Sfântul Ioan Botezătorul: Sfântul Special – p. Teologos

Sfântul Ioan Botezătorul a fost cel mai special dintre sfinți nu numai prin viața sa cât și prin moartea sa. Ascultați o analiză legată de viața sa și de relevanța acesteia în societatea contemporană plină de adicții în care trăim.

Notă: Da, o păsărică s-a așezat pe mine tocmai atunci când vorbeam despre faptul că fiecare dintre noi îl aruncăm pe Sf. Ioan Botezătorul în temniță.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul: O sărbătoare simțită cu tristețe…

Acum o să vă vorbesc despre un sfânt special și o sărbătoare specială. Totdeauna m-a încercat o tristețe în sărbătoarea Tăierii capului Sf. Ioan Botezătorul și înțeleg de ce Biserica a pus post în această zi, chiar dacă nu pot să explic pe deplin. Uneori durerea este atât de adâncă încât nu poate fi explicată în cuvinte.

Am putea identifica câteva motive pentru această excepție de la tipicul sărbătorilor.

Un motiv care nu apare la prima vedere este faptul că Sf. Ioan, odată decapitat s-a dus în iad și nu în rai. Noi sărbătorim, în general, sărbătorile mucenicilor pentru că aceștia, odată cu moartea lor se duc în rai. Sf. Ioan s-a dus în iad pentru că încă Hristos nu biruise moartea pe Cruce și nu deschisese porțile raiului. Înțelegeți? Desigur că asta a fost iconomie dumnezeiască pentru Sf. Ioan ca să fie înaintemergător și în iad, pentru că el prin excelență era înaintemergător al Domnului și deci trebuia să propovăduiască și acolo pe Domnul cel iubitor, astfel încât în clipa în care ar apărea Lumina Iubirii înțelegătoare, cei din iad să se smerească și să o accepte – cine dorește, bineînțeles. Înțelegeți?

Despre asceză și post

Alt motiv ar fi postul și asceza fenomenală a Sf. Ioan. Nu știu dacă știți, Sf. Ioan este reprezentat în icoane cu aripi pentru că într-adevăr a fost un înger în trup – un om ceresc cu o asceză nepământeană.

Cel mai important motiv pentru care se pune post, însă, este părutul triumf al desfrânării și puterii omenești asupra duhovniciei. Oamenii care se cred puternici se cred deasupra legilor, făcându-se pe sine mai mult sau mai puțin dumnezei, uitând de Dumnezeu cel adevărat. Uneori mai există o adiere a conștiinței înăuntrul lor, vocea lui Dumnezeu care, însă este acoperită de zgura patimilor. Înțelegeți? Dacă patima este mare și în explozie atunci omul uită de tot, robindu-se acesteia. Desigur că este mult mai dificil dacă este un complex de patimi pentru că atunci chiar dacă omul ar încerca să lupte împotriva uneia, altă patimă care este și ea în lucrare combinată cu prima îl învinge pe om. Ferească Dumnezeu, fraților!

Patima înseamnă dependență. Remediu

Să vorbim, însă, ce înseamnă și cum se formează patima. Cuvântul contemporan cel mai apropiat este dependență, adicție – un obicei prost care devine a doua fire.

Orice patimă, orice dependență începe de la gând, să știți. Orice greșeală în lumea inteligibilă, în lumea gândurilor dacă nu este corectată duce la o greșeală în lumea sensibilă, adică în lumea materială.

Gândul este mișcarea minții și are mai multe surse: de la Dumnezeu și sfinții Săi, de la diavoli și, dincolo de asta, însăși mintea poate să producă gânduri, adică să se miște singură pe baza stimulilor veniți prin organele de simț – în principal prin văz și auz, chiar dacă cel mai stimulator e simțul tactil, adică pipăitul. Înțelegeți? Gândul este mișcarea minții.

Din cauza asta trebuie să ne păzim cu strășnicie mintea și să o expunem la cât mai puține surse de gânduri. Adică la câți mai puțini stimuli. Acest lucru impune, desigur, și paza simțurilor. Să avem grijă ce vedem, ce auzim, ce pipăim, ce gustăm sau bem și într-o mai mică măsură ce mirosim. Să facem tot posibilul să nu avem surse puternice de excitație senzuală care să genereze senzații puternice pentru acestea pot genera dependențe puternice, tari pentru că acestea pot genera dependențe puternice și ne fărâmițează cugetarea și ne sparg mintea.

