Ascultați un cuvânt bazat pe Sfinții Părinți al părintelui Moise Aghioritul în care acesta ne explică foarte pe scurt care este rolul durerii în viața noastră.
Audiție plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Cu toate acestea, iubiții mei frați, cred că nu am răspuns încă precis la ce este mai exact sensul profund al durerii în viața noastră. Cugetând smerit, cred că cel mai bun răspuns l-am întâlnit la un mare teolog bizantin, la un ascet de vază, mucenic și mare Sfânt al Bisericii noastre, care, din păcate, nu este cinstit. Nu există biserici cu hramul său. E vorba de Sf. Maxim Mărturisitorul, care spune într-un mod cuprinzător și caracteristic – permiteți-mi să vă rog să fiți cu luare-aminte -, spune Sfântul că plăcerea irațională a avut consecință firească durerea. Și acum e nevoie de o nouă durere, ca să ajungem la plăcerea adevărată. Plăcerea irațională reprezintă orice formă de păcat. Păcatul, în final, este o absurditate.
Sf. Maxim ne spune că pricina căderii protopărinților a fost gustarea plăcerii care le-a adus apoi durerea. Legea duhovnicească funcționează întotdeauna impecabil. Plăcerea irațională, ilegală, egoistă, sfârșește în durere. Dulceața aduce amărăciune. Cum se va elibera acum omul de durere, de acea amărăciune care-l obosește atât de mult? Trebuie să se ostenească, să-l doară, să se lupte, ca să depășească durerea, adusă de plăcerea irațională, și să se elibereze de ea. Cum se va face aceasta? Prin lupta ascetică cu stăruință, cu răbdare, așa cum am primit-o de la cei dinaintea noastră. Durerea existentă a păcatului se va retrage printr-o nouă durere, prin silire de sine și nevoință. Însă, atunci când omul, din diferite pricini, nu iubește, nu se angajează și nu-și însușește gândirea necesară a unei vieți de nevoințe martirice, a Sf. noastre mame care e Biserica Ortodoxă, atunci Preabunul Dumnezeu, Care vrea ca pe toți să ne mântuiască și să ajungem la cunoștința adevărului, nu ne părăsește, nu ne condamnă, ci ne cercetează printr-un alt mod, ca să ne ajute. În ce constă acest alt mod? În ispite, în încercări, în întristări, în boli sufletești și trupești, care sunt lăsate, sunt îngăduite de Dumnezeu doar pentru mântuirea noastră.
Cu aceste premise și cu această viziune înțelegeți sensul adânc al bolii în viața noastră. Durerea nu poate fi ceva întâmplător, o întâmplare dintr-un ceas rău, nefericire sau tragedie, ci de o cercetare adevărată și concretă din partea lui Dumnezeu. Este binecuvântare, un mod și o cale spre sfințire și mântuire. Așadar, răbdarea în durere aduce umbrirea harului divin. Durerea bineprimită în acest fel curățește sufletul. Îi arătăm iubirea noastră lui Hristos prin răbdarea durerii. Durerea este o cruce pe care răstignim patimile noastre și astfel înviază sinele nostru renăscut. Sf. Marcu Ascetul întărește faptul că răbdarea în durerea întristărilor dăruiește o cunoaștere adevărată și un mare folos. Sf. Isaac Sirul, continuând ideea, afirmă că această răbdare în ispite va fi încununată de bucurie, spre care mai dinainte trebuie să nădăjduim după porunca cea nemincinoasă a Domnului.
Durerea, frații mei, smerește omul înfumurat. Prin intermediul neputinței sale poate cere putere de la Dumnezeu și o poate avea. Dacă va dori să o scoată singur la capăt, se va chinui destul și va suferi și mai mult. Este o ocazie bună de a se retrage individualismul, autosuficiența, acea tendință periculoasă de auto-îndumnezeire, care constituie o vicleană iluzie a încrederii în puterile proprii și a îndreptățirii de sine – ca omul să se îndrepteze smerit spre pocăință cu hotărâre și neclintire, fără dileme, fără să se uite în urmă și să fie superficial și amânări. Încredințarea totală a omului în mâinile lui Dumnezeu se face prin credință. Credința constituie o durere diferită de cea păcătoasă – de vreme ce e nevoie să dezbare de mediul iubit, de persoane și lucruri, de idei și griji, transformând patimile și schimbând viața. Un organism viu și puternic atunci când bolește, face febră mare. Tradiția noastră bogată ne învață că în criza durerii pot ieși la iveala acei anticorpi care ne vor salva, în final. Să nu ne temem de febră! Ceva arată și febra. Precum niște doctori buni, să căutăm pricina ei și să nu luăm imediat pastile ce scad febra.
Sf. Diadoh al Foticeii, un alt mare Sfânt necunoscut din Epir, cu luminare de la Dumnezeu și cu har spune un cuvânt fără margini și minunat de mângâietor pentru mulți. „Cel ce rabdă ani de zile fără cârteală boala se va socoti precum mucenicii.” Cel ce are o boală îndelungată și fără leac și rabdă pe patul durerii fără niciun fel de cârteală, Dumnezeu îl va primi ca pe un mare mucenic. Ca să aibă, însă, multă răbdare și să nu cârtească, trebuie să creadă cu tărie și să se roage. Sf. Grigorie Palama spune că rugăciunea nu este doar o lucrare mentală care se adresează lui Dumnezeu – după cum considerăm noi. Rugăciunea este un fapt al curățirii inimii la care participă omul întreg. Așadar, bolnavul care rabdă durerea cu mulțumire și se întărește prin rugăciune, se eliberează de patimi și dorințe pătimașe și, nepătimaș fiind, este mântuit de marea milă a Domnului.
În nepătimire dorința nu este omorâtă, ci este transformată. Însă aceste lucruri pot fi exprimate ușor doar atunci când cineva are experiența lor. Este altceva să știu că există o comoară prețioasă, și altceva e să dețin acea comoară. Să știu ce înseamnă a fi un creștin adevărat: rugăciune și comuniune reală cu Dumnezeul cel Viu. Sf. Grigorie Palama spune că materia îndumnezeirii este curăția. După cum am spus, boala îl curățește pe om așa cum face și nevoința cu smerenie.
Ce concluzie tragem din toate acestea? Că trebuie să fim bolnavi și să nu ne rugăm pentru sănătate? Și să iubim durerea într-o manieră bolnăvicioasă? Bineînțeles că nu. Dar dacă va veni boala, să nu ne înfricoșăm! Să nu ne certăm cu Dumnezeu! Să nu-L considerăm pedepsitor. Să nu Îl dăm uitării! Să nu încetăm a ne ruga! Dacă întârzie să ne răspundă, nu înseamnă deloc că nu ne aude. El țese, țese în taină planul mântuirii noastre personale. Frații mei, să nu cerem într-un mod bolnăvicios durerea în viața noastră. Dar dacă ne cercetează, să căutăm sensul profund al cercetării Domnului. Atunci putem intra într-o comuniune foarte de preț cu El, ca El să însemne centrul nostru de referință și ca să dea sens vieții noastre întregi.
După cum bine știți, învierea vine întotdeauna după răstignire. Moartea ne deschide poarta vieții veșnice, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit. Aceasă viață lipsită de durere și cârteli, această viață paradisiacă este pregustată de aici, după cum spune Sf. Simeon Noul Teolog: „Creștinul care și-a pus toată viața sa în mâinile lui Hristos – după cum spunem la fiecare liturghie a Sf. Ioan Hrisostom: „Și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. Amin!”
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
