Delicatețea și brutalitatea din închisoare – m. Pangratia Mureșan

Ascultați un cuvânt delicat despre brutalitatea din închisoare a maicii Pangratia Mureșan în care maica ne povestește din experiența ei despre cele întâmplate acolo.

Audiție plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

– Mamă dragă, eu sunt inginer de meserie. Când m-au arestat, eram profesoară; eram transferată din producţie în învăţământ, pentru că în ’54 m-au transferat în învăţământ și tatăl unei colege de-a mele de cămin, profesor de istorie basarabean, Ion Fariboga. Ei, când l-a arestat, că pe el l-a arestat întâi, la Târgu Mureş era regiunea autonomă maghiară, deci la putere erau ungurii în ’56 când ne-a arestat pe noi, era revoluţia din Ungaria. Ungurii din Târgu Mureş care sunt destul de activi, fac mai mult decât românii, au arestat toţi intelectualii români din Târgu Mureş şi au făcut un lot de vreo 70 de persoane, erau vreo 12 ingineri, vreo 18 avocaţi şi nu ştiu câţi doctori.

Deci prima dată au arestat vârfurile. În 15 noiembrie 1956 era o şedinţă cu toţi inginerii din regiune. Şi vine un tehnician la mine şi-mi spune: „Domnişoara inginer, vă urmăreşte cineva de la securitate”. Ies din birou şi cetăţeanul care m-a urmărit îşi întoarce reverul de la haină şi-mi arată că-i de la securitate. Era trasă mașina lor în plină zi. N-am opus nici o rezistenţă, eram în plină zi, fără haină că era toamnă, eram într-un taioraş şi m-am dus la maşină. Era o Skoda de aia militară, în fundul maşinii erau doi maiori de securitate,  după aceea era un locotenent major care era şofer şi cetăţeanul care m-a arestat. Am urcat în maşină şi m-a dus la securitate, m-a dus prin faţă.

Eu, fiind şef de unitate, ştiam unde-i securitatea, ştiam care-i situaţia, dar nu m-am gândit o clipă, că voi fi arestată. Între timp, vine un cetăţean care a fost zidar la mine la serviciu, la Miercurea-Ciuc, acum era locotenent major, maghiar. Şi el, când mă vede: „Doamna ingineră!”; dar ăştia când au auzit: „Ce mă, o cunoşti?” „Da, am fost subalternul doamnei”. L-au luat, a plecat.. . M-a dus la colonel, comandantul securităţii, un evreu,Stern, îl cunoşteam din timpul serviciului. Şi zice: „Doamna ingineră, v-am reţinut pentru o declaraţie. O să staţi de vorbă cu un domn”. Nu mi-a spus anchetator, pe urmă m-am familiarizat cu nomenclatura lor de acolo.

Şi, zice, „O să mai discutăm, dar să ştiţi, câţiva ani de puşcărie tot veţi face”, fără să fiu anchetată, fără să fiu judecată. N-am zis nici laie, nici bălaie, câţiva ani de puşcărie, mă rog, unde-i lege nu-i tocmeală.M-a dus în birou, am așteptat vreo jumătate de oră și a apărut un tinerel, era locotenent. era singurul român din securitate care terminase facultatea, că la securitate pe vremea aia erau analfabeți. Că am avut odată o discuție tare cu colonelul și a spus: „Doamna inginer, insultați personalul. Că noi lucrăm cu ciobani, lucrăm cu oameni nepregătiți că dv n-ați vrut să lucrați cu noi.” M-a băgat în altă cameră,  două scaune şi vine un cetăţean îmi ia şireturile de la pantofi, îmi ia ceasul de la mână. Hopa! Mi-am zis: stai domnule, că s-a îngroşat gluma. Zice: „Așteptați.”

Unde erați, maică?

La Târgu Mureş.

Era un fel de anchetă.

Era la anchetă, sigur că da. Dar eu nu m-am gândit nici la moarte, dar la treaba asta nu m-am gândit.  Şi mă lasă în birou, nici mâncare, nici nimic, seara vine şi mă duce într-o celulă. Celula era cât patul acesta al meu de lat şi nu avea trei metri, puteam face numai trei paşi şi jumătate în stânga, ca să nu înţepenesc.