Paza minții și a simțurilor

Din păcate, mai ales astăzi, este foarte dificil să ne păzim simțurile. Chiar dacă vom primi o sursă de plăcere sau durere, noi trebuie să avem tot timpul atenția necesară ca să ne extragem mintea din simțuri. Înțelegeți? Pentru asta, după cum spuneam, este necesar ca să postim de surse de excitație și ca și cantitate și ca și intensitate. Trebuie să avem program ascetic și să ducem o viață cât mai simplă, fraților, astfel încât toată atenția noastră să se poată concentra pe singura sursă de plăcere adevărată adică pe Dumnezeu Care este și veșnic. Plăcerea adevărată trebuie să fie  și veșnică pentru că noi suntem veșnici. Toate celelalte sunt himere și înșelări, fraților. Sunt reacții chimice în creier care ne țin lipiți de sursa de plăcere precum melcul de ecran.

De la Irodiada la… Steve Jobs. Plăcerea trupească

Apropo de ecrane, vedeți că odată cu întoarcerea lui Steve Jobs la Apple, la sfârșitul sec 20 și mai ales cu primul iPhone paradigma informaticii și a internetului s-a schimbat de la informatica și internetul utilitar la informatica adictivă, pătimașă. Chiar Jobs spunea că unul dintre scopurile proiectării interfeței utilizator la noile sisteme de operare macOS și iOS era să vă facă să le lingeți. Înțelegeți? Steve Jobs știa foarte bine ce face. Avea un mod de gândire similar cu al Irodiadei care a făcut totul ca să-l țină captiv pe Irod prin plăcere.

Din păcate, spirala plăcerii trupești este caracteristica omului căzut. Pentru că omul căzut caută perfecțiunea în plăcerea trupească care este, de fapt, rezultatul unei reacții chimice fără să fie implicat și harul lui Dumnezeu. Din cauza asta, sufletul uman nu va fi niciodată împlinit. Niciodată o reacție chimică nu poate împlini persoana și mai ales setea ei de perfecțiune. Din cauza asta și din cauza faptului că omul pentru a simți aceeași plăcere de ieri are nevoie azi de stimuli mult mai puternici, omul se înglodează din ce în ce mai mult în patimă, în dependență și mai ales în distorsiune, în patimi împotriva firii pentru că de la un moment dat stimulii naturali nu-l mai satisfac. Și ca și cum lucrurile n-ar fi destul de periculoase, omul care este dependent de astfel de forme de drog nu mai poate trăi fără acesta pentru că viața fără drogul respectiv îi pare anostă, cenușie, fără sens. Înțelegeți?

Dependența sexuală astăzi

Astfel astăzi dincolo de dependențele de droguri chimice, de jocuri pe calculator și în general, de dependențele de ecrane și electronică, au apărut peste 100 de orientări sexuale la ora la care vorbesc, poate au apărut și mai multe între timp, nu știu, inclusiv rețele de pedofili asemeni celor din vechime, fraților – oameni foarte bogați pe plan mondial după cum s-a aflat și public. E un scandal mare ÎN SUA, în țările vestice. Este enorm de mult sex astăzi în lume și foarte puțină iubire adevărată.

Omul este văzut doar ca un trup, doar ca o grămadă de celule, o bucată de carne hipersexualizată. Fraților, constat cu groază că obsesia sexuală a omului contemporan nu se mai oprește. A ajuns să fie o adevărată ideologie, o adevărată religie numită sexo-marxism care crește și crește… Acum o să întrebați: până când? Fraților, eu am auzit că așa a căzut Imperiul Roman. De citit, am citit de Sodoma și Gomora și de potopul lui Noe. Cine are urechi de auzit, să audă.

