Ascultați pe actorul Jim Caviezel cum povestește într-un interviu un fapt impresionant: cum a murit temporar fiind lovit de un fulger la filmările pentru „Patimile lui Hristos” în care Jim a jucat rolul Domnului nostru Iisus Hristos.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Jim Caviezel a murit temporar fiind lovit de un fulger la filmările pentru „Patimile lui Hristos”
JIM CAVIEZEL: Am ieșit din corp, am văzut partea din spate, și îmi amintesc că m-am uitat la El și, dintr-o dată, i-am văzut mâna explodând și a spus că n-a venit să aducă pacea în lume ci a venit ca o sabie pentru a diviza. La a 5-a scenă, era bizar, vântul sufla cu putere și norii erau…, simțeam că aș putea sări să-i ating, și era foarte mistic ce se întâmpla în pământ, simțeai ceva în pământ și atunci bătea vântul și îi puteam vedea pe toți, aproximativ 350 de oameni care erau în jurul meu pe un deal și bătea vântul și totuși eu nu auzeam vântul, dar simțeam aspirația. Și apoi, pentru probabil trei secunde, s-au simțit ca cinci, dar probabil a fost mai puțin de atât și apoi bum, am ieșit din corpul meu, am văzut partea din spate, și apoi m-am întors [în trup], și vine repede Jan Michelini, alergă, și îmi amintesc că m-am uitat la el și dintr-o dată i-am văzut mâna explodând și ieșeau scântei.
A mai fost un fulger care a coborât și apoi eu am fost în stare de șoc și apoi am luat multe medicamente. În 2009 a fost prima mea operație, la Stanford, și apoi a doua a fost la Clinica Cleveland în 2014 și asta m-a salvat, mi-a salvat viața. Am murit pe masa de operație. N-am spus niciodată asta, dar am murit. Dr. Gillen și dr. Griffin, medicii mei, au fost martori, m-au adus înapoi, dar trebuia să fiu aici. Am adus asta în discuție pentru că am simțit o incredibilă pace și iubire care ne așteaptă…
SHAWN RYAN: Când ai murit?
JIM CAVIEZEL: Da! A fost uimitor! și nu am…, am rezistat o secundă, eram foarte calm și apoi am văzut totul, nu m-a durut… A fost ca și cum ai lua un ou și l-ai sparge și apoi am ieșit și eram mort, nu mai trebuia să respir și mă uitam la toți care erau în cameră și se panicau și făceau diverse lucruri, dar erau foarte speriați.
SHAWN RYAN: Uau, îți amintești asta!
JIM CAVIEZEL: Am văzut asta, am văzut tot și m-am uitat la tot și l-am văzut când mi-a pus „clapetele” și abia când am revenit [în trup] atunci m-a durut. Dar am auzit sirena pornind și nu m-au durut urechile dar eram ca atunci când L-am întâlnit prima dată pe Dumnezeu, când mi-a cerut să devin actor și am simțit această imensă pace și iubire. Motivul pentru care vorbesc despre asta este pentru că atât de mulți oameni nu au pacea, și nu au iubirea. Și, când am fost pe cruce…, știi, Iisus spune șapte lucruri. Spune: „Femeie, iată fiul tău!” Iar lui Ioan îi spune: „Iată mama ta!”, În aramaica, femeie se spune inthatha. Și apoi el o mai numește emi (mamă). El diferențiază. Oamenii trebuie să se întrebe „de ce?”. Femeia este „Geneza”.
Dumnezeu spune că va pune vrăjmășie între sămânța femeii și a lui (a „șarpelui”). Maica Domnului, Maria, este chivotul, Ea Îl poartă pe Fiul lui Dumnezeu pentru noi. Și ea este cea mai frumoasă ființă care a existat vreodată și El îmi cere să iubesc și eu mă supun lui Iisus, Îl ascult! „Jim de ce nu te duci la Iisus?” Pentru că Îl ascult pe Iisus! Când mi-a spus să iau … Fiii lui Zevedeu erau la picioarele crucii mama fiilor lui Zevedeu (Iacov și Ioan) mama lor a fost acolo. Sunt sigur că a zis: „Stai, eu sunt mama…” Iisus vorbește adesea despre „cine e fratele meu, cine e sora mea?” El mai spune: „Nu [socotiți că] am venit să aduc pace pe pământ […] ci sabie […] să despart”. Și acesta este păcatul generațional transmis mai departe! Mulți dintre noi ne pierdem propriile familii și spunem „cine este fratele meu?” „Tu ești fratele meu!”
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
3 Comment
Ce părere aveți despre miracolul soarelui din Fatima, unde zic catolicii că s-ar fi arătat Maica Domnului? Întreb fiindcă din postarea aceasta a dvs. reiese că acceptați că și la catolici se întâmplă miracole, nu doar la noi.
Minunile se pot întâmpla și la eretici însă mult, mult mai rar. Minunile se întâmplă la eretici nu datorită ereziei lor ci datorită curățeniei conștiinței unora dintre aceștia. La Fatima e posibil să fie adevărat pentru curățenia copiilor respectivi. Desigur, însă, că s-au amestecat tot felul de lucruri mai mult sau mai puțin neavenite acolo peste evenimentul inițial.
Da, mulțumesc pentru răspuns, foarte bine zis. Despre sfinții lor ce părere aveți? Eu am aflat despre viețile unor sfinți catolici (Franz Jägerstätter și soția sa Fanny) și pot să vă zic cu mâna pe inimă că sunt sunt atât de similare cu Adrian și Natalia prin natura sacrificiului lor. Mi-e greu să cred că nu i-a put Dumnezeu împreună cu sfinții doar fiindcă s-au născut în catolicism.