Urmăriți un amplu interviu luat de părintele Pimen Vlad în 2004 bătrânului Iulian Prodromitul în care acesta deapănă amintiri menționând o serie de părinți îmbunătățiți pe care i-a cunoscut.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Primii ani de monahism
Părintele Iulian: Vine el pe seară. Eu, mai înainte, mi-am pus pătura în cap și m-am culcat acolo. Celălalt mai era pe pat. Și cum intră, zice: ”Frate, fă-ți bagajul și pleacă!”, ”Dar de ce? Eu n-am făcut nimic!”, ”Fă bagajul și pleci, ai înțeles?! Acuma să pleci!”
– Deci, care era motivul?
Părintele Iulian: Motivul era că a umblat cu fata aceea, s-a plimbat cu fata. Asta a fost, și-a făcut bagajul, a stat undeva, pe la o chilie în noapte aceea, și dimineață tare, a plecat.
De asta i-am spus, mă repet, i-am spus, când era părintele ”Părinte, tare aspru mai erai cu frații!”. Încolo…. era pâinea lui Dumnezeu!
De trei ori a ars mănăstirea și eu avea grijă de tot, de toți frații de acolo.
Stagiul militar
După ăștia doi ani și jumătate în mănăstire, a venit vremea să merg în armată. Și am plecat doi de acolo.
– Deci, la 22 de ani, cum ar veni, nu?
Părintele Iulian: Da. Așa era pe atunci.
– Unde ați făcut armata, la ce armă?
Părintele Iulian: Când ne-a luat la recrutare, ne-a dus la școala de trageri și perfecționare a artileriei. Pe urmă m-o mutat la transmisiuni, la radio. Am fost la Constanța, în zonă, acolo. Pe urmă s-a terminat Am venit înapoi la mănăstire, se schimbase tot aici: se schimbase starețul, părintele Cleopa plecase la Slatina, acum stareț era părintele Ioil Gheorghiu. M-aș fi dus și eu cu părintele Cleopa, dar am fost în armată.
Întoarcerea în mănăstire
Părintele Pimen: După ce v-ați întors, ați mai stat în Sihăstria sau v-ați dus la Slatina?
Părintele Iulian: Nu, am stat. Că și ei din Slatina, s-au întors toți la Sihăstria. Era și Antonie plecat atunci. Cam în 10 ani au venit toți înapoi de la Slatina la Sihăstria. Și părintele Cleopa a venit înapoi. Acolo l-au pus stareț pe părintele Emilian, că se înmulțiseră la Slatina, erau mulți călugări.
Și a început de-acuma, părintele Ioil Gheorghiu, bun părinte, dar aspru cu frații la post! Punea frații să țină post. Erau unii de 14-15 ani, iar în prima săptămână de post au zis că nu mai pot ține, că îi doare stomacul. Părintele le spunea ”Iaca, mai e puțin și trece de-acuma, mâine e miercuri și pe urmă trece!” Și copiii posteau în continuare.
– Dar părintele Cleopa pe ce punea bază mai mult? Pe ascultare sau pe nevoință, pe post?
Părintele Iulian: Părintele Cleopa, pe ascultare. Dar și pe nevoință. Că doar ascultarea cu nevoința e aceeași.
– Părintele Paisie era în Sihăstria, în perioada aia?
Părintele Iulian: Nuera venit încă.
– Știați ceva de pustnicul din acea perioadă Ioan Episcop?
Povești despre pustnicul Ion
Părintele Iulian: Știam, știam ceva de el, că mi-a spus părintele de la Agapia, Teodul Varzare. A venit pe la Sihla, pe acolo, îmi aduc aminte că eram la masă, era într-o vineri, și zice: ”Părinte, eu nu mănânc, că am mâncat deja. Dar cât stați la masă am să vă spun de pustnicul Ion, cu care m-am întâlnit.” Și ne-a povestit cum l-a întâlnit în poiană la Pahomie și l-a rugat să îi cumpere niște caiete și i-a dat bani. Părintele Varzare s-a gândit că nu poate cumpăra caiete cu banii aceia, că erau prea puțini, dar a completa el. Se duce la magazin și vânzătoarea îi spune că trebuie să plătească exact banii pe care i-i dăduse Ion!
Ne-a mai spus că pustnicul Ion era îmbrăcat cu o haina de lână, bucăți de lână adunate de prin târși, căzute de pe oi.
Părintele Pimen: Deci își făcuse ca o haină.
Părintele Iulian: Da, pentru că erau multe bucăți căzute pe cărare, de la oile mănăstirii.
