Întrebări și răspunsuri despre: spovedanie, gânduri, frică, liniște, milostenie, rugăciune, rai…
2 iulie 2023
Frumusețea și Etica Ortodoxă
3 iulie 2023
Ascultați o foarte necesară discuție despre relațiile dintre membrii familiei, din punct de vedere psihologic, însă și duhovnicesc, dintre p. Athanasie Ulea și p. Teologos. Sunt abordate și teme legate de anxietate pe care p. Athanasie cu specializarea sa de psiholog le abordează în mod corespunzător.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Părintele Teologos: Părinte Athanasie, spuneți Împărate ceresc, vă rog frumos!
P. Athanasie Ulea: Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea, și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Introducere
Părintele Teologos: Amin. Dragii noștri, suntem cu părintele Atanasie, îl recunoașteți, e unul dintre invitații noștri care sunt foarte populari. De fapt, este unul dintre părinții pe care noi îi iubim foarte mult și am aici în fața noastră o foaie pe care am tipărit câteva din întrebările voastre. Și acum, o să facem așa un jam, cumîi spune, un podcast special de întrebări și răspunsuri. Nu cred să fie singurul, da, pentru că sunt mai multe și, după cum am convenit cu părintele Atanasie înainte, nu o să ne stresăm să răspundem la toate întrebările într-un singur podcast, ci cât ne ține un răspuns atâta ne lungim. Deci nu e nicio problemă. Numai că știu că aveți deficit de atenție și asta este una din bolile… poate că ar trebui să vorbim și despre asta…. O să începem direct cu primele întrebări.
Vindecarea anxietății. Temeri contemporane
O întrebare aici: cum vindeci, ce trebuia să-i zici unuia cu astfel de de patologie, adică anxietatea provocată de ecran de telefon? Anxietatea provocată de griji – managerii, de pildă – cum controlezi stresul? Cum te lupți zi de zi cu anxietatea, prin ce gânduri pentru că nu găsești părinte duhovnicesc pe toate drumurile. Mai mult te îmbolnăvesc foarte mulți. Da…
P. Athanasie Ulea: Da. Despre anxietate am mai vorbit. Normal că nu putem vorbi totul în 30 de minute sau într-un timp scurt. Este o temă care ne o preocupă și de fapt, fără de care nici nu putem trăi efectiv. Frica, de multe ori se vorbește și în psalmi, frica de Dumnezeu, frica de moarte, frica de păcat, frica patologică. Anxietatea, da, ca frică patologică domină viața noastră. În mod epidemiologic, cel puțin unul dintre oameni suferă de o anumită anxietate, de o anumită frică patologică și ele sunt multiple.
Data trecută am vorbit foarte puțin, pe scurt, cred că am făcut clasificarea. Acum sunt întrebări mai specifice. Frica de ecran de telefon…
Părintele Teologos: Care îți provoacă, de fapt. Nu e vorba neapărat de frica de ecran. Eu mă gândesc că persoana respectivă se referă la faptul că pe ecranul respectiv îi apar o mulțime de mesaje, adică persoana respective este să zic așa un manager sau cineva care are mai mulți centri de atenție și la un moment dat îi vine: că copilul are nevoie de așa ceva, că soția are nevoie de așa ceva, că subalternul are nevoie de așa ceva. Plus, războiul din Ucraina, schimbarea climaterică, ce s-a întâmplat acolo, ce s-a întâmplat dincolo și toate astea îi provoacă o mulțime de anxietăți și când vede pe WhatsApp că are 50 de mesaje nerăspunse și toate mesajele astea, persoana respectivă le consideră că sunt de o importanță maximă, capitală, o apucă anxietatea.
P. Athanasie Ulea: Da. Acuma sincer să spun și eu am primit multe mesaje de la cei care ne ascultă și din păcate, nici acum nu le-am răspuns nu pentru că numai preocupat, dar câteodată nu se poate răspunde.
Părintele Teologos: Evident.
P. Athanasie Ulea: Pe de altă parte, câteodată trebuie să prioritizăm și nu că celălalt nu ar avea importanță pentru noi, dar noi nu suntem dumnezei ca să rezolvăm toate problemele.
Părintele Teologos: Sigur, sigur.
Patima mândriei și a iubirii de sine
P. Athanasie Ulea: Și cred că asta ar trebui și în cazurile acestea, cum spuneați cred că sfinția voastră la un moment dat că asta este de fapt o formă de mândrie în care omul se consideră important sau se dorește a fi important și se arată preocupat.
Îmi vine în minte ceea ce cred că Sfântul Paisie Aghioritul spunea că faraonul dădea multe munci evreilor ca prin acestea să uite de Dumnezeu și atunci, diavolul în ziua de astăzi dă multe munci – mailuri, tot felul de sarcini de… în germană cu finanțele trebuie făcute rapoarte sau acum cu căldura, cu gazele, războiul și toate celelalte… multe gânduri, multă apă la moară ca omul să nu aibă timp să se liniștească, ca omul să nu aibă timp să-și vină în sine. Pe de altă parte, muncile acestea sunt ceea ce i se pare omului că devine parcă important atunci, că el trebuie să rezolve multe lucruri și i se pare că are o oarecare importanță. Asta vine de multe ori dintr-o stimă de sine scăzută.
