Iubirea de argint și milostenia – părintele Teologos

Banii. Din păcate astăzi cei mai mulți dintre noi avem averea ca principalul scop în viață. Ce efecte are acest lucru, de unde provine și cum poate fi vindecat?

Vizionați acest material pentru a afla câteva răspunsuri la întrebările de mai sus.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Idolatria astăzi

Fraților, după cum vedeți, suntem în ceață și într-un mod oarecum intenționat și mă bucur că am ales cadrul acesta, de ce? Pentru că din păcate, astăzi suntem în ceață.

Din păcate, trăim astăzi o epocă de neo-idololatrie și deci de neo-sclavagism. Diferența față de sclavagismul clasic este faptul că astăzi, datorită modului de gândire a civilizației actuale, sclavul însuși trebuie să se ocupe să-și găsească de mâncare și adăpost pe când în vechime, se ocupa de asta stăpânul de sclavi. E o mare confuzie, fraților. O mare ceață, cum spuneam, în mintea oamenilor.

Averea nu înseamnă mântuirea

Vedeți că astăzi această formă este mult mai perfidă și asta se realizează prin inocularea ideii că mântuirea noastră vine de la averea noastră și nu de la comportamentul nostru. Suntem învățați să facem și nu să fim. Nu mai apucăm să trăim de câte griji avem. Vedeți însă că întrebarea adevărată este „a fi sau a nu fi” cu Hristos și nu „a avea sau a nu avea” bani sau avere. De întrebarea asta și-au dat seama până și cei din vechime – știți desigur celebra întrebare a lui Shakespeare prin intermediul lui Hamlet. Din păcate, astăzi, noi nu mai suntem la nivelul de gândire a lui Shakespeare, ca să nu mai zic la nivelul Sfinților Părinți, unde ar trebui să fim, de fapt. Înțelegeți?

Păcatul devenit virtute…

Astăzi se vede plenar căderea lui Adam, înșelarea diavolească, în toată hidoșenia ei și cu toate acestea noi nu ne dăm seama pentru că o socotim ceva normal – suntem în ceață – o socotim ca o virtute. Aceasta este marea problemă astăzi: că păcatul trece drept virtute și, deci, omenirea nu se mai poate redresa. Înțelegeți?

Pentru că nu sunt sigur că toți vedem care este căderea lui Adam, chiar dacă ea este peste tot, îngăduiți-mi să vă explic puțin și nu numai să vă explic, ci și să-mi aduc aminte și eu pentru că toți cădem în plasa vrăjmașului mai mult sau mai puțin. Vedeți că diavolul care este o specie de minte foarte experimentată și foarte malefică știe că omul este făcut ca și chip al lui Dumnezeu și este destinat să ajungă după asemănarea lui Dumnezeu, adică să ajungă un dumnezeu creat, la fel ca și Creatorul său, cu ajutorul lui Dumnezeu, bineînțeles. Pentru că această dorință după perfecțiune este sădită în ADN-ul nostru spiritual, diavolul știa că nu o poate șterge de acolo și atunci a folosit libertatea noastră ca să o distorsioneze. Ca să o întoarcă, ca să o strâmbe, înțelegeți?

Adică diavolul nu i-a zis omului să nu caute perfecțiunea, ci să caute perfecțiunea, dar într-un pom, adică în materie. Înțelegeți? Și vedeți că omul până astăzi asta face: caută cunoștința binelui și a răului – ca să folosesc expresia biblică – în materie. Încontinuu, încercăm să avansăm în materie, în avere, în tehnologie, în toate științele trupului – începând de la medicină și terminând cu așa-zisa educație sexuală și cu promovarea distorsiunilor sexuale și a tot felul de păcate legate de acesta care sunt nocive, fraților.

Folosirea materiei pentru scopul înduhovnicirii

Desigur că medicina și tehnologia sunt bune dacă știm să le folosim, însă nu trebuie deloc absolutizate. De fapt, aici este problema: în absolutizarea materiei. Spun Sfinții Părinți că dacă Adam s-ar fi maturizat duhovnicește, atunci s-ar fi putut apropia de pomul cunoștinței binelui și a răului și ar fi folosit materia pentru a se apropia mai mult de Dumnezeu cel total imaterial. Cum? Prin exprimarea dragostei dintre noi prin materie și prin facerea de fapte bune. Vedeți că ortodoxia este eminamente terapeutica iubirii, a darurilor, a milosteniei și principala slujbă, principalul eveniment din ortodoxie este slujba darurilor absolute, adică slujba Sfintei Liturghii.