-Părinte, dar despre chipul lui ce știți? V-a explicat cum arăta la chip? Care era imaginea Episcopului Ioan?
Părintele Iulian: Se zice că, atunci când vorbeai cu dânsul, știai că are Duhul lui Dumnezeu într-însul!
Părintele Pimen: Se simțea puterea din el!
-Îl întreba multe, dar el vorbea era foarte scurt, nu vorbea multe. Pesemne că el avea focul rugăciunii, și nu putea să vorbească mult. Îl întreba ce o să mai fie, că se auzea că vine războiul. Îi răspundea ”Ce o să fie, citește la Matei 24!”. Totuși, i-a spus că s-ar putea să plece înapoi în Rusia.
Părintele Pimen: Dar, dacă el se putea face nevăzut, putea să treacă peste graniță, printre oameni.
– Chipul lui cum arăta? Cum era înfățișarea?
Părintele Iulian: Nu a povestit despre chipul lui. A spus ”un călugăr”. Despre înfățișare a spus că se cunoștea că avea Duhul Sfânt într-însul. Apoi nu s-a mai întâlnit cu dânsul, după ce i-a dat caietele, nu s-au mai întâlnit. Se spune că e posibil să fi plecat în Rusia.
Părintele Visarion de la Sihla se tot ruga să se întâlnească cu dânsul, voia și el să se întâlnească cu Episcopul Ioan. Și odată spune: ”Azi noapte a trecut pe la geamul meu!”. El făcea canon, ardea numai candela, și, cum sunt geamurile la Sihla, în clădirile cele vechi, l-a văzut la geam, cum a trecut! Și a mai zis ”Uite că eu mă tot rugam să îl văd, iar el a trecut pe la geamul meu!”.
Pustnicii din pădurile Moldovei
– Erau pustnici în perioada aceea prin pădure? In jurul Sihăstriei?
Părintele Iulian: Erau. Era chiar unul care venea noaptea, la Utrenie.
– Dar în mănăstire, ce părinți sporiți ați mai cunoscut în Sihăstria?
Părintele Iulian: Mai era și părintele Veniamin Iorga. Îmi aduc aminte, când de acuma era spre moarte, era bolnav (nu mai ieșea afară cu udul), că a venit un doctor tânăr de la Târgu Neamț, foarte credincios, și i-a spus că poate să îi scoată lichidul și să îl ajute să fie sănătos. Și părintele zice: ”Nu, Maica Domnului!”.
Părintele Pimen: Dacă vrea Maica Domnului să facă o minune, bine, dacă nu, nu!
Părintele Iulian: Și de acum, părintele Veniamin a rămas căzut la pat. Îi plăcea foarte mult Apostolul de la înmormântare. Îi plăceau și altele și toate le spunea. Când te duceai la el încontinuu spunea „Doamne Iisuse, Doamne Iisuse…”. Era forțat dinăuntru ca să zică pentru că vedea că e gata. O noapte și o zi a suflat greu, iar a doua zi ne-am adunat toți – și părintele Cleopa, și părintele Paisie – toți ne-am adunat și ne uitam la dânsul, că de acum erau ultimele clipe. Îmi aduc aminte, cum stăteam noi acolo, că starețul vede doi agenți ai Securității, care veneau. EI au văzut că ne-am strâns acolo, au intrat și ei și se uitau mirați ce este acolo. S-au uitat ce este acolo, s-au uitat și la noi toți și au plecat.
Numai ce am văzut că părintele Veniamin nu mai suflă. Și părintele Cleopa a spus ”Gata, s-a dus!”. Am mai stat ce am mai stat și atunci am văzut cum pleacă sufletul: avea ochii închiși, s-a auzit un zgomot și atunci a ieșit sufletul.
Mă gândeam, stând atâția ani împreună trupul și sufletul, foarte greu se despart. Atunci am văzut cu cât greu s-a desprins sufletul.
Hirotonia
– În ce an ați fost hirotonit? Întâi diacon, pe urmă preot.
Părintele Iulian: Îmi pare că în `55 sau `56.
– Cine v-a hirotonit?
Părintele Iulian: Am fost la Moțca, unde era o sfințire de biserică, și am dormit o noapte la Schitul Boureni. Părintele Teofil a zis să mergem la Roman, la Episcopie.
-Părintele Teofil care, pe urmă, a ajuns Episcop la Cluj?
Părintele Iulian: Da, el era la Roman.
-Am auzit că era foarte milostiv.