Fraților, dacă nu ne oprim pe direcția asta, să știți că ne distrugem, chiar dacă unii cred că prin marșul mândriei nerușinate vor trece dincolo de sistemul de valori tradițional. Păcatele, patimile, adicțiile nu sunt o problemă de preferință ca să-ți schimbi preferințele prin reclame repetate obsesiv. Păcatele și patimile sunt o problemă existențială – de viață sau de moarte, în adevăratul sens al cuvântului.

O abordare concretă a dependenței

Ținând seama de acest mecanism al adicției, este foarte clar acum că primul pas este să tăiem grijile și sursele puternice de plăcere pe cât posibil astfel încât să ne putem păzi mintea. În clipa în care ne vine un gând care vedem că încearcă să ne provoace plăcere, trebuie să ne opunem și să ne luptăm cu acesta, mustrându-ne pe noi înșine, iar cu partea doritoare să ne rugăm cu putere și dor la Maica Domnului și la Domnul nostru Iisus Hristos să ne scape, fraților. Nu lăsați să înainteze gândul, fraților! 

Cu logica să ne determinăm trupul să scape de presiunea forței de atracție prin depărtarea de sursă. Adică plecați de acolo cât mai departe. Dacă vedeți ceva pe un ecran, închideți ecranul, tabul, întoarceți-vă privirea – plecați de acolo. Nu ziceți că rezistați, fraților! Nimeni nu rezistă.

Să nu uităm că forța păcatului, adică plăcerea, seamănă cu forța de atracție magnetică care scade sau crește proporțional cu pătratul distanței. Adică dacă ne depărtăm la o distanță dublă de sursa de plăcere, forța de atracție scade de patru ori. Înțelegeți? Să nu uitați asta, fraților!

Deșertul și simbolistica sa. Sfântul Ioan Botezătorul

Din cauza asta vedeți că Sfântul Ioan Botezătorul a fost în deșert de mic copil. A fost curat ca lacrima, înduhovnicit la maxim de curățenia deșertului pentru că lumea întru cel rău zace. Și trebuie să pleci în deșert ca să te curățești. Plăcerile lumești ne atrag prin pseudo-lumina minciunii lor, însă în spatele acestor lumini veți vedea pe maestrul minciunii și fântâna urii.

Sf. Ioan Botezătorul, a fost un sfânt special pentru că a evitat total această strălucire mincinoasă a cugetului trupesc ce ascunde cu dibăcie acul otrăvit al morții. Sfântul Special a pătimit cu trupul ca să învieze cu sufletul. Era îmbrăcat cu haină din păr de cămilă care, nu știu dacă știți, este un păr aspru și care este foarte neplăcut pe corp. Brâul de piele, piele care era moartă desigur, este semnul faptului că trebuie să ne omorâm gândul împielițat pentru a ne înduhovnici. Înțelegeți?

Trebuie să ne scoatem mintea, ochiul sufletului, din cugetul trupesc și să ne ținem mintea, atenția ultimă, într-o continuă contemplare și comuniune cu Dumnezeu cel pur imaterial și duhovnicesc. Vedeți că Sf. Ioan a mâncat numai ce a găsit în deșert adică miere sălbatică și „ακρίδες” pe care unii le traduc cu „lăcuste”, iar alții cu „lăstari”. Cred că cea mai bună traducere este totuși cea standard de „lăcuste”. „Lăstarii” este cam trasă de păr, „lăcuste” este fraților, nu altceva. Nu se ocupa cu nimic altceva decât cu rugăciunea, cu viața duhovnicească, cu contemplarea lui Dumnezeu cel iubitor și astfel era plin de focul iubirii dumnezeiești.

Să știți că acesta este folosul cel mare al liniștirii: mintea devine liberă și atunci când ochiul sufletului este liber se întoarce către sine și prin sine către Dumnezeu. Mare atenție, să nu fim trași în afară de tot felul de centrii de plăcere – știri și așa mai departe!

Despătimirea și Împărăția Cerurilor

Fraților, portalul către Împărăția Cerurilor se află înăuntrul nostru. Scara către Cer se află în inima noastră și se află prin despătimire și nu prin împătimire, oricât ar dori cineva acest lucru. Dacă inima este opacă, este închisă luminii dumnezeiești prin egoismul propriu care se hrănește din plăceri, atunci Scara către Cer nu poate fi construită, oricât aur ar avea cineva. Scara către Cer se construiește numai prin smerenie și lepădarea de lume care duce la ascultarea desăvârșită de Dumnezeu.

