Nesimțirea – p. Teologos

Vizionați un clip dur și necesar în care este tratată una dintre cele mai răspândite patimi astăzi: nesimțirea. Cum se ajunge aici, care sunt efectele nesimțirii și cum se poate vindeca nesimțirea?

Vizionați acest material pentru a afla cum putem să gestionăm nesimțirea și cum putem s-o evităm.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Gândul la moarte domolește nesimțirea…

Dragii mei, acum o să vorbesc despre nesimțire și nesimțiți. …Dacă acum vă gândiți – că m-am oprit puțintel – vă gândiți și ziceți „Aha! Aha! Despre cutare o să vorbească! Bine că a abordat tema asta! Ia, să vedem!” atunci, fraților, vă rog să mă iertați, însă noi înșine bolim de nesimțire mai mult decât ceilalți. Vă rog să nu ripostați înăuntrul vostru. Toți suntem nesimțiți mai mult sau mai puțin. De fapt, cu cât riposta și revolta dinăuntrul nostru este mai mare la această smerire, dacă doriți, cu atât cornul întunecat al nesimțirii, omul cel vechi este mai mare înăuntrul nostru. Fraților, să nu uităm că suntem căzuți și că suntem plini de păcate. Să nu uităm că ne așteaptă moartea. Înțelegeți? Și trebuie să murim sănătoși, adică să murim cu o inimă iubitoare – asta este mântuirea. Mântuirea este moartea cu o inimă iubitoare.

Maladia globală a nesimțirii

Nesimțirea este o boală înfricoșătoare care a ajuns astăzi o adevărată pandemie, că tot vorbim de pandemii, o pandemie care generează alte pandemii: pandemia bolilor de nervi și pandemia singurătății. Sunt milioane de oameni care sunt pe antidepresive și pe alte medicamente psihotrope, mai ales dintre cei școliți. Pentru prima dată în istorie bolile de nervi au caracter pandemic și sunt bolile secolului. Vedeți că mai demult existau diferite cauze pentru pandemii: viruși, condiții de igienă, lipsa medicamentelor și altele asemenea.

Astăzi, însă sunt bolile de nervi pe primul plan și asta datorită distorsiunilor comportamentale permanentizate – adică a păcatelor vechi și netratate. A bolilor sufletești care nu au fost tratate. Înțelegeți?

Dacă mintea a fost supusă o vreme îndelungată, ani de zile, unor traume și nu au fost vindecate, fie din cauza lipsei științei vindecării – cum se întâmplă în afara arealelor ortodoxe – fie din nepăsare, atunci simțirea minții se tocește, mintea se întunecă și devine nesimțită, și crede că totul este ok. Din cauza asta spune dl. Dostoievski că dacă Dumnezeu nu există în mintea noastră atunci totul este posibil.

Sfiiciunea, rușinea adevărată este o mare, mare harismă a Duhului Sfânt și este simțirea corectă a minții în preajma centrilor puternici de atracție, în preajma pericolului de dezintegrare a minții prin adicție, dependență, prin robirea minții. Dacă omul se apropie de acești centri atunci mintea se înrobește, se droghează și se creează dependența.

Războiul de gânduri și distrugerea bunului-simț

Mintea dacă intră în adicție adică în patimă, se rupe în gânduri. Are război de gând, plăsmuiește fantezii, se gândește cum să-și satisfacă patima. Din cauza asta în greacă sfiiciunea se numește σωφροσύνη (sofrosini)care este tradusă în cărțile vechi prin „întreaga cugetare” pentru că vine de la „σώας τας φρένας” – adică omul care are frânele întregi adică mintea întreagă. Este un ÎN-frânat. Deci omul care este în adicție are mintea îmbucățită, fraților, are mintea ruptă, nu mai are frânele întregi, este un desfrânat.

Din păcate însă, astăzi diavolul distorsionează această harismă sau o distruge complet astfel încât omul să nu mai simtă nimic pentru că îi este frică de traumele sale din trecut sau să îi generează un sentiment de rușine și de vinovăție exagerat față de cele bune, de Dumnezeu și de oamenii care îl pot ajuta și atunci iarăși se ajunge ca omul să nu simtă nimic pentru că își are traumele nevindecate și omul nu dorește să mai simtă durere și atunci se desensibilizează nedorind să-și aducă aminte. Cu alte cuvinte dispare rușinea, dispare frâna și apare nerușinarea, desfrânarea iar lipsa rușinii este distrugerea civilizației. Înțelegeți?