Tot în Târgu Mureș.

În Târgu Mureș, da. Şi aşteptam să se întâmple ceva, să-mi dea drumul acasă. A doua zi mă cheamă din nou la anchetă, tot băiatul ăsta, românașul nostru. Mă bagă într-o celulă, care de jur împrejur avea coridor, aveai trei zăvoare la uşă, nu puteai ieşi afară, că dacă trebuia să te duci la toaletă, venea şi te ducea cu ochelari negri. Că de aici a plecat discuția că îi insult.Într-o seară, mă duce la toaletă, un cetăţean înalt cât uşa,oltean şi zic:  „Tinere, la statura dumitale, de ce nu te duci să lucrezi într-o fabrică, nu să mă duci pe mine la closet aici”?! S-a dus repede şi m-a reclamat la comandant. Și mă cheamă colonelul și atunci îmi zice: „Doamna ingineră, insultaţi personalul”. „Nu, domnule, i-am spus de ce nu lucrează într-o fabrică, într-o uzină, nu să mă ducă pe mine, cu ochelari negri, pe un coridor, mă rog, la closet”. Zice: „Ăştia sunt oamenii cu care lucrăm, căci dumneavoastră n-aţi vrut să lucraţi.” Și-a trecut, a trecut….

Şi în fiecare zi mă scotea la anchetă, şi în fiecare zi spuneam acelaşi lucru: cum l-am cunoscut pe Fariboga, că am fost colegă de cameră cu fiica lui în studenţie, şi m-a cam deranjat întrebarea asta repetată şi îi spun anchetatorului: „Domnule anchetator, dacă mă tăiaţi, puneţi sare cum au pus ungurii  în ’40  în fostul Ardeal, şi nici atunci nu vă pot spune mai mult; că nu ştiu mai mult, nu ştiu ce vreţi”. Şi i-a fost ruşine de mine, eram mai în vârstă decât el, avea vreo 23-24, eu aveam vreo treizeci de ani. Şi zice: „Doamnă inginer, la noi sunt şi alte metode”. „Ştiu metodele care le aveţi.” Zice: „Mi-ar fi plăcut să ne cunoaştem în libertate, nu unde sunteţi acum,  pentru că am ce învăţa de la dumneavoastră”. Şi în timpul acesta intră o namilă care era clasa a şasea elementară, sau a şaptea, şi era căpitan. Acesta era „locotenent cu facultate”. Da, aşa se scrie istoria. Iar dv sunteți copii, nu știți treburile astea.

E deformată mult acum istoria.

Păi dar nu-i istorie, eu la 88 de ani am certitudinea să spun treaba asta. Ce, se face acum școală? I E batjocură. Important e să dăm „diplome”. Acum studenții, cei care fac școală, nu au nici o vină pentru că așa sunt, încă acum să zic că s-a mai îmbunătățit, dar nu prea. Că deschid aparatul să ascult vremea și aud numai minciuni. Dar suntem prea mici, nu avem ce face. Și vine cetățeanul ăsta, Bihor îi zicea căpitanul. Şi numai ce-i zice căpitanul: „Ce mă, Costine, te anchetează inginera pe tine”?… „Tovarăşul căpitan…”, nu ştiu ce… A dispărut Costin, nu l-am mai văzut. A venit unul, a venit altul, a venit altul, şi la fiecare le-am spus acelaşi lucru. În fine, ne-a ţinut din noiembrie până în mai la securitate la Târgu Mureş. Între timp îmi spune Costin: „Să ştiţi că este arestat şi preotul de la dumneavoastră din comună, zice, l-a lăsat să se ducă cu botezul de Bobotează, l-a arestat după Anul Nou. Ce ziceţi”? „Să fie sănătos, mă rog, de arestat e uşor”. Dar mă rog, pe bărbați îi bătea grozav. Pe mine…

Am albit când a venit în celulă, că băgase cu mine în celulă o femeie de la drept comun, credeau că ei îi spun mai mult decât le-am spus lor. Și-aia, când mă aduce de la anchetă, a țipat odată: „Vaai, ce-ai făcut cu ea că are părul alb?” I-a dat două palme cetățeanul ăla: „Taci din gură, nenorocito!” 