Acum mulți au problemă, cei foarte duhovnicoși așa au o problemă cu stima de sine și cred că dacă vorbim de stimă de sine înseamnă că e implicit mândrie și da, asta n-ar trebui. Stima de sine, de fapt, normală, am găsit de curând și îmi place foarte mult la un părinte Isaia Pustnicul, parcă, vorbește despre mândria cea bună. Atunci când diavolul te îndeamnă cu gândul de deznădejde că ești un nimic că nu știu ce, tu să pui nu: eu sunt creatura al lui Dumnezeu, eu sunt iubirea lui Dumnezeu…
Părintele Teologos: Fiul lui Dumnezeu, da.
P. Athanasie Ulea: Exact. N-am cum să fiu nimic și chiar dacă am făcut – orice păcat aș fi făcut – totuși, nu pot să cad din mâna lui Dumnezeu, din natura mea…
Părintele Teologos: Da, din iubirea și din grija Lui, din pronia Lui, de fapt, da.
P. Athanasie Ulea: Da și atunci există și o mândrie pozitivă și m-am bucurat să găsesc la Sfinții Părinți lucrul acesta. Într-adevăr e foarte rar, dar trebuie să înțelegem diferența între o stimă de sine normală și mândria patologică.
Problematica stimei de sine
Această stimă de sine scăzută nu poate fi suplinită prin muncile pe care noi le avem, prin care nouă ni se pare că suntem importanți. Și de aceea, de fapt, omul trebuie să schimbe sistemul de valori. Este foarte greu că de fapt, dacă vrem, totul se totul se reduce la metanoia, la schimbarea minții, când omul mereu dacă nu găsește pace, dacă nu găsește liniște, trebuie să schimbe ceva.
Problema e că omul vrea o rezolvare din exterior și asta – poate fac o paranteză – mulți îmi scriu și consideră că dacă eu vorbesc despre lucrurile acestea aș putea să le rezolv problemele lor și că pot să suplinesc toți doctorii din lume și duhovnicii care sunt sigur mult mai buni ca mine. Dar cumva, poate e și problema mea că le las impresia că aș ști foarte mult. Ideea e că omul e pasiv în viața lui și lasă să se întâmple lucrurile cu el.
Omul este făcut de fapt – că vorbeam înainte de homo deus – omul e făcut de Dumnezeu ca să fie dumnezeu. Deci nu se poate o un țel mai mic decât acesta pentru om și asta toată patristica o spune.
Tendința spre îndumnezeire și distorsionarea ei
Părintele Teologos: Iartă-mă că te întrerup, să nu-ți uiți ideea! Sfântul Sofronie spune că a spune omul că eu sunt nedemn să devin dumnezeu cu Dumnezeu e o hulă. Este o hulă, deci noi toți trebuie să devenim dumnezei, dar cu cine? Înțelegi? Aici este problema cea mare pentru că la ora asta toată societatea dorește să devină dumnezeu și asta este foarte bine, dar dorește să devină dumnezeu fără Dumnezeu și asta este distrugerea ei.
P. Athanasie Ulea: Exact și atunci noi oricum trebuie să devenim ca Dumnezeu și această stimă de sine sau stima de sine scăzută provine din discordanța că omul parcă și-ar dori asta, parcă și-ar dori mai mult, dar nu o simte. Caută aprecierea din partea oamenilor. De multe ori, din partea părinților care n-au reușit să dea aprecierea aceasta în copilărie. Problema că și ca adult, omul caută aprobarea părinților și este foarte problematic lucrul acesta ca niște copii deveniți adulți să fie încă atașați de părerea părinților față de ei.
Normal că e mult mai ușor de spus decât de făcut și știu din propria experiență cât de mult influențează gândurile părinților chiar și dorințele lor, chiar dacă nu sunt neapărat în sine păcătoase, chiar dacă nu sunt neapărat în sine greșite, dar faptul că ei au o frică în legătură cu idealul pe care îl au ei despre tine și tu cumva te simți liber, simți că strici viața, dar rămâi mereu cu această îngrădire. Și dacă omul nu poate să facă să schimbe macazul dintre părinții trupești și părintele duhovnicesc, de fapt Tatăl nostru cel ceresc, atunci nu poate să reușească. Schimbarea aceasta macazului vine din faptul că…. o consecință a acesteia ar fi de fapt că atunci noi o să vedem că avem toată aprecierea lui Dumnezeu, că avem tot iubirea lui Dumnezeu, că Dumnezeu ne dorește totul pentru noi.
Părintele Teologos: Și mai ales că părintele duhovnicesc știe mult mai bine drumul către Dumnezeu, adică către perfecțiune decât părintele trupesc.
P. Athanasie Ulea: Exact.
Cum ne apropiem mai mult de Dumnezeu
Părintele Teologos: Respectul față de părinții trupești rămâne, dar noi trebuie să urcăm pe un stadiu superior. Asta nu înseamnă că trebuie să devenim niște rebeli, ci trebuie să fim mai ascultători față de cineva care este mai aproape de Dumnezeu.
