Mântuirea numai prin credință în Protestantism versus Ortodoxie – Pr. Iosia Trenham

Ascultați un dialog foarte bun, actual și lămuritor în care părintele Iosia Trenham ne face o paralelă între mântuirea (îndreptățirea) din perspectivă protestantă și ortodoxă.

Ne este lămurită și marea erezie protestantă „sola fide” – adică ideea că mântuirea vine numai din credință, nu și din fapte.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

[Kevin Allen]: – Doctrina îndreptățirii numai prin credință, a lui Martin Luther, rafinată de Philip Melanchthon și adoptată de toți reformatorii ulteriori, este considerată de majoritatea celor pe care i-am citit (cunoașteți mai multe decât mine, deci corectați-mă dacă greșesc) ca fiind teologia cheie a Reformei [Protestante]. Sfântul Ioan Gură de Aur, cel mai influent comentator al epistolelor Sf. Ap. Pavel din epoca patristică, a scris pe larg despre „îndreptățire” cu mult înainte de Luther și Melanchthon, iar dumneavoastră aveți un doctorat în Sf. Ioan Gură de Aur. Deci, ați putea descrie pe scurt ce înseamnă „îndreptățirea numai prin credință” și cum diferă învățătura patristică despre îndreptățire (dreptate) de cea a reformatorilor și a protestanților? Doar asta ar putea fi o emisiune în sine.

[Pr. Iosia]: – Ar trebui!

[K. A.]: – Dar oricum…

[Pr. Iosia]: – „Sola Fide” (Numai prin credință) e unul din marile sloganuri ale Reformei. Și de fapt această dogma a credinței protestante, formulată de Martin Luther, din propria experiență, din propria sa neliniște interioară, a devenit definitorie [pentru Protestantism]. Deși ar trebui să spun de la început că sunt controverse chiar între protestanți despre ce înseamnă aceasta mai exact. Similar cum erau opinii diferite și despre ce însemna „Sola Scriptura”. Așa că, de exemplu, Martin Luther avea un concept pe care-l numea „gloriosul schimb”, care se află în spatele conceptului său de „îndreptățire numai prin credință”, care l-a făcut pe colegul și marele său prieten Philip Melanchthon, foarte nervos, atât de nervos, de fapt, încât Melanchthon a refuzat să pună cuvântul „numai” în mărturisirea de la Augsburg, în paragraful său despre „îndreptățirea prin credință”. Luther voia cuvântul „numai” acolo. Luther impusese acest cuvânt în traducerea sa germană a Bibliei, cuvânt care nu exista de fapt acolo, ci a fost doar sursa inițială a unui număr de traduceri eronate care au continuat până astăzi în mișcarea protestantă.

Și am putea chiar să mergem înapoi dincolo de Martin Luther, am putea să ne întoarcem la John Wycliffe, de exemplu, și, mai târziu, la William Tyndale, care a făcut cu conștiinciozitate traduceri eronate ale Noului Testament pentru a promova ideologia protestantă. Și asta se întâmplă astăzi, de exemplu, cu noua versiune internațională, care nu este o traducere propriu-zisă ci mai degrabă o interpretare [făcută] cu scopul de a promova Evanghelicismul. Dacă ascultătorii vor să știe mai multe, există note de subsol în cartea mea care documentează această realitate. Deci, chiar și între Luther și prietenul său apropiat, Melanchthon, a existat o tensiune legată de îndreptățirea „numai” prin credință. Melanchthon nu a vrut să apară acolo cuvântul „numai”, iar acesta este un lucru susținut și de ortodocși pentru că în Noul Testament cuvântul „numai” nu apare în acel context. Există doar ca o consecință a conceptului de „îndreptățire” al lui Martin Luther.

Aș mai spune că Luther era atât de inconfortabil cu orice alte concepte de îndreptățire, încât a vrut să elimine Epistola lui Iacov din Noul Testament. De fapt, el a numit Epistola lui Iacov o epistolă de paie, fapt care i-a scandalizat pe mulți adepți ai săi, inclusiv pe Melanchthon, iar Melanchthon l-a convins să renunțe la asta. „Să nu revizuim canonul Noului Testament, te rog! „

Și desigur motivul pentru care a vrut să facă asta e faptul că Sf. Iacov este așa de explicit în Capitolul 2 că îndreptățirea NU ESTE numai prin credință. De fapt acesta e un citat. „…din fapte este îndreptat omul, iar nu numai din credinţă” (Iacov, 2:24) Și merge și mai departe zicând că [Avraam] a fost îndreptățit prin faptele sale. Deci un ortodox ar spune pur și simplu că dacă orice tradiție creștină formulează o dogmă a îndreptățirii care se contrazice cu înseși cuvintele apostolilor, până la a se ajunge să se dorească eliminarea lor, atunci ceva este rău.

Credem în îndreptățirea prin credință, dar nu în îndreptățirea numai prin credință. Credem în îndreptățirea prin credința care lucrează, în limbajul Sf. Pavel, prin iubire: „Căci în Hristos Iisus, nici tăierea împrejur nu poate ceva, nici netăierea împrejur, ci credinţa care este lucrătoare prin iubire.” (Galateni 5:6). Sf. Iacov spune că îndreptățirea numai prin credință e un joc mental, că până și Satana validează acest principiu mental. Satana știe că Dumnezeu e unul, dar nu se sprijină pe această credință; el nu e o entitate care se încrede în Dumnezeu și care să dorească și să aștepte roade ale unei uniri cu El. De fapt, asta este o dogmă pe care Satana o urăște.

