Sfinții Apostoli și conducătorii de astăzi – p. Teologos

Astăzi există o mare problemă în societate printre celelalte de care suferim și aceasta este problema conducerii și exemplului în sens larg – pe plan familial, social, profesional și, în ultimă instanță, politic.

Trebuie să fim exemple bune pentru ceilalți și să-i conducem pe ceilalți pe calea mântuirii.

Cum suntem exemple și cum alegem conducătorii?

Vizionați materialul de față pentru o încercare de răspuns.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Biserica înseamnă unitate

Biserica, fraților, nu este o organizație umană, bazată pe mintea umană. Trebuie să știm că nu este cineva pe calea mântuirii doar pentru că mintea sa îi spune acest lucru. Să nu fim siguri niciodată și să nu ne bazăm pe mintea noastră, ci pe cei care îi validează Dumnezeu în fața noastră ca urmași ai tradiției care urcă până la apostoli, adică până la Domnul. Fără succesiune apostolică, fraților, nu există Biserică. Este o condiție necesară. Desigur că este necesar și harul Duhului Sfânt.

Vedeți că apostolii au stat tot timpul cu Domnul în decursul activității Sale misionare. Cu toate acestea, toți au căzut, după cum le-a profețit Domnul. Să știți că așa este: dacă păstorul este bătut, oile se vor risipi. Diferența dintre Iuda și ceilalți 11 a fost faptul că Iuda nu s-a mai pocăit. Asta a fost diferența, nu că ceilalți nu au căzut. Înțelegeți?

Virtutea pocăinței

Dacă ne păstrăm aprinsă încontinuu flacăra pocăinței orice s-ar întâmpla, fraților, sigur vom învinge, sigur vom ajunge la învierea noastră după exemplul Domnului care pentru noi S-a îmbrăcat cu chipul de rob, cu chipul celui care se pocăiește, fără să-i fie necesar, desigur. A făcut totul pentru noi în mod practic ca să nu spunem cumva că nu se poate. Se poate, fraților, numai să vrem să ne pocăim. Numai să vrem să distrugem acest corn întunecat al egoismului din noi. Mântuirea este spiritualizarea pură, duhovnicia absolută, flexibilitatea maximă a iubirii și a smereniei și deci, distrugerea oricărei durități a egoismului din noi. Înțelegeți?

Să nu uităm că negarea – adică păcatul lui Petru – a fost cu mult mai mare decât păcatul lui Iuda, însă Sf. Petru s-a pocăit cât a putut cu amar și cu durere de inimă.

Sfântul Petru vs. Iuda. Exemplul pocăinței

Acuma, merită să ne întrebăm de ce a căzut Sf. Petru mai tare decât Iuda? Fraților, Petru a căzut că s-a mândrit, s-a pus mai presus decât toți ceilalți că a zis că dacă toți ceilalți se vor lepăda, el nu. Asta chiar Domnul i-a profețit că o să se lepede de El. Sf. Petru a insistat că nu, el n-o să se lepede, adică a vorbit împotriva Domnului, că el știe mai bine. Pentru că Petru s-a mândrit mai mult, a căzut mai mult. Să nu credem, fraților, că suntem cineva și că știm mai bine decât conducătorul duhovnicesc pentru că fraților, după mândrie vine și căderea, smerirea – asta e lege duhovnicească. Vedeți însă că Sf. Petru cu toate că a căzut cel mai tare, s-a pocăit cât de mult a putut. Nu foarte mult, fraților, nu cum ar fi trebuit să se pocăiască, dacă este să vorbim la rece, bineînțeles, însă s-a pocăit cât a putut și acest lucru l-a luat Dumnezeu și l-a ajutat. Înțelegeți?

