Somnul este lucrul care ocupă una dintre cele mai întinse perioade din viața noastră și deci este important cum îl gestionăm astfel încât să ne apropiem de Dumnezeu. Vizionați un cuvânt pe această temă.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Introducere
După cum vedeți, suntem la mare, da… Și am ales acest cadru și pentru că unii dintre voi mi-au cerut să facem filmare la mare și pentru că astăzi o să vorbim despre somn și cele conexe, după cuvântul de data trecută despre nesimțire. Și marea este așa un loc foarte liniștitor. În cazul somnului, definiția somnului este relativ acceptată de către toți: vorbim de o preînchipuire a morții, de o oprire a simțurilor, de o reducere a stării conștiente și a altor funcții ale organismului.
Ce este somnul?
În timp ce mulți dintre noi cred că somnul este o întindere temporală în care nu se întâmplă nimic, somnul este, de fapt, cel puțin din punct de vedere neurologic, o perioadă de timp foarte aglomerată, fraților, să știți.
Ceea ce este și mai important, însă, este semnificația duhovnicească a somnului. Dumnezeu a lăsat somnul ca să vedem că suntem limitați. Că să avem conștiința căderii noastre. Vedeți că noi ne credem mari și tari, ne credem de fapt mai mult sau mai puțin dumnezei pe pământ, însă această „atotputernicie” a noastră nu ține nici 24 de ore pentru că trebuie să dormim, trebuie să oprim motoarele.
Gândiți-vă ce ar fi dacă cu răutatea care zace în noi nu am mai avea nevoie de somn, de toaletă, de hrană și de toate nevoile trupului. Am deveni duri și neînduplecați ca diavolul, încontinuu focusați pe a unelti și a scoate răul din noi asupra celorlalți. Am fi ca niște mașini de război. Înțelegeți?
Oamenii de știință nu au găsit motivul pentru care există acest ciclu atât de scurt care îl reface pe om și, de fapt, orice vietate pentru că în mod normal, primul gând este că dacă vietatea are energie atunci ar putea să o consume continuu, adică să nu mai aibă nevoie de somn. Însă vedeți că Dumnezeu a făcut astfel încât omul să aibă nevoie de ciclul cicadian – așa se numește – astfel încât să știe că este limitat, că este dependent și are nevoie să se mai și oprească puțintel din goana asta nebună.
Apropo de asta, vedeți că vine o barcă…
Somnul ne demonstrează vulnerabilitatea noastră
Legat de asta, vedeți că somnul este pentru noi starea în care suntem cei mai vulnerabili și avem nevoie de un pat și o cameră, un loc unde să dormim. Aceasta crește în noi simțământul smereniei noastre, al neputinței noastre și astfel putem să avem o inimă mai iubitoare și mai înțelegătoare față și de ceilalți. Problema cea mare este că noi, din păcate, nu luăm în seamă acest lucru și credem că este un dat, că așa este normal – să dormim. Ei, nu-i chiar așa, fraților. Normal este numai acum după cădere. Vedeți că în rai nimeni nu zice că e program de somn – ci din contră, se vorbește despre ziua neînserată în veșnicie și că vom fi ca îngerii din ceruri, slăvind neîncetat pe Dumnezeu și trăind într-o iubire veșnică.
Analog și contrar va fi în iad: un chin veșnic neîntrerupt, fără putință de pocăință pentru că acolo nu mai avem trup, adică nu mai avem conștiința limitărilor noastre. Vedeți că aici suntem foarte limitați: nici 24 de ore nu putem să trăim fără somn, cu greu trăim 24 de ore fără apă și, de asemenea, trebuie să fim atenți unde ne aventurăm că trebuie să fie vreo toaletă prin apropiere, desigur dacă nu există niște boscheți prin apropiere. Vă rog să mă iertați! Apropo de asta, oricât de mari și tari ne-am mândri noi că suntem, în clipa în care ne-a tăiat o diaree, fraților, s-a dus toată tăria noastră. Asta, desigur, dincolo de alte multe boli pe care le putem avea, boli care ne smeresc într-o măsură mai mare sau mai mică.