P. Athanasie Ulea: Exact. Acum, asta cu rebeliunea, tind să vă contrazic puțin că vedeți este și lupta Iacov cu îngerul. Da, adică a fost rebeliunea lui…
Părintele Teologos: Da, acolo a fost o rebeliune, dar a fost rebeliune din dragoste, nu din repulsie.
P. Athanasie Ulea: Da, noi însă nu avem o dragoste perfectă și atunci chiar era o perioadă în care psihologia considera că dacă adolescentul nu are o rebeliune față de părinți nu e normal. Pe de altă parte, din păcate părinții reacționează într-un mod alergic la orice tendință de independență a copilului care se maturizează și atunci ori îl inhibă, ori accentuează această rebeliune și îl duce pe copil, pe adolescent în extreme.
Părintele Teologos: În repulsie și așa mai departe.
P. Athanasie Ulea: Exact.
Răzvrătirea adolescenților
Părintele Teologos: Da și cred că apropo de asta, cred că toate curentele astea sau nu toate, dar în mare majoritate, toate curentele extreme din artă provin tocmai de aici. Provin din această repulsie, această rebeliune a unei generații față de altă generație. Cred că este una din cauzele majore pentru care tinerii doresc să dea cu piciorul la lumea pe care au cunoscut-o ei, o lume în care nu s-au regăsit, o lume în care au fost traumatizați.
P. Athanasie Ulea: Ei nu fac diferența între greșelile părinților și e foarte problematic atunci când părinții nu știu să-și ceară iertare, nu știu să-și recunoască greșelile și mai ales, acum copiii deveniți adulți sau în maturizare își dau seama mai ușor de greșelile părinților, dar cum spuneam e problematic când părinții nu recunosc aceasta.
Soluționarea
Părintele Teologos: Și de aici provine această rebeliune a lor, din faptul că ei nu sunt înțeleși și din faptul că nu găsesc o soluție și încearcă să-și exprime această soluție în artă, în toate expresiile lor și devin chiar antisociali, nu?
P. Athanasie Ulea: Exact. Acum, mi-am amintit ce voiam să spun. Rebeliunea… eu le spun la copiii care merg spre adolescență – poate părinții lor nu le convine, de fapt, le mai spun și lor – ai dreptul să faci rebeliune împotriva mamei și a tatălui când te îndeamnă la păcat. De fapt, este ceea ce Sfinții Părinți spun: ascultare până la păcat.
Părintele Teologos: Evident.
P. Athanasie Ulea: Și atunci, ei de multe ori simt păcatul, dar nu pot să-l exprime și atunci, le spun, dacă nu poți să spui care e păcatul pe care îl face mama sau tata, atunci n-ai voie să faci rebeliune. Dacă însă simți sentimentul de furie și vrei să faci rebeliune, atunci trebuie să cauți păcatul și să-l spui. Și atunci, tu poți să fii oglindă foarte bună față de mama și de tata pentru că părinții – și știm din experiență ca tineri adolescenți, noi un foarte… acut sentiment al dreptății, al justiției, al conștiinței. Și tinerii sunt mult mai conștienți și au conștiință mult mai curată, tocmai de asta că e curată, și de aceea poți să-i corecteze de fapt pe părinți.
Și la părinți le spun de multe ori, deși e foarte greu, adolescența nu e o fază prin care trebuie să treacă. E o fază foarte importantă pentru dezvoltarea copiilor și atunci și părinții au posibilitatea ca ei să se să se pună sub semnul întrebării. Să vadă dacă totuși nu e adevărat ceea ce spune copilul, pentru că acum copilul nu mai e un prunc mic și prost, ci e un adult sau adult în devenire care vede de multe ori realitatea cu alți ochi.
De fapt, atunci se taie și cordonul ombilical pentru adolescenți și trebuie totuși… de aceea le spun să se revolte doar împotriva păcatului. Ei trebuie să aleagă și să facă binele nu pentru că mai spune mami și tati, ci să facă binele pentru că asta trebuie. Și la fel, să nu cadă într-o repulsie sau iarăși, în rebeliune față de mami și tati doar pentru că ei greșesc, ci să încerce să gândească și să vadă ce e bine, ce e rău și să aleagă binele.
Îndrumarea simțului dreptății al tinerilor
Părintele Teologos: Da, însă cred că tinerii, pe de o parte, cu adevărat sunt mai curați și deci au conștiința mai curată și deci au un sentiment al dreptății mult mai curat, dar pe de altă parte, eu cred că ei nu au experiență, nu au experiență de viață și din cauza asta, pot să fie manipulați. Cred că această dorință a lor de dreptate, această dorință a lor de justiție poate să fie manipulată și ei foarte ușor ajung iarăși în extreme.
P. Athanasie Ulea: Da. Acum ați spus foarte bine. Mă gândeam chiar la cineva care era supărată pe mami sau pe tati și automat, era în cealaltă extremă și nu putea să revină la mijloc doar din furia față de părerea mamei sau a tatălui care era mai mult sau mai puțin dreaptă. Asta pe de o parte este o problemă, pe de altă parte, cum spuneați, lipsa de experiență sau i-aș spune mai degrabă, lipsa de dezvoltare a creierului care până la 20 de ani nu are centrii decisiv dezvoltați. Și atunci, s-au făcut și studii și s-a văzut că un tânăr nu poate, de exemplu, să se corecteze în funcție de rezultatele pe termen lung ale anumitor acțiuni. El își dă seama, poate să și dea seama că ceva e bine sau rău, dar nu poate să înțeleagă cum afectează o faptă în termeni de ani sau decenii, ce efecte are….
