Sclavia spirituală și calea spre eliberare – p. Spiridon Bailey

Ascultați un cuvânt cu discernământ bazat pe Sf. Scriptură în care părintele Spiridon Bailey ne arată cum devenim sclavi din punct de vedere spiritual și care este calea spre eliberare din această sclavie care este, de fapt, pregustarea iadului.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

În Cap. 8 al Evangheliei după Sf. Ioan există două ziceri ale lui Iisus: „Oricine săvârșește păcatul este rob păcatului.” (Ioan 8:34) și mai spune: „Adevărul vă va face liberi.” (Ioan 8:32) Oricine păcătuiește este sclavul păcatului! Adevărul vă va face liberi! Dacă adevărul este libertate, iar păcatul sclavie, atunci știm că păcatul este o minciună. Ne înșeală. Păcatul promite împlinire și mulțumire dar, așa cum ne avertizează Iisus, nu face decât să ne înrobească. Ne recunoaștem toți aici, cei care suntem creștini, acele voci lumești care încearcă să ne convingă că libertatea înseamnă să faci ce vrei tu, cum Aleister Crowley a instruit strașnic [pe adepții săi].

Dar noi știm că dorințele și impulsurile noastre nu fac decât să ne înrobească. Și aceasta este marea minciună a lui Satan. Doar ascultarea de Hristos este libertate. Hristos este Adevărul, El spune: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața.” (Ioan 14:6) Iar cei care i se opun sunt mincinoși. Cei care se opun învățăturilor lui Hristos, poruncilor Sale, sau care învață minciuni, ei înșiși sunt învățători care vin de la tatăl minciunii. Ei sunt înrobiți de tatăl minciunii. Sataniștii, umaniștii, materialiștii, toți cei care se opun lui Hristos sunt înrobiți de tatăl minciunii. Tensiunea dintre libertate și sclavie nu este doar ceva care ne atacă din afară. Nu este doar o consecință a învățăturilor lumii, ci este ceva ce există în noi.

În Cap. 7 al Epistolei Sf. Apostol Pavel către Romani, el spune că există două legi care se luptă în noi. Părinții Bisericii în tâlcuirea lor la acest capitol spun că există două voințe în noi: voia inferioară, care caută lucrurile lumești, lucrurile cărnii, și voia superioară, ce îl caută pe Hristos și lucrurile din Împărăția lui Dumnezeu. În acest conflict, trebuie să spunem că pentru majoritatea oamenilor voința inferioară este victorioasă. Când privim lumea, când privim la noi înșine, știm că voința inferioară este cea victorioasă, că majoritatea oamenilor caută acele lucruri ale lumii și nu lucrurile lui Hristos. Această voință inferioară se află de fapt sub conducerea demonilor și a fanteziilor lor, dar și a impulsurilor cărnii și a atracțiilor lumii.

Voința superioară, acea voință care îl caută pe Hristos, este dependentă de harul lui Dumnezeu. Viața, puterea și tăria acestei voințe se bazează în întregime pe harul lui Dumnezeu, pe prezența Duhului Sfânt. Ni se amintește că există o singură cale pentru a fi cu adevărat liberi și aceea e de a face ca voința inferioară să fie captivă voinței superioare, servitoarea voinței superioare. Dar trebuie să fim atenți, pentru că și în viața sfinților vedem că atunci când voința superioară preia controlul, diavolul este viclean. Își schimbă tactica și încearcă să corupă sufletul determinându-ne să facem chiar ceea ce credem noi că este bun, care tinde de exemplu către înălțimi spirituale de care nu suntem demni, de înălțimi spirituale fără harul lui Dumnezeu, lucruri pentru care nu suntem pregătiți, lucruri care se bazează pe voia noastră, lucruri care ne aduc slavă nouă și nu lui Dumnezeu.

Orice lucru care nu este pentru slava lui Dumnezeu este, până la urmă, înrobire. Aceasta este o învățătură greu de auzit. Dar dacă nu trăim și dacă nu acționăm cu dorința de a-L slăvi doar pe Dumnezeu, atunci înseamnă că acționăm din robia față de păcat. De aceea, să nu cădem niciodată în capcana de a crede că suntem deja victorioși în această viață. Acesta este unul dintre conflictele între Biserica Ortodoxă și acele grupuri care au apărut în ultimii ani cu ideile protestante care spun: „eu sunt mântuit, treaba e făcută, de când Hristos a murit pe cruce, asta e tot!” Este periculos…! Nu trebuie să credem că suntem victorioși în această viață pentru că diavolul încă mai poartă război împotriva noastră în mod personal, în mod direct și individual.

În această viață, indiferent cât de pur devine cineva, diavolul continuă să ducă război feroce, căutând să înrobească, căutând o mică neatenție sau un mic act de neascultare față de Dumnezeu, o deschidere, o cale de intrare în viața noastră. Să ne amintim că nu e important cât de mare sau mic credem noi că ne e păcatul, Iisus spune: „oricine săvârșește păcatul este rob păcatului” (Ioan 8:34) Dacă păcătuim chiar și într-un mod mic, atunci noi suntem sclavii păcatului, iar dacă, știind că nu suntem încă perfecți, păcătuim, cum putem spune că suntem deja victorioși?