Părintele Iulian: Foarte milostiv și foarte credincios! Mama lui îl ajuta la stăreție. Ne-am dus acolo. Delegat era Efrem Chișcaru. L-a întrebat Preasfințitul Teofil ce școală are și i-a spus că este în anul al doilea la facultate. Și am stat acolo… Era Vlasie, bătrânul de la Suceava, cocoșatul… o fi murit acum. El era cântăreț mare acolo. Când m-am dus acolo, el era la Sihla cu părintele Visarion. Era și părintele Paisie, m-am mărturisit la dânsul. Părintele Paisie a zis „Să te facă diacon și după patruzeci de zile să te facă preot!”, că aveam aprobare și de preot.
– Ați acceptat cu ușurință să vă hirotonească sau v-ați opus?
Părintele Iulian: Ei, ce să fac? La primele vorbe am zis nu, că nu-s vrednic, dar au zis „Nu, nu, gata! Ai să faci ascultare și gata!” și ne-am dus și am stat vreo cinci zile acolo. M-a făcut diacon și la două zile preot.
– A, deci una după alta!
Părintele Iulian: Au zis că au vorbit ei pe acolo, cică „Pregătește-te, mâine te face preot ca să nu mai vină de la Sihla!”…
– Era departe, greu, cum era înainte!…
Părintele Iulian: Aveam și aprobare…
Dorința pe care și-o pune fiecare la hirotonie
– Părinte, vă întreb ceva intim, poate nu vreți să îmi răspundeți, cum vrea sfinția voastră! Știu că la hirotonie când stai în fața sfintei mese, în fața icoanelor împărătești, ca dar de la hirotonie ceri ceva de la Dumnezeu, o dorință și Dumnezeu o îndeplinește atunci. Ori darul cuvântului ori altceva… Sfinția voastră ce ați cerut?
Părintele Iulian: Eu nu știam să cer nimic, eu poate mă rugam pe acolo, nu știu…, dar nu mi-a spus nimeni să cer și nu am auzit…
Părintele Pimen: Unii știu, unii nu știu. Se zice că înainte de a primi harul, te rogi al Dumnezeu „Doamne, dăruiește-mi ceva prin harul ăsta!”.
Părintele Iulian: Nu știam ce să…, dar totuși era un arhidiacon acolo. Noi la Sihăstria purtam mustață și când m-a făcut diacon mi-a zis „Să mai retezi mustața” și eu nu am retezat-o. Mustața mea mai trebuie retezată puțin…
Părintele Pimen: Da, să nu cadă în gură…
Părintele Iulian: Că scrie acolo la liturghie ori s-o retezi ori s-o ajustezi…
Părintele Pimen: Nu intră-n sfântul potir…
Părintele Iulian: Am retezat-o oleacă acolo. Dar unul cam râdea, diaconul ăsta, venea pe la spate și râdea. Acum nu mai este în mănăstire, a plecat.
Ispita de a te întoarce în lume
– Părinte, ați avut vreodată ispita, cât ați fost în mănăstire la Sihăstria, să vă întoarceți înapoi în lume?
Părintele Iulian: Nu! era fratele Dumitru, fratele părintelui Casian.
Părintele Pimen: Părintele Casian Frunză, nu?
Părintele Iulian: Da, Casian Frunză! era fratele lui, Dumitru și i-a venit și aprobare de călugărie. Eu eram înainte de armată, el făcuse armata, era mai bătrân ca mine. A fost și căsătorit, dar pe femeia lui a dus-o la Agapia și el a venit în mănăstire. Și m-a îndemnat „Hai, că am niște bordeie, hai în pădure!”. Și m-am dus din mănăstire cu dânsul fără să mai spun, că așa era atunci. Am umblat cu dânsul, am stat cu el într-un bordei sub pământ și mă îndemnase „Hai să mâncăm numai bureți!”. Și am mâncat bureți vreo două zile, dar a fost atât de grețos că am zis că mai bine mănânc frunză de copaci decât să mai mănânc bureți, chiar și copți. Pe urmă am mers cu dânsul pe la Agapia. Nu s-a dus pe la soția lui!
Am mers la biserică acolo, ne-am închinat și după aia am fost pe la mine pe acasă. Era doar mama acasă, taica murise. Mai era sora mea parcă. La început am zis că nu merg acasă, dar e a zis că mă învață el cum să fac, cică „Ia-ți niște haine rele și ia oleacă de barbă, așa, mustață și eu am să spun că ești mut și surd și că ești de la mine din sat și că te-am luat cu mine”. Am zis „Zis și făcut!”. Așa am făcut, am ajuns seara acasă, îmbodolit așa, am sta la masă…
– În casa părintească!…
Revenirea în casa părintească
Părintele Iulian: În casa părintească!