Vedeți că atunci când omul se înduhovnicește, materia este folosită ca subordonată minții și logicii umane, însă dacă omul nu este duhovnicesc atunci mintea, logica și toate părțile raționale se supun materiei, și mai ales, uneori, celei mai periculoase forme de materie, adică trupului nostru.

Ce este păcatul

Trupul nostru este sediul păcatului, este sediul distorsiunii prin puterea de atracție pe care o exercită. Ce este păcatul? Poate că ar trebui să reamintim puțintel.

Omul, ca ființă rațională, are un țel, un drum în viață și acest țel este perfecțiunea personală veșnică. Pe acest drum, la un moment dat apare un centru care exercită o forță de atracție, ca o forță magnetică, o forță de distorsiune care îl trage pe om de pe drumul său, îl trage într-o parte. Dacă omul nu este atent este atras de această forță de atracție care provine de la centrul respectiv și dacă nu reușește să scape de sub acțiunea forței, se lipește de acest centru. Înțelegeți?

Acest centru se numește centru de păcat, forța respectivă este atracția păcatului, iar fenomenul lipirii este patima sau, în termeni mai moderni, adicția, dependența.

În tot acest proces cea mai importantă este forța de atracție care este simțită de către creier ca plăcere, plăcere păcătoasă. Această plăcere absoarbe în materie și în egoism și întunecă toată mintea umană – ne suge acolo – depărtând-o de iubirea de Dumnezeu și de celelalte persoane. Înțelegeți? Asta este plăcerea păcătoasă, asta este atracția, păcatul.

De ce suntem atrași înspre păcat. Trupul

Această forță depinde de puterea de atracție a sursei de păcat, de lipsa noastră de duhovnicie și de distanța dintre noi și sursă. Dacă este să facem o analogie cu fizica, putem spune că depinde, de fapt, de pătratul distanței. Adică, fraților, dacă mutăm lucrurile pe plan duhovnicesc, dacă vedem că un lucru sau o persoană ne atrage înspre distorsiune, spre păcat, spre dependență, să fugim repede de acolo, fraților, să mărim distanța pe cât e posibil. Să nu ne uităm, să nu punem mâna, să stăm departe, cât mai departe, fraților! 500 km distanță de sursa de păcat. Înțelegeți? Să nu zicem că suntem puternici. Nu suntem. Nimeni nu e.

Ei, problema cu trupul este că noi cei căzuți, nu putem să stăm departe, să ne detașăm de el și deci plăcerea vine prin el, prin simțurile lui, în principal prin pipăit dacă este să vorbim ca intensitate și prin văz dacă este să vorbim ca și cantitate. Deci trebuie să păzim văzul și unde punem mâna, fraților, ce atingem.

Vedeți că materia nu este rea în sine, ci este principalul centru de atracție care ne depărtează de Dumnezeu și din cauza asta este foarte periculos să o iubim în sens păcătos pentru că atunci transformăm materia într-un dumnezeu, într-un anti-Hristos, într-un antihrist, într-un idol.

Din cauza asta spune Sf. Ap. Pavel că iubirea de arginți este rădăcina tuturor relelor și închinare la idoli. Înțelegeți? Vedeți că și Hristos spune că nu ne putem închina la doi domni – lui Dumnezeu și lui Mammona. Mammona, nu știu dacă știți, este zeița asiriană a bogăției, a materiei. Înțelegeți?

Întâi de toate, trebuie să menționăm că, cu toate că în vechime existau zeități foarte periculoase precum Baal, de exemplu, care cereau jertfe de copii și orgii – ferească bunul Dumnezeu! – cu toate acestea, vedeți că Hristos nu le amintește pe aceste zeități pentru că acestea nu erau indisolubil legate de existența umană. Pe când bogăția, averea, materia sunt împletite cu existența sufletului nostru aici în valea plângerii în care suntem.

Din cauza materiei suntem trași în jos și din punct de vedere fizic și din punct spiritual pentru că este un punct de atracție și o grijă constantă în a ne asigura existența noastră biologică și, din păcate, dincolo de asta, este și o mare sursă de plăcere, de adicție, cum spuneam.