Prin trup, ne smerim
Deci vedeți că trupul – haina de piele după cum spune în cartea Facerii – este un factor esențial de smerire și, prin evidența neputințelor lui, ne asigură posibilitatea flexibilității smereniei care este esențială pentru mântuire. Înțelegeți? Ei, dacă cu toate aceste evidențe, noi tot mândri ne credem și suntem mult mai aproape de iad decât de rai, cu atât mai mult vă dați seama ce se întâmplă după moarte când cineva își pierde trupul: se înțepenește veșnic în încrâncenarea sa.
De fapt, să știți că diavolul nu se poate pocăi datorită faptului că n-are trup și aici vedeți că moartea devine crucială nu pentru că nu ne mai trăim viața, ci pentru că și noi după moarte nu ne mai putem pocăi pentru că nu mai avem trup. Înțelegeți? După moarte, omul trăiește mult mai intens, dar nu se mai poate pocăi pentru că nu are trup.
Somn – moarte
Legat de moarte somnul este important, cum spuneam, că este o pregustare a morții și că nimeni nu ne-a garantat că o să ne mai trezim mâine, ba chiar din contră: singurul lucru sigur din viața noastră este moartea pentru care noi, din păcate, nu vrem să ne pregătim și facem tot posibilul să uităm spre pieirea nostră, desigur.
Un alt lucru foarte important legat de relația dintre moarte și somn este conștiința învierii. Dacă noi ne trezim din această preînchipuire a morții care este somnul înseamnă că foarte posibil că ne vom trezi și din moarte și deci toate poveștile acestea despre înviere sunt adevărate nu numai din faptul că provin din multe surse – știți foarte bine că sunt foarte multe surse care vorbesc despre învierea din morți și oameni care au murit și au înviat și aceștia nu aveau niciun interes să promoveze aceste povești. Și mai ales, apostolii nu aveau niciun interes să promoveze Învierea lui Hristos cu prețul vieții lor dacă Învierea lui Hristos era o poveste falsă.Deci dincolo de toate aceste narative, noi credem că există înviere și din faptul că vedem oarecum și pe pielea noastră că ne trezim dimineața după o noapte de somn, deci e foarte posibil să ne trezim cu toții și din somnul morții, nu-i așa? Înțelegeți?
Să începem ziua duhovnicește
Din cauza asta, totdeauna când ne trezim dimineața primul lucru este să sărim din pat imediat și să-I mulțumim lui Dumnezeu – să zicem „Doamne, mulțumim că m-am trezit!”, „Maica Domnului, mulțumim!”, „Pentru rugăciunile sfinților părinților noștri…” și-i amintiți pe sfinții la care aveți evlavie – sfântul numelui, sfântul protector, sfântul zilei, conducătorul duhovnicesc și alții.
Este foarte important ca prima imagine dimineața să fie una duhovincească și după aceea să începem să zicem șoptit rugăciunea lui Iisus. De ce? Astfel încât să nu intre alte gânduri în față. Dincolo de asta, este și o mărturisire în fața Domnului. Îi arătăm lui Hristos că îl preferăm pe El în fața altor gânduri, a altor lucruri, încă de la început, de la prima imagine, de la primul ceas al dimineții.
Fraților, Hristos este mântuitor și nu celularul. Primul lucru dimineață să fie Hristos și nu celularul. Ca să ne mântuim, ca să depășim moartea trebuie să avem mintea limpede la Hristos și nu îmbucățită la toate mesajele, notificările și știrile care ne vin pe ecrane.Înțelegeți?
De asemenea, este foarte important să sărim din pat și să fim treji, pentru că dacă ne băltim precum marea morsă mofturoasă, toată ziua așa va fi. Ziua bună de dimineață se vede. Din cauza asta trebuie să fim trezvitori de dimineață și trebuie să începem rugăciunea de atunci.
Din cauza asta, fraților, în mănăstiri cea mai lungă slujbă sau, mai bine zis, complex de slujbe este dimineața. În principal pentru monahi zic, însă și pentru mireni fie că se află în mănăstire, fie că se află acasă, este necesar să-și mențină programul duhovnicesc. Primul lucru este programul duhovnicesc. Pentru că dacă nu și-l țin, atunci intră energia demonică și le face praf toată ziua.