Exemplul Sfântului Ioan Botezătorul

Vedeți că Sf. Ioan s-a lepădat complet de lume, iar atunci când i-a spus Dumnezeu să lase dulceața liniștirii și să predice lumii, a făcut ascultare desăvârșită. Dovada virtuții este lipsa egoismului, fraților, este smerenia desăvârșită. Vedeți că atunci când Sf. Ioan era în culmea popularității sale, iar Domnul era total necunoscut, Sf. Ioan nu s-a folosit de popularitatea sa ca să se înalțe pe un piedestal și să-și împroprieze această slavă, ci a dat toată slava Celui ce avea să vină după el. Vedeți că Sf. Ioan nu a ținut puterea pentru sine, ci a spus lumii să creadă în Cel ce vine după el. Sfântul Special spunea despre sine că trebuie să se micșoreze și că Cel ce vine după el trebuie să crească. E tare asta, fraților, pentru că Sf. Ioan se bucura de o autoritate absolută, cum spuneam.

Credeți-mă că nimeni dintre liderii mondiali astăzi nu ar avea această smerenie și nu are. Înțelegeți? Chiar Iosif Flaviu insinuează că unul din motivele pentru care Irod l-ar fi băgat la închisoare pe Sf. Ioan a fost frica lui Irod de a nu-l avea pe Sf. Ioan în fruntea unei răscoale împotriva sa pentru a câștiga puterea. Irod se temea ca Sf. Ioan să nu cumva să câștige și puterea politică pentru că puterea socială o avea din punct de vedere absolut.

Fraților, Sf. Ioan Botezătorul nu dorea puterea lumească și ca dovadă vedeți că L-a slăvit pe Iisus ca nimeni altul. Vedeți că Sf. Ioan a spus că nu este vrednic să-i dezlege cureaua încălțămintelor lucru care, desigur, la prima vedere pare un semn de smerenie, ceea ce și este, de altfel. Însă este cu mult mai mult: vedeți că rabinii puteau să ceară orice de la poporul lui Israel în afară de faptul să le dezlege încălțămintea pentru că acest lucru era socotit prea umilitor. Nu știu dacă știți treaba asta.

În clipa în care Sf. Ioan spune că nu este vrednic să-I dezlege cureaua încălțămintelor spune că Hristos este rabinul rabinilor – Mesia cel așteptat. Desigur că există și dimensiunea duhovnicească pe care ne-o spun Sfinții Părinți, aceea că atunci când spune Sf. Ioan că nu e vrednic să-i ridice, să-i dezlege cureaua încălțămintelor, spune că nu e vrednic să dezlege, adică să descopere cea mai mică taină din misterul lui Hristos care rămâne de necuprins chiar și în întruparea Sa.

Smerenia Sfântului Ioan Botezătorul

Vedeți că smerenia și măreția vin din cunoașterea adevărului așa cum e și nu așa cum am dori noi să fie. Înțelegeți? Pentru că Sf. Ioan nu s-a rușinat să spună că el botează pe oameni doar cu apă spre pocăință în timp ce Hristos botează cu Duh Sfânt și foc, de asta Sf. Ioan s-a învrednicit să-I pună mâna pe cap Domnului și să-L boteze, chiar dacă nu se aștepta la asta, motiv pentru care a și cârtit. Vedeți că Domnul nu i-a acceptat cârtirea, chiar dacă era din evlavie și i-a zis Sfântului Ioan că să lase astea acum pentru că se cuvine ca Dumnezeu să împlinească toată dreptatea. Vedeți că smerenia lui Hristos este cu totul extraordinară pentru orice minte evlavioasă. Înțelegeți? Unul mai smerit ca altul… dar ca Hristos nu e nimeni.