– Dar nu te-au cunoscut cei de acasă?
Părintele Iulian: Nu m-au cunoscut, doar eu eram și surd și mut. Au zis că sunt om necăjit. Am stat la masă și după aia Dumitru a zis „Hai, să ne culcăm!” și am auzit-o pe sor-mea întrebându-l despre mine „N-o avea ceva păduchi pe dânsul?” și ne-a așternut pe un balcon, că era vară, cald. Dumitru i-a zis „Dă-i acolo, pune-i o pătură, că nu-i… lasă-l!…” și a pus o cergă sub cap acolo. Eu am scris o scrisorică și am pus-o sub pernă acolo, ceva din scriptură din apostolul Iacob: „Fiți primitori, că au fost și care au primit îngeri”. Și au văzut iscălitura mea. Sora mea era căsătorită. Ne-am dus pe la Cozancea, am plecat de noaptea și când au găsit scrisoarea aceea, cumnatul meu mai mai să încalece pe cal să ne ajungă.
Pe la Cozancea ne-am mărturisit la mănăstire și am plecat pe la Călărași, pe malul Prutului unde avea și dânsul o casă. După aia cică „Hai acasă să reparăm lucrurile!”. Ai mei au zis „Ați făcut ca la anul nou!”, cumnatul meu a zis că se gândea să încalece pe cal să ne ajungă. Dumitru a stat la fratele meu că avea vie. Noi venisem la mănăstire, dar după ce a vorbit cu fratele meu să stea la el, Dumitru a stat o vară acolo. Fratele meu i-a zis că îi plătește, că are nevoie de un om să îi păzească via. Mai târziu când devenisem călugăr fratele meu mi-a zis că atunci a venit unul cu acordeonul, Dumitru a început să cânte și a luat-o pe femeia lui la joc și… Dumitru e de acum flăcău… săracu!…
Întoarcerea în mănăstire
Părintele Pimen: A, deci nu-i mai ardea de mănăstire, gata!
Părintele Iulian: Pe urmă a venit la mănăstire…
Părintele Pimen: A venit înapoi…
Părintele Iulian: Așa a fost cu Dumitru. Pe urmă eu când am ajuns în mănăstire era părintele Ianuariu care mi-a zis „Lasă-l pe Dumitru, stai în mănăstire!”. Eu am zis „Păi, dacă mă mai primește părintele Cleopa!…”, că era cam aspru.
– Acum iarăși era părintele Cleopa, nu?
Părintele Pimen: Nu plecase încă, era tot părintele Cleopa, că era la început asta!
Părintele Iulian: Tot, tot! Am fost plecați o lună, o lună și ceva cât ne-am învârtit noi. Părintele Cleopa era acolo. El știa că unii vin, alții se duc, că așa era atunci, eram mulți. Și părintele a zis „Lasă, că pun eu cuvânt! Du-te și pune metanii acolo!”. M-am dus eu la părintele Cleopa „Blagosloviți cuvioase, iertați-mă! Am avut și eu o ispită!” și mi-a zis „Băi, dacă te mai duci o dată, nu te mai primesc! Acum te iert, te primesc!”. Și nu m-am mai dus de acolo!
– Umblau călugării și atunci dintr-o mănăstire într-alta, cum umblă acum?
Părintele Iulian: Umblau, umblau! Dar atunci era după război, era altceva, nu era ca acum…
Părintele Pimen: Era și sărăcie mai mare!…
Părintele Iulian: Era sărăcie!…
Decretul care a scos monahii din mănăstiri
Părintele Pimen: Dar în ce an au scos călugării din mănăstire, în 62 sau în 59?
Părintele Iulian: Decretul a fost în 59 și apoi în 60 ne-a scos… Când a fost cu decretul în 59, ne-am adunat în trapeză la Sihăstria și părintele Paisie ne-a spus „Fraților, părinților, ce să facem? Trebuie să plecați că apoi ne scot și pe noi, bătrânii!…”.
– Paisie Olaru, nu?
Părintele Iulian: „…ne scot și pe noi bătrânii și trebuie să plecați” și după anul nou au început a se duce de acum… Mi-aduc aminte de părintele Natanail. El s-a dezbrăcat de .. după anul nou, după ce au trecut sărbătorile și ca să-l mai vadă, că acum era civil, mătura cerdacul pe acolo cu mătura. Se uita și întreba „Măi, tu ești Natanail?”. „E, acum nu mai sunt Natanail!”… și a plecat…
– Care Natanail, cel care a ajuns episcop în America?