O situație
Țin minte că la un moment dat, cu darul lui Dumnezeu, așa s-a nimerit să coordonez un program cu mai multe grupe de studenți de la mai multe facultăți de teologie din țară care se roteau pe o perioadă mai îndelungată la o mănăstire din Sfântul Munte, ajutând mănăstirea respectivă la diferite lucrări. La toate grupele le spuneam un lucru care este, de fapt, valabil și pentru toți pelerinii din Sf. Munte: fraților, eu nu vă verific și nu vă spionez, însă dacă doriți să vă folosiți de pelerinaj, veniți la slujbe și căutați un om duhovnicesc care să vă spună cuvânt duhovnicesc.
Printre acești studenți vă dați seama că erau și studenți foarte buni și studenți mai… cum să zic… mai așa ca mine, care avem nevoie de urcuș duhovnicesc pentru că desigur cu toții avem nevoie de urcuș duhovnicesc, dacă înțelegeți ce vreau să spun. Într-o grupă erau doi astfel de studenți care atrăgeau atenția prin comportamentul mai exuberant, să zic – fiind mai greu de gestionat.
După mai multe zile, la un moment dat la finalul programului de lucru apar cei doi spășiți la mine la birou și-mi spun cu o voce smerită „Părinte, vă rugăm să ne iertați!”. „Aoleu!” zic în sinea mea „Ce au spart ăștia?”. Le zic „Domnul! Dar ce s-a întâmplat?”. „Nu, părinte! Vă rugăm să ne iertați!” răspund ei defensiv. Într-un final după mai multe întrebări, îmi spun adevărul și ei zic: „Părinte, știți, noi ieri seară am stat până târziu să ne distrăm că am zis să nu mai coborâm azi dimineață la utrenie ca să fim obosiți, ci să venim direct la Liturghie să fim fresh. Așa am făcut, însă n-am înțeles nimic și toată ziua a fost cenușie, neagră ca un ghem întunecat în capul nostru. Din cauza asta vă rugăm să ne iertați!” M-a impresionat foarte mult acest lucru. Vedeți că nu erau niște tineri evlavioși, însă tot au simțit efectele foarte negative ale încălcării programului, efecte și duhovnicești și psihosomatice.
Dacă se încalcă programul , omul deraiează, se distrorsionează.
Altă dată a fost mult mai grav. A venit o grupă de studenți la care le-am spus la fel. Pe aceștia i-am văzut câteva zile la biserică, după care au dispărut. Îi vedeam numai la muncă. Am zis că știe fiecare ce face și, oricum, eu nu îi urmăream prin biserică – ziceam că poate sunt undeva și nu-i văd eu. Au trecut multe zile până la finalul sejurului lor când într-o bună dimineață când am coborât la slujbă la 4 fără ceva, îi văd – ting! – toți drepți în fața bisericii, așteptând să se deschidă biserica centrală. Un părinte care fusese paznic de noapte în mănăstire și știa că mă ocup de ei, m-a așteptat să cobor la slujbă și mi-a zis că sunt acolo de cel puțin jumătate de oră.
Mă apropii de ei – toți erau în poziție de drepți, vizibil tensionați. Zic „Doamne ajută, băieți! S-a întâmplat ceva?” S-au codit să răspundă însă într-un final mi-au spus că în seara, noaptea anterioară fusese cazat lângă ei un demonizat care de la o anumită oră din noapte – în jur de 11, dacă îmi aduc bine aminte, a început să urle și să facă urât. S-au îngrozit băieții, s-au sculat și au început să citească Paraclisul Maicii Domnului după care demonizatul s-a liniștit. S-au liniștit și băieții și s-au culcat. Pe la 12, a început iarăși și astfel din oră în oră i-a tracasat pe băieți, nelăsându-i să doarmă și citeau încontinuu Paraclisul Maicii Domnului. Asta până la 2 și ceva noaptea când a început și să bată violent cu pumnii în perete. S-au îngrozit băieții și au coborât la slujbă așa cum nu coborâseră tot pelerinajul. Să avem grijă, fraților, cu legea duhovnicească. Să nu credem că dacă dormim mult, furăm pe cineva. Pe nimeni nu furăm, în afară de noi înșine.
