuze
Părintele Teologos: Așa este. Deci și tu ai remarcat, dar nu ai spus despre conducătorul duhovnicesc. Ai amintit pe Claudiu Târziu, pe Răzvan Codrescu… Care sunt oamenii inspiraționali pentru tine? Conducători duhovnicești în afară de cei doi?
Sorin Lavric: Este părintele Dosoftei de la Putna, la fel ca părintele stareț Melchisedec. Eu acolo m-am cununat religios. Acolo m-am spovedit. El este duhovnicul meu – părintele Dosoftei. Ei m-au călăuzit într-un fel când eu eram deja pe acest drum, însă ei mi-au dat tenta aceasta mistică și religioasă pe care eu nu o aveam pentru că veneam amputat de gândirea conceptuală și rațională.
Iar apoi, dincolo de acești duhovnici și fac o mică paranteză – în clipele de cumpănă al unui neam, reperele ultimele ale acelui neam nu sunt nici oamenii de știință, nici politicienii, nici filozofii, nici artiștii. Sunt duhovnicii!
Părintele Teologos: Așa este.
Sorin Lavric: Deci în clipele acelea dure, grele, neamul se strânge în jurul acestor lumânări spirituale care sunt duhovnicii. Așa cum este Rafail Noica, așa cum sunteți dumneavoastră. Și mă întorc, ce alți îndrumători spirituali am avut? Deținuții politici.
Eu dacă nu-i întâlneam pe acei oameni, eu astăzi eram un progresist ateu, privind așa cu condescendență de sus tot ceea ce înseamnă zarva asta misticoidă a bisericii retrograde care caută să zăpăcească mințile oamenilor. Ei m-au întors pe dos și nu m-au întors dându-mi să citesc nu știu ce sau ținându-mi perorații. Prin simpla lor prezență, prin felul în care erau. Din ei răzbătea o ardoare, o exigență interioară și mă întrebam „Doamne, de unde o au?”. Eu de ce nu sunt ca ei, eu de ce sunt o poamă, sunt un popândău, o momâie, că așa eram, mă simțeam atât de slab și de moale și de neînchegat pe lângă ei și mă întrebam de unde vine puterea asta.
Din faptul că suferiseră cumplit și în urma acelei suferințe căpătaseră acest har al credinței. Pentru ei nu exista îndoială că atunci când vor muri se vor duce la lumină. Așa spunea Mircea Nicolau: „eu cum voi muri mă voi duce la lumină și mă voi întâlni cu camarazii mei”.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Sorin Lavric: Era sută în sută convins, nu exista nicio urmă de îndoială carteziană.
Părintele Teologos: Și mai ales că această convingere absolută ți-o transmite și ție.
Sorin Lavric: Da. Eram molipsitor, era încântător, era așa o contagiune lăuntrică. Da și ca el au fost atâția, Doamne! Mulți, mulți și după ce i-ai cunoscut nu mai poți să fii cum erai înainte. În tine ceva s-a metamorfozat, a apărut un dram de metanoia, de schimbare a minții. Asta este metanoia în greacă.
Ei au fost îndrumătorii mei spirituali și iată că acum sunt lângă dumneavoastră vorbind despre ei.
Ce ne lipsește ca neam
Părintele Teologos: Eh, din păcate, ghinionul tău ai ajuns să fii lângă mine. Ce decadență!
Am vorbit despre lucrurile frumoase, despre exemplele din neam. Acum o întrebare nu politică, ci duhovnicească, cu toate că, vezi, biserica nu este apolitică, biserica chiar face politică, dar politica adevărată, politica globală, nu politica parțială și întrebarea este următoarea: care sunt carențele de neam, care sunt bolile duhovnicești ale neamului care trebuiesc vindecate după părerea ta?
Sorin Lavric: Nestatornicia care vine dintr-o frică…
Părintele Teologos: Din complex?
Sorin Lavric: Și complex, dar este ipoteza aceasta de care românul nu scapă și anume că lumea aceasta este capătul de drum, că dincolo nu mai există nimic și că totul trebuie totul trebuie mizat pe ceea ce este aici. Și când ai această viziune care este una ancorată aici și numai aici că dincolo nu mai e nimic, atunci nu ai aplombul acela, nu ai ambitusul, anvergura aceea care să te împingă dincolo. Și din cauza asta, românul – nu toți, vă dați seama…
Părintele Teologos: Da, evident.
