Ascultați un cuvânt fenomenal legat de educația copiilor și care ne prezintă una dintre cele mai mari probleme astăzi: super-protectivitatea părinților față de copii.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Creșterea copiilor s-a schimbat cu adevărat în timpul anilor ’90. Atunci când vorbesc despre cartea [mea] în prezentările mele, întreb audiența: „La ce vârstă ai fost lăsat [singur] afară ca să te joci cu prietenii fără a fi nici un adult de față ca să vă supervizeze?” Și îi întreb asta numai pe cei care au peste peste 40 de ani. Și îmi răspund: ”5, 7, 8, 6, 5, 7!” Întotdeauna este între 5 și 8 ani. Asta se întâmpla întotdeauna: copii între 5 și 8 ani puteau ieși afară fără a fi un adult [de față]. Aceștia se certau, se antrenau în jocuri, își făceau propriile reguli, erau independenți, și astfel adunau an după an de exercitare a libertății. După aceea întreb: „Acum, numai cei sub 25 de ani să răspundă când au fost lăsați singuri afară.” Iar [răspunsul este]: „12, 14, 13, 16!” Nimeni nu zice 10 ani sau mai tânăr.
În anii ’90 odată cu scăderea ratei criminalității iar viața lor devenise din ce în ce mai sigură, americanii s-au îngrijorat și au crezut că dacă își iau ochii de pe copii aceștia vor răpiți. Aceasta amenințare datează din anii ’80 când rețelele de cablu au mediatizat unele cazuri celebre, dar nu se va întâmpla decât în anii ’90 când asistăm la o adevărată închidere a copiilor în casă zicându-le că nu pot sta afară până nu împlinesc vârsta de 14, 15 ani. Noi le-am suprimat copiilor această perioadă esențială pentru copilărie, de la 8 la 12 ani, în care aceștia dintotdeauna practicau libertatea – intrau în diverse aventuri, făceau plute și navigau pe râul Mississippi – și le-am zis că nu pot să fie liberi decât atunci când trec peste această perioadă.
În prezent, cu câțiva ani înainte de a merge la facultate, îi lăsăm să iasă afară iar apoi le zicem „Hai, du-te la facultate!” Iar mulți dintre ei nu sunt pregătiți. Aceștia nu s-au obișnuit a fi independenți. Iar când ajung la facultate au nevoie de mai mult ajutor, solicitând celor adulți și mai mult ajutor „Protejează-mă de asta!” „Pedepsește-l că mi-a zis asta!” „Apără-mă de acea carte!” Aceasta este o schimbare foarte abruptă a copiilor care au fost născuți după 1995, surprinzător de abrupt.
Jean Twenge, în carte sa „Igen”, analizează comportamentul utilizării timpului de către copii, iar pentru cei născuți după anul 1995 se constată că petrec mai puțin timp cu prietenii lor, nu vor să-și ia permis de conducere, nu beau la fel de mult, nu ies cu prietenii, nu lucrează pentru bani la fel de mult. Dar ce fac? Își pierd timpul stând în pat cu ochii pe computer sau telefon. Aceștia sunt copii care au început să comunice cu lumea virtuală pe când aveau 13 ani, sau cam așa ceva. Acestora li s-a predat mai mult despre cum sa te aperi de hărțuirea colegilor, li s-a oferit mai mare grijă de către adulți, au fost crescuți în anii de după 11 septembrie 2001, li s-a dat mai puțin timp liber sau de joacă și mai multe teste la școală în anii mici. Nu cunoaștem cu precizie dacă acesta a fost cauza, dar pare că aceștia au avut o mare mare dificultate să-și rezolve problemele singuri.
Ceea ce aud cel mai des este că membrii generației ”Z” [născuți între ’96 – 2010], atunci când aud o glumă, sau pe cineva care zice ceva, se simt ofensați și raportează imediat șefilor, se duc să facă un raport la cineva, în timp ce generațiile anterioare s-ar fi debarasat de problemă zicând „nesuferitule”, sau „idiotule”, sau altceva. Cred că există câteva lucruri pe care le putem afirma. Unul de a-ți asuma responsabilitatea pentru timpul petrecut pe electronice și în lumea virtuală. Nu suntem siguri în totalitate dar pare-se că limitarea folosirii la 2 ore pe zi este probabil o idee bună. De asemenea, ținerea cât mai departe a copiilor de internet este o idee bună. Este foarte greu să faci asta atât timp cît timpul prietenilor copiilor tăi nu este limitat. Deci trebuie să vorbești cu prietenii copiilor tăi pentru a face un front comun, toți având aceleași reguli, iar apoi să se aibă în vedere școala.
Școlile pot rezolva aceste probleme într-un mod colectiv, într-un mod în care părinții nu pot să-l facă. În afara școlii, accesați site-ul „letgrow.org” a unei organizații extraordinare înființate de Lenore Skenazy care a scris cartea „Free-Range Kids” („Copii crescuți liberi”). Aceasta a devenit faimoasă în anul 2009, când a fost nominalizată ca cea mai rea mamă deoarece și-a lăsat copilul de 9 ani să meargă singur cu metroul din New York! Iar acesta nu numai că a supraviețuit, dar a fost și încântat. A simțit că a învățat ceva. A simțit că poate să meargă în lume. Dă-le copiilor copilăria înapoi pentru ca astfel să facă ceea ce au nevoie mai mult, respectiv să-și dezvolte aptitudinile de a deveni un adult liber. Să ne amintim că menirea unui părinte este de a face ceea ce este necesar pentru a ieși din scenă.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!