Pentru această iubire de smerenie și deci de adevăr, Domnul a spus că nu s-a născut mai mare între femei decât Ioan Botezătorul. Fiind cel mai mare dintre prooroci, Sfântul Ioan Botezătorul a fost unul dintre puținele persoane care l-au recunoscut pe Mesia, Mielul lui Dumnezeu care avea să ridice de pe umerii noștri greutatea păcatului planetar. Vedeți însă că până și Sf. Ioan avea limitări, ca om ce era, după cum s-a văzut în cârtirea lui, atunci când a refuzat să-L boteze pe Domnul zicând că „eu am trebuință să fiu botezat de Tine și Tu vii la mine?”. Vedeți că a fost nevoie ca Domnul să-l pună la punct, după cum am amintit mai înainte. Din cauza asta zice Domnul că cel mai mic din Împărăția Cerurilor este mai mare decât Sf. Ioan Botezătorul. Bineînțeles că asta se referă atunci când Sf. Ioan se afla pe pământ. Acum, desigur, când Sf. Ioan se află și el în Ceruri, este dimpreună cu Maica Domnului de-a stânga și de-a dreapta Mântuitorului.

Tot această iubire de Adevăr și de smereie, adică de Hristos, l-au determinat să smerească pe fariseii și saducheii care au venit să se boteze spunându-le „pui de vipere”, însă vedeți că a făcut-o cu o mare dragoste față de ei, dragoste, însă, fără compromisuri care se întrezărește atunci când le spune „Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiți de mânia ce va să fie?”. Fenomenal, Specialul! Înțelegeți?

Educația copiilor azi și voia proprie

Noi astăzi, însă, cădem în cele două extreme cu copiii noștri: o extremă că le facem totul pe plac numai și numai să nu-l doară pe sărăcuțul și atunci îi transformăm în niște monștri de voie proprie, iar cealaltă extremă este comportamentul agresiv, fără dragoste față de copiii noștri, comportament prin care, de fapt, nu mai urmărim să-i corectăm, ci doar să ne descărcăm noi nervii și patimile pe aceștia. Nu așa, oameni buni, nu așa! Trebuie totdeauna cu dragoste, fără însă să validăm păcat sau să-i învățăm pe copii cu iubirea de sine sau alte patimi pentru că pe termen lung n-o să iasă bine și atunci toți vom suferi – și noi și ei. Înțelegeți?

Desigur că iubirea de adevăr fără compromisuri s-a văzut cel mai pregnant la Sfântul Special atunci când îl mustra chiar pe Irod tetrarhul, în special pentru faptul că își alungase soția și se căsătorise cu Irodiada, femeia fratelui său, care de altfel îi era și nepoată, în timp ce Filip, fratele său, încă trăia.

Simțirea păcatului. Irod și Irodiada

Asta l-a atins pe Irod și pe Irodiada exact acolo unde îi durea cel mai tare, adică în sursa lor cea mai intensă de plăcere păcătoasă care era relația lor trupească ilegală. Fraților, omul este cel mai vulnerabil acolo unde este păcatul cel mai mare pentru că acolo este rana cea mai adâncă din punct de vedere existențial. Înțelegeți? Vedeți că dacă cineva vă ține de mână, o să simțiți acest lucru ca un gest de afectivitate, însă dacă mâna este toată o arsură, o rană, n-o să simțiți dragostea ci o să săriți în sus de durere. Înțelegeți? Păcatul e o rană!

Dacă omul este virtuos, iubitor atunci este puternic. Dacă are însă un păcat, are o rană, o durere, atunci nu rezistă. Dacă are mustrări de conștiință, are durere, nu are pace. Nu este sănătos. Starea sufletului sănătos este starea de pace iubitoare, de liniște, de iubire înțeleaptă. Atunci, fraților, se luminează mintea – vedeți că omul „cu minte” este omul cuminte, omul liniștit – omul blând. Înțelegeți?

Cei doi – Irod și Irodiada – au vrut să-l ucidă pe Sf. Ioan pentru că urau și urlau de durere la adevărul descoperit în public de Sf. Ioan Botezătorul. Irod, fiind mai rațional, s-a temut de o răscoală din partea poporului pentru că poporul îl știa pe Sf. Special drept cel mai mare profet, și astfel l-a băgat pe Sf. Ioan Botezătorul în temniță. Sf. Ioan nu era preot în sensul fariseilor. Cu toate că era din seminție arhierească, nu slujea la templu pentru că el era ascet. Și cu toate astea Irod nu a ținut seama și l-a băgat la temniță.