Somnul ca obișnuință
Știți că somnul mult poate fi și o obișnuință. Era un frate undeva care atât de mult dormea că veneau părinții și turnau apă cu canata peste el în pat peste pătură și tot nu se trezea. Groaznic, fraților!
Este adevărat că uneori omul are nevoie de somn mai mult, mai ales atunci când face un efort mai mare și mai ales, efort intelectual sau/și postește pentru că atunci organismul folosește somnul ca și un mecanism de autoapărare. Trebuie însă să știți, fraților, că și mâncatul mult generează starea de somnolență. Adică și postul și mâncatul mult. Adică postul peste măsură și mâncatul peste măsură generează somnolență. Înțelegeți?
Dacă cineva se obișnuiește cu somnul mult și doarme mult nu pentru că are nevoie, ci din plăcere, atunci poate să aibă multe probleme cu vrăjmașul. Poate să-i provoace și în somn coșmaruri, vise spurcate sau și în realitate – depinde de situație.
Somnul la slujbe
Legat de asta, fraților, în orice caz, dacă suntem obosiți la slujbă este mult mai indicat, așa ca pogorământ, dacă nu mai putem, să ațipim la slujbă decât să mergem cu picioarele noastre la chilie să dormim sau, și mai rău, să nu venim deloc la slujbă. Dacă ațipim la slujbă este în focul luptei și neputința firii, însă dacă mergem cu picioruțele noastre la cameră dăm drepturi foarte concrete diavolului să ne lupte. Dacă ațipim în biserică ațipim pe corabia Duhului care oricum ne duce la destinație, chiar dacă ar fi mult mai bine să fim treji ca să vedem ce se întâmplă și să simțim raiul din slujbă.
Desigur fraților că nu zic ca imediat ce ajungeți la slujbă „să trageți pe dreapta”. Nici vorbă! Dacă ațipim, da, o să dobândim energie demonică, însă incomparabil mai mică comparativ cu aceea pe care o dobândim dacă mergem la chilie să dormim. Trebuie să fim treji și să ne dăm interesul la slujbă; să spunem înăuntrul nostru rugăciunea lui Iisus iar atunci când adormim să spunem o mică rugăciune spoveditoare astfel încât să schimbăm monotonia care ne provoacă somnolență.
Ispite
Desigur că somnolența este provocată și de draci, care ne provoacă atunci tot felul de căscături de ne trosnesc fălcile – fraților, să ne facem semnul Crucii pe gură și o să vedeți că o să plece, atunci când căscăm. De asemenea, ajută și să ne facem semnul Crucii peste ochi.
De fapt, atunci diavolii încearcă foarte multe stratageme: unii ne aduc o foame năpraznică, alții o amețeală toropitoare de ți se rupe capul. Ferească bunul și sfântul Dumnezeu! Sunt și alții care dimpotrivă, stârnesc râsul, gânduri haioase sau urâte sau uitatul la tot felul de lucruri. Sunt și alții care ne fac să să ne grăbim la stihuri din trândăvie, bineînțeles. Alţii ne îndeamnă să cântăm mai prelungit din iubirea de plăcere. Întotdeauna în extreme, fraților. Și uneori, trebuie să știți că diavolul se poate pune și pe gură și o face pe aceasta să se închidă şi să se deschidă greu de parcă avem clei pe ea.
Cum depășim ispitele
Ajută mult aici să spunem Rugăciunea lui Iisus și să spunem gândului, „Gata! De acum s-a luminat afară! Trezește-te!” sau și mai bine „Slavă lui Dumnezeu! Uite ce interesant e! Vezi ce frumos e! Maica Domnului, ajută-mă pe mine!” și să avem gândul bun cu zel și cu iubire față de frați și să nu-i judecăm lâncezind ca o morsă.
Ceea ce ajută iarăși este să privim la lumină, mai ales la lumina albastră de afară, însă să avem grijă să nu ni se răspândească mintea. Dincolo de lumină este necesar și sunetul: să stăm în față aproape de strană, de locul unde se cântă.