Sorin Lavric: Nu vorbim statistic. Românul are această viziune îngustă, concretă, pragmatică…
Părintele Teologos: Limitată de limita morții.
Sorin Lavric: Da.
Părintele Teologos: Care moarte este prezentă.
Drama intelectualilor
Sorin Lavric: Da și din cauza acestei înfricoșări, a spaimei pe care o are că dincolo nu mai este nimic și asta asta am simțit-o la intelectualii lângă care am stat decenii la rând. Pentru ei este o catastrofă faptul că ei vor muri. Cu ei se încheie totul.
Părintele Teologos: Și mai ales că se apropie de moarte.
Sorin Lavric: Se apropie de moarte. Asta îi nebunește – „cum pot eu să mor? Eu! Eu n-am voie să mor, eu sunt centrul universului. De gloria postumă a operei mele depinde tot.” Deci de aici pleacă lipsa de caracter, nestatornicia și ușurința de a te plia pe circumstanțe după cum bate vântul ca să câștigi tu ceva.
Asta este drama și nu vorbesc despre români în genere, ci vorbesc despre intelectualii lângă care am stat și a căror lacună, a căror carență lăuntrică în asta stă: în lipsa de caracter, în lipsa de statornicie pentru că nu cred în nimic decât în ei înșiși, în gloria lor postumă. Asta este marea meteahnă pe care o simt la intelectuali și, dacă vreți, putem extrapola și la români: o frică ancestrală pe care nu și-o pot domoli în niciun fel, nu pot veni cu acest pansament harismatic al credinței.
Și de la frică după aceea se desprind toate: trufia, orgoliul ăsta cumplit al românului, impresia că el are dreptate și că toți ceilalți sunt niște proști, arta lui de a se descurca în orice împrejurare, ambuscații, adică învârtiții – îi vezi peste tot, din lumea culturală până în lumea politică, peste tot sunt.
Părintele Teologos: Asta nu generează foarte multă fragmentare, foarte multă singurătate lucrul ăsta? Război….
Sorin Lavric: Da. Sociabilitatea noastră este aparentă pentru că pe dinăuntru acești oameni acești oameni de fapt trăiesc iadul acela al izolării și al dorinței egoiste de a trăi pentru ei și pentru cuibul familiei lor și atât.
Părintele Teologos: Săracii. E o mare dramă. Asta ca să ne smerim și să spunem că iadul este singurătatea și imposibilitatea de a iubi – n-am spus eu, Dostoievski a spus-o, ca să nu fim lăudați mai mult decât este cazul. Cum vezi rezolvarea, terapeutica? Bine, Biserica. Dar tu cum o vezi?
Despre puterea exemplului
Sorin Lavric: Prin această strădanie de a te schimba mai ales după o anumită vârstă când te uiți în oglindă și spui „Doamne, ce am făcut eu cu viața mea? Pe chipul meu se simte acolo pecetea destinului sau am trăit din inerția de a mă fi născut?” De aici trebuie să plece – de la dorința de a te schimba tu și apoi, pe calea individuală de a-i molipsi pe ceilalți pas cu pas, pas cu pas așa cum faceți domnia voastră. Numai așa se poate face.
Și apoi, puterea exemplului personal pe care o poți transmite. Când românii văd că există oameni care chiar își pun pielea la saramură și sunt dispuși să joace totul pe cartea asta neamului și a credinței creștine, se trezesc și spun „iată că se poate! iată că nu-i nimic pierdut, că lupta nu s-a încheiat!”
Părintele Teologos: Da, mie mi se pare că neamul românesc are mari valori în neam, dar nu se cunosc, sunt luptate și românii se uită pe aiurea. Adică mai ales tinerii sunt foarte dependenți de valorile din vest. Cum să spun? Nu discut acum preferințe muzicale sau preferințe artistice, dar vorbim despre niște valori nocive, deci vorbesc acum ca și monah, nu atât ca și om de cultură că nu sunt, eu sunt pierdut prin pustia Athonului.
Adevăratele valori în viață
Cum crezi că s-ar putea promova niște valori adevărate, autentice, mântuitoare din neam?
Sorin Lavric: Părinte, eu însumi în tinerețe am fost cum sunt ei acuma doar că aveam alte rătăciri în privința muzicii sau a gusturilor.
Părintele Teologos: Și eu eram la fel.