Mustrarea conștiinței

De fapt, fiecare dintre noi facem astfel: în clipa în care avem una sau mai multe patimi în lucrare și ne mustră glasul conștiinței adică glasul Celui ce strigă în pustia dinăuntrul nostru, atunci dacă nu dorim să scăpăm de patimile noastre, ci – dimpotrivă – dorim să le protejăm și să le creștem, atunci aruncăm conștiința noastră în temniță. O aruncăm în străfundurile noastre ca să n-o mai auzim. Ea vorbește încontinuu, însă nu se mai aude pentru că este acoperită de zgomotul patimilor noastre. Sf.Ioan este icoana glasului conștiinței.

La fel a făcut și Irod, încercând să-l mențină ascuns pe Sf. Ioan pentru a nu fi periculos, însă, pe de altă parte îl prețuia pentru înțelepciunea sa și încerca să-l folosească pentru scopurile sale distorsionate. Omul pătimaș încearcă să-L pună chiar și pe Dumnezeu, dacă e posibil, în scopul patimilor sale. Înțelegeți?

Irodiada era și mai concentrată pe împlinirea patimilor sale egoiste. Trebuie să știți că omul în clipa în care este foarte dependent de patimi nu mai ține seama de nimic pentru a obține drogul de care are nevoie ca să trăiască. Acest lucru îl exploatează toți cei care furnizează droguri, de la traficanții clasici de droguri chimice și până la conducerile marilor firme de jocuri pe calculator, a rețelelor sociale, rețelelor pornografice și de traficanți de carne vie, – știți că toate acestea sunt diferite forme de drog mai mult sau mai puțin intense. În cazul Irodiadei, singura amenințare la siguranța accesului ei la drog – adică la puterea, plăcerea și averea care erau drogul ei – era Sfântul Special, Sf. Ioan Botezătorul.

Din cauza asta, atunci când patimile lui Irod erau în explozie, adică la petrecerea de la ziua lui de naștere, vrăjmașul diavol prin Irodiada o pune pe Salomeea, fiica ei, să danseze într-un mod foarte provocator, desfrânat ca să-i ațâțe și mai mult patimile, adică să-l facă și mai rob pe Irod, și să-i vicieze și mai mult consimțământul pentru că era sub imperiul plăcerii. Desigur că în spate este diavolul care ne face să căutăm cu disperare maximizarea acestei plăceri trupești, acestei plăceri drăcești după mecanismul de împătimire pe care l-am descris la începutul cuvântului. Înțelegeți?

Irod atât de mult s-a înrobit de plăcerea provocată de dansul Salomeii încât i-a promis cu jurământ, fraților, că orice va cere o să-i dea, până la jumătate de împărăție.

O realitate a împătimirii

Acuma dacă stăm să analizăm puțin la rece, ne dăm seama că Irod, dincolo de faptul că foarte probabil că era beat, avea și niște gânduri foarte necurate legate de Salomeea, nu era numai dansul acela în sine. Gândiți-vă: un om politic relativ puternic, căsătorit ilegal cu femeia lu’ frate-su se dă cu gânduri necurate la fiica lui vitregă. Fraților, acela e incest, e circul grețos al distorsiunilor trupești. Fraților, credeți-mă că acesta este un scenariu care s-a repetat și se repetă în toate societățile depărtate de Hristos. Ferească bunul Dumnezeu!

Oamenii așa-zis mari în aceste societăți depărtate de Hristos au păcate mari. Nu judecăm persoane, însă asta este regula generală: de vreme ce o societate este departe de Dumnezeu ea prețuiește păcatul, distorsiunea existențială, patima. Ei, omul prețuit și promovat de această societate este omul plin de păcate, chiar dacă la prima vedere acestea nu se văd. Asta să știți că nu e valabil numai în trecut, ci e valabil și acum. Și nu e valabil numai pentru politicieni, ci pentru orice tip de om așa-zis de succes în aceste societăți: un mare om de afaceri, un artist reușit – adică un muzician sau un artist, actor celebru. Încă o dată mă repet – nu judecăm persoane pentru că Dumnezeu știe pe fiecare, însă duhul general al oamenilor așa-zis reușiți în această lume departe de Dumnezeu este clar un duh demonic după cum spune și Sf. Scriptură că lumea aceasta întru cel rău zace.