Părintele Iulian: Nu! El trăiește și acum, l-a făcut preot…
Părintele Pimen: Dar nu stă prin lume acum?
Părintele Iulian: Nu! L-a făcut și preot, dar părintele Cleopa zicea „Ce? L-o făcut preot? Că el a fost căsătorit atâția ani și acum îl faci preot…”. Părintele Cleopa nu îl recunoaște. Acum nu știu pe unde e…
Părintele Pimen: Și cât ați stat plecat din mănăstire:? Un an sau mai mult?
– Și pe unde ați fost?
Părintele Iulian: Am sta în mănăstire, ne-am pregătit. Că ne-am pregătit dinainte „Măi, o să fie război…”. Ne-am pregătit cu Grigore Ilie de dincolo de Pipirig, Dolița sau Dolia… Doliția… Nu-l știți pe Grigore Ilie?
– Nu!
Părintele Iulian: Nu-l știți!
Părintele Pimen: Dar ăsta, Grigore Ilie a plecat din mănăstire sau a rămas?
Părintele Iulian: Nu, nu, nu!
Părintele Pimen: A, el era mirean!
Pribegia după alungarea din mănăstire
Părintele Iulian: Mirean! A fost pădurar departe, pe la Hălăuca. Acolo ne-a dus. Ne-a făcut bordei acolo. Pe amândoi îi chema Pahomie, dacă îi știți. Erau croitori buni. Bordeiul era făcut dinainte, noi ne-am dus drept acolo. A venit și baba lui, erau amândoi… Cică „Hai, sunteți băieții noștri!”.
Părintele Pimen: Dar nu a stat după aia pe acolo și părintele Cleopa? El a stat pe la Doroteia…
Părintele Iulian: A mai stat și pe acolo, dedesubtul Hălăucii, era Hălăuca Mare, pe coasta aceea… Și apoi am stat noi acolo câteva luni. Oamenii erau gospodari. Cică „Ce să ne aducă de mâncare oamenii ăștia?”. Au zis să stăm acolo că ne aduc mâncare. Ne-au făcut un bordei bun, într-o apă așa. Cu băiatul lui și cu cumnat-su, într-o noapte l-au și făcut, au adus draniță. Am stat noi acolo, aveam sfintele la mine, mă împărtășeam eu, îl împărtășeam și pe dânsul, pe Pahomie… Și ce să mai stăm noi acolo? Am zis cu Mihai „Hai la Sihla!”. Acolo cunoșteam locurile. Am stat pe acolo cam un an, cât a durat refugiul ăsta. Apoi în al doilea an ne-au primit. Am mai stat și prin pădure
Părintele Pimen: Ați stat și cu părintele Proclu vreun pic?
Părintele Iulian: Nu, nu am stat cu părintele Proclu
Domn: Cu Victorin Coteț parcă, nu?
Prima încercarea de a ajunge în Sfântul Munte
Părintele Iulian: Nu, nu, nu! Victorin Coteț s-a dus pe la mitoc, lucra pe acolo pe la pădure. Așa a trecut… Ne-a chemat în mănăstire. Am avut și ispite, m-am gândit să plec din eparhia asta, să mă duc la Sfântul Munte. Dar Mitropolia nu da voie. Mitropolit era Iustin. Iustinian de dincolo de la patriarhie, da voie. A făcut transferul la patriarhie, la Irodion, pe la Ciocanu ca să stau un an și după asta să mă duc la Sfântul Munte. Am stat vreo câteva luni, grecii au făcut o revoluție, l-au dat afară pe regele Constantin…
Părintele Pimen: Când au vrut comuniștii să intre…
Părintele Iulian: Și-apoi, mi-a scris Ioanichie și m-a întrebat „Ce rost are să mai stai? Vino acasă!”. Au fost trimiși în țară toți cei care au fost în Sfântul Munte. Și am venit iar la Sihăstria, dar nu au vrut să mă mai primească și am fost dat la Suceava unde erau Vitalie și Chesarie. Iar venirea mea acolo a fost bucuria lor, ei m-au cerut la Sfântul Ioan. Până la urmă m-am dus și am stat acolo în Postul Mare. Dar ce era acolo… era Eftimie care era stareț. Acum e episcop la Huși. Catedrala aceea era plină, erau vreo trei-patru popi, care erau pensionari, bătrâni de-acuma… mărturisea lumea acolo…în catedrala aceea mare. Și toți se-mpărtășeau. Și punea culionul și toată lumea punea bani în el și apoi îi aducea și îi turna în Altar și mai ales „din aceia albaștri” ]bancnotele de 100 de lei aveau culoare albastră cu Nicolae Bălcescu pe ele – n.n.]