Poate că vă surprinde cuvântul meu când spun că Petru nu s-a pocăit cum ar fi trebuit și din cauza asta cred că e bine s-o explicăm puțin. Vedeți că Petru s-a lepădat de Domnul în fața unei slujnice. Pe vremea respectivă, o femeie și mai ales o roabă nu însemna aproape nimic. Nu zic că e bine, desigur. Dacă Petru ar fi vorbit agresiv cu ea sau ar fi pălmuit-o sau chiar ar fi omorât-o, nimeni nu ar fi zis mare lucru – în afară desigur de stăpânul ei care ar fi cerut 30 de arginți, cât costa un sclav. Nu știu dacă știți, Mântuitorul a fost prețuit cu 30 de arginți pentru că acesta era prețul unui rob și era aproximativ salarul pe o lună. Noi până astăzi îl vindem de multe ori pe Hristos pentru salarul lunar, să știți, fraților, din păcate.

Cum spuneam, dată fiind condiția foarte înjositoare a femeii din vremea aceea, Petru se putea întoarce foarte bine la femeia respectivă să mărturisească acolo unde se lepădase și să zică: „Da, măi, am fost cu El! Îl cunosc pe Iisus! Este Dascălul meu! Bineînțeles! Care-i problema ta?”. Înțelegeți? Aceasta ar fi trebuit să o facă cu bărbăție, cu credință și cu duh mărturisitor, însă Petru, ca fiecare dintre noi, foarte probabil, a plâns cu amar într-un colț tremurând de frică. A făcut ce a putut omul, înțelegeți, pentru că era părăsit de harul lui Dumnezeu din cauza mândriei sale și din cauza faptului că atunci era ceasul întunericului, ceasul ispitei.

Harul și starea omului

Fraților, dacă nu ne ține harul nimeni dintre noi nu poate să reziste, însă să facem și noi ce putem atunci când nu e harul cu noi. Să ne smerim, însă să nu descurajăm și atunci Dumnezeu va face și El ce poate pentru că, de fapt, toate faptele bune sunt ale lui Dumnezeu. Singura noastră lucrare este să vrem și dacă noi vrem binele, Dumnezeu ni-l va da. Dacă vrem răul și insistăm pe acesta, din păcate Dumnezeu îl va îngădui, respectând libertatea noastră. De fapt, fraților aceasta este drama întregii omeniri: faptul că Lumina a venit în lume, iar noi preferăm întunericul în loc de Lumină și asta pentru că faptele noastre sunt rele și nu dorim să ne pocăim, nu dorim să ne lăsăm de ele din cauza iubirii de noi înșine și adicției față de patimi.

Vedeți că, de fapt, asta l-a pus pe Sf. Petru pe primul loc între apostoli: pocăința sa. Hotărârea sa de a se smeri în fața Domnului, după legea duhovnicească care zice că de vreme ce Petru s-a mândrit mai mult trebuia să se smerească mai mult. Și cum s-a smerit Petru?

Smerirea lui Petru

Țineți minte că la marea Tiberiadei, Domnul l-a întrebat de 3 ori pe Petru dacă Îl iubește pentru că Petru se lepădase de 3 ori de Hristos. Dar de fapt, lucrurile nu au fost exact așa, însă în Scriptura românească nu avem cum să traducem altfel.

La început Domnul l-a întrebat pe Petru: Σίμων Ἰωνᾶ, ἀγαπᾷς με πλεῖον τούτων; Care în românește este tradus cu „Simone, fiul lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?” Domnul îi spune asta pentru că Petru se pusese pe sine mai presus decât ceilalți, zicând că dacă toți se vor lepăda de Domnul, el nu. Fraților, să nu avem încredere în noi niciodată! Niciodată!…

Întorcându-ne la Petru, vedeți că acum Îi răspunde foarte, foarte smerit. Îi zice: ναί, Κύριε, σὺ οἶδας ὅτι φιλῶ σε. Care în română este tradus nu foarte corect, însă n-avem ce face, este tradus cu: „Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc.” De fapt, Petru nu a spus asta, ci a spus φιλῶ σε adică oarecum „te simpatizez”. Φιλία este dragostea prietenească, simpatia. Este mult mai prejos decât αγάπη adică decât iubirea adevărată, înaltă, duhovnicească despre care l-a întrebat Domnul. Dincolo de asta, vedeți că Petru evită să spună „mai presus decât aceștia” chiar dacă Domnul l-a întrebat expres de asta.