Vedeți că în această lume a oamenilor așa-zis puternici, a oamenilor faimoși nu mai contează Dumnezeu, nu mai contează persoana, nu mai contează iubirea. Există doar idolul egoismului, al auto-îndumnezeirii, al plăcerii de sine, idolul anti-Hristosului cu toate patimile legate de acestea. Orice om păcătos devine un anti-Hristos, un antihrist mai mare sau mai mic în funcție de păcătoșenia sa. Desigur că la sfârșitul veacurilor va veni Antihristul prin excelență  – să ne ferească bunul Dumnezeu! – în care vor culmina toate patimile însă până atunci toți păcătoșii suntem mai mult sau mai puțin antihriști în funcție de gradul păcătoșeniei noastre.

Vedeți că pentru Irodiada și pentru Salomeea nu conta persoana Sfântului Ioan, ci doar idolul propriului interes, al propriei iubiri de sine – drogul. Din cauza asta au cerut capul Sfântului Special, celui mai mare dintre profeți, pe tipsie, fără niciun pic de jenă.

Irod s-a întristat puțin însă nu a putut să treacă peste iubirea de sine, iubirea de faimă în fața mesenilor și asta pentru ca să se arate pe sine om de cuvânt, om tare și puternic – el care era condus de o desfrânată! Astfel, pentru o femeie desfrânată, a dat poruncă să fie ucis prietenul Mirelui. Înțelegeți? Acum, dacă am analiza cu mintea limpede, era evident că valoarea Sfântului Ioan, cel mai mare dintre cei născuți din femei din toate timpurile, era bineînțeles mai mult decât jumătatea de împărăție pe care o promisese Irod, însă cine mai avea atunci mintea limpede și sistemul corect de valori? Înțelegeți?

Puterea

Vedeți, fraților, ce înseamnă puterea lumească pătimașă pe care o jinduim atât. Puterea lumească împletită cu patima înseamnă o mare slăbiciune, fraților. Vedeți că Irod era foarte, foarte slab: era șantajabil și se temea de Irodiada, se temea de Salomeea, fiica lui vitregă, se temea de comeseni, se temea de răscoala celor mulți din popor. Ei, și atunci unde-i puterea adevărată?

Vedeți că puterea adevărată era în sufletul Sfântului Special care și-a pus capul nu pentru o problemă dogmatică, ci pentru o problemă de etică – pentru un lucru care poate părea minor, pentru un lucru pe care unii nici nu-l iau în seamă.

Vedeți că atât de fenomenal a fost martiriul Sf. Ioan încât Irod, când a auzit de Iisus că face minuni, a zis că este Sf. Ioan care a înviat și din cauza asta se fac minunile prin El. E fenomenală afirmația aceasta pentru că arată că Irod chiar îl credea pe Sf. Ioan capabil să învieze și că Iisus este Sf. Ioan cel înviat, chiar dacă între ei era o diferență de 6 luni. Vă dați seama ce minte panicată avea Irod? Cât de mult a fost impresionat de prezența Sfântului Ioan Botezătorul. Înțelegeți? 

Dincolo de asta, este fenomenal și faptul că socotea perfect normal nu numai ca Sf. Ioan Botezătorul să învieze, ci și să facă minuni odată înviat, chiar dacă Scriptura notează că oamenii spuneau că Sfântul Special nu a făcut nicio minune. De ce gândea Irod astfel? De ce? Pentru că toată viața Sfântului Ioan aici pe pământ a fost o minune, fraților. O mare minune. De fapt, cea mai mare minune pe care o poate face cineva dintre noi cei muritori este să-i aducă pe oameni la pocăință , să ne pocăim și noi și Sf. Ioan a făcut asta în mod desăvârșit.

Cu adevărat, fraților, să avem rugăciunile Sfântului Special, să ne ajute Sfântul să ne pocăim și noi pentru că cu adevărat s-a apropiat Împărăția Cerurilor!

Vă mulțumesc că ați avut asceza să stați cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!