Da, fraților, problemele nu se rezolvă dacă le uităm. Dacă punem iederă peste igrasie, nu se rezolvă problema, chiar dacă nu se mai vede. Din contră: igrasia crește.

De fapt, asta se întâmplă și în cazul nesimțirii: patima crește. Nesimțirea, nerușinarea crește. Dacă mintea nu mai simte lumina harului și glasul conștiinței, fie că nu o vrea și o ignoră, fie că nu poate, atunci mintea nu mai vede aproape nimic și sau se panichează sau efectiv se desfrânează în patimi din ce în ce mai mari.

Este esențial ajutorul duhovnicesc

Este esențial ca la începutul păcatului, în momentele de panică sau de mustrări de conștiință să căutăm ajutor duhovnicesc. Știți asta este în tradiția poporului, a ortodoxiei și să vă dau un exemplu acum, este ca și cu plantele. Dacă avem o plantă mică și încercăm să o dezrădăcinăm, o putem scoate cu o singură mână. Dacă întârziem mult timp zicând că nu e o problemă, că patima rămâne tot așa, ne trezim cu un pomișor – ca aceștia din jurul meu – pe care dacă asudăm din destul și ne opintim, reușim să-l scoatem. Dacă întârziem și mai mult, atunci ne trezim cu un pom pe care îl dezrădăcinăm foarte greu; trebuie să folosim unelte, cazmale, topoare, târnăcoape și mai ales drujbe care să taie în carne vie. Înțelegeți? Cu cât mai repede cu atât mai bine.

Așa e și cu patimile: trebuie să le dezrădăcinăm când sunt mici și să nu zicem că „nu contează” pentru că dacă nu ne luptăm cu diavolul pe locul limpede unde sunt păcatele mici, atunci ne vom lupta cu acesta pe marginea prăpastiei unde sunt păcatele mari. Înțelegeți? Diavolul știe foarte bine că ne va duce acolo din aproape în aproape dacă nu suntem atenți. Pe acesta nu-l interesează timpul, ci rezultatul. Una este să smulg o plantă de genul ăsta și alta este să smulg un copăcel sau altceva e să smulg un întreg copac cum vedeți pădurea din spatele meu. Înțelegeți?

Greșeala încrederii în propriile gânduri

Astăzi, însă, este foarte ușor pentru el să ajungă la rezultat, de ce? Pentru că astăzi a reușit să-i convingă pe oameni că el nu există și i-a convins pe oameni să creadă în tot ceea ce le dictează gândurile. Gândul este mișcarea minții. Pentru că diavolul este un tip de minte, intră în contact cu mintea noastră și poate să o miște, poate să genereze gânduri. Desigur că și Dumnezeu cu îngerii buni și cu sfinții poate să facă asta, însă datorită faptului că astăzi suntem asaltați de o avalanșă imensă de gânduri și de centri de atenție, mintea umană, ochiul sufletului, nu mai are capacitatea să le trieze și primește gândurile pe baza unui sistem de valori cu totul răsturnat, a unui sistem de valori diabolic, oferit de societate.

Fraților, dacă un gând insistă sau/și ne satisface patimile, nu înseamnă că trebuie să-l ascultăm sau să discutăm cu el și să încercăm să-l punem în aplicare. Chiar dimpotrivă! Trebuie să alungăm gândurile la prima lor apariție, când încă sunt în stadiul de momeală. Dacă ne învoim cu gândul asta este de ajuns pentru diavol să înceapă lupta și să ne împingă în prăpastie. Înțelegeți?

Cum a ajuns păcatul să fie considerat virtute

Datorită faptului că oamenii au multe griji și nu își mai păzesc mintea s-a ajuns astăzi ca păcatul să treacă drept virtute. Este o mare problemă fraților, când păcatul trece drept virtute. Oamenii astăzi nu mai știu să-și taie gândurile și deci nu mai știu să-și taie voia și asta se întâmplă mai ales în rândul tinerilor. Țin minte de un caz în care un copil singur la părinți care fusese cocoloșit acasă să nu-i lipsească nimic, la un moment dat a intrat cu părinții într-un magazin de jucării și a zis „vreau aia!” arătând o jucărie de pe raft. Părinții i-au spus că nu se poate că-i scumpă și copilul a început să spargă tot pe acolo de nervi, de frustrare, a spart tot: vitrine, standuri, tot.