Dacă suntem acasă, mă rog, facem slujba în cameră, atunci să șoptim rugăciunea Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!… sau chiar să citim cu voce tare, dacă nu deranjăm pe cel de lângă noi, bineînțeles. De asemenea, ajută și să stăm în picioare și – dacă e cazul – să ne mișcăm puțin membrele. De exemplu, să mișcăm degetele. Dacă suntem acasă putem să ne plimbăm prin cameră dacă facem rugăciunea lui Iisus, nu ne putem plimba cu cartea. Ajută mult.
Ca procedeu trupesc ajută de asemenea să ne creștem circulația sanguină la cap – cel mai clasic procedeu fiind spălatul cu apă rece pe față. Bine, unii își mai dau și palme așa puțin, dar bine, nu vorbim de asta. În orice caz, statul în picioare ajută și dacă este să stăm pe strană, să stăm pe partea de sus. Dacă strana este basculantă să nu stăm jos că atunci stăm ca pe fotoliu și adormim.
De asemenea, ajută foarte mult și poziția capului. Dacă ținem capul vertical, asta este starea de veghe, de trezvie. Dacă însă înclinăm capul, mai ales, în față și mai ales, punem capul pe mâini, ăsta este un semnal psihologic foarte puternic pentru cap că vine ora somnului. Înțelegeți? Capul vertical pe cât posibil. Uneori, chiar ajută să-l ținem așa în mână. șI asta ajută foarte mult și ca să ne tăiem răspândirea minții adică să nu vedem ce se întâmplă în jur. Dar nu punem așa mâna pe ochi – mă iertați, că am ochelari – că la urmă, dormim pentru că e întuneric. Deci așa puțin ca streașină, înțelegeți?
Alte procedee legate de trup sunt consumarea unor substanțe care ajută să ne menținem treji. Desigur că cea mai cunoscută aici este cafeaua, însă eu mă feresc de ea pentru că poate să aibă și alte efecte secundare – anxietate și adicție și așa mai departe – mai ales dacă este consumată în cantități mari. Ar fi și băuturile energizante aici, însă trebuie să fim atenți pentru că sunt sintetice. Alte substanțe care sunt naturale, însă, ar fi ceaiurile. Ceaiul negru și ceaiul verde. Și ceaiul negru trebuie să știți că e foarte puternic și uneori poate să provoace efecte secundare. Ceaiul verde este mai puțin puternic decât cel negru, însă este mai sigur, mai bun. Cele mai sigure sunt vitaminele. Vitaminele B și C ajută în acest sens, însă nu sunt atât de puternice. B-ul dă energie.
Despre atacurile demonice
Revenind pe plan duhovnicesc, o să vedeți că atacurile demonice se întețesc atunci când sunt momentele pline de har din slujbă: evanghelia, heruvicul, epicleza, axionul. Știu pe cineva care întotdeauna când era la evanghelie îl apuca somnul. Dintr-o dată. Atunci trebuie să avem paza minții și să fim concentrați pe rugăciune. Mai ales atunci trebuie să stăm ca niște stâlpi neclintiți și nebatjocoriți de niciunul din atacurile vrăjmașilor diavoli. Cum stâlpul nu ia în seamă ce se întâmplă în jurul său, așa nici noi nu trebuie să dăm atenție gândurilor care ne vin.
Este adevărat că aici cel care este cu adevărat ascultător are paza minții și pacea gândurilor, dobândite printr-o îndelungată tăierii a voii față de conducătorul duhovnicesc. El este obișnuit din ascultarea desăvârșită să se scoale îndată să asculte precum heruvimul și nu să se târâie să îndeplinescă ascultarea ca omul-vierme. E foarte important pentru că această ascultare imediată și totală îl pregătește și îl face să fie la fel de decis și în rugăciune, adică în ascultarea de Domnul, pentru că el știe să asculte.
Tot în lupta împotriva somnului omul este ajutat atunci când nu se roagă singur, ci cu mai mulți. Cel mai bine este atunci când se roagă dimpreună cu câțiva frați înrudiți duhovnicește, însă dacă asta nu se poate atunci și rugăciunea de obște într-o biserică mai mare tot este mai bună decât rugăciunea de unul singur, în această privință. După cum știm, trebuie să ne eliberăm de cele materiale și aici rugăciunea împreună cu mai mulți ajută mult pentru că mintea nu se răspândește așa de ușor la cele din jurul nostru. Când sunt singur mă uit la ce e acolo, ce-i cu pietrele astea, ce-i cu muntele de acolo… Înțelegeți? O întreagă poveste… Când sunt mai mulți, atunci omul se concentrează mai bine.