Părintele Teologos: În viitor, da. Da, pentru că vezi părintele care este mai în vârstă are experiența asta pentru că a trecut pe acolo.
Un experiment
P. Athanasie Ulea: Nu e vorba doar de experiență. Asta voiam să spun. Este și un studiu, nu mai știu datele exacte, dar de exemplu, erau două grupe de adolescenți și de maturi și le spuneau: ai băut două pahare de vin, circuli cu mașina cu 90 de km la oră sau ceva de genul, care e probabilitatea sau în câți metri poți să frânezi sau care este probabilitatea să faci un accident? Și fiecare dădea un răspuns și rezultatele adolescenților și adulților aveau cam aceleași coeficient de greșeală, erau la fel de mai mult sau mai puțin corecte. După aceea, li s-a spus: conform studiilor s-a arătat că dacă ai două pahare la bord, la kilometrii respectivi, ai o șansă mult mai mare să faci accident, nu știu. După aceea, îi întreabă: acuma iarăși, ai două pahare la bord, ești cu 90 km/h, care este șansa ta de a face accident?
Tinerii nu s-au putut corecta. Ei iarăși au crezut că capacități mult mai mari decât le au și atunci ei au dat răspunsuri greșite în continuare. Pe când adulții s-au corectat ce au spus: da, procentul ar fi cam atâta. Care era corespunzător.
Deci îi spui în față omului – și am avut de curând chiar foarte recent o experiență, să vorbesc cu un adolescent și să îi spun efectele negative ale faptelor pe care le face, ale păcatelor, ale drogurilor sau ale problemelor și omul susține: da, înțeleg, dar de fapt nu e chiar așa cum spui. Oricât ai încerca, el nu poate să priceapă deși era aproape de 20 de ani.
Părintele Teologos: Da, pentru că îi lipsește smerenia. Deci experiența vieții nu aduce numai experiența faptului că da ok, nu-i așa cum crezi tu, ci aduce și experiența limitărilor tale. Adică în timp ce înaintezi îți dai seama că ești foarte limitat, îți dai seama că celălalt poate să aibă chiar dreptate și îți dai seama că tu poți să greșești de mult mai multe ori decât crezi. Și mai ales, sunt anumite lucruri în care un om se crede tare. Adică de exemplu, dacă pe mine mă întreabă cineva cineva în chineză și eu bâjbâi și așa mai departe și o să fiu conectat, eu mă corectez foarte ușor, de ce? Pentru că nu mă cred tare în chineză. Dar dacă mă prinde tare în ceva care știu, adică dacă vine un chinez și mă corectează în limba română, eu o să zic nu-i așa că e așa cum zic eu. Ei, dar pot să mă uit în dicționar și așa mai departe și o să văd atunci zic „stai puțin că mândria mea sau încrederea mea în sine mi-a jucat feste!
Tinerii și smerenia
La tânăr, treaba asta cu încrederea în sine e foarte mare, pentru că încă nu a dat cu capul, cred eu. Nu l-a smerit viața.
P. Athanasie Ulea: Da. Pe de altă parte, cred că e și oarecum natural, pentru că el trăiește o creștere foarte rapidă a capacităților lui trupești, intelectuale, emoționale, cognitive, se dezvoltă foarte rapid și atunci el încă nu știe cam pe unde este.
Părintele Teologos: Așa este.
P. Athanasie Ulea: Și cred că acolo foarte importanți sunt părinții, mentorii, părinți plus mentorii, care pot să-i spună tânărului ceea ce poate, ceea ce nu poate, ceea ce poate o să poată, ceea ce poate nu o să poată niciodată sau mai puțin. Și să le dea o imagine destul de clară cel puțin a stadiului în care sunt și pot să facă reevaluări, un feedback de acesta la câteva luni și atunci iarăși să se spună. Teoretic, asta s-ar face și în școală, dacă școala s-ar face bine. Din păcate însă și aici poate și în planul duhovnicesc, multor părinți poate mai duhovnicoși le e frică să îi laude pe copii, în sensul să le spună ceea ce pot. De frică să nu se mândrească.
Și atunci e exemplul clasic în care, să zic, o fetiță nu este lăudată, apreciată de tată și atunci, cade în mrejele oricăruia îi spune două vorbe dulci și după aceea o tratează ca pe o cârpă. Da, pentru că ea nu are o stimă de sine, ea nu știe că e prețuită, ea nu știe că este iubită, chiar dacă tatăl teoretic ar iubi-o, dar nu vrea să se mândrească sau mai știu ce și atunci imediat, nu știe de fapt cum este realitatea.
Abordare duhovnicească a smereniei
Părintele Teologos: Eu cred că din punct de vedere duhovnicesc trebuie să spună în felul următor și eu asta am văzut. Îl țin minte pe un părinte, mi-a făcut foarte mare impresie, în timpul în care eu învățam greacă și eram pus să citesc în greacă. Întrebam cum a fost și părintele respectiv a spus „era comestibil” – adică „e bine, dar poți mai mult”. Astfel încât, pe de-o parte, să știu că sunt pe drumul cel bun, dar pe de altă parte, să știu că mai am mult de mers. Astfel se evită și deznădejdea și mândria.
