Ascultați pe p. Spiridon Bailey care ne explică scurt și clar învățătura Sf. Grigorie Palama despre cum putem să ne împăcăm cu Dumnezeu după ce am căzut în păcat.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Cum să ne împăcăm cu Dumnezeu după ce am căzut? Cum „să ne ridicăm din nou”?
De mai multe ori, în mod repetat, părinții bisericii ne-au sfătuit ca atunci când păcătuim, când cădem, să ne ridicăm din nou. E unul dintre cele mai de bază principii ale vieții duhovnicești. Când cădem să ne ridicăm din nou, să începem din nou! Ne putem întreba: cum să fac asta, cum să mă ridic de fapt din păcatele mele? Dar viața mea este plină de întuneric, cum să încerc să mă împac cu Dumnezeu? Cum mă întorc înapoi la El?
Sfântul Grigore Palama, când se uită la povestirea din Capitolul 9 din Evanghelia după Sf. Ap. Matei, unde Iisus îl vindecă pe paralitic, el ia asta drept model pentru întoarcerea noastră la Dumnezeu. Acea povestire ne este familiară celor mai mulți dintre noi, sunt sigur, în care Iisus are [în față] un om coborât la el și, în loc să spună imediat: rănile tale, boala ta vor fi vindecate, El spune: „Iertate sunt păcatele tale.” Și bineînțeles că acest lucru provoacă o mare consternare în rândul fariseilor care se întreabă: „Cum poate cineva pretinde că are autoritatea să ierte păcatele? Doar Dumnezeu poate face asta.” Iisus arată foarte clar cine este El. Dar vindecarea paraliticului de către Iisus, ne spune Sf. Grigorie Palama, ne arată cum putem să ne întoarcem înapoi la Dumnezeu în viețile noastre, mai ales atunci când viețile noastre sunt pline de întuneric.
În primul rând, acest eveniment demonstrează, desigur, puterea lui Hristos, atât de a vindeca cât și de a ierta, și este vital să le înțelegem pe amândouă împreună. Nu putem separa vindecarea și iertarea. Nu trebuie să avem o înțelegere legalistă, așa cum s-a dezvoltat, ca să spunem, în Occident, despre ce este păcatul, vina și iertarea. Biserica Ortodoxă a înțeles întotdeauna păcatul ca o boală spirituală, ca ceva de care trebuie să ne vindecăm. Noi ne rănim sufletul atunci când păcătuim și avem nevoie de purificare interioară. Vindecarea pe care ne-o dă Dumnezeu este transformatoare, aduce o purificare interioară, care merge mână în mână cu iertarea.
Sf. Grigorie spune să vedem în Evanghelia Sfântului Matei cum la început spune: „Iisus a venit în cetatea Sa”. Acum, desigur, din punct de vedere istoric, Iisus se întorcea pur și simplu în locul pe care îl cunoștea. Dar „Iisus a venit în cetatea Sa” se referă și la Întruparea Sa. Iisus vine la noi, iar paraliticul ne reprezintă pe fiecare dintre noi, fiecare dintre noi, în păcatul nostru, căzuți în întuneric, fiecare suflet care trebuie să se întoarcă la Dumnezeu, care are nevoie de vindecare și iertare. Iar Sfântul Grigorie Palama ne spune că orice suflet aflat în această stare trebuie să treacă prin patru etape în acest proces de întoarcere la Dumnezeu. Sf. Grigorie spune că întâi de toate trebuie să avem autocondamnare, trebuie să recunoaștem realitatea, adevărul păcatului nostru, să vedem că suntem păcătoși cu adevărat, că avem mult întuneric care crește în noi. Și apoi, etapa a doua, spune Sf. Grigorie, este mărturisirea, nu doar să ne pară rău și să menționăm asta în rugăciunile noastre, ci să mergem să primim Taina Spovedaniei, să găsim iertarea prin harul acelei taine. Și apoi, în al treilea rând, Sf. Grigorie spune că trebuie să renunțăm la răul pe care l-am făcut, să nu ne mai întoarcem la răul nostru o dată ce am fost iertați în spovedanie, ci să renunțăm la el, să îi întoarcem spatele, să ne pocăim. Și, în sfârșit, etapa a patra, spune Sf. Grigorie, e pur și simplu rugăciunea. Trebuie să ne rugăm, trebuie să fim în Unire cu Dumnezeu prin rugăciune.
Sfântul Grigorie arată spre noi și spune să observăm că Iisus îi spune omului: „Ridică-te, ia-ți patul…”, ridică-te din patul tău… Sfântul Grigorie ne amintește că Hristos ne poruncește tuturor să ne ridicăm din patul nostru de păcat, din întunericul în care am căzut, din boala păcatului nostru, să ne ridicăm și să ne întoarcem, să începem din nou. Și, desigur, Iisus îi poruncește omului: „ia-ţi patul şi mergi la casa ta.” (Matei 9:6) Acum din nou, din punct de vedere istoric, omul ar fi putut foarte bine să meargă și să demonstreze celor care îl cunoșteau că a fost vindecat, ar fi o mărturie a puterii lui Hristos. Dar deoarece omul paralitic ne reprezintă pe fiecare dintre noi, trebuie să ne întrebăm: ce înseamnă această poruncă pe care ne-o dă Hristos? Unde este casa mea? Și, bineînțeles, este în Împărăția cerească, Împărăția lui Dumnezeu. Hristos ne spune: ridică-te din boala ta, din păcat, și întoarce-te în Împărăție, intră în Împărăția lui Dumnezeu, vino la Mine!