[K. A.]: – Părinte, în Protestantism, pe baza a ceea ce am discutat, pare să apară o prăpastie între credință și fapte, în mod specific când ne referim la mântuirea însăși. Dar protestanții, așa cum știm, fac fapte bune peste tot în lume. Au făcut și fac fapte grozave în toată lumea de mulți ani.

[Pr. Iosia]: – Slavă Domnului!

[K.A.]: – Și recunosc și sfințirea, care pare să includă faptele bune. Cum diferă învățătura protestantă despre sfințire de înțelegerea ortodoxă a mântuirii ca theosis (îndumnezeire)?

[Pr. Iosia]: – Grozavă întrebare. Lăsați-mă să răspund întăi la afirmația dumneavoastră inițială. În primul rând, sunt de acord că există multe multe organizații de binefacere și acte de compasiune creștină care sunt create și conduse de protestanți. Asta este absolut adevărat. Totuși, în învățătura protestantă, unul dintre roadele date de noua lor Soteriologie (Teologia Mântuirii) din Sec. XVI, și de Soteriologia ulterioară, dacă pun accentul pe mântuire la trecut… Știți, verbul „a mântui” în Noul Testament e sóso (în greacă), cel mai des folosit, și apare în Noul Testament în toate cele trei timpuri: trecut, prezent, viitor. Dacă ai întreba un protestant pe care dintre acele trei timpuri crede că ar trebui să se pună accentul sau pe care se pune de fapt accentul Noului Testament, ar spune invariabil că pe timpul trecutul. Focusul lor este să se asigure că oamenii sunt mântuiți. Și atunci când întâlnesc un ortodox sau un catolic…

Nu vă pot spune de câte ori, chiar ca și preot, am întâlnit protestanți sau evanghelici și au întrebat, uneori discret, alteori nu, dacă sunt mântuit. Așa se pune accentul la ei. De fapt, acel accent pe mântuire ca un fapt din trecut, ca o experiență a nașterii din nou, ca un timp în care o persoană Îl invită pe Iisus în viața lor, acel accent pe mântuire în trecut, nu este accentul din Noul Testament. Dacă ai avea trei coloane și ai lua toate referirile la trecut, prezent și viitor, ai vedea că accentul în Noul Testament, (mă credeți sau nu) este pe viitor. Mântuirea este în primul rând o realitate viitoare. Pentru un ortodox are și o realitate din trecut, dată ca un dar, gratuit, ca răspuns la credință și pocăință, în taina Botezului, unde o persoană se naște din nou, apoi este lucrată…

După cum spune Sf. Pavel, noi lucrăm mântuirea noastră cu frică și cutremur. Iertați-mă, dar nu există niciun „tremur” în procesul și conceptul mântuirii. Ne lucrăm mântuirea cu frică și cutremur în prezent și așteptăm cu bucurie ziua în care Domnul nostru Iisus Hristos se va întoarce în slavă și ne va elibera definitiv, în final, de dușmanii noștri și ne va aduce în Împărăția Sa veșnică. Aceea e mântuirea noastră viitoare. Și pentru un ortodox, nu suntem mântuiți până când suntem mântuiți. Am putea spune „da, sunt mântuit”, dacă vrem să spunem că am fost scoși din împărăția întunericului și uniți cu Hristos prin Botez, sau „eu îmi lucrez mântuirea într-o viață de credință acum”. Dar pentru noi, în mare parte, se pune accentul ca în Noul Testament, pe viitor, și căutăm să fim mântuiți în viitor. Acest concept subminează, din păcate, motivația sfințirii în Protestantism.

Deci, chiar dacă sfințirea există, formal, în teologiile sistematice protestante, nu pe asta cade accentul Bisericii Protestante, motiv pentru care disciplinele spirituale sunt aproape inexistente în tradiția protestantă. De aceea nu au Filocalia, de aceea nu au o tradiție a sfinților, cum avem noi. Și din păcate asta înseamnă, de asemenea, că așteptările lor pentru ceea ce se poate face în viața creștină și așteptările pentru transformarea care se poate produce în viața unei persoane sunt scăzute. Și când aceștia citesc despre sau ating un sfânt ortodox… dacă ar citi viața Sf. Ioan Maximovici din San Francisco (1896-1966), sau a Sf. Nectarie (1846-1920), care sunt sfinți ai Sec. XX, ar rămâne uluiți și fie profund motivați să afle cum s-a putut întâmpla asta, fie convinși că totul a fost o fraudă, deoarece asta nu este în experiența protestantă.

Îmi amintesc, ca protestant, când am devenit ortodox, că cel mai mare șoc a fost să trec de la o tradiție care se concentra pe învățături și idei dogmatice (tradiția protestantă) la tradiția ortodoxă, care se concentrează pe viața spirituală și să constat că majoritatea cărților noastre (ortodoxe) nu erau despre…, nici măcar nu avem teologii sistematice, majoritatea cărților noastre sunt despre sfințenie și despre cum să trăim o viață creștină. Acesta a fost un șoc extraordinar. Rugăciunea este accentul în tradiția ortodoxă și cu siguranță nu acesta era accentul în cea protestantă.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!