De asemenea, cunosc cazuri și la școală în care copii de bani gata, din familie bună – cum se spune – care aveau toate tipurile de console de jocuri la dispoziție, influențați de jocurile pe calculator, făceau adevărate crize de violență țipând și spărgând totul dacă ceva nu le convenea. Desigur că aceste crize se pot întâmpla și la oamenii mai în vârstă, să știți. Nu pot să zic maturi pentru că cine este agresiv cu familia sa nu este matur, fraților. Știți cum se spune, câinele de prea mult bine turbează, dar tot câine rămâne. Vă rog să mă iertați!

Din păcate, problema cea mare este că de obicei așa au fost învățați de mici de familie sau de anturaj. Sau că au fost bătuți când au fost mici sau au asistat la certuri și bătăi în familie sau în anturaj sau, pe de altă parte, alcoolul și tot felul de alte patimi, droguri și toate astea. Dincolo de astea, și părinții încurajează uneori comportamente care sunt, de fapt, diferite forme de nesimțire și aici nu mă refer neapărat la o violență frontală, fraților.

Un caz

Țin minte că la un moment dat venise cu un grup de pelerini un copil care era fiul unui foarte bun informatician cu care mă cunoșteam în Sf. Munte. Informaticianul mi l-a prezentat pe fiul lui și l-a lăudat că este foarte deștept și mi-a spus că acum tocmai a învățat despre motoarele criogenice… Mi-am adus aminte vag de vreo două tipuri de motoare criogenice și i-am spus copilului astfel încât să încerc să deschid o punte de discuție iubitoare cu acesta. Însă tânărul m-a zdrobit efectiv, praf m-a făcut și prin atitudine și prin șuvoiul de informații care curgea cu nemiluita, monopolizând discuția care eu aș fi dorit să fie duhovnicească, fără să-mi dea posibilitatea să-mi repar greșeala pe care eu am făcut-o fără voie și efectiv nu mă lăsa să schimb subiectul. Cel mai trist era faptul că tatăl lui aproba și era oarecum satisfăcut de comportamentul exact, însă fără milă al tânărului, că odrasla lui știe atâtea, chiar dacă discuția era cu mult prea tehnică pentru toți cei din jur. Fraților, problema omenirii este pălmuirea dragostei, relațiile dintre noi, dramele ce se nasc și nu motoarele de rachetă, motoarele criogenice.

Bullying-ul

De fapt, ce să mai vorbesc, pentru că astăzi bullying-ul și cyberbulling-ul – adică agresivitatea și agresivitatea online sunt adevărate plăgi. Asistăm la o adevărată escaladare a nesimțirii, inclusiv prin escaladarea victimizării. Am ajuns la o adevărată civilizație a nesimțirii și – paradoxal – a victimizării, inclusiv prin folosirea victimizării ca armă.

Au ajuns oamenii maturi să se teamă de tineri. Au ajuns să fie de o tristă celebritate farsele făcute de tineri celor mai în vârstă, uneori chiar unor oameni mai în vârstă cu totul necunoscuți și fără să fi fost provocate cu ceva. Nu știu dacă știți, sunt tiktokari care pentru faimă, adică pentru vizualizări și like-uri, fac tot felul de lucruri extrem de neplăcute la oameni – le intră prin case, le iau câinii, fură din magazin în timp ce se filmează și alte nebunii din acestea. Lucrul este groaznic, fraților, pentru că, de fapt, este o reacție în lanț provocată de distracția și acceptarea de către comunitate prin mulțimea de like-uri și vizualizări pe care acești tiktokari le obțin prin postările lor. Lucrurile au ajuns până într-acolo încât uneori au și încasat-o și în alte cazuri a intervenit și poliția.

Adicțiile

Problema cea mare, însă, cu imposibilitatea tăierii voii, este eșuarea în adicții mari legate de trup. În mari patimi trupești. Droguri, forme de drog. Numai de fentanyl – un nou drog sintetic din categoria opioidelor – mor anual în SUA peste 100.000 de oameni. Adică aproape 300 de oameni zilnic, fraților. Asta dincolo de faptul că sunt enorm de mulți care au viața distrusă, mor în fiecare zi 300 de oameni. Și cei care rezistă sunt ca niște zombi din cauza drogurilor, nu știu dacă i-ați văzut, am și postat pe site câteva documentare pe tema asta. Impresionante.

Problema cea mare este că destule droguri sunt cel puțin tolerate, iar unele chiar legalizate și promovate de către administrație.