Dar chiar și după botezul nostru, noi știm că suntem păcătoși, nu suntem încă desăvârșiți, vom cădea, vom păcătui, va continua să existe întuneric înăuntrul nostru. Aceste patru etape ale reconcilierii, ale întoarcerii la Dumnezeu, nu sunt ceva ce facem doar o dată în viață, ci trebuie să devină un proces continuu, un model de viață, un proces continuu de autocondamnare, de mărturisire, întoarcere de la păcat, și de rugăciune până la ultima suflare a vieții noastre. Să nu dăm vina pe nimeni altcineva în afară de noi înșine pentru tot ce am făcut, pentru toate cele de care suntem vinovați! Și să căutăm mereu împăcarea cu Dumnezeu.
Trebuie să ne amintim de niniviteni. Dumnezeu l-a trimis pe Iona să pronunțe sentința Lui, condamnarea Lui asupra răului pe care îl făcuseră ninivitenii. Și ei au primit acest mesaj, s-au îmbrăcat în sac și [s-au culcat] în cenușă și s-au pocăit colectiv, s-au pocăit și Dumnezeu a arătat îndurare. Am putea spune în primul rând că, desigur, acesta e un semn al iubirii și milei lui Dumnezeu, a dorinței Lui de a ierta, dar e și un memento pentru noi când ne uităm la națiunile noastre, când recunoaștem adâncimea la care a căzut propria noastră națiune, adâncimea păcatului, răul, întunericul, nu trebuie să ne pierdem speranța.
Pocăința colectivă poate aduce mila lui Dumnezeu. Dar, bineînțeles, și individual, pocăința aduce iertare și milă. Trebuie să găsim același duh de pocăință în viața noastră. Sf. Grigorie Palama numește asta nu doar un proces și nu doar o viață de pocăință, ci o viață de „întristare dumnezeiască”. Trebuie să simțim această întristare dumnezeiască, mereu. Și este dumnezeiască pentru că nu este o chestiune de deznădejde, nu trebuie să cădem într-o deznădejde lumească. Tristețea dumnezeiască înseamnă să ne păstrăm speranța, credința, încrederea în iertarea lui Dumnezeu chiar când ne condamnăm pe noi înșine, chiar când ne judecăm pentru răul pe care l-am făcut, știind că, dacă ne pocăim cu adevărat și ne smerim, putem fi împăcați cu Dumnezeu.
Dumnezeu l-a trimis pe Iona cu un mesaj de condamnare, dar Hristos nu vine cu condamnare, ci cu o chemare la pocăință, cu o ofertă de îndurare și iertare. El spune acest lucru, tot în capitolul 9 din Evanghelia după Sfântul Matei, ne spune „Milă voiesc, iar nu jertfă”, să oferim milă, ca să fim binecuvântați, ca să ne putem umple de viață. Și nu trebuie să disperăm pentru că trebuie să știm, trebuie să credem că Dumnezeu dorește mântuirea noastră chiar mai mult decât noi, chiar mai mult decât ne dorim noi propria mântuire.
În dragostea Sa infinită pentru noi, Dumnezeu dorește să fim salvați chiar mai mult decât ne dorim noi. Dumnezeu caută în permanență, clipă de clipă, o ocazie de a turna harul Său în viețile noastre. Doar o mică oportunitate e tot ce trebuie să-I oferim, să ne luptăm măcar puțin, să ne pocăim, să ne întoarcem de la păcatele noastre doar puțin. Și chiar dacă vom cădea din nou în întunericul nostru, să avem încredere, să ne ridicăm iarăși. Și în acel act de a ne ridica din nou, în acel act de a căuta împăcarea cu Dumnezeu, Îi oferim Domnului nostru ocazia de a ne arăta mila Sa, de a turna harul Său în viețile noastre.
Clipă de clipă, Dumnezeu caută acea mică oportunitate de a ne salva. Haideți să i-o oferim, să Îi dăm această oportunitate de a ne salva prin pocăința noastră, prin căutarea împăcării noastre cu El. Și dacă vom face acest lucru, vom auzi atunci glasul lui Hristos care ne spune: Ridică-te, pocăiește-te, du-te acasă, întoarce-te în Împărăția lui Dumnezeu!
“Prin pocăință, murdăria acțiunilor noastre rele e spălată. După aceasta, participăm la Duhul Sfânt, nu în mod automat, ci în funcție de credința, smerenia și dispoziția interioară a pocăinței în care este angajat sufletul nostru. Din acest motiv este bine să ne pocăim în fiecare zi, deoarece actul pocăinței este nesfârșit.” (~ Sf. Simeon Noul Teolog)
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