Iarăși ajută mult să ne facem o lucrare a minții din stihul sau din versetul pe care l-am auzit, însă și asta cu discernământ, pentru a nu pleca mintea pe coclauri, a nu se răspândi.
Pentru a nu bălti pe parcursul zilei ajută foarte mult să ne trezim de dimineață cu programul duhovnicesc pe care l-am descris în linii mari mai sus. Adică imediat ne sculăm, primul lucru – o mulțumire la Domnul și la Maica Domnului, sfinții protectori, părintele duhovnicesc, rugăciune. După care, în decursul zilei să zicem la fiecare 1-2 ore să zicem o scurtă rugăciune, câteva „Doamne Iisuse…”, iar la amiază – dacă se poate – să dormim puțintel.
Desigur că dacă avem o muncă fizică, adică nu o muncă intelectuală, atunci putem să spunem toată ziua aproape rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”…. Înțelegeți? Până la amiază. Cât se poate.
Odihna de la amiază
Somnul de amiază ajută foarte, foarte mult pentru că omul are o cădere din punct de vedere biologic la amiază, mai ales dacă e cald. Cu un foarte mare efort face foarte puțin. La amiază apare iarăși sindromul marii morse mofturoase, acea lâncezeală cruntă. Nu zice chiar la Psaltire despre „molima ce bântuie întru amiază”? La asta se referă. Din cauza asta este bine să dormim la amiază, pe cât posibil – acolo unde situația o permite – și să începem devreme dimineața. Nu degeaba bătrânii spuneau că cine se scoală de dimineață departe ajunge. la asta se refereau, fraților.
Problema astăzi este însă faptul că foarte mulți oameni nu lâncezesc atât cât sunt lipsiți de somn, însă nu din cauze duhovnicești, ci, în principal, din cauze de păcat sau, uneori, alte dezechilibre din viața lor. Cel mai des întâlnite cauze azi prin care omul își poate distruge programul de somn sunt munca în exces, surmenajul și diferitele forme de adicții, de drog – printre care cea mai des întâlnită este dependența de ecrane și statul pe internet sau jocurile pe calculator până seara târziu. Înțelegeți?
Durata somnului și echilibrul
Ceea ce este cel mai important în cazul somnului, oarecum chiar mai important decât cantitatea lui, este constanța acestuia. Orele la care ne culcăm și ne trezim să fie aceleași!
În general un adult trebuie să doarmă 6-7 ore pe zi – unii spun chiar mai mult. Dacă omul este duhovnicesc și are suportul harului poate să doarmă mai puțin, chiar mult mai puțin.
În orice caz este bine ca să dormim în multipli de 90 de minute și să ne facem somnul, astfel încât să existe cicluri complete de somn rapid. Acestea sunt foarte importante pentru sănătatea creierului și aceste cicluri apar la intervale de aproximativ 90 de minute.
Oricum să avem grijă să nu exagerăm și să nu ne distrugem programul de somn pentru că după aceea nu vom mai fi buni de nimic. Se distruge capacitatea de concentrare a creierului, capacitățile cognitive ale acestuia, capacitatea de reacție, reflexele și crește riscul pentru o mulțime de boli în principal problemele cu inima. Din cauza acestor efecte precum și din cauza creșterii irascibilității, omul păcătuiește mult mai mult și mai ușor și din cauza asta omul trebuie să-și facă somnul necesar.
Somnul prea îndelungat – efecte
Pe de altă parte, după cum am amintit la început și dacă doarme prea mult, atunci iarăși este împins într-o mulțime de păcate – mai ales pe partea trupească, a iubirii de sine, a întunecării minții și a lenei. Asta e foarte, foarte periculos. Monahul care doarme mult mai ales dacă e tânăr devine foarte trupesc și dur și o să aibă o mulțime de probleme. Din cauza asta spune Sf. Iosif Isihastul, citând pe alți sfinți părinți din vechime, că privegherea este cel mai bun mod de înmuiere a patimilor. Desigur că atunci când spunem priveghere nu înțelegem priveghere pe la cluburi și cafenele sau jucând jocuri pe calculator, ci priveghere la biserică, la slujbă, la rugăciune, fraților. Înțelegeți?