Deci totdeauna trebuie să-i spui copilului, tânărului este bine sau dacă nu este bine, nu este bine, în orice caz – este bine așa, dar du-te pe drumul ăsta, mai ai mult de mers și așa mai departe. Sau dacă nu-i bine – n-a fost foarte bine, dar nu descuraja, du-te înainte. Înțelegi? Deci întotdeauna să fie crucea, dar să fie cu perspectiva învierii, întotdeauna să fie asta. Pentru că numai așa îl ții pe om departe de mândrie și departe de deznădejde, adică de extreme.
Critica și pocăința
P. Athanasie Ulea: Cunosc un părinte cu care lucrez foarte mult și este o fire foarte analitică. Dacă nu chiar în fiecare zi sau după fiecare contact mai îndelungat dă un feedback și vrea un feedback. Prima dată când a spus că vrea să-mi dea un feedback, am spus „mama mia, ce o să spună rău despre mine?” Obișnuiți și cu sistemul școlar din România sau așa în care de multe ori, din păcate, profesorul vrea doar să te facă să te simți cel mai mic, înțelegeam feedback-ul doar în mod negativ și atunci el vine cu lucruri pozitive, lucruri negative, ce se poate lucra, unde te poți perfecționa și cred că aceasta s-ar putea face foarte bine în familie.
Părintele Teologos: Da și la spovedanie. Spovedania – o listă cu lucruri bune, lucruri rele, așa cu liniuțe și atunci duhovnicul o să-i spună ce și cum.
Comunicarea apropiată în familie. Nimeni nu îți citește gândurile
P. Athanasie Ulea: Da, de multe ori din păcate, duhovnicul nu are timpul și nu cunoaște într-adevăr atât de bine persoana, dar cred că este esențial ca membrii familiei să aibă astfel de sesiuni cel puțin o dată pe săptămână. Se recomandă ca relațiile, membrii familiei – chiar dacă sunt mai multe persoane – să aibă cel puțin câteva minute, 15 minute, 10-15 minute doar în doi – tată cu mamă sau tata cu fiecare dintre copil în fiecare zi, chiar dacă nu vorbesc prea mult. Când sunt mai mari oricum apare câte ceva, dar măcar se petreacă timpul împreună, măcar să fie acolo, măcar să discute. Poate să discute și lucruri minore, dar cu timpul, se obișnuiesc unul cu altul.
Eu văd tragedia asta și, din păcate, filmele astea atât te spală pe creier și cunosc, vorbesc cu niște persoane care au probleme în relație – soț și soție – pentru că omul crede că celălalt ar trebui să simtă ce simt eu.
Părintele Teologos: Da, o prostie, adică…
P. Athanasie Ulea: I-am spus că asta fac animalele. Ele nu vorbesc, dar omul trebuie să comunice ceea ce dorește, ceea ce gândește…
Părintele Teologos: Evident.
P. Athanasie Ulea: Nimeni nu poate să-ți citească gândurile. Nici diavolul și cred că ați vorbit despre asta…
Părintele Teologos: Da, am vorbit despre asta și se ajunge la sfințenie cân e, da…
P. Athanasie Ulea: Nici măcar sfinții. Ei primesc descoperiri de la celălalt…
Părintele Teologos: Evident, de la Dumnezeu…
P. Athanasie Ulea: Doar în măsura în care Dumnezeu le descoperă. Chiar acum vorbea cineva de părintele Dionisie de la Colciu care spunea că, la un moment dat, avea, să zic, premoniții sau spunea despre ceilalți și a auzit unul și a vine la el și îl întreabă: „părinte, spuneți-mi și mie ceva!” „Dar ce, eu îs vrăjitor?” Omul primește sau chiar și sfântul primește asta doar ca dar de la Dumnezeu. Nu poate face anumite magii și primește – asta e demonic.
Părintele Teologos: Da, asta în timp și, mă rog, la măsuri mari. Nu e pentru noi în orice caz sau bineînțeles, poate să fie demonic de cele mai multe ori.
Deci este foarte important ca soții să comunice. Din păcate, astăzi, eu socotesc că e o mare problemă cu toate arta asta, în principal cu filmele, bineînțeles, care spun că viața de familie se reduce la… sau întâi de toate viața romantică se reduce la sex, la carnal și așa mai departe. Nu, eu cred că din contră. Pe primul plan este viața duhovnicească de familie, adică viața de comunicare în familie și viața de punere în acord. Și când spun în acord, nu neapărat ce culoare să vopsim…, ci e vorba de identitatea de duhuri, identitatea de mod de gândire și asta se realizează într-adevăr, socotesc eu, prin discuția dintre cei doi.
Unitatea. Duhovnicia unește
P. Athanasie Ulea: Exact. Tind, totuși, să vă contrazic că nu există o identitate, dar există o comuniune și o complementaritate.
Părintele Teologos: Da, evident.
P. Athanasie Ulea: Și sigur la asta v-ați referit.
Părintele Teologos: Evident. Nu poate să fie o identitate perfectă, pentru fiecare persoană este unică în sine.