Vedeți că după aceea Domnul Se coboară și îl întreabă pe Petru doar Σίμων Ἰωνᾶ, ἀγαπᾷς με; adică „Simone, fiul lui Iona, Mă iubești?” fără să mai adauge „mai mult decât aceștia”. Petru însă rămâne smerit și nu are curajul să vorbească despre αγάπη adică iubirea înaltă, rămânând tot la φιλία – simpatie – și mai ales adaugă smerit „Doamne, Tu știi toate.”

A 3-a oară, Domnul Se coboară și mai jos și îl întreabă pe Petru Σίμων Ἰωνᾶ, φιλεῖς με; – adică Domnul zice „Simon fiul lui Iona, mă simpatizezi?”. Desigur că Petru s-a întristat pentru asta, că l-a smerit complet Domnul. Însă pentru a fi desăvârșiți, trebuie să fie distrus complet cornul ăsta al egoismului, trebuie să fie distrusă complet ideea bună pe care o avem despre noi înșine. Cu toate că Petru s-a întristat, n-a crâcnit, ci a zis cu smerenie Doamne, Tu știi toate. Tu știi că… Te simpatizez. Înțelegeți?

Pentru faptul că Sf. Petru a rămas tot timpul în colțișorul său smerit și pocăit, Domnul l-a pus păstor peste Biserică. Fraților, pentru a fi conducători avem nevoie de smerenie și de conștiința limitărilor noastre, nu atât de capacități mentale. Vedeți că Iuda era foarte deștept, era iconomul obștii lui Hristos – se zice că fusese trezorierul lui Irod – în orice caz, avea cea mai mare răspundere de ascultare din punct de vedere uman în mica obște, adică avea banii acesteia și vedeți unde a ajuns din cauza patimilor, adicțiilor.

Deșteptăciunea pătimașă dacă ajunge la conducere provoacă tiranie, pe când un conducător înțelept și smerit este renașterea poporului. Înțelegeți?

De ce omul nu reușește singur fiind

Din cauza asta vedeți că cu toate că evident că Hristos Dumnezeu dorea și dorește ca toți să se mântuie și să vină la cunoștința adevărului prin experiența Duhului Sfânt, Domnul nu a dat pe Duhul decât apostolilor. O dată duminica seara, după înviere când le-a spus „Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate, și cărora le veți ține, vor fi ținute.” Și a doua oară la Cincizecime. Adică, fraților, e nevoie de preoți, adică de urmașii apostolilor pentru dezlegarea păcatelor dacă acestea sunt mari, omul nu poate de unul singur.

Mai mult, dincolo de asta, vedeți că Domnul dă pe Duhul cel Sfânt în ziua Cincizecimii, însă Îl dă iarăși numai apostolilor și ucenicilor. Ceilalți adică parții, mezii, elamiții și toți ceilalți nu își dădeau seama ce se întâmplă. Vedeți că, da, ok Domnul dorește ca să reverse Duhul Său peste tot trupul după cum a profețit Ioil, însă asta numai prin apostoli. Asta pentru că este nevoie de smerenie, de unitate. Înțelegeți?

Biserica adevărată este unitatea și succesiunea apostolică în Duhul Sfânt. Numai așa se vindecă omul de marea problemă a sa, de căderea noastră care este egoismul, mândria, însingurarea. Fraților, în afara succesiunii apostolice nu se transmite Duhul Sfânt în mod instituțional – adică nu sunt taine. Bineînțeles că Duhul poate să sufle unde vrea și uneori mângâie pe oameni din afara Bisericii, din afara unității în succesiunea apostolică, însă totdeauna Duhul îi atrage pe oameni în unitatea Bisericii – desigur, până acolo până unde aceștia pot. Duhul cel Sfânt niciodată nu validează ereziile, ruperile de Biserică, inovațiile, răscoalele, protestele în Biserică. Înțelegeți?