Omul și, mai ales, monahul care lipsește de la slujbe fără binecuvântare se îndurizează, își pierde diafania. Asta e o mare ispită a conducerii în mănăstiri – mai ales în mănăstirile mari pentru că trebuie să fie foarte atenți să nu fie atrași de diferite lucruri strălucitoare și promițătoare și mai apoi să fie nevoiți să-și încalce programul din cauza complexității care se escaladează. Desigur că acest lucru este valabil și în lume pentru familii, la o scară mai redusă, desigur. Fraților, să avem o viață simplă astfel încât să ne putem concentra pe duhovnicie. Nimic să nu intre între noi și Hristosul nostru. Nicio scamă să nu intre în ochiul sufletului nostru, niciun gând și nicio grijă să nu intre în mintea noastră care să ne despartă de iubirea veșnică a lui Hristos. Înțelegeți?
Ce să facem în zilele libere și de sărbătoare
În acest context sărbătorile și zilele libere sunt foarte importante pentru că ne ajută în această direcție a desprinderii de lume. De ce? Pentru că ne desprind de cleiul grijilor și ne dau amintirea de cele cerești. Problema cea mare este că dacă sunt prea multe sărbători și prea mult timp liber, prea multă relaxare omul devine delăsător și își împietrește inima prin lene și nici măcar rugăciunea nu și-o mai face, când, de fapt, ar trebui tocmai atunci să și-o întețească în zilele de sărbătoare. E nevoie de discernământ ca să știm unde ne aflăm și încotro mergem.
Conduita de seară. Bilanțul zilei
Pentru asta înainte de a ne culca să ne facem bilanțul zilnic, să ne întrebăm ce am făcut bine azi și ce am făcut rău. Pentru ce am făcut bine să mulțumim lui Dumnezeu, Maicii Domnului și sfinților protectori, iar pentru ce am făcut rău să ne cerem iertare de la Dumnezeu și, dacă e cazul, de la oameni. Dacă păcatul e mare atunci să ne spovedim. Dacă nu facem acest bilanț zilnic, fraților, atunci nu știm cum ne merge afacerea și o să dăm faliment. Însă aici nu o să pierdem averile trecătoare, ci pe cele veșnice – ferească bunul Dumnezeu! Înțelegeți?
După asta să lăsăm grijile în plata Domnului. Vă rog eu tare mult! Dacă doriți chiar puteți să le scrieți pe o listă undeva ca să nu le aveți în minte înainte de a vă culca. Altfel, o să fiți anxioși și nu o să puteți să dormiți. Mintea trebuie să fie liniștită înainte de somn. De asemenea și trupul trebuie să fie liniștit. Pentru asta este bine ca în decursul zilei să fi făcut o plimbare sau o activitate fizică în natură, iar seara să nu fi mâncat mult și nici foame să nu ne fie. Omul trebuie să fie liniștit.
Gândul la veșnicie și la Dumnezeu
Când ne punem în pat să ne gândim la moarte, să ne gândim că „Dacă mor în noaptea asta, unde mă duc? Cum voi fi judecat?” și să însemnăm cu semnul Crucii și să pomenim pe Domnul, pe Maica Domnului, pe conducătorii noștri duhovnicești, pe sfinții protectori și toți sfinții la care avem evlavie, la sfântul zilei și așa să ne culcăm. Asta o să ne ajute să scăpăm de gânduri și să avem un clopot de har asupra noastră. Dacă nu adormim, putem să spunem încet, fără stres, lent și cu dragoste rugăciunea lui Iisus – Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!… Și după asta, să ne gândim la moarte. O să vedeți că o „să ajute” diavolul când spunem asta ca să adormim imediat. De ce? Pentru că nu-i place rugăciunea absolut deloc, absolut deloc.
Da, fraților somnul este un factor foarte important de echilibru în viața noastră și dacă este cu măsură aduce liniște duhovnicească și ne ajută să ne apropiem de Dumnezeu. Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!
Vă mulțumesc tare mult că ați stat cu mine până acum! Știu că provoc somnolență. Vă rog să mă iertați!
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