– Avea evlavie la Bălcescu…
Toată lumea aceea se împărtășea. Nu mai dădea cu părticele, avea un potir mare și îi împărtășea pe toți. De la Sfintele Uși el își făcea loc așa cu potirul și apoi lumea venea după dânsul. Mergea așa, roată, ca atunci când e tăiată pădurea. Și mai era Danil Duvachi, care și acum este, tot pe la dânsul pe acolo pe la Eftimie. El îi servea pe acolo și apoi, pentru asta îi mai puneau și lui acolo. Ce era acolo!…
Domn: La Sfântul Ioan unde ați plecat?
Este nevoit să treacă prin mai multe mănăstiri
Părintele Iulian: De Sfântul Ioan m-am dus în pădure din cauză că nu mă mai primeau acolo în mănăstire, în Sihăstria, să stau la sfântul Ioan. Am avut bordei în pădure. Stareț era Caliope. Eu mai veneam prin mănăstire, mai mărturiseam pe acolo și odată vine Caliope și îmi zice „Să vii în mănăstire!”. Am crezut că mă trimite la Suceava, dar mi-a zis că a vorbit cu împuternicitul din partea „cultelor” care i-a spus că nu eram la Suceava, că fugisem de acolo, iar starețul i-a spus că eram în pădure. Împuternicitul i-a spus „Să vină din pădure, să vină în mănăstire!”, că nu voi mai fi trimis la Suceava. Cum dictau aceia, așa se făcea… Și am venit în mănăstire și am mai stat vreo 40 de zile, aveam bordei
Domn: Și pe urmă, în mănăstire cât ați mai stat, până ați venit în Sfântul Munte? Sau de ce ați plecat în Sfântul Munte?
Părintele Iulian: Am plecat la Sihla de acolo. Părintele Visarion a murit, l-au adus la vale, la Sihăstria, iar pe mine m-a trimis la Sihla în locul lui ca responsabil.
– Erați singur acolo, nu?
Părintele Iulian: Nu! eram vreo zece călugări, dar era liniște.
Părintele Pimen: Păi și eu când am stat prin 88-89, am prins încă liniște, nu erau casele astea noi, erau pădure și copacii…
Părintele Iulian: M-au pus pe post de administrator, să am grijă. După o lună de zile l-am auzit pe ăsta că se duce la Sfântul Munte. Biserica era stricată și n-am mai stat pe acolo. La Sihla trimiteau un preot să facă slujbă…
Părintele Pimen: Să facă Liturghie…
Filmul Stefan cel Mare
Părintele Iulian: Eu când am văzut, am venit la vale, la Sihăstria. Odată au făcut un film la Putna și m-au trimis pe mine și pe Varsanufie. Câte doi preoți din fiecare mănăstire. De la Secului erau vreo doi, din mănăstirea Neamțului vreo doi. Ne-au luat seara cu mașina, cu duba celor care făceau filmul. Eram încă la privegherea Acoperământului și ne-a zis „Duceți-vă!”. Ne-am dus, am ajuns pe la Neamț și am ajuns pe la doisprezece acolo, la un hotel la Suceava, unde ne pregătiseră cameră. A doua zi am plecat de la Suceava la Putna și apoi ei au făcut filmul acela cu Ștefan cel Mare.
– De ce v-au luat acolo?
Părintele Pimen: Trebuia să vă îmbrăcați în veșminte pentru film…
Părintele Iulian: Ne-a îmbrăcat în veșminte. Era un careu de preoți și venea Ștefan cel Mare pe un covor în valea aceea mare… nu știu dacă ați fost la Putna. Au pus lumea pe coastă acolo, îmbrăcați în port național… au pregătit femei, oameni, copii… Și Ștefan cu Ștefăniță veneau cu caii, iar noi eram în careu și cântam „Cuvine-se cu adevărat…” și înainte să vină lumea striga „Vine Ștefan, vine Ștefan! Vine Vodă!”, ce era pe acolo… Ne-a filmat de trei ori. Au repetat.
Părintele Pimen: Ca să vadă care iese mai bine…
Părintele Iulian: Aici era un călugăr bătrân din Putna, care era șchiop. Nu știu cum îl chema. Lumea striga „Vine Ștefan!” și stătea el într-un genunchi și rupea dintr-un colac… A fost un film foarte frumos. Mai era un arhimandrit mascat cu roșu, cu barbă frumoasă și unii nu știau și ziceau „Blagosloviți!” și el râdea… pe urmă am văzut noi că era artist.