Sfântul Apostol Pavel

Vedeți că la fel s-a întâmplat și cu Sf. Ap. Pavel. Dacă Domnul știa cine este, adică vasul alegerii – cum Domnul spune, de ce nu l-a ținut de la început aproape de El? Chiar Domnul zice că este vas ales. Ei, dacă era vas ales, ar fi fost normal să-l fi cooptat în cercul restrâns al celor 12 apostoli, nu? Vedeți că Sf. Ap. Pavel nu l-a cunoscut pe Domnul când acesta a fost cu trupul pe pământ cu toate că, indubitabil, a trăit și el atunci. De ce nu l-a cunoscut, de ce nu a fost cooptat în cercul celor 12?

De ce?… Întâi de toate pentru smerenie, fraților. Vedeți că zice la un moment dat chiar Sf. Pavel că i s-a dat un ghimpe în trup ca să nu se mândrească cu măreția descoperirilor. Dincolo de acest ghimpe, foarte, foarte probabil că din cauza asta Domnul nu l-a cooptat pe Saul – pe viitorul Pavel în grupul restrâns al ucenicilor, ca să nu se mândrească. Saul era o capacitate, era un geniu, era un as în tradiția iudaică. Un mare fariseu care prigonea cu mult zel pe creștini, pe baza crezământului minții sale, pentru că Saul era foarte încredințat că ceea ce făcea era bine.

Din cauza asta, vedeți că în clipa în care Hristos i se arată pe drumul Damascului, i se arată într-un mod foarte smeritor și, dincolo de faptul că îi face zob inima de tremura tot, îl și orbește ca pe un pisoi abia născut. Când Saul îl întreabă smerit și înspăimântat „Doamne, ce vrei să fac?” atunci Domnul și Împăratul veacurilor îi zice să se ridice pentru că era la pământ, cum spuneam, și la propriu – căzuse jos Saul, da. Și îi spune să intre în Damasc și acolo o să i se spună ce o să facă. Vedeți că Hristos nu-l face un fel de superman – adică (nu) îi dă vedenia și (nu) îi spune ce să facă, ci din contră, îl învață dependența, smerenia. Zice: du-te în Damasc și o să ți se spună ce să faci!

Saul a fost dus ca un pisoi orb de mână în Damasc unde Domnul nu-l face bine direct, ci prin hirotonia și botezul făcute de Sfântul Anania care era mai vechi decât el în Biserică. Vedeți că Domnul totdeauna îi duce pe oameni în unitatea Bisericii. Înțelegeți? Nu îi face staruri singulare, rupte de aceasta, pentru că asta duce în iadul mândriei.

Ceea ce este remarcabil aici este faptul că Domnul l-a pus pe Saul într-o situație foarte smeritoare – adică, de fapt, l-a predat dușmanilor săi. Vedeți că Sf. Anania și de fapt toată comunitatea știau că Saul prigonește Biserica și se uitau cu o circumspecție justificată și, de fapt, oarecum îl ostracizau prin lipsa de încredere pe care i-o arătau, lipsă de încredere bazată pe niște fapte foarte grave, între care desigur că se număra și părtășia la uciderea Sf. Ștefan. Vedeți că a fost necesară susținerea și recomandarea Sf. Ap. Varnava care și-a pus obrazul pentru Saul ca să fie în sfârșit, Saul – adică Sf. Pavel – să fie primit în Biserică.

Cine este primul?

Da, fraților, ca cineva să fie un lider de succes, ca cineva să fie într-adevăr primul, trebuie să treacă prin starea de ultimul om în comunitatea respectivă; să pornească de jos. Dacă nu ne smerim, nu ne înălțăm. Cine se înalță pe sine se va smeri și cine se smerește pe sine, se va înălța. Astfel trebuie să începem și să nu cârtim sub mâna tare a Domnului și astfel să continuăm.