P. Athanasie Ulea: Exact, da, dar de obicei asta vrea omul: o identitate și asta este dorința copilului de a se uni cu celălalt. Așa cum bebelușul sau fătul în pântece este una cu mama, unii rămân la un nivel atât de infantil încât vor o identitate cu persoana pe care o iubesc, o topire în celălalt și o comuniune completă. Aceasta nu există. Există la nivel de sfințenie, când o să fim cu toții în Dumnezeu…
Părintele Teologos: Da, și și atunci va fi… să ne înțelegem, deci unirea deplină este prin potențarea persoanei mele – deci distrugerea egoismului din mine. Deci când o să devin eu una cu Dumnezeu, deci când o să fiu… și asta se vede la sfinți. Deci în clipa în care sfinții se unesc cu Dumnezeu, nu dispare personalitatea sfântului respectiv, adică nu devine o legumă.
P. Athanasie Ulea: Exact.
Părintele Teologos: Adică stă așa, ci e vorba de o împlinire a persoanei respective. Și la fel și în cazul vieții de familie, e vorba de împlinirea celor două persoane, dar, cum spuneam, identitate în duh, adică cele două persoane se completează una pe alta. Adică identitatea nu înseamnă că amândouă persoanele o să spele vasele în același timp, ci din contră, se completează în mod duhovnicesc, unitar.
P. Athanasie Ulea: Da și atunci, într-o relație matură, fiecare se dezvoltă în mod personal. Pe de altă parte, fiecare acceptă că celălalt poate să aibă dorințe sau gânduri total diferite ca ale lui și atunci trebuie să aibă loc și pentru aceasta. Să aibă spațiu, timp și înțelegere din partea celuilalt. Că sunt lucruri ca niște cercuri sau cum se cheamă? Mulțimi care au un punct comun, anumite puncte comune, dar și alte lucruri care sunt total sau poate chiar divergente, dar asta nu înseamnă că nu ei nu se mai înțeleg, ci din contră.
Părintele Teologos: Evident. Chiar se spune: complementarele se atrag, nu?
P. Athanasie Ulea: Da.
Părintele Teologos: Da, asta este foarte important pentru că ce se întâmplă? Oamenii de astăzi sau doresc… Deci astea sunt cele două extreme pe care le rezolvă doar biserica, doar duhovnicia: există extrema individualismului – adică fiecare insistă pe individualitatea sa – sau cum spun alții, există doar turma și deci toți trebuie să dispară în turmă. Nu, eu cred că este vorba de Sfânta Treime ca și model suprem, adică e vorba de o unitate în diversitate și asta se rezolvă numai prin duhovnicie. Numai duhovnicia este capabilă de a uni persoanele, păstrându-și fiecare persoană identitatea sa. Și asta cred că se face într-adevăr prin discuție, dar discuție nu când sunt oamenii mânioși, nu când sunt oamenii în distorsiune, ci când sunt oameni în duhul lui Dumnezeu.
Rugăciunea
Adică ei trebuie să se pregătească pentru această discuție și cred că pregătirea pentru această discuție nu înseamnă neapărat o punere a lucrurilor pe hârtie cu liniuță, ci mai degrabă, rugăciunea. Adică să se pregătească din punct de vedere duhovnicesc, să se curățească din punct de vedere duhovnicesc și să poată să poarte o discuție pe tema asta. Și la fel și cu copiii. Și să nu socotească că e o pierdere de timp asta. Din contră, cred că asta ar fi axul, unul din lucrurile principale: rugăciunea în comun și discuția în comun, în familie, dacă îi lasă bineînțeles celularele, tabletele și ecranele – ca să ne întoarcem puțin la tema noastră.
Tendințe psihotice
P. Athanasie Ulea: Exact. Era vorba de anxietate… că scrie acolo, unde e ecran, telefon. Eu însă cred că de multe ori acest tip de anxietate este mai degrabă o anxietate psihotică. Omul se simte influențat de unde, atunci când aceste unde nu influențează de fapt. Sau se simte poate chiar urmărit, atunci când chiar dacă există o urmărire generală prin cookies sau… nu mă pricep așa de bine și să fac anumite profile, e disproporționată anxietatea aceasta față de efectele directe sau acute în viața personală a persoanei respective. Și atunci…
Părintele Teologos: Adică tu vrei să spui că, de exemplu, se poate urmări electronic și sunt urmăriți electronic – sunt așa- anumite high-profile targets adică țintele de nivel înalt, activiștii, dizidenții și așa mai departe și apar lucrurile astea în presă. Și atunci, eu care mă numesc neica nimeni sau oricine, eu cred că mă urmărește și pe mine.
P. Athanasie Ulea: Exact. Nu că n-am fi oarecum urmăriți, dar mă refer la disproporționalitatea între anxietatea aceasta și persoana mea care este mai mult sau mai puțin un nimeni. În sensul că e și acolo, de fapt, o disproporționalitate între stima de sine și ca să-mi cresc stima de sine, atunci mă simt urmărit de ceilalți. Atunci sunt mai important.