Părintele Pimen: Actor, dar juca rolul ăsta…
Părintele Iulian: După aia noi râdeam de dânsul și el râdea de noi. Și pentru cât am stat noi acolo, două ore, ne-au trimis un mandat de 250 de lei. Era mult atunci.
Părintele Pimen: Pentru toți care au participat…
Părintele Iulian: Nu, pentru fiecare care a participat acolo.
Părintele Pimen: Și ei la un film câștigă mult și atunci…
O nouă încercare de a ajunge în Sfântul Munte
Părintele Iulian: Da! Părintele Gherasim era și exarh, era stareț la Putna și cică a auzit de la mitropolie că cine vrea, să facă cerere să se ducă la Sfântul Munte. Noi am luat o mașină de la Putna și am venit la Sihăstria și cu el, cu exarhul, iar eu în mașină tot ziceam „Vine Vodă, vine Vodă!” și el râdea. Și când am ajuns acolo ne-a adunat pe toți la trapeză, care vrea să se ducă la Sfântul Munte, să facă cerere! Noi cu Șova care era și el acolo, am zis „Hai să facem acum!” și am și făcut-o. Când a văzut părintele Petroniu a zis „Nu, frate! Facem toți, suntem mai mulți!”. Pe urmă au făcut mai mulți: și părintele Ioil și părintele Cleopa și părintele Petroniu.
Irineu Crăciunaș murise și în locul lui rămăsese Scarlat, preot de mir de la mitropolie, care a murit și el… Rămăsese ca ajutor de episcop, vicar. Au făcut cerere, părintele Cleopa și cu părintele Petroniu s-au dus cu cererile la mitropolie, eram mai bine de zece. S-au dus la vicar, la Scarlat și el le-a zis: „Ce vreți să faceți voi, măi? Să stricați mănăstrirea?”.
Părintele Pimen: Când a văzut că vor să plece toți…
Părintele Iulian: I-a ocărât! Părintele Cleopa și Petroniu au ieși afară și au rupt cererile și s-au întors afectați la Sihăstria…
Părintele Pimen: Plouați…
Părintele Iulian: Dar Șova a zis „Nu ne descurajăm, hai să facem!”. Și eu cu Pahomie am trimis o cerere și ne-a aprobat… Pahomie acela a și murit…
Părintele Pimen: Nu a mai apucat să mai vină!
Părintele Iulian: Nu a mai apucat… Și așa a fost!
Schitul Lacu
– Și ați venit aici, în Sfântu Munte! La Prodromu sau unde?
Părintele Iulian: Nu, am fost la Lacu! Am venit cu Nectarie și nu știam. Era unul care știa și grecește… În gară la Salonic ne-a așteptat Teofit, a adus două taxiuri, că Nectarie avea multe, avea lăzi cu cuie, cu ciocane…
Părintele Pimen: A luat de toate!
Părintele Iulian: I-a trimis Ioanichie scrisoare și i-a scris: „Băi, dacă veniți aici, să vă luați și cuie, să vă luați și clește, că n-aveți nimic aici, la Prodromu!”. Și el a luat o ladă grea ca plumbul. Polițaiul la vamă i-a zis să descuie lada, iar Nectarie, cum e el încet, îi zicea că are ciocane, are cutare… Noi fusesem delegați să stăm la Prodromu, dar Neofit a zis că a vorbit cu Prea-sfințitul Antonie de la „externe”, să trimită un preot aici, la Lacu. Și am stat la Neofit…
Părintele Pimen: Patru ani sau cât ați stat?
Părintele Iulian: Cam patru ani.
– Cu părintele Nectarie împreună?
Părintele Iulian: Nectarie a fost la Provata.
Părintele Pimen: El a fost direct la Provata!
Părintele Iulian: Eu nu am stat singur, am avut o viață…
Părintele Pimen: Și Neofit era singur acolo sus, nu?
Părintele Iulian: Era singur, da! Am stat vreo patru ani. După aceea a venit Melhisedec și cu Codru, că așa îl știam pe Spiridon.
Părintele Pimen: Spiridon!
Părintele Iulian: Spiridon! Codru îi spuneam.
Părintele Pimen: Dar nu a venit și Rafail atunci?
Părintele Iulian: Nu!
Părintele Pimen: Mai târziu?
Părintele Iulian: Mai târziu! După ce au venit ei, eu am venit încoace și nu m-am mai dus. Nu mi-a plăcut să stau singur așa…
– Ce chilii mai erau prin Lacu atunci, ce părinți?