Sorin Lavric: Și nu m-am schimbat decât așa, când m-am izbit cu capul de un zid, când am început să am necazuri în viață și când, în sfârșit, am cunoscut altfel de oameni care nu erau nici ca acei intelectuali din care făcusem un model și nici ca părinții mei în care crezusem, dar care nu spuseseră în ultima instanță adevărul istoric din dorința de a mă proteja pe vremea lui Ceaușescu.
Așa m-am schimbat și cred că așa se schimbă orice tânăr mai devreme sau mai târziu când în el se sedimentează cât de cât drojdia asta vieții. Și când după ce a gustat din toate plăcerile vieții – pentru că asta este drama lor: ei vor senzații imediate, trăiri pe loc, satisfacții urgente – pentru ca dincolo, în fundal să nu mai existe niciun orizont, absolut nimic. Dar mai devreme sau mai târziu, își dau seama că viața nu are sens decât dacă dincolo de aceste mulțumiri de primă instanță există un miez ceva, un transcendent, ceva, un liman acolo care să te împlinească.
Limanul acesta trebuie postulat ca fiind dincolo de această viață pentru că altfel, dacă totul se mărginește aici, este de prisos dacă stau acum cu dumneavoastră sau mă duc într-o cârciumă și îmi beau mințile. E același lucru, viața e absurdă, n-are niciun sens.
Suferința lipsei de sens
Părintele Teologos: Evident, evident și cred că asta este… vezi că astăzi filosofia a ajuns în moartea filosofiei pentru că nihilismul înseamnă de fapt moartea filosofiei. Pentru că nihilistul ce spune? Că nu mai există niciun sens, nimic.
Sorin Lavric: Da, nu mai există nimic. Iar Nietzsche este adeverit de ceea ce se întâmplă astăzi. El vorbea despre răsturnarea tuturor valurilor. Noi asta astăzi asta trăim – întoarcerea a totul cu fundul în sus, pur și simplu. Și asta este anarhia de tip nihilist, adică este o dezordine în spatele căreia nu mai găsești niciun sens și niciun liman transcendent. Și asta se întâmplă acum și probabil că trebuie să ajungem undeva la fundul sacului ca omenirea să se redreseze și să se întoarcă. Deci trebuie încă să fim striviți.
Creștinismul, canonul valoric occidental trebuie încă să fie zdrobit – nu s-a ajuns încă la capăt – pentru ca Occidentul, apusenii, rasa albă creștină heterosexuală să se trezească și să înceapă un război de tip creștin, dar un război spiritual.
Părintele Teologos: Duhovnicesc.
Sorin Lavric: Duhovnicesc. Nu cu armele nucleare ale lui Putin sau ale lui Zelenski.
Trupesc vs. duhovnicesc
Părintele Teologos: Da, pentru că vezi că astăzi toată lumea vede trupescul, nu se mai gândește la duhovnicie, nu se mai gândește deloc la înduhovnicire și cred că într-adevăr aici România are un mare cuvânt de spus pentru că România încă mai pâlpâie duhovnicia, încă mai există această preocupare pentru spiritual, pentru lucruri mai înalte.
Sorin Lavric: Da, așa este. Da. Românul în care acest fler al duhovniciei că dacă astăzi duhovnicia este terfelită fie în ipostaza psihologiei – te duci la psihoterapeut, ori te duci la psihiatrie, ori îți lingi ruginile în discuții cu colegii. Însă duhovnicia cere într-adevăr o latură spirituală pe care n-o poți regăsi în altă parte: nici în arte, nici în droguri, nici în filozofie. O regăsești în duhovnicie, dar asta, cum vă spuneam, numai dacă flerul te îndeamnă…
Părintele Teologos: Să te duci acolo…
Sorin Lavric: Dacă nu, ești opac, ești o capsulă ermetică și așa vei rămâne toată viața.
Perspectivă asupra viitorului
Părintele Teologos: Cum vezi viitorul?
Sorin Lavric: Păi, dacă gândim creștinește, atunci mai devreme sau mai târziu, apocalipsa va veni și atunci noi trebuie să trăim cu gândul la venirea Mesiei chiar dacă Mesia va veni poate nu în răstimpul vieții noastre, dar trebuie să împărtășim această viziune, deci o viziune nu circulară, ci liniară, culminând în deznodământul apocalipsei, al sfârșitului și al dezvăluirii și venirii Mesiei și al Judecății de Apoi. Dacă suntem creștini. Așa trebuie să vedem lumea. Altfel intrăm în acest în această capcană circulară în care totul se repetă, orice am face, este o circularitate fatidică, implacabilă din care nu mai ieșim și nu mai există un capăt, o culminație, undeva să se ajunge la un paroxism al Judecății de Apoi în cazul nostru, al creștinilor.