Nu trebuie să uităm că cel puțin – acum poate s-au mai schimbat statisticile – 1% din populație suferă de schizofrenie, adică de obicei e vorba de paranoia, dar în condițiile în care există și paranoia fără schizofrenie. Și acestea sunt cifre negre, nu se cunosc și, din experiență, sunt mult mai frecvente. Deci ceea ce în biserică este foarte mult și îți trebuie două, trei persoane din acestea care se simt urmărite… Dar de multe ori, această paranoia e la nivel sub-clinic, adică nu e atât de manifestă încât să fie evident pentru toți că persoana respectivă are o problemă psihiatrică, ci mai degrabă, totul este o conspirație sau de multe ori, orice se întâmplă este o conspirație, orice se întâmplă da, trebuie să fie ceva dedesubt.
Părintele Teologos: Da, și au cu noi ceva și vor să… Prin asta nu crezi că se distruge credibilitatea bisericii?
Influențe care dezbină unitatea în biserică
P. Athanasie Ulea: Tocmai, astfel de persoane care pot să aibă și funcții în biserică sau de multe ori, ceea ce m-a deranjat foarte mult în timpul pandemiei când oamenii nu ascultă de biserică, nu ascultă de ceea ce biserica în sinodalitatea ei decide, ci crede mai degrabă în anumite oculte care luptă împotriva altor oculte și nu mai știu ce și nu fac diferența între cele ale Cezarului și cele ale lui Dumnezeu. Și atunci din frică…. sau pe de o parte, unii din frică față de infecție nu se apropie de împărtășanie și alții, din ostentativ, din frică față de vaccin sau împotriva regulilor, la fel nu se apropie de împărtășanie sau denigrează de fapt imaginea bisericii care ar fi retrogradă. Și mulți fiind foarte vocali, desigur, se crede că toți am fi așa în biserică. Aceste extreme.
Noi de fapt, și mi se pare că sinodul bisericii noastre a dat niște directive foarte clare, foarte echilibrate și chiar dacă ierarhic ca persoane au și ei păcatele lor ca fiecare dintre noi, totuși noi suntem conduși sinodal și până acum, cel puțin, sau dacă într-un caz în care sinodul ar cădea într-o erezie sau în nu știu ce, atunci biserica prin alte voci ar arăta lucrul acesta.
Dar oamenii acționează de multe ori alergic și de multe ori, se arată neîncrederea pe care ei înșiși și-au creat-o și prin astea, ei de fapt se exclud din biserică.
Părintele Teologos: Evident, cu cred că își creează biserica lor. Adică nu au încredere și cred că singura… mai ales, pentru că astăzi se arată faptul că suntem într-o lume a extremelor și în tabăra științei și în tabăra anti-științei, pentru că în ambele tabere sunt oameni care sunt departe de Dumnezeu, nu avem cum să cunoaștem adevărul decât dacă ascultăm de Dumnezeu. Și în cazul de față, Dumnezeu este totuși în consensul părinților, în consensul oamenilor duhovnicești din biserică, care la ora asta dincolo de păcatele membrilor sfântului sinod, este totuși centrat în jurul sfântului sinod.
P. Athanasie Ulea: Sigur.
Părintele Teologos: Adică, totuși, cred că dacă sfântul sinod ar păcătui, Dumnezeu, sigur, n-o să ne lase. Și dacă va fi evidentă greșeala sinodului, cele ale sinodului se balansează de la sine, adică se văd în timp. Dar slavă lui Dumnezeu că nu e cazul. Nu este cazul. Și deci într-adevăr, oamenii respectivi, cu toate că nu sunt eretici manifest, nu putem să-i numim eretici – ca să numești pe cineva eretic înseamnă că e nevoie de o hotărâre sinodală.
P. Athanasie Ulea: Da, da.
Părintele Teologos: Cu toate astea, oamenii respectivi într-adevăr să zică așa, navighează la marginea sistemului solar dătător de lumină a bisericii. Cred că asta este și cred că într-adevăr mai mult ca oricând, ca oriunde, e nevoie de ascultare.
P. Athanasie Ulea: Din păcate, cum spuneam, cred că majoritatea acestor oameni au mai degrabă anumite probleme psihice, mai mult sau mai puține evidente, care de multe ori nu se pot trata fără medicamente. Și e foarte problematic pentru că de fapt, ei „n-au nicio problemă”… Ei sunt „victimele”…
Părintele Teologos: Da, da, da. Deci nu recunosc că au problemă.
Paranoia
P. Athanasie Ulea: Da, la asta mă refer și atunci, prin definiție, paranoia reprezintă un sistem de gândire necorijabilă. Adică indiferent de datele din exterior, indiferent de experiența proprie, indiferent de argumentele celor din jur și de argumente logice, omul nu-și schimbă ideea. Orice ar fi, el o ține pe-a lui.
Părintele Teologos: Își crede gândului.
P. Athanasie Ulea: Și problema că mulți confundă aceasta cu credința. Însă e o mare diferență între credință și convingere. Oamenii aceștia sunt convinși și această convingere nu e deloc maleabilă. De fapt, un om credincios, oricât ar fi de credincios – credința e o definiție foarte frumoasă pe care am găsit-o de fapt la o psihanalistă din Franța – credința este o certitudine indiferent de incertitudinile inferioare, de mulțimea incertitudinilor inferioare. Sau cum se spune în Biblie – cred, Doamne, ajută necredinței mele! Mereu este ceva în noi care, oricât de avansați duhovnicește (am fi) – nu înțelegem totul complet.