El a plecat, noi am rămas, pe ea a scos-o, n-a mai lăsat-o cu mine. M-a întrebat ea multe.  Şi i-am spus: „Ce vrei dragă”? „Ce te rogi atâta, crezi că vine Dumnezeu să te scoată de aici?” Şi zic: „Te-am deranjat cu ceva?” „A, nu”. Noaptea a ţipat odată şi a sărit repede în picioare. Erau priciuri de beton armat, pe care era o salteluţă de două degete, pe care dimineaţa trebuia să o agăţi în cui, n-aveai voie să stai pe ea. Şi zice: „Să nu mă lăsaţi să mă mai culc până nu mă închin, învăţaţi-mă Tatăl nostru. L-am visat pe diavolul că mă trage printre pietrele astea”.

În fine, ne-am dus la proces la Sibiu.Pentru că trebuia să ne judece tribunalul militar de la Cluj, noi aparțineam de Cluj, dar pentru că majoritatea dintre bărbați aveau copii studenți la Cluj, la Drept, le-a fost frică de-o manifestație! Și-atunci ne-am dus la Sibiu. Au împărţit lotul acesta de 70 de persoane, în patru grupe. Mai eram cu trei femei şi pe noi ne-au pus în prima grupă. Am fost eu, a fost preotul de la noi din comună, Mihai Crăciun îl chema, a fost Fariboga, 

Şi ne duce la proces. La proces, fiecare persoană era însoţită de doi ofiţeri înarmaţi. Parcă eram cei mai mari criminali. Eu cunoşteam Sibiul foarte bine, ne-a băgat în penitenciarul de drept comun. N-avea de unde, i-a strâns pe hoți și ne-a făcut loc nouă. Şi în prima zi când ne-a dus la proces, între cei care ne purtau, s-a nimerit un fost elev de-al meu care era acuma locotenent de securitate. Şi acela când ne-a văzut: „Doamna ingineră!”. Dar unul dintre ăştia: „Ce mă, o cunoşti?” „Dar mi-a fost profesoară”. A dispărut, nu l-am mai văzut. N-aveai voie să ai nici o cunoştinţă, să nu ştie nimeni de tine.

Şi a citit dosarul. Frate-meu care e înmormântat aici și care era tot inginer, a fost la proces și mi-a pus după ce m-am eliberat după 6 ani și 2 luni zice: „Măă, am mai fost la procese dar un proces mai cusut cu aţă albă n-am mai văzut”. Şi citeşte actul de acuzare, cică am răsturnat guvernul. Aceasta a fost condamnarea. Ce guvern? Bine, era Ghiorghiu Dej.

Din 1956 vă dați seama că sunt 52 de ani. În prima zi după ce a citit actul de acuzare a spus, toată grupa,eram 17 ne-a băgat în bibliotecă ca să se odihnească, ca să ia gustare completul de judecată. Ne-a băgat în camera aia, şi în timpul acesta vine tot matahala aia şi Fariboga, săracul de el, zice: „Domnule căpitan, vă rog să-mi daţi voie să-i spun două cuvinte inginerei Mureşan”. „Ce vrei mă să-i spui”? – a ţipat la el. Şi atunci se întoarce el cu faţa spre mine, şi cu spatele spre el îmi arată unghiile, unghiile îi erau scoase. Dacă-mi dădea 25 de ani condamnare şi n-aş fi zis nimic…vă daţi seama să-i scoată unghiile? Şi atâta a spus: „Iertaţi-mă, v-am băgat de pomană”. Ce puteam să zic la o asemenea situaţie?

