Târnosirea unei biserici este un moment crucial în istoria unui loc pentru că se deschide astfel o nouă poartă către cer. Veți vedea mai jos în fotografii secvențe care destui dintre voi le vedeți pentru prima dată în viață: târnosirea (sfințirea) unei biserici pentru a se putea sluji în ea Sfânta Liturghie.
Urmăriți mai jos două ample fotoreportaje și un cuvânt de folos al PS Timotei al Spaniei și Portugaliei, arhiereul care a fost prezent la eveniment și a oficiat slujba de târnosire a paraclisului chiliei cu hramul „Izvorul tămăduirii” de la Schitul românesc „Sf Dimitrie” (Lacu) din Sf. Munte Athos.
Corul mănăstirii Sihăstria a împodobit slujbele ținute cu această ocazie.
Primul fotoreportaj este de la privegherea ținută cu ocazia sărbătorii Sf. Ap. Petru și Pavel, sărbătoare când a avut loc târnosirea iar al doilea este de la slujba de târnosire propriu-zisă continuată cu Sfânta Liturghie.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și fotoreportajele)
Powered by RedCircle
Privegherea în cinstea Sfinților Apostoli Petru și Pavel
Slujba de târnosire a bisericii unită cu Sfânta Liturghie
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
5 Comment
Bogdaproste pentru Bucurii!
Măicuța Domnului să vă iubească Veșnic!
Minunat! Dar nu inteleg ce se tot pune acolo pe masa din cratita si din ibric? Si ce semnifica acele lucruri?
Se pune ceară pentru a se sigila documentul de târnosire care se introduce în Sfânta Masă.
Soră Mălina, târnosirea sau sfinţirea unei Biserici este un act liturgic care se săvârşeşte numai şi numai de către un arhiereu (cel puţin episcop), după ce o Biserică a fost edificată sau în Biserica deja construită cu ani în urmă s-au făcut lucrări de reparaţie, restaurare. Cu această ocazie, arhiereul scrie un act de târnosire în care se consemnează data când s-a făcut acest act liturgic, cine era preot slujitor la acel Sf. Altar şi uneori se înscriu ctitorii.
Spre exemplu, în anul 2021 s-a restaurat Sf. Masă din Catedrala Sf. Nicolae din Scheii Braşovului, a participat IPS Laurenţiu – Mitropolitul Ardealului. În piciorul Sfintei Mese s-a găsit ultimul act de târnosire scris pe la anul 1940 (nu îmi amintesc sigur), act care consemna cine a participat la sfinţire, printre semnatarii actului fiind şi Părintele ieromonah Arsenie Boca.
După ce se introduce în piciorul Sf. Mese noul act de târnosire (actul se introduce într-un cilindru metalic), împreună cu Sfinte Moaşte de Mucenici, se astupă cu nisip (uneori cu ciment) şi se sigilează cu ceară naturală. La acest loc nu se mai umblă decât la următoarea sfinţire care se va face numai şi numai cu aprobare ierarhului locului şi numai în prezenţa unui arhiereu.
În cele patru colţuri ale Sf. Mese se fixează în ceară icoanele ţesute sau brodate ale celor patru Sf. Evanghelişti, Sf. Masă se unge cu Sf. şi Marele Mir, apoi se acoperă cu o pânză, se înfăşoară cu un şnur sau o panglică tricoloră (aşa cum a fost aici) şi se sigilează cu ceară roşie de către arhiereul care a săvârşit târnosirea. Sf. Masă se îmbracă apoi cu veşminte şi se săvârşeşte Sf. Liturghie. Aceste din urmă veşminte se pot schimba în cursul anului şi se pot pune altele (de exemplu în perioada Postului Mare Sf. Masă se îmbracă cu veşminte închise la culoare pentru a simboliza jerfa Mântuitorului, iar la praznicele mari se îmbracă cu veşminte de culoare deschisă – albe, galbene, aurii etc.).
Bineînţeles, tipicul acestui act liturgic este mai complex, presupune o rânduială specifică – prof. pr. Ene Branişte, în cărţile sale, descrie pe larg tot acest tipic.
Sper că am răspuns la câteva din întrebările tale cu privire la acest act liturgic.
Bunul Dumnezeu să ne miluiască pe toţi.
Doamne ajută
Mulțumim pentru poze și videoclip.
Foarte frumoase. Este prima dată când văd procesiunea de târnosire.
Mulțumim Lucian pentru detalii, și informație foarte folositoare.
Maica Domnului să ne binecuvinteze pe toți 🙏