Părintele Teologos: Evident.
P. Athanasie Ulea: Avem tot timpul un semn de întrebare: dacă fac bine, dacă chiar sunt cum trebuie și mereu Dumnezeu desigur că ne confirmă sau ne infirmă atunci când trebuie, dar e vorba de maleabilitatea pe care trebuie să o avem, credința noastră noi o sârmă pe care trebuie să mergem, ci e mai degrabă un culoar pe care ne mișcăm și în care de fapt ne dezvoltăm. Dacă credința mea sau convingerea mea nu se schimbă, nu crește, nu evoluează, nu determină ca eu să intru în mai mare comuniune cu ceilalți, indiferent de păcatele, de ocultele, de nu știu ce ar mai fi, atunci credința aceea este mai degrabă patologică.
Pericolul înțepenirii în propria părere
Părintele Teologos: Da pentru că una este credința iubirii care ne împinge, este o credință dinamică și smerită care ne împinge mai mult către Dumnezeu și către semenii noștri – asta este raiul. Și cealaltă este credința înghețată, credința egoistă, credința că eu știu orice ai spune. Și eu am avut astfel de comentarii că erau niște lucruri evidente, „nu, că așa e cum spun eu”. Erau mii de vizualizări la clipuri și așa mai departe, toată lumea era de acord dădea like-uri, erau trei care erau împotriva tot și a toate. Era celebra temă cu Pământul rotund și Pământul plat. Deci el o ținea pe-a lui. Patologic…
Ce înseamnă erezia
P. Athanasie Ulea: Da și mă gândesc că ați vorbit mai demult de erezie, cred că asta este ideea sau soluția ultima Bisericii, că mulți înțeleg că dacă îi spui omului eretic, gata îl dai iadului și că trebuie ars pe rug și nu știu ce. De fapt, biserica îi arată omului că într-adevăr se află în afara bisericii, că erezia este de fapt o altă părere, nu este a Bisericii și să delimitează de ea.
Părintele Teologos: Da, e un drum greșit.
P. Athanasie Ulea: Exact. Omul are posibilitatea atunci chiar să se pună sub semnul întrebării pentru ca ceilalți să nu se infesteze de ea.
Părintele Teologos: Evident, că e un drum greșit. Deci o dată, îl iubim pe cel care a luat acest drum greșit și ne rugăm pentru el să vină înapoi. Nu validăm drumul. Și spunem celor care sunt cu noi pe drum „nu o luați pe acolo că merge în prăpastie”.
P. Athanasie Ulea: Exact.
Părintele Teologos: Asta este, deci întotdeauna, iubire față de persoane și discernământ față de drumuri.
P. Athanasie Ulea: Exact.
Încheiere
Părintele Teologos: Mulțumit tare mult. Au trecut deja 40 de minute și nu știu dacă am răspuns la prima întrebare, dar a fost un dialog extraordinar de frumos pe teme de familie, pe teme de credință și pe teme de anxietate, de fapt că asta era prima temă. Mulțumim tare mult, părinte Athanasie!
P. Athanasie Ulea: Numai ca să vedeți cât de amplă este anxietatea!
Părintele Teologos: Evident. Este foarte târziu, mâine sper să putem continua. Să ne ajute bunul Dumnezeu!
P. Athanasie Ulea: Cu mare drag!
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
2 Comment
Frumos ! Mulțumim
Internetul zice că „anxietatea ecranelor” se cheamă FOMO = fear of missing online (fear of missing out) și că ar fi neliniștea sau frica că pierzi un eveniment sau o oportunitate când nu ești „pe fază” online.
Ai impresia că dacă nu ai citit toate notificările nu ești la curent cu ce s-a întâmplat și riști să faci erori.
Am și eu nevroza asta (printre multe altele)
Păcat că în limba română nu s-ar găsi o traducere pentru „manager”. Vătaf, mai-mare(le), staroste, diriguitor/diriginte, vârhovnic, șef, comandor, cap, căpetenie… hegemon, ștab
Oarecum absolutizez, dar aș adăuga că:
– vătaful (manegerul) din ziua de azi face legătura între o clasă muncitoare ultra specializată pe chestii abstracte și o clasă diriguitoare ultra cu ochii pe bani și departe de realitate și mai ales de chestiile abstracte.
– vătaful din ziua de azi are multe obligații și puține mijloace. Bine că depinde de organizații, dar e deseori între ciocan și nicovală.
Chestia e că managerul nu face nimic, decât în a-i face/ajuta pe alții să facă ceva, deci te lași pe mâinile altora. De unde o grămadă de incertudini și stress.
„Veacul acesta ” propune cam 2 soluții:
-să te detașezi de probleme pur și simpliu(cu medicamente, ceaiuri și meditație)
-să te specializezi în manipulare (cu tot soiul de modele comportamentale sau metode de comunicare)
Am discutat odată un șef și îmi zicea că dacă vrei să muncească oamenii pentru tine, să fii bun cu ei, să îi asculți, să îi ajuți, și să fii lângă ei. Și dacă nu poți asta, măcar să încerci.