Din categoria drogurilor promovate, adică a surselor foarte puternice de plăcere care provoacă exact aceeași reacție chimică în creier, fac parte și distorsiunile sexuale. Alte forme de drog. Dincolo de asta există și alte forme de drog, bineînțeles nu atât de puternice ca și drogurile chimice și distorsiunile sexuale: ecranele. Desigur că nu ecranele în sine, ci calitatea și cantitatea mesajelor ce sunt livrate prin intermediul acestora și modul în care sunt livrate.

Insistăm asupra faptului că media electronică, sexul păcătos, sexul împotriva firii și drogurile grele fac parte din aceeași categorie și produc aceeași reacție chimică în creier la diferite intensități, bineînțeles. De ce? Insistăm asupra acestui fapt pentru că dacă un părinte este îngrozit dacă află că fiul lui se droghează, se liniștește dacă fiul este dependent de celular, ba chiar zice că bine că a scăpat de fiul lui ca să poată să stea și el pe celularul lui. Înțelegeți?

Patimile nevindecate și nesimțirea

Problema cea mare este că patima dacă nu este tratată duce la nesimțire și uitarea de Dumnezeu, iar uitarea de Dumnezeu duce la o nesimțire și mai mare. Este o reacție în lanț, fraților, care duce la o explozie interioară mai periculoasă decât o explozie atomică. De ce?  Pentru că bomba atomică nu duce în iad pe când nesimțirea, da. Cu multă compasiune, spun asta. Îi iubim foarte mult pe acești oameni și ca dovadă a dragostei față de ei urâm păcatul, urâm distorsiunea duhovnicească de care suferă. Trebuie să simțim corect și să facem distincție între faptă și făptaș, între păcat și păcătos.

Mintea simte corect numai atunci când este liberă de patimi. Mintea nu trebuie să se umfle prin mândrie, să cadă prin deznădejde, să deraieze la dreapta prin surplus și evlavie cu înșelare în ea și nici la stânga prin lipsuri și păcate frontale. Numai atunci când acest ochi foarte fin al sufletului – focusul uman, mintea – această atenție ultimă, stă pe centrul crucii, numai atunci ochiul sufletului este luminat de razele harului, adică ale energiei necreate a lui Dumnezeu și numai atunci mintea simte corect. Această simțire corectă a minții drepte se numește bunul simț, fraților. Această poziție corectă a minții se numește dreptatea.

Problema adicțiilor și a nesimțirii minorităților

Astăzi din cauza adicțiilor foarte puternice permanentizate, nu mai există dreptate și nu mai există bun simț. Vedeți că oricine poate să zică orice, nu contează dacă este drept sau nu, contează dacă este în acord cu patimile, cu adicțiile acceptate pe post de calități. De exemplu, dacă niște oameni normali s-ar dezbrăca pe stradă, ar face gesturi obscene și ar incita la sex normal, poliția le-ar face imediat dosar pentru ultraj contra bunelor moravuri și le-ar da amendă. Dacă însă sunt oameni distorsionați sexual care fac aceste lucruri, nu se întâmplă nimic, cu toate că oamenii normali sunt indignați. Vedeți că patima în drumul către nesimțire trece de la implorarea pentru toleranță, la nevoia de acceptare după care la tiranie. O tiranie a minorităților, tiranie fără milă. Fără milă față de alții și milă potențată la maxim față de ei înșiși.

Asta e caracteristic nesimțirii pentru că împietrirea este o nepăsare întipărită în fire, este ca o a doua fire, o cugetare amorțită, este înghețarea râvnei și tirania prejudecăților, a bănuielilor. Încrederea desăvârșită în gândurile proprii. Nu mai există bărbăție și spirit de sacrificiu pentru că nu mai există durerea inimii față de celălalt din afara bulei de egoism al nostru. Nici pentru sine nu mai există străpungerea inimii după Dumnezeu pentru că nesimțitului îi este frică de marasmul dinăuntrul său și îi este frică să accepte că a greșit. Nu are curajul să se vadă cine e.

Fraților, o spun asta cu mare compătimire pentru că toți bolim de nesimțire mai mult sau mai puțin, din diferite cauze. Și întâi de toate eu, bineînțeles. Vă rog să mă iertați! Nu putem să judecăm pe oameni, fraților, pentru că unii dintre noi ascundem mari traume în interiorul nostru. Asta e foarte important, fraților: judecăm faptele și nu le acceptăm, pe când pe oameni niciodată pentru că niciodată nu știm ce e înlăuntrul acestora!