A treia zi, înainte de a se termina şedinţa i s-a făcut rău unui băiat student în anul IV şi l-a scos la geam. Şi-i spune: „Ei, Sandule, acum ai posibilitatea să-ţi uşurezi situaţia”. Acesta înspăimântat: „Domnule căpitan am să spun despre tata cutare şi cutare, că tata a fost un ticălos. A fost foarte zguduitoare scena asta. Când ne-a băgat în sală, s-a citit rechizitoriul. Şi când s-a ajuns la el a început să spună că tatăl său a fost aşa şi aşa. Şi atunci tatăl său, plângând a spus: „Da, mi-am scos pantofii din picioare şi haina de pe mine să te trimit la facultate.” Iar colonelul fiind Nichita, care era comandantul completului de judecată, şi era român, era om de meserie, era avocat, zice: „Tinere, nu-ţi permit să vorbeşti în halul acesta despre tata dumitale, nu uita că eşti în faţa unui complet de judecată militar. Şi s-a terminat, a durat procesul exact două săptămâni.

După două săptămâni, vine într-o zi să ne aducă sentinţele. Vine comandantul, șeful anchetelor Ortoș, cu sentinţa şi cu el era o sergentă majoră de la Penitenciar. Si aia zice: „Doamna ingineră, o să faceţi 8 ani de puşcărie, că atâta vi s-a dat, 8 ani de temniţă grea, confiscare totală mobilă și imobilă. Şi eu atunci aşa am zis: „Păi, acela-i om care face ani de puşcărie, nu care dă ani de puşcărie.”A înlemnit ea, s-a făcut albă ca varul, el a prins-o. Zic: ”Nu vă fie frică, că nu vă dau cu nimic în cap. Nu meritați atâta lucrul ăsta.„

Extraordinar!

Ei, cât am stat la Sibiu mi-a purtat sâmbetele. De câte ori era de serviciu, trebuia să facă mizerie. Într-o duminică, am început să cânt cu o altă deţinută, era fiică de preot, cântări din sfânta Liturghie. Ştiam Sf. Liturghie pe dinafară, că doar am fost crescută la mănăstire şi am început să cântăm. Ea, sergenta aceea, era de serviciu. Eu n-am ştiut că-i de serviciu, dar putea să fie şi tata ei nu numai ea, că eu tot aşa făceam. Şi întrebă: „Cine a cântat”? „Eu am cântat”. „Păi, nu ştiţi că nu-i voie”? Mi se pare că am cântat Axionul, sau Heruvicul, nu-mi aduc aminte. Şi ea furioasă: „La neagra”.  Şi locotenentul, care era român, a spus: „Nu, lasă, a cântat prea frumos, le iert.” El era român, era el securist, dar a simţit româneşte.

După toată povestea asta, s-a îndurat Dumnezeu și într-o zi vine și-mi spune: „Luați-vă ce aveți” c-aveam nimica toată, că mai îmi adusese de acasă, că mi-a spus comandantul odată: „Aveți prea multe lucruri acasă.” A trebuit s-o îmbrac și pe aceia din America că n-avea cu ce s-o prezinte. Păi, să-i aducă, dacă am lucruri acasă, să aibă s-o îmbrace pe dna Mărioara. Zice: „Cereți cât mai multe lucruri, cu astea rămâneți.” mi-a spus comandantul care era evreu. Când a venit toate lucrurile le dăduse la consignație. Cărțile, că nu mi-a părut rău decât după bibliotecă.Aveam bibliotecă de om intelectual. A luat-o. Știu că nu a citit-o, ori i-a dat foc, cine știe ce i-au făcut ciobanii ăia?

Şi m-am trezit din nou la securitate la Braşov, în ’57 şi nu pricepeam ce rost mai are şi ancheta asta, din moment ce eu eram deja condamnată. Acolo, la Braşov, în ’59 am făcut icter negru. Scapă unul la mie în spital, dar eu în puşcărie fără o bucăţică de zahăr, sau o bucăţică de pâine curată!? Dar puterea lui Dumnezeu e mai mare decât raţiunile omeneşti. Aveam 36 de kilograme.

Și ce vârstă?

36. Că îmi spunea una dintre colege, pe urmă, când m-am dus la Miercurea Ciuc, că nu mi se lipeau pleoapele și buzele când dormeam.