Materia/idolul creează separare și ură între noi

Idolul, materia este rece și neiubitoare. Ne suge iubirea și capacitatea de gândire, ne distruge unitatea și iubirea dintre noi, distruge sufletele, distruge chipul lui Dumnezeu din noi. Noi trebuie să dăm muncii și grijilor doar mâinile și logica, fraților. Nu trebuie să dăm mintea și inima care trebuie să fie tot timpul la persoane – adică la Dumnezeu și la oameni. Dacă însă le dăm materiei, atunci acestea se distrug și mor. Devin reci – și mintea și inima – insensibile, limitate precum materia. Vedeți că materia nu are capacitatea de gândire și capacitatea de iubire și din cauza aceasta mintea și inima nu se potențează, ci se îngustează. Dialogul iubitor între persoane îl face pe om înțelept și nu goana după bani, fraților. Înțelegeți?

E foarte important să nu facem multe lucruri simultan pentru că asta ne generează anxietate și probleme cu sistemul nervos. Dacă avem pe Dumnezeu cel veșnic ca dumnezeu, atunci ne vom liniști și ne vom uni cu Acesta. Dacă, însă, avem banul, atunci vom face tot posibilul să dobândim cât mai mulți, să ne unim cu averea și astfel, vom ajunge la boli de nervi – depresie și, paradoxal, anxietate. Vom sări haotic dintr-o extremă într-alta. Astăzi depresivi, mâine anxioși, depresiv – anxios. După un timp e foarte posibil că vom rămâne doar într-una din astea. Fraților, nu e bine! Extremele sunt de la diavol.

False virtuți

Chiar și omul foarte bun, dacă este presat de dorința de avere, fie a lui însuși sau al altcuiva – de obicei a cuiva superior din punct de vedere ierarhic – va claca la un moment dat, indiferent dacă această dorință de avere este oarecum îndreptățită de nevoile stringente din momentul respectiv sau, pur și simplu, e vorba de patimă mai mult sau mai puțin evidentă. Patimă care poate să fie ascunsă chiar sub pretexte evlavioase cum ar fi dobândirea de obiecte spre slava lui Dumnezeu – de exemplu, obiecte religioase, icoane, veșminte și altele asemenea. Desigur că nu mai vorbesc aici de afaceri.

Uneori, această patimă este ascunsă chiar sub pretextul iubirii de săraci. Spune Sfântul Ioan Scărarul că iubirea de argint începe cu iubirea de săraci și se termină cu urârea acestora. Înțelegeți? Acuma, desigur că trebuie să facem milostenie – neapărat trebuie să facem milostenie, fraților, pentru că altfel ni se întărește inima și devenim foarte avari adică foarte urâtori de persoane. Avariția, ferească Dumnezeu! Înțelegeți? Atunci, materia, banul va fi valoarea noastră absolută. Idolul nostru, cum spuneam. De fapt, unul din principalele mijloace prin care se vindecă iubirea de argint, se iese din idolatrie este milostenia. Tăierea avariției.

Milostenia

Că tot vorbim de milostenie să spunem puțin și despre asta. Cum spuneam, este esențială pentru a ne ajuta să câștigăm puțină iubire de la Dumnezeu, este esențială pentru a ne deschide față de aproapele nostru și a stabili o relație de iubire cu el. Desigur că uneori milostenia poate fi distorsionată atunci când sunt interese în spate, începând de la presiunea emoțională care se pune pe cel căruia i se oferă milostenia, mai ales dacă asta se face în public și are valoare mare, trecând la diferite forme de slavă deșartă – adică fac milostenie ca să mă vadă lumea – în care trâmbițăm în lung și în lat milosteniile și darurile pe care le facem și terminând cu forme de șantaj financiar, mită și cele conexe. Să ne ferească bunul Dumnezeu de așa ceva!

Revenind la milostenia cea adevărată care se face în ascuns și dezinteresat, vedem aici mai multe categorii, categorii pe care eu le împart pe criteriul nevoilor și al duhovniciei celor care primesc milostenia. O primă categorie sunt instituțiile. Aici trebuie să vedem dacă aceste instituții sunt conduse de oameni de încredere care au o viață duhovnicească.