Părintele Iulian: Era Pafnutie, era Arcadie…
Părintele Pimen: Ignatie, Cozma!
Părintele Iulian: Ignatie, da! Cozma era…
Părintele Pimen: unde-i Sofronie…
Părintele Iulian: Da, da! Mai erau…
Părintele Pimen: Arcadie cred că era.
– Dar mulți erau zelotiști dintre ei?
Părintele Iulian: Nu!
Părintele Pimen: Numai Ignatie!
Părintele Iulian: Numai Ignatie.
Schitul Prodromu și zelotiștii
– La Prodromu când ați venit, nu erau părinți zelotiști?
Părintele Pimen: Erau plecați.
Părintele Iulian: Nu! Când am venit să vizitez, erau toți zelotiștii ăștia. Îmi spunea să mă duc pe la Arsenie, pe acolo. Cică „Nu te mai duce, că ai numai pureci pe acolo”. Zelotiștii erau toți aici. Erau cu dragoste. Pe urmă au murit câte unul, câte unul.
– Câți erau?
Părintele Iulian: Erau vreo șapte, opt. Ei erau la paraclisul Bunei Vestiri, ei făceau slujba.
Părintele Pimen: Păi, am înțeles că aici în biserică ploua, era… sau nu?
Părintele Iulian: Da, da! După asta au reparat-o.
– Câți ani aveți în schitul Prodromu?
Părintele Iulian: Nu mai știu. Din 77…
Părintele Pimen: Din 77 ați venit în Athos…
– 27 de ani?
Părintele Pimen: Da, din 77, deci cam așa, vreo 27-28…
Părintele Iulian: 77 tocmai după anul nou. La cutremur. Știu că în martie a fost cutremur, eram la Lacu. A fost cutremur în țară.
Părintele Pimen: Dar aici s-a simțit sau nu?
Părintele Iulian: Nu, nu s-a simțit.
Părintele Pimen: În țară a fost tare, în București…
Părintele Iulian: Și Atunci a venit Serapion, care era la Iviru și a spui „Băi, dacă mai stăteai pe la București, mureai!”.
Părintele Pimen: Prindea cutremurul acolo.
Părinți români sporiți din Sfântul Munte
– Prin Athos ce părinți români erau mai sporiți așa?
Părintele Iulian: Era și Ignatie, erau zelotiștii…
Părintele Pimen: Am înțeles că nu a ieșit din Athos deloc.
Părintele Iulian: Nu a ieșit niciodată.
Părintele Pimen: Mai la bătrânețe mi se pare că l-a scos la spital o dată.
Părintele Iulian: Da, s-o fi dus, dar el nu a vrut să se ducă.
Părintele Pimen: L-a dus mănăstirea.
Părintele Iulian: Da! Că așa era, să nu mai vadă lumea…
– Dar pe duhovnicul Ilie Vulpe de la Colciu, starețul lui părintele Ioan Guțu?
Părintele Iulian: Da! L-am prins pe Dometie de la…
Părintele Pimen: De la Sfântul Ipatie…
Părintele Iulian: …Sfântul Ipatie…
Părintele Pimen: Am înțeles că și ăla a avut o viață destul de bună!
Părintele Iulian: Destul de bună!
Părintele Pimen: Că el a fost o perioadă stareț și la Zografu, la bulgari.
Părintele Iulian: Da! Ne duceam pe acolo la hram. Erau mai mulți, era unul Cristofor, erau mulți, apoi au murit câte unul, câte unul…
– Părinte, dar când ați venit în Athos, nu ați trecut prin filtrul securității, să vă dea anumite instrucțiuni? Că așa era în vremea aia!
Părintele și Securitatea comunistă
Părintele Iulian: Uite ce e! Ei aveau oamenii lor, știau și nu spuneau prea multe, doar „Să fiți români!”. Ne-a învăța de bine oarecum. Și înainte m-au mai chemat dar nu am vrut să le dau deloc. Caliopie a spus „Băi, dacă te cheamă, nu te prezinți!”.
– Dar unde trebuia să vă prezentați?
Părintele Iulian: Pe la Târgu Neamț, pe acolo…
Părintele Pimen: Pe la poliție, securitate…
Părintele Iulian: Stabileau eu un loc. Eu nu m-am dus deloc și au venit la mănăstire. Îmi aduc aminte că era și Pahomie care mi-a spus că trebuia să mă duc. El dorea să vin în Sfântul Munte și i-am zis: „Lasă mă, că dacă o fi de la Dumnezeu, bine, dacă nu…”. Și până la urmă tot am venit.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