Dar atunci, din moment ce toți păcătuim, nu înseamnă că totul este pierdut? Desigur că nu! Mai întâi, în Evrei 12:4, Sf. Pavel ne amintește cât de mult trebuie să ne pocăim, și cât de mult trebuie să ne coste pocăința noastră. De fapt, el ne spune: „În lupta cu păcatul nu v-ați împotrivit până la sânge.” V-ați împotrivit păcatului până la vărsarea de sânge? Cu alte cuvinte, Sfântul Pavel spune că suntem chemați chiar și să ne vărsăm sângele și să ne luptăm împotriva păcatului, să ne împotrivim ispitei și să ne luptăm împotriva lumii, a cărnii și a diavolul.

Dar partea cea mai șocantă, trebuie să spunem, este că în fața acestei bătălii se așteaptă de la noi să câștigăm. Indiferent de câte ori am căzut nu trebuie să deznădăjduim. De fiecare dată când cădem, harul lui Dumnezeu va fi suficient pentru a ne ridica din nou în picioare, pentru a ne ajuta să ne ridicăm și să o luăm de la capăt. Aceasta este natura bătăliei noastre spirituale, până la ultima suflare. Așa cum spune Sfântul Pavel, să continuăm să alergăm ca atletul, până trecem linia de sosire, până la sfârșit. Nu ne oprim la jumătatea cursei spunând: „Asta a fost, am câștigat!”, pentru că în lupta noastră este harul lui Dumnezeu cel care reușește victoria. Doar prin harul lui Dumnezeu putem primi puterea suficientă și doar pentru a înfrunta lupta. Ne amintim că Sfântul Pavel îl aseamănă pe diavol cu un leu care răcnește și care dă târcoale și răcnește căutând să ne devoreze, căutând să ne sfâșie în bucăți, căutând să ne atace atunci când ne așteptăm mai puțin.

Și o altă imagine de ajutor de la Părinți, este aceea a diavolului ca un câine sălbatic înlănțuit, care ne amintește că dacă nu intrăm în curtea câinelui sălbatic, care este înlănțuit acolo, nu vom fi mușcați. Și totuși, dacă alegem să intrăm în această curte și să urmăm ispitele pe care diavolul le aruncă în fața noastră, dacă noi căutăm plăcerile acestei lumi și ale cărnii, dacă ascultăm minciunile diavolului, minciuni care sunt îmbrățișate de cei care sunt înrobiți de el, atunci vom fi mușcați, vom cădea. Nu trebuie să intrăm în curtea lui.

Poruncile lui Dumnezeu ne protejează. Hristos ne dă calea de a trăi în siguranță, de a sta aproape de El, de a nu ne apropia de acest câine în lanț, care ne-ar putea mușca. Trebuie să stăm aproape de El în rugăciune, să ne iertăm vecinii, trebuie să mâncăm trupul și să bem sângele lui Hristos, trebuie să ne grăbim la spovedanie, să ne pocăim de păcatele noastre. Mușcătura diavolului este sclavia, iar poruncile lui Hristos sunt eliberarea. Diavolul nu ne poate înlătura sau învinge liberul arbitru. Este alegerea noastră dacă intrăm în acea curte și devenim sclavi sub mușcătură, sau dacă urmăm calea lui Hristos spre eliberare. Așa că să învățăm să fim sensibili, să recunoaștem care sunt minciunile și care este adevărul. Să fim vigilenți asupra noastră, asupra propriile noastre inimi.

De fiecare dată când cădem, să învățăm din greșelile noastre, să reflectăm la cum am fost slabi, cum am cedat în fața păcatului. Să știm cum ne ispitește diavolul, cum mă ispitește pe mine, în particular. Ce folosește diavolul pentru a mă duce pe mine în rătăcire? Mai presus de toate, să încercăm să trăim pe această cale îngustă, să intrăm pe poarta îngustă pe care Hristos ne cheamă, pe care Hristos însuși o deschide pentru noi. El moare și învie ca poarta să fie deschisă pentru noi. Și totuși, acea cale îngustă, acea poartă îngustă… atât de des alegem să mergem în alte direcții, pentru a urma căile lumii, să devenim sclavi în loc să intrăm pe poarta eliberării, pe poarta Vieții, pe poarta Împărăției lui Dumnezeu.

Așa că, mai presus de toate, să urmăm această cale în cadrul vieții Bisericii. Plinătatea Adevărului – Hristos, se găsește doar în cadrul vieții Ortodoxiei, și numai în cadrul vieții Ortodoxiei putem fi liberi.

„Leapădă cu mâna smereniei bucuria trecătoare, socotindu-te nevrednic de ea, pentru ca nu cumva, primind-o prea ușor, să primești lupul în loc de păstor.” ~ Sf. Ioan Scărarul

„Nimeni nu poate deveni creștin fiind leneș. E nevoie de muncă. De multă muncă.” ~ Sf. Porfirie

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!