Vedeți că și după aceea Sf. Ap. Pavel nu s-a denzlănțuit de unul singur că e mare și tare, ci s-a dus la Ierusalim să întrebe dacă face bine, pe cei mai mari ca el din Biserică, adică pe Sf. Ap. Petru, Ioan și mai ales pe Sf. Iacob, fratele, ruda Domnului, care nici măcar nu era dintre cei 12 apostoli. Însă Sfântul. Iacob a fost primul arhiepiscop al Ierusalimului. El a fost mai mare acolo. Vedeți că Dumnezeu nu pune pe nimeni stăpân absolut în Biserică, astfel încât să existe smerenie și unitate. Ființa Bisericii este sinodicitatea. Este total străin de Biserica lui Hristos cine se încrâncenează de unul singur și crede că e șef absolut și se rupe de Biserică pentru că își crede gândurilor, amețit de slava deșartă pe care o primește de la câțiva aplaudaci, follow-eri…

Trebuie să fim smeriți și să nu socotim că sunt nedrepte ispitele care ne vin. Dacă cineva ne face nedreptate, Domnul îl va judeca și el se va chinui pentru nedreptatea sa, dacă nu se pocăiește. Noi însă trebuie să ne rugăm pentru el și cu inimă și nădejde bună, răbdare și rugăciune trebuie să gestionăm ispita după voia lui Dumnezeu. Altceva, planul nostru și altceva, planul celui care ne nedreptățește. Înțelegeți?

Ghimpele din trup

Vedeți că și Sf. Ap. Pavel avea celebrul ghimpe în trup pentru că Domnul n-a avut încredere în el nici după ce l-a smerit atunci când l-a primit în Biserica Sa. Asta dincolo de faptul că „marele” Pavel a trebuit să fugă pe ascuns lăsat pe un zid într-un coș, într-o coșară, într-o baniță sau să pățească atâtea peripeții de la tâlhari, naufragii, bătăi și altele asemenea. În cazul bătăilor era oarecum protejat pentru că putea să primească doar 40 fără una lovituri de bici, cum zice Scriptura. De ce? Pentru că era cetățean roman, iar legea interzicea ca cetățenii romani, chiar dacă erau de o altă etnie, să fie biciuiți de 40 de ori. Deci cu alte cuvinte, fraților, au dat maxim în el, cât s-a putut.

Acuma, dincolo de aceste peripeții, ce a fost exact acest ghimpe în trup, nu se știe, însă, cel mai probabil era faptul că nu vedea bine deloc, după cum amintește vag în epistola către Galateni unde zice acolo că din cauza unei slăbiciuni a trupului a binevestit lor mai întâi și că aceștia nu l-au disprețuit pentru încercarea trupească a sa și nu s-au scârbit deloc de el și că, de ar fi fost cu putință, și-ar fi scos ochii lor și i-ar fi dat apostolului. Mai ales, această ultimă remarcă sună puțin straniu dacă Sf. Apostol Pavel ar fi fost sănătos cu ochii, însă dacă el într-adevăr ar fi avut o vedere foarte precară atunci acest lucru ar fi căpătat un cu totul alt sens. Înțelegeți?

Foarte probabil că din această cauză Sf. Ap. Pavel nu-și scria scrisorile, ci doar le semna la sfârșit pentru autentificarea scrisorii. Scria doar câteva cuvinte cu litere mari la sfârșitul epistolelor. Înțelegeți? Pentru că nu vedea bine. Gândiți-vă ce efort a făcut pe vremea respectivă un om care nu vedea bine ca să cutreiere aproape toată Mediterana fără mașină, fără avion și doar cu mijloacele de transport de atunci dintre care cele mai – să zicem așa – avansate erau corăbiile care erau foarte lente și mai ales, foarte nesigure în comparație cu ceea ce avem azi.