În cazul instituțiilor acest lucru e mai simplu decât în cazul unui cerșetor pe stradă pentru că oamenii văd instituția respectivă și oamenii din instituția respectivă sunt mai mult sau mai puțin persoane publice și dacă este ceva discutabil, se va afla. Dacă vedeți că persoana sau persoanele din instituția respectivă sunt controversate, mai bine evitați, fraților. Dacă aveți o strângere de inimă referitor la duhovnicia locului, mai bine evitați. Nu numai că banii dumneavoastră o să fie folosiți într-un mod discutabil, ci e posibil ca și imaginea dumneavoastră să aibă de suferit. E de evitat! Dacă, însă, instituția e de încredere e mai bine să dăm milostenie acolo pentru că acolo este o organizare, o structură care este adaptată să facă bine la mulți nevoiași, deci impactul e mai mare.

Dacă dorim să ajutăm direct o familie pe care o cunoaștem, aici lucrurile sunt cele mai simple pentru că de vreme ce îi cunoaștem și știm că au nevoie, ne asumăm să-i ajutăm și vom avea răsplată de la Domnul. Aici, sigur, fraților, este o ispită. Să nu ne întristăm dacă nu ne mulțumesc sau se comportă nerecunoscător cu noi pentru că noi la Tată cel ceresc am dat și de la El primim răsplata. Este adevărat că uneori este dificil de suportat un anumit comportament pentru că logica noastră căzută ne apasă și avem așteptări. Să avem însă grijă să nu primim aceste gânduri de tristețe pentru că atunci vom pierde bucuria cea veșnică de la Dumnezeu.

Cum facem milostenie

Dacă însă vedem că oamenii nu se folosesc sau n-au nevoie, nu mai dăm sau dăm mai puțin. Înțelegeți? E foarte important ca oamenii să se folosească. Acest lucru al folosului sufletesc este foarte important și este valabil pentru toate categoriile cărora le facem milostenie, inclusiv pentru oamenii nevoiași.

Desigur că este bine să dăm oamenilor nevoiași, însă aici este dificil să aflăm cine sunt, mai ales dacă îi vedem pentru prima dată pe stradă, înțelegeți? Din cauza aceasta, un lucru foarte bun este așa cum făcea cineva care în clipa în care un cerșetor îi cerea ceva, el îi spunea „Îți cumpăr ce vrei tu: mâncare, haine – ce vrei tu. Desigur între niște limite, însă limitele sunt destul de largi. Nu îți dau însă bani. Ești de acord?” Dacă cerșetorul era înseamnă că omul respectiv într-adevăr avea nevoie. Și atunci trebuie să-l ajutăm cum putem fără să iscodim pe Dumnezeu pentru că lui Dumnezeu îi dăm. Înțelegeți? Și omul e omul lui Dumnezeu. Dacă, însă cerșetorul nu dorește mâncare și haine, ci vrea numai bani, atunci lucrurile sunt cam discutabile. Înțelegeți?

Iarăși ajută să-l luăm cu noi la magazinul de unde urmează să-i cumpărăm lucrul respectiv sau să-l punem să facă un mic efort analog. Dacă face, atunci înseamnă că omul are într-adevăr nevoie. Oricum este bine să fim milostivi cu inimă milostivă, însă să avem grijă să nu validăm păcat sau să validăm cerșitul ca meserie când omul poate să facă ceva folositor. Înțelegeți?

Milostenia nu este doar materială

Acuma trebuie să menționez că dincolo de milostenia materială și mai presus de aceasta este milostenia de timp, de atenție. Să arătăm că ne pasă. Un ajutor, fraților. Totdeauna să ajutăm pe cineva pentru că de destule ori vom fi singurii care îl ajutăm pe omul respectiv. Singurătatea este groaznică astăzi, fraților. Este pandemie în SUA, nu se spune, dar este pandemie de singurătate. Nu se spune că nu le convine. Înțelegeți? Pentru că asta arată eșuarea lor ca societate. Groaznică, singurătatea! Cu atât mai mult singurătatea morților dacă aceștia sunt în iad, Doamne ferește! Știți că iadul este singurătatea veșnică.

