Urmăriți un interviu impresionant cu James Nachtwey, cel mai mare fotograf de război în viață în care acesta ne vorbește cu o putere care provine din experiență, cu modestie și discernământ despre relația dintre arta fotografică și război – despre puterea artei de a aduce puțin mai multă pace pe pământ.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
James Nachtwey e unul dintre cei mai mari fotografi din prezent. De aproape patru decenii documentează sărăcia, foametea, boala și conflictele. A decis să devină fotograf de război după ce a vizionat imaginile din Vietnam făcute de reporteri precum Don McCullin. Se prezintă ca un fotograf anti-război și încă mai crede în puterea imaginilor de a preveni conflictele. A primit Premiul Prințesei de Asturia pentru comunicare și științe umaniste.
– De ce faceți această meserie, în special partea de război? Știți că fotograful britanic Don McCullin spune că nu poți fi fotograf de război pe termen lung decât dacă ai un scop! Care e scopul dvs.?
– Da. Pentru că oamenii trebuie să știe ce se întâmplă în lume. Și când este un război, sunt atât de multe în joc pentru oamenii implicați în război și pentru restul lumii. Fotografiile pot trece dincolo de retorica politică, ce înconjoară întotdeauna un război și care creează un fel de justificare pentru oamenii care conduc războiul, iar fotografii sunt pe teren, văd ce se întâmplă cu fiecare ființă umană și… arată efectul războiului și trag la răspundere factorii de decizie și factorii politici care conduc războiul. Și acesta este un mod în care opinia publică poate fi adusă să exercite presiuni pentru schimbare.
– Credeți că o fotografie poate fi un antidot la război?
– Da! Cred că, într-un fel, o fotografie care arată adevărata față a războiului este o fotografie împotriva războiului. Având experiența mea și văzând ce face războiul oamenilor și societăților ar fi foarte dificil să promovez așa ceva. Și deci cred că fotografiile care arată adevărata față a războiului mijlocesc împotriva folosirii războiului ca un mijloc de conduită în politică. Cred că sunt lucruri pentru care merită să lupți în această viață și cred că oamenii trebuie să se apere, dar cred că trebuie de asemenea să fim conștienți unde duce războiul, care sunt consecințele inevitabile ale războiului în termeni umani și nu trebuie să le uităm niciodată și trebuie să ne gândim profund la ele înainte de a angaja vreodată oameni să lupte într-un război.
– Ați acoperit multe războaie… Este vreunul care v-a marcat mai mult decât celelalte?
– Când cineva suferă, când cineva a fost victimizat, e greu de spus că unul e mai important decât celălalt. Cred că sunt la fel de importante. Spunând asta, genocidul din Rwanda a fost ceva atât de extrem și atât de neobișnuit încât a fost foarte greu să înțeleg în mintea mea cum se poate ca între 800.000 și un milion de oameni să fi fost măcelăriți de compatrioții lor în trei luni, folosind unelte agricole ca arme. Oare ce anume… Vine un moment când cineva ridică o macetă sau un topor deasupra capului unei persoane nevinovate. Ce le permite să coboare acea armă asupra vecinul lor? Eu pur și simplu nu pot să înțeleg asta.
– Cea mai mare parte a lucrărilor sunt făcute în alb și negru, dar dacă scopul dumneavoastră este să portretizați realitatea, de fapt realitatea nu este în alb și negru, ci în culoare…
– Da.
– Așa că de ce alb-negru?
– Așa este, alb-negrul nu este real, este abstract, dar ceea ce face este că distilează esența a ceea ce se întâmplă de fapt! Asta deoarece culoarea în sine este un fenomen atât de puternic, într-un sens fizic, încât într-un fel concurează cu ceea ce se întâmplă în fotografie și încearcă să devină subiectul fotografiei, astfel încât abstractizând-o în alb-negru distilează esența a ceea ce se întâmplă fără a concura cu culoarea.
– Ce face diferența dintre o imagine bună și o imagine iconică. Adică din ce sunt făcute imaginile iconice?
– Cred că trebuie să existe o emoție foarte puternică, autentică, profund umană, exprimată în fotografie. Trebuie să fie o situație care este semnificativă din punct de vedere istoric și, știți, în jurnalismul 1 la 1 trebuie să fii în locul potrivit la momentul potrivit, ceea ce sună destul de simplu, dar de fapt este extrem de dificil, după cum știi. Și cred că mai trebuie să fie condiția ca conștientizarea publicului cu privire la un anumit eveniment să atingă un anumit punct înainte ca o fotografie să devină iconică. De exemplu fotografia tânărului Alan Kurdi care s-a înecat în largul coastei Turciei a venit într-un moment în care lumea era suficient de conștientă de acea situație și a galvanizat opinia publică. Fotografia tinerei fete care fugea de napalm (substanță incendiară), în războiul din Vietnam, s-a întâmplat într-un moment în care era suficientă conștientizare a războiului și a fost ca un protest împotriva războiului, și acea fotografie, de asemenea, a galvanizat opinia publică.
– Vorbind despre asta, de acele imagini cu impact emoțional și de mass-media, știți cu siguranță că patronii publicațiilor și editorii sunt destul de des reticenți în a publica acest tip de imagini, l-ați menționat pe Alan Kurdi, e un exemplu foarte bun. Și argumentul cel mai folosit e că prin publicarea acestor imagini subminăm într-un fel demnitatea victimelor. Are asta vreun sens pentru dvs.?
– Dacă oamenii suferă, asta nu înseamnă că nu au demnitate, dacă oamenii se tem, asta nu înseamnă că le lipsește curajul, dacă oamenii suportă circumstanțe dificile, asta nu înseamnă că nu au speranță! Imaginile nu subminează demnitatea neapărat. Nu cred că fotografia lui Alan Kurdi i-a subminat demnitatea. Cred că a cauzat o mare simpatie pentru tânărul băiat și pentru familia lui și pentru toți imigranții, și dacă ar fi fost o fotografie care nu a fost demnă în vreun fel, care nu a recunoscut sacrificiul care a fost făcut, atunci poza nu ar fi avut efect.
– James Nachtwey, mulțumesc foarte mult! A fost o adevarată placere sa vorbesc cu dumneavoastră! Aveți grijă!
– Cu plăcere!
– Multumesc foarte mult!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