Păstorul, turma și unitatea

Fraților, un păstor adevărat, un lider adevărat își pune sufletul pentru oile sale, pentru subalternii săi. Cel care vede primejdiile că vin asupra subalternilor, asupra turmei și încearcă să le pună la adăpost, este un păstor adevărat dacă se lasă pe sine. Dacă însă se pune pe sine la adăpost și lasă turma de izbeliște, nu este un lider adevărat, nu e un păstor, ci doar un salariat și oamenii simt asta că nu-i pasă și că nu-l validează bunul Dumnezeu pe cel de la conducere și un astfel de lider să știți că nu simte bucurie. Chiar dacă cel care se zbate pentru turma sa cu discernământ se ostenește mai mult, el simte împlinire pentru că bucuria, împlinirea vine de la Dumnezeu și nu de la capacitatea noastră de a evita răspunderea în mod egoist, laș. Fraților, Dumnezeu nu se batjocorește, să știți! Dumnezeu le vede pe toate.

Cu alte cuvinte, fraților, când cineva se rupe de unitatea cu ceilalți, Dumnezeu nu-l validează. Din cauza asta am mai zis astăzi că succesiunea apostolică, Sfânta Tradiție este esențială pentru dobândirea harului Duhului Sfânt. Desigur că pe plan profesional este foarte importantă și tradiția profesională, însă toate acestea fraților, nu în interese personale, ci în interesele comunității pentru că dacă se fac doar în interese personale atunci se va genera o atmosferă foarte toxică de unde va izbucni război, ardere. Fraților, nu zic eu asta, ci Sfânta Scriptură o zice.

Un exemplu

Zice în cartea Judecătorilor că s-au dus odată copacii să-şi ungă împărat peste ei. Şi au zis către măslin: „Domneşte peste noi!” Iar acesta a zis că „O să las oare grăsimea mea, uleiul meu cu care se cinsteşte Dumnezeu şi oamenii se mândresc şi mă voi duce să umblu prin copaci?” Ăștia când au auzit s-au dus la smochin: „Vino tu şi domneşte peste noi!” Și acesta a declinat și a zis ceva de genul că n-o să lase el fructul cel bun și dulce și n-o să se ducă să cârmuiască copacii. După care s-au dus la vița de vie și i-au propus și ei. Și aceasta a refuzat și a zis că n-o să lase mustul care veseleşte pe Dumnezeu şi pe oameni şi n-o să se ducă să cârmuiască copacii. Într-un final au zis toți copacii către un spin să vină să domnească peste ei. Acesta acceptă pentru că n-are niciun rod și le zice copacilor că trebuie să i se supună forțat că dacă nu, îi va arde. Înțelegeți?

Ca să alegem un lider de succes, trebuie să-l alegem pe cel care nu vrea pentru că acesta nu are la maxim interesul personal, care știe ce înseamnă lider și are îndrăzneala către Dumnezeu să ceară ajutorul pentru cei pe care îi conduce. De asemenea, este foarte important să vedem ce roade are pe plan personal și comunitar înainte de a fi propus ca lider. Înțelegeți?

Fraților, evident că trebuie să avansăm și pe plan personal și pe plan comunitar, însă pentru a avansa trebuie să ne cunoaștem foarte bine tradiția pentru că de aici vin direcția și experiența. Dacă nu ne cunoaștem istoria, suntem condamnați să-i repetăm greșelile. Înțelegeți?

Cum putem reuși

Aici trebuie să accentuăm puțin faptul că nu trebuie să căutăm să inventăm lucruri doar de dragul invenției sau a mirajului reușitei, a faimei ori a acceptanței, să călcăm pe tradiții care sunt verificate ca viabile, ci mai degrabă trebuie să descoperim adevăruri, adevăruri din bătrâni, lăsate de Dumnezeu, moduri noi de relaționare cu realitatea în Dumnezeu, adevărurile fundamentale ale creației în Dumnezeu. Asta este valabil mai ales pe plan duhovnicesc și profesional. Trebuie să știți că Dumnezeu este personal, atotputernic și atotștiitor. Și ne poate ajuta inclusiv pe planul nostru profesional. Și personal și profesional.