Că vorbim de morți, desigur că neapărat trebuie să dăm milostenie și pentru morți. Pentru că milostenia este formă de iubire. Prin lucrurile pe care le dăm și prin timpul pe care îl dedicăm acestui lucru, în clipa în care facem o faptă de iubire în numele celui plecat atunci această iubire i se comunică omului respectiv și el se ridică într-un loc mai bun din iadul singurătății. De ce? Pentru că, după cum se știe, iadul este imposibilitatea de a iubi. Singurătatea este imposibilitatea de a iubi și dacă este în iad și îi vine iubire el iese încet-încet de acolo. Dacă este în rai, se ridică și mai sus. Înțelegeți?

Cât dăm?

O altă problemă legată de milostenie este cât dăm. Aici, trebuie să fim atenți la conștiința noastră pentru că ne vorbește Dumnezeu acolo. Însă Dumnezeu ne vorbește ca o adiere de vânt liniștit. Dumnezeu nu generează amărăciune ca diavolul, fraților. Să ne ascultăm inima bună și nu părerea de rău. Să ne ascultăm inima bună pentru că în această situație ne asemănăm cu Dumnezeu, ne asemănăm pentru că Dumnezeu este milostiv prin excelență. Dacă ne asemănăm cu Dumnezeu, dacă suntem pe aceeași lungime de undă cu Dumnezeu, atunci Acesta va emite și noi îl vom auzi, numai să fim atenți la glasul Lui. Înțelegeți?

Bun, concret, cum facem? Să vă spun, e simplu: o să zicem că o să dăm un € – ce ne zice conștiința? „Măi, e puțin. Să-ți fie rușine!”. După care o să zicem că o să dăm un milion de €… „Măi, e foarte mult! Nu am nici pe departe atâția bani!” și atunci o să înjumătățim intervalul succesiv până când ajungem la o sumă sau o cantitate de bunuri unde conștiința se liniștește. Aceea este voia lui Dumnezeu. Pacea, liniștirea conștiinței. Atât trebuie să dăm. 2 €? 200.000 €? Cât o fi. Cât ne lasă conștiința pentru că Dumnezeu îl iubește pe cel care dă cu inimă bună. Înțelegeți?

Iubirea de argint – patima

Milostenia ajută foarte mult în vindecarea acestei mari patimi a iubirii de argint care după cum spune Sfântul Apostol Pavel este rădăcina tuturor relelor, însă milostenia, să știți că nu este singurul medicament.

Mai există și medicamentele mentale – cum gândim – care ne păzesc de celulele cancerigene ale pretextelor, ale îndreptățirilor că, da, avem nevoie de bani.

Cele mai multe pretexte pentru iubirea de argint sunt însă cele legate de necredință și de iubirea irațională de sine, de trupul nostru, adică nevoia de o casă mai bună, de o mașină mai bună, de îmbunătățiri materiale care nu mai au sfârșit. După care avem frica de bolile viitoare, de bătrânețe, de diferitele calamități și alte lucruri similare. Toate astea sunt forme de necredință. Aici este nevoie de credința în Dumnezeu, fraților, că are grijă Dumnezeu! E nevoie de credință și de nădejde în Acesta.

Credința și nădejdea: distincție

Toate astea, însă, nu vin magic, fraților. Întâi de toate trebuie să tăiem grijile și să facem distincție între credință și nădejde.

Să vă explic puțin ce este credința și diferența acesteia față de nădejde. Credința adevărată este cunoștința supra-logică în Dumnezeu. De exemplu noi suntem în mijlocul unei păduri și vrem să ajungem în Țara Făgăduinței peste 9 mări și 9 țări. Dumnezeu ne zice „ia-o pe acolo, ia-o pe dincolo” și noi vedem logic că ieșim din hățișul în care ne-am afundat. La un moment dat ajungem însă la malul primei mări și atunci zice bunul Dumnezeu „aruncă-te în apă și înoată în direcția cutare că vin Eu să te ajut”. Credința spune că trebuie să ne aruncăm chiar dacă logica ne spune că este evident că nu o să reușim să înotăm până la malul celălalt care este foarte departe. Dacă ne aruncăm cu credință în Dumnezeu în marea învolburată a vieții, în clipa în care vedem că ne înecăm, Acesta, Domnul Dumnezeu cel atotputernic trimite elicopterul și ne scoate de acolo și ne duce la destinație. De ce, fraților? Asta ca să se vadă și dorința noastră de mântuire și efortul nostru și atotputernicia lui Dumnezeu. Înțelegeți?