Disocierea dintre simțire și comportament

Uneori este foarte dificil de discernut pentru că la arătare, prin cuvinte, nesimțitul este cum trebuie, chiar dacă vorbește împotriva sa este și este total contrar cu faptele sale.

Vedeți că sunt unii în biserică ce se comportă ca niște evlavioși sau evlavioase în timp ce cu mânie fac observații și îi alungă pe cei care, după sistemul lor de valori, după crezământul minții lor, nu sunt la fel ca ei – în vestimentație sau comportament. Am văzut pe cineva astfel și dacă nu m-aș fi îngrozit și întristat, cred că m-aș fi minunat. E fenomenal, fraților, pe de-o parte, și foarte periculos pe de alta, pentru că un astfel de om poate să creeze o aură în jurul său care nu i se cuvine și să scandalizeze pe mulți când se va afla cine este de fapt. Noi să avem grijă să nu judecăm pentru că și noi putem să cădem exact în aceleași lucruri, înțelegeți! Ba chiar și mai rău.

Modalități de vindecare

Ca să scape cineva de situația asta este esențială ascultarea. Să asculte de cei pe care îi validează Dumnezeu în fața lui, chiar dacă el nu simte că așa trebuie să facă. S-o facă însă și să accepte că și alții pot să aibă dreptate și să-i asculte. Problema cea mare este că astfel de oameni cred că nu au nevoie de povățuitor sau, dacă totuși caută un povățuitor, cred că nimeni nu este atât de perfect pentru ei și se complac în viața de sine care le crește duritatea.

Dincolo de ascultare, este nevoie de pocăință, de zdrobirea inimii – adică de post, de lacrimi și de gândul la moarte. Să ne amintim că vom muri, fraților, fără însă să cădem în depresie! Să ne amintim că vom da răspuns la judecată. Este singurul lucru sigur din viața noastră și noi nu vrem să ne pregătim ca să depășim moartea. Desigur că este însă dificil pentru cel ce bolește de nesimțire să creadă că există biruința morții. El trebuie să creadă pur și simplu și să asculte așa oarecum orbește ca să iasă din marasmul în care se află, chiar și pentru faptul că nu are o altă soluție mai bună.

Dacă însă nu ascultă, dacă nu se pocăiește, dacă nu se nevoiește și se bazează pe ascundere e foarte dificil. Fraților, să nu spunem că „nu mă vede nimeni” ca să ne justificăm păcatul și drumul către lipsa de simțire pentru că asta e foarte periculos. Să nu facem tot felul de strategii și minciuni prin care să-i înșelăm pe oameni ca să facem bani sau pentru alte interese, că „nu ne vede nimeni” în biroul în care stăm. Cifrele de la vânzări dacă nu sunt câștig meritat sunt suflete înșelate și asta nu e bine. O să se întoarcă asupra noastră, chiar dacă nu ne vede nimeni, pentru că Dumnezeu ne vede.

Problema avorturilor

Știți că multe omoruri calificate și premeditate s-au făcut cu această îndreptățire că „nu ne vede nimeni” sau „nu vedem noi pe cel pe care îl omorâm”. Să nu spunem, fraților, că noi n-am omorât pe nimeni și este foarte puțin probabil să facem asta, pentru că dincolo de faptul că nu știm ce aduce ziua de mâine – Doamne ferește! – avortul este omor calificat și premeditat. Să nu spunem că suntem absolviți de crimă pentru că nu simțim, pentru că nu vedem pe copilașul pe care îl omorâm în pântece. Putem să fim autorii unui avort care este omor. Să fim autori morali dacă suntem bărbați sau incităm la avort sau femei, Doamne ferește!

Dincolo de faptul că aceasta e o formă de nesimțire, să știți că toate femeile care au avortat au avut traume. Gândiți-vă dacă același copil pe care îl omoară în pântece fără să-l vadă, l-ar omorî persoana respectivă la câteva minute după ce se naște, când îl vede. Cum e? Înțelegeți? Același copil este.

Neapărat, fraților, cu multă dragoste vă spun, neapărat să căutați ajutor duhovnicesc, fraților și surorilor, la un duhovnic experimentat, la asociațiile „Pro Vita” din cadrul Bisericii sau la alte asociații analoage tot din sânul Bisericii. Desigur că întâi de toate trebuie căutat ajutorul lui Dumnezeu prin rugăciune și Dumnezeu va ajuta. Nu glumesc, fraților, nu spun așa din vârful buzelor.