Din cauza asta, fraților, pentru a reuși în viață, inclusiv pe plan profesional, avem nevoie de rugăciune și de studiu. În cazul studiului, trebuie să-L studiem și pe Dumnezeu și legile duhovnicești ale Sale, dincolo de studiul profesiei în care activăm. Dacă nu știm legile duhovnicești, vom da în bară fraților. Să nu credem că gândirea foarte rapidă, superficială și haotică care este caracteristică astăzi ne poate ajuta aici.

De asemenea, este foarte periculos să ne bazăm pe o anumită ascuțime a minții sau/și pe un anumit talent, pe anumite harisme naturale. Să nu ne bazăm pe astea, să nu zicem că sunt destul pentru a reuși în viața profesională și mai ales, în viața duhovnicească. Nu, fraților. E nevoie de smerenie, de efort, de multă rugăciune, de timp – adică de răbdare și mai ales de ascultare, de dependență față de cei care au mers înaintea noastră pe drumul pe care am pornit și noi acum. Atunci când învățăm ceva sau aflăm ceva nou, neapărat să-I mulțumim lui Dumnezeu și celui care ne-a învățat pentru că recunoștința ne ține smeriți. Înțelegeți? Aceasta este cheia succesului, fraților, pentru că după mândrie vine și căderea. E lege duhovnicească, fraților. Dumnezeu se opune celor mândri iar celor smeriți le dă mult har.

Din păcate, noi astăzi ne mândrim din te-miri-ce – credem că dacă știm să scriem 5 litere și suntem la curent cu ultimele trenduri din modă, muzică și tehnologie suntem cineva. Nu suntem deloc, fraților. De asemenea, trebuie să știți că mai există un fenomen care ne distruge și e o formă de mândrie de fapt și de superficialitate. Asta mai ales dacă intrăm în forță și încrezuți într-un anumit domeniu. Credem că le știm pe toate la început, imediat ce intrăm în domeniul respectiv. Zicem „mare brânză” – ce poate fi așa de greu? Fraților, dacă însă o să avem puțin răbdarea să aprofundăm puțin domeniul respectiv o să vedem că nu știm de fapt nimic. Atunci trebuie să fim foarte atenți că apare deznădejdea și ne dăm seama că e nevoie de timp până să ajungem experți în domeniu. Atunci trebuie să avem curaj și conducător. Înțelegeți? Profesor.

Relațiile interumane

Desigur că cel mai dificil și mai complex domeniu este domeniul relațiilor interumane, domeniul problemelor duhovnicești. Sunt problemele de păcat, de comportament, fraților. Aici este esențială Sfânta Tradiție, fraților. Citiți pe Sfinții Părinți. Cititul este foarte important pentru că generează un mod de gândire mai lent și mai profund. Mai presus de orice, însă, e nevoie de rugăciune pentru a intra harul lui Dumnezeu în noi și să ne scape de singurătate și de dezechilibru. Din păcate nu mai există astăzi echilibrul care exista mai demult, echilibrul duhovnicesc care să-i confere omului seriozitatea și succesul pe termen lung. Astăzi oamenii sunt ori exagerat de încrezători în ei înșiși, ori foarte complexați și asta provine din depărtarea de Dumnezeu, de cunoștința care vine din Sfânta Tradiție.

Fraților, să nu fim complexați de cei care astăzi sunt care mai de care mai mândri, mai „pride” pentru că n-or să reziste mult. Cum spuneam, după mândrie vine și căderea. Noi trebuie să fim concentrați pe relația noastră iubitoare cu Hristos, cu ceilalți și să nu dăm înapoi și să cădem în păcat. Să facem tot timpul voia lui Dumnezeu și pentru asta este nevoie de o mare atenție la Dumnezeu și la noi înșine.

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați avut smerenia să stați în unitate cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!