Fără credință în Dumnezeu nu facem nimic, fraților. Ba chiar din contră, devenim foarte credincioși în bani, în idolul averii, în Mammona, crezând că o să ne salveze averea noastră. Înțelegeți?

Nădejdea este o concretizare a credinței. De exemplu, eu cred că statul grec ne poate ajuta, are puterea asta, însă însă n-am nădejdea asta. Înțelegeți? Concret, nu o să… Asta este diferența dintre credință și nădejde. Nădejdea este concretizarea credinței.

În cazul lui Dumnezeu și a Maicii Domnului, însă, cred că mă pot ajuta și chiar am și nădejdea asta pentru că am văzut ajutorul și al lui Dumnezeu și al sfinților – în principal al Maicii Domnului – concret în viața mea personal și în istorie.

Desigur că asta nu înseamnă să-l ispitim pe Dumnezeu și să facem ceea ce Domnul nu dorește, având o credință nebunească în El că orice aș face, El mă ajută. Fraților, nu-i chiar așa! Sau mai bine zis, este – însă într-un sens dumnezeiesc: adică orice aș face, El mă ajută, însă oprindu-mă, aducându-mi o ispită de baraj, îngăduind un necaz, dacă ceea ce fac nu e bine. Înțelegeți? Dumnezeu nu face întotdeauna ce vrem noi. Noi trebuie să facem întotdeauna ce vrea El. El e perfect, nu noi.

Dacă avem această credință și această nădejde atunci nu o să punem niciodată pe primul plan banii, valoarea materială, ci persoanele. Persoanele au o valoare infinită și vom folosi averea pentru a ne exprima dragostea față de ele, fără însă ca să neglijăm relațiile cu acestea pentru a face avere pentru că atunci e mai mare daraua ca ocaua. N-o să meargă, fraților!

O situație

Țin minte că în urmă cu mai mulți ani a venit la mine cineva înstărit din Cipru, s-a prezentat și mi-a oferit cadou un laptop nou și mai mare. Am fost puțin surprins și ezitant, oricum nu aveam nevoie de un laptop și i-am spus cu drag că-i mulțumesc, însă n-am nevoie. Omul însă a insistat, vizibil emoționat, spunând că e în amintirea fiului său. Ne-am emoționat amândoi și am primit cadoul. Ce se întâmplase?

Omul respectiv era o persoană publică și este un om foarte bun în domeniul său lucra la cea mai mare instituție de profil din țară, o instituție importantă și în afara granițelor țării și se dedicase total meseriei sale, neglijându-și copilul. Copilul avea din punct de vedere material tot ceea ce își dorea și cu mult mai mult. Însă, a intrat în depresie datorită stilului de viață pe care îl avea și s-a aruncat de la etaj, sinucigându-se. Pentru că erau foarte cunoscuți în Cipru și tatăl și fiul, toate ziarele titrau titluri de o șchioapă scriind că „Nu-i lipsea nimic!” și publicau fotografii din camerele lui. Noi stăteam și ne gândeam: cum nu-i lipsea nimic? Îi lipsea dragostea părinților, a tatălui pământesc care să-l ducă înspre dragostea Tatălui ceresc. Fără asta nu se poate, fraților.

Fraților, persoanele au fost făcute ca să fie iubite, averea a fost făcută ca să fie folosită. Noi, din păcate, astăzi iubim averea și ne folosim de persoane. Să nu uităm că îi avem pe săraci de dragul bogaților, astfel încât bogații să poată să-și exprime iubirea față de persoane, în afară.

Unde duce iubirea de argint. AI/IA

Dacă iubim averea atunci nu iubim pe alții. Sau cu Hristos sau cu Mammona, cu haosul averii. Astăzi conducătorii planetei pentru că au foarte multă avere, au o foarte mare lipsă de iubire. Nu iubesc deloc. Vedeți că ei doresc să pună ca autoritate absolută sistemele de inteligență artificială ca o putere infailibilă, rece, fără iubire, fără înțelegere, fără pocăință. O inteligență artificială care nu poate să fie trasă la răspundere și este un fel de antihrist digital. Ei spun că nu poate să fie coruptă și că este total corectă pentru că este o super-inteligență.