Părintele Teologos: Da. Deci vezi că noi creștinii avem speranța, avem deschidere pe când în vest, după cum ai spus, totul este răsturnat, sistemul de valori este răsturnat, este haos. Nu cumva această lipsă de valori generează boli de nervi? Adică distrugerea sistemului nervos, distrugerea capacității de relaționare, dacă dorești a oamenilor între ei sau cu natura, cu mediul înconjurător?
Să nu ne pierdem sensul existenței!
Sorin Lavric: Da, este pierderea sensului existenței. Pentru ei viața este până într-atât de absurdă încât se simt prinși într-o temniță din care nu mai pot ieși și atunci toate bolile psihice izbucnesc în mod aproape firesc, ele fiind dacă nu declanșate, cel puțin potențate, augmentate de toate viciile și noxele la care suntem expuși astăzi. Iar tânăra generația este astăzi distrusă de niște plăgi de care noi n-am avut parte în tinerețe și anume: drogurile și doi, aceste afurisite de jocuri de noroc care le distrug mințile și distrug familii întregi.
Părintele Teologos: Care e tot o formă de drog, de fapt.
Sorin Lavric: E o dependență înfiorătoare, nici nu-ți vine să crezi.
O problemă de gândire
Părintele Teologos: Da, o întrebare, două, de fapt, la final. O întrebare politică oarecum, dar eu n-am expertiza și nu știu ce faceți, poate că ar fi trebuit înainte de podcast să…, dar ați venit așa foarte incognito în Sfântul Munte, ar fi trebuit să mă pregătesc să văd ce face partidul vostru, dar pe mine mă deranjează foarte mult că oamenii nu ies la vot. Adică măi, oameni buni, ok, știu îmi spuneți că n-aveți pe cine să votați. Nu zic să-i votați pe ei că – încă o dată – nu știu ce fac nici Sorin, nici Claudiu, nici nimeni așa mai departe. Nu vă pot recomanda să-i votați pe ei, dar ieșiți la vot, votați pe cine vreți voi, rugați-vă înainte, postiți înainte ca să vadă Dumnezeu dorința voastră de mai bine, dorința voastră de mai bine. Că dacă nu ieșiți voi, o să iasă cei care nu doriți să iasă și o să voteze ei pe altcineva. Înțelegeți? E foarte important ca omul cu frica lui Dumnezeu să iasă la vot să voteze.
Și acum mă întorc către Sorin și am oarecum o întrebare agresivă, dar nu pentru el, ci pentru neamul lui. De ce nu ies oamenii la vot sau ce se poate face? Înțelegi ce vreau să spun, adică pe mine mă deranjează pentru că se vede o deznădejde, cred, nu știu ce e în spatele…
Sorin Lavric: Da, este o letargie care mai întâi de toate pleacă din această imagine execrabilă pe care românii au despre politicieni, pentru că ei pornesc la drum cu o ipoteză care este falsă și anume că politicul este un teritoriu autonom cu niște reguli stricte în care dacă intri, intri ca într-o ceașcă în care tu ești lichidul care trebuie obligatoriu trebuie să ia forma acelei cești. Deci dacă intri în politică, obligatoriu trebuie să respecți niște norme ale teritoriului politic care te deformează, te distrug. Asta este ipoteza falsă pentru că, de fapt, politicul nu este o incintă bine articulată cu niște reguli implicite pe care nu le poți schimba și în care dacă tu intri vei primi ștanța, matrița aceea deformatoare. Nu!
Politicul se face după chipul și asemănarea celui care intră în politică. Asta este marea prejudecată pe care românii o au și poate de aici este și resemnarea lor de a nu se mai duce la vot spunând că oricine ar intra în ceașca de cafea va lua forma ceștii de cafea și va fi același politician. Adică și eu și Claudiu Târziu și George Simion dacă intrăm acolo, mai devreme sau mai târziu, ne vom molipsi de toate metehnele și vom deveni fiara, cum să-i zic eu? Șarlatanul acela tipic pe care îl știm de la Caragiale și până astăzi repetat în atâtea figuri.