Să vă dau un caz, ca să vedeți că ajută bunul Dumnezeu și nu se validează nesimțirea.

O situație

La o oră de maximă audiență pe unul din posturile naționale de televiziune din Grecia, s-a organizat o dezbatere foarte aprinsă legată de tema avortului între mai multe somități printre care erau medici, ierarhi, oameni de știință, profesori, tot felul de specialiști. Printre ei era și directoarea de la maternitatea principală – să zic așa – din Atena. Discuția a durat multe ore și a fost foarte intensă – nu știu dacă știți, grecii vorbesc de regulă mai mulți simultan și foarte repede – astfel încât doamna director n-a mai apucat să spună nimic.

La final, moderatorului ii s-a făcut milă de doamna director și i-a dat cuvântul zicând: „Acum la final să ne spună și doamna director un cuvânt din experiența ei de la maternitate”. Și atunci a zis doamna că „Știu pe o femeie care a rămas însărcinată chiar dacă medicii i-au spus să nu rămână, însă ea își dorea foarte mult un copil. Medicii i-au spus că e nebună și într-adevăr au apărut complicații cu sarcina și toți i-au spus să avorteze, însă ea nu dorea în ruptul capului și se ruga la Maica Domnului să n-o lase, toți o presau și ea și-a pus nădejdea în Dumnezeu și Maica Domnului și într-un final, într-un final a născut un copil sănătos și totul a fost bine și totul este bine și este bine și copilul și mama și este cea care vă vorbește acum!!” și așa s-a terminat emisiunea.

Luna mândriei

Fraților, numai flexibilitatea smereniei ne salvează, ne dă viață de la dătătorul de viață Dumnezeu și ne dă capacitatea să dăm viață. Vedeți că astăzi mândria a ajuns așa de mare încât există chiar și o lună a mândriei – pride, cum spun în mod voit pe engleză astfel încât să nu sune foarte urât, că mândria știm ce înseamnă… Este luna păcatului frontal, luna mândriei. Dacă am fi simțiți și drepți ar trebui să fie și o lună a smereniei, nu-i așa?… Mai ales că toată istoria de mii de ani ne arată frumusețea smereniei și hidoșenia mândriei. Să fim simțiți și să nu ne călcăm bunul simț, dând cu piciorul la tot ceea ce am acumulat ca societate vreme de mii de ani.

Vedeți că această mândrie intră în noi și ne distruge simțirea – impunem cu nonșalanță voia noastră celorlați, care dacă nu ne pocăim, devine foarte tare și ne chinuie și pe noi și pe ceilalți ca ecouri ale iadului interior. Unde mai pui că în timp căpătăm și experiența să ne impunem voia noastră prin metode din ce în ce mai sofisticate. Și răul crește și înăuntrul nostru și împrejurul nostru.

Concluzie și îndemnuri

Să nu uităm, însă, fraților că Dumnezeu ne vede și vom da răspuns la judecată. Nesimțirea este pregustarea iadului – este singurătatea și aici pe pământ și după moarte. Înțelegeți? Chiar dacă poate că oamenii nu o să ne mai zică nimic pentru că știu că n-are rost să-și piardă vremea cu noi și noi credem că e totul bine. Să nu credem că ne-am rezolvat dacă rămânem în păcat. Durerea noastră rămâne. Nu avem cum să înșelăm pe Dumnezeu care este atotștiitor. Trebuie să ne spovedim și să punem început bun cu gândul la moarte. Dacă murim în seara aceasta unde o să ne ducem?

Dacă ne întrebăm astfel, fraților, atunci vom putea să vedem unde avem problema, unde este cauza nesimțirii din noi, unde este lipsa iubirii și împotriva acestora trebuie să luptăm. Trebuie să ne luptăm cu patimile, fraților, când sunt mici, pentru că dacă cresc și se întăresc, greu se desțelenesc. Desigur că spovedania, postul, rugăciunea, răbdarea cu nădejde – neapărat cu nădejde – sunt niște ingrediente esențiale, însă acestea sunt generale și pentru fiecare cauză sunt și medicamente specifice care sparg acest monolit al nesimțirii. Trebuie să ne mustrăm pe noi înșine fără să cădem în deznădejde, să cerem ajutorul lui Dumnezeu, trebuie să ne ținem mintea în iad și să nu deznădăjduim pentru că Dumnezeu aceasta așteaptă de la noi toți: o inimă duhovnicească, o inimă caldă, o inimă pufoasă.

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați avut sensibilitatea și îngăduința să stați cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!