Dar, ca să vă arăt că nu se moare de bolnav, cum toată lumea se vaită, am să vă povestesc o altă experienţă mai recentă. Eu am fost paralizată acum şase ani, ca un lemn. Într-o miercuri mi-a luat picioarele, am rămas ca o scândură în pat. Şi după patru săptămâni, tot într-o miercuri, nu ştiu cine deschide uşa, şi … parcă îmi simt piciorul. Şi-i zic : „Ajută-mi, dacă vrei, să dau piciorul pe marginea patului”. Şi în timpul acesta a venit doctorul   din oraş şi mi-a bătut în uşă. El, când a văzut, s-a tras înapoi. „Domnul doctor, intraţi”. Intră el, s-a aşezat pe scaun şi mi-a spus: „Maică Pangratia, iertaţi-mă, dar eu n-am crezut că vă mai reveniţi”. Şi i-am zis: „Un Doctor e mai mare decât voi, dar eu cred în  Dumnezeu, El e Doctorul doctorilor”.

Şi, în fine, aşa am păţit şi la Braşov, că nu mă ridicasem de jos de vreo trei zile, şi atunci parcă m-a ridicat un resort, m-am ridicat în sus şi le-am spus: „Nu ştiu ce caut la post, sunt judecată, sunt condamnată, ce caut la securitate? Mă minţiţi de trei ani de zile că rejudecaţi procesul. Să ştiţi că mor când vrea Dumnezeu, nu când vreţi voi”.  Când a trântit odată vizeta aia din ușa…La care doctorul spune către comandant: „Păi nu vedeţi că ne sfidează”? Şi zic eu: „Dacă un muribund vă sfidează, halal de medicina care aţi făcut-o”. Şi asta i-a pus capacul, că a doua zi pe  un ger de 18 grade, m-a băgat într-o dubă metalică, şi m-a trimis la penitenciar la Miercurea-Ciuc. Aici erau numai unguri şi evrei, norocul a fost că era o singură sergentă majoră româncă,  şi era ea de serviciu. Ea când m-a văzut, m-a întrebat: „Ce-i cu dumneavoastră”?  Zic „Am fost bolnavă de icter”. M-a luat ea, m-a băgat într-o cămăruţă, că n-aveam voie să stau şapte zile cu nimeni în cameră. Izolare. În cămăruţă era o sobiţă mică, serviciul la penitenciar îl făcea dreptul comun la noi la deţinuţii politici. Şi seara s-au tras zăvoarele acelea, erau trei rânduri de zăvoare. Şi intră ea şi  întinde o gamelă cu zeamă. Zice: ”Doamna inginer nu-i de calitate, să vă încălziţi, n-aveţi dreptul la mâncare astăzi”. Zic: „Știu.” Și când a plecat, îmi spune deținutul ăla după ce a făcut foc: „Dacă intră cineva și vă întreabă, spuneți că așa ați găsit. Nu aveți dreptul la nimic. ”„Eu ştiu că n-am dreptul nici să mor, n-am dreptul la nimic”.

– La cât timp vă dădea de  mâncare?

– Ne dădea dimineaţa trei linguri de terci, un mălai înmuiat, că nu era nici fiert, nici crud…

– Ca la pui.

– La pui le pregăteşti mai ca lumea că-s puii tăi. Pe noi nu ne scotea din bandiţi şi din criminali, asta era nomenclatura noastră.

Și pe urmă am ajuns la Miercurea Ciuc. V-am spus problema. După o săptămână m-a băgat într-o cameră mai mare cu 27 de persoane și era cu noi în cameră o cetățeancă care pentru un polonic de zeama din aia neagră spunea toate prostiile afară. Și într-o zi, una dintre fetele astea, că ne băgase de acum saltele,a scos un fir de ață din saltea să-și coasă ciorapii, deoarece curgeau zdrențele de pe noi. Și-a făcut un ac dintr-un pai de mătură. Și ea a bătut în ușă și a reclamat-o și a venit și i-a pus cătușele. Era o fetiță de vreo 17 ani.„Dar se poate să faceți o crimă?! Nu suntem noi…? „Pentru interesele mele trec și peste cadavrele părinților mei!”

Extraodinar…

V-am spus, nicăieri, nici ca profesoară, nici ca inginer n-am cunoscut lumea în ticăloșia ei cum am cunoscut-o în pușcărie. Dezbracată de tot de zdrențele astea de caracter, de suflet.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!