Ori românii asta trebuie să înțeleagă: că politicul nu este un domeniu de sine stătător, cum este estetica sau morala sau domeniul spiritual. Nu. Politicul este acel loc ca un nod de încrucișare în care se strâng toate tensiunile sociale ale epocii, iar acolo, omul politic dacă are vocație, el trebuie să preia toate aceste tensiuni să le rezolve într-un fel prin deciziile pe care le ia. Pentru că asta este omul politic: ia decizii, dar se le ia cu mintea la neam și la Dumnezeu că altfel o pățește.
Ceea ce s-a întâmplat de 30 de ani încoace. Vedem numai figuri deplorabile, execrabile, lamentabile de politicieni pentru că ei nu au avut în față, pe de o parte, neamul, Dumnezeu și, în același timp, au avut prejudecata că dacă intri în politică urmărești puterea, banii, arghirofilia și cam atât. Indiferent cât de proastă este părerea românilor după ce tu ți-ai încheiat cariera.
Deci așa cred că îi poți mobiliza pe români să înțeleagă. Putem modifica, putem disloca toată clasa politică, dacă țin minte că politicul se conformează, se alcătuiește după chipul și asemănarea celor care fac politica și asta înseamnă că noi putem schimba politica.
Părintele Teologos: Da.
Societatea și politica
Sorin Lavric: Putem schimba regulile. Să scăpăm o dată de decizii luate în culise, de târguri care sunt antinaționale, de forța asta extraordinară a lobby-urilor care vin și distrug tot – parlamentul, vând tot ce se poate vinde în țara asta. Deci cred că așa îi pot îndemna pe români să țină minte: politicul nu este un imperiu de sine stătător cu niște reguli date. Regulile acelea noi le formăm dacă păstrăm tiparul acesta al moralității și obligației față de neam și apoi aspirația către Dumnezeu.
Părintele Teologos: Pentru că eu cred că fără credință în Dumnezeu, cineva nu poate să reziste acolo. Socotesc că sunt niște presiuni foarte mari și cred că aceste presiuni înconvoaie pe oricine de acolo dacă nu are în Dumnezeu.
Sorin Lavric: Bineînțeles. Pentru că imediat o cotești și o iei încotro bate vântul și te schimbi imediat. Și tot timpul m-am gândit domnule, care este semnul exterior după care simți că un politician s-a împlinit și și-a îndeplinit misiunea? Semnul este că după ce și-a încheiat cariera politică românii îl vorbesc de bine. Și eu vă întreb despre câți fost-politicieni românii pot vorbi de bine nu doar în acești 33 de ani că ne-au făcut praf țara, dar de-a lungul istoriei noastre…
Mesaj la final
Părintele Teologos: Un ultimii mesaj – ce mesaj ai dori să le spui românilor? Nu neapărat politic, ci de la omul Sorin, de la Sorin.
Sorin Lavric: Dragi români, veniți aici pe Muntele Athos pentru că veți avea parte de o răsturnare, de un soi de catharsis, de o răsturnare a drojdiei voastre sufletești. Veți vedea că aici întâlniți altceva și iar când vă veți întoarce în țară, veți avea o poftă și un alt fel de a simți viața și în plus, vei simți nevoia de a schimba România. Așadar veniți la Athos.
Și doi, în 2024, haideți veniți la vot ca să dislocăm clasa politică și noi să vă dovedim vouă că se poate face un alt fel de politică decât cea cu care v-ați obișnuit și anume ceașca de cafea în care orice orice politician dacă intră ia forma ceștii. Nu! Noi putem schimba forma ceștii.
Părintele Teologos: Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
2 Comment
Va multumesc, Parinte, sarut mana!
O marturisire dintre cele mai frumoase, limpezi, cu miez, si cu folos pentru noi romanii. Si un indemn de urmat.
Voi da mai departe acest interviu-confesiune.
Doamne, miluieste-ne!
Buna ziua , Parinte Teologos , numele meu este Robert , 27 ani sunt intr-o constanta intrebare daca calugar la muntele Sf. Fecioara Maria nascatoare de D-zeu este drumul meu in viata.
Credeti ca se poate aranja o mini-vacanta de doua saptamanii la chilia dvs. si a Parintelui Pimen Vlad ? Sa vad daca este drumul meu in viata sa devin calugar sau nu ?