Fraților, adevărul e că n-are cum să fie corectă pentru că nu poate să înțeleagă nevoile personale ale oamenilor. N-are cum să înțeleagă personalitatea fiecăruia și în momentul respectiv când se află față în față cu omul nu poate să-l înțeleagă și nici dinamică nu poate să-l înțeleagă. Adică comportamentul omului respectiv, ce dorește să facă și așa mai departe. Înțelegeți? 

Astfel, se vor produce mari drame printre cei nevoiași. Deja știu destule cazuri în care au fost blocate conturi în bancă pe nedrept din cauza inteligenței artificiale și care au fost rezolvate după luni de zile prin intervenția umană. Nu dau exemple de bănci că sunt cunoscute și la urmă zice că fac reclamă negativă.

Ceea ce este și mai grav aici este că inteligența artificială nu poate fi trasă la răspundere și nu știe de legea iubirii lui Dumnezeu. Foarte grav asta. Este efectiv un fel de anti-hrist, de pseudo-conducător rece, fără urmă de umanitate. De fapt, nici cei care o susțin ca autoritate absolută nu știu de legea iubirii lui Dumnezeu cel personal. Și pentru că sunt cu averea sunt total impersonali, și-au distrus persoana. Nu total pentru că trăiesc, dar sunt numai concentrați pe avere și pe conducere și pe afaceri. Înțelegeți? 

Ei spun la ora asta că în scurt timp astfel de sisteme despre care nu știe nimeni cum funcționează pot să scrie Biblia sau chiar o carte mai bună decât Biblia. Fraților, acești oameni habar nu au ce este iubirea și harul lui Dumnezeu și că, de fapt, Biblia vorbește despre cum să dobândim energia necreată a lui Dumnezeu care este iubire. Nu știu că Biblia este manual de iubire. Vă dați seama în ce glob de cristal, în ce închistare ne duce averea și senzația de putere? Unde trăiesc oamenii ăștia…

Anxietatea – consecință principală

De fapt, asta se vede în general la cei concentrați pe avere că sunt simultan și foarte anxioși să nu piardă și să facă mai mult, iar pe de altă parte și foarte siguri de sine. Anxioși și siguri. E schizofrenie, un fel de imbalans personal. Și impun totdeauna o relație de forță, pe verticală care este haotică. E o mare problemă pentru că această mișcare haotică le distruge sufletul prin lupta internă, pe care o duc – uneori cu mult dincolo de limitele normalului. De ce? Pentru că nu se pot opri din goana și lupta asta pentru că pentru ei este doar un joc abstract. De ce? Pentru că au cu mult mai mulți bani decât pot cheltui în viața lor. Goana după aur pentru ei este un mod de viață, care îi duce într-un iad foarte concret.

Dacă însă încep să aibă viață duhovnicească și sunt milostivi sau/și au drame și necazuri pe care le duc cu duhovnicie și smerenie, atunci Dumnezeu îi miluiește la rândul lor și le mai înmoaie inima.

Dacă nu se înmoaie și cred că problema lor nu este o problemă de calitate – adică de păcat – ci una de cantitate, adică ei cred nu sunt fericiți pentru că n-au destul, atunci se încrâcenează până la război. Nu toate războaiele de la avere și de la credința că ce-i al tău nu-i al meu, au plecat?

Fraților, trebuie să nu ne lipim inima și mintea de avere. Doar mâna și logica o să le folosim la lucru. Mintea și inima la Dumnezeu. Totdeauna o să facem cele care sunt de NE-voie și nu ceea ce dorim noi, ce dorințe și pofte avem. Să fim ghidați numai de necesitate și tot timpul să ne gândim la ceilalți, cum să-i folosim, cum să ne exprimăm iubirea.

Concluzie și îndemnuri

Fraților, să știți că pe Dumnezeu nu-l interesează materia pe care noi o prelucrăm, pentru că El este Însuși creatorul Universului, a continuumului spațiu-timp. Ceea ce îl interesează absolut pe Dumnezeu cel iubitor este cantitatea de iubire pe care o punem în ceea ce facem. Cu cât îi folosim pe ceilalți. Cât creștem cantitatea de iubire din noi și din Univers. Aceasta contează, fraților, și pentru aceasta avem nevoie să stăpânim materia și averea și nu averea pe noi.

Fraților, să fim oameni liberi, demni, nobili și iubitori, mai presus de avere.

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați avut iubirea să stați cu mine până acum.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!